Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » A-C » Capidan Theodor (15.04.1879 Prilep, Macedonia/Turcia - 01.09.1953 Bucureşti, România)
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
14-10-2011

Capidan Theodor (15.04.1879 Prilep, Macedonia/Turcia - 01.09.1953 Bucureşti, România)

Rate this item
(2 votes)

SURSA: AUT, XLI, 2003, p. 221-230 http://www.litere.uvt.ro/vechi/documente_pdf/stiintefilologice/2003_integral.pdf


THEODOR CAPIDAN (1879-1953)
de
Ana-Maria POP


Anul acesta comemorăm 50 de ani de la trecerea în nefiinŃă a
cunoscutului lingvist de origine aromână, Theodor Capidan, care, de-a
lungul a mai bine de jumătate de veac, s-a dedicat cu seriozitate si pasiune
studiului stiinŃific, rezultatul fiind o operă remarcabilă atât prin bogata si
valoroasa informaŃie pe care o conŃine, cât si prin varietatea disciplinelor si
problemelor abordate, astfel că, după cum afirmă si Matilda
Caragiu-MarioŃeanu, “Se poate spune fără exagerare <înainte de
Th. Capidan si după Th. Capidan>, atunci când ne referim la dialectologie
română sud-dunăreană (aromână si meglenoromână), etnologie aromână,
istorie a aromânilor si meglenoromânilor, raporturile lor lingvistice si
extralingvistice cu popoarele balcanice, romanitatea balcanică s.a”1.
Născut2 la 15 aprilie 1879 la Prilep, într-o familie de aromâni, Th.
Capidan a urmat scoala primară în comuna natală, continuându-si apoi
studiile la liceul din Bucuresti si la Universitatea din Leipzig, unde a audiat
cursurile renumiŃilor lingvisti G. Weigand, K. Brugmann, A. Leskien,
E. Sievers si ale etnopsihologului W. Wundt.
În 1907 si-a susŃinut doctoratul cu teza Die nominalen Suffixe im
Aromunischen3; tot în acest an îl întâlneste4 pe S. Puscariu si după cele trei

luni de probă petrecute la CernăuŃi5, începe colaborarea la DicŃionarul
Academiei, colaborare care nu va fi întreruptă decât cu câteva luni înaintea
morŃii, când vederea îi slăbise considerabil.
După terminarea studiilor universitare a funcŃionat ca asistent al lui G.
Weigand la Institutul Balcanic de pe lângă Universitatea din Leipzig până
în 1909, când este numit profesor si director al Liceului comercial cu
predare în limba română din Salonic.
O dată cu înfiinŃarea universităŃii din Cluj, Th. Capidan este chemat
într-un post de lector pentru dialectele aromân si meglenoromân, iar din
1924 este numit profesor de dialectologie sud-dunăreană si de lingvistică
generală la Facultatea de Litere a universităŃii clujene. În anii petrecuŃi în
orasul de pe malurile Somesului, Th. Capidan îsi va elabora cea mai
importantă parte a operei sale, beneficiind de un climat stiinŃific cu totul
excepŃional: pe de o parte, crearea în 1920 din iniŃiativa lui S. Puscariu a
Muzeului Limbii Române în cadrul căruia se va redacta, sub conducerea
aceluiasi lingvist, DicŃionarul Academiei, precum si Atlasul lingvistic
român, iar pe de altă parte, prezenŃa unei echipe “de specialisti bine
pregătiŃi si entuziasti”6 (V. Bogrea, N. Drăganu, C. Lacea, G. Kisch,
G. Giuglea, S. Pop, E. Petrovici etc.).
În 1936 Th. Capidan este ales membru titular al Academiei Române7,
iar în anul 1937 se transferă la Universitatea din Bucuresti ca succesor al
lui Iuliu Valaori la catedra de filologie comparată a limbilor clasice, unde
va profesa până în 1947.
În 1948 este exclus din Academia Română, însă, la intervenŃia
academicianului Iorgu Iordan, i s-a permis să lucreze, în calitate de
colaborator extern al Institutului de Lingvistică al Academiei, la
DicŃionarul limbii române.
Interesul lui Th. Capidan s-a îndreptat, în special, spre studiul
realităŃilor sud-dunărene (aromâne si meglenoromâne), materializându-seîn numeroase articole, studii si culminând cu cele două valoroase
monografii8, cărora li s-a dat justificat epitetul de clasice.
Principala caracteristică a operei lingvistice a lui Th. Capidan o
constituie abordarea faptelor de limbă în strânsă legătură cu factorul
geografic, istoric si socio-cultural9, astfel încât lucrările sale impresionează
atât prin bogăŃia materialului lingvistic analizat cu rigurozitatea care i-a
caracterizat întreaga operă, cât si prin numeroasele informaŃii privind
istoria, modul de viaŃă10 si aspectele etnografice aromânesti si
meglenoromâne.
Theodor Capidan a avut un aport considerabil în soluŃionarea
controversatei probleme privind teritoriul de formare a celor două populaŃii
românesti sud-dunărene (aromânii si meglenoromânii). Pe baza unor
particularităŃi lingvistice (tratamentul africatelor (ce, ci > arom. Ńe, Ńi;
mglr. ze, zi – doar în elementele de origine latină, fapt ce demonstrează că
fenomenul este vechi si că s-a produs înainte de despărŃirea dialectelor),
palatalizarea labialelor, absenŃa cuvintelor rotacizante precum si a
formelor în care n a dispărut prin nazalizare (o, grâu, frâu, brâu pentru
ună, grânu, frânu, brânu)), savantul aromân a susŃinut că în perioada
anterioară despărŃirii limbii române în dialecte, “dialectul meglenit [sic!]
făcea parte din acea regiune din care a iesit dialectul aromân”
(Meglenoromânii, I., p. 59). Altfel spus, fenomenele lingvistice amintite
împărŃeau teritoriul românesc primitiv11 în două zone: “una de nord, pentruromânii nordici, din care au iesit dacoromânii si din acestia mai târziu s-au
desprins istroromânii; si alta de sud, pentru românii sudici, din care au iesit
aromânii si meglenoromânii” (ibid., p. 61).
Totodată, savantul aromân a susŃinut si a demonstrat, folosind drept
argument numărul mare de “particularităŃi – aproape 40 de puncte de
deosebiri esenŃiale – proprii numai graiului meglenit [sic!], care nu se
găsesc nici în aromână si nici în dacoromână” (ibidem, p. 58), statutul de
dialect al meglenoromânei.
Bun cunoscător al limbilor popoarelor din sud-estul Europei (bulgara,
neogreaca, albaneza, turca, precum si a dialectelor românesti suddunărene)
si al teritoriului balcanic, savantul aromân a studiat si anumite
aspecte ale relaŃiilor limbii române cu limbile balcanice12, abordând, cum
era si firesc, si problema substratului limbii române.
Cu privire la ultimul aspect, desi considerase iniŃial că doar o mică
parte din elementele comune limbii române si limbii albaneze se datorează
“identităŃii elementului autohton” (Raporturile albano-române13, p. 483),
marea majoritate a acestora reprezentând, în opinia sa, rezultatul unor
influenŃe reciproce, mai târziu însă, Th. Capidan îsi va modifica radical
poziŃia, atribuindu-le, în cea mai mare parte, “mostenirii comune albanoromâne
din epoca preromană” (Limbă si cultură, p. 199).
InfluenŃa substratului14, apreciază Th. Capidan, nu s-a manifestat doar
la nivel lexical, ci si în fonetică si morfologie (de exemplu, “rostirea” lui a
ca ă, postpunerea articolului, întrebuinŃarea participiului ca substantiv
verbal, rotacismul etc.). Totodată, savantul aromân a evidenŃiat faptul că o
parte din elementele autohtone15 existente în dacoromână, lipsesc din
dialectele aromân si meglenoromân.
Dintre problemele importante pentru istoria limbii române abordate de
savantul aromân în studiile sale consacrate raporturile lingvistice siculturale slavo-române16 amintim: stabilirea perioadei17 în care au pătruns
primele împrumuturi slave în limba română (Th. Capidan apreciază că
influenŃa veche slavă este anterioară secolului al X-lea, dar nu mai veche
de secolul al VIII-lea), caracterul acestor împrumuturi (desi admite, ca si
majoritatea lingvistilor români si străini, că cea mai mare parte a
elementelor slave intrate în limba română (fără deosebire dialectală)
prezintă “un caracter specific bulgăresc”, Th. Capidan susŃine, pe baza
cercetării reflexului românesc un al vechiului sunet slav nazal â, si
caracterul sârbesc pentru o parte din împrumuturile în discuŃie (vezi
Elementul slav în dialectul aromân, p. 38-39)), fondul lexical de origine
slavă comun dialectelor românesti (analizând comparativ cuvintele de
provenienŃă slavă veche din lexicul aromânei, dacoromânei si
meglenoromânei, Th. Capidan apreciază că cele trei dialecte au în comun
72 de asemenea termeni18, desi, datorită faptului că o parte din aceste
elemente există si în albaneză si în neogreacă “s-ar putea presupune că ele
ar fi putut intra în aromână ceva mai târziu, după despărŃirea ei de limba
română comună tuturor dialectelor, o dată cu pătrunderea lor în limbilealbaneză si greacă, mai cu seamă dacă si din punct de vedere formal ele
n-ar prezenta ceva care să fie propriu dezvoltării lor pe teren românesc”
(ibidem, p. 27-28).
Totodată, trebuie menŃionat faptul că Th. Capidan este primul lingvist
care a studiat în mod sistematic influenŃa limbii române asupra limbilor
slave meridionale, în special asupra bulgarei. Dacă în ceea ce priveste
influenŃa limbii române asupra limbii sârbe, savantul aromân s-a mulŃumit
să facă doar câteva observaŃii, în schimb, influenŃei19 limbii române asupra

limbii bulgare, i-a consacrat un studiu amplu20, bazat pe un bogat material
extras din diferite monografii privitoare la industria casnică, din glosare
regionale, din cunoscutul dicŃionar al lui N. Gerov, cu suplimentul lui T.
Pančev, Rečnik na bălgarski ezik s tălkuvanie rečite na bălgarski i na
russki (I-IV, Plovdiv, 1895-1904, 1908) etc.
Theodor Capidan a făcut unele aprecieri si în ceea ce priveste mult
discutata uniune lingvistică balcanică. Cu toate că în această problemă “nu
aduce numeroase elemente noi, el trebuie considerat, alături de Sextil
Puscariu, printre savanŃii care au pus bazele cercetării strict stiinŃifice a
relaŃiilor cultural-lingvistice interbalcanice”21.
În opinia savantului aromân, “aspectul sud-est european” al limbilor
din această regiune se datorează în primul rând unor “cuvinte de civilizaŃie
comună, cu o asemănare izbitoare în evoluŃia lor semantică” si unor
trăsături comune în “frazeologie si proverbe” si mai puŃin unor principii de
“construcŃie morfologică” (Limbă si cultură, p. 192-193), asa încât, desi
iniŃial acceptase ideea unei unităŃi lingvistice balcanice22, în studiile
ulterioare va susŃine că nu se poate vorbi de limbile balcanice ca despre o
“unitate lingvistică, comparabilă unităŃilor care au la bază o origine
comună, ca limbile romanice sau germanice” si, în consecinŃă, că o
lingvistică balcanică înŃeleasă ca studiu al limbilor înrudite nu are nici o
justificare (ibidem, p. 209).
Un alt aspect al contactului lingvistic dintre populaŃiile balcanice si
românii sud-dunăreni îl constituie bilingvismul si chiar plurilingvismul
acestora din urmă. Desi încă de la începutul secolului al XX-lea au fost
semnalate diferite aspecte ale acestui fenomen, aprecierile lui Th. Capidan
constituie “prima încercare de sinteză în acest sens la noi”23.
Dacă observaŃiile cu caracter strict teoretic sunt puŃine si nu aduc
inovaŃii, în schimb, aprecierile si concluziile bazate pe exemple extrase din
materialul cules la faŃa locului sunt deosebit de valoroase.

Th. Capidan operează o clasificare a tipurilor24 de bilingvism,
identificând două forme ale acestuia: natural (inconstient) (Limbă si
cultură, p. 55) si voit (cult) (ibidem, p. 54). Această clasificare este
completată cu observaŃii si exemple privind cauzele, evoluŃia si
consecinŃele bilingvismului, savantul aromân surprinzând atât fenomenul
de interferenŃă lingvistică (“încălcarea normelor lingvistice ale unuia dintre
idiomurile aflate în contact”25) – considerat a fi prima fază a tendinŃei
permanente spre convergenŃă lingvistică a idiomurilor aflate în contact26,
precum si dispariŃia, în final, a unuia dintre idiomuri27.
În ansamblul bogatei activităŃi stiinŃifice a lui Th. Capidan, studiile de
toponimie ocupă un loc deloc neglijabil. Interesul pentru toponimie, în
special pentru cea sud-dunăreană, i-a fost insuflat din timpul studenŃiei la
Leipzig, când, în cadrul sedinŃelor comune ale Institutului de limbă română
si ale celui de limbă bulgară din anul universitar 1906-1907, conduse de
G. Weigand, Th. Capidan Ńine o comunicare despre numele de locuri slave
din Tesalia si Epir28.
De-a lungul timpului, în numeroasele studii consacrate populaŃiilor
românesti sud-dunărene si idiomurilor vorbite de acestea, Th. Capidan a
oferit explicaŃii etimologice întemeiate pentru un număr mare de toponime.
Mai mult, câteva dintre aceste nume topice au fost utilizate de savantul
aromân pentru susŃinerea teoriei sale privind autohtonia unor aromâni în
Grecia (este vorba de câteva toponime care prezintă transformări fonetice
întâlnite doar în elementele latine ale limbii române: Băiasa (< lat.
Vavissa, cu transformarea lui v iniŃial în b), Lăsun (< Elasona, cu
transformarea lui o accentuat în poziŃie nazală în u – absenŃa vocalei finale
din forma actuală nu constituie o problemă, susŃine Th. Capidan, deoarece
orasul grecesc este menŃionat si sub forma Ελλασσων si Ολασσων, deci
fără -a final, iar afereza lui e- era un fenomen cunoscut în limba greacă) si
Sărună (< lat. Salona, cu transformarea lui -l- intervocalic în r) (Aromânii,
p. 27-28)) sau au constituit indicii în stabilirea unor aspecte legate de
modul de viaŃă (mai precis, de îndeletnicirile) românilor din sudul Dunării
(de exemplu, toponime precum Mirindzu, Băčiliń etc., alături de termenii

pastorali păstraŃi în dialectul meglenoromân, demonstrează că
“îndeletnicirea meglenoromânilor cu păstoritul era tot asa de întinsă ca
agricultura” (Românii nomazi, p. 332)).
Interesul special manifestat de savantul aromân în ultimii ani ai
activităŃii sale stiinŃifice pentru studiul numelor topice s-a concretizat si în
două lucrări speciale: Toponymie macédo-roumaine29 (prima lucrare în
care este cuprinsă, pe cât a fost posibil, toponimia aromânească si
meglenoromână) si Numele geografice din România si DicŃionarul
toponimic român30.
Din ideile expuse de Th. Capidan în ultima lucrare, reŃinem o remarcă
importantă privind toponimia rurală geto-dacă, si anume, că numele de
localităŃi, în general tetrasilabice, erau compuse din două elemente:
determinantul (variabil) si determinatul (invariabil): -dava (-deva) la getodaci
(Buridava, Capidava etc.) si -para (-pera) la tracii din sudul Dunării
(Druzipara, Bessapara etc.) (Numele geografice din România si
DicŃionarul toponimic român, p. 16). Savantul aromân este primul31 care
încearcă să explice această deosebire oarecum surprinzătoare, dat fiind
faptul că tracii si geto-dacii vorbeau aceeasi limbă.
În demersul său, Th. Capidan porneste de la configuraŃia fizică a
regiunilor ocupate de geto-daci si a celor ocupate de traci, considerând că
aceasta a determinat, într-un fel sau altul, folosirea (alegerea) unuia dintre
cele două elemente: –dava, respectiv –para. Astfel, savantul aromân
apreciază că elementul –para provine din rădăcina indoeuropeană *per- “a
duce dincolo, a transporta, a trece” si are sensul de “vad, trecătoare, drum”,
fiind astfel termenul cel mai potrivit pentru a desemna amplasamentul
asezărilor trace, situate, datorită caracterului prin excelenŃă orografic al
regiunilor din sudul Dunării, “pe văi, de-a lungul drumurilor si al
trecătorilor” (ibidem).
Ca etimon32 al cuvântului –dava, Th. Capidan propune rădăcina
indoeuropeană *dhe “a pune, a aseza”, însemnând la origine “asezare, sat”,
semnificaŃie ce corespunde unei necesităŃi determinate de configuraŃia
geografică a Ńinuturilor din nordul Dunării, “geto-dacii, care în cea mai

mare parte erau agricultori si îsi aveau satele mai mult în câmpie, [având]
nevoie pentru denumirea satelor lor de un cuvânt care să însemneze,
simplu, <asezare>” (ibid.).
Un aspect mai puŃin cunoscut al activităŃii stiinŃifice a savantului
aromân îl constituie colaborarea la realizarea DicŃionarului Academiei. De
o deosebită complexitate, munca lexicografică presupune nu doar
temeinice cunostinŃe necesare “stabilirii si clasării înŃelesurilor, a căutării
celei mai potrivite definiŃii, a urmăririi dezvoltării istorice, a repartiŃiei,
vitalităŃii si circulaŃiei cuvintelor, în literatură si în graiul viu, precum si
căutarea etimologiei”33, ci si multă dăruire si perseverenŃă (“Vă văd zilnic
pe d-voastră [sic!] si pe d-l Lacea, stând nemiscaŃi trei si patru ceasuri în
sir, înaintea fiselor. Nu o dată v-am văzut rupând un articol, la care aŃi
muncit o săptămână, pentru ca să-l începeŃi din nou, după o nouă orânduire
a sensurilor, care vi se pare mai firească si mai logică, si cu o nouă
repartizare a numeroaselor citaŃiuni [sic!]”34), astfel că, privită din această
perspectivă, munca efectuată de savantul aromân si de C. Lacea apare ca
fiind deosebit de solicitantă, de “istovitoare”35, implicând un urias
“sacrificiu de timp si energie”36.
Th. Capidan a colaborat parŃial si la elaborarea celei mai importante
lucrări de dialectologie românească, Atlasul lingvistic român. A efectuat
anchete pentru ALR II37 la aromâni (punctul 010) si la meglenoromâni
(punctul 012) si l-a asistat pe Sever Pop la unele dintre anchetele efectuate
de acesta în vederea realizării ALR I38: la aromâni (punctele 05, 06, 07, 08,
09) si la meglenoromâni (punctele 012, 013).
A redactat alături de D. Caracostea revista “Langue et Littérature”39 si,
în colaborare cu G. Murnu si V. Papacostea, a publicat “Revista macedoromână”
40.
Vasta si complexa operă a lui Th. Capidan, realizată de-a lungul unei
vieŃi, conturează imaginea unui lingvist complet, care s-a înscris firesc pe
linia stiinŃifică a scolii lingvistice clujene. Prin clasicele monografii
consacrate meglenoromânei si aromânei, dar si prin valoroasele studii de

slavistică, toponimie, etnologie, prin cercetările consacrate elementelor de
substrat precum si prin contribuŃia remarcabilă la redactarea DicŃionarului
Academiei, Theodor Capidan se impune în lingvistica românească si
balcanică, numele lui devenind o referinŃă obligatorie în lucrările de
specialitate.


THEODOR CAPIDAN (1879-1953)
(Résumé)
Le linguiste d’origine aroumaine, Theodor Capidan (1879-1953) est l’auteur
des travaux fondamentaux (de dialectologie, de toponymie, etc.) concernant les
idiomes roumains du sud du Danube, l’aroumain et le méglénoroumain. Il a
elaboré une théorie sur la patrie primitive des aroumains et des méglénoroumains,
théorie acceptée aujourd’hui par la plupart de linguistes roumains et a démontré,
en s’appuyant essentiellement sur des arguments linguistiques, le statut de dialect
du méglénoroumain.
Il est aussi l’auteur de nombreux études concernant les divers aspects de
l’histoire de la langue roumaine: les rapports linguistiques slaves-roumains (il a
été le premier à étudier d’une manière systématique l’influence du roumain sur les
langues slaves) et albanais-roumains, le problème de l’élément autochtone dans la
langue roumaine, “l’union linguistique balkanique”, etc.
Le savant aroumain a eu aussi un rôle essentiel dans la rédaction du grand
dictionnaire de la langue roumaine, DicŃionarul Academiei. Avec D. Caracostea,
il a rédigé la revue “Langue et Littérature”; il a collaboré aussi avec G. Murnu et

V. Papacostea à la parution de “Revista macedo-română”.

 

1 Matilda Caragiu-MarioŃeanu, Theodor Capidan – aromânist, în “Limba română”,
XXVIII, 1979, nr. 5, p. 486.
2 Pentru informaŃiile biografice, vezi D. Macrea, Scoala clujeană: Theodor Capidan, în
“Cercetări de lingvistică”, VI, 1961, nr. 2, p. 254-255; S. Pop, Theodor Capidan (15 avril
1879 – I er septembre 1953), în “Orbis”, VI, 1957, nr. 2, p. 584-586; N. S. Tanasoca,
Theodor Capidan (1879-1953). Istoria în viziunea unui lingvist, în idem, Balcanologi si
bizantinisti români, Bucuresti, Ed. FundaŃiei Pro, 2002, p. 119-158; Nicolae Mocanu,
Începuturile activităŃii stiinŃifice si publicistice a lui Theodor Capidan (1879-1953), în
Întâlniri între filologi români si germani (Actele colocviului de la Cluj-Napoca, 24-26
mai 2002), Cluj-Napoca, Ed. Clusium, p. 167-179.
3 În “Jahresbericht des Instituts für rumänische Sprache (Rumänisches Seminar) zu
Leipzig”, XV, 1909, p. 1-88.
4 Iată cum descrie S. Puscariu întâlnirea cu tânărul Capidan: “La Leipzig am cunoscut pe
un tânăr Capidan, aromân de origine, care a făcut tocmai acum doctoratul din filologie,
după trei ani. Mi-a făcut o impresie cât se poate de bună. Oamenii acestia din Orient sunt
meniŃi să dea filologi buni; stie de-acasă bulgăreste, greceste, albaneza si turceasca [sic!].
ÎŃi atrag de acum atenŃia asupra lui, căci n-ar trebui scăpat din ochi” (S. Puscariu, în Scrisori către Ion Bianu, vol. III, Bucuresti, Ed. Minerva, 1976, p. 471; vezi si idem,
Călare pe două veacuri, Bucuresti, EPL, 1968, p. 360-361.
5 “La sfârsitul săptămânii acesteia [12/25 I 1909] se împlinesc trei luni de când dl. [sic!]
Capidan lucrează la mine. În timpul acesta am avut ocazia să observ de aproape cum
lucrează si m-am convins nu numai că e un bun muncitor cu cunostinŃe frumoase, ci si un
om cu care te poŃi înŃelege, lucru nepreŃuit la filologi si la români. Am deci toată garanŃia
si cea mai bună nădejde că lucrul va merge strună. […]. Mie mi-ar fi plăcut să-l am si mai
departe lângă mine, dar dacă nu se poate, n-am ce-i face. Sunt sigur, cu toate acestea, că el
îmi va face ispravă bună si la Salonic. Acolo are ocaziune [sic!] […] să înveŃe bine
turceste si albanezeste [sic!], asa că o parte din munca DicŃionarului o va putea lua el
de-aici înainte asupra sa” (idem, în Scrisori către Ion Bianu, p. 486-487).
6 Iorgu Iordan, Istoria lingvisticii românesti, Bucuresti, ESE, 1978, p. 105.
7 Răspunsul la discursul de recepŃie, intitulat Romanitatea balcanică, a fost dat de
S. Puscariu; vezi Academia Română, Discursuri de recepŃie, LXVII, si în Limbă si
cultură, Bucuresti, 1943, p. 175-215 [cu modificări].

8 Th. Capidan, Meglenoromânii. I. Istoria si graiul lor, 1925, Academia Română. Studii si
cercetări, VII; II. Literatura populară la meglenoromâni, 1928, Academia Română. Studii
si cercetări, VII; III. DicŃionar meglenoromân, [1935], Academia Română. Studii si
cercetări, XXV; idem, Aromânii. Dialectul aromân. Studiu lingvistic, 1932, Academia
Română. Studii si cercetări, XX.
9 Asadar, afirmaŃia lui Th. Capidan din PrefaŃa volumului Limbă si cultură, “Toate
[studiile din acest volum] laolată au la bază cercetarea fenomenului lingvistic în legătură
cu istoria si cultura noastră” este valabilă nu numai pentru articolele cuprinse în acest
volum, ci pentru întreaga sa activitate stiinŃifică. Vezi în acest sens Matilda Caragiu-
MarioŃeanu, art. cit., p. 468-469; Mircea Borcilă, Theodor Capidan si studiile de
etnolingvistică, în “Memoriile SecŃiei de StiinŃe, Literatură si Arte”, seria IV, tomul II
(1979-1980), 1981, p. 179-196; idem, Opera lingvistică a lui Theodor Capidan, în
“Cercetări de lingvistică”, XXIV, 1979, nr. 2, p. 139-140.
10 Convins de rolul deosebit de important pe care păstoritul l-a avut de-a lungul timpului
în viaŃa românilor din sudul Dunării, Th. Capidan a acordat acestei îndeletniciri o atenŃie
deosebită, reusind să surprindă toate aspectele si toate consecinŃele care decurg din acest
mod de viaŃă. Importante sunt, în acest sens, si precizările sale privind formele sub care se
practica păstoritul la aromâni: transhumanŃa, semi-nomadismul si nomadismul (vezi
Macedoromânii. Etnografie, Istorie, Limbă, Bucuresti, 1942, p. 92 si idem, Românii
nomazi. Studiu din viaŃa românilor din sudul Peninsulei Balcanice, Cluj, 1926, p. 10, 11

14).
11 Concluziile la care ajunge Th. Capidan cu privire la repartiŃia teritorială a grupurilor de
români în perioada anterioară despărŃirii dialectale întăresc teza susŃinută de S. Puscariu.

Vezi în acest sens S. Puscariu, Asupra reconstrucŃiei românei primitive, în Cercetări si
studii (ediŃie îngrijită de Ilie Dan), Bucuresti, Ed. Minerva, 1974, p. 57-101; idem, Studii
istroromâne, în colaborare cu M. Bartoli, A. Belulovici, A. Byhan, II. Introducere,
gramatică, caracterizarea dialectului istroromân, Bucuresti, 1926, p. 362-363; Limba
română. I. Privire generală, Bucuresti, Ed. Minerva, 1976, p. 225-256.
12 Pentru bibliografia lucrărilor lui Th. Capidan, vezi Elisabeta Faiciuc, în “Cercetări de
lingvistică”, XXIV, 1979, nr. 2, p. 145-158.
13 Th. Capidan, Raporturile albano-române, în “Dacoromania”, II (1921-1922), 1922, p.
444-544.
14 Vezi si Gr. Brâncus, Theodor Capidan si problemele substratului limbii române, în
“Limba română”, XXVIII, 1979, nr. 5, p. 481-485.
15 Constatarea aceasta a făcut-o, de fapt, înaintea lui Th. Capidan, S. Puscariu, Zur
Rekonstruktion des Urrumänischen, în “Beiheft zur Zeitschrift für romanische
Philologie”, Halle, XXVI, 1910; pentru versiunea în limba română vezi idem, Cercetări si
studii, p. 90; idem, Limba română, I, p. 266-267, Limba română II, p. 325.

16 Th. Capidan, Raporturile lingvistice slavo-române. I. InfluenŃa română asupra limbii
bulgare, în “Dacoromania”, III (1922-1923), 1924, p. 129-238; idem, Elementul slav în
dialectul aromân, în “Academia Română. Memoriile SecŃiunii literare”, seria III, tomul II,
Mem. 4, 1925, p. 289-379; idem, Din vechile raporturi lingvistice slavo-române, în Limbă
si cultură, p. 215-226; idem, Elementele sud-slave în limba română si elementele
românesti din limbile slave meridionale, în Limbă si cultură, p. 227-242.
17 Pentru soluŃionarea acestei probleme Th. Capidan analizează influenŃa slavă din
dialectul aromân, inaugurând astfel “o etapă nouă în cercetarea fondului lexical după
origini al dialectelor românesti sud-dunărene” (Elena Scărlătoiu, RelaŃii lingvistice ale
aromânilor cu slavii de sud. Cuvinte de origine slavă, Bucuresti, 1980, p. 5).
18 Vezi si Meglenoromânii, I, p. 88-89.
19 Rezultatele obŃinute de Th. Capidan privind influenŃa românească asupra lexicului
limbii bulgare au fost confirmate de cercetătorii Silvia NiŃă Armas, Nicolae Pavliuc, Dorin
Gămulescu, Tiberiu Pleter, Teodora Alexandru, Mihai Mitu, Maria Osman-Zavera, Ion
Rebusapcă, Anton Tănăsescu, Elena Timofte, Dumitru Zavera, în L’influence roumaine
sur le lexique des langues slaves, Bucuresti, 1968 (extras din “Romanoslavica”, XVI),
apud D. Macrea, Studii de lingvistică românească, Bucuresti, EDP, 1970, p. 11-12.

20 Raporturile lingvistice slavo-române. I. InfluenŃa română asupra limbii bulgare,
p. 129-238.
21 M. Borcilă, Theodor Capidan si studiile de etnolingvistică, p. 187.
22 “[…] în limba fiecărui popor din Peninsula Balcanică, inclusiv [a] român[ilor], în afară
de elementul constitutiv, specific pentru fiecare limbă în parte, mai intră ceva care, la
prima vedere, ar părea că nu-i nici grecesc, nici albanezesc [sic!], nici românesc, nici slav,
însă care, nu numai că este ceva comun pentru fiecare din aceste limbi, dar pare asa de
firesc, încât toate aceste limbi, desi au cuvinte deosebite, se pot reduce la una si aceeasi
limbă-tip, pentru care numai dacă am vrea să-i schimbăm cuvintele – fără a ne mai
preocupa de frazeologie sau sintaxă – am putea obŃine orice limbă balcanică am dori:
greacă, albaneză, română sau sârbă” (Raporturile lingvistice slavo-române, p. 132).
23 Mircea Borcilă, Opera lingvistică a lui Theodor Capidan, p. 143.

24 Pentru diversele tipologii ale bilingvismului vezi Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina
Călărasu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancas, Gabriela Pană Dindelegan,
DicŃionar general de stiinŃe. StiinŃe ale limbii, Bucuresti, Editura StiinŃifică, 1997; Marina
Ciolac, Sociolingvistica românească, Bucuresti, 1999, p. 140-141.
25 Marina Ciolac, op. cit., p. 142.
26 Vezi ibid.
27 Astfel, după cum bine se stie, anumite “tulpini” ale românilor sud-dunăreni au fost
asimilate de masele de greci, slavi sau albanezi, iar o altă parte a acestor români
stăpâneste mai bine limba secundară.
28 Vezi V. FrăŃilă, Gustav Weigand si onomastica balcanică, în idem, Lexicologie si
toponimie românească, Timisoara, Ed. Facla, 1987, p. 155-183, în special, p. 162-163.

29 În “Langue et Littérature”, III, 1946, nr. 1-2, p. 5-130.
30 Bucuresti, 1946. Extras din “Analele Academiei Române”, Memoriile SecŃiunii literare,
seria III, tom. XV, Memoriul 3.
31 Vezi Romulus Todoran, Toponimia românească în studiile lui Theodor Capidan, în
Analele Academiei, 29, 1980, Anul 113 (1979), p. 195.
32 Preocuparea lui Th. Capidan pentru etimologie este ilustrată atât de numeroasele
articole consacrate exclusiv stabilirii originii unor cuvinte (vezi bibliografia lucrărilor lui
Th. Capidan întocmită de Elena Faiciuc), cât si de etimologiile stabilite în paginile
DicŃionarului Academiei, DicŃionarului meglenoromân, precum si în glosarele din
cuprinsul unor lucrări ca Toponymie macédo-roumaine, Elementul slav în dialectul
aromân etc.

33 S. Puscariu, PrefaŃa la DicŃionarul Academiei, Tomul II, partea I, F-I.
34 Ibidem.
35 Idem, în [Răspunsul d-lui S. Puscariu la] discursul lui Th. Capidan, Romanitatea
Balcanică, p. 66.
36 Idem, PrefaŃa la DicŃionarul Academiei, Tomul II, partea I, F-I
37 Atlasul lingvistic român publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj sub conducerea lui
Sextil Puscariu. Partea a II-a, de Emil Petrovici, vol. I, Sibiu-Leipzig, 1940.
38 Atlasul lingvistic român publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj sub conducerea lui
Sextil Puscariu. Partea I, de Sever Pop, vol. I, Cluj, 1938; vol. II, Sibiu-Leipzig, 1942.
39 Bulletin de la Section Littéraire rédigé par Th. Capidan et D. Caracostea. Académie
Roumaine, vol. I, 1940 – IV, 1948.
40 Vol. II, 1930 – III, 1931.

Last modified on Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 16:29
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required