Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » A-C » Displaying items by tag: Dobrogea
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

 RĂZVAN LIMONA, n. 21 martie 1973, Tulcea, profesor.Limona Răzvan

 

Studii şi perfecţionări:

Şcoala generală nr.6, Tulcea;

Colegiul  „Spiru C. Haret”, Tulcea; 

Facultatea de Istorie a Universităţii Creştine  „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, specializare Istoria Contemporană (1991–1996); licenţă la Universitatea Bucureşti (1996); perfecţionare/specializare în Metodica istoriei şi opţionalelor (MEC - Fundaţia Universitară a Mării  Negre, 2000- 2002),

Management educaţional (Centrul Regional de Formare Constanţa, 2002), Management economic (bursă Socrates, Budapesta, 2003)

Istoria şi pedagogia Holocaustului (Yad Vashem, Ierusalim, 2000;

CDJC, Paris, 2001);

doctor în istorie al Facultăţii de Istorie a Universităţii „A.I. Cuza” Iaşi cu teza  „Populaţia Dobrogei în perioada interbelică” (2009).

            Profesii şi locuri de activitate:

profesor de istorie la Colegiul „Brad Segal” Tulcea (1996 – 2009);

secretar al Societăţii Române de Ştiinţe Istorice, secţia Tulcea (1999–2000); vicepreşedinte al Societăţii Române de Ştiinţe Istorice, secţia Tulcea (2001); director educativ, Colegiul „Brad Segal”, Tulcea (2001–2003);

consilier educativ, ISJ Tulcea (2004)

            Articole şi volume publicate:

            Relaţii interetnice în Dobrogea anilor 1918–1940, în „Daima. Revistă de  cultură, spiritualitate şi opinie”, An I, Nr. 2–3, 2005;

            Moştenirea demografică şi socio – culturală a  Dobrogei în cadrul României întregite, în „Daima. Revistă de cultură, spiritualitate şi opinie”, An III, Nr. 8 – 9, 2007;

            Relaţii interetnice în Dobrogea anilor 1918–1940. Locuire şi tradiţii, în „Steaua Dobrogei”, Anii VIII – IX, Nr. 31 – 36, 2007;

            Dobrogea şi problemele sale (1918–1940), în „Steaua Dobrogei”, An X, Nr. 37 – 38, 2008;

            Opţionalul în istorie. Posibilităţi, opţiuni, proiectare, Ed. Harvia, Tulcea, 2001;

            Reforma  agrară din 1921 în dezbaterile  parlamentare, Ed. Harvia,Tulcea, 2001;

            Naţionalităţile şi problemele lor în documentele de arhivă dobrogene (1879–1941), Ed. Harvia,Tulcea, 2007

            Populatia Dobrogei, Ed. Semanatorul - Editura-online, Bucuresti, 2009;

            Nationalitati si problemele lor, Ed. Semanatorul - Editura-online, Bucuresti, 2009;

            Scurtă auto-biografie: Sunt dobrogean, născut  dintr-un  tată  aromân  şi  o mamă basarabeancă. Părinţii şi familiile  lor au fost obligaţi să se stabilească  în  provincie  ca  urmare  a invaziei sovietice  în  Basarabia şi schimbului de populaţie  provocat de Tratatul de la Craiova  din 1940.  Un  paradox vechi  al  istoriei, ce  îmbină  răul şi binele, a  dus la întâlnirea  lor şi naşterea mea.

            

            Imagine de pe coperta cărtii “Populatia Dobrogei”

             

            Despre lucrare: Este produsul a  şapte  ani de cercetare  şi  reflecţie ce au tins spre conturarea unei direcţii mai puţin  atinsă, axată  pe  rolul şi impactul etniilor asupra Dobrogei. Contribuţia  personală a  urmărit  definirea mai  multor  obiective de lucru, printre care se numără :

  • Centrarea  analizei ştiinţifice  pe evoluţia naţionalităţilor dobrogene  în  perioada  interbelică
  • Prezentarea  coerentă a  evoluţiei demografice  a provinciei şi  etniilor  prezente între  anii  1878  şi  1940
  • Folosirea  extensivă a  documentelor  de  arhivă  locale  capabile  să susţină ideile şi concluziile  lucrării
  • Identificarea  aspectelor  esenţiale ale  evoluţiei demografice  şi economice  a  oraşului  Tulcea  şi  a naţionalităţilor ce au locuit aici între  anii  1878  şi  2002

 

SURSA:

***, Răzvan Limona, ''Semănătorul'', http://www.editura-online.ro/html/razvan_limona.html

Petru Vulcan, pe numele adevărat Petru Ghinu, s-a născut în satul Târnova din provincia otomană Macedonia, localitate aflată în apropierea oraşului Bitolia (fost Monastir). vulcan-petru


Anul naşterii este discutabil, el însuşi indicând 1869, în timp ce documente găsite după moartea lui indică 1866.


Clasele primare le face în şcoala greacă din satul natal.


Rămâne orfan de ambii părinţi încă din adolescenţă şi în 1880 se mută în România, moment în care îşi schimbă şi numele. Se stabileşte la Hinova, lângă Turnu Severin.


Urmează ’’Liceul Carol I’’ din Craiova şi începe în 1893 cursurile Facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti.


După un an se căsătoreşte cu Ana Rain cu care are cinci copii.


Înainte de a absolvi cursurile instituţiei de învăţământ superior se mută în 1897 la Constanţa, unde lucrează ca funcţionar la prefectura judeţului până la moarte. În judeţul recent alipit noului regat al României îşi va desfăşura activitatea culturală pe două direcţii: promovarea prezenţei româneşti în regiune şi promovarea problemei aromânilor în cadrul mai larg al ţării, unde această chestiune era mai puţin cunoscută.


Scrie în aromână doar volumul de poezii Lilice de la Pind (Flori de la Pind), pe care-l semnează ’’Picurarlu de la Pind’’ (Ciobanul de la Pind).


Volume de poezii publicate în româneşte sunt Zori, Raiana, Pontice. De asemenea, în româneşte publică romanele Dragomir, Armăna, Liliana, Fecioara, Genii Rele, Mizerabilii noştri, Psihologia socială povestirile Anecdote, Snoave, Medgee, Baba Sand, La Bacalaureat, piesele de teatru Asasinarea lui Ştefan Mihăileanu: Dramă originală în 4 acte şi 6 tablouri, Acropolis:Episod naţional al înfrăţirei greco-române: Într-un act, Drama de la Cafeneaua Macedonia, comedia Duelul, autobiografia Icoane de viaţă, note de călătorie Tropaeum Traiani şi Constantinopolul Semilunei: cu 28 de ilustraţiuni în text, cărţile Cauzele scăderei sentimentului religios şi adventismul : În atenţia Sfântului Sinod, Ion Bănescu, fost primar al oraşului Constanţa, Istoricul oraşului Constanţa. A publicat şi numeroase articole de interes cotidian: Biografia mea : Pentru urmaşii şi prietenii ce s'or interesade acel ce va fi dus de veci dintre ei; O polemică interesantă între Petre Grigorescu şi Petre Vulcan, Oameni şi lucruri din Dobrogea (Note şi impresii); Te-am aşteptat : [poezie; Virgil P. Andronescu : profesor, directorul Liceului Particular din Constanţ; Evoluţiune şi regres social în Dobroge, Discurs rostit la înmormântarea lui I. Bănesc, Evoluţiune şi regres social în Dobrogea.


Încă de la sosirea în poarta maritimă a ţării înfiinţează ’’Cercul literar Ovidiu’’, care editează revista ’’Ovidiu’’, ’’prima revistă literară dobrogeană’’ aşa cum o numea el.


În această revistă au publicat articole pe probleme aromâne, dar în română, scriitorii aromâni George Murnu, I. Papaghagi, dr. Şunda, Mia Adam (născută Tacit), Nicolae Batzaria etc. În revistă prezintă romanul Armăna, operă în care descrie caracterul, viaţa, obiceiurile, lupta pentru supravieţuirea limbii a aromânillor din Târnova. De asemenea, în 1903 publică articolul Patriotism artificial, în care critica politica externă românească pentru faptul de a nu fi ajutat revolta aromânilor din Cruşova conduşi de Pitu Guli împotriva stăpânirii otomane.


În 1900 a editat Almanahul Macedo-Român.


La 8 septembrie 1898 înfiinţează biblioteca publică din Constanţa, iar în 1906 editează primul Album Naţional al Dobrogei: 1866-1877-1906, iar în 1914 fondează revista "România de la mare".Îndeplineşte funcţiile de director al "Revistei poporului" şi secretar al Ligii Culturale. Colaborează la 20 de reviste şi ziare: "Familia", "Revista idealistă", "Adevarul", "Dimineaţa", "Lumea nouă", "Epoca', ‘’Dreptatea", "Peninsula Balcanică", "Tribuna Dobrogei", "Românul de la Pind", "Curierul Olteniei", "Poporul","Lumina". În mai 1916 fondează asociaţia ziariştilor constănţeni.


Încetează din viaţă la 4 februarie 1922.


SURSE

***, Petru Vulcan, Personalităţi dobrogene, Biblioteca Judeţeană Constanţa, http://www.biblioteca.ct.ro/personalitati_dobrogene/petru_vulcan.htm

Lascu Stoica, Petru Vulcan-animator al vieţii spirituale din Dobrogea, ‘’România de la Mare’’, nr 2, 1992, p. 16-17

Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri:Dina Cuvata, editura Cartea Aromână, New York, SUA, pp.XII-XIII

 

    Dobrogea, �ţară de sinteză�, cum o caracteriza Nicolae Iorga a fost (şi oferă) un vast câmp de studiu şi în domeniu etnografic, ca spaţiu în care s-au interferat civilizaţii strălucite şi în care, alături de mereu alte seminţii, s-a plămădit neamul românesc, de milenară prezenţă în sudul Dunării. Prin înfiinţarea Muzeului de Artă Populară din Constanţa, cercetarea etnologică dobrogeană a căpătat un impuls deosebit, bazată, în mare parte, pe bogatele colecţii ale acestuia, alcătuită prin competenţă şi pasiune de muzeografi în circa patru decenii de activitate. Rodul strădaniei lor ştiinţifice s-a manifestat, de-a lungul anilor, prin nenumărate expoziţii, simpozioane, unele cu caracter naţional, conferinţe, publicaţii promoţionale şi, iată, acum, muzeul constănţean prezintă tuturor celor interesaţi, volumul al doilea al unei cercetări mai vaste, cu titlul Dobrogea studiu etnografic (volumul I � Românii autohtoni şi volumul al III-lea � Etniile Dobrogei � sunt în pregătire pentru redactare). Acest al doilea volum este subintitulat Românii balcanici (aromânii).     În �Introducere�, autoarea Maria Magiru precizează: "Demersul nostru ştiinţific urmăreşte cercetarea etnografică şi lingvistică a dezvoltării diferitelor forme de cultură materială şi spirituală ale aromânilor, aflate de-a lungul istoriei în contact cu diferitele forme de cultură ale popoarelor învecinate (greci, albanezi, sârbi, bulgari, turci), impusă de viaţa pastorală, cărăuşie şi negoţ ce-au constituit ocupaţiile de bază ale comunităţii aromâneşti�. Lucrarea este structurată în VII capitole: Cap. I, Consideraţii de ordin istoric şi lingvistic; Cap. II, Consideraţii de ordin etnografic; Cap. III, Expunerea metodologiei de culegere a materialului etnografic şi lingvistic şi a rezultatelor obţinute; Cap. IV, A. Păstorit, B. Industrie casnică textilă, C. Costum � Artă şi meşteşug; Cap. V � Termeni în aromână referitori la prelucrarea fibrelor de origine animală; (lână, păr de capră) � A. Operaţii şi activităţi de prelucrare, B. Fibre de origine animală (lână, păr de capră), C. Ustensile, instrumente, instalaţii de prelucrare a fibrelor de origine animală, D. Textile confecţionate din fibre de origine animală, E. Piese de port popular confecţionate din fibre de origine animală; Cap. VI, Privire comparativă asupra terminologiei prelucrării fibrelor de origine animală; Cap. VII, Planşe. Studiul se încheie cu o substanţială bibliografie.
    Planşele, în număr de 112, prezintă croiuri, velniţe, cergi, obiecte de îmbrăcăminte, de decoraţiuni, fotografii bazate pe piesele muzeului şi pe bibliografie dau greutate acestei întreprinderi ştiinţifice.
    Un �Cuvânt înainte� semnează lectorul univ. dr. Ştefan Lascu, cercetător avizat al istoriei naţionale, îndeosebi a Dobrogei, care trece în revistă etapele evoluţiei aşezării aromânilor în Dobrogea, contribuţia acestora la dezvoltarea economică şi spirituală a acestei provincii, dar şi a României întregi.
    Prin prezentul volum, autoarea contribuie esenţial la evidenţierea şi descifrarea unui fenomen etnic care face parte din marele şi fascinantul proces al naşterii şi evoluţiei neamului românesc.

SURSA
G. Culicea, Aromânii, Biblion, 2003, p. 21.

Steluţa Pârâu, Multiculturalitatea în Dobrogea, carte apărută sub egida Centrului
Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Tulcea, Editura Ex
Ponto, Constanţa, 2007

Cele două cuvinte din titlul cărţii semnate de Steluţa Pârâu trezesc imediat interesul etnologilor români, pentru că multiculturalitatea este un subiect la fel de actual ca, să
zicem, globalizarea, iar Dobrogea, prin istoria ei de zonă de hotar, atât între elemente
naturale, cât şi între puterile ce şi-au disputat stăpânirea asupra acestei porţi la Marea
Neagră, constituie pentru orice cunoscător un teren ideal, unde se poate observa „pe viu”
cum se fac şi desfac mentalităţi, atitudini, comportamente, reguli etc. În plus, formaţia
interdisciplinară a autoarei (Steluţa Pârâu este licenţiată în filologie şi doctor în estetica
artelor vizuale, acumulând, prin experienţa profesională, competenţe în muzeologie şi
cercetarea etnologică de teren) completează aşteptările pozitive ale cititorului avizat.

Un prim astfel de cititor este Georgeta Stoica, ale cărei rânduri din prefaţa volumului
ne sugerează că vom asista la o descriere dinamică a fenomenului culturii
dobrogene, depăşind „etnocentrismul şi ideea continuităţii milenare şi neîntrerupte”
(p. 12). Într-adevăr, demersul Steluţei Pârâu se situează în linia interpretării contactelor
culturale de orice tip (printre care chiar asimilarea, considerată de unii o formă
de anihilare a unei culturi de către alta) ca pe un proces normal şi continuu, care nu
trebuie respins sau condamnat, ci studiat, înţeles şi interpretat ştiinţific. Autoarea
propune, pentru ethosul dobrogean, sintagma „model intercultural deschis”, sugerând
că acesta se aplică „în situaţia în care două sau mai multe culturi care vin în contact se
întrepătrund liber, în mod firesc”, generând un climat „propice pentru o creaţie originală,
unică” (p. 19). Din preambul, aflăm că studiul îşi propune să definească o serie
de fenomene ale locuirii interetnice („similitudine, diferenţe, interferenţe, pluralism,
aculturaţie”) şi să le urmărească efectele la nivelul unor segmente de cultură materială
şi imaterială dobrogeană: gospodăria şi locuinţa, arta, portul, obiceiurile şi literatura
populară, ţinând cont de faptul că „raportul ’noi-ceilalţi’ a purtat, întotdeauna, în
Dobrogea însemne pozitive” (pp. 19-20). Rezultatele cercetării, subliniate de exemplele
culese din arhivă şi de pe teren, argumentează ideea că influenţa unei culturi
etnice asupra alteia nu se manifestă total şi univoc: astfel, „casa bulgărească” nu este
neapărat a bulgarilor, ci o întâlnim şi la greci sau italieni, „lejanca” lipovenească se
găseşte şi în casele româneşti, dar nu în toate, elementele decorative reflectă mai

125

degrabă o identitate locală decât una etnică. Într-o atare realitate, conceptul de „interferenţă”,
propus de Steluţa Pârâu pentru a caracteriza relaţiile dintre diversele culturi
etnice aflate în contact de multe secole în spaţiul dobrogean, pare cel mai adecvat. În
concepţia autoarei, interferenţele sunt „împrumuturi receptate şi adaptate fără însă a
deveni model general, tipic pentru un areal sau o localitate. În cazul interferenţelor,
modelele culturale identitare coexistă” (p. 54).
În acelaşi timp, însă, putem vorbi despre unitatea culturii dobrogene, manifestată În acelaşi timp, însă, putem vorbi despre unitatea culturii dobrogene, manifestată
prin anumite linii de forţă ce se raportează, deopotrivă, la tradiţia populaţiei dominante
(cea românească), dar şi la trăsăturile culturale specifice arealului balcanic, deoarece
Dobrogea reprezintă un creuzet de esenţă europeană orientală, unde întâlnim, printre
alţii, greci şi turci, lipoveni şi bulgari, români şi aromâni, germani şi italieni.
Identitatea culturală (sau multiculturală) a Dobrogei, cel puţin la nivelul civilizaţiei
tradiţionale, pe care Steluţa Pârâu o „reconstruieşte” din documente, imagini şi
amintiri ale interlocutorilor ei de pe teren, respectă, în mare, reperele tradiţionale din
tot teritoriul românesc (p. 29), având şi câteva note particulare: arhitectura de pământ,
utilizarea frecventă a obiectelor casnice din aramă, anumite practici legate de cele mai
întâlnite ocupaţii – de exemplu, pescuitul – şi anumite comportamente de adaptare la
viaţa de familie, marcată adesea în zonă de căsătorii interetnice.
Găsim un alt aspect foarte interesant al volumului Multiculturalitatea în Dobrogea în rândurile referitoare la felul în care comunităţile dobrogene se raportează la propria
lor identitate etnică, de multe ori descoperită sau redescoperită în oglinda unor ochi
străini. În cuvintele autoarei, „un ’noi’ care nu este circumscris de un ’ei’ nu este de
conceput” şi „cercetările actuale privind problematica relaţiilor interetnice au în
vedere că etnicitatea nu este ’un dat’ pentru totdeauna, ci o realitate dinamică”. Steluţa
Pârâu observă că problema păstrării identităţii culturale la nivelul vieţii contemporane
„se pune [,pe de o parte,] din perspectiva rememorării tradiţiilor, a practicării lor ca
loisir, iar pe de altă parte, ca transmitere a valorilor etice pentru tânăra generaţie.
Forme, modele ale identităţii se manifestă, de cele mai multe ori, la nivelul spectacolelor
de folclor, al performării unor obiceiuri în desfăşurarea cărora decodificăm
preferinţa pentru spectacol, receptarea fenomenului dinspre mass-media” (p. 38). În
fapt, co-etnicitatea contribuie la întărirea imaginarului identitar în etapa actuală,
„având în vedere că, pentru păstrarea identitarului cultural, fiecare dintre etnii îşi
rememorează şi reinventează tradiţia şi îşi creează noi modele culturale. Asistăm în
cadrul acestui proces la o colaborare, care depăşeşte vecinătatea tradiţională, între etniile
care îşi manifestă identitatea în spectacole de folclor, prezentări în mass-media şi
nu neapărat în respectarea întrutotul a cutumelor şi obiceiurilor moştenite. Nu

126

întâmplător, s-au reinventat tradiţii ale unor etnii ai căror actanţi nu sunt etnicii
respectivi, ci reprezentanţi ai altor etnii. În acest sens exemplificăm: Ansamblul de
dansuri italiene din localitatea Greci (comunitate cunoscută pentru prezenţa populaţiei
italiene) în structura căruia copiii sunt români şi foarte puţini din familii mixte;
Ansamblul de dansuri al comunităţii germane din Tulcea, constituit din copii de
diferite etnii; Ansamblul de dansuri meglenoromâne din Cerna, în structura căruia, de
asemenea, nu întâlnim doar copii care provin din familii de megleniţi” (pp. 40-41).

Astfel de observaţii şi exemple demonstrează, dacă mai era nevoie, că identitatea
etnică este mai mult o opţiune decât o încadrare fixă, în contextul cultural contemporan,
caracterizat de dinamism şi de diversitate, de ambiguitate şi de un mare grad de
libertate, în condiţiile îmbunătăţirii situaţiei economice şi lărgirii orizonturilor profesionale
pentru toţi membrii societăţii. Steluţa Pârâu analizează cazul reprezentanţilor
unei etnii care optează pentru practicarea tradiţiilor altei etnii în termenii relaţiei insider-
outsider: „Reprezentanţii unei etnii care devin actanţi ai practicării unei tradiţii a altei
etnii nu mai sunt outsiderii de altădată. [...] Deschiderea [lor] către cultura altei etnii/
populaţii se amplifică. Modelele culturale se intersectează generând noi modele, nu
numai la nivelul identitarului fiecărei etnii, ci şi la nivelul multiculturalităţii” (pp. 40-41).

Efectele modelului intercultural deschis al Dobrogei, ca zonă de acceptare etnică
(p. 39), sunt, aşadar, vizibile mai mult la nivelul culturii tradiţionale decât la al aceleia
moderne, care nivelează diferenţele etnice şi creează altele, dictate de situaţia socialeconomică.
De asemenea, reconstrucţia tradiţiilor etnice este mai uşor de încercat
pornind de la date de cultură materială, cum ar fi locuinţele, obiectele de interior sau
portul popular, decât de la elemente intangibile, cum ar fi mentalităţile sau comportamentele
conotate etnic. Autoarea se referă în detaliu la arhitectură, artă şi port popular
în spaţiul de referinţă al cercetării, oferind o serie de informaţii actuale, care reflectă o
foarte bună cunoaştere a terenului şi susţin teza interferenţei ca trăsătură definitorie a
culturii dobrogene.
Un alt decupaj al obiectului de studiu propune descrierea familiei etnic mixte, fenomen caracteristic comunităţilor multietnice, deci şi Dobrogei. Tema se pretează
unei abordări sociologice, totuşi, Steluţa Pârâu nu recurge la statistici contemporane,
preferând să-şi sistematizeze constatările în funcţie de trei perspective – „reprezentări
ale interculturalităţii”; „structura familiei etnic mixtă”; „locul de întâlnire al partenerilor”
(p. 43) –, după ce atrage atenţia că şi problematica familiei etnic mixte trebuie
tratată diferenţiat la nivelul civilizaţiei tradiţionale, respectiv, contemporane.

Glisarea spre aşa-numita cultură populară imaterială se produce în capitolul despre
„Aspecte ale locuirii interetnice în arealul Deltei Dunării”, unde Steluţa Pârâu aduce în

127

discuţie, pe baza consemnării similitudinilor, diferenţelor şi interferenţelor manifestate
între comunităţile etnice din arealul Deltei (de exemplu, în tradiţiile locale referitoare la
agricultură, pescuit, „atitudini comportamentale ale omului în viaţa cotidiană şi
momente considerate sacre”), ideea uniformizării culturilor aflate în contact direct pe
perioade lungi de timp (p. 137, la care se discută diferenţa dintre similitudine şi izomorfism).
De asemenea, autoarea încearcă o sondare a mentalului etnic dobrogean referinduse
la câteva arhetipuri proiectate în basmele etniilor reprezentate în Dobrogea. Intitulat
„Conţinut şi expresie în basm (Consideraţii preliminare pentru un studiu comparativ)”,
capitolul final al lucrării constituie mai degrabă o deschidere spre alte posibilităţi de
abordare a problematicii multiculturalităţii decât un studiu închis. Steluţa Pârâu porneşte
de la un corpus de 50 de basme selectate din antologii „tradiţionale” pentru etniile care
o interesează (Ispirescu, Afanasiev, Papahagi, colecţia „Poveşti nemuritoare”) şi identifică
în ele concretizarea specifică a patru sfere semantice (metamorfoza, răsplata, fidelitatea,
nechibzuinţa), completându-le cu o serie de observaţii despre planul expresiei şi
sugerând că o analiză aprofundată ar putea conduce la concluzii privitoare la „particularităţi
artistice şi psihologice ale fiecărei etnii” (p. 158). Dacă modurile de creaţie ar putea fi diferite etnic, ţinând cont însă de dominanta oralităţii, este greu de crezut că basmul
ca text/ conţinut mai poate furniza material convingător pentru psihologia etnică, în
condiţiile în care ideea de psihologie etnică în sine este una controversată.

Studiul etnologic al Steluţei Pârâu este încheiat de un amplu capitol istoric realizat de
Mihai Milian (pp. 167-210), bogat în informaţii demografice şi subliniind prezenţa
românească în Dobrogea, fără ca acest argument al autohtonismului valah să implice
vreo formă de respingere a comunităţilor neromâneşti, în spiritul Proclamaţiei din 1878
a regelui Carol I, reprodusă la sfârşitul volumului. Elementele de vocabular şi toponimie
turcească, lista de toponime slave din Dobrogea şi tabelele statistice comentate ne ajută
să înţelegem mai bine deschiderea modelului intercultural zonal, dar şi unele aparente
transformări prea rapide ale structurii populaţiei din această arie de locuire veche şi aflată
permanent în mişcare. Cele cinci planşe cu fotografii color anexate la finalul cărţii ne
readuc în minte faptul că „reconstrucţia” s-a referit la cultura tradiţională, deoarece mai
putem vorbi despre identitate etnică în contemporaneitate numai din perspectiva
asumării unei tradiţii mai mult ca model decât ca mod de viaţă. De asemenea, lectura
cărţii Steluţei Pârâu le furnizează etnologilor familiarizaţi cu terenul contemporan un
aparat conceptual util în dezbaterea despre „inventarea” şi „comercializarea” tradiţiei şi,
în acelaşi timp, argumente pentru valoarea diferenţei culturale ca marcă a patrimoniului
local şi naţional.
128

 

SURSA

Ioana Ruxandra Fruntelată, Steluţa Pârâu: Multiculturalitatea în Dobrogea, ''Cercetări Etnologice Româneşti Contemporane'', Bucureşti, toamna 2008, volumul IV, pp. 125-128.

Saitul Macedoromâni

Sâmbătă, 14 Mai 2011 18:18

Saitul Macedoromani a fost creat în 2009 la adresa www.macedoromani.ro şi este scris în română.


Nu există menţionat niciun nume de autori în paginile sale: nici de persoană, nici colectiv, nici pseudonim.

 

În pagina Evenimente sunt menţionate 12 evenimente din 2009, pe care le-am înregistrat în secţiunea Cronologie a blogului: lansarea volumelor „Scoli si biserici românesti din Peninsula Balcanica. Documente (1918-1953)“ şi „Schituri si chilii româneşti la Muntele Athos. Documente (1852-1943)“ scrise de Adina Berciu-Draghicescu şi Maria Petre, lansarea volumului „Aromânii în context balcanic. Studii si anexe” (în limba macedoneană), semnat de Nistor Bardu, gala premiilor revistei „Bana armâneasca”, o emisiune dedicata cântarilor aromâne la Radio România Cultural, Ziua Nationala a Aromânilor, prima editie a olimpiadei şcolare din cadrul cursului optional de „Cultura si traditii aromâne”, demonstratie practica de tesut manual,a XVI-a editie a „Zilelor Culturii Aromâne”, expozitia de arta contemporana „Calatori în spatiu si timp”, festivalul national al ONG-urilor din România, simpozionul „Rolul istoric al Societatii de Cultura Macedo-Româna în devenirea moderna a românitatii balcanice. Cu prilejul a 130 de ani de la înfiintare” şi congresul Armânesc „Armâni tu Uniunea Evropeanâ".

 

În pagina Articole sunt incluse trei texte: Introducere in istoria si civilizatia aromanilor, Vlahii balcanici şi Meglenoromânii, pe care le-am înregistrat la secţiunea Bibliografie a blogului.

 

Pagina Personalităţi era în construcţie.

 

Pagina Galerie foto cuprinde 7 poze: harta primelor colonizări în Cadrilater (judeţele doborgene Durostor şi Caliacra retrocedate Bulgariei în 1940), familie de aromâni, bătrâni aromâni, aromânii refugiaţi din Cadrilater în 1940, aromâni în costume tradiţionale, familie de fărşeroţi şi o hartă a macedoromânilor din Dobrogea.

 

Pagina Galerie documente prezintă rezoluţia Congresului aromânilor de la Tirana din 2009.

 

Pagina Linkuri cuprinde 21 de legături cu legături la diverse texte referitoare la aromâni din saituri româneşti (9 dau eroare) pe care le-am înregistrat în secţiunile Bibliografie, Cronologie şi Video de pe blog: episodul Români şi aromâni al emisiunii Semne de la TVR 1; articolul Alinei BÂRGĂOANU-VASILIU de la ‘’Cuget liber’’: ORGANIZAŢIA CARE SUSŢINE CĂ AROMÂNII NU SUNT PARTE A POPORULUI ROMÂN REACŢIONEAZĂ LA UN ARTICOL DIN „CUGET LIBER); ziarul on-line ‘’Frăţia’’; bibliografia ROMÂNII DE LA SUD DE DUNĂRE a BCU Cluj; Congresul aromânilor – „Aromâni în UE – realităţi şi perspective”, noiembrie 2009 la Departamentul pentru Românii de pretutindeni; articolul IN APARAREA FRATILOR AROMANI. Românitatea balcanică şi cea nord-dunăreană. HARTA din blogul lui Victor Roncea; articolul Ziua naţională a aromânilor, sub semnul discordiei din ‘’Telegraf’’; comentariul Canacheu taraste Romania la Consiliul Europei pentru a-si breveta inventia de la Romanian Global News; COMUNICAT primit din partea prof. univ. Adina Berciu / Centrul de Studii pentru Romanii de Pretutindeni; articolul Aromânii. Radacini si interese al dr. Emil Târcomnicu; nota de fundamentare şi proiectul de hotărâre al guvernului României privind recunoaşterea statutul Societăţii Macedo-Române ca fiind de utilitate publică; articolul Ideea de minoritate aromână în România este "aberantă şi falsificatoare din ‘’Telegraf’’.

 

Pagina Blog include o singură postare din 8 noiembrie cu titlul Cine sunt macedoromanii?,care trimite la encilopedia virtuală Wikipedia şi la care s-au făcut 7 comentarii. De asemenea există 6 răspunsuri pentru Macedoromani.

 

În pagina Noutăţi este menţionat Congresul de la Tirana.

 

Dobrogea concentrează cel mai nucleu de aromâni, ramura sudică şi cea mai veche a românităţii balcanice, stabiliţi în România în urma schimbului populaţie din 1940. Aromânii fărşeroţi, numiţi şopani, din Mihail Kogălniceanu, estimaţi în prezent în statisticile oficiale la peste 1100 de locuitori (cifra se referă la Dobrogea) au adus din locurile lor de baştină (regiunea nordică a Greciei localităţile Papadia, Paticina, Căndrova, Grămăticova) la venirea lor pe teritoriul românesc în anii '40, întregul tezaur de obiceiuri, tradiţii, meşteşuguri, ocupaţii tradiţionale şi credinţe perpetuate cu sfinţenie şi apărate cu tenacitate, contribuind la îmbogăţirea diversităţii culturale a Dobrogei. Populaţie preponderent de păstori, aromânii din Mihail Kogălniceanu au renunţat la forma de transhumanţă seculară şi au continuat să practice oieritul tradiţional, însă în noile condiţii sociale impuse de cadrul geografic.Aşezarea într-un nou habitat şi schimbarea modului tradiţional de viaţă a favorizat, din păcate, renunţarea treptată la numeroase elemente ale culturii lor materiale ce au devenit inutile şi neadecvate în noul context social. Dintre mărcile identitare transmise până în prezent de această veche comunitate de păstori români balcanici, ţesăturile tradiţionale pe care femeile le confecţionează în gospodăria proprie pentru uzul intern se remarcă în mod deosebit prin tehnicile de prelucrare tradiţionale, coloristică şi stiluri de realizare.Spre deosebire de piesele de port, confecţionate exclusiv din lână, la care din păcate aromânii au fost obligaţi să renunţe o dată cu sedentarizarea lor la câmpie, ansamblul de ţesături de uz comun şi decorativ confecţionate în casă, la războiul de ţesut orizontal, de tipul: doagă, chilime, iambulă, bătănie, vilendză, flucată, etc. se distinge printr-o tehnică tradiţională de prelucrare a fibrei de lână, cât şi printr-o cromatică tradiţională de mare sobrietate (o gama coloristică restrânsă, bazată exclusiv pe vopseluri obţinute pe cale naturală, cât şi din nuanţele lânii: tonuri de bej, maron,negru, grena,etc ). Deşi piesele de costum aromân au in prezent o funcţie pur decorativă, cu o valoare de patrimoniu, menţionăm că ele intră în tipologia costumului balcanic, supraetajat, alcătuit din mai multe bucăţi şi caracterizat printr-o mare sobrietate.

Nicoleta Bocea face parte dintr-o familie de aromâni fărşeroţi şi a învăţat din copilărie arta ţesutului de la mama şi bunica sa în vederea realizării zestei obligatorii. Incă din adolescenţă, sub privirea atentă şi corectoare a mamei sale, Nicoleta a intrat la războiul de ţesut şi alături de surorile sale a început să-şi însuşească arta şi secrete acestui meşteşug tradiţional. Cea mai mare parte timpului, femeile aromâne din Mihail Kogălniceanu o petrec în faţa războiului de ţesut, astfel că fiecare gospodărie funcţionează ca o adevărată uzină. In lunile lungi de iarnă, cea mai mare cantitate de lână se scarmănă şi se toarce,iar o dată cu începutul primăverii fetele şi femeile intră la război. Nicoleta Bocea urmează linia tradiţională de executare a ţesăturilor de interior cunoscând toate etapele de lucru: spălat, scărmănat, tors, dărăcit, năvădit, ţesutul în număr mai mare de iţe cu urzeală din bumbac sau din lână,etc. Ansamblul de ţesături de interior, realizate în combinaţii de bumbac şi lână, adaptat tehnicilor de decorare tradiţionale au funcţii utilitare strict delimitate: cearceafuri, ţesături pentru acoperirea patului, covoare, peretare, perne (căpitini),etc. Din categoria motivele ornamentale frecvent utilizate de către ţesătoarea noastră apar figurile geometrice: dreptumghiuri, romburi ce se echilibrează prin repetare şi simetrie.Alături de textilele de interior, Nicoleta confecţionează obiecte de îmbrăcat pentru membrii familiei sale; patune, veste, ciorapi de lână, fulare, pulovere, etc. Sub îndrumarea unor specialişti (Luiza Gherghinescu), Nicoleta a reuşit să creeze şi să dezvolte produse textile noi, adaptate exigenţelor gustului estetic modern, pornind de la tehnicile tradiţionale de bază şi să le prezinte în cadrul târgurilor la care a fost invitată.


SURSA

***, Nicoleta Bocea, ''Motive, Ornamente şi Textile de Interior Valorificate în Europa'' / Dobrogea, http://www.musata.ro/Site%20Motive/MOTIVE/Dobrogea.html


 

În 1928 istoricul român Constantin C. Giurescu (1901 - 1977) a susținut la Universitatea Liberă conferințe având ca temă Dobrogea, în cadrul cărora s-a referit și la colonizarea aromânilor din statele balcanice (Albania, Bulgaria, Grecia și Iugoslavia) în Cadrilater (județele dobrogene Durostor și Caliacra), proces început în 1925.


< (…) Domnilor, am reluat Dobrogea; serbăm azi 50 de ani de regim românesc în această provincie. Se pune acum problema: care trebuie să fie atitudinea noastră față de România trandanubiană? Mi-aș îngădui să spun următorul lucru: trebuie ca pe viitor politica noastră dobrogeană să aibe două aspect bine hotărâte, unul în ce privește populația, altul în ce privește dezvoltarea economică. Sub raportul populației să avem o politică fermă, persistentă, de colonizare cu elemente românești și aromânești, a tuturor regiunilor cari permit aceasta. Astfel este Cadrilaterul unde putem coloniza foarte multe suflete de Aromâni, cari altfel se pierd în Macedonia. Este o iluzie să ne închipuim că vor mai rezista multă vreme de aci înainte Românii din Macedonia în condițiile noi de viață de acolo, mult mai grele ca cele de sub Turci. Vasăzică să urmărim o politică de colonizare cu elemente românești și aromânești în Dobrogea, pentru a-i asigura o viață cât se poate de românească. Căci numai atunci stăpânești într-adevăr un ținut când îl locuiești și îl muncești tu însuți. (…) >

 


SURSA

Constantin C. Giurescu, Din istoria nouă a Dobrogei / C. C. Giurescu, Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere, București, Cartea Românească, 1928.

 

Regretatul jurnalist și scriitor român Radu Anton Roman (1948-2005) s-a preocupta din 1997 și de domeniul gastronomiei. În 2010 i-a fost publicată postum de editurile bcureștene Jurnalul și Paideia o antologie a gastronomiei românești. În secțiunea referitoare la Dobrogea, el a făcut referiri la contribuția aromânească la rețeta vestitei plăcinte din această regiune a României.


<Plăcinta dobrogeană

Poate cea mai celebră plăcintă românească, „cocătura” kir*-ilor tomitani**, dar și a oierilor ardeleni și aromâni din podișul Casimcei*** se plimbă prin toată țara, oprindu-se mai ales prin gări și bufetele piețelor sau oriunde mai dă de țuică. Nemții îi zic aiurea, mocanstrudel**** (creând confuzii supărătoare și culturale, căci mocanstrudelul lor altceva), iar tătarii îi spun mocanborek (n-am aflat cum îi spun ceilalți dobrogeni: italienii, turcii, grecii, polonezii, armenii, grecii, evreii, albanezii, bulgarii, lipovenii, haholii*****, țiganii, turiștii și necunoscuții).

Aluat:

  • 500 grame făină
  • 2-3 pahare de apă călduță (câtă primește)
  • puțină sare
  • untură, câtă primește

 

  • Se frământă bine, din făină, apă, untură și un praf de sare, o cocă potrivit de tare și se lasă 1 ceas, să se răcorească

 

Umplutură:

Greco-armână la rădăcină: o bucată de telemea, câteva linguri de griș, 3-4 ouă, mărar, mentă

 

  • Brânza se rade, grișul se fierbe separt cam 100 g la 1 jumătate chil de brânză, verdeață se toacă și toate se amestecă bine

Turco-tătară, cândva: carne toccata de vită sau de oaie, o farfurie plină și mai bine, 1-2 cepe tocate, 2 ouă, 2 linguri de smântână, sare, piper, cimbru, mentă, totul amestecat cum o da Allah

Plăcintă:

  • Carnea și ceapa se rumenesc în untură, apoi se freacă cu celelalte, ouă, smântână, condiment și ierburi tocate.
  • Se împarte aluatul în 6 părți egale (vă rog ca de aici încolo să lăsați poznele și chicotelile și să citiți atent, teaba e a naibii de complicate, dacă nu vă concentrate o să ratați lamentabil totul și o să dați, ca de obicei, vina pe mine, treabă oribilă de care eu, unul, m-am săturat, nu pentru asta m-am născut eu, ca să vină oricine și să mă tragă de izmene, să mă beștelească cum și de ce apucă, că iar plouă și că își uită Iuliana Ciugulea-Stănescu****** copiii la mare, dacă nu era soțul, Claudiu, ar fi uitat și cum o cheamă, în fond, am și alte rațiuni de a trăi, decât să tai plăcinta-n șase și nimănui să nu-i pese, poate am visat și eu cândva, poate că am iubit și am fost iubit, la rându-mi, poate că mi-am făcut planuri și iluzii, poate că n-am fost întotdeauna un ratat al teoriei sosurilor de anghinare, un „luzăr” al pedagogiei rântașului, dar cui îi pasă, trăiam într-o mare de singurătate și indiferență, Cristi Tabără a trecut la știri, în praimtaim, m-a lăsat singur cu Mișu Predescu, care, deși e de departe cel mai bun producător teve de la noi, inginer de motoare reci de la ei și mai știe și franțuzește, în afară de grătare nu recunoaște nimic din valorile lumii acesteia, ba mai rău, mănâncă supa de lășcuțe cu pâine, cui să las eu atâta rafinată cultură culinară, atâta subtilă artă gastronomică, atâta profundă și cuprinzătoare filozofie nutriționistă-alimentară dacă pe voi nici măcar plăcinta dobrogeană nu vă interesează?)
  • Se rotunjește cu podul palmei, apăsat, fiecare bucată, apoi se îmbracă în untură sleită și se mai lasă încă 1 oră, să se odihnească
  • Se unge masa, îmbelșugat, cu untură, și se întind pe rând 6 foi (de mărimea unei farfurii) se scaldă fiecare în untură și se astern una peste alta
  • Cu merdeneaua*******, se întind (unesc) 2 foi într-una singură (să limpezim: am avut 6 gogoloașe de aluat, le-am întins 6 foi unsuroase, din care, acum, unind câte 2, vom face 3 foi e cineva care n-a-nțeles?)
  • De-acum începe greul: deci, în clipa asta, avem 3 foi, perfect, o primă foaie se întinde… prin rotire prin aer! Da, da, așezând-o pe podul palmelor, foaia se rotește ca-ntr-o jonglerie chinezească până devine transparentă (nu-i de mirare că în familiile de plăcintari din Constanța – adevărate caste și dinastii – o fată ucenicește pe lângă mumă-sa până spre … patruzeci de ani!)
  • Se unge foaia iar cu untură (secretul acestei „cocături” cu origini aromâno-greco-ardeleano-turco-lipoveano-armeano-tătaro-germano-italiano etc. – Dobrogea fiind mai pestriță decât Balcanii și Levantul******** la un loc – e grăsimea multă, mereu întinsă peste tot) și se împăturește ca o batistă, cam de mărimea tăvii (tăvile tulceano-babadago*********-mangaliote sunt rotunde, uriașe și din aramă)
  • A doua foaie se întinde la fel, apoi se așază pe masa bine stropită cu făină
  • Pe mijlocul ei se potrivește prima foaie, cea împăturită, iar peste aceasta se întinde umplutura
  • Marginile largi ale foii de-a doua se ridică și acoperă, ca un sac, și foaie primă, și umplutură
  • Se întinde și foaia a treia, transparentă și imponderabilă ca o cupola de medusa, și se pune peste plăcintă – marginile se strecoară dedesubt –, am obținut în sfârșit acea roată care face din Dobrogea un simbol al pefecțiunii și bunului gust (sărat)
  • Se unge tava cu untură, se pune plăcinta, se scaldă și ea în grăsime și se dă la cuptor, pe foc bun

Plăcinta dobrogeană e de neconceput fără iaurt rece, gros să-l spargi cu picamerul. Și trebuie data mesei fierbinte, neapărat fierbinte, ca vârful Pricopanului**********în zilele de iulie din Mezozoic*********** și sânul domnișoarei Gulnaz (Trandafir delicat) în orice caz!>

 

SURSA

Radu Anton Roman, Poveștile bucătăriei românești, vol. I: Dobrogea și Câmpia Română, editura Jurnalul & editura Paideia, București, 2010, pp. 34-35.

 

 

NOTE M.T.

*kir – domn (limba greacă)

**Tomis – Denumirea antică grecească a orașului dobrogean Constanța.

***podișul Casimcea – podiș din județul dobrogean Tulcea

****mocani – Denumire data oierilor din sudul Ardealului care veneau în transhumanță în Dobrogea otomană din secolul XIX.

*****haholi – Denumire data de ruși rutenilor din sud-vestul Ucrainei.

******Iuliana Ciugulea – Realizatoare de emisiuni culturale tv.

*******merdenea - Rolă cilindrică din lemn, folosită la întinderea aluatului în foi. Spre deosebire de sucitorul simplu ca o vergea cilindrică și subțire, aceasta este mai groasă și prevăzută lateral cu mânere.

********Levant – Altă denumire pentru regiunea asiatică a Orientului Apropiat.

*********Babadag – Mic oraș din județul Tulcea.

**********Pricopan – Vârf în Munții Dobrogei, în apropierea orașului dunărean Măcin.

***********Mezozoic – Perioadă geologică care începe acum 250 milioane de ani și se încheie acum 65 milioane de ani.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required