Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » A-C » Displaying items by tag: otomană
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Nicolae Babu s-a născut la 26 octombrie 1901 în satul Dişniţa, situată lângă oraşul Corceaua (albanezul Korce) din sud-vestul Albaniei otomane.
În copilărie a cutreierat muntele Tomor din vecinătate, precum şi rămăşiţele vestitelor localităţi aromâne Moscopole şi Gramoste, distruse de Ali-paşa în secolul XVIII. Criticul aromân Hristu Cândroveanu (1928 - ) observa că starea de spirit inoculată de aceste privelişti de glorie în ruine se va răsfrânge mai târziu în versurile, povestirile şi piesele de teatru ale lui N.B.

Nicolae Velo s-a născut în 1882 în satul Molovişte din munţii Macedoniei otomane, unde s-a năcut cu o generaţie înainte Constantin Belimace, autorul Dimândării părinteşti.


Urmează şcoala generală din comuna natală, după care studiază la liceul din oraşul Bitolia din Macedonia otomană. Apoi absolvă Şcoala Ştiinţelor de Stat din Bucureşti, instituţie ce pregătea personal diplomatic.


Intră în diplomaţia română, ca şi Nicolae Batzaria şi Marcu Beza, lucrând ca interpret al legaţiei din Sofia şi apoi cancelar al consulatului din Ruse. În 1918-1919 funcţionează ca viceconsul la Odessa şi Moscova, revenind apoi în fruntea consulatului din Ruse.


În 1903 publică proze scurte în Dit bana Aromânului (Din viaţa aromânului), cu un cuvânt din partea conaţionalului său Nuşi Tulliu. După doi ani publică poezii în Cîntiţe juneşti, cu o prefaţă de George Coşbuc, de la care împrumută ritmul de cavalcadă al ''cîntecelor de vitejie''.

Cele mai importante poezii ale sale sunt Şana şi ardirea-a Gramostil'ei şi Moscopolea.
H.C. consideră că Şana... nu este mai prejos decât capodopera lui George Murnu, Chita şi Bură, sau Maruşea lui N.T. De asemenea, editorul aprciază Şana... ''cea mai populară creaţie epică aromânî în versuri''. Această poezie este clădită pe sentimentul onoarei, deaorece oamenii celnicului Hagi Steriu din Gramostea secolului XVIII  nu-şi pun întrebarea dacă pot rezista trupelor mai numeroase ale lui Ali-paşa, iar Şana, fiica celnicului, preferă moartea decât să ajungă în haremul paşei.
Moscopolea este dedicată, ca şi epopeea omonimă a lui Nida Boga, distrugerii metropolei aromâne din Balcani de acelaşi Ali-paşa. Tragedia acestui oraş, realizată în 200 de versuri, este sintetizată în ultimele ''două versuri dramatic-interogativ-interjecţionale'': Doamne, ţe lăieţ au faptă, Di armânil'i-ahînte-au traptă?! (Doamne, aromânii oare, ce păcate au făptuit - De atît au pătimit?!)
Poezia Tradziţ calul  a fost publicată în Frăţil'ea, II (1903), p. 253 şi în volumul Dit bana aromânului, 1903, p.10. Şana... şi Moscopolea au fost publicate în volumul Cîntiţe juneşti, 1905, pp.9-13, respectiv 30-36.


Tache Papahagi compara Dol'i fraţ a lui N.V. cu Miha şi furlu a lui G.M.., considerând-o superioară ca expresivitate şi sondaj psihologic pe cea din urmă.

Deşi este un admirator al lui G.M., H.C. apreciază că, din contră, balada acestuia apare ''mai expediată şi mai uscată, sărăcită de prea multă concentrare''.
Limba folosită de N.V. în baladele sale este o sinteză a graiurilor grămostean, fărşerotesc şi pindean. El a scris multe balade deoarece sunt o specie literară de adresare directă, fără a fi lecturi pretenţioase şi având un dramatism specific. Ca urmare H.C. îl caracterizează ca ''manufacturier de epică sentimentală în versuri'' şi îl compară cu G.Coşbuc. Pe de altă parte, H.C. consideră că N.V.a avut ''instinct literar'' şi ''fler''pentru că deoarece creaţiile acestuia încântă şi lectorul cel mai pretenţios, atent la rafinamente de limbaj şi la sondaj psihologic.

, Freiburg, 1986,  http://www.youtube.com/watch?v=DeMDa1cmgSU

Ion Foti s-a născut în 1887 în comuna Vlaho-Clisura, situată la poalele ultimelor ramificaţii sudice ale munţilor Macedoniei, cu vârfuri de peste 2000 de m.


Şcoala primară o urmează în sat, liceul în oraşul Bitolia (Monastir) din Macedonia otomană, absolvind apoi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.


În timpul studiilor medii şi superioare colaborează la numeroase reviste şi calendare aromâneşti. În 1912-1914 chiar conduce publicaţia studenţească Flambura (Flamura).

Scrie în română şi aromână versuri şi proze scurte, majoritatea rămase în manuscris. Publică doar în 1912 un volum de Cîntiţe, care include şi poeme ale altor poeţi aromâni.

Poezia Picurarlu a apărut în Calendarul aromânesc, 1912, p.67 şi în Cîntiţe şi ndoauă isturii, 1912, pp. 41-42.  Poeziile Boaţea muntilui şi Arîului au apărut în Lumina, IV, 4, pp.15-16 şi respectiv V, 6, p.168.

Hristu Cândroveanu apreciază ca ''fiind de reţinut şi exemplarele lui sonete în limba română literară, încărcate şi ele de metaforă, de culoare, şi adesea inspirate tot din lumea arhaică a aromânilor lui''.
Acelaşi H.C. considera că ''structură solară în fond, deşi bîntuit şi de nelinişti existenţiale, I.F. tînjeşte după lumină, spaţii deschise, culoare, mişcare în aer liber şi tare al munţilor Macedoniei natale''. De asemenea, îl compară cu Alecasandri şi Coşbuc.

Traduce în română din literatura greacă veche şi din cea modernă germană. În aromână a tradus Boaţea muntelui (Vocea muntelui) de H. Heine şi Arîulu (Râul) de Goethe.

Încetează din viaţă în 1946.

 

SURSA
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp.343-344

Petru Vulcan, pe numele adevărat Petru Ghinu, s-a născut în satul Târnova din provincia otomană Macedonia, localitate aflată în apropierea oraşului Bitolia (fost Monastir). vulcan-petru


Anul naşterii este discutabil, el însuşi indicând 1869, în timp ce documente găsite după moartea lui indică 1866.


Clasele primare le face în şcoala greacă din satul natal.


Rămâne orfan de ambii părinţi încă din adolescenţă şi în 1880 se mută în România, moment în care îşi schimbă şi numele. Se stabileşte la Hinova, lângă Turnu Severin.


Urmează ’’Liceul Carol I’’ din Craiova şi începe în 1893 cursurile Facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti.


După un an se căsătoreşte cu Ana Rain cu care are cinci copii.


Înainte de a absolvi cursurile instituţiei de învăţământ superior se mută în 1897 la Constanţa, unde lucrează ca funcţionar la prefectura judeţului până la moarte. În judeţul recent alipit noului regat al României îşi va desfăşura activitatea culturală pe două direcţii: promovarea prezenţei româneşti în regiune şi promovarea problemei aromânilor în cadrul mai larg al ţării, unde această chestiune era mai puţin cunoscută.


Scrie în aromână doar volumul de poezii Lilice de la Pind (Flori de la Pind), pe care-l semnează ’’Picurarlu de la Pind’’ (Ciobanul de la Pind).


Volume de poezii publicate în româneşte sunt Zori, Raiana, Pontice. De asemenea, în româneşte publică romanele Dragomir, Armăna, Liliana, Fecioara, Genii Rele, Mizerabilii noştri, Psihologia socială povestirile Anecdote, Snoave, Medgee, Baba Sand, La Bacalaureat, piesele de teatru Asasinarea lui Ştefan Mihăileanu: Dramă originală în 4 acte şi 6 tablouri, Acropolis:Episod naţional al înfrăţirei greco-române: Într-un act, Drama de la Cafeneaua Macedonia, comedia Duelul, autobiografia Icoane de viaţă, note de călătorie Tropaeum Traiani şi Constantinopolul Semilunei: cu 28 de ilustraţiuni în text, cărţile Cauzele scăderei sentimentului religios şi adventismul : În atenţia Sfântului Sinod, Ion Bănescu, fost primar al oraşului Constanţa, Istoricul oraşului Constanţa. A publicat şi numeroase articole de interes cotidian: Biografia mea : Pentru urmaşii şi prietenii ce s'or interesade acel ce va fi dus de veci dintre ei; O polemică interesantă între Petre Grigorescu şi Petre Vulcan, Oameni şi lucruri din Dobrogea (Note şi impresii); Te-am aşteptat : [poezie; Virgil P. Andronescu : profesor, directorul Liceului Particular din Constanţ; Evoluţiune şi regres social în Dobroge, Discurs rostit la înmormântarea lui I. Bănesc, Evoluţiune şi regres social în Dobrogea.


Încă de la sosirea în poarta maritimă a ţării înfiinţează ’’Cercul literar Ovidiu’’, care editează revista ’’Ovidiu’’, ’’prima revistă literară dobrogeană’’ aşa cum o numea el.


În această revistă au publicat articole pe probleme aromâne, dar în română, scriitorii aromâni George Murnu, I. Papaghagi, dr. Şunda, Mia Adam (născută Tacit), Nicolae Batzaria etc. În revistă prezintă romanul Armăna, operă în care descrie caracterul, viaţa, obiceiurile, lupta pentru supravieţuirea limbii a aromânillor din Târnova. De asemenea, în 1903 publică articolul Patriotism artificial, în care critica politica externă românească pentru faptul de a nu fi ajutat revolta aromânilor din Cruşova conduşi de Pitu Guli împotriva stăpânirii otomane.


În 1900 a editat Almanahul Macedo-Român.


La 8 septembrie 1898 înfiinţează biblioteca publică din Constanţa, iar în 1906 editează primul Album Naţional al Dobrogei: 1866-1877-1906, iar în 1914 fondează revista "România de la mare".Îndeplineşte funcţiile de director al "Revistei poporului" şi secretar al Ligii Culturale. Colaborează la 20 de reviste şi ziare: "Familia", "Revista idealistă", "Adevarul", "Dimineaţa", "Lumea nouă", "Epoca', ‘’Dreptatea", "Peninsula Balcanică", "Tribuna Dobrogei", "Românul de la Pind", "Curierul Olteniei", "Poporul","Lumina". În mai 1916 fondează asociaţia ziariştilor constănţeni.


Încetează din viaţă la 4 februarie 1922.


SURSE

***, Petru Vulcan, Personalităţi dobrogene, Biblioteca Judeţeană Constanţa, http://www.biblioteca.ct.ro/personalitati_dobrogene/petru_vulcan.htm

Lascu Stoica, Petru Vulcan-animator al vieţii spirituale din Dobrogea, ‘’România de la Mare’’, nr 2, 1992, p. 16-17

Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri:Dina Cuvata, editura Cartea Aromână, New York, SUA, pp.XII-XIII

 

Nicolae BatzariaNicolae Constantin Batzaria s-a născut la 20 noiembrie 1874 în Cruşova (Kruşevo), inclus atunci în provincia otomană Macedonia şi astăzi în fosta republică iugoslavă a Macedoniei.

Acest târguşor în terase, situat la 1200 m altitudine în munţii Macedoniei, era descris astfel în anii '80 de scriitorul aromân Hristu Cândroveanu, care-l compara cu bulgărescul Tîrnovo: ''Un noian de acoperişuri de ţiglă roşie, case cu unul sau două caturi, uliţe arhaice, înguste, pietruite cu bolovani de rîu, urcînd în pante circulare, parcă de amfiteatru antic''. Pe o înălţime ce domină localitatea a fost ridicat un monument în onoarea aromânului Pitu Guli, care în 1903 a condus revolta antiotomană ce a dus la efemera Republică liberă de la Cruşova.

Vulcan Petru – Armăna / 1904

Marţi, 14 Iunie 2011 14:39

Romanul Armăna a fost publicat de Petru Vulcan în 1904 la Constanţa. De asemenea, a făcut o prezentare a acestei opere în revista ’’Ovidiu’’, editată de cercul literar ’’Ovidiu’’, instituţii culturale înfiinţate de el în oraşul de pe malul mării.


Romanul preia subiectul piesei de teatru Furlji (Hoţii), publicată de P.V. în revista ’’Pindul’’ din Bucureşti pe parcursul anului 1899. Piesa urma să aibe trei acte, dar au fost publicate doar actul I şi prima scenă din actul II, publicarea piesei încetând în momentul în care revista şi-a încetat apariţia.

În secolul XIX, reprezentanţii familiei Petraşincu se numărau printre fruntaşii aromânilor din Cruşova, localitate din Macedonia otomană.


Sterie Petraşincu s-a născut la 5 mai 1890, ca fiu mezin al lui Nicolae şi Polixeniei. După ce a absolvit liceul românesc din Monastir, azi Bitolia, în Macedonia otomană, s-a înscris în 1909 la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Din 1912 este medic practicant la Aşezământul Brâncovenesc din capitală.


În timpul participării României la primul război mondial (1916-1918), S.P. este medic sublocotenent în Regimentul 8 Călăraşi. A fost singurul medic din divizie care nu se îmbolnăveşte de tifos exantematic, deoarece şi-a izolat cortul departe de unitate şi a avertizat cu împuşcarea pe oricine s-ar fi apropiat.În timpul marilor lupte de rezistenţă din vara lui 1917, s-a remarcat la Soveja şi Valea Curiţei la postul de prim ajutor, recuperând răniţii de sub focul artileriei germane. Tot acum a căpătat renumele de ’’doctorul care trăgea cu mitraliera’’. În acest context, un obuz inamic cade chiar lângă el, dar nu explodează datorită solului mlăştinos. Regimentul său a fost printre primele unităţi româneşti care au intrat în 1918 în Chişinău, capitala Basarabiei eliberate de bolşevici. Un camarad de război apropiat i-a fost fostul său coleg de liceu George Simotta. Nu i-a plăcut să povestească întâmplări din război, fiind impresionat de versurile lui Artur Enăşescu referitoare la crucile soldaţilor necunoscuţi: „Cruce alba de mesteacăn/Răsărită printre creste/Cruce albă de mesteacăn/Cruce fără de poveste/Braţele-ţi de vânturi smulse/Se vor pierde pe poteci/Numai brazda de ţărână/Nu-l va părăsi pe veci.”

 

După război, S.P. şi fratele său Vanghele şi-au lichidat bunurile din Cruşova natală. Aici se va întâni cu Efterpi Papatheodossi, stabilită în Skopje şi venită şi ea în Cruşova natală pentru un sejur la munte. Căsătoria lor a avut loc la Skopje.

 

După nuntă, a plecat cu soţia la Paris, unde s-a specializat în urologie la clinica Neker în ianuarie-martie 1921. La întoarcerea în România lucrează ca specialist la secţia de urologie condusă de profesorul Moscu din cadrul Spitalului Brâncovenesc.


În 1925 se naşte fiul său Nicuşor, eveniment anunţat din uşă în uşă de Nicu, fiul fratelui său Anton, în familie vorbind în aromână. În această situaţie, în 1929 familia Petraşincu s-a mutat în casă nouă,proiectată de prietenul arhitect G. Simotta, pe baza unui credit cu dobândă mică acordat de Banca Naţională. În imobilul cu patru etaje situat pe bulevardul Elisabeta faţă în faţă cu Liceul Lazăr, doctorul şi-a deschis cabinetul medical.


Dar Efterpi moare în 1932, la numai 35 de ani, ca urmare a unei boli incurabile. Casa era proprietatea soţiei, iar legea succesiunii din epocă prevedea că numai copii pot moşteni averea mamei.În această împrejurare S.P.devine tutorele fiului său, a cărui educaţie va fi o prioritate.


La Aşezământul Brâncovenesc primea,ca şi ceilalţi medici, un salariu modic, fiind un mod de a realiza acte de caritate. În această instituţie medicală, înfiinţată în 1838 de băneasa Safta Brâncoveanu, va lucra 20 de ani ca medic chirurg şi se va desăvârşi în profesia sa. În plan militar în 1935 este medic de divizie, iar după doi ani medic-şef. A scris numeroase articole de specialitate publicate în România şi în străinătate şi a devenit preşedinte al Societăţii Române de Urologie. În acelaşi timp lucrează fără concediu la cabinet pentru a achita împrumutul şi a scoate casa de sub ipotecă, eveniment care va avea loc în 1940.


În 1936 se recăsătoreşte cu Safta Neghină, dar numai după ce primeşte acordul fostului său socru, Teodor Papatheodossi.


De asemenea, a scris articole în susţinerea cauzei aromânilor din Balcani, meritele în această activitate fiindu-i recunoscute prin numirea în funcţia de preşedinte al Societăţii de cultură macedo-române din Bucureşti.


La sfârşitul anului 1940, în timpul regimului naţional-legionar instaurat la 14 septembrie,a făcut parte dintr-o delegaţie de intelectuali aromâni condusă de fruntaşul legionar Constantin Papanace care a fost primită de generaul Ion Antonescu, ’’conducătorul statului’’, pentru a discuta situaţia aromânilor din Grecia.


De asemenea, în jurnalul lui I.A. figurează o discuţie avută de acesta la 11 martie 1941, după alungarea legionarilor de la putere, cu S.P., N. Batzaria şi Cola Ciumetti, în legătură cu situaţia aromânilor colonizaţi în Cadrilater şi recolonizaţi în Dobrogea, după cedarea Cadrilaterului Bulgariei în septembrie 1940.


Instaurarea regimului comunist (1944-1947) va fi urmată de eveniment nefericite în viaţa lui S.P. Naţionalizarea imobilelor va fi urmată de mutarea în casa lor a unor familii străine, evacuate din propriile case pentru a face loc potentaţilor noului regim.Naţionalizarea Aşezământului Brâncovenesc duce la schimbarea conducerii spitalului, iar refuzul dr. S.P. de a face compromisuri morale şi politice au condus la închiderea secţiei de urologie,evenimente urmate la scurt timp de închiderea cabinetelor particulare.


S.C.M.R. a intrat şi ea în vizorul regimului comunist, liderii săi fiind arestaţi de poliţia încă netransformată în miliţie şi eliberaţi la scurt timp. Dar situaţia lui S.P. se complică, fiind acuzat de ’’fascism’’ şi ’’rasism’’,şi în consecinţă, a fost închis în lagărul de la Slobozia. Regimul legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941) îl numise în funcţia de ’’comisar de românizare’’, pe care o refuzase. Pentru eliberarea sa au intervenit cu declaraţii scrise: Beiu Aigher, chiriaş al lui S.P. timp de 15 ani, prof. dr. I. Iacobovici de la Spitalul Brâncovenesc, dr. H. Alterescu şi dr. Katz-Galaţi, sindicatul Epitropiei Brâncoveneşti etc.


A primit o pensie mică, fiind acceptat să lucreze la o policlinică cu plată. Avea puterea să glumească spunând că e fericit că nu l-au dat afară din casă. A murit în 1968, pe mormântul său găsindu-se ofrande anonime,iar telefoanele pentru consultaţii se primeau încă la mult timp după decesul său.

 

SURSE:

Buzatu Gh., Cheptea Stelea, Cîrstea Marusia, ‘’ Jurnalul Maresalului Antonescu’’, Vol.I 4.IX1940-31.XII.1941 http://honoretpatria.wordpress.com/2010/11/05/generalul-ion-antonescu-%E2%80%9Dmarti-11-martie-1941-orele-1900%E2%80%9D-audien%C8%9Ba-reprezentan%C8%9Bilor-macedo-romanilor-din-dobrogea-bucure%C8%99ti-11-martie-1941/

MESSAILĂ NICOLAE, ‘’A S C E N D E N Ţ Ă’’, Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti2010 pp. 59-69 http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//3_2011/111741.pdf

Tambozi Justin (editor), Mărturiile lui Constantin Papanace – Un document al cauzei aromânilor, editura fundaţiei ’’Andrei Şaguna’’, Constanţa, 1996, p.15

Tache Caciona s-a născut în 1885 la Avdela, actualmente în Grecia.


A studiat la liceul românesc din Bitolia (Monastir), din Macedonia otomană. Apoi a absolvit cursurile Şcolil de Agricultură ''Herăstrău'' din Bucureşti, obţinînd titlul de inginer agronom în 1910.


A emigrat o perioadă în America şi în 1922 era administrator de moşie.


A încetat din viaţă în 1971 în comuna natală.

Nacu D. Scrima s-a născut în 1900 în satul aromânesc Perivole, în care se va naşte mai târziu şi George Perdichi.


Supranumit de localnici ''Perla Pindului’’, Perivole se află în centrul aşezărilor aromâneşti din munţii Pindului, lângă vârful Ou, la o altitudine de 1400 m.

Studiază la şcoala primară din sat, apoi la liceul românesc din Bitolia (Macedonia) şi absolvă Facultatea de inginerie silvică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti

Încetează din viaţă în 1941 la Hunedoara.

Hristu Cândroeveanu îl caracteriza pe poetul N. D. S. ca fiind ''mimetic'', asemenea ''copiştilor'' cu har după tablouri de maeştri, recunoscându-l pe George Coşbuc în Dit xeane (Întors acasă). De asemenea, în Muşata ohrideană (Frumoasa ohrideană), N.D.S. cântă pe note eminescine din Luceafărul, iar în pastelul 'Nă seară-n Valea Caldă este remarcabil câte un ''accent macedonskian''. Acelaşi H. C. aprecia că N.D.S. ''nu avea conştiinţa estetică a literaturii'', dar că poemele sale sunt mici ''romane'' sentimentale sui-generis din trecutul viaţii aromânilor din Peninsula Balcanică.

Poeziile Muşata ohrideană, Dit xeane, Minduiri, La Mărăşeşti,Va-ni ti jiilescu, gione, Aşteptare şi Nă seară-n Valea Caldă au fost publicate pentru prima dată în antologia Cândroveanu - Iorgoveanu din 1985.


SURSA
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 348.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required