Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » D-F » Damov Stelian (14.11.1964 BUCUREȘTI * ROMÂNIA - )
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
02-10-2012

Damov Stelian (14.11.1964 BUCUREȘTI * ROMÂNIA - )

Rate this item
(0 votes)


Am făcut cunoştinţă cu lumea, pentru prima oară, la sfârşitul toamnei din anul 1964, deci scorpion sau dragon pe chinezeşte. După şase luni de chin (alăptare, caca, vomitat şi trecut pe biscuiţi cu mere răzuite) arătam cam aşa:

Au mai trecut vreo doi ani şi Nea Nicu a dat „Decretul”, drept pentru care a venit generaţia de „decreţei”.

 

 

Eu mi-am manifestat nemulţumirea încă de pe atunci şi am trecut în dizidenţă cu mult înainte de 1989, de exemplu suflând în trompetă când nu trebuia să suflu! Şi pentru că am un frate mai mare, care m-a supravegheat uneori împotriva voinţei mele, m-am obişnuit de mic cu Big Brother, de unde şi apetenţa mea de mai târziu pentru reality show.

La grupa mare deja talentul meu artistic se manifesta plenar. Mulţi ani am fost derutat, originile mele armâneşti fiind acoperite de costumul popular românesc. Era perioada în care nu ştiam o boabă armâneşte, ba chiar mi-era ruşine să o vorbesc. De abia când am ajuns la şcoală, în vacanţa de vară am fost în satul Başchioi (Nicolae Bălcescu din judeţul Tulcea) şi am vorbit pentru prima oară armâneşte.

 

În clasele primare eram premiant de profesie, dar numai în clasa a doua am fost „aragaz cu patru ochiuri”. Cam din clasa a cincea am cam terminat-o cu coroniţele, pentru că nu îndeplineam o condiţie esenţială: nota 10 la putare.

Domnişorul Stelian – prima fotografie cu sacou şi cravată! Nici măcar nu aveam buletin. Era deja toamnă când am pozat, pentru că altfel nu îmi creştea părul. Eram mândru de părul meu creţ. Şi acum sunt mândru de părul meu creţ... pe care l-am avut!

O şedinţă foto în studenţie. Un fost coleg de liceu se pregătea să devină operator, adică să intre mai întâi la IATC. Şi a făcut experienţe pe mine, adică m-a pozat. Unele experimente la care am fost supus erau chiar plăcute. Să nu uităm că în anii ’80, toată generaţia de studenţi a fost supusă unor experimente deosebite, ca de altfel întregul popor român, cum ar fi: câte grade sunt suficiente în cameră pentru a învăţa în sesiune; o fi bun salamul fiert împreună cu cartofii fierţi la cină? dar la micul dejun? Noroc că salamul prăjit era interzis. Mahoarcă în loc de ţigări, tot felul de înlocuitori ţineau loc de cafea, ţuică, vin, carne, făină, săpun, deodorant,  after-shave, antibiotice, prezervative, medicamente. Cu absolut orice se făcea contrabandă, dar mai ales cu video-uri. Ştiaţi ce era interzis la import? Două produse: aparatul de aer condiţionat şi antena satelit. Şi cu toate acestea, prin filmele de pe video, eram la curent cu ce se mai întâmplă în lume. O tinereţe chiar fericită deşi am fost în condiţii de ghetou şi am trăit fără telefon celular, internet, ba chiar şi fără computer. Ba chiar mi s-a permis să îmi las barbă, doar eram student!

Dacă am avut atât de mult timp la dispoziţie, ce să faci? Trebuia să îmi umplu timpul liber cu ceva. Şi mi-am făcut o formaţie. S-a numit Gramoste. Am cântat ani mulţi şi puţină lume a ştiut asta. Am avut chiar şi atestat de liber profesionist la sfârşitul anilor ’80. Am fost discret, mai ales că am preferat să cânt la nunţi armâneşti. Nu am fost niociodată „lăutar”, ci am fost printre băieţii aceia minunaţi care au reuşit să ne ajute „să ne păstrăm limba, obiceiurile şi cântecele noastre armâneşti”. A fost şi un fel de datorie faţă de neamul armânesc. Am îmbinat utilul cu plăcutul şi am avut o tinereţe minunată printre armânii mei. Tocmai de aceea, o jumătate din acest site este dedicat armânilor, în special pentru recuperarea memoriei părinţilor şi bunicilor noştri.

În rest, ultimii 20 de ani au trecut prea repede. Am albit prea repede. Am o familie minunată: o soţie care m-a înţeles chiar şi când nu mă mai înţelegem eu pe mine, un băiat de care sunt mândru (seamănă mai mult cu maică-sa!) şi o fetiţă care m-a întinerit cu cel puţin 10 ani (Prinţesa mea). Privind în urmă, constat că am o carieră destul de săracă. Cum să arate CV-ul meu, de exemplu, în perioada septembrie 1999 – martie 2006: Auto Club. Am făcut o singură emisiune, dar în aproape 300 de ediţii! Ce anost... În decembrie 2005 am primit titlul „Ziaristul anului 2005”, pe care l-am primit din partea Asociaţiei Presei Auto din România, iar 3 luni mai târziu, emisiunea care se afla îngrila TVR de mai bine de 6 ani a fost aruncată la gunoi. Colegii mei mi-au făcut acest cadou de Crăciun, în anul 2005:

În rest, m-am obişnuit cu ideea că nici o faptă bună nu va rămâne nepedepsită. Deşi niciodată nu m-am dat în vânt după tenis, trebuie să îmi aduc aminte de Toma Caragiu (armân care a intrat în conştiinţa tuturor), care a lansat celebra expresie: „C-aşa e-n tenis!” Probabil că voi rămâne un idealist, cu un spirit justiţiar nestisfăcut pe deplin niciodată. Asta poate şi pentru că armânii sunt sortiţi asimilării, aşa cum prevedea Tache Papahagi, acum mulţi ani în urmă.

 

 

 

 

SURSĂ

Stelian Damov, Despre mine, ”Blog Stelian Damov”, 2 august 2010, http://ro.damov.ro/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=40&Itemid=60

 

Last modified on Luni, 24 Decembrie 2012 16:35
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required