Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » D-F » Displaying items by tag: 1897
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Petru Vulcan, pe numele adevărat Petru Ghinu, s-a născut în satul Târnova din provincia otomană Macedonia, localitate aflată în apropierea oraşului Bitolia (fost Monastir). vulcan-petru


Anul naşterii este discutabil, el însuşi indicând 1869, în timp ce documente găsite după moartea lui indică 1866.


Clasele primare le face în şcoala greacă din satul natal.


Rămâne orfan de ambii părinţi încă din adolescenţă şi în 1880 se mută în România, moment în care îşi schimbă şi numele. Se stabileşte la Hinova, lângă Turnu Severin.


Urmează ’’Liceul Carol I’’ din Craiova şi începe în 1893 cursurile Facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti.


După un an se căsătoreşte cu Ana Rain cu care are cinci copii.


Înainte de a absolvi cursurile instituţiei de învăţământ superior se mută în 1897 la Constanţa, unde lucrează ca funcţionar la prefectura judeţului până la moarte. În judeţul recent alipit noului regat al României îşi va desfăşura activitatea culturală pe două direcţii: promovarea prezenţei româneşti în regiune şi promovarea problemei aromânilor în cadrul mai larg al ţării, unde această chestiune era mai puţin cunoscută.


Scrie în aromână doar volumul de poezii Lilice de la Pind (Flori de la Pind), pe care-l semnează ’’Picurarlu de la Pind’’ (Ciobanul de la Pind).


Volume de poezii publicate în româneşte sunt Zori, Raiana, Pontice. De asemenea, în româneşte publică romanele Dragomir, Armăna, Liliana, Fecioara, Genii Rele, Mizerabilii noştri, Psihologia socială povestirile Anecdote, Snoave, Medgee, Baba Sand, La Bacalaureat, piesele de teatru Asasinarea lui Ştefan Mihăileanu: Dramă originală în 4 acte şi 6 tablouri, Acropolis:Episod naţional al înfrăţirei greco-române: Într-un act, Drama de la Cafeneaua Macedonia, comedia Duelul, autobiografia Icoane de viaţă, note de călătorie Tropaeum Traiani şi Constantinopolul Semilunei: cu 28 de ilustraţiuni în text, cărţile Cauzele scăderei sentimentului religios şi adventismul : În atenţia Sfântului Sinod, Ion Bănescu, fost primar al oraşului Constanţa, Istoricul oraşului Constanţa. A publicat şi numeroase articole de interes cotidian: Biografia mea : Pentru urmaşii şi prietenii ce s'or interesade acel ce va fi dus de veci dintre ei; O polemică interesantă între Petre Grigorescu şi Petre Vulcan, Oameni şi lucruri din Dobrogea (Note şi impresii); Te-am aşteptat : [poezie; Virgil P. Andronescu : profesor, directorul Liceului Particular din Constanţ; Evoluţiune şi regres social în Dobroge, Discurs rostit la înmormântarea lui I. Bănesc, Evoluţiune şi regres social în Dobrogea.


Încă de la sosirea în poarta maritimă a ţării înfiinţează ’’Cercul literar Ovidiu’’, care editează revista ’’Ovidiu’’, ’’prima revistă literară dobrogeană’’ aşa cum o numea el.


În această revistă au publicat articole pe probleme aromâne, dar în română, scriitorii aromâni George Murnu, I. Papaghagi, dr. Şunda, Mia Adam (născută Tacit), Nicolae Batzaria etc. În revistă prezintă romanul Armăna, operă în care descrie caracterul, viaţa, obiceiurile, lupta pentru supravieţuirea limbii a aromânillor din Târnova. De asemenea, în 1903 publică articolul Patriotism artificial, în care critica politica externă românească pentru faptul de a nu fi ajutat revolta aromânilor din Cruşova conduşi de Pitu Guli împotriva stăpânirii otomane.


În 1900 a editat Almanahul Macedo-Român.


La 8 septembrie 1898 înfiinţează biblioteca publică din Constanţa, iar în 1906 editează primul Album Naţional al Dobrogei: 1866-1877-1906, iar în 1914 fondează revista "România de la mare".Îndeplineşte funcţiile de director al "Revistei poporului" şi secretar al Ligii Culturale. Colaborează la 20 de reviste şi ziare: "Familia", "Revista idealistă", "Adevarul", "Dimineaţa", "Lumea nouă", "Epoca', ‘’Dreptatea", "Peninsula Balcanică", "Tribuna Dobrogei", "Românul de la Pind", "Curierul Olteniei", "Poporul","Lumina". În mai 1916 fondează asociaţia ziariştilor constănţeni.


Încetează din viaţă la 4 februarie 1922.


SURSE

***, Petru Vulcan, Personalităţi dobrogene, Biblioteca Judeţeană Constanţa, http://www.biblioteca.ct.ro/personalitati_dobrogene/petru_vulcan.htm

Lascu Stoica, Petru Vulcan-animator al vieţii spirituale din Dobrogea, ‘’România de la Mare’’, nr 2, 1992, p. 16-17

Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri:Dina Cuvata, editura Cartea Aromână, New York, SUA, pp.XII-XIII

 

Sterie Diamandi se numără printre oamenii de cultură puțin sau deloc cunoscuți generațiilor formate după 1944. Cărțile sale nu au fost reeditate până în 1991, iar numele i-a trecut într-o nedreaptă uitare.


S-a născut la 22 august 1897 la Mețova-Aminciu, în Epir.


Tatăl său a fost militantul aromân Vasile Diamandi- Aminceanul.


A învățat în școal primară din comuna natală. Începe studiile medii la Liceul Român din Salonic și le continuă la Ianina / Grecia, Bitolia / Macedonia și București. În 1919-1922 absolvă Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București cu mențiunea ’’Magna cum laudae’’.


A urmat o lungă carieră didactică în diverse orașe din România: Drobeta Turnu Severin (1923-1924), Roman (1924), Iași (1925-1936 la Școala Normală ’’Vasile Lupu’’) și București (din 1936 la Liceul ’’Aurel Vlaicu’’).


La Iași a fost o periaodă de timp și membru al Consiliului Municipal.


În paralel a avut și activitate scriitoricească.

Din 1921 publică note, recenzii și articole despre aromâni și despre cultură în revistele: „Buletinul Institutului de Literatură", „Anuarul Şcolii Normale «V. Lupu»", „Adevărul", „Cuvânt dăscălesc" , „Gândul vremii", „Cuget moldovenesc", „Minerva", „Peninsula Balcanică", „Săgetă­torul", „Porunca vremii", „Vremea" şi „Vremea şcolii". La ‘’Cuvânt dăscălesc’’ este și redactor în 1924-1925.


A publicat în ordine cronologică volumele de biografii: Galeria oamenilor politici / 1935, Eroii revoluției ruse / București / 1937, Galeria dictatorilor / 1938, Oameni și fapte din istoria aromânilor / București / 1940, Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului, Iisus Mântuitorul / I-III / București / 1943. Ultima carte antumă a lui Sterie Diamandi este volumul de eseuri intitulat Arca lui Noe.


Eroii revoluției ruse îi prezintă pe bolșevicii V.I. Lenin, L. Troțki și I .V. Stalin, iar în Galeria dictatorilor sunt prezentați polonezul Pilsudski, italianul B. Mussolini, germanul A. Hitler, turcul K. Attaturk și portughezul A. Salazar.


A încetat din viață la București, la 11 iunie 1981.


Galeria oamenilor politici a fost reeditat în 1991 cu note și fotografii pe baza unui exemplar din 1935 adnotat și corectat de autor, pus la dispoziția editurii bucureștene Gesa de către fiica autorului, doamna profesor Bîrlea. S. D. a creionat biografiile a 12 mari oameni politici români din prima jumătate a secolului XX: Regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Take Ionescu, Vintilă Brătianu, Ion G. Duca, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Constantin Stere, Ion Mihalache, A.C. Cuza, Constantin Argetoianu și Mihail Manoilescu.

 


SURSE

Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, editura Gesa, București, 1991, Notă asupra ediției, p. 2.

***, http://www.crispedia.ro/Sterie_Diamandi

***, Enciclopedia României: Sterie Diamandi, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Sterie_Diamandi

În 2003 criticul de artă constănțean Doina Păuleanu (1948 - ) a publicat lucrarea Constanța. Aventura unui proiect european.


În partea a IV a, intitulată Despre adminsitrație locală și protocoale regale, D. P. prezintă și activitatea Cercului literar ”Ovidius” întemeiat în 1897 la Constanța în de publicistul aromân Petru Vulcan* (Ghinu) (1866?1869 Târnova*Imperiul Otoman/Macedonia -1922 Constanța*România). Acesta se mutase chiar în acel an în orașul de la mării ca funcționar la prefectură.


<Istoria acestei pilduitoare initiative culturale, importantă în procesul recuperator pe care l-am conturat în repetate rânduri, este relatată chiar de Petru Vulcan în revista Ovidiu** sub titlul, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu: „O seamă de tineri, ce le vine într-o di, lansează un apel anonim, care glăsuia – ca să ne întrunim în ziua și ora hotărâtă la Școala Nr. 1 din strada Carol -  spre a pune basele unei societăți. Fire impresionată cum sunt de felul meu nu mi-am putut stăpâni curiozitatea de a nu mă duce unde glăsuia apelul anonim. Și la ora hotărâtă m-am dus să iau și eu parte la ședința convocată de d-nii anonimi la școala numită. Venit de curând în Constanța, necunoscut de nimeni încă personal, cu multă sfiiciune, am primit să presidez onorata adunare, care se compunea din vre-o 30 de inși” (152)

Într-un număr următor al revistei, informațiile, necunoscute, se succed sub același titlu: „La prima ședință a acestei adunări, atât de sfiicioase și de neîndrăznețe fiind-că nu venise decât a patra parte din lumea invitată, s-a hotârât să se ție o nouă ședință apropiată.

De și știam că are să aibă loc o a doua întrunire, tot în acel local (astăzi sediul Muzeului de Artă Constanța n.n.), totuși n-am putut lua parte de astă data, fiind ocupat cu alcătuirea unei societăți de cultură și binefacere, azi cunoscută țărei întregi.

O a treia convocare a avut loc la salonul birt Mira, cu condițiunea însă, că până la ora 6 să termine adunarea tote lucrările urmând ca de la 6 în sus să se evacueze sala, de ore-ce în acest timp a sosi abonații și sala se oferea gratuit pentru cele 2 ore maximale. Era ziua de 14 decembrie 1897.” (153)

(…) Aceeași sursă*** informează asupra unei reprezentații teatrale a cercului literar, desfășurată la Constanța în luna martie cu piesele Duelul – comedie în trei acte de Petru Vulcan urmată de Arvinte și Pepelea, comedie într-un act de Vasile Alecsandri. „Sera s-a început cu declamation și cântări” (155).

Atentă la evoluția asociației locale, revista Familia subliniază în numărul său din 31 mai/12 iunie 1898 desemnarea ca „președinte onorar” a lui Grigore Tocilescu****, chiar în lipsă. „Alesul mulțumește Cercului printr-o scrisoare călduroasă din Paris, anunțând totodată că la 16/28 august va începe săpăturile sale arheologice în Constanța sau Cernavoda. Cu acea ocaziune va ține la Constanța în cercul „Ovidiu” o serie de conferințe” (156).

Cercul literar nu s-a sfiit să-și desemneze un număr important de președinți onorifici care au fost, în ordinea sursei din care citez, I.P.S.S. Iosif Gheorghian*****, mitropolitul primar al Ungro-Vlahiei, care-i urmează lui I.P.S.S. Ghenadie******, deținător al aceleiași înalte poziții ecleziastice, Zoe D. Sturdza, Elena dr. Turnescu*******, Spiru Haret********, în calitatea de ministru al instrucțiunii publice, prefectul Luca Ionescu, I. L. Caragiale (conducerea nu avea inhibiții), Ion (Iancu) Kalinderu colecționarul administrator al domeniilor regale, implicat mai târziu în organizarea muzeului regional, locotenentul M.D. Ionescu, magistrul evocat cu necesitate în atâtea rânduri (157). Adăugăm acestor nume, cele invocate chiar de președinte, în cel de-al treilea și ultim articol intitulat „Genesa și fasele cercului literar Ovidiu”: M.S. Carmen Sylva*********, B.P. Hasdeu**********, Gr. Ștefănescu***********, Culianu, V.A. Urechia************, Titu Maiorescu, Gr. Sturdza*************, Dimitrie Sturdza**************, P. Poni**************, N. Xenopol****************, Tache Ionescu*****************, B. Șt. Delavrancea, G. Coșbuc, Iulius Zane (158).

(…) Petru Vulcan (…) a dus o luptă inegală cu mentalitățile; astfel G.I. Petraru constată o diminuare a interesului initial: „Observând starea spiritelor în epoca dintre 22 Decembrie 1897 și aceea care precedează prima serată dată de Cercul literar Ovidiu în Salonul Panaioti (hotelul cu acest nume de pe strada Ovidiu n.n.) constat slăbirea entusiasmului din primele ședințe.

S-a alcătuit un program al seratei literare despre care am pomenit, s-au tipărit bilete de intrare cu prețul de 2 lei și un leu, s-au lansat inivitațiuni special către elita intelectuală din Constanța, s-a desemnat și un juriu de onoare și pentru tote acestea s-au lipit pe zidurile stradelor afișe uriașe. Sala Clubului comercial de sub Hotel Panaioti s-a împodobit cu fundă și flori natural în glastre, s-a luminat a giorno iar d’asupra unei tribune atheniane domina divul poet Ovidiu patronul nostru, pictat pentru acea ocazie și de jur împrejur asortat cu o fundă de brad.”

Nici alegerile din 1898 pentu birou nu i-au făcut pe constănțeni să lupte pentru acest tip de funcții: în seara de noimebrie cu pricina, după o repriză de chiciură, temperatura a scăzut brusc, iar străzile au devenit alunecoase. „Cunoscând pe antreprenorul hotelului „România” de pe strada Carol, i-am făcut o rugăminte călduroasă să ne ofere pentru seara amintită salonul acestui hotel, iluminat și încălzit, având grija a-i explica necesitatea ce aveam de a ține o întrunire intimă spre a pune bazele unei societăți.

Antreprenorul, mândru de a-mi fi îndatorat, mi-a satisfăcut  cererea. Și pe o vreme atât de îndărătnică, cu multă precațiune să nu rămân în mijlocul drumului m-am îndreptat spre Hotel România.

Acolo am așteptat până la ora 10 sosirea membrilor din ședința precedentă, dar din sumedenia acea de lume, de astă dată numai 11 inși își făcuse apariția și cu mine 12.

Conform decisiunei luată în ședința Consiliului permanent de la 25 Ianuarie a. c., care a avut loc în casele Schitului de la Sf. Munte cu învoirea părintelui David Schimonachu s’a hotărât închirierea unui local, pentru care se alesese o comisiune să caute un asemenea local. Eu propun încă de la acea ședință să alcătuim în colaborare un album al Dobrogei în care să se coprindă diferite schițe și peisagii de pe lângă mare și port, iar ca text scrierile și autografele scriitorilor de seamă români și străini” (167). Albumul s- a realizat.>


În partea I, în capitolul „Despre seriositate”, D. P. se referă și la conferința ținută de I. L. Caragiale la cercul ”Ovidius” la invitația lui Petru Vulcan.


„Păstrând proporțiile, vom aminti înainte de a face o comparație cu edificiul în cauză, un episode consumat la Constanța în zorii veacului trecut, în legătură cu care trebuie evocată întotdeauna, deși s-a petrecut cu câțiva ani mai devreme, conferința lui Caragiale susținută în data de 22 octombrie 1897. Invitat de Petru Vulcan, după ce acesta reușise, tenace, să-i smulgă acceptul de a face parte, onorofic, din comitetul de conducere al Cercului literar Ovidiu, I.L. Caragiale susține, în sala cazinoului de atunci, o conferință: Despre seriositate. Începând cu anul 1903, în legătură cu construcția definitive, existent și astăzi, a cazinoului communal, dar pe locul în care „ilustrul” (apelativ refuzat categoric de Caragiale în prezentarea pe care i-a făcut-o atunci Petru Vulcan) vorbise în parabole grele de consecințe (…)”

 

NOTE D. P.

(152) Petru Vulcan, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu, ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 3, 15 octombrie 1898, p. 48

(153) Idem, nr. 4, 1 noiembrie 1898, pp. 61-62.

(155) ”Familia”, Oradea, an XXXIV, nr. 10, 8/20 martie 1898, p. 144.

(156) Idem, nr. 22, 31 mai/12 iunie, p. 360.

(157) Constantin Cioroiu, Marian Moise, Litoralul românesc la 1900, Europolis, Constanța, pp. 164-165.

(158) ”Ovidiu”, Constanța, nr. 7-8, 15 decembrie 1898 – 1 ianuarie 1899,  pp. 110-112.

(167) ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 1, 15 septembrie 1898, p. 1.>


 

SURSA

Doina Păuleanu, Constanța. Aventura unui proiect european, Ex Ponto, Constanța, 2003, pp. 44, 397-399, 401-402.

 

 

NOTE M. T.

*Vulcan – Numele literar pe care Petre Ghinu și l-a luat după ce a venit în România în 1880.

**Ovidiu – Revista Cercului literar ”Ovidiu”.

***Revista ”Familia” din Oradea, oraș aparținând atunci Austro-Ungariei.

****Grigore Tocilescu (1850 Prahova -1909 București) – Istoric, arheolog, epigrafist și folclorist. Academician din 1890.

*****Iosif Gheorghian (1829 Botoșani – 1909 București) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1886-1893 și 1896-1909.

******Ghenadie Petrescu (1836 București -1918 Căldărușani) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1893-1895.

*******Elena Turnescu – Filantrop al epocii.

********Spiru Haret (1851Iași – 1912 București) – Profesor universitar de matematică și academician. Ministru al educației în anii 1897-1899 și 1901-1904, perioade în care a pus în aplicare o politică de reformă a învățământului.

*********Carmen Sylva – Pseudonimul literar al reginei Elisabeta (1843-1916), soția regelui Carol I Hohenzollern al României.

**********Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Hotin/Basarabia*Imperiul Rus /Ucraina – 1907 Câmpina*România) – Jurist, lingvist, folclorist, istoric, publicist, academician și om politic.

***********Grigoriu Ștefănescu (1836 Ialomița – 1911 București) – Geolog și paleontology, exploratory și academician.

************V. A. Urechia (1834 Piatra Neamț – 1901 București) – Istoric, scriitor, parlamentar și ministru liberal, membru fondator al Academiei Române

*************Grigore Sturdza (1821-1901) – Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Fiul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei în anii 1834-1849.

**************Dimitrie Sturdza (1833 Iași – 1914 București) - Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Președinte al Academiei Româneîn 1882-1884 și secretar permanent al acesteia. Lider al Partidului Național Liberal în anii 1892-1909. Prim-ministru în anii 1895-1896, 1897-1899, 1901-1905 și 1907-1909.

***************Petru Poni (1841 Iași – 1925 Iași) – Chimist, fizician, mineralog, profesor universitar la Iași, academician, parlamentar și de trei ori ministru liberal al învățământului.

****************Nicolae D. Xenopol ( 1858 Iași- 1917 Tokyo*Japonia) -  Frate mai mic al istoricului Alexandru D. Xenopol. Ministru al Industriei și Comerțului în anii 1912-1913.

*****************Dumitru (Tache/Take) Ionescu (1858 Ploiești – 1922 Roma) – Avocat și mare orator. Ministru conservator. Întemeietor al Partidului Conservator-Democrat în 1912. Ministru de externe în 1917-1918 și 1920-1922. Prim-ministru în 1921-1922.

În 2003 criticul de artă constănțean Doina Păuloiu (1948 - ) a publicat lucrarea Constanța. Aventura unui proiect European.

În partea IV, Despre administrație locală și protocoale regale, în capitolul Elan civilizator: ”gimnaziul clasic” și ”biblioteca universal”, autoarea vorbește și despre întemeierea primei biblioteci constănțene de către publicistul aromân Petru Vulcan.


Vulcan era numele literar pe care Petru Ghinu (1866/1869 Târnova*Imperiul Otoman/Macedonia – 1922 Constanța*România) și l-a luat după ce a venit în România în 1880. În 1897 el se mutase la Constanța ca funcționar la prefectură și întemeiase cercul literar ”Ovidiu”.


<În 1897 Cercul literar Ovidius fondat de „tinerimea” intelectuală avându-l drept conducător pe Petru Vulcan, fondează prima bibliotecă publică din orașul Constanța. Scopul său, sintetizat într-un „Apel către toți fii țerei, cari râvnesc ca românismul să pășească sub glorioasa Domnie a M. S. Carol I, acolo unde a fost menit de destin să ajungă reprezentantul latinităței în Orient. Cu deosebire noi aceștia, cari ne a aședat destinu la frontier cea mai însemnată a țerei, despre Marea Neagră, suntem datori a conlucra, în limitele puterilor noastre, pentru fericirea acestei țeri…”. Particularizată la provincia istorică, aceasta semnifică și își propune „De a ridica nivelul cultural în orașul Constanța, prin alcătuirea unei Biblioteci universale  care ființează deja și pentru a cărei mărire apelăm la toți fii acestei țeri de a contribui cu obolul lor fie în bani, fie în cărți donate – biblioteca fiind a Națiunei întregi, de la isvorele căreia se vor putea adăpa toți cei presenți și viitori…

(…) Odată cu acest apel călduros am formulat o listă de subscripție națională, în 500 de exemplare, din care 1 exemplar se anexează aici, pentru a fi subscris de toți Românii, fără excepțiune de treaptă socială de la frunțile crăiești și până la talpa țerei, toți câți simt și cugetă românește, sunt rugați de membrii Cercului Literar ”Ovidiu” a subscribe cu cât ar bine voi pentru mărirea bibliotecii universal. Publicat în gazeta Vocea Dobrogei din 29 iunie 1898, Apelul declară și urmărește finalități de o înaltă și uneori, intangibilă anvergură și spiritualitate (151).”

„La Constanța, cercul literar ”Ovidiu” al cărui președinte e dl. Petru Vulcan va serba zilele acestea inaugurarea bibliotecii fondate de acest cerc” (159). Cele 1.000 volume (informează revista Familia din 10/22 mai 1898) sunt adunate printr-un apel la nobila misiune a propășirii  culturale, realizabilă cu osebire prin donații la care răspund imediat librarii Socec și Sfetea din capital, G. M. Grigoriu, Albert Hermely și D. Niculescu din Constanța, I. Samitca din Craiova, V. R. Brăcăcescu din Călărași, D. Ionescu și P. Apostoleanu din Brăila (160).

Cele câteva zile se transformă în luni: ceremonia inaugurării Bibliotecii universal, prima instituție publică de acest tip din Dobrogea, debutează în dimineața zilei de 8 septembrie 1898 cu un drum triumphal spre catedrală, deschis de fanfara Regimentului 34, oferită gratuit de generalul Jacques Lahovary.

„Inaugurarea unei biblioteci sau deschiderea unei școli, cari privește viitorimea mai însemnată de cât inaugurarea unei statui referitoare la trecut (?! n.n.), merită atențiunea fiecărui om. Tinerimea română, conștientă de rolul ei pe tărâm cultural, n-a cruțat nimic pentru ca serbarea de care ne ocupăm, să fie semnalul primului pas făcut spre progress, în Dobrogea…

După terminarea serviciului divin, membrii cercului urmați de totă lumea din biserică, se opresc în dreptul statue lui Ovidiu; împrejurul statue, aprope tot spatial pieței Independenței e înțesat de lume. Pe balconul hotelului Bristol se vede pregătit un aparat fotografic să eternisese acest moment solemn.

Muzica intoneză un imn. Doui membri isbutesc să se sue pe soclul statue și să încunune pe poet.

D-nul P. Vulcan, președintele Cercului Ovidiu, în mijlocul unei tăceri sfinte, cu timbrul vocii sale puternic, pronunță o cuvântare adânc simțită asupra vieței, operelor și exilului poetului…” Atmosfera redată de revista Ovidiu în primul său număr din 15 septembrie 1898 (161), sugerează entuziasmul societății civile, hotărâtă să evoke și să consfințească etapele unui proces care-l revendică pe liricul latin ca nepilduitor și dramatic întâi stătător; romanizarea și vocația exilului; doar Delavrancea își permite să-l persifleze pe confrate, înduioșat și benign: „Toată lumea ovidianizează la Constanța, sunt în aer discuții pro și contra lui Nasone. Vorbești de Ovidiu în birt, la hotel, pe bulevard, în bărbieriile turcești, unde te duci să cumperi monede și flori marine” (162).

Din piața Independenței „lumea se îndreaptă lal localul cercului, unde dl. Vulcan ține o cuvântare de deschidere, arătând greutățile învinse cu privire la fondarea unei asemenea instituții în Dobrogea” (163).


NOTE D. P.

(151) Vocea Dobrogei”, Constanța, an II, nr. 20, 29 iunie 1898, p. 3

(159) ”Familia”, Oradea, an XXXIV, nr. 19, 10/22 mai 1898, p. 239

(160) Stoica Lascu, Specificul vieții dobrogene după 1878 în viziunea oamenilor de stat și începuturile activității partidelor politice la Constanța în Colegiul Pedagogic ”C. Brătescu”, Valori ale civilizației românești în Dobrogea, Constanța, 1993

(161) ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 1, 15 septembrie 1898, p. 14

(162) Constantin Cioroiu, Marian Moise, Litoralul românesc la 1900, Constanța, Europolis, 1997, p. 163

(163) ”Ovidiu”, Constanța, nr. 1, 15 septembrie 1898, p. 14.>

 

SURSA

Doina Păuleanu, Constanța. Aventura unui proiect european, Ex Ponto, Constanța, 2003, pp. 396, 397, 399, 400.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required