VICTOR PAPACOSTEA, născut la Viziru (județul Brăila) dintr-o familie de intelectuali aromâni originari din Veria (Grecia), face studiile secundare și universitare în București. Își ia doctoratul în istorie cu ‘’Magna cum laude’’ în 1932. Este professor secundar în București, începând din 1919, subdirector la Liceul Gheorghe Lazăr din Capitală (1926), conferențiar (1934-1942) și profesor (1942-1947) la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, secția de Istorie, fondator și director al Liceului ‘’Mihai Eminescu’’ (1926-1927) și a Institutului de Studii și Cercetări Balcanice (1938-1947). Alături de elementele de elită ale tinerei generații de istorici a colaborat la ’’Revista istorică română’’, care milita pentru înnoirea științelor istorice. A întemeiat și condus revista ‘’Balcania’’ (1938-1947).
Deputat de Caliacra (1932) și subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale (4.XI.1944 – 6.III.1945), ca membru al Partidului Național Liberal, este destituit de la Catedra de istoria popoarelor balcanice (1947) din motive politice. Deținut politic la Sighet și la Malmaison (1950-1958), fără mandat de arestare, nejudecat și necondamnat, cariera sa științifică se frânge iremediabil după un deceniu și jumătate de persecuții.
SURSA
Cornelia Papacostea-Danielopolu, [Biografie VICTOR PAPACOSTEA], în Victor Papacostea, Tradiții românești de istorie și cultură, ediție îngrijită de C. Papacostea-Danielopolu, editura Eminescu, București, 1996, p. 314.
