Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Biografii » P-S » Displaying items by tag: carte
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Stavrositu Stere (02.02.1936 România - )

Marţi, 03 Aprilie 2012 09:24

S.S. se dedică gastronomiei încă de la vârsta de 14 ani, când parcurge etapele de ucenicie-formare-calificare și absolvă liceul seral

Apoi a parcurs treptele profesionale operative bucătărie-servire și de conducere în restaurant.

În perioada 1951-1964 a fost ospătar, bucătar, șef de sală și șef de restaurant la COOP Babadag și la Organizația Comercială Medgidia.


A absolvit cursurile speciale de Director Complex Alimentație Publică, Teorie și Aplicații Practice cu lectori din Franța.


În 1964-1980 este transferat în învățământul de specialitate de alimentație publică în funcția de maistru-instructor la Școala Comercială Constanța și profesor de specialitate la Școala Profesională, Liceul de alimentație publică și Școala Postliceală Alimentație Publică.


Simultan cu intrarea în învățământ s-a înscris și a absolvit la București Școala Postliceală de Tehnolog Alimentație Publică în 1971și Școala de Maistru Instructor Alimentație Publică (Tehnologie și Pedagogie) în 1972.

A susținut cu succes examenul de definitivat, gradul didactic II și lucrarea tehnologică cu examen pentru gradul didactic I de maistru instructor.

A continuat cu studii de specialitate și practică în Producția Culinară, calitatea Serviciilor în Restaurante în cadrul Centralei de Turism O.N.T. Litoral.

A absolvit în 1980 Facultatea de Tehnologie a Produselor Alimentare (subingineri, zi) și apoi, după 1989, Facultatea de Inginerie Alimentare (inginer diplomat).


În perioada 1980-1991 a fost subinginer tehnolog principal la Centrala O.N.T. Litoral (Ministerul Turismului), profesor gradul I alimentație publică la Liceul Economic Constanța și profesor de formare la cursurile filialei Mamaia ale Centralei O. N. T. Litoral.

La Universitatea ‘’Dunărea de Jos’’ de la Galați a urmat cursurile de Pedagogie și Tehnologie Alimentară pentru susținerea examenelor de profesor gradul didactic II și I cu lucrare științifică de specialitate.


A continuat perfecționarea prin absolvirea cursurilor de Manager în Alimentația Publică și Turism și de Formator al Personalului Adult pentru funcții operative și de conducere în Alimentația Publică și Turism.


În 1991-2001 a continuat să activeze la Liceul Economic Constanța ca profesor în domeniul Tehnologiei culinare și a servirii consumatorilor. La pensionare a primit o Diplomă de Excelență pentru activitate didactică și editorial.

A continuat să predea însă, în perioada 2001-2011, cursuri de formare managerială și personal operativ la instituții acreditate pentru domeniul Alimentație Publică și Turism (Gastronomie și servicii).

În 2009-2011 a predat cursuri de Gastronomie, Gastrotehnică și Servicii în alimentația publică la Facultatea de Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism a Universității ‘’Ștefan cel Mare’’ din Suceava.


A scris 17 cărți de specialitate:

Cartea lucrătorului din restaurante;

Ghid profesional în Alimentaţia Publică,

Meniul de preparare la servire;

Semipreparatele în bucătăria modernă;

Manual de tehnologie culinară şi tehnica servirii consumatorilor (coautor) ;

Preparate de bar;

Practica serviciilor în restaurante şi baruri;

Familia. Şcoala bunelor maniere. Abecedar culinar;

Manual „Tehnica servirii Consumatorilor pentru Licee Economice de Alimentaţia publică” (coautor);

Reţetar de preparate culinare şi arta serviciilor în restaurante pentru turismul internaţional;

Arta serviciilor în restaurante, baruri şi hoteluri;

Reţetar de preparate culinare, de cofetărie - patiserie şi arta serviciilor în restaurante pentru turismul intern şi internaţional;

Familia. Arta decenţei şi gastronomiei în familie şi societate;

Arta serviciilor în restaurante gastronomie şi servicii hoteliere;

Arta serviciilor în restaurante, baruri, tehnologie culinară şi servicii hoteliere

Ospitalitatea în Turismul Românesc.Secolele XIX-XX-XXI (2010)

Mâcări armâneshtâ ti fumealji shi ti oaspits la harauă (2011)

Penultima sa lucrare cuprinde și autobiografia profesorului diplomat.


A realizat și un film didactic de specialitate de 220 de minute.


Este președinte fondator al Fundației ”Arta serviciilor în turism prof. Stere Stavrositu”.


Biografia sa profesională a fost inclusă în Dicționarul Personalităților dobrogene (III), editat în 2008 de Biblioteca Județeană Constanța și Biblioteca Universității Ovidius Constanța, și în Enciclopedia Personalităților din România, editată în 2009 de Who-Is-Hubners (Elveția), însoțită de o Diplomă de Merit Profesional în domeniile economie, cultură și știință.


Aniversarea vârstei de 75 de ani a fost consemnată de revista Gastromedia” și de cotidianul constănțean ”Cuget Liber”, fiind invitat cu această ocazie la televiziunea constănțeană ”Neptun”.

 


SURSE:

Stere Stavrositu, Mâcări armâneshtâ ti fumealji shi ti oaspits la harauă, Fundația ”Arta serviciilor în turism prof. Stere Stavrositu”, Constanța, 2011, pp. 3-5.

Violeta Pavelescu, La mulți ani, profesore Stere Stavrositu!, ”Cuget liber”, Constanța, 2 februarie 2011, http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-la-multi-ani-profesore-stere-stavrositu-75784

 

În almanahul pe anul 1979 al revistei ieșene ”Convorbiri literare”, cercetătorul Virginia Isac a publicat articolul Dedicații autografe pe cărți, în care a menționat și volume primite de folcloristul român Teodor Burada (1839 Iași*Moldova – 1923 Iași*România).


<(…) Cunoscând că se trage dintr-o veche familie de macedoneni, Frederic Dane îi trimite „în semn de înaltă prețuire” studiul său etnografic, în limba franceză, despre românii din Macedonia, Tesalia* și Albania, apărut în 1877.

Să-l fi determinat și acest studiu să pornească în faimoasele sale călătorii, pe unde locuiau românii, el și cu vioara lui, cîntîndu-le  doine și hore și ascultîndu-le cîntecele?

(…) În același an**, în Belgrad, la 15 decembrie, Lazăr a lu Dumi, în dedicația pe Evanghelia lui Matei (Vangheilu al Mattheu) tipărită în „dialectulu macedoromânu”, probabil cu ajutorul lui T. T. Burada, la București, în 1889, la tipografia Societății albaneze „Dituria”, își manifesta recunoștința: „Prea stimatului patriot (Domnului Theodoru Burada), spre semnu de respect și recunoscință. Autorulu”. Iar din Saraievo, la 20/10 1906, Isidor Ieșan îi trimitea „În semn de bună amintire, de respect și de adorațiune”,  comunicarea ținută în ședința Academiei Române din 19 noiembrie 1904 despre Românii din Bosnia și Herțegovina în trecut și present, pe care, cu „adăogiri și întregiri”, a tipărit-o la Arad în 1906.>

 

SURSA

Virginia Isac, Dedicații autografe pe cărți, Almanah ”Convorbiri literare”, Iași, 1979, p. 115.

 

 

NOTE M. T.

*Tesalia – Regiune din centrul Greciei, ce aparținea în acel moment Imperiului Otoman, ca și Albania și Macedonia.

**1890

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required