Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Poezii de N. Babu în antologia lui A. Nasta
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
18-06-2011

Poezii de N. Babu în antologia lui A. Nasta

Rate this item
(0 votes)

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta publica o antologie de poezie aromână, în care a selectat 6 poezii de Nicolae Babu (26.1011. Dişniţa, Albania otomană - ), ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Avdză-ni plăngu-a meu, o Doamne! (Ascultă-mi plânsul meu, o Doamne!)

Scăpiraţi voi niori din dzeană!

Scăpiraţi! Bumbunidzaţi!

Cu rufeili-a voastri, rană

Pisti loc voi alăsaţi!

Pe-a mea hoară, tiş ca şoput

Lăsaţi lacrimle s-vă cură,

Că di cănd nu si-avdi cloput

Giocu ş-cănticu chirură.

(Scăpăraţi voi nori de sus!

Scăpăraţi! Tunaţi!

Cu fulgerele voastre, rană

Pe pământ lăsaţi!

Pe-al meu sat, la fel ca un izvor

Lăsaţi lacrimile să curgă,

Că de când nu se aude clopot

Dansul şi cântecul pieriră.)

Cucuveauă blăstimată!

Noaptea tută s-nu-ai răpas!

Boaţea ta, din casă-n casă,

S-da la ňic ş-la mare glas.

Că s-aproachi oara s-chiară,

S-fugă di-t aisti locuri,

Tuţi aţeļi cu straňi albi

Ţi bănau cu căntic ş-giocuri.

(Cucuvea blestemată!

Noaptea toată să nu ai repaos!

Vocea ta, din casă-n casă,

Să dea la mic şi mare glas.

Că se apropie ceasul să piară,

Să fugăă din aceste locuri,

Toţi acei cu straie albe

Ce trăiau cu cântec şi dansuri.)

Voi păduri di bradzi ş-ļianură!

Trupu-a vost nu v-ahărdzeaşti!

Di cănd s-dusiră cupiili,

Săndzili vă putridzaşti.

Nu-avdzăţi cănticu-a birbiļiu

Cum cu dzua ma si-astindzi?!

Nu videţi ş-apa di-t răuri

Cum ca lacrima s-aprilindzi?

(Voi păduri de brazi şi ļianură !

Trupul vostru nu mai are preţ!

De când se duseră turmele,

Sângele vă putrezeşte.

Nu auziţi cântecul privighetorii

Cum cu ziua se stinge?!

Nu vedeţi şi apa din râuri

Cum ca lacrima se prelinge?)

Maş năpărtiţi s-trag asvara!

P-iu păşteai nă oară ňiali,

Tu loc s-ţ-iasă căni dininti,

Ază-agrimea ţ-iasi-n cali.

Ti-aţea, Doamne Dumidzale,

Avdză-ni plăngu-a meu ţi-ţ fac:

Fă ca ş-oasili di-t groapă

Aţălor ţi di mult tac

S-nu-arămănă tu-a mea hoară

Făr di strănipoţli-a lor!

-Că nu-i rănă ca ma mari

Cănd cu xenlii morţili mor!

(Doar năpârci se târăsc!

Pe unde păşteai o dată miale,

În loc să-ţi iasă câini înainte,

Azi sălbăticiunea îţi iese-n cale.

De aceea, Doamne Dumnezeule,

Ascultă-mi plânsu-mi ce-ţi fac:

Fă ca oasele din groapă

Acelora care de mult tac

Să nu rămână în al meu sat

Fără de strănepoţii lor!

-Că nu-i rană mai mare

Când cu străinii morţii mor!)

 

2. S-nu pistuseşti, o moarte... (Să nu crezi, o moarte...)

Fudziră!...Hărăsea-ti o moarte, hărăsea-ti!

Discļidi laia-ţi poartă, că ază, sănătati,

Virdeaţă, poňi, lilici va s-cadă tu-a ta mănă!

Acļeamă-ţi Soia-ntreagă, acļeamă-ţu ca s-ţănă

Pi-aţeli ţi nu vor s-intră tu casa-ţi muhlidzătă,

Tu casa ta d-iu vroară nă boaţi nu-i avdzătă!

Ti ved, afurisită, cum gioţi ş-cănţi di harauă;

Ti stuliseaşti tu nali tiş ca nă-nveastă nauă,

Ş-aştepţi ca s-badzi cărunli, cărunli-ţi afumati,

Cu măna ta lăvoasă, pi frunţili curati!

(Fugiră!... Bucură-te o moarte, bucură-te!

Deschide neagra-ţi poartă, că azi, sănătate,

Verdeaţă, pomi, flori vor cădea în a ta mână!

Cheamă-ţi Neamul întreg, cheamă-ţi-l să ţină

Pe acei ce nu vor să intre în casa-ţi mucegăită,

În casa ta unde niciodată nu fu auzită vreo voce!

Te văd, afurisită, cum joci şi cânţi de bucurie;

Te găteşti în haine noi la fel ca o mireasă,

Şi aştepţi să aşezi cununile, cununile afumate,

Cu mâna ta murdară, pe frunţile curate!)

S-nu pistuseşti, o moarte, că ai s-nă seţi făntăna

Cu gura-ţi farfaňiacă! Nu duţi dor Rămăna

Ţi-aţeli ţi ghinu cu tini, că vatra ļ-iasti plină!

Tuţi norli di pi lumi, a soarelui luňină,

Cu trupu-a lor cătrani n-o s-poată ca s-nă chiară!

Nă şcămbă-arucutită tu vali n-o s-aspară

Pi-un munti-analt di şcămbi! aşă că ş-rămănamea,

Tu-aistă mintireaşti ş-tu alti hăliuri, namea

Nu va-li astingă vroară! Fumealea-alei i mari!

Aţel ţi-i fapt s-alumtă, di moarti nu si-aspari!

(Să nu crezi, o moarte, că ai să ne seci fântâna

Cu gura-ţi nenorocită! Nu duce dor Aromâna

Pentru cei ce vin cu tine, că vatra-i este plină!

Toţi norii de pe lume, a soarelui lumină,

Cu formele lor negre n-o să poată să ne-o ia!

O piatră rostogolită în vale nu va speria

Un munte înalt din pietre! aşa că şi armănamea,

În aceste necazuri şi în alte nevoi, numele

Nu i se va stinge niciodată! Familia ei este mare!

Cel care-i născut să lupte, de moarte nu se sperie!)

 

3. Dor di vrută (Dor de iubită)

Călduroasă, mult muşată ira dzua hrisusită,

Cănd ti cunuscui pe tine, flitură di primăveară,

Cu-a tău per, galbin-flurie, cu cusiţa-ţi displitită,

Cu-a ta boaţe ca di anghil - cănd căntaşi pi ninga seară!

Di-t minuta hărioasă, eu ti-avegliu cu foc mare,

Cum si-aveagle cu-ngătane scumpa oclilor luňiă!

Vreau ca s-mor păndar ti tine – ş-pănă cănd va s-am suflare

Perlu-ţi galbin ca fluria tută eta vreau s-mi-avină!

(Călduroasă, foarte frumoasă era ziua strălucitoare,

Când te cunoscui pe tine, fluture de primăvară,

Cu-al tău păr, galben-aurie, cu cosiţa-ţi despletită,

Cu a ta voce ca de înger - când cântaşi pe înserat!

În clipa minunată, eu te veghez cu foc mare,

Cum se veghează cu grijă scumpa ochilor lumină!

Vreau să mor veghindu-te – şi până când voi avea suflare

Părul tău galben ca moneda de aur toată viaţa vreau să mă urmărească!)

 

4. Neadză noapte (Miez de noapte)

Neadză noapte-i! Doisprădzaţe-asună satea di pi mur.

Nu-am văru om pi ninga mine. Nghine s-plăng, s-ghilesc, s-aur,

Că di-nsus, di pi dăvane, ňi si pare canda-o s-cadă

Pi-ameu cap nă grendă mare! Nu-am ni tată, niţi dadă;

Nu-am văru soţ tu-aestă oară, să-li spun hala ţe mi doare,

Să-li spun inima-ňi mărată cum s-tuchiaşte di-arăvdare.

Tut ţe s-mină pi tut locu are drepturi, are ş-numă;

Maş pi mine nicuratu caftă de cu ghiu s-mi sgrumă!

(Miez de noapte este! Douăsprezece bate ceasul de pe perete.

Nu am niciun om pe lângă mine. Îmi vine să plâng, să ţip, să urlu,

Că de sus, de pe tavan, mi se pare că va cădea

Pe al meu cap o grindă mare! Nu am nici tată, nici mamă;

Nu am niciun tovarăş la acest ceas, să-i spun suferinţa ce mă doare,

Să-i spun inima-mi biata cum se topeşte de suferinţă.

Tot ce mişcă pe tot pământul are drepturi, are şi nume;

Doar pe mine necuratul caută de viu să mă sugrume!)

Scapiră! Ma bumbuneadză! 'Ntreagă trambură-amea casă!

Dhemunu cu-a lui fumeale, di sum loc caftă ca s-iasă!

Trag pirdeaua la nă parte ş-ļiau ca s-ved puţăn afoară:

Piste tut iaste-ntuneric, ploaia ş-vimtu zur te-asboară.

La viţini nu-i nă lumină; pi-t sucăchi nu treaţe om:

Ncasă, ici ţiva nu se-avde; pănă ş-muştle tute dorm!

Mi frămit, n-am arihate ş-somnu nu vrea ca s-mi-acaţă.

Lumea tută aestă noapte vrea s-u string tu-ameale braţă!

(Fulgeră! Şi tună! Întreagă se cutremură a mea casă!

Demonul cu a lui familie, de sub pământ încearcă să iasă!

Trag perdeaua la o parte şi vreau să mă uit puţin afară:

Peste tot este întuneric, ploaia şi vântul nebun te zboară.

La vecini nu-i nicio lumină; pe drumuri nu trece niciun om:

În casă, nimic nu se aude; până şi muştile toate dorm!

Mă frământ, n-am linişte ş-somnu nu vrea să mă prindă.

Lumea toată în această noapte vreau să o strâng în ale mele braţe!)

 

5. Ună noapte pi Tomor (O NOAPTE PE TOMOR) 

- fragmente -

Pi chipita di munte, pi capu-ali Dodoni,

Pi-aţel Tomor iu-altoară păpănlii si-nclina,

Muşat şi-analt ca bradu, liundaru Toli Cacioni

Cu ceata lui din ţeruri ca anghil dipuna.

(Pi creştetul muntelui, pe capul Dodonei,

Pe acel Tomor unde altădată străbunii se-nchinau,

Frumos şi înalt ca bradu, viteazul Toli Cacioni

Cu ceata lui din ceruri ca înger cobora.)

Tu-aistă nopate, luna, di steali-anvîrligată,

Cu ocļiu-a lei - căndilă - pi loc luňina calea;

Ş-birbiliu, cu-a lui boaţe di muşuteţi-ncligată

Cănta ahănt cu piră, di-nghia pădurea ş-valea!

(În această noapte, luna, de stele înconjurată,

Cu ochiul ei - candelă - pe pământ lumina calea;

Şi privighetoarea, cu a ei voce frumoasă

Cânta atât cu foc, de-nvia pădurea şi valea!)

Părnare, zadă multă, giuneapini adunară,

Ş-cănd stogu ira etim apreasiră un foc,

Di s-luňinară munţlii, şi-a cănticlui li-u luară,

Ca s-nu cuteadză-agrimea s-se-aproache de-a lor loc.

(Arbuşti spinoşi, zadă multă, jnepeni adunară,

Şi când grămada se făcu aprinseră un foc,

De se luminară munţii, şi cântecul îl începură,

Ca să nu cuteze sălbăticiunile să se apropie de-al lor loc.)

Grămedzli se-arăstoarnă! s-cutreambură tut locu!

Murminţli disclid poarta ş-pitrec pi-a lor fumeali

S-lia parte ca nă oară di-avrigăra di focu

Iu si-nclina păpănli-nviscuţi tu straňi nali.

(Grămezile se răstoarnă! Se cutremură tot pământul!

Mormintele deschid poarta şi trimit a lor familie

Să ia parte ca altă dată în jurul focului

Unde se închinau strămbunii îmbrăcaţi în straie noi.)

Auşlu Pind ascultă! Murava-i aspărată!

Moscopolea dişteaptă pi Şipisca-a lei sor!

Tuţ vulturlii di Lunca ş-di Grabova şuţată

S-duc Gramoste siļi dzăcă ţi-s faţi pi Tomor!

(Bătrânul Pind ascultă! Murava-i speriată!

Moscopolea deşteaptă Şipisca a ei soră!

Toţi vulturii din Lunca şi din Grabova comună

Se duc în Gramoste să-i zică ce se întâmplă pe Tomor!)

Cu vuzvale ş-căciube Băiasa i-ncărcată

Di-auşu Pind, s-li-arucă tu-Amarea blăstimată,

Talazili să-li pingă, s-u-ameastică, s-u bată,

S-acăchisească Roma că-i dada mult căftată!

(Cu vuzvale şi buturugi Băiasa-i încărcată

Din bătrânul Pind, să le arunce în Marea blestemată,

Talazurile să le împingă, s-o amestece, s-o bată,

Să înţeleagă Roma că-i mama mult căutată!)

Aua, l-aist foc mari, tuţi morţlii si-adunară,

Tuţi gionlii ţi-alumtară ti fară ş-ti tiňie;

Pi capidan Cacioni tu measi lu băgară

Ş-di-t gura lui  vrea s-află di si Dodona-i vie.

(Aici, la acest foc mare, toţi morţii se adunară,

Toţi junii ce luptară pentru neam şi onoare;

Pe căpitanul Cacioni în mijloc îl aşezară

Şi din gura lui vroiau să afle dacă Dodona-i vie.)

Un semn Cacioni feaţi, tuţi se-aştirară-mpadi;

Cu boaţea lui - cilechi - el greaşti: ''Fraţi Rămăni!

Tomor tu-aistă noapte, şi-Aţel di-Analt nă deadi

iznă, ca bărli tuti, nipoţi şi stripăpăni,

(Un semn Cacioni făcu, toţi seaşezară pe jos;

Cu vocea lui - oţel - el grăieşte: ''Fraţi Aromâni!

Tomorul în această noapte, şi Acel de Sus ne dădu

voie, ca bărli toate, nepoţi şi strămoşi,)

S-vinim aua, tu casa a marilei, prifteasă,

Ca s-u-ntribăm pi năsă di fara Rămînească,

S-nă dzăcă cu-a lei gură, cu limba-a lei aleasă,

Di si va-s vină Roma tu munţli-a noşti s-domnească!

(Să venim aici, în casa marii preotese,

Ca s-o-ntrebăm pe ea despre neamul Aromânesc,

Să ne zică cu a ei gură, cu limba ei aleasă,

Dacă va veni Roma în munţii noştri să domnească!)

Tu munţli-a noşti iu iţi cupaciu ş-ari murmintu,

Aua iuiarba tută-i udată di-a nost săndzi,

aua, iu tuţi u-aşteaptă, iu-adastă apa, vimtu,

Iu ''Terra Valachorum'' al Cezar ş-Pompei plăndzi!

(În munţii noştri unde orice stejar îşi are mormântul,

Aici, unde iarba toată-i udată de al nostru sânge,

Aici, unde toţi o aşteaptă, unde aşteaptă apa, vântul,

Unde ''Terra Valachorum'' al lui Cezar şi Pompei plânge!)

Ştiu văliuri, păduri, dzenuri, pădini, făntăni, arăuri,

Căt săndzi, căti lacrămi vărsară-aua Rămănii!

Ştiu pulii, Plasea tută, că-aua iu-ira maş hăuri,

Rămănu ti-a lui casă s-bătu cu tuţi păngănlii!

(Ştiu văi, păduri, dealuri, pajişti, fântâni, râuri,

Cât sânge, câte lacrimi vărsară aici Aromânii!

Ştiu păsările, Plasea toată, că aici, unde erau doar hăuri,

Aromânul pentru a lui casă se bătu cu toţi păgânii!)

Şi-aistă fu itia di v-aclimai auaţi;

Că pănă ş-numa noastră di năşi iasti-avinată.

S-u părcăsim Dodona s-nă spună cu-a lei boaţi

Di si pi-aistă lumi avem ş-noi dadă ş-tată!''

(Şi aceasta fu motivul pentru care vă chemai aici;

Că până şi numele nostru de ei este vânat.

S-o rugăm pe Dodona să ne spună cu a ei voce

Dacă pe această lume avem şi noi mamă şi tată!'')

... Un fum lai ş-gros si-analţă. Ţiva di foc nu s-veadi;

Tuţi gionglii s-lia di mănă şi-aşteaptă semu si-s facă:

Nă ploaie di cinuşă pi capitli-a lor cadi;

Sum năşi trambură locu! Birbiliu lo ca-s-tacă.

(... Un fum negru şi gros se înalţă. Nimic din cauza focului nu se vede;

Toţi junii se iau de mână şi aşteaptă semn ce să facă:

O ploaie d ecenuşă pe capetele lor cade;

Sub ei se cutremură pământul! Privighetoarea tace.)

Di-t loc iasi Dodona, cu perlu-a lei alb-cair,

Cu faţa-li sufrusită di ňilili di ani,

Pi-t măni treaţi mărzeali di bană - un lung bair,

Ş-mutrita li-arămăni pi-avdzăţili capidani:

(Din pământ iese Dodona, cu părul ei alb-caier,

Cu faţa-i zbârcită de mii de ani,

Prin mâini trece mărgele de viaţă - un lung şir,

Şi privirea-i rămâne pe renumiţii căpitani:)

''O, sufliti di anghili!, O, fară vlughisită

Ţi-arăspăndit haraua ş-ghineaţa pisti loc!

Di-aseti xenili creapă c-aveţi ună ursită,

Nă miră ţi vă scrisi s-bănaţi cu căntic ş-gioc!

(O, suflete de îngeri! O, neam binecuvântat

Ce aţi răspândit bucuria şi binele pe pământ!

Deciudă străinii crapă c-aveţi  o soartă,

O ursită ce v-a scris să trăiţi cu cântec şi joc!)

Ştiu doru ţi vă pimsi s-viniţi tu-aistă noapti

Să staţi tu casa-ňi ermă, di oamini agrăşată;

Armătuladzi cu-anami, cunosc a voasti fapti!

Ti cruţi ş-ti tinie mult aveţi săndzinată!

(Ştiu dorul ce vă împinse să veniţi în această noapte

Să staţi în casa-mi pustie, de oameni uitată;

Luptători cu renume, cunosc ale voastre fapte!

Pentru cruce şi pentru onoare mult aţi sângerat!)

Aţeli ţi vă vindură, o, capidani cu-anami,

Ş-ţi vă chisară mănli ş-cicioarli tu pădrumi,

Ira di-aţeli ţi vrură ca-avdzăta Armănami

S-nu scoată capu vroară! S-se-astingă di pi lumi!

(Acei ce vă vândură, o, căpitani cu renume,

Şi ce v-au zdrobit mâinile şi picioarele în codri,

Erau din aceia care vrură ca renumita Arrmâname

Să nu ridice capul niciodată! Să dispară din lume!)

Nu, fara voastră-avdzătă nu moari! că li-i dată

S-băneadză ca nă doamnă tu Pind, Olimp ş-Tomor!

Ş-va-s veadă mult agonia zulapsea blăstimată

Că tu-armăneştli locuri maş Roma ari zbor!

(Nu, neamul vostru renumit nu moare! că-i e dat

Să trăiască ca o doamnă în Pind, Olimp şi Tomor!

Şi va vedea foarte repede fiara blestemată

Că pe meleagurile aromânilor doar limba Romei se aude!)

Turnaţ-vă gioni cu-anami tu-a vosatră casă mută!

Că dzua mult căftată ti cari plăng rămănli

Si-aproachi, ca nă doamnă, tu nali învicută,

Nchisi s-lă-ndreagă casa, s-lă vindică tirănlii.

(Întoarceţi-vă juni cu renume în a voastră casă mută!

Că ziua mult aşteptată pentru care plâng aromânii

Se apropie, ca o doamnă, în haine noi îmbrăcată,

Începu să le aranjeze casa, să le curme chinurile.)

Tut năsă va să scoată di-t groapă-a voastri oasi,

Ş-cu vrearea a ļei di dadă cari-şi cunoaşti hilii,

Va-s caftă ca-s vă ducă tu munţi, la-a voasti casi,

La-a voasti hori muşati iu căntă maş birbiļii.

(Tot ea va scoate din groapă ale voastre oase,

Şi cu dragostea ei d emamă care-şi cunoaşte fiii,

Va încerca să vă ducă în munţi, la a voastre case,

La ale voastre sate frumoase unde cântă doar privighetorile.)

Ficiorli-a meli, turnaţ-vă, că boaţea ţi dişteaptă

Tu Pind, Olimp, Murava ş-Tomor pi strănipoţi

Si-arăspăndi ca vimtu, ş-cu nearăvdari-aşteaptă

Ca-s vină dzua mari s-vă căntă pi voi toţi!

(Feciorii mei, întoarceţi-vă, că vocea ce deşteaptă

În Pind, Olimp, Murava şi Tomor pe strănepoţi

Se răspândi ca vântul, şi cu nerăbdare aşteaptă

Ca să vină ziua mare să vă cânte pe voi toţi!)

Ş-atumţea nu va-s paotă văr xenu s-vă fură somu,

Cu limba lui di şarpi, că hiţi di-a lui păpăni;

Că Roma, dada noastră, ari s-pitreacă omu

Să li dzăcă ţi-ari s-pată ma s-fură pi Rămăni.

(Şi atunci nu va putea nici un străin să vă fure somnul,

Cu limba lui de şarpe, că sunteţi urmaşi ai străbunilor lui;

Că Roma, mama noastră, va trimite om

Să le spună ce vor păţi dacă îi vor fura pe Aromâni.)

Dodona, tu-aistă noapti la tuţi vă feaţi vrearea

Ş-vă gri cum grea ş-altoară la alţi, pi ninga foc!

Turnaţ-vă fili acasă! Mutaţ-vă minduiarea!

Că Rămănamea vroară n-o s-cheară di pi loc!

(Dodona, în această noapte la toţi vă îndeplini dorinţa

Şi vă grăi cum grăia şi altă dată altora, pe lângă foc!

Întoarceţi-vă fii acasă! Schimbaţi-vă gândul!

Că Armânamea niciodată nu va pieri de pe pământ!)

... Si-analţă piră mari! Dodona-i nividzută!

Giunamea, bării, bării, tu foc-ncuňiat di fum

Îşi scutură chiderli cu cari fu bătută,

Tu bană ş-după moarti, ca s-ardă tuti scrum.

(... Se înalţă flacără mare! Dodona-i nevăzută!

Junimea, unul lângă altul, în foc cu fum

Îşi scutură nenorocirile cu care fu bătută,

În viaţă şi după moarte, ca să ardă toate scrum.)

Ma ninti ca hărăghia pi munţii Pind si-s veadă,

Ma ninti ca  birbilii s-disclidă gura lor,

Hărioşi la ţer si-analţă al Toli Cacioni ceată,

Di-aţeali ţi vidzură şi-avdzără pi Tomor.

(Mai înainte ca zorii pe munţii Pind să se vadă,

Mai înainte ca privighetorile să deschidă gura lor,

Bucuroşi la cer se înalţă a lui Toli Cacioni ceată,

Datorită celor ce văzură şi auziră pe Tomor.)


 

 

 

6. Tîş ca măni... (Chiar mâine...)

Picurar! Di cănd i lumea, di cănd Plasea puili ti feaţi,

Peana ti ţi u-ai smărghită? Boaţea ta ţi-i araţi?

Ti ţi, cănd asboiri, ocļiu cătră-nghios şi-ncrufuseaşti?

Pi la soia ta ai spusă di si văr dor ti tucheaşti?

Nacă puili-ţi, picurare, văr lai vultur zur l-u surupă?

(Păcurar! De când e lumea, de când Plasea pui te făcu,

Aripa de ce ţi-e murdară? Vocea ta de ce-i rece?

De ce, când zbori, privirea în jos rămâne coborâtă?

Rudelor tale ai spus despre vreun dor ce te topeşte?

Nu cumva puii, păcurare, vreun nenorocit de vultur ţi-i fură?

Sau nu cumva al tău cuibar vreun vânt nebun ţi-l surpă?)

Nu jilea, o picurare! Di-a ta tihi nu ti plăndzi;

Că furtuna cănd s-dizleagă soi di soi di oarbiri frăndzi.

Năsă nu ştie s-aleagă; alei ut ţi l-iasi--n cali,

Bradzi, lianură, schini, lilici, li suflă tiş ca pi paļi.

Pi iu treaţi, li-arăseaşti s-nu-arămănă pi cicioari

niţi-un hir di iarbă veardi; - Pi iu treaţi, Plasea moari...

(Nu jeli, o păcurare! De a ta soartă nu te plânge;

Că furtuna când se dezlănţuie fel de fel de oarbiri frânge.

Ea nu ştie s-aleagă; ia tot ce-i iese-n cale,

Brazi, lianură, spini, flori, le suflă ca pe paie.

Pe unde trece, îi place să nu rămână în picioare

nici un fir de iarbă verde; - Pe unde trece, Plasea moare...)

Nă-i scriată, picurare, nu s-avem maş gioc ş-căntari!

Cum li hunupsim pi buni, aşă s-hunupsim ş-pi-amari!

Nu him fapţi pi-aistă lumi s-avem bană nicurmată;

Cănd ti minduieşti ti ninti, minudia-ti ş-ti turnată!

Lasă ponda-nvirinari! Agrăşea pi-aţeli chiruţi!

Tîş ca măni, picurare, va s-ai alţi puili ca ma vruţi!

(Ne e scris, ciobane, să nu avem doar joc şi cântec!

Cum le trecem cele bune, aşa să le trecem cele amare!

Nu suntem făcuţi pe această lume să avem viaţă liniştită;

Când te aştepţi la bine, aşteaptă-te şi la rău!

Lasă deşarta supărare! Uită-i pe cei pierduţi!

Chiar mâine, ciobane, vei avea pui şi mai dragi!)


 

SURSA

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti,1985, pp. 27-37.

Last modified on Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 16:26
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required