Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Poezii de C. Colimitra în antologia lui A. Nasta
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
24-06-2011

Poezii de C. Colimitra în antologia lui A. Nasta

Rate this item
(0 votes)

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 9 poezii de Constantin Colimitra (20.03.1912 Pleasa, Albania/Turcia – 2001 SUA ). Din aceste poezii, 4 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 cu versiuni româneşti ale editorilor (vezi articolul de pe blog), iar pentru celelalte 5, versiunile româneşti îmi aparţin.


 

1.S-tind pădzili chilimuri (Se întind pajiştile ca nişte covoare)

 S-tind pădzili chilimuri aua, tu munţili Seţi,

 Lilici, iarbă grasă, cupii di oi ş-birbeţi

 Roiesc şi că si pari-n aistă tahina,

 Că Domnul loclu-l umpli cu beali, nu-alt ţiva!

 (Se întind pajiştile ca nişte covoare aici, în munţii Seci,

 Flori, iarbă grasă, turme de oi şi berbeci

 Roiesc şi că se pare-n această dimineaţă,

 Că Domnul pământul îl umple cu beali, nu altceva!)

 Un picurar le-angană, un altul ca ma-nclo,

 Mult aştiratu acaţă un căntic di caimo,

 Pădurili s’dişteaptă ca ditu un somn mult greu

 Cu un niho di-atumţea cîndu lă cînta Orfeu!

 (Un păcurar le cheamă, un altul mai încolo,

 Foarte liniştit începe un cântec de dor,

 Pădurile se deşteaptă ca dintr-un somn foarte greu

 Cu un ecou de-atunci cân le cânta Orfeu!)

 

La stani, drept căşarlu cu stumb di lemn tut bati

 

Un talar din nă suti ucadzi, ţe om tu ňiati!

 

Cu braţili cilechi, cu măni ţe poţi stricori

 

Şi chiatra sănătoasă şi ploaia dit niori!

 

(La stână, drept căşarul cu pisălog de lemn tot bate

 

O putină de o sută de ocale, ce om tânăr!

 

Cu braţele oţelite, cu mâini ce poţi să strecori

 

Şi piatra sănătoasă şi ploaia din nori!)

 

Ma-nclo un izvur cîntă niho dit altă lume,

 

Mărtie, ca-aist izvur nu-I om ca s’poartă nume.

 

Ma ţe ciudie s-veadi! Mutriţu-l, deadi capu

 

Un Soare belu-areate şe-arsari pisti trapu,

 

S-aducă maşi căldură ş’buneaţă: Hărios

 

S-hii tută eta, Soare, curat şi luninos!

 

Aua birbiļii căntă, ş’ma-nclo, pi fagu un cuc,

 

O,ma s’puteam şi-alantă primveară ca s-apuc!

 

(Mai încolo, un izvor cântă ison din altă lume,

 

Păcat, ca acest izvor nu-I om ca să poarte nume.

 

Dar ce minune se vede! Priviţi-l, apăru

 

Un Soare armăsar bălan ce sare peste vale,

 

S-aducă doar căldură şi binefacere: Bucuros

 

Să fii toată viaţa, Soare,curat şi luminous!

 

Aici privighetoarele cântă, şi mai încolo, pe fag un cuc,

 

O, dacă aş fi putut şi următoarea primăvară s-apuc!)

Uhtîndalui, analtu, tu sarică-alăcsitu

Gri Celnicul cu perlu alghitu, alghitu, alghitu.

Aua, di ună bană tut bagă stania elu

Si-n dzua aistă talie aţel mai graslu nielu

Tri picurari, tri oaspiţi, căşari, ti xeni tri toţi

Cînd trecu să s’fînătească la stăni di fărşeroţi!

…………………………………………………………………….

S’tindu pădzili chilimuri, aua, tu munţili Seţi

Iu, bana ma s’vrei niată ca s’faţ, aclo s-u treţi!

(Suspinând, înalt, în sarică îmbrăcat

Grăi Celnicul cu părul albit, albit, albit.

Aici, de o viaţă tot conduce stâna el

Şi în ziua aceasta taie cel mai gras miel

Pentru ciobani, pentru oaspeţi, căşari, pentru străini, pentru toţi

Când trec să se sature la stâni de fărşeroţi!

.........................................................................

Se întind păşunile, aici, în munţii Seci

Unde, viaţa dacă vrei frumoasă ca s-o faci, acolo să o trăieşti!)


 

2. Cărvanea (Caravana)

 

Di-ahîntă imnari pir padi

 

Cărvanea s’discurmă sub cale

 

E noapti, aveagli un lale,

 

Dorm soţli tu chip di vadi.

 

(De atâta mers pe jos

 

Caravana se odihneşte pe drum

 

E noapte, veghează un cărăuş în vârstă,

 

Dorm tovarăşii într-o livadă.)

 

Cu capu pri trast, pri tisagă

 

Ca foli anvărtiţ tru tîmbare

 

Cădzură ca morţi di curmare,

 

Maş suflitlu-n vis poati-alagă!

 

(Cu capul pe traistă, pe desagă

 

Ca foi înveliţi în manta

 

Căzură ca morţi de oboseală,

 

Doar sufletul în vis poate mai mişcă!)

 

Alasă-ňi-li, Doamne, lă-i seati

 

Scurtaţi sînt di doru şi di vreari,

 

Alghiră mulţi ocli di-aştiptari

 

Tu hoară, la-nveasti mărate!

 

(Lasă-mi-i, Doamne, le e sete

 

În zare sunt priviţi cu dor şi cu dragoste,

 

Albiră mulţi ochi de-aşteptare

 

În sat, ai nevestelor sărmane!)

 

Niurizma dit saţi, dit tisădzi

 

Se-adună cu-aţea di lilici,

 

I noapti; Flurie-nghilici

 

Luţeafiru piste livădzi!

 

(Mirosul din saci, din desagi

 

Se întâlneşte cu cel de flori,

 

E noapte; Auriu-străluceşte

 

Luceafărul peste livezi!)

 

Sub loc, ca la nuntă şi-u loară

 

Chirchinejli tuţi pi nă boaţi,

 

Îļi avid maş luna ţe toarţi

 

Luňina-li ma-nclo, tu muceară!

 

(Sub pământ, ca la nuntă începură

 

Greierii toţi cu o voce,

 

Îi aude doarluna ce toarce

 

Lumina-i ma încolo, în mocirlă!)

 

Mulărli-ncănesc, s’fînătiră

 

Di iarba păstrită şi grasă,

 

Nă livă licşoară ca miră

 

Tut s’primnă, pi aua, nu-ari casă!

 

(Catârii gem, s-au saturat

 

De iarba curată şi grasă,

 

O adiere uşoară ca ursitoare

 

Tot se plimbă, pe aici, nu are casă!)

 

Ma iaua ş-arada dit sone,

 

A treia cum easti curmată

 

Di-auşi, di la prota suţată,

 

U faţi adetea un gione!

 

(Dar iată şi rândul final

 

Al treilea cum este oprit

 

De bătrâni, de la prima tovărăşie

 

Îl face obiceiul un june!)

 

Nu se-avdi, ma, fudzi chirolu,

 

Năhiamă, o, ninca năhiamă,

 

Tuceňli afumă thimneană,

 

Aprinsi ţigarea Miti Dolu.

 

(Nu se aude, dar, fuge timpul,

 

Puţin, o, încă puţin,

 

Tăciunii afumă ca tămâia,

 

Aprinse ţigara Miti Dolu.)

 

Nu că-i di-alanţ ca mai mari,

 

I omu ţe dormi fureaşti,

 

‘Ngătani cărvanea el u-ari

 

- Sculaţi, Gălinuşa nă greaşti!

 

(Nu c-ar fi mai mare ca ceilalţi,

 

E omul ce doarme hoţeşte,

 

În grijă caravan el o are

 

- Sculaţi, Găinuşa ne grăieşte!)

 

Şi soţii dit somn s’diştiptară,

 

Vuţela lă toarnă să-speală,

 

Asboairă măňli-ncărcară,

 

Cunachea armâni dip goală…

 

(Şi tovarăşii din somn se deşteptară,

 

Din găleată îşi toarnă să se spele,

 

Lucrează mâinile, încărcară,

 

Popasul rămâne pe de-a întregul gol…)

 

Ş s’tindi cărvanea mult lungă,

-Pi cale-un soţ făr’ di moarti –

La s’hibă-mpăzarea diparti,

Eli ştiu că lipseaşti s-agiungă!

(Şi se întinde caravana foarte lungă

-Pe cale un prieten fără de moarte –

Las să fie târgul departe,

Ei ştiu că trebuie să ajungă!)

 Tamam cînd da cap dimineaţa,

Şi-s freacă la ocli cîsabălu,

Lă greaşte di sus Dumnidzălu:

Cărvanea v-aduţi buneaţa!

(Exact când vine dimineaţa,

Şi se freacă la ochi oraşul,

Le grăieşte de sus Dumnezeu:

Caravana vă aduce binefacere!)


3.  Stă paplu tu cohiu 

Stă paplu tu cohiu, ninga vatra cu foc,

Li-alghiaştri pri cap, un cair di lînă,

Cu orele lăi ţe treaţi prit mînă

Şi-anumiră anli di căndu-i pri loc.

(Sta bătrânul în colţ, lângă vatra cu foc,

Îi albeşte pe cap, un caier de lână,

Cu mărgelele negre care le trece prin mână

Îşi numără anii de când trăieşte pe pământ.)

 

Cu ňiata-li tricură hareili tuti,

 

Pi psarlu muşat-binec cu-arîvani –

 

Un cal tri ciudie, trăş cănd-avea peani,

 

Cu el cînd triţea pi căliuri di munti!

 

(Cu tinereţea-i trecură bucuriile toate,

 

Pe calul sur frumos-călăuz în buiestru –

 

Un cal minunat, parcă avea aripi,

 

Cu el când trecea pe cărări de munte!)

 

Cu ňiata s’tuchi şi-aumbra lui greauă,

 

Şi sborlu-i scump cît ună flurie,

 

Fă, Doamne, ma s’vrei nă mare ciudie,

 

Şi dă-li giumitate di bană di-ameauă!

 

(Cu tinereţea se topi şi umbra lui grea,

 

Şi cuvântulscump cît un galben,

 

Fă, Doamne, dacaă vrei o mare minune,

 

Şi dă-I jumătate din viaţa mea!)

 

S’lu vedu ca unoară, cu trup scuturat,

 

Mutrita-li di vulture ş’niorļi s’pitrundă,

 

S’li-ascapiră foc ţăruhea cu fundă,

 

Ca s’dzăcă duňiaua: Videm un bărbat!

 

(Să-l văd ca altădată, cu trup viguros,

 

Privirea-i de vulture şi norii îi pătrunde,

 

Să-I scapere foc pantoful cu fundă,

 

Ca să zică lumea: Vedem un bărbat!)

 

Să-li vedu ca altoară; chiusteca, hâmgic,

 

În sus s’lu-anvîrtească cum ştie maş el,

 

Va treambură psarlu, va s’facă dip ňiel,

 

Va treambură ş’ohtlu, va s’facă dip ňicu!

 

(Să-l văd ca altădată; lănţişorul, hîmgic,

 

În sus să-l învârtă cum ştie doar el,

 

Va tremura calul, se va face ca un miel,

 

Va tremura şi dealul, se va face foarte mic!)

 

Ma tuti aisti părmithi-ni si par,

 

Că paplu nu poati măratlu, nu poati,

 

Adiļi cu greu, dit chept, dit hicati,

 

Un nod tu gurmadzu-li si feaţi dip har!

 

(Dar toate acestea basme mi se par,

 

Că bunicul nu poate sărmanul, nu poate,

 

Respiră cu greu, din piept, din ficat,

 

Un nod în grumaz i se făcu chiar moarte!)

 

Nu s’mină trăş cănda-i căciub di cupaciu,

 

Cădzu sumfrăţeaua priochi, li-astupă,

 

Pi-anarga, pi-anarga s’guliaşte-a lui cupă!

 

- Iu eşti, miră-a paplui, cu tine s’mi-ancaciu?

 

(Nu se mişcă de parcă-i buturugă de stejar,

 

Căzu sprânceana pe ochi, îi acoperă,

 

Încet, încet se goleşte a lui cupă!

 

- Unde eşti, soarta bunicului, cu tine să mă lupt?)

 

4. Laclu Mari (Lacul Mare)

Aua, Laclu Mari cu fa'a ghilie.

Tut doarmi, tut doarmi, di c]nd, nu si ;tie,

Pi mardyin[-aveagle un fagu, 'nă fantazmă

Şi umbra şi-u aştearnă sum el, laie sazmă,

S-discurmă lumina cu caplu pi chiatră

Ma-nsus, pi la stani, un cîni alatră,

E oara a prîndzului; pirifan, cu boie

Un gioni cu turma di oi, vruta-li soie,

Dipună pi-anarga dit plaviu ca s-bea apă,

Di-ahântă căldură şi-un spân poati s-creapă;

Şi vine cupia biliuche-ndisată,

Li-aşteaptă el, laclu, cu apa-li curată.

Furutnă va vină urdhia di iapi,

Ma-nclo,  cătră seară şi agra zulapi...

Deapoia, când tuti va doarmă-n sihie,

Pi-aua treaţi ş-luna s-veadă-n lighie.

(Aici, Lacul Mare cu faţa ca oglinda.

Tot doarme, tot doarme, de când, nu se ştie,

Pe mal veghează un fag, o fantasmă

Şi umbra lui şi-o aşterne sub el, negră ţesătură de capră,

Se odihneşte lumina cu capul pe piatră

Mai sus, la stână, un câine latră,

E ora prânzului; mândru, înalt

Un june cu turma de oi, iubita-i familie,

Coboară agale de pe plai ca să bea apă,

De atâta căldură şi un spân poate să moară;)

Şi vine turma în rânduri strânse,

Le-aşteaptă el, lacul, cu apa-i curată.

Ca o furtună va veni herghelia de iepe,

Mai încolo, către seară şi sălbaticele fiare...

Apoi, cânt toate vor dormi-n sihie,

Pe aici trece şi luna să se vadă-n oglindă.)

  

5. Nilioara (Mioriţa)

Pi un plaghiu muşat

cu iarbă-aştirat,

pi-un surin desclis

cohiu di paradis,

pi-anarga dipună

‘nă cupie bună

di oi ş-di ňilioari.

Dininti, ca soari

pi frîntea-ļi di neauă

un birbec cu steauă

şi-nă ňilioară vrută

mînară-acriscută

ş-di nîşi mai tu soni

picurarlu gioni

vine dinăpoi

di ňilia di oi,

cîntînda-li dit fler

di se-avde la ţeru.

Ma că ţe tut zghiară

nilioara mânară

şi a ļiei zgirari

altă soie pari,

nu ca altă oară!

-Moi vrută ňilioară,

caleşe, muşată

ţe stai-nvirinată,

că ţe zghieri a jale

ca rîulu din vale?

-Domn, lăi domnu-a melu

cu suflit di ňielu,

angană-ţi la stani

oili, şi-ngătani

s-ai; pîn’ dimineaţă

somnu s-nu ti-acaţă,

că-aţel Grămustean

şi-lailu sărcăcean

tu minti ş-băgară,

ca pi ninga seară

s-ti vatîmă, frate,

di-ahîntă inate

că eşti mai muşatu,

că ai oi ca steali

surorli-a meali,

dip ca-nveasti nali

mai mult di ‘nă ňiļie

ş-cîni ca ti ciudie

ţe nu ştiu di frică

duşmaňli s-disică

s-nu se-aproache dot

di vîrn fărşerot!

Vruta mea ňilioară,

să-ţi spun doauă sboară:

ma s-hibă ca s-mor

di mina ţîlor

ţe ili ştii maş tini,

ţîne minte ghini,

că vreau s-mi-ngropaţi

sub aţeli trei fadzi

cu frîndza ţe cîntă

dulţe ca la nuntă

şi cu nîşi deadun

frîndza di alun,

izvuru araţe

cu muşata-li boaţe

cînd acaţă s-cîntă,

muşuteaţă-ahîntă

nu se-află iuva,

pi loc, ca aua!

O, ma s-vedzi că vine

şi-ntreabă ti mine

Dada mea mărată

tu lăi adărată,

dză-li

c-aflai’nă feată

Armână muşată

ş-nu-nsurăm, s-nu cheară

Armâneasca fară,

feaţim nuntă mari,

cîntiţe şi giucari,

feaţim nuntă bună

ş-avum luna nună.

Soarili cu hare

nă fu nunlu mare,

prefţi, aţeli trei fadzi

cuscri-amirăradzi,

psalţi, trei chiňi muşaţi,

pistimeni fărtaţi,

lumbărdzi cu tamteali

lu ňinli dit steali,

frîndza dit curii

tu loc di-avghilii,

cu nihou muşat,

ahînt aştirat

cînd trăţea s-u mină

liva-viulină;

cîntic ş-muşuteaţă

pînă dimineaţă;

ş-cîndu apiri,

nunta s-bitisi.

(Pe un plai frumos

Cu iarbă aşternut,

Pe o pajişte însorită

Colţ de paradis,

Încet coboară

O turmă frumoasă

De oi şi mioare.

Înainte, ca soare

Pe fruntea-I de nea

Un berbec cu stea

Şi o mioară dragă

crescută cu blândeţe

şi după ei mai încolo

păcurarul june

vine din spate

după mia de oi,

cântându-le din fluier

de se aude la cer.

Dar de ce tot behăie

Blânda mioară

Şi al behăit

Altfel pare

Nu ca altădată!

-Măi dragă mioară,

Oacheşă, frumoasă

Ce stai supărată

De ce behăi a jale

Ca rîul din vale?

-Domn, măi domnul meu

Cu suflet de miel,

Cheamă-ţi la stână

Oile, şi grijă

s-ai; până dimineaţă

somnul să nu te prindă,

că cel Grămostean

şi nenorocitul sărcăcean

în minte şi-au pus,

ca pe la înserat

să te omoare,frate,

de atâta ciudă

că eşti mai frumos,

cum nu se există altul,

că ai oi ca stele

surorile mele,

ca nişte mirese

ma mult ca o mie

şi câini minunaţi

ce nu ştiu de frică

duşmanii să-i sfîşie

să nu se apropie deloc

de vreun fărşerot!

Draga mea mioară,

Să-ţi două vorbe:

Dac-o fi să mor

De mâna acelora

Pe care îi ştii doar tu,

Ţine minte bine,

Că vreau să mă îngropaţi

Sub acei trei fagi

Cu frunza care cântă

Dulce ca la nuntă

Şi cu ei împreună

Frunza de alun,

Izvorul rece

Cu frumoasa-i voce

Când începe să cânte,

Atâta frumuseţe

Nu se aude nicăieri,

Pe pământ, ca aici!

O, dacă vezi că vine

Şi întreabă de mine

Biata mea mamă

în negru îmbrăcată

zi-i că aflai o fată

Aromâncă frumoasă

şi ne însurăm, să nu se piardă

Neamul Aromânilor

făcurăm nuntă mare,

cântece şi joc,

făcurăm nuntă bună

şi avurăm luna nună,

Soarele cu har

ne fu nun mare,

preoţi, cei trei fagi

cuscri împărăteşti,

psalţi, trei pini frumoşi

credincioşi fîrtaţi,

lumânări cu tamteali

luminile din stele,

frunza din păduri

în loc de viori,

cu ecou frumos,

aşa de liniştit

când trecea să-l împrăştie

vântul călduţ din sud;

cântec şi frumuseţe

până dimineaţă;

şi când veniră zorii,

nunta se termină.)


 

 

 

SURSA:

 

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cântec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 66-79

 

Last modified on Marţi, 01 Noiembrie 2011 21:03
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required