În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 10 poezii de Costa Guli (21.02. 1916 Livezi, Macedonia - 1985 Bucureşti, România). Dintre aceste 10, 3 sunt incluse în antologia H.Cândroveanu - K. Iorgoveanu cu transpuneri româneşti ale editorilor (vezi articolul pe sait), iar versiunile româneşti ale celorlalte 7 îmi aparţin.
1.Curbani (Sacrificiu)
Ti lumi, lea dado, ş-ti eta-ali eti,
Va ļi-dau, ta s-ti-alvdî, a zborlui ibreti,
Ş-dit nilili-aleapti, maşi unlu-a l-scot fora
S-ti cîntî cum can-nu cîntă pînă tora.
(Pentru lume, tu mamă, şi pentru veacul veacului,
Îi voi da, ca să te laude, a cuvântului groază,
Şi din milele alese, doar unul îl voi scoate făţiş
Să te cânte cum nimeni nu cântă până acum.)
Aşi, c-a ta pîni, va s-hibî-a mel cînticu
Adrat cu mirachi tu-a foclui discînticu
Şi-pi ţer ţes zîvon di buiaui ş-lunini
Di hiilu-a tăl, dado, aumbri ţi-avini...
(Aşa,că a ta pâine, va fi al meu cântec
Compus cu pasiune în al focului descântec
Şi pe cer ţes covoare de culoare şi lumini
De fiul tău, mamă, umbre ce alungi...)
Ş-dit caldul cireap, tu işita di noapti,
Cîrveļi, tu pirmith maşi cum vedz, scuteai coapti
Şi-arumini ş-cît un arcothar di mări,
Cî măghi pîrea fapti di mşatili-ţ hări.
(Şi din caldul cuptor, la sfârşitul nopţii,
Pâini, doar cum în basme vezi, scoteai coapte
Şi rumene şi cât un arcothar di mări,
Că vrăji păreau făcute de frumoasele-ţi graţii.)
Aşi, c-a ta pîni, va s-hibî-a mel cînticu
Adrat cu mirachi tu-a foclui discînticu
Şi-pi ţer ţes zîvon di buiauî ş-luňinî
Di hiilu-a tăl, dado, aumbri ţi-avinî…
(Aşa, c-a ta pâine, va fi al meu cântic
Compus cu pasiune în descântecul focului
Şi pe cer ţes voal de culori şi lumini
De fiul tău, mamă, umbre ce vânează…)
2. Poetlu
Aţel ţi plîndzi cîndu di pi pom
Cad frîndzili di vintu-ascuturati,
Aţel ţi poartî n suflet adunati
Durerli ş-vrerli-a cathiunui om;
Acel ce plânge când din pom
Cad frunzele de vânt scuturate,
Acel ce poartă-n suflet adunate
Durerile şi iubirile fiecărui om;
Aţel ţi ari minduiri curati
Ca apili dit izvur cîndu zvom,
Aţel ţi-alumtî s-nu-aibî n lumi trom
Ş-mîxîňili-a loclui s-creascî cu-arîhati;
(Acel ce are gânduri curate
Ca apele izvorului când ţâşnesc
Acel ce luptă să nu existe în lume nenorociri
Şi mîxîňili pământului să crească în linişte;)
Aţel ţî ţîni braţîli dişclisi
Ca un apanghiu îngîldzit di soari
Ti-a oamiňilor mîraţ nifapti ghisi,
(Acel ce ţine braţele deschise
Ca un salvator încălzit de soare
Pentru a oamenilor sărmani neîmplinite vise,)
Cu ărchili ngliţati di arcoari
Tu-azbuirarea-a lor pit vintu, şcretlu,
I-aţel cu numi di-amiră: Poetlu.
(Cu ărchili îngheţate de frig
În zborul lor prin vânt, afuristul,
E acel cu nume de împărat: Poetul.)
3. Citinda-ni stihurli
Citinda-ni stihurli,tini nu vedz
Cum mastea-ţ t-un sonet preavalea-acaţî
Tu nai m-avno bicimi s-aibi faţî
Ca Doamnî-a inimlei tu cari ni-şedz?
(Citindu-mi versurile, tu nu vezi
Cum chipu-ţi într-un sonet agale începe
În cea mai frumoasă formă să aibă faţă
Ca Doamnă a inimii în care îmi şezi?)
Cîftînda-a mintiļei ascumti laţî,
Sonetlu stih cu stih cîndu l-dizledz,
Nu-avdzî ţi cînticu tini ntrupuşedz,
Cu-a limpidlui năur icoanî mbraţî?
(Căutând ale minţii ascunse ochiuri
Sonetul vers cu vers când îl dezlegi,
Nu auzi ce cântec tu întrupezi,
Cu-a strălucitorului nor icoană în braţe?)
Nu simţi-ardzînda zboarîli-ňi cu mari
Foc cîndu pi-a ta budzî ţî li-aliňi
Ş-mistirghiul s-ţ-ul mîrtîrsească-aghiňi?
(Nu simţi arzândele vorbe-mi cu mare
Foc când pe-a ta buză ţi le uric
Şi misterul să ţi-l mărturisească aviňi?)
Di calda-lî, duruta-a lor cļimari
S-nu ti hivreascî ş-tini? Fîrî di-altu,
Cîndu sonetlu l-criscuşi tin-analtu.
(De calda-le, iubita lor chemare
Să nu te ia cu friguri şi pe tine? Fără de altul,
Când sonetul îl crescuşi tu înalt.)
4. Ti caftu
Ti caftu pi cîrîrli di-altîoarî
Dit locurli di multu alîgati,
Sî ncleg diznău di seamnili-alîsati
Chirolu dus, aşi cum fu nîoarî.
(Te caut pe cărările de altădată,
Din locurile de mult cutreierate
Să încheg din nou din semnele lăaste
Timpul dus, aşa cum fu cândva.)
Vedu numili, a mea şi a ta, zgrîmati
Pi coaja-a unui pom sum nî iňioarî,
Cîndu işeam dit cîsîbă nafoarî
Ş-ghineam nipoi tu-a noaptiļei sîhati.
(Văd numele, al meu şi al tău, zgâriate
Pe coaja unui pom sub o inimioară,
Când ieşeam din oraş afară
Şi veneam înapoi în ceas de noapte.)
Ia-u ş-banca di sum salţea aumbroasî
Dit vecl’iul parcu iu n-apînghiseam
Di croplu-a soarilui ş-n-avîpiseam.
(Iat-o şi banca de sub salcia umbroasă
Din vechiul parc unde ne adăposteam
De arşiţa soarelui şi ne avîpiseam.)
Ia-lu ş-laclu ňirlu cu-a lui livî-avroasî
Ţi n-arcura. A tutulor lî grescu
Ma tuti-amuti-s ş-nu ňi-apîndisescu.
(Iată-l şi lacul albastru cu a sa adiere de vânt
Ce ne răcorea. Tuturor le grăiesc
Dar toate amuţite-s şi nu-mi răspând.)
5. Ňi-u inima (Mi-e inima)
Ňi-u inima ca unî avghilii
Ţi easti dispriunî curdhisitî
Ş-hîzîri,-atumţea cîndu-i hîidipsitî,
S-ş-u cîntî mîghipsita-l’i miludhii.
(Mi-e inima ca o vioară
Ce este întotdeauna acordată
Şi pregătită, atunci când e răsfăţată,
Să-şi cânte vrăjita melodie.)
Ňi-u inima ca unî apiritî
Di soari ţi s-aprindi tu hîrghii
Şi-arucî-arădz pi om ş-pi lughurii
Dit ahurhitî pîn-tu bitisitî.
(Mi-e inima ca un răsărit
De soare ce s-aprinde cu aurora
Şi aruncă raze pe om şi lucruri
De la început până la sfârşit.)
Ni-u inima ca nî primvearî cari
Cu strani chindisiti s-alixeaşti
Şi-a fisilei niahîrziti hari
Ca nveasti naui u armîtuşeşti.
Cu-ahtari inimi tu cheptu, cum
Bînaticlu s-nu ni-hibă fîrî fum?
(Îmi e inima ca o primăvară care
Cu straie dichisite se îmbracă
Şi nepreţuita graţie
Ca o mireasă o împodobeşte.
Cu astfel de inimă în piept,cum
Viaţa să nu ne fie fără fum?)
6. Idhvea cîrari
Mira, ţîni minti? nî fu agurli.
Idhvea cîrari deadun nî duţea.
Ţerlu-aşi nirlu eara pi citii!
Di nsus ahîtî lunini cîdea!
Mira, ţii minte? ne fu bine.
Aceeaşi cărare împreună ne ducea.
Cerul aşa albastru era pe acoperiş!
De sus atâtea lumini cădeau!)
Ň-işişi dininti nîoarî cu soarli,
Imnînda-agalea cu gleoati minuti,
Canda lilici cîlcai cu cicioarli,
Canda cu tini-aveai izvurli.
(Îmi ieşişi înainte simultan cu soarele,
Mergând agale cu un pas pe minut,
Parcă flori călcai cu picioarele,
Parcă cu tine aveai izvoarele toate.)
Eara naevea, am canda tu visu
Îňi si pîrea cî bînedzu iftihia
Cî tu-a melu suflitu ţer nău fu dişclisu,
Cî diznău vrearea ş-cîntă miludhia.
(Era aievea, dar parcă în vis
Mi se părea că trăiesc fericirea
Că în al meu suflet cer nou fu deschis,
Că din nou dragostea îşi cântă melodia.)
Pi sum a ţerlui cidîri ti-anami
Noi triţeam pit muşuteţ di discînticu.
Inima-ňi tutî ňi-eara bîirami,
Mplinî di-a vrearil’ei mîghipsit cînticu.
(Pe sub al cerului cort pentru nume
Noi treceam prin frumuseţi de descântec.
Inima-mi toată mi-era bairam,
Plină de al dragostei vrăjit cântec.)
7. Mîvii (Vrajă)
Ti vidzui, lea feată, ti vidzui
Cîndu ti bîşea un fcior, i nu-i?
(Te văzui, tu fată,te văzui
Când te săruta un băiat, nu-I aşa?)
Poţ ta s-dzîţ, cî nu-i aşiţi, poţ,
Cu ahînti scaļi pi pîrpodz?
(Poţi să zici, că nu-i aşa, poţi,
Cu atâtea scaie pe ciorapi?)
Cî-ţe, vomhiră, nu vrei s-li curi
S-nu s-ducheascî serli iu ti furi?
(De ce, vomhiră, nu vrei să le opreşti
Să nu se ştie serile unde te furişezi?)
Tuţ viţiňl’i ştiu, mîrată, tuţ,
Cathi seară ‘ndreptu iu ti duţ.
(Toţi vecinii ştiu, sărmano, toţi,
În fiecare seară direct unde te duci.)
Tini maş nu vedz ţiva, nu vedz,
Canda singură pi loc bînedz.
(Doar tu nu vezi nimic, nu vezi
Parcă singură pe pământ trăieşti.)
Ş-nu-avdzî dip ţiva ţi ş-dzîcu,ţiva.
Ţi măvi ţîn tu fum duchirea-a ta?
(Şi să nu auzi nimic îţi spun, nimic.
Ce vrăji ţin în fum simţirea ta?)
SURSA
Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 112-124.
