Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Poezii de A. Nasta în antologia lui A. Nasta
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
28-06-2011

Poezii de A. Nasta în antologia lui A. Nasta

Rate this item
(0 votes)

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta (02.11.1912 Grămăticova, Grecia - 1996 România) publica o antologie de poezie aromână, în care a inclus şi 12 poezii ale sale. Dintre acestea 3 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu – K. Iorgoveanu (1985), cu transpuneri româneşti ale editorilor, 8 au versiuni româneşti care îmi aprţin, iar versiunea românească a poeziei Stanea aparţine autorului.

 

 

1.Patria (Patria)

Plaiurili a tale sunt ca suratea al Tati

ļiuri şi văļiuri

di trăpulici di lăcriňi săpati,

di bruma a toamnăļei,

di inatea apultusită,

că iar va chindurească la stani

ascherea ori furli,

lăvoasă păgani,

nifănătită di aică, di neļi şi pîră

şi cite unoară lailu dalac,

di armînea măratlu di Tati

fără cupie, dip fucără!

(Plaiurile tale sunt ca faţa Tatii

cărări şi văi

cu văgăuni de lacrimi săpate,

de bruma toamnei,

de supărarea apultusită,

că iar se vor opri la stână

armata ori tâlharii,

nenorocita poteră,

nesăturată de smântână, de miei şi bani

şi câte o dată şi iaurtul,

de rămânea sărmanul de Tata

fără turmă, sărac lipit!)

Ma noaptea,

aţea mai rinipsită noapte,

cu nai ma albă lună plină,

ca ună vergură pi harpă,

nu ştii di cîntă ori si-nclină.

Cînd oili acăţau tra s-doarmă,

se-avdza maş frăndza cum s-dirină,

atumţea ruzvuia dit munti

nă avră dulţi,niurismată

di s-lunina suratea-l Tati

ca anli cînd era tu niată!

Dit lac mutrinda lui cum iasi

areatili cu lîna di amalmă

cupia tută să-li mîrlească!

S-videa, învis, tu niadză iarnă,

tu pădzili di ninga mare,

cu nieli timpurii îmbraţă

cum lă dizniardă lîna moale

ş-băbuchea coarnelor di malmă!

Di-nvise arsîrea cînd marea

aruzvuia să-li neacă nieli

pi munti dipunea hărvia

şi-aniurismau surinlu teili!

Atumţea Tati cu harauă,

strîndzea ca nielu alb în braţă

Machidunia noastră plină

di cîntic, turmi ş-muşuteaţă!

(Dar noaptea,

acea mai deosebită noapte

cu cea mai albă luna plină,

ca o fecioară la harpă,

nu ştii de cântă ori se-nchină.

Când oile adormeau,

se auzea doar frunza cum se zbuciumă,

atunci se revărsa din munte

o adiere dulce, înmiresmată

de se lumina faţa Tatei

ca anii când era frumoasă!

Din lac priveşte cum iese

berbecele cu lâna de aur

turma toată s-o împerecheze!

Se vedea în vis în miezul iernii,

pe păşunile de lângă mare,

cu miei timpurii în braţe

cum le dezmiardă lâna moale

şi coarnele de aur!

Visul îi era întrerupt de marea

vare voia să-i înece miei

pe munţi veneau zorile

şi mireasma însoriţilor tei!

Atunci Tata cu bucurie

strângea mielul alb în braţe

Macedonia noastră plină

de cîntec, turme şi frumuseţe!)

Vulodzili a tali

Sunt ca suratea li Dadi,

Surate dulţi aghisită

Di muşuteaţă ş-bunîtate

Ca pînea care o frămită!

Cu ocļi mări, muşat cu hari,

siri ňi di anghili făr peani,

învirinaţi di multă vreari

mutrindalui, tut cătră munti,

înlăcrimaţ di dor şi jale,

di soartea-l Tati, bana-ntreagă,

O, cum putuşi, lăi Dumnidzale,

s-li-astindz, ca floaria dit vuloagă?

(Poienile tale

sunt ca faţa Mamei,

faţa dulce sfinţită

de frumuseţe şi bunătate

ca pînea care o frământă!

Cu ochii mari, frumoşi cu har,

senini de îngeri fără aripi,

întristaţi de multă dorinţă

privind, tot către munte,

înlăcrimaţi de dor şi jale,

de soarta Tatii, viaţa-ntreagă,

O, cum putuşi, măi Dumnezeule,

să-I stingi, ca flaorea din poiană?)

Aistă easte bana noastră

cu moartea laie-amisticată,

iu muntili nu easte munti

i Tată

îndrept şi plin di săltănată!

Iu Fisea nu nă-i văsilie

i Dadă

cu lăcriňi di apă ghie!

(Aceasta este viaţa noastră

cu moartea nefericită amestecată,

unde muntele nu este munte

e Tată

gătit şi plin de fast!

Unde Fisea nu ne este împărăţie

e Mamă

cu lacrimi de apă vie!)

 

2. Zamolxe (Zamolxe)

Sfîntului meu bunic celnicul Teia Nasta

Aua, iu ghin Armânļi ş-cupiili neadză veară,

Pi chipita di munti, di-iu s-veade lumea tută,

Ţe seamen sînt aiste pi chiatra ca di moară

Ţe măţină chirolu minută cu minută?

(Aici, unde vin Aromânii şi turmele în miez de vară,

pe creştetul de munte, de unde se vede lumea toată,

ce semen sunt acestea pe piatra ca de moară

ce măcină timpul minut cu minut?)

Di nîsă cînd se-aproache, cîpsesc rufei, furtuni,

Curată neaua cadi ca lilicile di meru

Şi s-tinde pi misalea şe-acliamă pi agiuni,

La ţina-vghilusită di anghili din ţeru!

(Când ea se apropie, se opresc fulgere, furtuni,

Curată nea cade ca florile de măr

Şi se-ntinde pe masa ce cheamă pe flămânzi,

la cina ocrotită de îngeri din cer!)

Auaţe picurarli se-andîmîseau la sbor,

Primveara cînd se-alină şi toamna- cînd dipună

Ňilioareli ş-fumeili cu nai ma marlu-a lor,

Zamolxe, cum lipseaşte s-bîneadză s-lă aspună.

(Aici păcurarii se adunau să stea de vorbă,

Primăvara când se urcă şi toamna când coboară

Mioarele şi familiile, cu mai marele lor,

Zamolxe, cum trebuie să trăiască să le spună.)

Cu ňieli alghi în braţă,mize-aşteptau tra s-veadă,

Zamolxe di iu va ghină, dit munti, dit nior?

Ca un durut părinte la measa să şeadă,

s-nu s-fînătească vroară, di vreari, ni di sbor!

(Cu miei albi în braţe, de-abia aşteptau ca să vadă,

Zamolxe de und eva veni, din munte, din nor?

Ca un iubitor părinte la masa lor să şeadă,

Să nu se sature vreodată, de iubire, nici de vorbă!)

Un celnic piste celnici, cu sarica mai nauă,

cu perlu cairu, oclii-ahîndoşi, străluminaţ

alumbrusea scutidhea, plândzeau ca di harauă,

avdzînd că fara-I plină di ňieli ş-ficiori muşat.

(Un mare oier peste mari oieri, cu mantaua de lână mai nouă,

Cu părul caier, ochii pătrunzători, luminoşi

Străpungeau întunericul, plângeau ca la nuntă,

Auzind că neamu-i plin de miei şi feciori frumoşi.)

Ni verguri, niţe iade, curbani să-li se-adară,

maşi vreari ş-ňilă multă tri-aţeli mai fucăradz,

s-nu arămînă crima nipidipsită vroară,

tuţ oamenļi s-băneadză ca di ‘nă mumă fapţ.

(Nici fecioare, nici iade, jertfe să li se aducă,

doar iubire şi milă multă pentru acei mai săraci,

să nu rămână crima nepedepsită vreodată,

toţi oamenii să trăiască ca de o mamă născuţi.)

Tuţ se-adăra pişmani di faptili uruti

şi-ul pălcărseau tra să-gustă din urdă i din ňiari,

Elu, ţe s-hrănea cu duhuri, maşi li mutrea, ş-pri tuti

s-virsa di piste dzeani, ‘nă dulţe diznirdari!

(Toţi se căiau pentru faptele urâte

şi-l rugau ca să guste din urdă sau din miere,

El, care se hrănea cu duhuri, doar le privea, şi peste toate

Se revărsa de peste culmi, o dulce dezmierdare!)

Cînd acăţa pareia di picurari tra s-cîntă

si-ndepîrta Zamolxe cu soarle, decuseară,

Cu mina dreaptă-ntinsă ca ună pală sfîntă,

s-lă ghinecuvîntează cupiili, munţiļi, fara!

(Când începea grupul de păcurari ca să cânte

se-ndepărta Zamolxe cu soarele, decuseară,

cu mâna dreaptă-ntinsă ca o sabie sfântă,

să le binecuvânteze turmele, munţii, neamul!)

La sboară picurarli stăteau ninca năhiamă

aşe, cum stă, cînd ghine un oaspi vrut la fraţi;

purniau apoi pri dzeňiuri cupiili s-angană,

tut loclu tor s-lu adară, din Pind pînă-n Carpaţi!

(De vorbă păcurari stăteau încă puţin

aşa, cum stă, când vine un oaspete drag la fraţi;

porneau apoi pe culmi turmele să cheme,

pe tot pământul urme să lase, din Pind până-n Carpaţi!)

Pi chiatra rucutoasă;apleacă-ţi alba frunti,

înclină-te nipoate şi-ascultă pînă-s poţi

s-avdz ună trimburari dit namisa di munti,

dit clinile di săriţi di celnici Fărşeroţi!

(Pe piatra alunecoasă, apleacă-ţi alba frunti,

închină-te nepoate, şi-ascultă pănă-s poţi

s-auzi o cutremurare din mijlocul muntelui,

din saricile de celnici Fărşeroţi!)

 

3. Fărşeroata (Fărşeroata)

Aspasiei Pontichi:

Dit munţli-a tăi frămtea di sturnari,

Iu stealili şi neaua anghilice,

Ţe cafţ cu iedz, aluni şi lilice

Aua, tu alăvălia di-mpăzari?

(Din munţii tăi cu fruntea de cremene,

unde stelele şi neaua strălucesc,

ce cauţi cu iezi, aluni şi flori

aici, în alăvălia din târg?)

Încoa şi-ncolo, mutreşti aciudusită

cu ocļi-a tăi muşaţ di fărşeroată,

ţe dor ti are-n suflit pliguită,

s-dipuni ahănt pirifană ş-muşată?

(Încoa şi încolo, priveşti uimită

Cu ochii tăi frumoşi de fărşeroată,

Ce dor te-a rănit în suflet,

Să cobori mândră şi frumoasă?)

Cînd perlu neali, neali, tut îl deapini

Pi cheptlu alb ca neaua ţe nu-ngliaţă,

Ti-mbeată ‘nă niurizmă di trandafili,

Şi tuti s’făcu harauă ş’muşuteaţă!

(Când părul bucle, bucle, tot îl depeni

Pe pieptul alb ca neaua ce nu-nghiaţă,

Te-mbată o mireasmă de trandafiri,

Şi toate se făcură bucurie şi frumuseţe!)

Cînd treţ, lilicile ţi-aşterană calea,

Ca ‘nă chilime ļiară di ali Dadi,

Birbili cîntă, se-agărşeşte jalea

Şi soarili surîde cînd ti veadi!

(Când treci, florile îţi aştearnă calea,

ca un covor pestriţ de-al Mamei,

privighetorile cântă, se uită jalea

şi soarele surâde când te vede!)

Ahăntă muşuteaţă şi pirifani

di piste loc vărnoară dip s’nu cheardă,

alină-te cu iedzli iar la stani

maş Soarili suratea să-ţi dizniardă!

(Atâta frumuseţe şi mândrie

de pe pământ nicioadată să nu piară,

urcă-te cu iezii iar la stână

doar Soarele faţa să-ţi dezmiardă!)

 

4. După ploaie (După ploaie)

Ļiarili năpărticuşi la soare

Ună cite ună vin de-alagă,

Smelgiļi dip ca ţachi di Perivole

Mizi s’trag azvara tu vuloagă!

(Năpârcile bălţate la soare

Unul câte una încep să se mişte,

Smelgiļi la fel ca ţapi din Perivole

De-abia se târâie în poiană!)

Mundili aeste după ploaie

ti-nviscură ca înveastă noauă,

ţe muşată eşti Machedonie,

cînd pădurli cîntă di harauă!

(Razele aceste după ploaie

te-îmbrăcară ca mireasă,

ce frumoasă eşti Macedonie,

când pădurile cântă de bucurie!)

După munţi niorli scăpitară,

tuti ies la soare tu migdane,

puili-acaţă numţăli s-adară,

vin la izvur iedzili di ţărboane.

(După munţi norii se ascunseră,

toate ies la soare la suprafaţă,

păsările încep nunţile să facă,

vin la izvor iezii din ţărboane.)

Ţerlu limpid dipună împadi,

soarile mutreaşti di pi dzeană

sumarîde mai muşat cînd avde

fluierli cupiili cum angană!

(Cerul senin coaboară jos,

soarele priveşte de pe vârf

surâde mai frumos când aude

fluierele turmele cum cheamă!)

 

5. Ună nilioară (O mioară)

 Ňilioarli dorm mai liniştiţi ca oamenļi,

 Somn imir di prăvdz,

 ‘nă pumoară licşoară,

 Niurizmă di iarbă tîļiată-n livădz,

 Aumbră di chiňi niadză veară!

 (Mioarele dorm mai liniştite ca oamenii,

 somn blând de animale,

 o zăpăceală uşoară,

 mireasmă de iarbă cosită-n livezi,

 umbă de pini în miez de vară!)

 Ună cupie di sufliti buni

 fără pişmanea di fapti arali,

 nilioarili dorm ca cilimeanļi

 vigliati di steali!

 (O turmă de suflete bune

 fără căinţa pentru fapte rele

 mioarele dorm ca pruncii

 vegheaţi de stele!)

Maş picurarlu pindean

şi-aţel sărcăcean

di noapti fac dzuă,

ca s-doarmă nu pot,

uhteadză, uhteadză,

că ninga domnu-su a lor fărşerot

ună nilioară şi-un cîne dailean

vigliadză, vigliadză!

(Doar păstorul pindean

şi cel sărcăcean

din noapte fac zi,

să doarmă nu pot

oftează, oftează,

că lângă stăpânul lor fărşerot

o mioară şi un câine puternic

veghează, veghează!)

 

6. Protlu om pi Lună (Primul om pe Lună)

 Di ahînt imnat pri padi ca mîraţli

 ţi chinduresc la izvur hiamă oară,

 ti vedu prit dedz, cu ňieli-a mei, muşaţli,

 că nu eşti foc di malmă ni ficioară!

 (De atâta mers pe jos ca sărmanii

 ce se opresc la izvor puţin timp,

 te văd prin dedz, cu mieii mei, frumoşi,

 că nu eşti foc de aur, nici fecioară!)

 Ca di om glar, di mini-arîd fîrtaţii,

 cînd lă sburăsc di tine iţe seară,

 di pădzli-a tali verdzi tu niadză veară

 şi munţli-analţ ca Pindul şi Carpaţli.

 (Ca de om prost, de mine râd tovarăşii,

 când le vorbesc de tine în fiecare seară,

 de pajiştile tale verzi în miez de vară

 şi munţii înalţi ca Pindul şi Carpaţii.)

Di pisti loc, ştirdzeaţi-ni torlu-a nia

că mi-alinai cu fluierlu ş-cupia

pi lună, iu i totîna primveară,

aclo s-pasc suti di cupii di nieali

ş-pri dzeni, cu boţi di chipri îţe seară,

s-dipună ca un cor di-nveasti nali!

(De pe pământ,ştergeţi-mi urma

Că m-am urcat cu fluierul şi turma

pe lună, unde e mereu primăvară

acolo să pasc sute de turme de oi

şi pe dealuri, cu voci de clopoţel în fiecare seară,

coboară ca o horă de mirese!)


7.Grămăticuva (Grămăticuva)

Prin lumea tută căļiuri-a meali

Sunt fără numir, numi ş-porţi di hier,

Dit munţi, ma-nclo di mardzinea di ţer,

Si-ntind ca bair, bair di mîrdziali!

(Prin lumea toată căile mele

Sunt fără număr, nue şi porţi de fier,

Din munţi, mai încolo de marginea de cer,

Se-ntind ca salbă salbă de mărgele!)

Furtuna niţi pulbirea di steali,

Luţefirlu cu ocli di xifter,

Duşmanli-arăi ţe mizi-aşteaptă s-cher

Nu pot s-mi-aspară tra s-mi-ntorn din cali.

(Furtuna nici puzderia de stele,

Luceafărul cu ochi de şoim,

Duşmanii răi ce de-abia aşteaptă să pier

Nu pot să mă sperie ca să mă-ntorc din cale.)

Maş doru, doru fără vindicari

cînd el mi-acliamă, tuti li-agîrşesc

ş-di iu ţi s-hiu, tu xinitii, pri-amari,

azboair ca vulturli niadză veară,

di-ndzeană Grămăticuva s-mutresc

ninca unoară, maş ninca unoară!

(Doar dorul, dorul fără vindecare

când el mă cheamă, toate le uit

şi de oriunde aş fi,în străinătate, pe mare,

zbor ca vulturii în miezul verii,

de sus Grămăticuva să privesc

încă o dată, doar încă o dată!)

 

8. Stanea (Stâna)

Cînd ti alini pri munti, te-acliamă dit 'nă padi

aclo iu fisea easte lunină ş-leavă surdă,

ca nă ducheani veacli sub dedzli di dzadi,

căşarea, cu niurizmă di baligă ş-di urdă!

(Din drumul greu spre vîrfuri, te-mbie în poiană,

acolo unde vremea-i lumină şi tăcere,

o stână de şindrilă, de bîrne, o dugheană

cu miros de gunoaie, de urdă şi răşină!)

Pe-alant surin, diparti, trei băcătii di oi

murmurusiră cănda, ni cănli nu alatră,

maş fumlu di la stane tut s-deapină s-agiungă

nior, rihati, s-doarmă pi chipita di cheatră.

(Pe plai, din depărtare, trei turme de mioare

încremeniră parcă, zăvozii nu mai latră,

doar fumul de la stână din crengile de zadă

se-înalţă să troneze pe culmile de piatră!)

Găzgulii di strurnari, cînd li mutreşti ti aspari

aua, aţia s-cadă cu muntili tu hauă,

aclo,spun picurarli se-ascundi duhlu rău

ţe răspândeaşti moartea şi hiavra tu duniauă.

(Enorme stînci stau gata să se prăvale-n hău,

de vulturi părăsite, balauri şi stihii;

în ele, spun păstorii, se-ascunde duhul rău

ce întărâtă vremea şi moartea, printre vii!)

Na stînga, ună trungă di chetri şi purteţ,

cuprăşti ampuţătă, 'nă rană laie, veacli,

trei ani nu creaşti iarba pi mărdzini,maşi bureţ

s-nîpărtiţ ţe vin s-doarmă, la soare, preacli, preacli.

(Alăturea, o strungă de piatră şi nuiele - 

nevindecată rană, murdară, neagră tîrlă -

cinci ani nu creşte iarba pe margini, doar mărgele

de mînătărci se-nşiră şi cîte o şopîrlă.)

Auaţe, la muldziari, di doauă ori pe dzuă,

cupia di măndzare uhteadză-ndzenuncliată,

cu numiri latine pi un răbuş di dzadă

adună baciul lapte găleată cu găleată!

(Aicea la mulsoare, mînzarele şirag

de două ori suspină pe zi, făr'de răsplată;

cu numere latine, pe un răboj de fag

crestează baciul, lapte găleată cu găleată.)

Şi  iar roiesc cupiili pri dzenuri, picurarli

angană cînli, cîntă di jali ori sivdaie;

Ma dai pi munţi niorli pri dzeniuri s-trag asvara,

acaţă s-bumbuneadză, da grădină cu ploaie!

(Şi iar pornesc păstorii proptiţi în bîte lungi,

în fluiere s-adune, tot plaiul, ca o turmă,

spre stînă, nori balauri se tîrîie ca pe brînci

şi tună, parcă-i noaptea sortirii de pe urmă!)

Ascapiră rufeili, i chisă, dip ca noaptea,

cupia s-lăhtîrseaşti, aştepţi s-răsară lună,

maşi muntili, aslanlu, si-ascutură di ploaie,

se-aspari, după dzeniuri şi-u frămsi iar furtuna!

(În plină zi e noapte şi te cuprinde teama,

prin ploaie, printre cetini, aştepţi s-apară luna

dar muntele ca leul, semeţ, încruntă coama,

se mînie şi iată, o ia din loc furtuna!)

O, Doamne, ţe muşată i fisea după ploaie,

cînd clopati pri dzeniuri acaţă să-şi de boţli,

acasă baciul scrie, ca pi răbuş tu carti,

durearea picurarlui ţe-l vătămară soţli!

(S-a luminat şi iarăşi stau culmile de strajă,

Spre stînă turme albe încep să se adune;

acasă, baciul scrie, încet, ca pe răboaje,

durerea Mioriţei cînd soarele apune!)

 

9. Întribari către Solomon (Întrebare pentru Solomon)

Mult mintimene Solomon, earai tu niată

Cînd vruta-ţi sumarîse prota oară?

Ori cînd ti minduiai la ea ş-pri harpă

cîntai, cîntai plin di harauă

că dinţli a li Sulamiti

sînt alghi,

mai alghi di albili nilioari,

surori biniaţe, doauă cîte doauă

ieşindalui din scăldătoari!

(Prea înţeleptule Solomon, erai tânăr

Când iubita-ţi surâse prima oară?

Ori când te gândeai la ea şi la harpă

Cântai, cântai plin de bucurie

că dinţii Sulamitei

sunt albi,

mai albi decât albele mioare,

surori gemene, două câte două

ieşeau din scăldătoare!)

O, ma-s puteai, poete-amirîră

ca-s vedz, ca noi, tu-aistă primuveară,

aua tu Pind ori în Carpaţi,

ňielii a noştri timpurii

tru bana lor tunşi prota oară,

mărate, va ti ciltăseai di minti,

că sînt mai alghi şi mai muşaţi

ca dinţli a li Sulamiti!

(O, dacă ai fi putut, poete-împărat

ca să vezi, ca noi, în această primăvară,

aici în Pind ori în Carpaţi,

că miei noştri timpurii

în viaţa lor tunşi prima oară,

sărmane, te-ai fi ciltăseai de minte

că sunt mai albi şi mai frumoşi

ca dinţii Sulamitei!)



SURSA

 

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, Bucureşti, 1985, pp. 80-96.

Last modified on Joi, 03 Noiembrie 2011 18:08
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required