Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Balade în antologia Chiraţei Iorgoveanu Dumitru
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
30-06-2011

Balade în antologia Chiraţei Iorgoveanu Dumitru

Rate this item
(0 votes)

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână, în care a selectat şi 5 balade cărora le-a ataşat şi versiuni româneşti în viziunea sa: Mortul blăstimat (Mortul blestemat), Nă feată nică sumulaie (O fetică ocheşică), Niala (Mioara), Căpărli al Bară (Caprele lui Bară) şi Puntea di Arta (Puntea din Arta).


Mortul blăstimat a fost preluat din Antologia aromânească, publicată de Tache Papahagi în 1922. O varianta a acestei balade, întitulată Stafia/Stihiolu, a fost inclusă în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti, publicat de Hristu Cândroveanu în 1985 (vezi articolul pe blog). Tema baladei este puterea blestemului părintesc faţă de neascultarea fiului şi puterea legăturii relaţiilor de familie în faţa distanţelor . Frumoasa Vasilichia este peţită de un străin frumos şi în pofida opoziţiei mamei ei, ea este luată în căsătorie cu ajutorul celui mai mic din cei 9 fraţi, Custandin. Cei nouă fraţi mor subit bolnavi,iar mama lor îl blesteamă pe Custandin pentru faptul că rămăsese fără sprijinul fiicei sale măritată departe: Tu xeane nclo u deadiră,/Trei meşi,trei ani diparti,/Iu, stînda si ti minduieşti,/Şi mintea ţî si scoalî (Prin străini au dat-o, foarte,/La trei luni, trei ani departe, că de-ai sta să chibzuieşti, Nici cu mintea nu gândeşti). Sub povara blestemului, stafia mezinului pleacă în străinătate, la sora sa, pentru a o chema la mama ei. Pe drumul de întoarcere, păsările au cântat de trei ori în apropierea celor doi: Ţiu,ţiu, ţiu şi ţiu, ţiu, ţiu,/Iu s-avdzî mortu cu v’iu! (Cip, cip, cip şi ţiu, ţiu, ţiu,/Cin’văzu un mort c-un viu!) Stafia îşi îndeamnă sora să nu ia în consideraţie ciripitul păsărilor, iar în apropierea satului natal o trimite înainte sub pretextul hrănirii calului obosit, în timp ce ea se întoarce în mormânt. După ce fiica îi povesteşte mamei călătoria de întoarcere, aceasta se duce la biserică pentru a ridica blestemul: Atumţea la bîsearică/Nirdzea tra si si nclină,/Tr’al Custandini suflitu,/Tr’al Custandini l’irtare (La biserică mergea,/Atunci mama la-nchinare/ Pentru-al fiului ei suflet/Şi-a lui Constantin iertare!)


Nă feată nică sumulaie a fost preluată din culegerea folclorică a lui Pericle Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, publicată în 1900. Poezia este un dialog între turcul Husa şi o fată aromână de care era îndrăgostit. Discursul turcului, care dorea să o ia în căsătorie pe fată, este parţial în greacă. La fiecare ofertă a turcului fata refuză, preferând să se transforme în oaie, potârniche,cerboaică, peşte, strugure şi floare, pentru că turcul io nu-ni l’au,/Suflitlu si-ni dau! (pe turc eu tot nu-l iau,/De-ar fi sufletul să-mi dau). La rândul său, Husa răspunde că se va transforma în păstor, uliu, copoi, pescar,vier şi viespe pentru că ’’Fată, fată, te voi lua,/Fată, nu te voi lăsa’’. La această baladă culeasă din localitatea Băeasa din Epir (Albania şi Grecia) este ataşată următoarea notă din scrierile lui B.P. Hasdeu: ,,În studiul meu Balada Cucul şi turturica la Români, la Moravi, la Provenţali, la Reto-romani, la Perşi, la Turcomani etc, publicat în 1880 în Cuvente din Bătrîni (t.II) şi în care – pentru prima oară în sfera filologiei comparative – eu mă încercai a aplica metoda ştiinţelor pozitive către analiza literaturei poporane, figurează cinci varianturi româneşti ale acestui cîntec de metamorfoză şi anume: variantul moldovenesc din colecţiunea lui Alecsandri; variantul bucovinean din colecţiunea lui S.F. Marian; variantul ardelenesc cules de Pompiliu,şi în fine, două varianturi moravo-române. Din alăturarea celor cinci varianturi, rezultă că prototipul lor comun cuprindea în sine două metamorfoze: schimbarea fetei în peşte şi în pasăre, iar a bărbatului în pescar şi vînător. Nu cunoşteam atunci nici un variant macedo-român, şi tocmai acumam dat peste următorul foarte remarcabil, pe care mi-l comunică d. Papahagi (Vurdună), elev al Şcoalei Normale superioare din Bucureşti. O trăsătură de tot caracteristică a acestui variant este bilinguitatea sa, asupra căreia atragem atenţiunea folcloriştilor în genere: femeia vorbeşte româneşte, iar bărbatul greceşte.’’


Niala a fost preluată din culegerea nepublicată a Tatianei Crîşmaru şi Zaharia Pană, fiind culeasă de la un aromân din comuna Gopeşi din Macedonia iugoslavă. O variantă cu melodia conexă a fost culeasă în 1971 de Emilia Comişel din oraşul Bitolia din Macedonia iugoslavă. Balada este versiune prescurtată a Mioriţei româneşti. Păstorul aromân din Balcani află dimineaţa de la o oiţă mâhnită că duşmanii plănuiesc asasinarea sa pe înserat. El îi transmite oiţei dragi dorinţa testamentară de a fi şi după moarte în mijlocul turmei sale: Nială, nială-arudă,/Că va-s mor,/Că va-s nu mor,/S-ni ascultaţi un singur zbor:/Io nu voi îngrupari,/S-mi scuteţi tu valea mari,/S-treacă oili la pîşteari,/Ş-tini nială s-te-am tu vreari. (Mioară, crudă mioară,/De o fi să mor,/Ori ca să nu mor,/Eu am doar un dor:/Eu nu vreau să mă-ngropaţi,/Colo-n vale mă lăsaţi,/Unde vin oi la păşune,/Să te ştiu tot lângă mine.)


Căpărli al Bară a fost culeasă de Tatiana Crîşmaru de la un aromân din comuna Gramaticova din Grecia. Tema baladei este dorinţa testamentară a bătrânului Bară din Scheană, localitate ai cărei locuitori îşi pierduseră caprele, de a fi şi după moarte înconjurat de simbolurile vieţii pastorale: - O, lai, Costa hil’iu,/Ma-s hibă ca-s moru/S-ni aspindzuri cărigu,/Pi deadi di-arinu./Nă chiali di capră,/Sî-ni badzî cîpitîniu./Clopatli di ţachi,/Tuti s-li scuteţî,/Tu locu di cîmbani,/La cap s-li bîgaţî/ Coarnili di ţachi,/Doauli s-li tîl’iaţî,/Tu locu di căruţi,/La cap sî-ni bîgaţî. (- Costa,fiul meu,/De va fi să mor,/Cîrligul de o creangă/Să-l anini întîi,/O piele de capră/să-mi pui căpătîi./De la ţapi talange/Toate să le luaţi/Şi în loc de clopot,/La cap mi-aşezaţi./Coarnele-amîndouă,/Ţapilor tăiaţi,/Ţii în loc de cruce/La cap mi-aşezaţi.)


Puntea di Arta a fost preluată din Antologia aromânească publicată de Tache Papahagi în 1922. O variantă a baladei a fost publicată în 1985 de Hristu Cândroveanu în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti (vezi recenzie). Tema baladei este similară cu cea din balada românească Meşterul Manole, adică necesitatea unei jertfe umane pentru reuşita unei construcţii măreţe. Trei fraţi masturi lăvdaţ (meşteri vestiţi) sunt angajaţi de împărat să construiască un pod în localitatea Arta (Grecia) într-un termen de şapte ani. Timp de şase ani Tută dzuua ţe lucra/Apa noaptea lă-u nica (Toată ziua ce lucrau/Apele noaptea-necau). O pasăre îi dezvăluie celui mai mare dintre fraţi că pentru a duce la capăt lucrarea trebuiau să o zidească la temelie pe soţia celui mai mic: Jale ş’nilă s’nu mutriţ (Şi la milă nu gîndiţi). Fratele cel mare Ma năpoi iar s’mindui:/Dumnidzăiu acşi crui:/Puntea estă si se-adară,/Lipsea nor ma nică s’moară! (Şi la urmă cugeta/Că aşa Domnul rînduia:/Puntea spre a se-nălţa,/Să moară cumnata sa!) Aceasta şi-a hrănit pruncul şi a pornit să aducă meşterilor mâncarea cerută. Propriul ei soţ plângând o ademeneşte în groapa viitoarei construcţii: -Vrută, suschirarea mea/Nu easte tră alt ţiva:/’Ni cădzu nelu, vruta mea,/Tru- aţea groapă; treţ di-l l’ea! (Tot suspinul, draga mea,/ Nu e pentru altceva:/Sari în groapă, dragă-acu,/Ia-mi inelul ce-mi căzu!) Meşterii se reped să o zidească de vie, iar femeia înţelegând situaţia le adresează o ultimă rugăminte: -Agalea, galea, masturi voi,/Masturi cu tehnea-arauă; /Agalea vă pîlîcîrsescu,/Se-aplec niclu-ni ’nă oară! (Meşteri, staţi un pic pe loc,/Meşteri fără de noroc!/Mai lăsaţi-mă un pic/Să-l mai alăptez p-ăl mic!) Cum meşterii îşi continuau treaba fără să o asculte, tânara mamă aruncă un blestem de moarte: Mărata atumţea scoase/Blîstem ş’foc din gura l’ei: /- Cum zghileaşti niclu-a meu,/Sî zghileasc’aest arîu;/ Ş’cum treambur mine mărata,/S’treambură ş’puntea di Arta./S’nu treacă mes cînd arîulu/S’nu s’purindă di-om nicat;/Ş’cum îni cură-a nia sinlu,/Aşi s’vă curaţ ş’voi masturi.(Atunci, biata, -n gura sa/Doar blestem şi foc avea:- aşa cum copilu-mi plînge/Şi-acest rîu la fel să strige,/Şiicum tremur acum, biata,/Tremure şi puntea-n Arta; Şi la lună, fie dat,/Rîului om înecat./Sînul cum îmi curge mie,/Meşteri viaţa să vă fie.)


SURSA

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru (editor), Poezie populară aromână, editura Minerva, Bucureşti, 1976, pp. 371-407.

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required