În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu au publicat Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus şi opt poezii ale lui Constantin Colimitra (1910/1912-2001), transpuse în română de K. I.: Eraţî, Limba, Pistusesc, Şaptili oahti, Vatră astimsă, Cînta un picurar, Stai drept! şi Eminescu, frate.
Eraţi(Eraţi)
Eraţi, când bânaţî,
Pârinţî alâvdaţî,
Di tuţî, e, di tuţî
Pârinţl'ii-a mei vruţî!
O, tate analt,
Ca tini, vîr alt
Tu sinur, aua!
Văhi apa durnea
Ma tini, ştiu. Nu!
Lãi tate, cît-iu,
Ntreb: Boia ţ-u porţî?
- Tu lumea di morţî!
(Eraţi, cînd trăiaţi,
Părinţi lăudaţi....
De lume cinstiţii
De mine iubiţi...
O, tată, înalt
Ca tine, nu-i alt
Aci,-n, lumea mea!
Poate apa dormea
Dar tu niciiodată!
Pe unde-acum, tată,
Bioiul ţi-l porţi?
- În lumea de morţi!)
O, dadâ livendâ;
Nâ vearâ, nâ tendâ
Scuteai dit râzboi
Ş-multi-alti, ti noi!
La dadâ, sâ ştiu:
Cât-iu, la, cât-iu
Buneaţa ţ-u porţî?
-Tu lumea di morţî!
(O, mama mea dragă,
O vară întreagă
Lucrai la război:
Strai, cergi pentru noi!
Vreau, mamă, să ştiu
În ce loc pustiu
Blîndeţea ţi-o porţi?
- În lumea de morţi!)
Stai drept! (Stai drept!)
Stai drept,analîţă frîmtea,ş-fă percea di nă parti,
Cum feaţiră pîpînil'ii ahîti nil'i di ani.
Sâ ştie lumea tutâ: şi oaspiţî şi duşmani
Că Fara-a tauă ş-Limba, surori sînt fără moarti!
(Stai drept, înalţă-ţi fruntea, dă-ţi părul într-o parte
Cum au făcut străbunii de-atîtea mii de ani,
Să ştie toată lumea: prieteni sau duşmani
Că Neamul tău şi Limba-s surori fără de moarte!)
Stai drept, analţă frîmtea şi scoati-u tu lunină,
Ni frică, ni-aruşini! Ca tini vedzî vîr alt?
Pîstreadzâ-ţî pirifania cît muntili di-analt
Ca s-poţî sâ spuni di-apoia: furtuna poati s-vină!
(Stai drept, înalţă-ţi fruntea şi ţine-o în lumină,
N-ai frică, n-ai ruşine! Fii drept cu celălalt!
Păstrează-ţi, dar, mândria cît muntele de nalt
Să poţi să spui apoi: furtuni, griji, pot să vină!)
Cu mintea la giuneaţa pîpînilor ţi bînară
Ca vulturil'ii, dip libri ş-cu cheptlu ca di her.
Pîpînil'ii ţi dit etă şi stealili dit ţer
Va s-li-angîna c-un şuir s-li facă niali-ambară,
(Cu gîndul la străbunii care trăiau sub soare,
Ca vulturii de liberi, cu pieptul ca de fier,
Străbunii ce, odată, şi stelele din cer
Puteau să le adune - ca turmă de mioare.)
Ascultă ţi va s-dzîcâ a Limbl'ei Dimîndari
Ţi vini di diparti ca apa di fîntîni
Şi l'ia-u s-ti cuminii, va facâ s-arâmîni
Cu iea pîn' la moarti! Ascultâ ş-nu ti-aspari!
(Ascultă ce-ţi grăieşte a limbii dimăndare
Ce vine de departe, ca apa de fîntînă -
Cuminecare-ţi fie! Şi-n veci o să rămînă
Cu tine pîn' la moarte, şi scut şi apărare!)
Las s-dzîcâ ţi vrea xenlu, alasă-l ca s-alatră;
Curată ţîni-ţi limba ş-muşată cum u-aflaş!
Di-apoia s-ai tu minti FUMEAL'IL'EI s-u-alaşi,
Cu iea s-cîntâ, s-plîngâ di-avigîra di Vatră!!
(Să zică dar străinul - ce-o vrea - să clevetească...
Tu să-ţi păstrezi doar limba ta veche şi curată
Copiilor s-o laşi - comoară minunată -
Şi flacăra nestinsă în vatra părintească!)
Şaptili oahti (Cele şapte coline*)
Stau şaptili oahti cu lăi cucuvealii.
Măratli oarbi ş-dip surdi ş-dip muti.
Tu-aistă irnie, di ani două suti,
L-angreacă, ca pissa pişchirlu di jali.
(Stau şapte coline, precum cucuvele
Sărmanele, oarbe, şi surde, şi mute...
În astă pustie - de ani două sute -
Apasă-ntunericul - ca pînza de jele.)
Trec ş-noril'ii: mileti cu ţirili-arupti
Şi, fără ca s-nţeară cad chicuti greali.
Di ani două suti pi-aua nu s-ved steali,
Di frica pîngînilor si-ascumsiră tuti.
(Trec norii pe cer cu sitele sparte
Ce ploaie aduc, gînduri triste şi grele...
De ani două sute - pe-aici nu sînt stele -
De frica păgînilor - ascunse-s în moarte - )
Nu s-veadi ni luna s-u-ntreb: cîti-iu luară
Râmănil',avearea, Moscopolea-Steauă
D-amallîmă tută? Anathimă greauă
Ţ-arunc Soie-arauă: S-ti ţînă subsoară
Neavearea, lăieţli, să suschiri di-agiună,
La casili xeani s-aladzî-pirpirună!!!
(Nici luna nu este s-o-ntreb: unde-s toate?
Aromânii, averile, Moscopolea - stea
De-argint şi de aur? Ursita-a fost rea!
Te blestem în veci, păgînule neam,
Neajunsuri, suspin să te-ajungă
La case străine copiiii să-ţi plîngă!)
* N. ed.: Şapte coline, locul unde s-a ridicat Moscopolea.
Eminescu, frate (Eminescu, frate)
L'iau peana ş-trimburarea mi-acaţă, frate bun.
Ard steali, ardi luna ş-tu-avlie cadi-asimi.
Poetlu ţi vîr'n-oară să scrie, s-vrea ti tini,
Să sta, fără di altă, ună stîmînă-agiun!
(Iau pana şi nelinişti mă-ncearcă, dragă frate,
Ard stele, arde luna şi cad raze senine.
Cel ce va vrea vreodată un vers ca să-ţi închine,
Va trebui să stea în rugi fierbinţi, curate.)
Di-apoia la Icoana-ţî ţi lunineadză tut
Să-şi frîngă dip dzînucll'i ca s-l'ia cumnicîtură
Şi s-iasă pi nafoară că s-veadă ca chirură
Şi stealili şi luna! Maş un Luţiafir vrut
(Şi la Icoana ta, de dorul tău flămînd,
Genunchii să-şi îndoaie, în rugă adîncit,
Să iasă apoi afară, să vadă c-au pierit.
Şi stelele şi luna! Doar un Luceafăr blînd)
E sus: Cîluz di noapti, di dzuă ş-cînd lu vrei!
Alasă-ni heamă peana di la lunina-a tauă
S-s-aprindă (di-avîrliga scuthidhea iasti greauă!)
Ca s-ved ma ghini pluchil'i ş-ma-nclo muşaţl'i Tei,
(Mai străluceşte sus, pe cerul gol. De vrei,
Mă lasă doar o clipă s-aprind, dar, pana mea
De la lumina ta! (Că-n jur e beznă grea!)
Să văd mai bine plopii şi-nmiresmaţii tei!)
Ca s-ved Codrul di-aramă cu fadzl'i oarfîni mări,
Cîdzuţî pi minduiari, lăi Eminescu, frate;
Şi-arîuri niţî ţi-alagă ca iade aspîreate
Ş-mîrata Veronica, văhi s-primnă pi cărări.
(Să văd Codrul de-aramă, cu fagii-n zile sure
Căzuţi pe gânduri grele! O, Eminescu, frate!
Izvoarele-alergînd ca ciute speriate
Şi paote Veronica plimbîndu-se-n pădure...)
Ca s-ved cum tuti dzenili, aumbrili ş-li-ntind
Că va si-aproache seara ş-tălăndzili va bată.
Tu suflit va-ni pitrundă bîtearea lor curată
Ş-va-ni dzîc: dipună oili dit munti ca tu Pind.
(Să văd cum dealuri - umbre molatice-şi întind,
Amurgul cînd se lasă, tălăngile cînd bat,
Şi-n suflet îmi pătrunde ecoul lor curat
Să spun: coboară turme din munte, ca şi-n Pind...)
Aclo, iu dorm pîpînill'ii a tăl'i şi a mel'i mîraţî,
El'i, după ţi pi plaghiuri thimel'iu ti vatră nauă
Bîgară ca: chirură dit etă-a lor sireauă,
Cînd Soarta Tersă, Laie l'i-arupsi di Carpaţi!
(Acolo, unde dorm străbunii mei, ce-s fraţi
Cu-ai tăi, şi pus-au temei de vatră veche,
Îşi pierd, sărmaniii,-ncet originea străveche
Pe cînd o Soartă Crudă îi rupse de Carpaţi!)
SURSA:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 369-379.
