Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Poezii de C. Belimace în antologia H. Cândroveanu – K. Iorgoveanu
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
13-09-2011

Poezii de C. Belimace în antologia H. Cândroveanu – K. Iorgoveanu

Rate this item
(0 votes)

 

În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu (1928 - ) şi Kira Iorgoveanu (1948 - ) publicau Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus şi 17 poezii ale lui Constantin Belimace (1848-1934), cu transpuneri în română ale editorilor: Dimândarea părintească (K. I. şi H. C.), Picurarlu (H. C.), Picurarlu cătră vruta lui (H. C.), Toamna tu-arniu (H. C.), Un cîntic (H. C.), Auşlu cărvănar (H. C.), Cucotlu (H. C.), Codrughionlu (H. C.), Hoara (K. I.), Păreare di-arău (K. I.), Muluviştea (K. I.), .

 

 


 

Dimîndarea părintească (Diată părintească) (Diată veche)


 

Părintesca dimîndare
sprigiură cu foc mare,
Fraţ
di mumă şi di-un tată,
Noi, Armâni
di eta toată.

 

(Părinteasca rugă mare

 

Porunceşte cu-nfocare.

 

Fraţi de mumă şi de tată,

 

Aromâni din vremea toată!)

 

(Din adîncuri ne răsună

 

Diata veche şi străbună -

 

Poruncă, să dăinuiască

 

Limba noastră, românească.)

 


 

Di sum plocili di murminţî
Strigă-a noşţî buni părinţî:
"Blăstem
mari s-aibă-n casâ
Cari di limba lui si-alasă.

 

 

 

(De sub lespezi de morminţi,

 

Strigă-ai noştri buni părinţi:

 

'''Blestem mare să aibă-n casă,

 

Cine limba lui îşi lasă.)

 

(De sub lespezi de morminte,

 

Strigă bunii: '''Luaţi aminte, -

 

Crunt blestem să aibă-n casă

 

Cel ce graiul lui şi-l lasă.)

Care-şi
lasă limba lui
S'-lu-ardă
pira focului,
Si s-dirină
viu pri loc,
Si-l'i si frigă limba-n foc.

 

(Cine-şi lasă limba lui,

 

Arză-l para focului,

 

Să se zbată viu, pe loc,

 

Şi să-i ardă limba-n foc.)

 

(Cine-şi uită limba lui -

 

Arză-l para focului,

 

Viu, topească-se pe loc,

 

Limba să i-o frigă-n foc.)

El
tu vatra-l'i părintească
Fumeal'ia s-nu-şi hărîsească;
Di fumel'i curuni s-nu başe,
Nat în
leagăn si nu-nfaşe.

 

(Şi în vatra părintească,

 

Pruncii nu şi-i fericească,

 

Nunţi să nu le deie sorţii,

 

Să nu-şi legene nepoţii.)

 

(Nicăieri, în nici un loc,

 

Să n-aibă lege şi crez,

 

Nici cununi şi nici botez.)

 


Care fudze de-a lui mumă
Şi di părinteasca-l'i numă,
Fugă-l'i
doara Domnului
Şi dulţeamea somnului!"'

 

(Cei ce fug de-ale lor nume

 

Şi de părintescul nume

 

N-aibă harul Domnului

 

Şi dulceaţa somnului.)

 

(Cine-şi uită numele -

 

Să-l blesteme mumele,

 

Piarză-şi harul Domnului

 

Şi dulceaţa somnului!'')

 

 

 

Picurarlu (Ciobănaşul)

 

- Picurar, cu percea lungă,
Trã ţe plîndzi cu boaţe-n strungã?

 

(- Ciobănaş cu chica lungă,

 

Ce te tot  vaieţi la strungă?)

- Cum s-nu plîngu, cînd mi doare
Inima tr-a noastre hoare?
Ved Armânil’i tuţ fug,
Lasã hoarele şi s-duc!...

 

(- Inima în mine ţipă,

 

Că-mi sînt satele-n risipă,

 

Se strică, se pustiesc,

 

Armânii le părăsesc...)

- Picurar, cu percea
lungă,
Di-iu ştii
tine, di la strungă
Armânil’i fug de-auaţe,
Ca si-l’i plîndzi aşi, cu boaţe ?

 

(- Ciobănaş cu chica lungă,

 

Cum de ştii tu de la strungă -

 

Ce e la armâni, devale,

 

De te tot scuturi de jale?)

- Avum doauã-avdzîte hori’
Şi-amîndoauã
ca surori:
Una s-cl’ima Rucutina,
Alãntei îl’i dzîc Birina.

 

(- Jalea mă curmă şi bate

 

Pentru două mîndre sate -

 

Unul, de-i zic Rucutina,

 

Altul, lîngă el, Birina.)

 

Tr-unã escu faptu eu’,
Tru aţea-alantã tatã-neu;
Ş’
di tr-aţea tuţ fudziră’,
Şi-amîndoauă s-pustuiră.

 

(Într-unul m-am născut eu,

 

În celălalt, tătîne-meu...

 

Şi mă vaiet, că le văd

 

În necaz şi în prăpăd!)

 

 

 

Picurarlu cătră vruta lui (Păstorul către mîndra lui)

 

Vrui oara,vrui doau’ ori
Vrui tu-ahîte sãrbători’,
Şi tot vrui
ta s-vin la voi
Tru turnata di la oi.

 

(Mi-am tot zis - de-atîtea ori,

 

În mai multe sărbători,

 

Să trec, mîndro, pe la voi,

 

Cînd mă întorc de la oi.)

 


Ma-lo-l’i tată-su
ţi le-are -
Căprîle şi oile-a meale,
Loară, tute,
ca si-afeată
Cînd
vrea s-vin la voi, muşeatã.

 

(Numai că - arză-le-ar focul,

 

Bată-mi-le tot norocul - ,

 

Cînd să-mi împlinesc ăst gînd,

 

Oile fătau de-a rînd!)

Afitarã-n ţemurică
Şi
di zlape ni-era frică
Eu mătiţele s-le-alas,
Vrutã, singure la mas.

 

(Îmi fătau în cimbrişoară -

 

Fiarelor pradă uşoară,

 

De nu-mi venea la-ndemînă

 

Să le las, mîndro, la stînă.)

 

Astã-searã ascăpai:
Un
fărtat a meu lăsai’,
Di la noatini, di la neale’,
Ca si-avegl’e ş-oile-a meale.

 

(Astă-seară le-am lăsat

 

În seama unui fîrtat,

 

Să mi le păzească el,

 

Să răsuflu puţintel...)

 


Şi-ia
viniu la voi, în hoară,
Viniu
ca zmeil’i cîndu-azboară,
di tini ni-era dor
Şi
di dorlu-a tău vrea s-mor.

 

(Şi aşa, pornii spre sat,

 

Ca un zmeu înaripat -

 

Că nu mai puteam de dor,

 

De ziceam că mor şi mor...)

 

 

 

 

 

Toamna tu-arniu (Toamna, la iernat)

 

Vini toamna şi cu ploile,
Tuţ Armânil’i fug cu
oile
Fug
diparte ca s-irneadzã,
ma multu nu s-băneadză.

 

(Vine toamna... Şi vin ploi...

 

Biete turmele de oi

 

Se scoboară de pe plai -

 

Că la munte nu-i de rai!)

 


Di lăi neguri, neguri groase
Şi
di vimturi furtunoase
Iarba tută lăi-n pade
Şi cu frundza care cade.

 

(Se aşează brume groase

 

Şi cutreieră vîntoase,

 

De se trece iarba-n pripă

 

Şi frunza se duce, pică.)

Prit vulodzile muşeate
Vearsă niorl’i cu gãleate;
Dzua ploaie, noaptea,-arcoare,
Di mărata pravdă moare.

 

(Peste pajişti, peste stei

 

Se preumblă nouri grei;

 

Ziua ploaie, noaptea-i ger

 

Şi mioarele ne pier...)

 


Zghiară oile,-aurlă cânil’i’,
Fug măraţl’i, fug Armânil’i,
Cu fumeilie
pri tu căl’iuri
Priste câmpuri, dzeni şi văl’iuri.

 

(Scheaună şi cîinii-acum...

 

Armânii pornesc la drum -

 

Parcă s-ar duce pribegi,

 

Peste cîmpuri, sate-ntregi!)

 


- Sănătate, munte frate,
‘Ţ lasă-a ţîia oile toate
Care-n tine
au bănată,
S-te-află ghine
tu turnată
Di tru-a arniului amar !

 

(- Frate munte! Îmi iau turma

 

Şi-am să-mi pierd o vreme urma;

 

Dar trăii pe-aicea bine -

 

Şi-oi veni din nou la tine

 

Ca-n toţi anii, la soroc...)

 


- Oară-bună, ş-calea-ambar!...

 

(- Cale bună, bun noroc...)

 

 

 

 

 

Un cîntic (Un cîntec)

 

Un cîntic ca di jeale
Cîntam
oară eu
Şi dipuneam tu vale
Di tr-un lai munti greu.

 

(Un cînt cu of şi vai

 

Mă pomenii că isc;

 

Şi coboram pe plai,

 

Din nu ştiu care pisc.)

 


Şi valea-ni
turna grailu
Cu şcl'imuri, suschiros,
Di-arăsuna tut plailu
Şi muntile jilos.

 

(Iar plaiul mă-ngîna

 

În vaier şi suspin;

 

O lume răsuna

 

De-amarul meu venin...)

 


Iu hiţ, bre gioni cu-aname,
Fumel'i
di fărşiroţ?
Iu eşţî, armâname,
Şi grămusteani, cu toţ?

 

(Ziceam de fărşeroţi,

 

De fala lor cea veche,

 

De alţi armâni, de toţi...

 

O, neam fără pereche!)

 


Armasiră cîrărili
Ca ponde fîr' di voi
Şi s-dusiră fălcările
Cu turmile
di oi.

 

(Vă cheamă-acum, pustii -

 

Cei munţi cu reci izvoare;

 

O, largi gospodării,

 

Cu turme de mioare!)

 

Di la cîsheri flueara
Ma nu si-avde prit munţ,
Ni pravdă ca se-azgheară - 
Di jeale him pitrum-.

 

(La stîni, cimpoiul tace,

 

Şi văile sînt mute;

 

Pe-aici s-atîta pace -

 

Şi n-are cin' s-o-asculte...)

 

 

 

Auşlu cărvănar (Bătrînul cărvănar)

 

O lai murgu, frate bun,
Pînã tora fum deadun;
De-aua ş-ninte
nu va s-him,
C-amîndoil'i ausim.

 

(Murguţ-fratele meu, bunul...

 

Fost-am pîn-acum ca unul...

 

Ci de azi, eu nu mai pot,

 

Că îmbătrînii de tot.)

Auseaticlu,
e greu
O
lai murgu, frate-a meu;
Tute oasile mi dor

Şi-aduchescu va-s mor.

 

(Bătrîneţea-i haină grea,

 

Murgule, dragostea mea...

 

Mă dărîm şi mă usuc,

 

Şi sînt semne că mă duc.)

 

Aide, murgu, aide, frate,

 

Aide ş-voi,lilice toate,

 

Ai s-nirdzem tu eta-alantă,

 

Si n-aflăm nă bană altă.

 

(Murgule şi florilor,

 

Fraţilor, surorilor,

 

Hai, şi-om mere-n cea lume,

 

Şi-om vedea şi-acolo cum e...)

 

 

 

 

 

Cucotlu (Cocoşul)

 

Cucoate, să-ţ cadă creasta,
nu-ni diştiptaşi niveasta;
Cucoate, s-armâni
agiun
Ş-fîr’ di peane la Cărciun.

 

(Măi, cucoş - cădea-ţi-ar creasta,

 

Că nu mi-ai trezit nevasta!

 

Vedea-te-aş - cocoş nebun -

 

În frigare, la Crăciun...)

 


Lăsaşi boaţea cucului
Di pi dîrma nucului
S-frîngă vruta-ni tu-aştirnut,
Tu, cucoate, nişciut.

 

(C-ai lăsat pustiul cuc

 

Să-i cînte-n frunziş de nuc  -

 

Să-ntîrzie draga-n pat,

 

Măi, cucoşule zăltat...)

 


Va s-ţî tal’iu găl’inili toate,
Ca s-ti fac cu cuclu frate.

 

(Vedea-te-aş fără găini,

 

Precum cucul să suspini!)

 

 

 

 

 

Codrughionlu (Codrul Ghionoaiei)

 

- Ascăpăm di iarnă greauă -
Deade bunlu Dumnidzău -‘,
Di furtuni, amar di neauă
Şi du Şcurtul aţel rău!
Cîşi-cîşi, iedzl’i-a mei !

 

(- Am scăpat de iarna grea,

 

Se-ndură cel nalt, din cer, -

 

De furtuni, amar de nea,

 

Şi de-al Faurului ger!

 

Hi, hii - iezii mei!...)

Vini Marţul, nu-aveam frică -
Dzîse moaşea
cătră iedz - ;
putearea l’i-easte nică’,
Cît
di laiu şi-arău să-l vedz!
Cîşi-cîşi, edzl’i-a mei !

 

(Veni dragul Mărţişor -

 

Zise baba către iezi;

 

De-acu ne-o fi mai uşor, -

 

Geaba, Martie, te-ncrezi!

 

Hi, hii - iezii mei!)

 

Avdzî Marţul di s-năiri
Şi
pri Şcurtlu el cl’imă:
- O’
lăi frate,-avdzîşi ţi-ni gri’,
Moaşea
cum mi blăstimă?

 

(Dar, aude Mart - şi-i zice

 

Aprigului frăţior:

 

- Faur, baba-mi cată price -

 

Şi mă ia peste picior!)

 


Ah, ti-agiur şi ti sprigiur’
Doauă dzîle să-ni mprumuţ,
S-dau
neaua cît un mur
Ca si-u ngl’eţu cu iedzl’i tuţ.
...............................................

 

(Rogu-te, pe legea mea,

 

Două zile-mi împrumută,

 

Să-i îngrop iezii sub nea

 

Şi s-o-nvăţ minte pe slută...

 

.......................................)

 


Niurară munţ şi văl’iuri’
Lăi Codrughionlu tot!
Di furtună, pri tu căl’iuri
Sindiliile bradzl’i scot.

 

(Şi-au pornit atunci să urle

 

Peste codrul nesfîrşit -

 

Uraganele cu surle,

 

Că şi brazii i-au smintit.)

 

Şi turbatlu trapse vimtu’,
Di ngl’iţă moaşea cu iedz’,
pîn’ asîndz La Murmintu
Chiatra-n Codrughion
u vedz.

 

(Şi a fost atunci un vînt,

 

De-ngheţă baba cu iezi!

 

că şi astăzi - La mormînt -

 

Steiurile lor le vezi...)

 

 

 

 

 

Hoara (Satul)

 

Soie mare, multe case
Earam
noi tru hoara noastră,
Ma di toate adzî n-armase
Ni călivă s-veadă-mproastã!

 

(Multe neamuri, multe case

 

Eram noi în satul mare,

 

Dar din toate nu rămase

 

Nici un gard, zid, în picoare!)

 


Alţî fudziră, alţî murirã,
Alţă furl’i-l’i vîtîmară,
Şi
pri toţi n-arăspãndiră
Viaţã vie nu-alăsară!

 

(Am plecat, alţii-au murit,

 

Furii pe-alţii-au împuşcat,,,

 

Şi pe toţi ne-au răspîndit,

 

N-a rămas nimic din sat!)

La bisearica
din hoară
Iu-s murminţîl’I părineşţî,
Chiatră-n loc
nu alăsară
Ti l’ia nila s-le mutreşţî!

 

(La biserică,-n grădini,

 

La mormite părinteşti,

 

Doar ruini şi mărăcini,

 

Jale mare, de priveşti!)

 

Soarta hoarăl’ei fu greauă
Călătorl’i spun jiliţi
tut avdu cucuveaua
Priste murl’i părnăsiţi!

 

(Peste tot - uitarea grea...

 

Trecătorii spun uimiţi:

 

Strigă doar cucuveaua

 

Peste murii părăsiţi!)

 

Bitolia, 9 decembrie 1910

 

 

 

 

 

Călgăriţa (Călugăriţa)

 

Călgăriţă, rasă lungă,
Blăstimarea
mea s-ti-agiungă,
ti feaţişi di niştire
Di cînd eşti tru mînăstire!

 

(Măicuţă, cu rasă lungă,

 

Blestemul meu să te-ajungă!

 

Te-ai pierdut fără de ştire,

 

De cînd eşti la mînăstire!)

Giurai
bana va-ni dai!
Prin mini ti sprigiura:
“Costandine” cînd dzîţeai’
Tut cu lăcîrni plîndzeai!

 

(Şi-mi spuneai că viaţa-ţi dai...

 

Doar pe mine te jurai:

 

''Constandine'', cînd ziceai,

 

Ochii-n lacrimi ţi-necai.)

Mi-arîseşi amar
pi mine,
Te lăişi,
feată, pri tine
Că-ţi tăl’aşi doaule cusiţă
Di ti feaţişi călgăriţă!

 

(Dar amar m-ai înşelat,

 

Strai cernit ţi-ai îmbrăcat!

 

Ţi-ai tăiat cosiţele

 

Să stai cu măicuţele.)

Mănăstirea s-u-ardă foclu!
Vîrnă s-nu-l’i cunoască loclu,
Su-ardă foclu pănă-mpade
Foclu-asfulgului
ţi cade!

 

(Mănăstirea, arz-o focul!

 

Nimeni nu-i găsească locul!

 

Arz-o pînă-n temelii

 

Fulgerele din tării)

Ca s-nu s-ducă s-călgărească’,
Featili, gionl’i s-glărească
!

 

(Să nu se călugărească

 

Fete - feciori să prostească!)

 

Bucureşti, 8 noiembrie 1888

 

 

 

 

 

Părerea di-arău (Păreri de rău)

 

Muşeate locuri di la noi,
Ah,
cum nu mi-alincescu,
Prit coleastrandul
di la voi
Auşu s-vă hărisescu!

 

(Frumoase locuri de la noi

 

Cît vreau să vă revăd!

 

Să uit de griji şi de nevoi,

 

De-al anilor prăpăd!)

 

Ni-aduc aminte cînd earam
‘Nviscut cu dulumicilu,
La şcoala
nică cînd nirdzeam
Di guşe cu trăsticilu !

 

(Parcă mă văd pe cînd eram

 

În bundă învăscut...

 

La şcoală mică mă duceam

 

C-o traistă după gît!)

 

Si azburam ca licuriciu,
Ardea
tu mini dorlu
Cînd tot crişteam
ca vlăstăriciu
Cu
perlu ful’iorlu.

 

(Ca licuriciul cînd zburam

 

Şi mă ardea doar dorul...

 

Şi ca vlăstarul cînd creşteam,

 

Cu părul ca fuiorul.)

 

Ma adzî, lailu, eu bănedz
Cu cheptu-mplin
di focuri,
di diparte tot uhtedz
Tri voi, muşeate locuri !

 

(Dar astăzi, bietu,-mbătrînesc,

 

Cu pieptul plin de focuri...

 

Şi, de departe, mă gîndesc

 

La voi, frumoase locuri!)

 

 

 

 

 

Muluviştea (Muluvişte*)

 

La-a căşariel’ei călivă,
Cîndu suflă dulţea livă,
Aniurdzima
ţea muşeată
A lilicilor ti-ambeată.

 

(La coliba de la stînă,

 

Cînd o dulce boare mînă,

 

Doar mireasma cea curată

 

De iarbă, floare, te-mbată.)

Şi cînd soarile pitrunde
Ligănata frîndză-n unde,
Vedzî un trap
ca braţ di dzînă
Albu, dulţe, din fîntînă.

 

(Şi cînd soarele pătrunde

 

Legănata frunză-n unde,

 

Un izvor, ca braţ de zînă,

 

Vezi curgînd de la fîntînă.)

Ciuciuraticu prit cupace
Cu birbil’i
cum si-ncace.
Şi se-angană canda-i price
Diznirdată prit lilice.

 

(Prin copaci se-aud doar şoapte

 

Iar privighetori în noapte

 

Cîntă pînă-n fapt de zori

 

Dezmierdîndu-se-ntre flori.)

 


O! Muşeată Muluvişte,
Maşi la tine suntu nişte
Locuri scumpe ş-ahărzite,
Ca paradhis alincite.

 

(O! Frumoasă Muluvişte!

 

Doar în tine se-află nişte

 

Locuri scumpe, dăruite,

 

Ca din rai închipuite!)

 

* Muluvişte - Satul natal al poetului (azi în R. S. Macedonia, Iugoslavia) (n. ed.)

 

 

 

 

 

SURSA:

 

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 23-46.


Last modified on Luni, 10 Octombrie 2011 13:50
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required