Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Poezii de N. Caratana
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
20-09-2011

Poezii de N. Caratana

Rate this item
(2 votes)

În 1985 poetul aromân Nicolae Caratana (12.02.1914 Horopani, Grecia - 19.10.1992 România) a publicat volumul de versuri aromâne Aşteptu soarile. Din cele 42 de poezii am selectat 35, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin, celelalte 7 apărând cu transpuneri în română în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 (vezi articolul).


1. Limba-a noastră (Limba noastră)

Limba-a noastrã-i 'nă ghişteare
aduncoasã, ahîndoasã
bair di flurii, cântare,
ghinicuvîntarie 'n casã.
(Limba noastră-i o comoară
adâncă, profundă
salbă de galbeni, cântec,
binecuvântare-n casă.)
Limba-a noastrã-i primuvearã,
candilă di bană iaste,
mulţ duşmaňi vor s' nî u chiarã,
ma u 'nghiadză gioňi şi 'nveaste.

(Limba noastră-i primăvară,

candelă de viaţă este,

mulţi duşmani vor să ne-o piardă,

dar o înviază tinerii căsătoriţi.)

Limba-a noastrã iaste cântic,
cântic di jale ş' di numţî,
zboarã veacļi di discântic,
fuldzir çe taļie doi munţî.

(Limba noastră-i cântec,

cântec de jale şi de nunţi,

vorbe vechi de descântec,

fulger ce despică doi munţi.)

Limba-a noastrã iaste, armâne,
avrã çe u-aduçe seara,
Roma nî u deade pâne,
di la ea nî tradzim fara.

(Limba noastră-i, aromâne,

răcoarea ce-o aduce seara,

Roma ne-o dădu ca pâine,

de la ea ne tragem neamul.)

Di la nîsă-avem căsmete,
di la nîsă-avem fumeaļie.
Ete ponde, eti şcrete
nu u-au scoasă dit thimeaļie.

(De la ea avem noroc,

de la ea avem familie.

Timpuri blestemate, timpuri nenorocite

nu au scos-o de la temelie.)

Limba-a noastră poartă flamburi,
ari izvure ş' fântâňi,
când u cânţi ti cutreamburi,
cânticul şi-acreaşte mâňi.

(Limba noastră poartă stegauri,

are izvoare şi fântâni,

când o cânţi te cutremuri,

cântecul îşi creşte mâini.)

Limba-a noastră caftă braţă
ca s-u apãrã di-açeļi
çe u pliguiesc tu faţă
ş' li-arăchescu di fumeļi.

(Limba noastră cere braţe

ca s-o apere de aceia

ce o rănesc pe faţă

şi o răpesc din familii.)

Limba-a noastră ş' caftã soia,
ş' caftã limba şi duvletea.
S-u apãrãm sã-sh aflã boea,
S-u-apãrãm sã-sh afla vetea*.

(Limba noastră îşi caută neamul,

îşi caută limba şi statul.

S-o apărăm ca să-şi găsească mărirea,

s-o apărăm ca să-şi găsească tăria.)

3. Cătră părintele Averchie (Părintelui Averchie)

Părinte, in s' mi 'ncļin, dzînucļile s' mi doară

di-atânte mintăňi multe şi rugăciuňi tri fară.

Un os voi di la tine s'ţ-ul ļiau ditru murmintu

să-mi fac di nîs fluiară şi plângu-a meu tu vintu

să mi-ul pitrec, să s'avdă tu lumea-aestă lungă

şi lumea-aestă largă, durearea-a mea s'u-agiungă:

(Părinte, vin să mă-nchin, genunchii să mă doară

de atâtea mătănii multe şi rugăciuni pentru neam.

Un os vreau de la tine să-ţi iau din mormânt

să-mi fac din elun fluier şi plânsul meu cu vântul

să-l trimit, să audă lumea asta mare

şi lumea aceasta largă, durerea mea sa-jungă:)

un şoput fără apă, fântână care seacă.

(un izvor fără apă, fântână care seacă.)

çe greau-i primuveara şi toamna cât angreacă

tu munţîļi  fără turme şi fără vlahuhori.

(ce grea-i primăvara şi toamna cât apasă

în munţii fără turme şi fără satele de vlahi.)

Mi dor, părinte, aniļi, şi tine cât mi dori!

(Mă dor,părinte, anii, şi tu cât mă dori!)

Apostul eşti, apostul a fariļei a noastre,

nu ai icoană ninga, ma dzările albastre

ş' pădurile ti-aduchescu:

Ai mînăstir un munte di suflit armânescu.

(Apostol eşti, apostol al neamului nostru,

nu ai icoană încă, dar zările albastre

şi pădurile te simt:

Ai mănăstire un munte de suflet armânesc.)

Văngheļiulu-a tău, un fuldzir pădurea când aprinde

lu-achicăsim maş noi: sunt zboară di didinde

şi zboară di dincoaçe.

çe pondă-i primuveara şi toamna cât di-araçe

tu munţîļi care-aşteaptă, aşteaptă 'nă câmbană

s'asună noapte ş' dzuă

s' nî doară tu dureare, s' nî doară tu măduă,

pîn' s'amintăm, tri fară, 'nă flambură, 'nă bană!)

(Evanghelia ta, un fulger pădurea când aprinde

îl vedem doar noi: sunt cuvinte de dincolo

şi cuvinte de dincoace.

Ce blestemată-i primăvara şi toamna cât de rece

în munţii care aşteaptă, aşteaptă un clopot

să răsune noapte şi zi

să ne doară în durere, să ne doară în măduvă,

până să ridicăm, pentru neam, un steag, o viaţă!)


5. Ligendă (Legendă)

 

Tu-ună pade muşatã, iu un izvur da boaçe
şi-iu mãrate fălcări s'ascundea di andarţ,
canda iarba grea zboarã, grea un cântic araçe.
Cãnticu-a Sântiļei Vineri? A Sãntiļei Marţ?
Padea părea cã i duhu-açel dreptu:
rugăciune-anălţată di boaçe di preftu.

(Pe o câmpie frumoasă, unde un izvor ţâşneşte

şi unde biete familii se ascundeau de antarţi,

parcă iarba grea vorbeşte, grăieşte un cântec rece.

Cântecul Sfintei Vineri? Al Sfintei Marţi?

Câmpia părea că e duhul cel drept:

rugăciune înălţată de voce de preot.)

'Nă boaçe di anghil, avdzã, dzîçea teta:
Va s'cutreamburã eta.
Codrul, di toamnã, şi lăndzit şi gol,
içe oarbure şi-ul vrea armatol.
Cădzăndile frîndze li vrea pliumbe trapte
contra-açelor ce in miadzănoapte
ş'da foc la călive, da plăngut şi jale,
ş'lî vatămă limba ş' fălcările pri cale.

(O voce de înger, auzi, zicea mătuşa:

Se va cutremura epoca.

Codrul, de toamnă, şi bolnav şi gol,

orice arbore şi-l dorea armatol.

Căzutele frunze le vrea plumbi traşi

contra acelora ce vin în miez de noapte

şi dau foc la colibe, lasă plânset şi jale,

şi le ucid limba şi familiile pe drum.)

Maia dzîçea: va s' cutreambură eta,
avdu un anghil sunânda trumbeta.
Stămăria alagã după-un ficior di armâňi,
ampirăţiļia lumiļei s' ļi-u da'ntru măňi.

(Mamaia zicea: se va cutremura lumea,

aud un îngel sunând trâmbiţa.

Sfânta Maria umblă după un băiat de aromâni,

împărăţia lumii să i-o dea în mâini.)

Toamna açeauã cu bruma amboļie,
canda ş' munţîļi sîmţea amara nivoļie
s'dipună tu-arniu, s' dipună tu-arnie.
Moaşe şi-auşi, bărbaţ cu tiňie,
zbura, că dzîlile-aeste, dzîlie di toamnã,
'nă muļiare 'ncărcată, 'nă muļiare doamnã,
di s' hibã s'amintã ficior,
va s'agiungă-ampiratu-armâňilor.

(Toamna aceea cu bruma altoi,

parcă şi munţii simţeau amara nevoie

să coboare la iernat, să coboare la iernat.

Bătrâne şi bătrâni, cinstiţi bărbaţi,

vorbeau, că zilele acestea, zile de toamnă,

o femeie însărcinată, o femeie stăpână,

dacă va fi să nască băiat,

va ajunge împăratul aromânilor.)

Ş'ma dzîçea: arău nî fu scrisă...
Dumnidzãu pîn'amu n'are dată maşi chisă,
Dumnidzãu pîn'amu n'are dată lăiaţă,
ma prinde să-ļi ļia ş' pi armâňi în braţă.

(Şi dacă ziceau: rău ne fu scris...

Dumnezeu până acum ne dădu doar nenoroc

Dumnezeu până acum ne dădu nenorocire,

dar trebuie să-i ia şi pe aromâni în braţe.)

Prinde iuva, tu-unã pãdinã
sã scrie cu chietri, sã scrie cu-arinã
pi iarba pãscutã di oi şi di mieļi,
un ligământ sântu cu eļi,
ligământu di foc,
s'nu ma him avinaţ ditru loc.

(Trebuie undeva, pe o câmpie

să scrie cu pietre, să scrie cu nisip

pe iarba păscută de oi şi de miei,

un legământ sfânt cu ei,

legământ de foc,

să nu mai fim persecutaţi pe pământ.)

Stămărie, muşatã,
inima plândze, inima plândze:
Nai ma tinira fărşiroată,
tu loc di ficior amintã unã featã.
Pãrmithul di aur s' feaçe pãrmith di sândze.
Maghiļi, vininda la prunc sã si 'ncļinã,
dînăsirã diparte, tu-ascãpitat,
sum altã luminã,
s'aflã aļiurea-ampiratu-amintat.

(Sfântă Mărie, frumoaso,

inima plânge, inima plânge:

Cea mai tânără fărşeroată,

în loc de băiat născu o fată.

Basmul de aur se prefăcu în basm de sânge.

Magii, venind la prunc să se închine,

se opriră departe, la asfinţit,

sub altă lumină,

să afle aiurea împăratul născut.)

Arîu di cupii dipunânda la vale,
fãlcãrile 'nchisirã pri cale,
şi-unã stãmânã întreagã
lihoana ş' purtã natulu tu disagã.

(Râu de turme coborând la vale,

familiile porniră la drum,

şi o săptămână întreagă

lăuza îşi purtă pruncul în desagă.)

Sum lãndzitul çer di Sumedru,
pri cãļiuri cu muzga, rucinã di chedru,
natul çe s'avdza cum dzeame,
nu cumva eara boaçea-ali mame?

(Sub negurosul cer de octombrie,

pe drumuri cu noroi, răşină de cedru,

pruncul ce se auzea cum geme,

nu cumva era vocea mamei?)

Ţîne-mã, ţîne-mã!
Mamã, mi-dãdeşi 'nã inimã
şi-mi dãdeşi un sândze
di aur çe plândze.

(Ţine-mă, ţine-mă!

Mamă, îmi dăduşi o inimă

şi-mi dăduşi un sânge

de aur ce plânge.)

Atânte şi-atânte cãļiuri mi-acļiamã
ş'mi-angreacã pi 'nghise
cãrţile çe va s'azvoamã,
carţile çe nu le-am scrise.

(Atâtea şi atâtea drumuri mă cheamă

şi m-apasă în vise

cărţile ce se vor răspândi

cărţile pe care nu le-am scris.)

Fãlcãrile-a noastre chirute
mi-dau plângute ş' cântice mute.
Disaga în care plândzeai lişinatã,
iar muzga şi ploaia u pruscutea,
tricurã ş' tu inima-a mea
ca unã ranã, di price muşcatã.

(Familiile noastre pierdute

îmi trimit plânsete şi cântece mute.

Desaga în care plângeai leşinată,

iar noroiul şi ploaia o stropeau,

trecură şi în inima mea

ca o rană, de fiară muşcată.)


6. Cum s’ ti-agârşescu (Cum să te uit)

Cum s’ ti agîrşescu Macidonie vrută?

Munţîļi a tăi iu Dumnidzău amvireadză,

ňi-alină-amintirea dzăcută

ş’ di câte ori mor, di-ahânte ori munţîļi mi ’nghiadză.

(Cum să te uit Macedonie dragă?

Pe munţii tăi ocrotiţi de Dumnezeu

îmi urcă amintirea suferindă

şi de câte ori mor, de atâtea ori munţii mă învie.)

Pitreaçe-ňi ‘nă cheatră să zburăscu cu nîsă,

Pitreaçe-ňi un oarbure suflit s’ ňi-ul fac!

Zboarăle-a meale çe nu le-am dzîsă

nu pot s’ li tac, nu pot s’li tac!

(Trimite-mi o piatră să vorbesc cu ea,

trimite-mi un arbore suflet să mi-l fac!

Vorbele mele ce nu le-am zis

nu pot să mi le ţin, nu pot să mi le ţin!)

Mi-acļiamă la tine ş’ va mi-amintu di nou!

Cându va şed la measă tri prândzu i çină,

Pânea va-ňi pară prifaptă ecou,

apa prifaptă luňină.

(Mă cheamă la tine şi mă voi naşte din nou!

Când voi şedea la masă pentru prânz sau pentru cină,

pâinea mi se va părea transformată în ecou,

apa transformată în lumină.)

 

8. Macidonie, mi ’nviscui cu tine (Macedonie, mă împodobii cu tine)

Macidonie,ţară cu muşeată geografie şi muşeată pronie,

di chetrile-a tale, ’nă chiatră strămoaşă,

chiatră cu boaçea tăļiată pi dis,

vine ş’ mi başe

noaptea tu somnu, noaptea tu ‘nνis.

(Macedonie,

ţară cu frumoasă geografie şi frumoasă providenţă,

din pietrele tale, o piatră strămoşească

piatră cu vocea tăiată pe dis,

veni să mă sărute

noaptea în somn, noaptea în vis.)

Eu chiatră di foc, tine chiatră di piră,

Çe apă freatică nî tut alagă?

apă çe nu-şi află miră,

apă-amintată cu pleagă?

(Eu piatră de foc, tu piatră de văpaie,

ce apă freatică ne tot plimbă?

apă ce nu-şi află soarta,

apă-izvorâtă din rană?)

Cându gioc cu-arucutiri piste cap

La numa vîrnui brad di munte,

Giocul nu-l gioc, lu-arap,

Giocul nu-l gioc, lu-avin

Cu ma multe cicioare

Ş’ treaçire tu altă vreare.

(Când joc cu capul pe sus

la ziua vreunui brad din munte,

jocul nu-l joc, îl răpesc,

jocul nu-l joc, îl grăbesc

cu mai multe picioare

şi trecere la altă iubire.)

Când dzeanile au numa-a lor,

Sărbătoarea-a lor di amintare,

Giocul nu-l gioc, lu’nsor

Cu nădiile-a meale ş’ nădiile-a li fare.

(Când dealurile au ziua lor,

ziua lor de naştere,

jocul nu-l joc, îl însor

cu speranţele mele şi speranţele neamului.)

Ca s’ nu ti-agîrşescu, s’ ti ţîn minte ghine,

Macidonie, mi ‘nviscui cu tine!

(Ca să nu te uit, să te ţin bine minte,

Macedonie, mă împodobii cu tine!)


9. Alexandriadă (Alexandriada)

Străbătui Alexandriile trîş pînă Indus,

arîulu çe-şi primnă icoana

şi s' duçe, şi s' duçe pănă Nirvana.

(Străbătui Alexandriile tocmai până la Indus,

râul ce-şiplimbă icoana

şi se duce, şi se duce până în Nirvana.)

O, locul açel di nafoară di loc!

Bucefalia mi 'mbitai cu foc,

mi 'mbitai cu in care-acreaşte

dit rădăçini çe zburăsc armâneaşte,

ş' rădăçini înhipte adunc tu murminţ,

iu nî doare un dor di părinţ-ştrăpărinţ

nî doare 'nă vreare, nî doare un zghic,

iu dorlu-i ma mare ci cât i ma mic.

(O, locul acela de dincolo de Pământ!

Bucefalia mă îmbătai cu foc,

mă îmbătai cu vin care creşte

din rădăcini care vorbesc armâneşte,

şi rădăcini înfipte adânc în morminte.

unde ne doare un dor de părinţi şi de străbuni

nă doare o dragoste, ne doare un ţipăt,

unde doru-i mai mare cu cât e mai mic.)

Di-atântu imantic, cu suflitul fript,

agiumşu Egipt!

Amon-Ra, ļia-mi înbraţă,

in să-mi fac muşuţarea la faţă!

Un zbor duc cu mine, voi s'ul luçescu

'nviscut tu straniu armânescu.

Un zbor çe voi s' ul fac carte

înghiată dit morţ, înghiată dit moarte.

(De atâta mers, cu sufletul fript,

ajunşi în Egipt!

Amon-Ra, ia-mă în braţe,

venii să-mi fac înfrumuseţarea feţei!

Un cuvânt duc cu mine, vreau să strălucească

îmbrăcat în strai armânesc.

Un cuvânt ce vreau să-l fac carte

înviată din morţi, înviată din moarte.)

Alexandre, Alexandre, Maciduneane,

un Dumnidzău çe nu-ļi dau di tor,

escu graiu armânescu, dă-mi tine peane,

dă-mi arpe ca să pot s' azbor.

(Alexandre, Alexandre, Macedonene,

un Dumnezeu căruia nu-i dau de urmă,

sunt grai armânesc, dă-mi tu pene,

dă-mi tu aripi ca să pot să zbor.)

Aduşu  cu mine Struma ş' Vărdarlu,

iu să-şi vearsă căimolu şi-amarlu?

Muntile Elim, bitârn ca chirolu,

iu să-lu arucă amarlu ş' caimolu?

(Aduşi cu mine Struma şi Vardarul,

unde se varsă mâhnirea şi amarul?

Muntele Olimp, bătrân ca timpul,

unde să arunce amarul şi mâhnirea?)

Vin di diparte ş' ti-alag iuçido,

Alexandre, Alexandre, escu zbor di caimo,

escu zbor surupat.

Înghiadză dit moţ s' nî hii ampirat!

(Vin de departe şi te urmez oriunde,

Alexandre, Alexandre, sunt cuvânt de mâhnire,

sunt cuvânt surpat.

Înviază din morţi ca să ne fii împărat!)


10. Dumnidzale, Dumnidzale (Dumnezeule, Dumnezeule)

Toamnă. Brumă. Livă-araçe.

Turmile dipună 'nghios.

Chipurile canda da boaçe,

cântic ce dit chiatră scos.

(Toamnă. Brumă. Vânt rece.

Turmele coboară la vale.

Chiprile parcă grăiesc,

cântec ca din piatră scos.)

Muntile, patria-analtă,

s'başe cu lumea alantă?

Tut ma-analtu, tut ma-analtu

 

ļia văr Dumnidzău cu asaltu?

(Muntele, patrie înaltă,

se sărută cu lumea cealaltă?

Tot mai înalt, tot mai înalt

ia vreun Dumnezeu cu asalt?)

Nghios tu câmpul di Sărună

poate anghiļi va dipună,

poate vîrnă Stămărie

fără hiļiu şi fără hiļie,

caftă vîrnă cătăndie

tri mărata armâniļie.

(În jos pe câmpia din Salonic

poate îngeri vor coborî,

poate vreo Sfântă Mărie

fără fiu şi fără fiică,

caută o soartă

pentru biata armâname.)

Treaçe un nior ma spes.

Secul lai, secul astes,

trâmba-ļi cade piste oi,

fă-u flambură tri noi.

(Trece un nor mai des.

Secol nefericit, secol blestemat,

pânza-i cade peste oi,

fă-o steag pentru noi.)

Dumnidzale, Dumnidzale,

prinde s' nî discļidz 'nă cale!

Grea un zbor tăiļiat în doauă

ş' fă-ne patrie şi-a noastră!

(Dumnezeule, Dumnezeule,

trebuie să ne deschizi o cale!

Spune un cuvânt tăiat în două

şi fă-ne patrie şi nouă!)


11. Dor (Dor)

Când va s' ină dzua-açeauă

dzua-steauă,

dzua-lună

s' ved iar câmpul di Sărună?

(Când va veni ziua aceea

ziua-stea,

ziua-lună

să văd iar câmpia din Salonic?)

Am 'nă rană ca uheļia,

Dzîse maia:

maş cu vînt di munţîļi Seļia,

maş cu ţară di Cavaia

ş' di Muscopulea-açea seacă

poate s' treacă.

(Am o rană ca de viperă,

Zise mamaia:

doar cu vânt din munţii Selia,

doar cu ţărână din Cavaia

şi din Moscopolea aceea pustie

poate să treacă.)

Dzîse tate,

cînd băna, cu boaçea traptă:

Patria i sănătate,

căntic locul iu te-ai faptă.

(Zise tata,

când trăia, cu vocea gravă:

Patria e sănătate,

cântec pentru locul în care te-ai născut.)

Rană-groapă, rană-groapă,

ca s'u vindic, ca s'u cumtu,

caftă apă, caftă apă

di la izvurlu ascumtu

tu pădurea di giugastru,

ş' roauă di sum çer albastru.

(Rană-groapă, rană-groapă,

ca s-o vindec, ca s-o oblojesc,

cere apaă, cere apă

de la izvorul ascuns

în pădurea de jugastru,

şi rouă de sub cer albastru.)


13. Nghis (În vis)

Si sculă un armatol

şi-alăsă murmintul gol.

Tu murmint băgai să sap:

dau di 'nă boaçe di pap,

dau di boţ di cusuriňi.

(Se sculă un armatol

şi lăsă mormântul gol.

În mormânt începui să sap:

dau de o voce de bunic,

dau de voci de verişori.)

Cum la eale s' nu ti 'ncliňi?

(Cum la ele să nu te-nchini?)

Di atănţî mulţ murminţ

di părinţ, di străpărinţ,

mi-aplicai şi mi-ul băşai

pe-açel străauşescu graiu

 

(De atâtea multe morminte

de părinţi, de bunici,

m-aplecai şi mi-l sărutai

pe acel strămoşesc grai)

Çe s' vă dzic, cum s' nu ti treamburi?

graiulu-açel era maş flamburî.

Canda anviscut di numtă

alăga din hoară 'n hoară

şi 'ndimna fara tri-alumtă

ca s' nu chiară, ca s' nu chiară!

(Ce să vă zic, cum să nu te cutremuri?

graiul acela era doar un steag.

Parcă gătit de nuntă

alerga din sat în sat

şi-ndemna neamul la luptă

ca să nu piară, ca să nu piară!)



14. Vine oara tra să 'nviaţ (Veni timpul să înviaţi)

Nu mi 'ntreabă cât i oara,

'ntreabă-mi çe face fara,

'ntreabă-mi çe face eta

că dureri nî-aduse şcreta.

'Ntreabă-mi çe façe dorlu

că nu pot să-ļi aflu torlu,

'ntreabă, çe lucreadză mira,

s-u ardă focul, s'u-ardă pira,

că di când işim dit soarte

'ndzinucļieri nî-aduse ş' moarte!

(Nu mă întreba cât e ceasul,

întreabă-mă ce face neamul,

întreabă-mă ce face viaţa

că dureri ne-aduse blestemata.

Întreabă-mă ce face dorul

că nu pot să-i aflu urma,

întreabă, ce lucrează soarta,

s-o ardă focul, s-o ardă flacăra,

că de când ne născurăm

îngenunchieri ne aduse şi moarte!)

Ma s' mi 'ntreghi, va ţî răspundu:

L-bim fărmacul pîn' tu fundu.

Oara ine, oara fudze,

noi încruçiļiaţ, sum ploaçea-araçe,

dit murmint avdu 'nă boaçe:

(Dacă mă vei întreba, îţi voi răspunde:

O băurăm otrava pân' la fund.

Clipa vine, clipa trece,

noi răstigniţi pe cruce,

şi îngropaţi, sub lespedea rece,

din mormânt aud o voce:)

Ascultaţ, armâňi măraţ,

vine oara tra să 'nviaţ!

(Ascultaţi, bieţi aromâni,

veni clipa să-nviaţi!)


15. Rugãciune cãtrã mama (Rugăciune mamei)

Mamã, statuie-ali seare când noaptea dipunã,

şi-apoi tu-apirit hrisusitã di lunã,
spilatã di avrã, spilatã di-aroauã,
s' parã ma 'naltã, s-parã ma noauã,
cum s' ţ-agîrşescu ocļiļi ca noaptea sum fântâňi,
ş' ca izvurlu çe-a azvoame sum codrul di cãstâňi?

(Mamă, statuie a serii când noaptea coboară,

şi-apoi în zori aurită de lună,

spălată de răcoare, spălată de rouă,

să pară mai înaltă, să pară mai nouă,

cum să-ţi uit ochii ca noaptea sub fântâni,

şi ca izvorul ce ţâşneşte sub codrul de castani.)

Când mi ļi-aduc aminte, amintea-a lor mi-aprindu,
ş' tu suflit îmi pitrecu un cipit ditru Pindu.
Mi-pitrec ună pãdure cu fucuriňi tu pade,
iu dzua imnã-araçe ş' pi ascumtiş, tu dzade.

(Când mi le-aduc aminte, amintirea lor m-aprind,

şi în suflet îmi trimit un vârf din Pindu.

Îmi trimit o pădure cu vatră pe jos,

unde ziua umblă rece şi pe ascuns, în zadă.)

Cã eta nî fu pondã, 'nã etă di căňinã,
dit ocļi-a tãi, durutã, amprumutai luminã!

(Că viaţa ne fu blestemată, o viaţă de întristare,

din ochii tăi, iubită, împrumutai lumină!)

Cum s' ţ-agîrşescu măňile, averi doi dimiurdz,
care lucra, di lânã, păduri ş' vilendze murdz,
lucra ună vişteare di-aroşuri şi di laie,
pădurea dit flucate, ca boaçite di maie.
Dit padea dit vilendze mi pitrundea araçe
un somn fãrã di somnu ş' 'nã boaçe fãrã boaçe.

(Cum să-ţi uit mâinile, adevăraţi doi demiurgi,

care lucrau, din lână, păduri şi velinţe murdz,

lucrau o comoară de roşu şi de negru,

pădurea de cergi, ca bocete de mamaie.)

Ascultã-mi-ul durutã, aestu zbor amar,
i zbor di rugãciune,
şi-al Dumnidzãu îļi spune
di azã 'nclo s' nî-aducã şi-a noauã calea 'mbar!

(Ascultă-mi-l iubito, acest cuvânt amar,

e cuvânt de rugăciune,

şi lui Dumnezeu îi spune

de azi încolo să ne aducă şi nou drum bun!)


16. Cătră munte (Muntelui)

'Ntreb 'nă chiatră, altă chiatră,

muntile, veacļia-nă vatră,

când ul ved că-armase gol,

suflitu-mi si façe zvol.

(Întreb o piatră, altă piatră,

muntele, vechea noastră vatră,

când îl văd că rămase gol,

sufletu-mi se face bulgăr.)

'Ntreb arîulu, arîulu taçe,

nu in turme să si-adapă,

pădzîle canda da boaçe,

simt luňina că mi 'nţapă.

(Întreb râul, râul tace,

nu vin turme să se adape,

padinele parcă grăiesc,

simt lumina că mă înţeapă.)

Munte tată şi străpap,

Patrie ti-aveam vîrn'oară,

fuldzir când băgai pi cap,

ul trăçeam şi noi tu zboară.

(Munte tată şi străbun,

Patrie te-aveam cândva,

fulger când aruncai pe vârf,

îl prefăceam şi noi în cuvinte.)

Munte vrute, cum s' t-amintu?

Pîn' la-amarea cu-apă-amară,

hii străvecļiu-nă pămîntu,

hii străvecļia-a noastră ţară?

(Munte iubit, cum să te cuceresc?

Pân' la marea cu apă amară,

eşti străvechiul nostru pământ,

eşti străvechea noastră ţară!)


17. Horopani (Horopani)

Dzenuri anarga s' alină lişor.

Pindul auaçe i ninga ficior,

ş' cilimean agîrşit ninga câmp,

cilimean cu imnaticul strâmb.

Diparte, diparte, tu-ascăpitat,

pi ciuma-açea laia Pindu-i bărbat.

Mutrinda-l di nghios, mutrinda-l din hău

canda zburaşte cu Dumnidzău,

canda îşi tease mâňi şi cicioare

s'arupă di çer, s'arupă di soare.

(Culmi încet se urcă uşor.

Pindul aici e încă băiat,

şi copil uitat lângă câmp,

copil cu mersul strâmb.

Departe, departe, la apus,

pe moţul acela Pindu-i bărbat.

Privindu-l în jos, privindu-l din hău

parcă vorbeşte cu Dumnezeu,

parcă-şi întinse mâini şi picioare

să rupă din cer, să rupă din soare.)

Pe Via Egnatia (s'coapsiră aňiļi)

dzîc picurariļi, va ma treacă rumaňiļi.

Dzîçea lale Ndona:

Va s'creapă 'nă oară topa Avlona!

Dzîçea lale Sterghia:

Apostolu Pavli, miergândalui Verghia

tricu pi la noi ca ma 'ntâňiu.

Ş' durmi pi câmpie cu ierghi căpitiňiu.

(Pe Via Egnatia (s-mpliniră anii)

zic păcurarii, vor mai trece râmănii.

Zicea unchiul Ndona:

Va crăpa o dată ghinionul!

Zicea unchiul Stere:

Apostolul Pavel, mergând la Verghia

trecu pe la noi mai ântâi.

Şi dormi pe câmpie cu iarburi căpătâi.)

Arîu care treţ prit disa di hoară

ş' ti spindzuri la cărutea di moară,

veara cadz lândzit, sec şi uscat,

canda biut di lămňi çe s' bat,

Când ploile in, apile aghre,

li verşi piste căļiuri, li verşi piste agre

ş' tut ma diparte li porţ,

di canda fac ş' nîse pumeană la morţ.

(Râu care treci prin mijlocul satului

şi te atârni la jgheabul de moară,

vara cazi bolnav, sec şi uscat,

parcă sorbit de stafii ce se bat,

Când ploile vin, apele

le verşi peste drumuri, le verşi peste câmpuri

şi tot mai departe le duci,

de parcă fac şi ele pomană la morţi.)

Adu-ţ aminte dzua şi dzarea,

cându 'nchisi pri cale fălcarea

şi s' duse, şi s' duse făr' să si 'ntoarnă.

Nafoară zghilea miadzăiarnă.

(Adu-ţi aminte ziua şi zarea,

când porniră la drum familiile

şi se duseră, şi se duseră fără să se întoarcă.

Afară urla miezul de iarnă.)

Arău cilimean, arîu ficiuric,

dă tine 'nă boaçe, 'nă boaçe cu zghic,

spune-a pădurilor cu di apă graiu,

că-aua mi-iaste Patria iu mi-amintai.

(Râu copil, râu băiat,

zi cu o vorbă, o vorbă cu ţipăt

spune pădurilor cu grai din apă,

că aici îmi este Patria unde mă născui.)


19. Expatriare (Expatriere)

Tate, s' nu-l taļi,

iaste ş' nîs un oarbur giunar,

aňiļi-a lui caftă troput di cali,

caftă urare di cale-ambar.

(Tată, să nu-l tai,

este şi el un tânăr orb,

anii lui cer cale bătută,

cer urare de drum bun.)

Mine ul cumnicai ş' pi el.

cu azghirat di oaie şi azghirat di miel.

Lu-adăpai cu nghise, lu-adăpai cu somn,

după fudzearea-a noastră

s'armână semn di domn.

(Eu îl împărtăşii şi pe el

cu behăit de oaie şi behăit de miel.

Îl adăpai cu vise, îl adăpai cu somn

după plecarea noastră

să rămână semn de domn.)

Mutrea-u casa ninga 'nă-oară!

Uşa nî greaşte zbor di foc.

Ştii, tine, cât poate s' doară

chiatra mutată ditru loc?

(Priveşte casa încă o dată!

Uşa ne grăieşte cuvânt de foc.

Ştii, tu, cât poate să doară

piatra mişcată din pământ?)

Hai să 'ndzînucļiem tu pade,

s'nî'mbrăţîļem cu dzeanile ca fraţ.

Locul nî plîndze, locul nî veade

ş' nî greaşte: tră-çe mi-alăsaţ?

(Hai să îngenunchem pe jos,

să ne îmbrăţişem cu dealurile ca fraţi.

Pământul ne plânge, pământul ne vede

şi ne grăieşte: de ce mă lăsaţi?)


20. Vin să seamin (Vin să semăn)

In să seamin, in să seamin,

graiulu-a nostru, graiu areute,

şi graiu theamin,şi graiu theamin,

graiulu çe ţîne de seate.

(Vin să semăn, vin să semăn

graiul nostru, grai valoros,

şi grai inteligent, şi grai inteligent,

graiul ce ţine de sete.)

Ş' chietrile zburăsc, să ştii,

apa zburaşte ma ghine.

Graiele nu sunt irňii,

graiulu i un altu tine.

(Şi pietrele vorbesc, să ştii,

apa vorbeşte mai bine.

Graiurile nu sunt deşărtăciuni,

graiul este un alt tu.)

Vrută, cându nî băşem,

voi băşearea traptă 'n cor,

soare caldu tu-arădzăm,

inimă prifaptă zbor.

(Iubito, când ne sărutăm,

vreau sărutul dat la horă,

soare cald pe plai,

inima transformată în cuvânt.)

Zborlu s' hibă picurar,

când sîrmeadză tu-apirită,

sultanată di liundar,

feată-arusă çe s' mărită.

(Cuvântul să fie păcurar,

când porneşte în zori,

fast de cavaler,

fată blondă ce se mărită.)


21. 'Nă dzuă va s'işim ş' noi tu pade (Într-o zi vom ieşi şi noi la lumină)

Cându voi s' mi-amintu forţe ma nale,

trec tu murmint ş' mi-aplec piste tate;

strămutândalu-ļi somnul, caftu 'nă cale,

şi-ascultu tri mine oara cum bate.

(Când vreau să acumulez forţe noi,

trec în mormânt şi mă-aplec peste tata;

tulburându-i somnul, caut o cale,

şi ascult pentru mine ceasul cum bate.)

Tate, nu-i tate, di multu-i un ghis.

Un ghis vătămat, el mi taļie pi dis,

giumitate hiu om, giumitate dureare.

El mi-imnă prit jale, mi-imnă prit vreare.

(Tată, nu-i tata, de mult este un vis.

Un vis ucis, el mă taie în două,

jumătate sunt om, jumătate durere.

El mă duce prin jale, mă duce prin iubire.)

Di-atumçea cridinţa mi-acreaşte, mi-acreaşte.

Cridinţa-a mea zburaşte-armâneaşte.

Cridinţa-a mea creade şi creade:

'Nă dzuă va s' işim ş' noi tu pade!

(De-atunci credinţa mă creşte, mă creşte.

Credinţa mea vorbeşte armâneşte.

Credinţa mea crede şi crede:

Într-o zi vom ieşi şi noi la lumină!)


22. Voi s' ţî hiu (Vreau să-ţi fiu)

Diparte, diparte,

ca un zbor çe lu-alaşi năinte di moarte,

un munte mi-acļiamă s' lu-adiliu,

s'escu zborlu-a lui hiļiu.

(Departe, departe,

ca un cuvânt ce-l laşi înainte de moarte,

un munte mă cheamă să-i respir aerul ,

să fiu cuvântul fiului său.)

Fară mărată,

voi s'ţî hiu zborlu çe nu lu-ai zburată,

zborlu çe nu lu-ai grăită,

zbor di gione care si-nsoară,

zbor di feată care s' mărită,

iar cuscriļi cântă nafoară.

(Biet neam,

vreau să-ţi fiu cuvântul ce nu l-ai spus,

cuvântul ce nu l-ai grăit,

cuvânt de june ce se-nsoară,

cuvânt de fată ce se mărită,

iar cuscrii cântă afară.)

Fară cu rană tu chiept,

fară cu aniļi bătuţ,

voi s' ţî hiu zborlu-a tău drept,

zborlu çe-l vatămă tuţ.

(Neam cu rană în piept,

neam cu anii bătut,

vreau să-ţi fiu cuvântul tău drept,

cuvântul ce-l ucid toţi.)


23. Rădăçină (Rădăcină)

Tate si 'nturna dit xeane

cu vrearea, cal di-arivane,

şi-areate çe-arujeaşte foc.

Vrearea al tate era busuļioc

ş' ghiurdanea era, di flurii.

Niamintat ninga îļi gream, neamintat ninga îļi grii

(Tata se-ntorcea din străinătate

cu dor, cal în buiestru,

şi-armăsar ce nechează foc.

Dorul tatei era busuioc

şi salbă era, de galbeni.

Nenăscut încă îi grăiam, nenăscut încă îi grăii)

Frămintat di vinturi, agudit di ploi,

tate 'nghisa 'nă cupie di oi,

'nghisa 'nă cărvane di caļi şi mulări

s' poartă pîn' tu Vlăhie hări.

(Frământat de vânturi, lovit de ploi,

tata visa o turmă de oi,

visa o caravană de cai şi catâri

să poarte în Vlahia bunătăţi.)

Vidzânda un vultur di arpe cum bate,

tate îmi pitricu s' mi-aprindu,

dorlu di libertate, libirtate tri Muntile Pindu.

vidzânda un çerb cum paşte pi dzeană,

mi-pitricu tu suflit foame di bană

şi seate di-alumtă:

un cântic ascumtu, 'nă boaçe ascumtă,

somnu-a ursului mi-ul pitricu, duvlete,

s' mi ritrag când va s'escu pliguit tu căsmete.

(Văzând un vultur din aripi cum dă,

tata îmi trimise să-mi aprind

dorul de libertate,

libertate pentru Muntele Pind.

văzând un cerb cum pe paşte pe deal,

îmi trimise în suflet foame de viaţă

şi sete de luptă:

un cântec ascuns, o voce ascunsă,

somnul ursului mi-l trimise, stat,

să mă retrag când voi fi lovit în noroc.)

Ca să-ļi undzescu ca hiļiu

agalea-agalea şi cu-angătan,

mi-tricu cântiţe di birbiļiu,

şi-mi deade ca suflit un iatagan.

(Ca să-i semăn ca fiu,

încet-încet şi cu grijă

îmi trimise cântece de privighetoare,

şi-mi dădu ca suflet un iatagan.)

Niamintat ninga-i videam, nimaintat ninga-l vidzui:

mi-afuma cu smirnă s' mierg după urmile-alui.

Care vint-lup

dzarea mi-u ncļise ş' nu putui s'u distup?

nu putui s'u adrisar

s'acrească di mine un zvelt picurar?

(Nenăscut încă-l vedeam, nenăscut încă-l văzui:

mă afuma cu smirnă să merg după urmele lui.

Care vânt-lup

zarea mi-l închise şi nu putui s-o destup?

nu putui s-o adrisar

să crească din mine un zvelt păcurar?)

Furlu cudarlu

fu apa-armăsarlu,

pânea çe-acreaşte dit oase,

moartile-a baniļei iconostase

ş' nu cum vru tate

s'escu faptu di hier:

un picurar çe creapă di sănătate!

Tate, dit chiruta fălcare,

un cal di căvală çe-avea atântă-hare,

ļartă-mi că nu putui s'mi-adar,

ni cărvănar, ni picurar.

(Hoţul codaş

fu apa-armăsar,

pâinea ce creşte din oase,

moarte ale vieţii iconostase

şi nu cum vru tata

să fiu făcut din fier:

un păcurar ce crapă de sănătate!

Tată, din pierduta familie,

in cal de călărit ce avea atâta graţie,

iartă-mă că nu putui să mă fac,

nici cărăuş, nici păcurar.)

Eu care-am durmită pi iarbă,

cu acre-am durmită pi-arină,

iarba, ahiusinda în mine să hiarbă,

zborlu mi-ul upuri cu lumină.

(Eu care am dormit pe iarbă,

eu care am dormit în praf,

iarba, începând în mine să fiarbă,

cuvântul mi-l opări cu lumină.)

 

25. Niçe 'nă limbă nu-ţ deade rihate (Nici o limbă nu-ţi dădu linişte)

Câte limbe zburăşti, niçe tine nu ştii.

Suntu di-atânte turlii

că pînă s'li numiri,

zborlu-auşeadză, lăndzit di-aumiri,

lăndzit di cap,

măratul, că nu i di hier.

(Cîte limbi vorbeşti, nici tu nu ştii.

Sunt atâtea feluri

că până să le numeri,

cuvântul îmbătrâneşte, bolnav de umeri,

bolnav de cap,

bietul, că nu-i fier.

Câteodată cuvintele vin şi te răpesc,

te duc cu ele şi te pierd.)

Câte un'oară zboarăle in şi te-arap,

ti duc cu cale ş'ti chier.

Zboarăle dzîc că nu suntu zboară,

suntu çiva fără nuntru şi nafoară.

(Cuvintele spun că nu sunt cuvinte,

sunt ceva fără interior şi fără exterior.)

Oamiňiļi buňi si spigiură pi foc,

si spigiură pi chiatră:

niçe un zbor nu-ţ deade rihate, ni loc,

nu-ţ deade vatră.

(Oamenii buni se jură pe foc,

se jură pe piatră:

nici un cuvânt nu-ţi dădu linişte, nici pământ,

nu-ţi dădu vatră.)

Tute limbile çe li cunoşti,

tute sunt limbe tricute,

nu-avură oaste, nu-avură oşti,

au zboarăle niputute.

(Toate limbile ce le cunoşti,

toate sunt limbi uitate,

nu-avură oaste, nu-avură oşti,

au cuvintele bolnave.)

O, di sî ştiai,lăi mărate,

cât aumbra çe u-alasă-azburânda purumbul,

ună limbă-çitate,

limbă çe nu i pitrunde pliumbul.

(O, de-ai fi ştiut, măi biete,

cât umbra ce o lasă zburând porumbelul,

o limbă-cetate,

limbă ce nu o pătrunde plumbul.)

Oamiňiļi dzîc, măraţîļi,s'ti ascapă:

ună limbă ahtare poate s' ti 'ncapă!

(Oamenii zic, bieţii, să te scape:

o astfel de limbă poate să te încapă!)

 

26. Calu (Calu)

Perlu-ļi roşu ca piperlu,

când imna, imna vrapa,

pi schinarea-ļi giuca çerlu,

giuca focul, giuca apa.

(Păru-i roşu ca piperul,

când mergea, mergea iute,

pe spinarea-i juca cerul,

juca focul, juca apa.)

Di-l videai cum paşte dzeane

ş' vreai mutrita-a lui s'u-astaļi,

părea anghil fără peane,

un arhanghil piste caļi.

(De-l vedeai cum paşte dealuri

şi vreai privirea lui s-o prinzi,

părea îngel fără aripi,

un arhangel peste cai.)

Amintirea când mi-aprindu

ş' voi să-mi caftu pedestal,

mintea-a mea alină Pindu,

zborlu 'ncalică pi cal.

(Amintirea când îmi vine

şi vreau să-mi caut piedestal,

mintea mea urcă Pindul,

cuvântul încalecă pe cal.)

Zborlu s' façe liundar,

s' façe pală di-armatol,

şuirat di picurar,

cântic care voi s'ul scol.

(Cuvântul se preface în voinic,

se preface în sabie de armatol,

şuierat de păcurar,

cântec care vreau să-l cânt.)

Cânticul când iaste 'ndrept

şi-iaste pitidzat tu-aroauă,

mi-pare calu-açel ma-alept

cu un căvălar pi şauă.

(Cântecul când este drept

şi este botezat în rouă,

îmi pare calul acela mai deosebit

cu un cavaler pe şa.)

Cal care 'nvişteai piperlu,

când ti cutrupea niorlu,

canda vrea ti-arapă çerlu,

tută eta va-ţ duc dorlu!

(Cal care îmbrăcai piperul,

când te acoperea norul,

parcă vrea să te răpească cerul,

toată viaţa îţi voi duce dorul!)


27. Fără trup (Fără trup)

Bănedz fără trup.

Lu-arucai tu vîrnu-ascumtu loc?

Locul di trup putui s'lu-astup

cu-ună mânată livă di foc,

cu-ună mânată di boaçe di apă,

cu-ună mânată di-albastru di çer,

cu nădia çe nu voi s'ňi-ascapă,

cu nădia çe nu voi s'ňi-u chier.

(Trăiesc fără trup.

Îl aruncai în vreun ascuns loc?

Locul trupului putui să-l astup

cu ceva dintr-o adiere caldă de foc,

cu ceva dintr-o voce de apă,

cu ceva dintr-un albastru de cer,

cu speranţa ce nu vreau să-mi scape,

cu speranţa ce nu vreau s-o pierd.)

Faptu di apă ş' di ţară,

videa maş lumea di-afoară.

totuna mi-apărea că mi vinde,

nu-agiundzea s' veadă lumea-açeadi didinde.

(Făcut din apă şi ţărână,

vedea doar lumea de afară.

totdeauna îmi părea că mă vinde,

nuajungea să vadă lumea aceea de dincolo.)

Mi-părea un fur care mi-acăţă.

Nu videa faţa al Dumnidză.

(Îmi părea un hoţ care m-a prins.

Nu vedea faţa lui Dumnezeu.)

Lu-arucai, aspart, ca pi-un ou.

Nu putea să si-amintă din nou.

(Îl aruncai, spart, ca pe un ou.

Nu putea să se nască din nou.)

Atânte turlii di foame cum vrea ļi custup?

Di-amu bânedz fără trup!

(Atâtea feluri de foame cum vrea  ļi custup?

De acum trăiesc fără trup!)


28. Nu ai lipsă di trup (Nu ai nevoie de trup)

Arucă-ţ trupul cât ma diparte,

çe-l vrei, s' façe auş,

maş boaçe s'u apiri di moarte

di trupul care lu-avuşi.

(Aruncă-ţi trupul cât mai departe,

de ce-l vrei, îmbătrâneşte,

doar vocea s-o aperi de moarte

de trupul pe care l-ai avut.)

Veagļie-ţ boaçea, veagļie-u di corghi,

di trup nu ai lipsă, ti-alasă,

Homer minduia prin ocļiļi orghi,

minduia prin noaptea-ahîndoasă.

(Veghează-ţi vocea, vegheaz-o de corbi,

de trup nu ai nevoie, te lasă.

Homer gândea prin ochii orbi,

gândea prin noaptea-adâncă.)

Cându scria açea çe-are scrisă,

trupu-al Moise fudzi aspărat,

prea multu foc lu-angrica, prea multă chisă,

trupul di-amu ļi-era zborlu scriat.

(Când scria ceea ce a scris,

trupul lui Moise fugi speriat,

prea mult foc îl apăsa, prea multă argilă,

trupul de acum îi era cuvântul scris.)

Nu-arăvda dot atânţî niori,

atânte rufei di icoane.

Scriinda, bănadi miļi di ori

armas fără trup, di ori milioane.

(Nu răbda deloc atâţia nori,

atâtea fulgere de icoane.

Scriind, trăia de mii de ori

rămas fără trup, de ori milioane.)

Fă ş' tine ca el

anarga-anarga cându dipuňi tu carte,

cându dipuňi dit tine tu-açel

çe s-alumtă s'nu aibă moarte.

(Fă şi tu ca el,

încet-încet când cobori în carte,

când cobori din tine în acel

ce luptă să nu aibă moarte.)


29. Sfinxul (Sfinxul)

Viniţ cu tăpori, viniţ cu hăngeare

să prădăm sfinxul di tăçeare,

di çe nu-are avută zboară zburate,

zboară durute,

să-l dişirtăm di toate,

să-l dişirtăm di tute.

(Veniţi cu topoare, veniţicu hangere

să prădăm sfinxul de tăcere,

de ce nu avuse vorbe spuse,

vorbe tandre,

să-l deşertăm de toate,

să-l deşertăm de toate.)

Viniţ cu apă, cu foc,

să-l prădăm di şidearea-ļi pi loc!

Aduçeţ price çe-alatră,

price sitoase di sândze,

să-l dişirtăm di zborlu-ļi di chiatră,

di lăcrimile çe nu li plândze

(Veniţi cu apă, cu foc,

să-l prădăm de şederea-i pe loc!

Aduceţi fiare care latră,

fiare setoase de sânge,

să-l deşertăm de cuvântu-i de piatră,

de lacrimile ce nu le plânse)

Di dorlu-a nostru dânda-ļi un dor,

să-l făçem să zburască un zbor!

(Din dorul nostru dându-i un dor,

să-l făcem să spună un cuvânt!)

Suflitu-a lui, amintat nipitrumt,

să-l prădăm di tut çe ţîne ascumt.

Tră çe s' nî astindzem? Tră çe s' him astinşi?

s' lu 'nţăpăm cu sula, să-l bătem cu vearga

s' nî da sicretul ca s' nî façim sfincşi

anarga, anarga!

(Sufletul lui, născut nepătruns,

să-l prădăm de tot ce ţine ascuns.

De ce să ne stingem? De ce să fim pierduţi?

să-l înţepăm cu sula, să-l batem cu varga

să ne dea secretul ca să ne facem sfincşi

încet, încet!)


30. Masturlu Manoli (Meşterul Manole)

Dizgropai di sum loc

'nă boaçe di azvimtu loc

şi altă di astease nume:

şaptile minuňi ali lume.

(Dezgropai de sub pământ

o voce de pământ cucerit

şi alta de blestemate nume:

cele şapte minuni ale lumii.)

Açelui din mine, al doilea is,

îļi dzîş,

cându pi faţă, când pi-afiriş:

di cale va-mi lucredz un ghis.

(Aceluia din mine, al doilea eu,

îi ziş,

când pe faţă, când pe ocolite:

din ele îmi voi crea un vis.)

Luai apă şi luai cîrmidă

di aclo iu Dumnidzău nu vrea să-mi discļidă,

misură tra s' mi tindu tu lung,

di aclo iu Dumnidzău nu mi-alăsa s'agiung,

culori cu-ascăpăriş avrapa şi-ascăpărişul sec,

di-aclo iu Dumnidzău nu mi-alăsa ca s' trec.

(Luai apă şi luai ţiglă

de acolo unde Dumnezeu nu vrea să-mi deschidă,

măsură ca să mă-ntind în lungime,

de acolo unde Dumnezeu nu mă lăsa s-ajung,

culori cu scăpărare iute şi scăpărarea seacă,

de acolo unde Dumnezeu nu mă lăsa ca să trec.)

Măratul di mine, tute mi-alatră!

Niçe 'nă cale pîn' la aver, niçe un tor.

Pi-aumiri mi-angreacă un munte di chiatră,

pi creaştit - discărcări di nior.

(Bietul de mine, toate mă latră!

Nici o cale până la adevăr, nici o urmă.

Pe umeri m-apasă un munte de piatră,

pe creştet - descărcări de nor.)

Etă fudzită di-auaçe...

Nu puteam s'acaţ niçe 'nă boaçe,

niçe un zghic, niçe un cântic.

Mi durea tu suflit, tu minte, tu pândic.

(Timp fugit de-aici...

Nu puteam să prind nici o voce,

nici un ţipăt, nici un cântec.

Mă durea în suflet, în minte, în pântec.)

Niçe 'nă punte,

când suflitul treaçe în starea-ļi di  munte,

şi vîrnă cărare,

când treaçe în starea-ļi di amare.

(Nici o punte,

când sufletul trece în starea-i de munte,

şi vreo cărare,

când trece în starea-i de mare.)

O, eşti ca tăļiat pi dis,

cându vrei s' ţ'analţî un ghis!

(O, eşti ca tăiat în două,

când vrei să-ţi înalţi în vis!)


31. Plângute tri şcoalele armâneşti încļise (Lacrimi pentru şcolile aromâne închise)

Iu s' li caftu, Doamne, dzî-mi,

şcoalile-armâneşti di altă oară?

Piste tut mi-alatră câňi

şi mi mursică di zboară.

(Unde să le caut, Doamne, zi-mi,

şcolile aromâne de altădată?

Peste tot mă latră cîini

şi mă mursică de vorbe.)

Mi-au muşcată di videală...

Vrei sivdae? Cum s-u-aminţi?

Vătămată-i içe şcoală,

mierg s-u caftu tu murminţî.

(M-au muşcat de ochi...

Vrei iubire? Cum s-o faci?

Distrusă-i orice şcoală,

merg s-o caut în morminte.)

Plâng cu dzeanile ş'cu perlu,

nî au vătămată-averlu.

Mi-plângu ocļiļi, vearsă sândze,

mi-plândze fruntea, mâna dreaptă,

limba-a noastră, feată-aleaptă,

di 'nă etă tut ma plândze.

(Plâng cu genele şi cu părul,

ne-au ucis adevărul.

Îmi plâng ochii, varsă sânge,

îmi plânge fruntea, mâna dreaptă,

limba noastră, fată aleasă,

de o eternitate tot plânge.)

Eta ine, eta fudze,

agîrşiţ di ea n'alasă

tut încruçiļaţ pi cruçe,

fără patrie şi casă.

(Timpul vine, timpul trece,

uitaţi de ea ne lasă

tot răstigniţi pe cruce,

fără patrie şi casă.)

Doamne, ascultă-mi, ti rog,

pliguită tu măduă,

limba-a noastră-adună-o stog

ş'fă să 'nghiadză-a treia dzuă!

(Doamne, ascultă-mă, te rog,

rănită în esenţă,

limba noastră strânge-o

şi fă să învieze a treia zi!)


32. Alumta al Iacov cu anghilu (Lupta lui Iacov cu îngerul)

Vai, çe frică ňi-si feaçe!

Dit creaştit pîn' la cicioare

ňi-tricu ca 'nă apă-araçe,

ňi-tricu ca ună-arăcoare,

cutrimurânda-ňi trupul, somnul,

când pi-a lui limbă îňi dzîse Domnul:

(Vai, ce frică mi se făcu!

Din creştet pân' la picioare

îmi trecu ca o apă rece,

îmi trecu ca o răcoare,

cutremurându-mi trupul, somnul,

când pe-a lui limbă îmi zise Domnul:)

Dorňi cu capul pi aestă chiatră,

creade că nu ai cicioare!...

Va s' ti-alumţî cu-un vîrculac,

va s'ti-alumţi cu 'nă 'ntribare,

ună 'ntribare-căceac.

(Dormi cu capul pe această piatră,

crede că nu ai picioare!...

Te vei lupta cu un vârculac,

te vei lupta cu o întrebare,

o întrebare-hoaţă.)

Tută noaptea-aman, aman,

mi-am tut bătută şi-alumtat

cu mine işişi ca duşman,

cu mine işişi ca bărbat.

(Toată noaptea-aman, aman,

m-am tot bătut şi luptat,

cu mine apăruşi ca duşman,

cu mine apăruşi ca bărbat.)

Ahântă frică-aveam tu cap,

că nu-alidzeam çe-i rău, çe-i ghine.

Di nîsă ma, putui s' ascap,

tricânda-n răňile din mine.

(Atâta frică-aveam în cap,

că nu deosebeam ce-i rău, ce-i bine.

De ea însă, putui să scap,

trecându-mi rănile din mine.)


33. Suflitu-a meu tu pădure (Sufletul meu în pădure)

Tu pădure, iu veardile 'ncļis,

un vearde işit ca din ghis,

vearde çe vindecă răňi şi siclete,

suflitu-a meu i-avinător di ete.

Braţăle-a lui ca lundz rădăçiňi,

si 'nhig s' acaţă di chisă lumiňi.

Cându cicioarele s' başe cu focul,

zburaşte cu florile, zburaşte cu iarba,

tut ma lungă îļi acreaşte barba.

(În pădure, unde verdele închis,

un verde ieşit ca din vis,

verde ce vindecă răni şi anxietate,

sufletul meu este vânător de epoci.

Braţele lui ca lungi rădăcini,

se înfig şi prind de pământ lumini.

Când picioarele sărută pământul,

sărută apa, sărută focul,

vorbeşte cu florile, vorbeşte cu iarba,

tot mai lungă îi creşte barba.)

Altăoară e-un picurar-fantom

cu turma 'ngrupată dit ete irňii,

soţ di somnu, ape çe-azvom

di sum 'nă ciucă iu aurlă stihii.

Giucuri di chiatră oile-a lui şi câňili,

trîş di eta çe s'apreasiră-armâňili,

eta dintre ghine şi-arău,

când oamiňiļi zbura cu Dumnidzău.

(Altădată e o fantomă de păcurar

cu turma-ngropată din vieţi pustii,

tovarăş de somn, ape ce ţâşnesc

de sub o culme unde urlă strigoi.

Jucării din piatră oile lui şi câinii,

tocmai din timpul când se ridicară aromânii,

timpul dintre bine şi rău,

când oamenii vorbeau cu Dumnezeu.)

suflitu-a meu când zburaşte, zburaşte mut,

zboarăle-a lui nu suntu zboară, sunt seamne

scrise cu-arină, scrise cu leamne,

cântate di fluier, cântate di aroauă.

(sufletul meu când vorbeşte, vorbeşte mut,

vorbele lui nu sunt vorbe, sunt semne

scrise cu nisip, scrise cu lemne,

cântate de fluier, cântate de rouă.)

Suflitu-a meu aşteaptă 'nă etă noauă.

(Sufletul meu aşteaptă o viaţă nouă.)


34. De-aua pîn' didinde (De aici până dincolo)

De-aua pîn' didinde

'nă steauă s' aprinde.

Lumina-ļi araçe

iaste-a çerlui boaçe.

boaçea-a lui i steale

di asime moale.

(De-aici până dincolo

o stea s-aprinde.

Lumina-i rece

este a cerului voce.

vocea lui sunt stele

de argint moale.)

Ine dit amare

muşuteaţă mare;

ine dit pădure

ghineaţă disture.

Dipună dit munte

tut çe fură-ascumte.

(Vine din mare

frumuseţe mare;

vine din pădure

bunătate destulă.

Coboară din munte

toate ce fură ascunse.)

Tu-azghirat di miel

boaçea voi s' mi-u spel

di mudzit di bou

feciu un cântic nou.

(În behăit de miel

vocea vreau să mi-o spăl

din muget de bou

făcui un cântec nou.)

Seatea-a mea nu-i seate,

i troput di-areate.

(Setea mea nu-i sete,

e tropăit de armăsar.)

Bat câmbăňi di arouauă

zboară di harauă.

Zboarăle cuprindu

tut muntile Pindu

şi ul fac bisearică

cu icoňi di fearică

ş' luminări di dzade.

(Bat clopote de rouă

cuvinte de sărbătoare.

Cuvintele cuprind

tot muntele Pind

şi-l fac biserică

cu icoane din ferigă

şi lumină din opaiţ.)

Neaua cade, cade.

(Neaua cade, cade.)


35. Tine soare ş' mine lună (Tu soare şi eu lună)

Tine soare ş' mine lună,

hai s' nî grim doili 'nă numă,

ună numă di hrisafe

s-aibă hare tu isnafe.

(Tu soare şi eu lună,

hai să rostim amândoi un singur nume,

un nume de aur

să fie respectat în lume.)

Palma-a ta nu iaste palmă,

iaste bucată di malmă;

boaçea-a ta nu iaste boaçe,

e-un izvur cu apă-araçe;

Fruntea-a ta nu iaste frunte,

iaste 'nă floare di munte.

(Palma ta nu este palmă,

este bucată de aur;

vocea ta nu este voce,

e un izvor de apă rece;

Fruntea ta nu este frunte,

este o floare de munte.)

Cu şăgunea cļine-cļine

çe muşat ţî sta şi ghine!

Cu ciuparea 'n cap, ciudie,

canda eşti 'nă Stămărie,

canda eşti un anghil bun.

(Cu haina lungă clinuri-clinuri

ce frumos îţi stă şi bine!

Cu panglica pe cap, minune,

parcă eşti o Sfântă Mărie,

parcă eşti un înger bun.)

Inu s' nî bănăm deadun!

(Vino să ne luăm!)


37. Foame şi seate (Foame şi sete)

Vrută Sie, vrută Sie,

'nă icoană sum ghilie,

'nă icoană cu-adăraturi,

maş mutrinda-te mi te saturi.

(Dragă Sie, dragă Sie,

o icoană sub oglindă,

o icoană împodobită,

doar privindu-te mă satur.)

Faţa-arîde, ocl'iul dzeame

zboară theamine şi-areate.

Di mutrita-a ta ňi-i foame,

di mutrita-a ta ňi-i seate.

(Faţa râde, ochiul bate

cuvinte inteligente şi alese.

De privirea ta mi-e foame,

de privirea ta mi-e sete.)

Eşti ca soarile-apirindu

care-aspardze un nior.

Di mutrita-a ta ni-aprindu,

di mutrita-a ta ňi-i dor.

(Eşti ca soarele răsărind

care străpunge un nor.

De privirea ta m-aprind,

de privirea ta mi-e dor.)


38. Îļi zburam un zbor di iarbă (Îi spuneam un cuvânt de iarbă )

Îļi zburam un zbor di iarbă,

zbor çe nu-are-avută domn:

voi tri mira-a mea-acea oarbă

să-mi başi somnu-a meu tu somn.

(Îţi spuneam un cuvânt de iarbă,

cuvânt ce nu a avut domn:

vreau pentru soarta mea cea oarbă

să-mi sărut somnul meu în somn.)

Vrearea-a mea i ună floare,

ună floare fără numă,

spumă di talaz pi-amare,

caftă tată ş' caftă mumă.

(Iubirea mea e o floare,

o floarea fără nume,

spumă de talaz pe mare,

caută tată şi caută mamă.)

Îmi ţ-aduşu tu loc di paie

şi mărdzeale di crustal,

un durut zghirat di oaie,

şi-un analt rujat di cal.

(Ţi-am adus în loc de zestre

şi mărgele de cristal,

un tandru behăit de oaie,

şi un înalt rujat de cal.)

Şi mi ţ-aduşu s' ţî dau pişcheşe,

hare, di la mine-aduse,

doauă cântiţe caleşe

ş' doauă cântiţe aruse.

(Şi ţi-am adus să-ţi dau cadou,

har, de la mine aduse,

două cântece oacheşe

şi două cântece blonde.)

Ţ-aduşu vreare cîrlibană

chindisită cu doi ţachi.

Başe-mi-u ca pi icoană,

tu băşearea-a mea să 'ncachi.

(Ţi-am adus iubito cârlig păstoresc

împodobit cu doi ţapi.

Sărută-mi-l ca pe-o icoană,

în sărutul meu să încapi.)


39. Căntic (Cântec)

Vîrnă oară nu va credz

cât di tine mi-iaste foame,

când ti ved aşi cum şedz,

ca scriată di călame.

(Vreodată nu vei crede

cât îmi este foame de tine,

când te văd aşa cum şezi,

ca scrisă cu pana.)

Vîrnă oară nu va ştii

cât di tine mi-iaste seate,

când ti ved aşi cum hii:

ma muşata dintre feate.

(Vreodată nu vei şti

cât de tine îmi este sete,

când te văd aşa cum eşti:

cea mai frumoasă dintre fete.)

Când ved hările ce ai

di flurii şi napiloane,

cânda câştighedz un grai

ce mi face şi ma gione.

(Când văd podoabele ce le ai

de florini şi napoleoni,

parcă învăţ un grai

ce mă face şi mai june.)

Tut ce iaste vecliu 'n mine,

mi-u lu-aruc, ul dau nafoară.

Ună etă noauă vine,

meaşte-mi cu primuveară!

(Tot ce este vechi în mine,

mi-l arunc, îl dau afară.

O viaţă nouă vine,

Dăruieşte-mă cu primăvară!)

Meaşte-mi cu mesul Mai,

meaşte-mi cu-ună livade,

cu-un ecou di flori pi plai,

luminândalui tu pade.

(Dăruieşte-mă cu luna Mai,

dăruieşte-mă cu o livadă,

cu un ecou de flori pe plai,

luminând pe jos.)


40. Cînticul al Cacarada (Cântecul lui Cacarada)

Aua nghios pi ninga-amare

apa iu tut bate-arada,

cu tufechea pi pultare

treaçe Nacea Cacarada.

 

(Aici în jos pe lângă mare

unde valuri tot vin la rând,

cu puşca la spate

trece Nacea Cacarada.)

Ļi-treambură funda di fese.

Ul cunoşti după imnat.

Pala-a lui ţimtă di mese

pare foc ascăpirat.

(Îi tremură funda fesului.

Îl cunoşti după mers.

Sabia lui ţinută la mijloc

pare foc scăpărat.)

Unu s' bată tămbărălu,

că ine Abdul păşălu!

(Unu bate toba,

că vine Abdul paşa!)

Lăi Gîrgoţa cusurine,

nu vedz câtă-aschere ine?

Lăi Gîrgoţa, o lăi frate,

s'umplură dzeanile toate!

(Măi Gîrgoţa vere,

nu vezi câtă armată vine?

Măi Gîrgoţa, o măi frate,

se umplură dealurile toate!)

Las-u s' ină, să si-adună,

va s' mi bat ş' noaptea pi lună,

va s' mi bat sum çerlu murg,

pînă s' nu armână turc,

cu-ună mână ş' cu-altă mână

s' nu-armână limbă pângână.

(Las-o să vină, să se strângă,

mă voi bate şi noaptea sub lună

mă voi bate sub cerul în amurg,

pînă nu va mai rămâne turc,

cu o mână şi cu cealaltă mână,

să nu rămână limbă păgână.)

Ma să-mi ved că escu-azvimtu,

va-ţ pitrec un zbor pi vintu,

va-ţ pitrec un zbor di dor:

iu nu cad tu mâňile-a lor.

Plimbu-açel di matu sone,

va mi-ul ţîn tri mine, gione.

(Dacă voi vedea că sunt învins,

îţi voi trimite o vorbă cu vântul,

îţi voi trimite o vorbă de dor:

viu nu cad în mâinile lor.

Plumbul cel din urmă,

mi-l voi ţine pentru mine, june.)


41. Căntic fărşirotesc (Cântec fărşerot)

Bună ňi-ţ-u-aveai mesea,

çe-ňi ţ-u vreai ciuprachea,

Hări nu da asimea,

te-alăvda sucachea.

(Frumos mi ţi-l aveai mijlocul,

ce-mi ţi-o vreai agrafa,

Graţii nu dă argintul,

te lăuda drumul.)

Bună ňi-ţ-u-aveai frămtea,

çe-mi ţ-u vreai ciuparea?

Frămtea ţ-dădea namea,

frămtea ţ-dădea harea.

(Frumoasă mi ţi-o aveai fruntea,

ce-mi ţi-o vreai panglica?

Fruntea-ţi dădea numele,

fruntea-ţi dădea graţia.)

Bună ňi-ţ-u-aveai ňiata,

çe-mi ţ-u vreai chiusteca?

Hările le-arucă,

dă-le s' li lia neca!

(Frumoasă mi ţi-o aveai tinereţea,

ce-mi ţi-o vreai chiusteca?

Graţiile le aruncă,

să le ia naiba!)

Bună ňi-ţ-u aveai guşa,

çe-ňi ţ-u vreai fluria?

Malmă ţ-era trupu,

lămbrusea ghilia.

(Frumos mi ţi-l aveai gâtul,

ce-mi ţi-l vreai colierul?

Din aur îţi era trupul,

strălucea oglinda.)


42. Blisteame tri aceļi ce şi-alasă limba (Blesteme împotriva celor care-şi uită limba)

Nu vă arde tu hicate

graiulu-a nostru, graiu areate?

Nu vă fridze, nu vă frândze,

nu vă deapiră tu maţ

limba-a noastră çe vă plândze,

limba çe nu u zburaţ?

(Nu vă arde la ficat

graiul nostru, grai uitat?

Nu vă frige, nu vă frânge,

nu vă geme în pântece

limba noastră ce vă plânge,

limba ce nu o vorbiţi?)

Nu vă mursică tu hiare

când nu u zburaţ şi chiare?

'Ntru-ocļ'i nu sîmţîţi 'nă peană

când zburaţ pi limbă xeană?

(Nu vă macină la fiere

când nu o vorbiţi şi piere?

În ochi nu simţiţi o o pană

când vorbiţi într-o limbă străină?)

Tine ti credz mintimen

că aleapidz graiulu-a tău?

ierňi s' ţî facă graiulu xen,

chisă s' ţî da Dumnidzău!

(Tu te crezi deştept

că lepezi graiul tău?

viermi să se facă graiul străin,

nenorocire să-ţi dea Dumnezeu!)


 

 

SURSA:

Nicolae Caratana, Aşteptu soarile, Litera, Bucureşti, 1985, pp.5-69.

Last modified on Duminică, 16 Octombrie 2011 14:27
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required