Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Mic dicţionar folkloric (Litera L)
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
29-11-2011

Mic dicţionar folkloric (Litera L)

Rate this item
(0 votes)

În 1979 editura Minerva publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892-1977), ediţie postumă îngrijită de Valeriu Rusu.

Din cele 7 articole de la litera L am selectat paragrafe referitoare la folclorul aromân.

 

Leneşul


Directe sau indirect, tendinţele de a batjocori pe omul leneş sînt şi ele numeroase şi variate - cf. art. Prostul.

<A) Ca şi alte defecte sau lipsuri omeneşti şi lenevia îşi are ecoul ei nu numai în folklor, ci şi în limbă. Întrucît oarecari comparaţii între popoare în domeniu lingvistic se pot face nu numai ca stil, ci şi ca concepţie, dăm întîi cîteva exemple cu privire la limbă. (…)

‘’S’cadă şoariclu, ‘şi-frîndze nările n căpisteare’’ (Şoarecele, dacă ar cădea în căpistere, şi-ar rupe nasul - în căpistere nefiind nici fir de făină) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 637;

‘’S’tradzi cu skinlu, nu si-acaţă di ţiva’’ (Să tragi prin casă cu tîrnul, tîrnul nu se agaţă de nimic – în casă nefiind nimic) - P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 304> (p. 286)


<B) Exceptînd proverbele, snoavele şi basmele, lenevia e ironizată în manifestări literare versificate şi dialogate, cari, în folklorul dacoromân, formează strigăturile – o specie lirico-satirică proprie dacoromânilor. (...) De reţinut că aromânii nu au strigături.>

 


Luceafărul


<B) (…) Cu privire la originea lui sau, mai précis, la originile celor doi luceferi – cel de seară şi cel de dimineaţă -, iată cîteva menţionări: (...)

5. La aromâni (rezumat): Dumnezeu a satisfăcut dorinţa unei părechi împărăteşti ce rămăsese fără moştenitor: drept fiică, le-a dăruit o capră, care, de fapt, ziua era capră, iar seară îşi lepăda pielea de capră şi rămînea fată de o frumuseţe strălucitoare. În ciuda părinţilor lui, un fiu de împărat s-a căsătorit cu această capră. După un timp, amîndoi sînt chemaţi la o altă nuntă împărătească, împreună cu părinţii lor; dar mireasa-capră a fost lăsată acasă, ca să nu se facă de rîs. Aceasta, lăsîndu-şi pielea de capră acasă, iat-o într-o clipă la nuntă, în toată strălucirea ei. Mama fiului căsătorit cu capra află secretul, se întoarce acasă, găseşte pielea de capră şi o arde. Mireasa-capră simte ce s-a petrecut şi, copleşită de durere, începu să se ridice spre cer. Fiul de împărat s-a apucat de poalele miresei lui şi, ridicîndu-se tot mai sus, nu a putut să se mai ţină de poale şi căzu în fundul cerului, devenind luţeafirile di dimineaţă,în timp ce mireasa lui s-a transformat pe cer în luţeafirile di seară – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 205-207 (T. Papahagi, Antologie aromâneacă, 1922, 92-95); 409-412

Notă. – În acelaşi rol, sau în roluri similar, pielea, folosită mult şi în rituri cu origini totemice, apare în folklorul multor popoare.(…) Pentru aromâni: cf. şi P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 782-787.> (p. 290)


<C) Fondul basmului aromân rezumat mai sus, de care nu rămâne străin fondul celui dacoromân, rezumat sub numărul 4, vine să se întâlnească, din punct de vedere erotic, cu ce s-a constatat în folklorul extremităţii nordice a Europei, anume în Finlanda: (...)> (p. 290)

 

 

Lumînarea

 

<A) Lumînarea aprinsă – în alte părţi, candela – simbolizează viaţa unui om, pe care îl reprezintă: stingerea ei înseamnă moartea acelui om. Această credinţă apare în variate închegări folklorice.

1.La aromâni: (rezumat): Frigurile, Pleurezia şi arhanghelul Mihail vor să ospăteze cu un berbece ce urmează să-l ridice din turma unui cioban. Heavra (Frigurile) e refuzată, pentru că păstorul se poate scutura imediat de friguri aruncîndu-se în apă curată de rîuleţ. Plivritîlu (Pleurezia) se întoarce, şi el, fără berbece, pentru că, în caz de pleurezie, păstorul se culcă între două focuri mari şi nimic nu se atinge de el. Pe arhanghelul Mihail nu l-a putut refuza, ba chiar i-a adus berbecele pînă acasă, unde, intrînd în grădina arhanghelului, păstorul l-a întrebat: ‘’- Doamne, ce însemnează aceste lumînări, unele gata să se stingă, altele de abia începînd să ardă? – Fiecare lumînare reprezintă viaţa fiecărui muritor de pe pămînt: îndată ce o lumînare e pe terminate, eu mă şi reped să iau sufletul muritorului respective. – Va să zică, nu poţi ridica din viaţă pe cineva a cărui lumînare e departe de a se stinge. – Nu. – Te rog, arată-mi lumînarea mea. (Arhanghelul i o arată, iar păstorul vede că lumînarea lui nu a ars nici pe jumătate). – Dacă e aşa, să-mi restitui ori berbecele, ori costul berbecelui, căci nici de tine nu mi-I teamă’’, replică – ‘’Lumina’’, IV, 346-348.

Într-o altă variantă, tot aromânească, în care aceeaşi acţiune se desfăşoară tot în mediu păstoresc, în loc de lumînări apar gheme: după cum e plin sau pe terminate, fiecare ghem reprezintă viaţa unui anumit muritor pe pămînt – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 298-299.

Într-o a treia variant aromânească apare candela (în Almanahul aromânesc Frăţilea pe anul 1927, 125-128.

Pentru meglenoromâni, cf. Th. Capidan, Meglenoromânii, II, 68-69.

Şi candela şi ghemul au lăsat respectivul lor ecou în dialectul aromân: va ţ’astingu căndila (îşi voi stinge candela) înseamnă ‘’ te voi ucide’’, iar expresia l’I si-adună cioara (i se strînge sfoara, aţa) înseamnă ‘’I se scurtează viaţa’’.> (pp. 293-294)

 

<B) Aceeaşi credinţă circulă şi în folklorul dacoromân, aproape identică pînă chiar în amănunte cu ce e la aromâni: în variant din Ion Creangă, IV, 76-77 apar ghemele, iar în varianta bănăţeană din Gheorghe Cătană, Poveşti poporale din Banat, I, 33-34 apar lumînările.> (p. 294)

 

 

Luna

 

<E) De la atari manifestări, la baza cărora e un cult religios , pînă la cele de natură poetică, populare sau culte – cf. bunăoară T. Papahagi, Paralele folklorice (greco-române), 1944, 38-40; Poezia lirică populară, curs, 1947-1948 ms -, trecerea devine pe cît de naturală pe atît de imperceptibilă, mai ales că credinţa populară recurge la acest astru şi ca la un informator, sau sfătuitor sau chiar binefăcător – aşa cum se poate constata şi din textele ce urmează: (...)

2. La aromâni: ’’Hai micuţă, să mi te cunun / sub umbra cea de pin: / nun să punem pe acel soare, / iară luna – nună mare’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 866.> (p. 298)

 

<F) Datorită fazelor sale lunare, era natural ca luna să impresioneze şi să inspire imaginaţia creatoare a omului patriarchal. În această privinţă, afară de ce e menţionat în art. Soarele, vom releva îndirectă legătură cu Luna nouă un singur aspect, şi anume o formuletă din folklorul copiilor, în ale cărei variante se vor putea constata anumite elemente comune bunăoară în folklorul Italian şi cel aromân. (…)

6. La aromâni: ‘’Lună, lună nouă, / eu ca tine, tu ca mine: / părul tău, pînă la piept:

cosiţa mea, pînă la pămînt’’;

7. ‘’Lună, lună nouă, / dă-mi pîne cu ouă, / să mi-o bag în mînecă, / să mi-o mănînc duminecă’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 754.> (p. 300)

 

<G) Cum e şi explicabil, în magie rolul lunei e substanţial. Iată cîteva spicuiri din bogatul material cunoscut: (...)

8. ’’Dacă vreodată copilul mic se îmbolnăveşte de lună, atunci poţi să-l îndrepţi spre lună: mama i ape copil şi, cu acesta în braţe,iese noaptea la lună; apoi îl aruncă (îi face vînt, îl îndreaptă) de trei ori spre lună astfel: {Pănă acum, Marioară sau Nicu, mamă ţi-eram eu; de-acum înainte, eu îţi sînt vitregă, iar mamă ţi-e luna} Aşa spune de trei ori şi durerea (boala) de lună îi trece. – Dor di lună sau loare di lună ce slăbeşte mult pe copilaş: îi produce friguri, diaree şi alte multe’’ – ‘’Lumina’’, I, 6; Dumitru Cosmulei, Datini, credinţi şi superstiţii aromâneşti, 1909, 16> (p. 301)

 

 

Lunile

 

<(…) Trecînd peste fondul moral ce priveşte două stări sociale diferite, iată, în rezumat şi într-un alt cadru, cele 12 luni şi în folklorul aromân:

2. O bătrînă, greu bolnavă, ceru unicei sale fiice să-I aducă cireşe în luna martie. Neavînd încotro, fata porneşte la drum şi iată-o pe un munte, unde întîlneşte cele 12 luni. Le dă bineţe şi le cere apoi cireşe. Martie, şeful lor, o întreabă: ‘’dintre toţi cîţi sîntem aici, cine-I cel mai frumos?’’ Fata răspunde: ‘’mai frumos decît tine nu e nimeni’’. Atunci Martie a făcut tot posibilul ca fata să poată culege cireşe, pe cari le-adus mamei sale – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 775-777.> (pp. 303-304)

 

 

Lupercalia

 

<C) 10. (…) La aromâni, Lupercalia se oglindesc în obiceiul lor lor ritual cunoscut sub numele de Aruγucearili sau Liγucearil’I şi cari se practică în ziua de Anul Nou – zi în care, la dacoromâni, se ţin Pluguşorul, Sorcova, Vasilca etc. Iată o sumară descriere a acestui obicei pe care, în copilărie, l-am practicat şi eu în sate tesaliene de iernatec ale aromânilor pindeni:

11. Toţi Arugucearii se constituie în grupuri, unele mai mari, altele mai mici, dar totdeauna fără soţ ca număr – aşa cum e şi la Căluşarii de la dacoromâni. Se travestesc apoi felurit, după localitate: unii se îmbracă în costume de căpitani de haiduci, alţii se fac arapi, adică se înnegresc, alţii în chipuri de animale. În Tesalia şi Epir, din întregul grup numai cîţiva se deghizează, pe cînd ceilalţi se mulţumesc să poarte numai cîte o mască spre a nu fi recunoscuţi şi rolul lor e ca să poarte darurile căpătate de la stăpînii caselor unde se duc (făină, brînză, unt – din cari, apoi, fac tradiţionalele plăcinte – precum şi băuturi etc) Mai toţi sînt înarmaţi cu măciuci sau săbii de lemn, afară de căpitan şi de bubair, cari poartă săbii adevărate. Bubairul, numit şi bubuşarul, mai poartă peste tălăgan şi clopote de diferite mărime. Uneori şi întregul grup poartă clopote – T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 37 (şi 175, unde, după AJB Wace şi MS Thompson, The nomads…, 1914).

Pentru descrierea şi studierea acestui obicei, cf. P. Papahagi, Căluşerii sau Arugucearii la aromâni (în ‘’Graiu bun’’, I, 4-5, p. 83 sq.)

Tot la aromâni: ‘’La Cruşova, în ziua de Anul nou tineretul se face arap, cu o şapcă cu coadă de vulpe’’ – ‘’Viaţa albano-română’’, I, 77.

De observant aci că în special fiii de aromâni oieri sînt acei cari se fac Aruguceari, întrucît numai aromânii oieri dispun de numeroase clopote mai ales de bronz, pe cari, primăvara – cînd ei se urcă la munte – ca şi toamna – cînd coboară la şes – le poartă atîrnate de gît ţapii ce merg în fruntea turmelor (cf. art. Clopotul)> (p. 312)

 

 

Lupul

 

La popoarele în ale căror ţări există sau au existat lupi, această fiară, datorată ravagiilor ce le face mai ales în ovine, şi a creat un folklor bogat, din care încercăm să prezentăm aspect mai caracteristice.

 

<A) Teama de aceste ravagii a dat naştere unor credinţe şi practice cum e cea următoare:

4. (…) La aromâni: ‘’În ziua de 11 noiembrie, ziua Sf. Minazi, se leagă gura lupilor, ca să nu mănînce oi. Atunci, mai marea femeie din casă ia pieptenii de tras lîna şi-i leagă cu aţă. Altă femeie din casă o întreabă pe dînsa de trei ori: {- Ce faci, mamă? (sau mătuşe, sau orice i-o fi)}. Ea răspunde că leagă gura lupului: {Cheatră-n gură-l’i!} (piatră în gura lui). Tot astfel fac şi cu foarfecii, pe carei îi leagă tot în scopul arătat’’ – ‘’Lumina’’, V, 2, 43> (p. 314)

 

<C) Naivitatea folklorică e şi mai amuzantă în următoarele superstiţie:

La aromâni: ’’Se crede că un păr mic ce atîrnă de coada lupului şi pe care îl poţi uşor recunoaşte fiindcă se deosebeşte de ceilalţi peri, are puterea ca, dacă-l porţi cu tine, să-ţi atragă iubirea oricărei femei asupra căreia îţi vei arunca privirea. Părul acela, dacă vrei să-l capeţi, trebuie, înainte de a împuşca în lup, să spui: {ţîni-ţ perlu, lupe!} [ţine-ţi părul, lupule!], căci altmintrelea îl aruncă îndată ce este împuşcat şi nu-l poţi găsi’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 299-300> (p. 316)

 

<F) În legătură cu precedentul motiv, în folklorul religios lupul vine în atingere cu diavolul: (...)

Pentru aromâni, cf. art. Dracul.

Pentu bulgari, cf Melusine, IV, 265-267, unde se dă o variantă asemănătoare cu cea aromânească, urmată de explicaţii referitoare la originea motivului.> (p. 317)

 

<G) Lupul apare şi în basme. (...) La aromâni avem un lup di her, P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 258.> (p. 317)

 

<H) (…) La aromâni: ‘’Pe cînd un ţăran venea cu măgarul său la tîrg, iată şi lupul în drumu-i, ca să-l mănînce pe măgar. Bietul ţăran, neavînd ce face, s-a rugat de lup să i-l cruţe pînă s-o duce în tîrg şi cînd s-o întoarce, el tot pe acolo o să treacă, aşa că i-l poate mînca atunci. – ‘’Dar ce o să faci în tîrg? Întreabă lupul. – Să-mi aleg vreo zece măgari, ca să-i aduc acasă. – Cum aşa? – Apoi în tîrg vin măgarii de la sine şi vin oamenii ca să-şi aleagă şi să ia cîţi măgari poftesc. - Dacă vine eu, pot să aleg şi eu cîţi măgari îmi place? – Cum să nu, răspund eţăranul. De cît, ca să nu creadă lumea că eşti cine ştie ce, vino să te pun călare pe măgar’’. – Lupul, ademenit,a consimţit, dar cînd s-a văzut în tîrg, toată lumea a început să-l bată şi să-l huiduiască’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor,1900, 534-535.> (pp. 318-319)

 

<I) În proverbe, această fiară apare şi mai reliefată. Iată cîteva mai caracteristice:

1.’’Luplu negură caftă’’ (Lupul ceaţă caută) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 537; ‘’Luplu n moglă vedi’’ (Lupul în ceaţă vede) – P. Papahagi, Meglenoromânii, I, 74

8. (…) Şi-oile tu metro ş’luplu sătul nu s’faţe’’ (Şi oile la număr şi lupul sătul nu se poate) – Iuliu I. Zanne, Proverbele românilor, IX, 674

9. (…) ‘’Cu luchil’I si-adună, ca nîşi vai aurlă’’ (Cu lupii se împreună, ca dînşii va (vor) urla) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 533.> (p. 320)

12. (…) ‘’Luplu perlu şi-mută, nu şi nveţlu’’ (Lupul părul îşi schimbă, nu şi năravul) – P. Papahagi, din literatura poporană a aromânilor, 1900, 537;

14. (…) ‘’Si si-aspîrea luplu di ploaie, vrea poartă tămbare’’ (Dacă lupul s-ar fi speriat de ploaie, ar purta tămbariu) – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 536;

15. (…) ‘’Luplu l tundea şi al dzîţea;{aγonea că fug oile}’’ (Pe lup îl tundeau şi el zicea: repede, căci fug oile) – ‘’Peninsula Balcanică’’, IV, 50;

‘’Aduţea luplu la γramate şi-el dzîţea: {loară cior!}’’ (Aduceau pe lup la şcoală şi el zicea: s-au îndepărtat oile!) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 534.

 

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required