Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Texte aromâne 9: KOKKAS HARILAOS
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
27-12-2011

Texte aromâne 9: KOKKAS HARILAOS

Rate this item
(0 votes)

În 1986-1987, Maria Kokka, aromâncă originară din comuna Nea-Zoi din Grecia, a efectuat o cercetare ştiinţifică de teren în localitatea natală, în cadrul pregătirii lucrării de diplomă la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.


Unul dintre subiecţi a fost KOKKAS HARILAOS, 65 de ani, cioban şi cărăuş, vorbitor de aromână şi greacă, absolvent a patru clase în lima greacă:
Unî oarî şi unŭ kirό (2), tu ańi vecl’i, Hristolu pîn-s-amintî, duńaua cu priţili, cu pravdzili zbura. Avea unî limbî, zbura dadunŭ. Şi tu aţelŭ kirό eara unî hoarî rîmîneascî, şi unî dzuî sî scularî featili s-neagî s-adunî tu munti urdzăţi. Acό iu neasirî featili s-adunî urdzăţi, e! dzărirî, afuoarî bunî dapoia, ca sî scoalî s-neagî casî, s-facî ş-cîtî unî sarţinî di leami, cî leamili li purta pi pultări tu aţelu kirό duńaua, no-avea prădzi, no-avea aftukinati, no-avea ta mesa (3) astumţina, ş-li duţea pi pultări acasî. Aco iu s-cîrcarî festili s-neagî, eara ş-unî nveastî nauî, nveasta aţa omos (4) eara greauî şi cum s-arîspîndirî caθi unî s-afcî leami, şi dzăsirî va ni turămu. S-adunarî ş-fudzirî, ş-nveasta u agîrşerî aco. Nveasta s-cîrcă, dîdea s-scoalî, ki epiδis (5) eara greauî, nu putea să-s-scoalî. Dă, dă sî-s-scoalî, arîmasi aco. Nî heamî di oarî pînî s-facî aşe, na! trîţea un lupŭ. Al lupu i dzîţea lali-Cola. Îl’gri nveasta cît îlvidzu: - Lali-Cola, lali-Cola, si s- ńi dai heamî măna. Căndu vidzu lali-Cola mutri cîtî ia şi i-ndzăsi: - Caţe nu poţi s-ti scoli? Dzăsi. – Na, dzăsi, amŭ sarţina greauî di leami. – Nu ai. Eşti tini greauî, dzăsi, ohi sarţina greauî, dzăsi elŭ. Ala va s-ţî dzăcu unŭ zborŭ, ama s-ibî fiĉorŭ s-ţî bîneadzî, s-ibî a tălu. Ama s-ibî featî omos va ń-o dai a ńia. Că şi mini nu amŭ, s-facu ş-mini unî featî di oamińi. – Ma, dzăsi, mini nu amŭ, …! – Ohi, endaxi, ma nu ai dzăsi, ş-nu va s-ai featî, nu ţi u l’au, ama s-ibî featî va s-ibî a mea.
Vrea nu vrea dapoia, mveasta, dapoia s-arîmănî aco, dzăsi a lupu, al lali-Cola: - E! va ţi-u dau an s-ibî featî a ta, dzăsi. El deadi măna, s-asculă.
Pitricu, s-dusi acasî. Trîcu kirolu, trîcu trei-patru meşi. Vini kirolu, amintă mveasta, feaţi featî. Lupu nviţă. Hîrîsi (1) cî feaţi featî. Acriscu feata di trei ańi, patru, neasi, u cîftă. Iia dzîţea, mutrea s-u apufugî, ta s-nu l’-u da: - E lăngită, easti aşe, nu poati s-bîneadzî, nu avea fapti strańi. – Va-l’i facŭ di tuti mini, nu ti miliseaşti (2) tini, dzăsi lupu, monu (3) s-ńi dai feata, zboru ţi avemu. Afu nu putea s-scoatî naparti cu elŭ, duńaua astunţina eara […], ma dziţea unŭ zboru prindea s-u facî, nu si-arîdea unŭ cu alantŭ.
U deadi feata. U lo lupu, u adusi tu mireauî (4), ndzeanî. Aco avea limerea (5) nuntu tu cunaki elŭ, feaţi kîlivî analtî, t as-nu poatî s-fugî feata şi l’-dzăsi a featil’ei: - Iţi cai va z-inî, iţi cai va z-greascî nu va z-discl’idi la văru, mini va z-γinŭ va s-ţi zdăcŭ, ali feati u dzîţea Marinî, va s-dzăcu: ‘’Marinî, Marinî, dă-ń măna ta s-mi alinŭ’’, astumţina va s-adukeşti cî estŭ mini, va s-ńi discl’idzi uşa tini, ta s-γinŭ n-casî, la altŭ nu va z-discl’idzĭ dipŭ. E! trîcurî vărî niscănţĭ ańi, mă-sa aco sî stinuhursea di u lo feata lupu. Avea ş-fiĉorĭ, avea trei-patru fiĉorĭ. Dapoia dzăsi a fiĉorĭ: -  Voi fiĉorĭ aveaţĭ unî sorî, dzăsi. Sora aţa aşe şi aşe pîţă, neşŭ tu pîduri […], nu puteamŭ […] ala tora nu putemŭ s-u lomŭ, ţi dziţeţĭ voi? Sî sinoisirî (1) fiĉorl’i: - dadu, va nidzemŭ noi doi fraţĭ s-u lomŭ […]; s-scularî, z-dusirî fiĉorl’i. Neasirî aco, grirî, ştia cî l’i dzăcu ale feati Marinî: Marinî! Marinî! – Cai h’iţĭ voi? – H’im fraţil’ĭ atăl’I, ni pitrecu dada ta s-ti lomŭ. Nu vî cunoscŭ, dzăsi Marina, uti (2)  v-am vidzutî, uti (2) vî ştiu. Ma h’iţi fraţil’i a mei, di vrea  dada s-mi veadî, z-inî dada s-mi l’a, ta z-inu cu voi. Z-iniţĭ, z-iniţĭ măni ti mirindi, tu patruli oara, cî tati lupu va neagî tu unŭ locŭ diparti […] va s-fugî, s-mi luaţĭ, ta s-nu n-acaţî, pînî s-fudzimŭ. Sî  scularî fiĉorl’i, s-turarî nîpoi, z-dusirî acasî, u luarî mă-sa, u adusirî ş-mă-sa aco dapoia. Aco i grirî: - Marinî, Marinî, ai z-vedzĭ dada. Marina căndu vidzu dada, u cunoscu, discl’isi, arsîru mpadi, u luarî ş-fudzirî. Ma ninti cît neasirî aco avea şi alti  priţĭ aco, avea găl’ińĭ, avea cunel’ĭ (3), avea di tuti soili, căńĭ avea aco, ohi cî u mîva căńi, a ! nu s-mîca astumţina, ne (4). S-lu deadi cîti unî lingurî di ńari, s tulor (?) di mîcarî. Eara şi unu pul’ŭ. Aţelu trîdzea ti moarti, feaţi: - Elŭ nu bîneadzî pînî z-γinî lupu. Aţa l’i dîdea ńari ta s-nu apunî căndu va z-γinî lupu, şi aţîlui nu-i deadirî.
Ti mirindi oarî s-tură lupu nîpoi, veadi aco. Gri: - Marinî, Marinî! Marinî, Marinî! nu Marinî iuva, Marinî, Marinî! ţiva. Arsari, mutreaşti tu δumatiu (5) nuntu n-cas-aco, ţiva Marina. Dîpunî mpadi, treabî ţi pîţă Marina. Trîbă cucotlu, trîbă gîl’ińili, maţili aco, ţiva dipŭ, nu spunea văru dipŭ. Eara ndulţiţĭ cu ńari ş-nu spunea ş-aţeali. Aţelŭ nicŭ pul’ŭ omos ne-avea mîcatî ńari, di inati: - Adi ua, adi ua, dzăcu mini. – Dă-i, dzăsi lupu, ţi easti? – vini dada, vini faşiu (1) di u luarî, di u dusi casile. – A! aşe, dzăsi lupu, a! – Şi tuţĭ mîcarî ńari, ńia nu deadi ńari, dzăsi pul’ŭ nicŭ.
Cudalaga lupu aţia, faţi nclo di himî, cali alasî, cali l’a, l’aĝiumsi, neadzi dupî el’ĭ.
Ţi s-facî tora el’ĭ? Va s-fîţea polimu (2), va s-acîţa […] Arucî unî kaptinî şi dzăsi: - E! dumidzale, fă unî pîduri ta s-scîpămŭ, şi s-feaţi pîduri. Ş-fudzirî, u luarî fiĉorl’I, cîrcarî pali s-fugî. Ala (3) lupu d-aua, d-aco, u frămsi pali, frămsi lemi, s-h’ipsi prigos, pi aua, pi aco, u rupsi pîdurea. Z-dusi, l’aĝiumsi pali. Aco dapoia s-aprikarî, s-aprikaşti hoara, nu […] hoara aco, ţi s-facî, ţi s-facî, arucarî unŭ di untulemŭ şi dzăsirî: - E! dumidzale!, fă un rău s-neacî lupu. Şi aco s-feaţi rău dapoia. Aco lo s-treacî nuntu tu rău… s-nică lupu. Şi u luarî ş-Marina acasî dapoia şi bînarî el’i ma ģini şi noi cama ģini.
(2) kirό s.m. ‘’vreme’’ < gr. καιρο
(3) ta mesa ‘’mijloacele’’ < gr. τα μεσα

(4) omos adv. ‘’de fapt’’< gr. ομως
(5) ki epiδis ‘’şi pentru că’’< gr. κι επειδη
(1) Hîrîsi vb. IV pf. s., pers. III sg.; hîrîsestu ‘’a se bucura’’< gr.
(2) ti miliseaşti vb. unipers. ‘’te interesează’’< gr. χαιρομαι
(3) monu adv. ‘’numai’’ < gr. μονο
(4) mireauî s.f. ‘’parte’’ < gr. μερiά
(5) limeri s.f. ‘’culcuş’’ < gr. λημερι
(1) sinoisirî vb. pf. s. pers. III pl. mi sinoisestu ‘’a se înţelege’’< gr. συνεννοούμαι
(2) uti…uti, conj. ‘’nici…nici’’< gr. ουτε...ουτε
(3) cunel’u s.m. ‘’iepure’’ < gr. κουνελι
(4) ne ‘’da’’ < gr. ναι
(5) δumatiu s.n. ‘’cameră’’ < gr. δωματιο
(1) faşiu formă folosită de puiul bolnav (neştiutor), pentru fraţi
(2) polimu s.n. ‘’război’’ < gr. πολεμος
(3) Ala conj. ‘’dar’’ < gr. αλλα

Sublinierile din text, notele de subsol şi parantezele drepte aparţin editorilor. Notele de subsol explică grecismele din aromână. În locul literei ‘’d cu sedilă’’, pe care nu am găsit-o în fontul Arial, am folosit grupul de consoane ‘’dz’’: dzăsi.


Versiunea românească îmi aparţine:
‘’ Odată, într-o vreme, în anii de demult, înainte de naşterea lui Hristos, oamenii cu priţili, vorbeau cu animalele. Era o singură limbă, vorbeau la fel. Şi în acea vreme era un sat aromânesc şi într-o zi se pregătiră fetele să meargă pe munte să strângă urzici. Acolo unde merseseră fetele să strângă urzici, e! ziseră, când veni timpul să se pregătească să meargă acasă, să facă şi câte  o sarcină de lemne, că lemnele le purtau pe umeri în acea vreme oamenii, nu aveau animale, nu aveau aftukinati, nu aveau mijloacele atunci şi le duceau pe umeri acasă. În locul unde îşi pregăteau fetele sarcinile de lemne, era şi o tânără nevastă, care era gravidă, şi când se răspândiră fiecare să strângă lemne ziseră că se vor întoarce la ea. Se strânseră din nou şi plecară şi tânăra nevastă o uitară acolo. Ea luă sarcina de lemne, încercă să se ridice, şi pentru că era gravidă nu putea să se ridice.  Încercă să se ridice, dar rămase acolo. Puţin timp după aceea, na! trecu şi un lup. Lupul se numea nea Cola. Îl chemă tânăra când îl văzu: - Nea Cola, nea Cola, dă-mi puţin mâna. Când văzu nea Cola privi către ea şi-i zise: - De ce nu poţi să te scoli? Zise.  – Na, zise, am o sarcină de lemne grea.  – Nu ai. Eşti gravidă, zise, nu sarcina de lemne e grea, zise el. Dar îţi zic ceva, dacă va fi băiat să-ţi trăiască, să fie al tău. Dar dacă dacă va fi fată să mi-o dai mie. Că nici eu nu am, vreau să am şi eu o fată de om. – Dar,zise, nici eu nu am…! – Nu, bine, dar dacă nu, zise, şi nu vei avea fată, nu ţi-l iau, dar dacă va fi fată va fi a mea.
Vrea, nu vrea, apoi tânăra nevastă decât să rămână acolo zise lupului, lui nea Cola: - E! ţi-o voi da dacă va fi fată să fie fata ta, zise. E! dădu mâna, se ridică.
Se duse acasă. Trecu vremea, trecură trei-patru luni. Veni vremea, născu femeia, făcu fată. Lupul află. Se bucură că născu fată. Crescu fata de trei-patru ani, merse, o ceru. Mama zicea, se gândea că lupul va pleca până la urmă, ca să nu-i da fata: - E bolnavă, este aşa, nu va trăi, nu are haine pregătite. – Îi voi face eu de toate, nu te preocupa tu, zise lupul, numai să-mi dai fata, aşa cum am vorbit. Dacă nu putu să o scoată la capăt cu el, oamenii atunci erau […], dacă ziceau o vorbă trebuia să o respecte, nu se înşelau unul pe altul.
Îi dădu fata. O luă lupul, o aduse la sălaşul lui, pe un deal. Acolo îşi avea vizuina, făcu o casă ca să nu poată fata să fugă şi îi zise: -  Oricine va veni, oricine îţi va vorbi, să nu deschizi la nimeni, eu când voi veni îţi voi spune, fata se numea Marina, îi voi zice: ’’Marino, Marino, dă-mi mâna să mă urc’’, atunci vei şti că sunt eu, îmi vei deschide uşa ca să intru în casă, la altul nimeni să nu deschizi.E! trecură vreo câţiva ani, maică-sa era mâhnită de când luase fata lupul. Avea băieţi, avea trei-patru băieţi. Apoi zise băieţilor: - Voi feciori aveaţi o sră, zise. Sora aceea aşa şi aşa se întâmplă cu ea, am mers în pădure […], nu avem putere […], dar acum nu putem să o luăm, ce ziceţi voi? S-au vorbit băieţii: - Mamă, vom merge noi amândoi să o luăm […]; se pregătiră, se duseră băieţii. Merseră acolo, ziseră, ştiau că pe fată o cheamă Marina: - Marino! Marino! -  Cine sunteţi voi? – Suntem fraţii tăi, ne-a trimis mama să te luăm. – Nu vă cunosc, zise Marina, nici nu v-am văzut vreodată, nici nu vă cunosc. Dacă sunteţi fraţii mei, dacă vrea mama să mă vadă, să vină mama să mă ia, ca să vin cu voi. Să veniţi, să veniţi mâine la chindie, pe la ora patru,că tatăl lup va merge într-un loc departe […] va pleca, şi mă veţi lua ca să nu ne prindă când vom pleca. Se pregătiră băieţii, se întoarseră, se duseră acasă, o luară pe mama lor, o aduseră şi pe ea apoi. Acolo îi spuseră; - Marino, Marino, haide să o vezi pe mama. Marina când o văzu pe mama ei, o recunoscu, , deschise, sări jos, o luară şi fugiră. Dar pe lângă sălaşul lupului erau şi alte animale, erau găini, erau iepuri, erau de toate rasele, erau câini acolo, nu că o mâncau cîinii, a! nu mâncau atunci, da. Şi le dădu câte o lingură de miere, tuturor de mâncară. Era şi o pasăre. Aceea trăgea să moară, aşa că zise: - Ea nu va trăi până se va întoarce lupul. Le dădură tuturor miere ca să nu dezvăluie  fuga când se va întoarce lupul, şi pasării nu-i dădură.
Pe la chindie se întoarse lupul. Spuse: - Marino, Marino! Marino, Marino! nu era Marina nicăieri, Marino! Marino! nimic. Sare, se uită în cameră, înăuntru în casă, nicăieri Marina. Coborî, întrebă ce s-a întâmplat cu Marina. Întrebă cocoşul, întrebă găinile, pisicile, nimic, nu vorbea nimeni. Erau îndulciţi cu miere şi nu dezvălui nimeni nimic. Acea pasărică care nu mâncase miere, de ciudă zise:  - Hai aici, hai aici, îţi zic eu. – Zi, zise lupul, ce este? – Veni mama, veniră fraţii de o  luară, de o duseră acasă. – A! aşe, zise lupul, a! – Şi toţi mâncară miere, mie nu-mi dădură miere, zise pasărica.
Cudalaga lupul aici, plecă de acolo, lăsă cale, luă cale, îi ajunse, merse după ei.
Ce să facă ei acum? urma să lupte, urma să înceapă […]. Aruncă un pieptene şi zise: - E! Dumnezeule, fă o pădure ca să scăpăm şi se făcu o pădure. Şi fugiră, o luară băieţii, porniră din nou la fugă. Dar lupul pe-aici, pe-acolo, rupse lemne, se băgă pe jos, pe-aici, pe-acolo, distruse pădurea. Se duse, îi ajunse din nou. Acolo apoi s-aprikară, s-aprikaşti hoara, nu […] satul acolo, ce să facă, ce să facă, aruncară o cană de untdelemn şi ziseră: - E! Dumnezeule, fă un râu să se înece lupul. Şi acolo se făcu râu apoi. Acolo încercă să treacă râul… se înecă lupul. Şi u luarî ş-Marina acasî apoi şi trăiră ei mai bine şi noi şi mai bine.’’


SURSA
Maria Kokka, Liliana Ionescu Ruxăndoiu (editori), Texte aromâne din comuna Nea-Zoi, jud. Tricala (Grecia), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Bucureşti, 1992, pp. 23-26.

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required