Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Texte aromâne 22: KOLIŢAS AθANASIOS
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
09-01-2012

Texte aromâne 22: KOLIŢAS AθANASIOS

Rate this item
(0 votes)

În 1986-1987, Maria Kokka, aromâncă originară din comuna Nea-Zoi din Grecia, a efectuat o cercetare ştiinţifică de teren în localitatea natală, în cadrul pregătirii lucrării de diplomă la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, supervizată de profesor Liliana Ionescu Ruxăndoiu.


Unul dintre subiecţi a fost Koliţa Aθanasios,  de 40 de ani, cărăuş, absolvent al şcolii generale în lima greacă, vorbitor de aromână şi greacă:
Mini estŭ cîrvînarŭ, mi ashulisestŭ (2) cu lucuru aţelŭ. Amŭ ţinţi cal’ĭ. Mi scolŭ primveara cu parei (3), cu soţĭ, nidzemŭ acîţîmŭ lucurŭ, s-avemŭ di veara tutî. Afu va s-acîţămŭ lucurŭ, cu paréea ţi avemŭ, va ni luomŭ cal’i, va s-luomŭ unŭ aftuќinatŭ, va s-bîgămŭ cal’I nuntu, va nidzemŭ tu locŭ ţi avemŭ acîţatî lucurŭ. Va nidzemŭ acoţi, va –sfîţemŭ cîlivi, va s-fîţemŭ căl’urili va li timîsim (4) aţeali tuti lucrili, ş-va s-intrăm  nuntu sî lucrăm. Nî sculămŭ tahina, nidzemŭ luomŭ cail’I pareea tutî, nidzemŭ nuntu tu pîduri,purtăm leamili, aduţimŭ unî cali dauî, s-fîţemŭ s-nidzemŭ dapoia s-fiţemŭ culaţio (5), vărî sati. Nî sculămŭ dapoia, lucrămŭ pali, pînî prăndzŭ. Nidzemŭ la cîlivi, siliģimŭ cal’i, bîgăm apî, fîţemŭ mîcarea, mîcăm ş-ni tindem dau-trei săţĭ di prăndzŭ, stămŭ. Ti mirindi, ni sculămŭ pali, nidzemŭ lucrămŭ pînî seara tu optuli-optili disŭ oara. Siliģimŭ dapoia cal’il’i di pascŭ noaptea, noi nidzemŭ la cîlivi, acoţi mîcăm, ş-durńimŭ. Aţa erγolavii (6) noi fîţemŭ trei-patru meşi veara. Dapoia toamna căndu scîpămŭ, γinimŭ acasî, aduţemŭ leami acasî. Ţi vrem s-fîţemŭ aoaţi vărî dauî agîri ţi avemŭ ş-u triţemŭ bana aşeţĭ.

(2) mi ashulisestŭ vb. IV, ind. prez., pers. I sg. ‘’a se ocupa’’ < gr. ασχολουμαι
(3) pareeî s.f. ‘’companie’’ < gr. παρεα
(4) timîsim  vb. IV, ind. prez., pers. I pl.; tîmîsestu < gr. ετοιμαζει
(5) culaţio s.n. ‘’micul dejun’’ < gr. Κολατσι < it. collazione
(6) erγolavii ‘’antrepriză’’ < gr. εργολαβοι


Sublinierile din text şi notele de subsol aparţin editorilor. Notele de subsol explică grecismele din aromână. În locul literei ‘’d cu sedilă’’, pe care nu am găsit-o în fontul Arial, am folosit grupul de consoane ‘’dz’’: nidzemŭ


Versiunea românească îmi aparţine:
‘’Eu sunt cărăuş, mă ocup cu treaba asta. Am cinci cai. Mă pregătesc primăvara cu echipa, cu tovarăşii de lucru, mergem să începem lucrul, să avem pentru toată vara. Când începem lucrul, cu echipa noastră, luăm caii, luăm o maşină, punem caii înăuntru, mergem la locul unde am început lucrul. Mergem acolo, construim colibe, facem drumurile, pregătim toate acele lucruri şi intrăm înăuntru să lucrăm. Ne sculăm dimineaţa, toată echipa ia caii, mergem în pădure, cărăm lemne, facem un drum-două, pregătim apoi micul dejun, vreo oră. Ne pregătim apoi, lucrăm iară, până la prânz. Mergem la colibe, slobozim caii, punem apă, pregătim mâncarea, mâncăm şi ne întindem două-trei ceasuri la prânz, ne odihnim. La chindie, ne sculăm din nou, mergem să lucrăm pînă la ora opt. Slobozim apoi caii ca să pască noaptea,noi mergem la colibe, acolo mâncăm şi dormim. Aşa lucrăm trei-patru luni vara. Apoi toamna când terminăm, venim acasă, aducem lemne acasă. Lucrăm aici lotul de pământ pe care îl avem şi trecem viaţa aşa.‘’


SURSA

Maria Kokka, Liliana Ionescu Ruxăndoiu (editori), Texte aromâne din comuna Nea-Zoi, jud. Tricala (Grecia), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Bucureşti, 1992, p. 39-40.

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required