Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Şcoala românească din satul fărşerot Pleasa din Albania
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
25-04-2011

Şcoala românească din satul fărşerot Pleasa din Albania

Rate this item
(1 vote)

Satul fărşerot Pleasa este aşezat în sudul Albaniei, în apropierea oraşului Korce (’’Corcea’’ sau ’’Corceaua’’ în aromână) şi a graniţei cu Grecia.În mijlocul satului se ridica şcoala,  una din cele trei construcţii ale comunităţii alături de biserică şi de adăpostul de la Şipotul mare.

După Nicolae Pipa, şcoala a fost construită în 1881.

Conform unui document consular românesc din Ianina din 1925 ’’şcoala naţională’’ s-a deschis în 1883. Era o clădire mare cu etaj, realizată numai din piatră.

Şcoala era constituită din patru săli mari, în care încăpeau până la 150 de copii. Avea o curte pavată cu piatră, în care se jucau fetele, şi una cu pământ bătut, în care se jucau băieţii.În zilele de primăvară elevii şi învăţătorii plecau în excursie pe pajiştile satului, pentru a face ore în mijlocul naturii. Pe drum elevii cântau ’’Deşteaptă-te Române’’, ’’Pe-al Nostru Steag E scris Unire’’, ’’Trei culori’’, ’’ La arme’’, ca o recunoştinţă faţă de atitudinea protectoare a României.

În toamna lui 1922, revizorul şcolilor româneşti din Albania sau autorităţile şcolare din România au transferat-o în Pleasa pe Eliza Berberi, o fărşeroată originară din Cruşova (Macedonia iugoslavă). Ea a introdus examenul scris de sfârşit de an. Poetul Constantin Colimitra (1912-2001), care i-a fost elev, o numea ’’Sfânta Domnişoară’’, aducându-i astfel ’’sincerele mele omagii’’ pentru că ’’învăţătura primită de la ea a fost un fel de piatră unghiulară, pusă cu mâinile ei delicate, la temelia pe care mi-am aşezat mai târziu tot ce a putut dobândi spiritul meu pe linie culturală’’. Ea locuia într-o clădire proprietate a satului, destinată special  învăţătorilor veniţi dinafară comunităţii.

Cel mai important eveniment şcolar din sat era sărbătoarea de sfârşit de an, la care se veneau toţi bărbaţii din sat, chiar dacă nu aveau copii elevi. Aceasta avea loc în ziua de Sfântu Petru, la 29 iunie, fiind astfel o zi însorită. Pregătirea evenimentului dura o săptămână, elevii adunând frunze de fag, ferigă, de carpen şi trandafiri pentru cununile şi ghirlandele premianţilor. Se improviza o scenă şi se scoteau afară băncile, în care se aşezau bărbaţii. Eliza Berberi, care preda la clasele mari, respectiv a patra şi a cincea, era şi directoarea şcolii. În consecinţă, ea conducea serbarea, care începea cu  cântecul ’’Pe al Nostru Steag e Scris Unire’’. Apoi urma examinarea elevilor, care dura o oră şi în care puneau întrebări şi părinţii, întrebări legate de ocupaţiile lor de ’’picurari’’ şi ’’cărvănari’’. După aceea se recitau câteva poezii şi se juca o piesă de teatru. Urma decernarea premiilor, constând din cărţi, rigle, tocuri cu peniţe de scris, sticluţe cu cerneală şi caiete. Serbarea se încheia cu intonarea cântecelor ’’Deşteaptă-te Române’’ şi  ’’Trei culori’’, după care bărbaţii, în frunte cu preotul şi preşedintele comunităţii, mulţumeau directoarei şi învăţătorilor. Printre elevii premianţi se numărau Iancu Bindela (locul I), Dumitru (Tuşa) Cutina (locul I), Nicolae Colimitra, fratele lui C.C. (locul II) şi Gheorghe Mila (locul III).

Un tânăr de mare perspectivă după absolvirea şcolii primare din Pleasa a fost Pericle Colimitra, frate mai mic al lui Constantin. Prin intervenţia lui Nicuţa Balamaci, revizorul şcolilor româneşti din Albania, tatăl său l-a înscris la liceul francez din Corcea. Balamaci povestea că Pericle i-a surprins de la început pe profesorii liceului cu inteligenţa sa. Ca urmare, directorul i-a propus lui Chendra Colimitra, prin intermediul lui Balamaci, să-l trimită la un liceu din Franţa, pentru ca apoi să urmeze universitatea, totul printr-o bursă guvernamentală franceză. Deşi directorul a insistat, pentru că vedea în tânărul Colimitra un viitor om de ştiinţă, Chendra nu a vrut să-şi înstrăineze băiatul, mai ales că în Franţa nu erau şi alţi bursieri aromâni aşa cum se întâmpla în cazul României. Din păcate, Pericle a încetat din viaţă la doar 19 ani.

Constantin Colimitra însuşi, după absolvirea şcolii primare din Pleasa, a urmat ca bursier gimnaziul Şcolii Superioare Române din Salonic (’’Sărună’’ în aromână) (1924-1928).

Printre învăţătorii aromâni din Pleasa s-au numărat: Mituli Bici (la clasa a III a), care era şi croitor (raft); Petra Ghiţă (la clasele a II şi a III a), care bătea cu nuiaua pe cei care nu învăţau şi care şi-a întrerupt cariera educaţională emigrând în America, unde a şi murit; ’’respectabilul’’ Tache Teja (clasa a IV a şi a V a) , care era şi ’’ foarte aspru’’, având însă elevi bine pregătiţi, după cum îşi aminteşte C.C.; Nisa Balamaci, fiul celnicului Spiru Balamaci, implicat şi în episodul alungării episcopului grec din Corcea, care venise să oficieze o slujbă în limba greacă la biserica din Pleasa. Într-un document financiar guvernamental românesc din 1897 sunt menţionaţi ca institutori în Pleasa: Atanas Herţu, la clasele a II a şi a III a, cu 50.000 lei subvenţie lunară, şi Andrei Nasti, la clasele I şi a II a, cu 40.000 lei subvenţie lunară. Un studiu românesc  din 1930 releva că în perioda 1900-1912 a existat o şcoală mixtă în Pleasa cu 4 învăţători. Mituli Bici şi Petra Ghiţă au jucat un rol important la reuniunea comunităţii care i-a ales pe Andrei (Chendra) Colimitra  şi Miciu Caramitru să preia de la preotul Coli Popescu responsabilitatea gestiunii bisericii satului. Tot în clădirea şi curtea şcolii a avut loc adunarea bărbaţilor comunităţii care a decis plecarea în România în 1928.


În vara anului 1905, Pleasa a fost vizitată de profesorul român Constantin Burileanu, care constata critic că : ''Şcoala şi biserica lasî de dorit ca construcţii şica localuri adaptate scopului cărora ar fi destinate să servească''. În plus, cu puţin timp înainte de vizită, la 20 iulie, satul a fost atacat de antarţii (paramilitarii) greci, care au lăsat un scurt manifest pe uşa bisericii, prin care ameninţau cu moartea pe cei care foloseau limba română în şcoală şi biserică. Pleasoţii i se plângeau: '' (...) iar acum au trimis antarţi să ne jefuiască şi săă ne omoare pentr ucă nu vrem să ne şcoala, biserica şi limba!'' Burileanu trăgea următoarea concluzie dramatică: ''Când am trecut pe lângă de curând improvizata şcoală grecească, am remarcat că era binişor populată şi era natural să fie aşa în urma celor narate mai sus!''

Conform cercetărilor istoricului român Adina Drăghicescu Berciu, Pleasa se număra printre aşezările fărşerote din Albania otomană (indepedentă în 1912) în care au existat două şcoli primare. Este foarte probabil ca cele două şcoli să fi fost una de fete şi una de băieţi şi să fi funcţionat în aceeaşi clădire. Deoarece între 1912 şi 1918 Albania a devenit teatrul de operaţii în primul război balcanic, al doilea război balcanic şi primul război mondial, şcoala din Pleasa a fost una din puţinele şcoli româneşti care au putut continua să funcţioneze până în 1922 (cinci şcoli primare în Corcea, Pleasa şi Şipsca după un document al Serviciului şcoalelor româneşti din Balcani din 1923).

Conform unui studiu românesc din 1930, în 1923 şcoala de fete din Pleasa s-a închis din motive de economie, iar cea de băieţi s-a transformat în şcoală mixtă.

În 1925, în urma negocierilor româno-albaneze, s-a stabilit ca şcoala din Pleasa să fie una dintre şcolile româneşti  în care urma să se perfecţioneze activitatea. În acelaşi an, la 28 octombrie, are loc vizita în Pleasa a ministrului român în Albania, Simion Mândrescu, care raportează că satul are ’’o şcoală românească primară completă’’ şi că o institutoare şi un institor au rostit discursuri în cinstea Românei şi a persoanei sale, primul oficial român care vizita satul. La numai o lună acelaşi oficial român înainta un raport alarmant potrivit căruia: ’’din cele 17 şcoli (...) pe care fraţii noştrile-au avut sub dominaţiunea turcă, nu mai erau în fiinţă decât trei: Corcea, Pleasa şi Şipsca, care şi ele erau fără vlagă, aproape de a fi închise. Erau mai puţine şcoli şi de mai puţină însemnătate decât aparatul administrativ: în afară de un administrator a cărui simplă chemare era să achite la 3-4 luni un salariu de mizerie la câţiva învăţători (…) Se închideau şcolile sub ochii administraţiei noastre, fără ştirea administraţiei centrale (…)’’

Pe de altă parte, în anul următor autorităţile albaneze au fost de acord cu înfiinţarea unui liceu în Corcea, unde să-şi continue studii şi absolvenţii şcolii din Pleasa. Totuşi un document consular românesc din 1927 menţiona că mai existau doar trei şcoli româneşti în Pleasa, Corcea şi Şipsca, în pofida promisunilor preşedintelui albanez. Se raporta că ’’ În noiembrie trecut institutorul român de la Pleasa a fost escortatde jandarmi şi dus pe jos de la Pleasa la Coriţa sub pretextul că este supus român, deşi era destinat oficial în această calitate; scopul însă al acestuiprocedeu barbar a fost coborârea prestigiului României şi a acţiunii noastre’’.

În acelaşi an, la 1 septembrie, guvernul albanez a făcut încă un pas înapoi, etatizând toate şcolile din ţară.Într-un referat românesc din 1935, se menţionează că şcoala din Pleasa a fost printre cele trei care au fost redeschise după războiul mondial şi că a încetat să mai funcţioneze într-un moment plasat după evenimentul etatizării şi anul 1930. În acelaşi document, realizat în contextul în care autorităţle albaneze permiseseră şcolile din Corcea şi Şipsca să fie retrocedate comunităţilor aromâne, se propunea ca statul român să ceară celui albanez să permită înfiinţarea de şcoli româneşti  în satele unde aromânii erau majoritari, precizându-se şi satul Pleasa.

În sfârşit, într-un tablou al şcolilor româneşti din Balcani în 1941, cea din Pleasa figura printre cele închise din cauza războiului sau a altor motive.

 

SURSE:

I. Berciu Drăghicescu Adina (coord.), Aromânii din Albania –prezervarea patrimoniului lor imaterial, Proiect al Bibliotecii Metroplitane Bucureşti şi al Deparatmentului pentru românii de pretutindeni al Guvernului României,VIII Anexe- Documente de arhivă: 6. 1897 septembrie – decembrie - Stat de plată a subvenţiilor statuluiromân acordate şcolilor şi bisericilor româneşti din Macedonia, Epir şi Albania (A.M.A.E., fond Problema 15, vol. 125, f. 14-20)  14.1923 iunie 2 Bucureşti - Raportul şefului Serviciului şcoalelor şi bisericilor româneşti din Peninsula Balcanică, Petru Marcu, privind situaţia şcolilor şi bisericilor din această zonă.(D.A.N.I.C., fond Mininisterul Instrucţiunii Publice, dosar 799/1923, f. 8-11)15. 1925 martie 16 - Studiu privind populaţia română din Grecia şi Albania, întocmit de viceconsulul garant al României la Ianina, N. Vassilake.(A.M.A.E., fond Problema 18, vol. 5, Grecia, (1921-1929), nepaginat) 17.1925 noiembrie 2 Tirana - Raportul ministrului României în Albania, Simion Mândrescu, adresat Ministrului Afacerilor Străine I. Gh. Duca, privind ceremonia sfinţirii bisericii române din Corcea (A.M.A.E., fond Problema 15, vol. 15, f. 98-99).18 1925 noiembrie 16 Tirana - Raportul consulului Simion Mândrescu privind situaţia aromânilor din Albania(A.M.A.E., fond Problema 15, vol. 40, f. 28 – 28a).22. 1927 aprilie 28 Bucureşti - Notă a consulului României la Santaquaranta privind persecuţiile autorităţilor albaneze împotriva românilor din această ţară.(A.M.A.E., fond Problema 15, vol. 40, f. 139.) 28. 1930 ianuarie 9 Bucureşti - Studiu privind istoricul şcolilor româneşti din Peninsula Balcanică de la înfiinţare până în 1930.(A.M.A.E., fond Problema 15, vol. 15, f. 149-151) 42. Referat redactat de G. Elefterescu privind situaţia şcolilor româneşti din Albania.(A.M.A.E., fond Problema 15, vol. 41, f. 127.58. 1941 Bucureşti - Tablou cu şcolile primare şi secundare române din Peninsula Balcanică care au funcţionat în anul şcolar 1941-1942, precum şi cu şcolile care au fost închise din diferite motive (A.M.A.E., fond. Problema 18, vol. 1, nepaginat)
http://www.scribd.com/doc/52711655/AROMANII-DIN-ALBANIA-Prezervarea-patrimoniului-lor-imaterial
II. Berciu-Drăghicescu Adina, Şcoli şi biserici românesti din Peninsula Balcanica 1864-1948 (A.N.I.C., fond Ministerul Instructiunii Publice, dosar 751/1925, f. 57.; Ibidem, dosar 799/1923, f. 4.) http://www.lisr.ro/9-10-berciu.pdf
III. Burileanu Constantin, De la românii din Albania, ediţie îngrijită şi prefaţată de Gabriela Boangiu şi Gabriel Croitoru, postfaţă prof. univ. dr. Gheorghe Zbuchea, fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 2005, pp.44-54

IV. Colimitra Constantin, Fărşeroţii, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 1986, 300 p.
V. Pipa Nicolae, Vizită la două sate arămîne, Corcea, 05.09.1994, Revista românã nr. 1 (55) / 2009, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p33-34.pdf

Last modified on Luni, 19 Septembrie 2011 10:45
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required