Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Profesorul aromân Ioan Caragiani despre poezia populară aromână la 1869
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
17-08-2012

Profesorul aromân Ioan Caragiani despre poezia populară aromână la 1869

Rate this item
(0 votes)

În almanahul revistei ieșene ”Convorbiri literare” din anul 1989, scriitorul și redactorul Lucian Dumbravă (1931-2007) realiza o Retrospectivă „Convorbiri” 89, având ca supratitlu sintagma „oameni, vremuri, cărți”.


Anul 1869 îl începea cu prezentarea unei analize a folcloristului aromân Ioan Caragiani (1841 Avdela*Imperiul Otoman/Grecia – 1921 Iași*România), membru fondator al Academiei Române în 1867, despre poezia populară aromână.


<Profesorul de origine macedoneană Ioan Caragiani, scriind despre poezia populară dialectală în sens larg, apreciază la 1869 în tradiția ideilor sugerate mai înainte de Pouquevill* ori Dimitrie Bolintineanu** că: românii trebuie să se cunoască mai bine întru dînșii, oricît de depărtați ar fi unii de alții, pentru că sunt una și aceeași familie, iar cei mai tari să ajute pe cei mai slabi și cei mai luminați  să lumineze pe cei neluminați. El își alege ca domeniu de cercetare poezia populară pentru că în ea poate ceti cineva în adîncul inimii unui popor și ea este totodată „cartea nescrisă în care poporul își întruchipează secretele inimii sale și cine a suferit simpatizează cu cei ce au avut aceleași suferințe”. Nu-i uită nici pe poeții culți, printre care Riga Velestinul*** sau Zalacosta****, de mai multe ori încoronat cu premii academice ateniene. Important este că de-a lungu vremurilor, dintre conaționalii săi, cei care voiau să învețe ceva își făceau studiile în limba greacă, deoarece de la schisma religioasă dintre orientali și occidentali*****, literele latine au fost proscrise ca eretice de clerul răsăritean, folosirea fiind sinonimă cu capitularea în fața barbariei și asigurarea chinurilor iadului, precum propovăduia călugărul Cosma, „un sfînt viu”, trimis din Fanar****** cu această misie în Rumelia*******: uitarea limbii moștenite de la romani pentru că „Dumnezeu în afară că nu o înțelege, dar nici nu vrea să o audă”. De aici și pînă la punerea la „falangă” (pedeapsă fizică) a învățăceilor „recalcitranți” n-a fost decît un singur pas. Celelalte „metode” să încercăm a le uita, din moment ce un întreg tezaur folkloric s-a păstrat totuși. Ba mai mult, scrie Caragiani, „pînă cînd formele [adică structurile fundamentale] unei limbi sunt neatinse, oricît de multe cuvinte străine ar avea limba este tot națională și poporul tot își păstrează în limbă modul său național de a gîndi”, așa încît, la acea data, țăranii din așezări foarte îndepărtate se puteau înțelege în limba lor strămoșească. Este plină de pitoresc specific  și disocierea în „termenii” general cunoscuți ce autorul face între poezia folclorică și cea cultă. „De aceea poesia populară, născută fără premeditațiune nici calcul, este fidela reflectare a impresiunilor țăranului, icoana expresivă a celor ce se petrec în ei în momentele agitațiunii triste sau vesele, fără nici o exagerațiune și fără nici un décor. / Lucrul se petrece cu totul alminterea la poeții culți; aceștia cu toată inspirațiunea lor , avînd, avînd a publica poezia meditează, mai calculă de unde să înceapă, pe unde să treacă și cum să finească, ca să facă și pe ceilalți să simtă ceea ce ei au simțit, iar cînd, fără să simtă, iau condeiul în mina, trebuie și mai mult să mediteze despre mijloacele ce au a întrebuința pentru a trece de inspirați. Poporul în această privință este mai franc, nici că găndește a trece drept poet, și cînd repetă înaintea altora în mod poetic ceea ce în singurătate simțise personal, se sfiește a se declara de autor, zice că de la alții auzi cîntecul”. Și iată un expresiv „cîntec de amor”, transcris fără fidelitatea fonetică a termenilor, a semnelor diacritice etc., ci în prafrazarea lui Ioan Caragiani: „Noi singuri să ne luăm, singuri să ne iubim, amîndoi o inimă s-avem și mumelor să nu le spunem; pentru că mumele știu multe vorbe, scoboară frunzele din munte, surpă și pe voinici de pe punte. Să fugim departe de această lume, ca să se uite și numele nostru; s-alegem văi cu ape curate sau păduri care sunt necălcate și unde florile sunt neadunate, și acolo să ne facem o colibă și să ne petrecem viața singuri și să nu ne aducem aminte de nimeni; și dacă ar fi să perim, dacă ar fi să murim, singuri noi doi să ne fim”>

 

SURSA

Lucian Dumbravă, Retrospectivă „Convorbiri” 89 / 1869, Almanah ”Convorbiri literare”, Iași, 1989, p. 36.

 

 

 

NOTE M. T.

*Pouquevill = Francois Pouqueville (1770-1838) – Medic, diplomat și istoric francez. Călător la începutul secolului XIX în provinciile balcanice ale Imperiului Otoman, despre care a scris mai multe cărți, în care îi menționează și pe aromâni.

**Dimitrie Bolintineanu (1819/1825 – 1872) – Scriitor și om politic român, al cărui tată a fost negustorul aromân Ianache Cosmad din Ohrid*Macedonia, care s-a căsătorit cu o româncă din satul Bolintin de lîngă București. A efectuat o călătorie în 1854 pe meleagurile natale ale tatălui său, pe care le-a descris mai tîrziu într-o carte, și a fost membru al unui comitet macedo-român înființat în 1863 la București.

*** Riga Velestinul (1757-1798) – Născut la Velestino, a fost autorul imnului Thurios, cântat de patrioții greci antiotomani pe melodia revoluționară franceză Carmagnole, fiind considerat erou al Greciei moderne.

****Zalacosta – Poet născut în satul aromân Săracu (azi Sirakou lângă Ianina, în nord-vestul Greciei)

*****Marea Schismă  – În iulie 1054 papa Leon IX și patriarhul de Constantinopol Mihail Cerularie s-au excomunicat reciproc, împărțind creștinătatea în Occidentul catolic și Orientul orthodox, eveniment care a reprezentat punctul culminant al unor neînțelegeri teologico-politice acumulate după împărțirea Imperiului Roman în 395.

******Fanar – Cartier al Constantinopolului/Istanbulului, în care locuiau după cucerirea otomană din 1453 fostele familii aristocrate bizantine și patriarhul ecumenic al Constantinopolului

Last modified on Luni, 20 August 2012 20:46
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required