Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Țarul aromân Ioniță Caloian în opera istoricului francez Charles Diehl
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
03-09-2012

Țarul aromân Ioniță Caloian în opera istoricului francez Charles Diehl

Rate this item
(3 votes)

În 1920, istoricul francez Charles Diehl (1859-1944) a publicat lucrarea Histoire de lempire byzantin.



În capitolul Secolul Comnenilor (1081-1204), în subcapitolul Imperiul bizantin la sfârșitul secolului XII (1180-1204), C. D. face referire la revolta antibizantină a aromânilor și bulgarilor din munții Balcani condusă de frații aromâni Petru și Asan și continuată de fratele lor Ioniță.


<(…) Pericolul exterior era și mai grav. În Peninsula Balcanică, slavii au scuturat jugul imperiului. În Serbia Ștefan Nemania și-a întins autoritatea asupra Herțegovinei, a Muntenegrului și a Serbiei danubiene fondând un mare stat. Sub conducerea lui Petru și Ioan Asan bulgarii și valahii s-au răsculat (1185). Cu ajutorul cumanilor și cu concursul lui Ștefan Nemania au progresat repede. Isaac* a fost bătut la Berrhoea (1190) și la Arcadiopolis** (1194). S-a fondat un imperiu vlaho-bulgar, urmînd ca țarul*** Ioniță sau Kaloian (1197-1207) să-i asigure grandoarea. Prin tratatul din 1201, Alexis al III lea**** a trebuit să recunoască toate cuceririle valaho-bulgarilor de la Belgrad până la Marea Neagră și la Vardar*****.

Puțin după aceea suveranul valah a obținut de la Inocențiu al III lea****** titlu de rege și constituirea unei biserici naționale. Aceasta constituia ruina totală a operei lui Tzimisces******* și a lui Vasile al II lea.>


SURSA

Charles Diehl, Istoria Imperiului Bizantin, traducere Carmen Roșulescu, editura Scorilo, Craiova, 1999, pp. 153-154.

 

NOTE M.T.

*Isaac=Isaac II Anghelos – Împărat bizantin în perioada 1185-1195.

**Arcadiopolis – Localitate antică lângă orașul modern Lule Burgas din Turcia europeană.

***Țar - Cuvânt slav derivat din latinul ”caesar”, reprezentând echivalentul titlului de împărat, luat în 917 de cneazul bulgar Simeon cel Mare.

****Alexie III=Alexie III Anghelos – Fiul și succesorul lui Isaac II Anghelos.

*****Vardar – Râu care izvorăște în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și se varsă în Marea Egee la vest de orașul grec Salonic (Tessalonic).

******Inocențiu III – Papă în perioada 1198-1216.

*******Tzimisces=Ioan I Tzimiskes – Împărat bizantin în perioada 969-976, care în 971 a declanșat ofensiva de recucerire a Peninsulei Balcanice, pierdută de Imperiul Bizantin după invazia slavă din 602.

********Vasile II – Împărat bizantin în perioada 976-1025, care a continuat operațiunile lui Tzimisces și a desființat primul țarat bulgar, domnia lui reprezentând apogeul Imperiului Bizantin clasic.

 


În capitolul Imperiul cruciat de la Constantinopol și Imperiul Bizantin de la Niceea (1204-1261), în subcapitolul Imperiul ”latin” de la Constantinopol, C. D. prezintă relațiile lui Ioniță cu noul imperiu proclamat de cruciații occidentali catolici care au cucerit în 1204 Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin ortodox pe care porniseră să-l ajute împotriva musulmanilor ocupanți ai Locurilor Sfinte din Orientul Mijlociu.


<(…) La pericolul grec cert se adăuga și pericolul posibil bulgar. Apusenii au făcut greșeala de a respinge alianța ce le-a fost oferită de țarul Ioniță (1197-1207). În locul ajutorului pe care l-ar fi putut găsi la bulgari pentru a lupta împotriva bizantinilor, ei au făcut din aceia inamici ireconciliabili, care s-au înțeles cu suveranii bizantini de la Niceea*, împotriva imperiului ”latin”, pentru a-i provoca ruina.

Totuși, în primul moment de mare dezordine care a urmat cuceririi Constantinopolului, cruciații păreau să triumfe peste tot. Tesalia**, Grecia centrală și Peloponezul*** au fost cucerite în câteva săptămâni fără a se întâlni o oarecare rezistență serioasă. În Asia Mică, Henri d’Angre**** i-a înfrânt pe bizantini la Poimanenon***** și tânăra putere a lui Teodor Lascaris******, care nu ocupase de mult Brusa******* (Bursa sau Pursa), părea pândită de ruină. Țarul Ioniță s-a aruncat asupra imperiului ”latin”, bine sprijinit peste tot de supușii bizantini revoltați.

Cu curaj și cu trupe slabe, împăratul Baudoiun******** și dogele Dandolo********* s-au îndreptat spre inamic. Pe platourile de la Adrianopolis********** armata apuseană a suferit un dezastru sângeros (1205), în care Baudouin și-a pierdut viața. Timp de doi ani, suveranul bulgar și-a plimbat armatele devastatoare peste Macedonia, avid de a răzbuna înfrângerile pe care Vasile al II lea le aplicase poporului său în trecut. În opoziție cu titlul de Bulgaroctonul, atribuit aceluia, țarul s-a proclamat Romaioctonul , adică ”Omorâtorul de romani”. El a asediat Tessalonicul, dar în mod fericit pentru apuseni, a murit, fără îndoială, asasinat (1207). (...) După moartea lui Ioniță, Henri a a încheiat pacea cu bulgarii, scăpând astfel imperiul de o mare grijă.>


SURSA

Charles Diehl, Istoria Imperiului Bizantin, traducere Carmen Roșulescu, editura Scorilo, Craiova, 1999, pp. 161-163.

 

NOTE M. T.

*Niceea (azi Iznik în Turcia asiatică) – Oraș în vestul Asiei Mici, devenit capitală a Imperiului Bizantin după cucerirea Constantinopolului de către cruciați.

**Tesalia – Regiune istorică din centrul Greciei.

***Peloponez – Peninsulă în sudul Greciei.

****Henri d’Angre=Henri de Hainaut (Belgia valonă) – Al doilea împărat al Imperiului Latin de Constantinopol,  în perioada 1206-1216.

*****Poimanenon – Localitate în vestul Asiei Mici, azi Turcia asiatică

******.Teodor Lascaris I – Primul împărat al Imperiului Bizantin de la Niceea, în perioada 1204-1222.

*******Brusa – Oraș în nord-vestul Asiei Mici, azi în Turcia asiatică.

********Baudouin=Baudouin I – Primul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol, în perioada 1204-1205, fratele și predecesorul lui Henri de Hainaut.

*********Dandolo=Enrico Dandolo – Doge (conducător) al Republicii Veneția în perioada 1192-1205.

**********Adrianopolis – Mare oraș roman și apoi bizantin, azi Edirne în Turcia europeană.

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required