Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Ocupaţii secundare ale fărşeroţilor din Albania
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
28-04-2011

Ocupaţii secundare ale fărşeroţilor din Albania

Rate this item
(0 votes)

Principalele ocupaţii ale bărbaţilor fărşeroţi din sudul Albaniei otomane la începutul secolului XX erau încă păstoritul şi cărvănăritul, adică transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi catâri. Dar la acestea se adăugau, într-o mai mică măsură, diverse meşteşuguri şi negustoria.

I. Meseria de raft (croitor) a devenit cu timpul a treia ocupaţie ca importanţă a bărbaţilor fărşeroţi din sudul Albaniei. Croitorii fărşeroţi din zonă confecţionau toate hainele purtate de bărbaţii comunităţii: ilic, dulmiciu, cioareci, tâmbarea din lână de capră pentru vreme ploioasă, cele două veşminte lungi şi grele, şigunea şi talaganul, precum şi sarica rezervată bătrânilor. Meseria era profitabilă din două motive: aveau propriile materii prime (postavul provenit din lâna de la oi prelucrată de femeile din familie) şi aveau o largă piaţă de desfacere (propria comunitate, comunitatea fărşeroţilor câstrinioţi/cristinioţi şi albanezii musulmani).

Cumulul de ocupaţii era relativ des întâlnit. Croitor, şi în acelaşi timp învăţător la clasa a treia primară, a fost Mituli Bici din Pleasa. Raft şi cărvănar’era şi Zisa Corumi din Pleasa.Croitor şi cântăreţ în strana bisericii era Constantin (Dina) Chiacu, care îndeplinea şi funcţia de reprezentant al satului pe lângă autorităţile locale albaneze. Raft a fost în satul Pleasa şi Spiru (Pilea) Bichi, unul din cei patru fii lui Chiciu Bici, care era şi un companion al lui Naşu Baţu artistul. Croitor şi băcan a fost şi Nicolae (Coli) Baţu, care a lăsat atelierul de croitorie fiilor săi, care vindeau hainele în târgul Bilişte, unul dintre ei fiind  Atanasie (Naşu), mai cunoscut în Pleasa pentru talentul său de comic. Simpli croitori au fost Hrista Măca, unul din cei doi fii ai lui Mitru Măca, Pandele (Pandu) Ruca şi Pandele (Pandu) Popescu, unul din cei doi fii lui Hrista Popescu Preftu (Preotul).

Treptat croitorii din Pleasa deveneau tot mai numeroşi şi ca urmare se mutau în oraşul Corceaua (albanezul Korce), unde au ocupat o stradă întreagă, aşa cum se întâmplase în trecut în dispărutele oraşe fărşeroteşti Fraşari şi Moscopole din secolul XVIII. În Corceaua un croitor cunoscut de C.C. era chiar unchiul său matern, Sotir Nacea, care era numit de fărşeroţi ''Beiul'' pentru atitudinea şi îmbrăcămintea sa. Alţi rafţi de oraş erau din familia Vriga, Thanasie Ţiculi, Ahile (Hileia) Zechiu etc., toţi ’’sobri, corecţi, autoritari şi toţi cu gluma pe buze’’, după cum şi-i aminteşte Constantin Colimitra. Un altul a fost tatăl lui Traian Becea, absolventul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, al cărui nume C.C. nu-l precizează.

În satul Dişniţa din vecinătatea Pleasei au practicat meseria de croitor fraţii Dumitru (Mita) şi Laza Celea.

II. O a patra meserie ca răspândire a fost cea de ţăruhiar. Ţăruhili erau încălţările specifice pe care le purtau picurarii şi cărvănarii fărşeroţi, precum şi albanezii musulmani. Cuvântele româneşti echivalente pentru acest meşteşug ar fi pantofari sau cizmari. În Pleasa un reprezentant al ţăruhiarilor a fost Reca Baţu din Pleasa, unul din fii săi deschizându-şi atelier în Corceaua, unde a făcut avere în numai şase ani. Un bun ţăruhiar din Pleasa a fost Iancu Bindela, fiul lui Chendra Bindela, care era şi premiant. Un alt cizmar din sat a fost Virgil (Gilea) Şola, care deşi a rămas singur  cu mama sa, a învăţat meseria şi s-a descurcat astfel. Un pantofar care a făcut avere în Corceaua a fost Fotu Baţu, tot în oraş activând fraţii Hrista şi Miha Becea, al căror tată l-am menţionat ca croitor.

III. A treia ocupaţie secundară mai des practicată de fărşeroţii din sudul Albaniei era cea de negustor, în care s-a remarcat Andrei (Chendra) Colimitra, tatăl lui Constantin. După ce a fost un timp un cărvănar obişnuit, angajat al unor prieteni de familie, a avut curajul să se lanseze în comerţul cu brânzeturi şi lână. Cumpăra aceste mărfuri de la ’’picurarii’’ grămosteni şi le vindea în Corceaua (Korce), unde cunoştea negustori de când era ’’cărvănar’’ şi unde trăiau numeroşi ’’rafţi’’ fărşeroţi. În categoria negustorilor intra şi Nisa Popescu din Pleasa, care era şi el cărvănar. El deţinea o băcănie şi o cafenea. Negustor era şi Nicolae (Coli) Cuşticea, a cărui băcănie se afla însă în satul vecin de albanezi musulmani.Tot un han-băcănie într-un sat vecin de albanezi musulmani, Pleasa de Jos, deţinea şi Tănase (Naşu) Teja.Tot în Pleasa a deţinut o dugheană Nicolae (Coli) Baţu, în care vindea fructe aduse din afara satului. După moarte sa, dugheana a fost preluată de fiul cel mare, Mita. Constantin Colimitra (1912-2001) din Pleasa îşi amintea despre el că avea un fler negustoresc deosebit, care suplinea lipsa pregătirii şcolare, şi credea că dacă ar fi crescut la oraş ar fi putut ajunge un magnat comparabil cu baronul fărşerot Sina din Viena secolului XIX. Fructele nu le vindea pe bani, ci pe lână, pe care o folosea la atelierul de croitorie.
În ''Corceaua'' (albanezul Korce) fărşeroţii dominau pazarul (târgul, bazarul), unde vindeau şi cumpărau cel mai mare număr de produse, în primul rând produsele lactate obţinute de la oi şi capre.Un comerciant din Corceaua care s-a impus pe plan naţional în Albania devenită independentă în 1912 a fost Dumitru (Mita) Teja, care a beneficiat de faptul că în noul stat rolul creştinilor a început să crească. El fusese educat la liceul românesc din Bitolia/Macedonia otomană. Un domeniu comercial aparte era zarafia (schimbul valutar), importantă într-o ţară în care circulau monede de aur şi argint, şi în care s-a remarcat Constantin (Dina) Cicani.

IV. Un meşteşugar aparte era samargiul, adică persoana care se ocupa de confecţionarea şi repararea samarelor pentru animalele caravanelor. Un astfel de samargiu era Nisa Popescu din Pleasa, care era şi cărvănar. Samarul confecţionat de el era diferit de alte tipuri întâlnite în lume, fiind ceva mai complicat. Avea trei curele largi şi groase care se treceau pe la pieptul animalului, pe sub acesta lângă picioarele din faţă, pe la partea exterioară a celor două picioare din spate şi o a patra pe sub rădăcina cozii.Aceasta din urmă era groasă cât încheietura mâinii unui copil de şase ani. Curelele era solid cusute de samar, la ele adăugându-se şi câte o frânghie trecută pe sub picioarele din faţă ale animalelor, ale cărei capete erau prinse de partea din faţă şi din spate a samarului. Un astfel de samar putea evita răsturnarea unui animal pe cărările râpoase ale munţilor Balcani, care putea antrena răsturnarea celui din urma sa.Tot legată de cărvănărit era şi ocupaţia de tăietor de lemne. Renumit era în acest sens cărvănarul Haralambie (Lambre) Cuşticea, zis şi Babaţili. El era de asemenea foarte îndemânatic în pregătirea sarcinilor pentru cai şi mulări sau mule (catâri).

Modernizarea noului stat albanez  în secolul XX nu i-a ocolit nici pe fărşeroţi. Ocupaţia cărvănăritului a început să fie înlocuită de transportul auto,introdus de armatele anglo-franceze, care au ocupat Albania în timpul primului război mondial. Unul din primii şoferi din Corceaua a fost Toma (Machi) Pipa, care a cumpărat un automobil american de lux Buick, cu care transporta pasageri între localităţi.Tot şofer transportator de pasageri, dar şi de mărfuri, a devenit Tănase Babu, fiul lui Tegu Babu, care şi-a cumpărat o maşină mare cu bănci şi acoperită. Un alt fărşerot din Dişniţa care a devenit ’’şofer de vază’’ (aprecierea lui C.C.) încă din tinereţe a fost Vanghele Teja Guţi, fratele bunicului meu Virgil, care şi el a învăţat această meserie de foarte tânăr.

V. Mita Baţu ’’Idiciu’’ din Pleasa, fiul lui Coli, era proprietarul unui cazan de ţuică, folosit de întreg satul pentru a-şi prepara băutura tare pe care o serveau la onomastice, botezuri, logodne şi nunţile de o săptămână, când se consuma în cantităţi mari. Fărşeroţii beau numai la aceste zile de sărbătoare, în satele lor neexistând cârciumi. Tăria era realizată de pleasoţi din strugurii cumpăraţi de la turcii din satul vecin Zumbleac. O meserie deosebită este cea de cofetar, pe care şi-a însuşit-o Nica Sota la oraş (probabil în Corceaua), iar la mutarea în România şi-a a deschis o cofetărie în Bucureşti. Tot în domeniu alimentar s-a remarcat un reprezentant al familiei Murova din Corceaua, care avea o brutărie. Proprietar de han a fost în Corceaua Leonida (Nida) Babu, fiul lui Tegu Babu.



SURSA:

Colimitra Constantin, Fărşeroţii. Monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 1986, 300 p.

Last modified on Luni, 19 Septembrie 2011 11:02
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required