Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Necrologul profesorului aromân Ioan Caragiani în revista ”Convorbiri literare” (1921)
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
23-09-2012

Necrologul profesorului aromân Ioan Caragiani în revista ”Convorbiri literare” (1921)

Rate this item
(0 votes)

<NO. 1 BUCUREȘTI,  IANUARIE 1921 ANUL LIII

În ziua de 13 ianuarie 1921 a încetat din viață bătrânul profesor de limba și literatura elină la Universitatea din Iași, Ioan Caragiani.

Născut în ziua de 11 fevruarie 1841 i-a lipsit numai o lună ca să împlinească vârsta de 80 de ani. Studiile secundare și superioare Caragiani le-a făcut la Atena și era un bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, pentru care avea o dragoste deosebită. Totuși el n-a voit să rămîie în Grecia, ci, bun Român de origine și sentimente, el a emigrat în 1864 în România unde i s-a încredințat catedra care a ocupat-o mai bine de jumătate de secol.

La înființarea Academiei Române în anul 1867, printre membrii din toate provinciile locuite de Români care aveau a reprezenta unitatea culturală și națională a României a fost numit și Caragiani, apoi, ultim supraviețuitor al celor ce compuseseră instituțiunea în 1867, a avut mulțumirea să asiste la serbarea solemnă pe care a organizat-o Academia la împlinirea unei jumătăți de secol.

Așezîndu-se în Iași în 1865, el făcu parte din membrii societății „Junimea”, frecventând regulat ședințele ei hebdomadare timp de 20 de ani; în „Convorbiri literare” Caragiani a publicat un șir de traduceri din Homer, Aristoteles și Theocrit, precum și articole originale despre Românii din Macedonia și poezia lor populară. El a făcut parte și dintre membrii societății „Junimea” care țineau prelegeri populare, filosofice, literare și istorice la Universitatea din Iași.

Caragiani avea un caracter egal, plăcut și totdeauna vesel. Vestit din cauza anecdotelor pe care le povestea cu o artă și un humor extraordinar, chiar pînă la bătrînețe. Caragiani era apreciat de toți cunoscuții săi și lasă o amintire dureroasă în cercul numeroșilor săi prieteni. >

 

SURSA

Al. Tzigara-Samurcaș, Necrologul unui junimist. Ioan Caragiani, Almanah „Convorbiri literare”, Iași, 1981, p. 16.

Last modified on Duminică, 02 Decembrie 2012 19:13
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required