Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Experienţele penitenciare ale părintelui Arsenie Papacioc
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
08-05-2011

Experienţele penitenciare ale părintelui Arsenie Papacioc

Rate this item
(0 votes)

În Cuvântul ÎPS Andrei şi în prima parte a cărţii Veşnicia ascunsă într-o clipă, întitulată Crâmpeie biografice şi cuvinte de folos, sunt prezentate cele două experienţe penitenciare ale părintelui Arsenie Papacioc, cu reflecţiile sale asupra acestor perioade din viaţă.

 

Prima a avut loc în perioada 1941-1946, când mireanul Anghel Papacioc a fost condamnat de regimul generalului Ion Antonescu pentru apartenenţă la Mişcarea legionară.

Legionarul Virgil Maxim (1922-1997) povestea un moment semnificativ din detenţia de la Aiud din anii 1945-1947, unde era coleg de celulă cu mireanul Anghel Papacioc: ‘’Părintele Vasile Serghie care nu se menaja în nici un fel , a avut un moment de mare cutremur sufletesc: <Fraţilor, sunt tulburat, gândindu-mă cum de am îndrăznit să mă fac preot? Probabil de aceea m-a adus Dumenzeu aici, ca să-mi dau seama cu adevărat de nevrednicia mea>. (…) Anghel Papacioc, apropiindu-se de dânsul, cu ochii plini de lacrimi, i-a zis: <O, Părinte Vasile, acum cu adevărat eşti un bun preot! Acum, când trăieşti cu conştiinţa nevredniciei tale! *Căci puterea lui Dumnezeu întru neputinţă se arată şi celor smeriţi le dă Dumnezeu harul Său !*(I Petru 5,5)>. (…) Anghel Papacioc era atunci tainic călugăr şi preot!’’. 

 

Acelaşi V.M. dezvăluia faptul că Anghel Papacioc ‘’când se ruga nu mai auzea şi nu mai vedea nimic în jur’’. Cu o astfel de rugăciune l-a salvat de la pedeapsă pe ‘’macedoneanul Ciolacu – Ciolacului, cum îi ziceau în dialect, mai tîrziu unul din şefii grupului de rezistenţă din pădurile Babadagului’’. Acesta, într-o dimineaţă, venise în celula lor să ia personal o oală pentru fructele pe care le culegea la muncă, pe care ar fi trebuit să i-o trimită cei din celulă, care se treziseră din neglijenţă mai târziu. Văzându-l pe Anghel Papacioc cum îşi făcea rugăciunea de dimineaţă, nu a avut curaj să-l întrerupă,  ba chiar a îngenunchiat şi a început să se roage şi el, riscând pedeapsa pentru întârziere la muncă din partea gardianului Gâlea, care îl strigase deja de două ori. ‘’Anghel tocmai termina cu <Amin>, când Gâlea strigă cu accent imperativ: <Ciolacu să coboare la echipă!!!> Ciolacu apucă oala, o băgă sub traistă, şi, ca salvat din mâna unui potrivnic, ieşi fulger pe uşă, repetând izbăvirea: Amin! Amin! S-a ridicat şi Anghel, puţin nedumerit. (…) <S-a întâmplat ceva? Parcă s-a auzit un zgomot!>’’

 

Atitudinea curajoasă a lui  Anghel faţă de detenţie reiese din amintirea unui eveniment neobişnuit petrecut în oraşul Vaslui, unde fusese trimis la muncă forţată: ’’După ce am coborât în gară, câţiva ne-am dus după apă, eu m –am răzleţit mai mult.Între timp a venit un camion şi i-a îmbarcat pe deţinuţi, ducându-i în partea cealaltă a oraşului,unde era lagărul de muncă. Eu m-am trezit singur în gară cu lanţurile pe picioare. Am tras spaimă cumplită, fiindcă mi-era teamă să nu fiu acuzat de tentative de dezertare. Niciodată nu m-am speriat de libertate ca atunci. Am ieşit repede din gară şi am luat-o direct pe centrul şoselei care traversa oraşul, în văzul tuturora, purtându-mi lanţurile cât mai la vedere, ca să nu fiu întâlnit ascuns printre oameni şi să fiu acuzat că am vrut să scap.Lumea se mira şi-şi făcea cruce, dar eu îmi vedeam de drum. De atunci îmi aduc aminte de Vaslui ca de cel mai lung oraş din ţară, cu o singură stradă interminabilă, la capătul căreia am ajuns după un marş forţat şi drept, iar colegii când m-au văzut săltau de bucurie că m-au recuperat,m-au ţinut în braţe ca să-mi taie fierarul niturile de la lanţuri, pentru a ieşi la muncă!’’

Experienţa primei detenţii a avut un rol important în decizia sa de a se călugări. 

 


Încă de când era frate la Mânăstirea Cozia a intrat în dispută cu regimul comunist,după cum povesteşte el însuşi: ''M-au numit profesor educaţie la mănăstirea Turnu. Şi am anunţat subiectul pentru un an de zile: Despre Isus Hristos. După un trimestru au venit comuniştii din Râmnicu Vâlcea să-mi schimbe subiectul, să nu mai predau pe Hristos, să predau ALRUS (Asociaţia pentru Legături între România şi Uniunea Sovietică - n. n.), adică pe dracul. Şi eu zic Cum? Nu se poate! Toată viaţa am luptat împotriva dracului şia cum să colaborez? N-am primit. Cu nici un chip. Stareţul meu,Ghermano,era şi el profesor, tot de educaţie, dar la alte clase.Şi el ea primit să colaboreze cu comuniştii. Eram un băiat disciplinat, când vă zic Stareţul meu, vă zic ca de un om mare, că era stareţul meu. Am fost sincer cu plecarea la mânăstire. Mi-am dat demisia de la şcoală.Nu mi-au primit-o. Mi-am dat a doua demisie. Nu mi-au primit-o. Îmi dau a treia demisie şi nici nu mă interesează că o primiţi sau nu o primiţi. Şi nu m-am mai dus. Cu nici un chip. Stareţul m-a chinuit. M-a mutat din chilia unde eram cu fraţii; sub cerdacul lui Mircea la Cozia, acolo unde pietrele erau mucezite din cauza Oltului, că Oltul bătea în ele. Eram fericit, vă rog să mă credeţi. Dar eram şi hotărât: <dacă mă dă afară mă duc în altă mânăstire, dar nu plec de voia mea!''>


În anii 1952-1954, a pribegit împreună cu Părintele Ilie Cleopa prin munţii din zona Mânăstirii Slatina, din cauza urmăririi Securităţii.


În vara lui 1954 Patriarhul Iustinian intenţiona să-i cheme pe cei doi părinţi la Bucureşti pentru a-i trimite în misiune la mânăstirile din ţară.Părintele Cleopa îşi amintea despre această întâmplare: ''Şi cum eram la un Sf. Maslu la M-rea Pasărea numai că vindoi plutonieri cu pistoale automate: <În numele Legii, sunteţi arestaţi! Urmaţi-ne!> ...Dar eu îi spun lui Arsenie: <Aşa Arsenie, din pustie la Patriarhie şi de la Patriarhie la puşcărie!> Dar Arsenie avea ani de închisoare: <Taci, măi frate, zice,suntem trimişi de Patriarhul Bisericii.Poate să mă împuşte acum!> Ne-au dat buletinele şi când ne-am întors maicile, unele cântau, altele plângeau.Ele au zis: <Să-i ascundem, să nu-i ia la noapte!> Eu eram mai prost, că eu nu am făcut închisoare, dar Arsenie, săracul, trecut prin multe, a zis: <Nu, măi fraţilor. Suntem oficiali. Dumnezeu care ne-a apărat ziua ne va păzi şi noaptea.Stăm aici! Cum vrea Dumnezeu!> - că delegaţia era la noi!''

 

Importanţa statutului de călugăr i s-a relevat în amploarea lui cu ocazia arestării de către Securitate în 1958, în legătură cu apartenenţa la grupul de spiritualitate creştină ‘’Rugul Aprins’’ (1955-1958), ‘’pentru infracţiunea de uneltire contr ordinii sociale’’. A fost arestat la Mânăstirea Slatina, unde au venit la două noaptea, la terminarea slujbei, trei camioane şi două autoturisme cu 89 de ofiţeri. Le-a spus: ’’S-a cutremurat muntele şi a ieşit un şoarece!’’ Dus la miliţia din Suceava a fost de acord să recunoască numai documentele pe care le va semna în faţa anchetatorilor: ’’Mi s-a părut că sunt cinstiţi. Ei erau foarte convinşi că eu am făcut propagandă. Nici vorbă părinţilor. Eu am fost legionar, dar sunt călugăr, părinţilor, dincolo de orice fel de măsură, dincolo de orice. Şi nu avem alt ideal decât de a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim sfârtecaţi şi chinuiţi pentru scînteia de Adevăr ce ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viaţă şi pe moarte. Asta-i deviza mea! (sublinierea autorului)’’ Ancheta a durat 90 de zile, marcate de bătăi pentru a recunoaşte ce doreau anchetatorii: ’’Eu, care, într-un fel mai cunoscusem lupta cu diavolul, am zis că mai primejdioşi sunt ăştia, că n-au frică de Dumnezeu...diavolul avea frică de Dumnezeu! Şi trebuia să suport cu orice chip că duşmanii mei sunt semenii mei.Dacă eşti omul lui Dumnezeu, El ştie de orice şi cu cât te laşi mai mult în Voia Lui, cu atât te va apăra mai mult. Dar sigur că şi tu, cu atât mai mult trebuie să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău. Şi nu se spiune că aproapele meu e duşmanul meu. Acest stări sufleteşti veneau ca fulgerul prin inima şi raţiunea ta.dar fără discuţie erau elementele care te ţineau prezent în fiecare clipă. Dar nu se poate fără jertfă. Nu se poate fără cruce. Asta a fost, asta o recomand şi aşa vreau cu orice chip să trăiesc. Şi cruce înseamnă să duci ce nu-ţi convine! (sublinierea autorului) Marea greşeală oamenilor în lume este că nu suportă suferinţa şi nu înţeleg că este singura acţiune, singura preocupare, singura trăire împotriva a tot ce este rău de sub patronarea diavolului. Cine fuge de prigoană, fuge de Dumnezeu, spune Sfântul Teodor Studitul. Biserica are nevoie de prigoane,pentru că te trezesc, te ţin prezent şi e luptă.’’

 

În anchetă a recunoscut că a purtat ‘’o serie de discuţii duşmănoase la adresa regimului democrat-popular din R.P.R. (…) afirmând că regimul democrat din R.P.R. se va schimba în curând, legându-şi speranţa de intervenţia care urma să survină din partea puterilor imperialiste din apus…’’.

 

A fost condamnat la 20 ani de muncă silnică. Timpul petrecut la închisoarea comunistă de la Aiud, cu vestita ei secţie de exterminare numită Zarcă, l-a făcut să constate un ’’Lucru foarte greu de înţeles şi de prezentat: simţeai că e un har foarte ascuns, care pălea sabia duşmanului, ceea ce m-a făcut să spun <Dumnezeu dă formă clipelor istoriei!> (sublinierea autorului ) Acesta este un semn pe care poate nu l-ar înţelege lumea.Descopereai frumuseţea şi Dumnezeul din om, descopereai lucrurile acestea – simţ de are fineţe, care există în om când eşti prezent. Dacă nu eşti prezent, cazi, eşti vândut; dar nu trebuie ignoraţi ăştia dacă îşi revin’’.


Tot despre timpul petrecut la sinistra închisoare de la Aiud părintele spune aparent surprinzător că ‘’a fost extraordinar.Am ieşit foarte folosit… Erau fel de fel de oameni, adunaţi din toată lumea. În sfârşit, lucrul ăsta îl ştiţi, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temniţă era suficientă, era destul ca să te smerească…’’ Această explicaţie a părintelui este şi motivul pentru care am folosit expresia ‘’experienţe penitenciare’’ pentru perioadele sale de detenţie.


Despre legătura cu Cel de Sus a părintelui Arsenie, tot Maxim Virgil îşi amintea că a nimerit iarna într-o închisoare comunistă,  într-o celulă de pedeapsă, cu noroi pe jos, cu Arsenie Papacioc. După tortura şi înfometarea suferite, n-a mai putut să stea mult în picioare şi a vrut să se întindă pentru a se odihni. A.P. a intervenit prompt: ‘’Nu te aşeza, a zis, căci am încercat eu mai devreme. Şi adormind, m-am trezit tras de picioare de un înger: <Scoală, Arsenie, dacă nu vrei să mori! Vremea ta nu a venit încă!>’’

 

Concluzia trasă de părinte în urma acestei a doua experienţe penitenciare personale  a fost următoarea: ’’Nu puteai să compari, pentru că este o mare greşeală să-ţi vezi poziţia ta în comparaţie cu cea fost sau cu ce visezi să fie. Trăieşti momentul, care ţi-e dat total pentru Dumnezeu! (sublinierea autorului ) N-aveai voie să compari, că nu mai puteai să vezi libertate şi bunătate la oameni. Nu era atrofiată dragostea, ştiam că există o lume liberă. Dar nu asta contează, ci actul tău de totală prezenţă. Chiar într-o lume albă, nu într-o lume roşie, comunistă.’’ În acest pasaj cred că se regăseşte şi titlul cărţii, Veşnicia ascunsă într-o clipă.

 

 

Dar părintele a fost urmărit de Securitate şi după amnistia generală din 1964. Mitropolitul Andrei de Alba Iulia  l-a vizitat pe părintele Arsenie de mai multe ori: când era inginer în 1973, apoi student la Teologie şi după ce a devenit preot, la hirotonisirea sa contribuind şi recomandarea părintelui Arsenie. Viitorul mitropolit nu a ştiut că întâlnirile lor era monitorizate de Securitate, până când, preot la Turda fiind, maiorul Vasile Pop i-a spus la un  moment dat: ’’te fac  eu să te spovedeşti cum te-ai spovedit la legionarul acela de la Constanţa.’’ (sublinierea autorului) Acest moment a fost probabil ulterior rânduirii părintelui Arsenie ca arhimandrit la Mânăstirea de maici Sf. Maria din Techirghiol, judeţul Constanţa, în 1976.

 

 

SURSE

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, 2 vol., ed. Gordian, Timişoara, 1997 
Arhimandrit Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, 168 p.

 

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required