Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Items filtered by date: Noiembrie 2011
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Mic dicţionar folkloric (Litera M)

Miercuri, 30 Noiembrie 2011 10:47

În 1979 editura Minerva a publicat lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Grecia-1977 România), ediţie postumă îngrijită de filologul român Valeriu Rusu.

Din cele 6 articole de la litera M am selectat paragrafe referitoare la folklorul aromân.

 

Martie


<După cum reiese şi din chiar folklorul contemporan, în vechiul calendar roman anul începea cu luna martie – ceea ce explică şi numele lunilor September, October, November şi December. În ale sale Fasti, I, 39, Ovidius precizează: ‘’Mars erat primus mensis’’, fapt ce se reliefează şi din următoarea legendă aromână, care circulă şi în folklorul grec (κνρ, 154-155):

‘’Odată, încă din timpul verei, cele 12 luni ale anului s-au înţeles ca să pună struguri într-un butoi şi, după ce strugurii vor fermenta, vinul să-l bea iarăşi toţi împreună, ca fraţi şi camarazi. La aceste cuvinte, Martie se sculă şi zise>{Eu cel dintîi voi pune vin în butoi şi după mine să puneţi voi toţi}. Au pus şi ceilalţi şi, după puţin timp, vinul a fermentat şi s-a făcut cum e mai bun de băut. Martie, care pusese cel dintîi struguri, zise celorlalţi: {De vreme ce eu cel dintîi am pus struguri în butoi, tot eu voi începe să beau}. {- Bine}, ziseră celelalte luni. Atunci a deschis cepul butoiului şi bău, bău, pînă ce nu a mai rămas decît drojdia.

După Martie, venea rîndul lui Aprilie. Cînd acesta s-a dus la butoi, gura lăsîndu-i apă de sete după vin, ce să vadă? Butoiul era răsturnat şi nici picătură, de jurămînt, nu curgea din el. Cînd văzu asta, se supără pe ceilalţi camarazi. Aceştia îl ascultă, se supără şi se gîndesc ce să facă. În cele din urmă au convenit ca Ianuarie să bată pe Martie pentru minciuna şi furtul ce a comis. Ianuarie îl înhăţă, luă o bîtă, îi trase o mamă de bătaie pînă ce zise aman! Îi luă şi puterea, ca anul să înceapă cu Ianuarie, nu cum începea, înainte vreme, cu Martie.

Bietul Martie, cînd îşi aminteşte că bău vinul şi că i s-a înşelat pe ceilalţi camarazi, rîde şi face timp frumos; dar cînd îşi aminteşte de bătaia ce a mîncat-o din partea lui Ianuarie, plînge, plouă şi ninge, şi devine foarte rece. De aceea lumea zice de luna lui Martie: Martie este şi haz face: aci-i cald, aci e rece.

Şi astfel bietul Martie a rămas de ruşine şi neiubit de ceilalţi camarazi ai lui’’ – ’’Lumina’’, V, 187; T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 68> (pp. 323-324)

<B) Cele două versuri, ca şi întregul final din legenda aromânească, reprodusă mai sus în transpunere, explică şi toanele atmosferice ale acesti luni – toane explicabile pentru clima ţărilor nord-mediteneene şi cari apar şi în foklorul altor popoare, cum ar fi: (…)

8. La aromâni e zicătoarea: ‘’Tuţ meşil’I mîcă carne, Marţul mîcă oasile’’ (Toate lunile mănîncă carne, Martie mănîncă oasele, adică: lunile de iarnă slăbesc vitele prin gerul lor, mîncîndu-le din carne, iar în intemperiile lui Martie ele pot muri, aşa că Martie le mănîncă oasele).> (pp. 324-325)


<D) La aromâni, ca şi la dacoromâni, numirea veche şi populară a acestei luni e Marţ(ul) – cf. şi I. Candrea, O. Densusianu, Dicţionarul etimologic al limbii române, 1056 sau Coresi, Carte cu învăţătură, 1914, 144: ’’luna lui Marţi’’ etc. Dacoromânii o numesc şi Mărţişor.

Începînd chiar cu prima ei zi, de acestă lună e legat obiceiul numit la aromâni marţu, iar la dacoromâni mărţişor, care este

1.’’un găitan compus din două fire răsucite de mătase roşie şi albă, sau dintr-un fir de arniciu roşu unul de bumbac alb’’ – Simion Marian, II, 137,

care, ca şi la aromâni, are următoarea folosire:

2. ’’În ziua de Dochia se face mărţişor: un fir de mătasă sau lîna roşie, împletit cu alt fir alb, care apoi se pune la gît pentru ca purtătoarea să fie rumenă şi albă peste an. Se poartă pînă-n ziua de Sînt Gheorghe şi atunci îl pune pe un trandafir sau pe o creangă de cireş înflorit’’ – E. Voronca, Datinele şi credinţele poporului român, 1903;

3. ’’În ziua de 1 martie, fetele şi copiii pun la gît şi la mîni mărţişoare: două sbilţe de arniciu, una roşie şi una albă, răsucite’’ – C. Rădulescu Costin, Din Muscel – cîntece poporane, I, 1896.

Cf. I. Candrea, Folklorul medical român comparat, 1944; E. Petrovici, Texte dialectale, 1943, 188.

4. La aromâni (transpunere dintr-o schiţă literară): ’’Apoi [mama] ne leagă marţul şi la mînă şi la picior. – {Să nu vă înşelaţi să scoateţi marţul}, ne zise ea… {Acela de la gît vi-l pusei ca să nu vă înnegrească soarele; acela de la mîni, ca să fiţi feriţi şerpi (s’ nu vă şirpicaţ’’, iar acela de la picior, ca să nu vă împiedicaţi noaptea pe drumuri şi berzele; atunci vi le voi scoate şi le vom pune pe nucca să le ia rîndunelele, iar voi le veţi cînta:

Rîndunică, faţă roşie,

dă-mi puţină sănătate,

să-mi trăiască mama şi tata,

sora mea cu tot frate…} – ‘’Lumina’’, IV, 108;

5. ‘’’…ficiorl’I arucară marţăle s’ lă ţasă arîndurile cămeşile’’ (copiii aruncară mărţişoarele pentru ca rîndunelele să le ţese cămeşile) – ‘’Frăţilea’’, II, 250.

8. La albanezi, după aceeaşi operaţie ca la aromâni:

‘’Moi dalendyşe, / fake cuke, / buze bubuke, / şkep ghylpane, / bist gerşane’’ (Măi rîndunică, / faţă roşie, / buză boboc (de floare), / cioc ca acul, / coadă ca foafecii) – A. Leotti, Dizionario albanese-italiano, 1937, 102> (pp. 326-327)

 

<E) Oricare ar fi fost data Paştilor era imposibil – ca şi astăzi – ca Martie să lipsească din Păresimile mari. De aci şi dictonul prin care se înţelege prezenţa continuă a cuiva sau a ceva undeva:

’’Ca Marţul tu Păreseani’’ (Ca Martie în Păreasimi) – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 541> (p. 328).

 

Medicina empirică


<C) În cadrul acestui spirit anecdotic, menţionăm şi anecdota Aromânul medic din N. Batzaria, Anecdote, 1935, Biblioteca Naţională a Aromânilor, III, 62-66.> (p. 333)


<D) (…) În concluzie, admitem că geneza şi evoluţia empirismului medical se datoresc nu numai instinctului experimental al omului, ci şi instinctului natural al altor fiinţe (animale, pasări etc), precum şi hazardului. Şi mai admitem că medicina popular nu trebuie total ignorată chiar în aceşti ani ai invenţiei penicilinei şi streptomicinei: la începutul acestui secol, în satul aromânesc Xirulivad din regiunea Veriei, bătrîna Hagigogu tratat cu success rănile periculoase ale oamenilor cu putregai de lemn de fag în care punea şi cite un ou. În această privinţă, cf. şi textul 94 din P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 263, care nu trebuie ignorat.

 


Mielul


<C) (…) ca folklor medical reţinem următorul procedeu din Franţa datînd din secolul al XV lea:

2. ‘’Se une femme est malade des varoles, il convient que son mari achate un noir agneau de l’annee et qu’il couche et lye sa femme en la peau de cellui agneau toute chaude et qu’il face son pelerinage et offrande a saincte Arragonde et pour certain elle en garira’’ – P. Sebillot, III, 130.

Acest procedeu, care aparţine mai mult etnografiei medicale, e cunoscut şi practicat şi astăzi în Peninsula Balcanică, bunăoară la aromâni, în al căror dialect e şi expresiunea caracteristică: l-băgară tu keale ‘’l-au pus în piele’’, adică ‘’fiind bătut pînă la vînătăi, l-au pus în piele’’ etc - cf. T. Papahagi, Din dicţionarul dialectului aromân, 17: keale.> (p. 337)


<D) Aspecte de raporturi dintre folklor şi limbă au mai fost tangentate în cursul acestei lucrări – cf. de exemplu, art. Ochiul

Aci, trecînd peste expresii ca: somnul mieilor, neaua (sau omătul sau zăpada) mieilor pentru care cf. fr. ‘’la neige des agneaux’’, precum şi peste proverb ca n’el ti faţi, luplu va ti mîcî (miel te faci, lupul te va mînca), P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 577 – semnalăm că, în dialectul aromân, petele albe de pe unghiile omului, numite în dacoromână noiţe şi oiţe, se numesc n’el’I ‘’agneaux: taches blanches sur les ongles’’ şi că aceste pete, ca şi la dacoromâni şi la alte popoare, sînt considerate ca fiind de bun augur.> (p. 338)

 


Minciuna


<A) În trecut şi aromânii au avut proprii lor spoitori conaţionali – azi, această meserie şi-au însuşit-o ţiganii cam peste tot. În această ocupaţiune excelau spoitori aromâni din Cruşova – spoitori cari, în dialectul aromân, se numesc γunusari. Aceşti γunusari erau renumiţi prin glumele şi păcălelile lor amuzante, ca şi prin minciunile lor tot atît de amuzante.> (p. 338)

 

<B) (...) La aromâni tot ca ghicitoare (în transpunere dacoromână):

’’Ce trecu pe afară,

că orbu o văzu,

mutul îi grăi,

surdul se sperie de vocea lui?’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 384> (p. 339)

 

 

Muma-pădurei

 

<B) 4. (…) La aromâni aceste fiinţe mitologice par a fi necunoscute. În dialectul aromân se zice, de exemplu, om di pădure, dar se înţelege un ’’om sălbatic, necivilizat’’. Totuşi, în legătură cu citatul 4 reprodus mai sus din folklorul italian şi în care apare cuvântul giovedi, poate că ar fi de relevant că în credineţele aromâneşti există o rea-făcătoare bătrînă supranaturală numită Gioia, care, după nume nu poate rămînea străină de Joimărica sau Joimăriţa din dacoromână: şi Gioia şi Joimăriţa înseamnă ‘’epouvantail, croquemitaine’’. În comuna mea natală, Avdela, e numele topic Keatra a Gioil’ei.> (p. 342)

 

 

Muntele


<B) (…) La aromâni, ai căror munţi, ca înălţimi şi întinderi rămîn mult în urma celor ai Chinei:

4. (Rezumat) După ce a făcut lumea Dumnezeu a chemat toate popoarele spre a le împărţi pămîntul după alegere. Grecul a cerut marea; bulgarul, pămîntul de arat; albanezul, rîpile. Într-un tîrziu, după ce s-a făcut împărţeala, soseşte şi românul, care cere munţii. Dumnezeu: ’’- Tocmai munţii ai ales; De ce nu ceri şi tu un loc bun? – Dă-mi, Doamne, munţii căci în munţi e tot ce e mai bun: păşuni pentru oi, vînt şi apă rece pentru noi şi totdeuana noi sîntem aproape de tine. - Ai tăi să fie’’ – T. Papahagi, Aromânii,1922, 196-197.

(Pentru variante ale acestei tradiţii cf P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 787-788)

Prin urmare, departe ca muntele să-i inspire vreo teamă, şi, ca să se vadă şi mai bine ceea ce el pentru aromân, mai relevăm cele ce urmează.

Într-o poezie populară, aromânii, cari au apucat şi cărări haiduceşti de munţi, exclamă:

5. ’’casa-a noastră-i muntile’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 1007.

Cf. T. Papahagi, Antologie aromânească, p. XVI; T. Papahagi, Aromânii, 194; T. Papahagi, Paralele folklorice (greco-aromâne), 53; Th. Capidan, Limbă şi cultură, 1943, 183.

Un proverb tot atît de caracteristic:

6. ’’Armînlu tu munţ easte ca amarea arihătipsită’’ – T. Papahagi, Antologie aromânească, 5.

Şi o constatare tot atît de elocventă: în 23 iunie 1919, unui grup de aromâni fărşeroţi oieri din Albania i s-a promis împlinirea unor anumite dorinţi. Atunci unul dintre ei a răspuns:

7. ’’Dacă ne vei da de toate cîte ne spui, atunci noi te vom avea (te vom considera) ca un munte’’ - T. Papahagi, La românii din Albania, 1920, 50.

Sînt, deci, realităţi cari, sub o formă sau alta, pot face parte din patrimoniul folkloric al oricărui popor pastoral ce e în plin şi continuu contact cu muntele, chiar dacă lumea unu atare patrimoniu nu e aceeaşi. În această privinţă, merită a fi reţinută bunăoară următoarea constatare. S-a văzut ceea ce e muntele pentru aromâni; cu toate acestea, acea fantastică lume folklorică formată, de exemplu, din diferite genii, spirite, vampiri, zîne, vrăji, minuni etc. – pe care o vedem atît de bogat şi de impresionant activînd în masivele Alpilor (cf. de pildă Ceresole) – o atare lume e ca şi inexistentă la aromâni. Această lipsă foklorică credem că nu s-ar putea explica decît avînd în vedere structura sufletească menţionată şi la începutul acestui articol. > (pp. 345-346)

 

<C) (…) La aromâni (în transpunere literară):

4. ‘’Hei tu munte, şi măre tu colină, / apleacă-mi-te încă puţin. / Apleacă-mi-te şi mi te fă şes. / ca să-mi văd casa mamei. / Fă-mi-te şes,fă-mi-te neted loc, / ca să-mi văd vatra cu foc’’ – T. Papahagi, antologie aromânească, 1922, 46, 357; P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 873, 889, 994, 1022; P. Papahagi, Poezia înstreinării la aromâni, 1912, 27. (…)

La aromâni (în transpunere):

7.‘’Munte înalt şi îndepărtat, / apleacă-mi-te, munte înalt, / şi fă-mi-te, vale, mai încoace, / să mi te întreb de draga mea…’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 889.> (p. 347-348)

 

<E) Dintre proverb, merită a fi reţinute următoarele:

  1. 1.La aromâni: ‘’Dipusiră munţîl’I şi si-alinară cupriile’’ (S-au lăsat în jos munţii şi se înălţară gunoaiele) - Z. A. Araia, T. Caciona, p. V.
  2. 2.La aromâni: ‘’Muntile di neauă nu si-aspare’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 563.
    1. 4.Proverbul acesta, care există şi la aromâni (P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 562), la dacoromâni apare versificat: ‘’Cînd s-o-ntîlni deal cu deal, / noi să bem dintr-un pahar, / Cînd s-or tîlni munţi cu munţi , / no să merem la părinţi…’’> (p. 350-351)

 

<F) Trec]nd peste cunoscutul dicton biblic cu credinţa care poate muta munţii şi pentru care cf şi credibilitatea raportată de Polo, 52-58, încheiem cu un amănunt filologico-geografic. Metaforic, în dialectul aromân greutatea mare e arătată prin munte:

’’1.L’i-aspune munţi’’ (îi arată munţi, adică îi arată că sînt dificultăţi mari de învins) – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 563.

2.’’...feaţe giuratlu aestu greu ca muntile’’ ( a făcut jurămîntul acesta greu cu muntele) – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 8.> (p. 350)

Mic dicţionar folkloric (Litera L)

Marţi, 29 Noiembrie 2011 14:46

În 1979 editura Minerva publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892-1977), ediţie postumă îngrijită de Valeriu Rusu.

Din cele 7 articole de la litera L am selectat paragrafe referitoare la folclorul aromân.

 

Leneşul


Directe sau indirect, tendinţele de a batjocori pe omul leneş sînt şi ele numeroase şi variate - cf. art. Prostul.

<A) Ca şi alte defecte sau lipsuri omeneşti şi lenevia îşi are ecoul ei nu numai în folklor, ci şi în limbă. Întrucît oarecari comparaţii între popoare în domeniu lingvistic se pot face nu numai ca stil, ci şi ca concepţie, dăm întîi cîteva exemple cu privire la limbă. (…)

‘’S’cadă şoariclu, ‘şi-frîndze nările n căpisteare’’ (Şoarecele, dacă ar cădea în căpistere, şi-ar rupe nasul - în căpistere nefiind nici fir de făină) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 637;

‘’S’tradzi cu skinlu, nu si-acaţă di ţiva’’ (Să tragi prin casă cu tîrnul, tîrnul nu se agaţă de nimic – în casă nefiind nimic) - P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 304> (p. 286)


<B) Exceptînd proverbele, snoavele şi basmele, lenevia e ironizată în manifestări literare versificate şi dialogate, cari, în folklorul dacoromân, formează strigăturile – o specie lirico-satirică proprie dacoromânilor. (...) De reţinut că aromânii nu au strigături.>

 


Luceafărul


<B) (…) Cu privire la originea lui sau, mai précis, la originile celor doi luceferi – cel de seară şi cel de dimineaţă -, iată cîteva menţionări: (...)

5. La aromâni (rezumat): Dumnezeu a satisfăcut dorinţa unei părechi împărăteşti ce rămăsese fără moştenitor: drept fiică, le-a dăruit o capră, care, de fapt, ziua era capră, iar seară îşi lepăda pielea de capră şi rămînea fată de o frumuseţe strălucitoare. În ciuda părinţilor lui, un fiu de împărat s-a căsătorit cu această capră. După un timp, amîndoi sînt chemaţi la o altă nuntă împărătească, împreună cu părinţii lor; dar mireasa-capră a fost lăsată acasă, ca să nu se facă de rîs. Aceasta, lăsîndu-şi pielea de capră acasă, iat-o într-o clipă la nuntă, în toată strălucirea ei. Mama fiului căsătorit cu capra află secretul, se întoarce acasă, găseşte pielea de capră şi o arde. Mireasa-capră simte ce s-a petrecut şi, copleşită de durere, începu să se ridice spre cer. Fiul de împărat s-a apucat de poalele miresei lui şi, ridicîndu-se tot mai sus, nu a putut să se mai ţină de poale şi căzu în fundul cerului, devenind luţeafirile di dimineaţă,în timp ce mireasa lui s-a transformat pe cer în luţeafirile di seară – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 205-207 (T. Papahagi, Antologie aromâneacă, 1922, 92-95); 409-412

Notă. – În acelaşi rol, sau în roluri similar, pielea, folosită mult şi în rituri cu origini totemice, apare în folklorul multor popoare.(…) Pentru aromâni: cf. şi P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 782-787.> (p. 290)


<C) Fondul basmului aromân rezumat mai sus, de care nu rămâne străin fondul celui dacoromân, rezumat sub numărul 4, vine să se întâlnească, din punct de vedere erotic, cu ce s-a constatat în folklorul extremităţii nordice a Europei, anume în Finlanda: (...)> (p. 290)

 

 

Lumînarea

 

<A) Lumînarea aprinsă – în alte părţi, candela – simbolizează viaţa unui om, pe care îl reprezintă: stingerea ei înseamnă moartea acelui om. Această credinţă apare în variate închegări folklorice.

1.La aromâni: (rezumat): Frigurile, Pleurezia şi arhanghelul Mihail vor să ospăteze cu un berbece ce urmează să-l ridice din turma unui cioban. Heavra (Frigurile) e refuzată, pentru că păstorul se poate scutura imediat de friguri aruncîndu-se în apă curată de rîuleţ. Plivritîlu (Pleurezia) se întoarce, şi el, fără berbece, pentru că, în caz de pleurezie, păstorul se culcă între două focuri mari şi nimic nu se atinge de el. Pe arhanghelul Mihail nu l-a putut refuza, ba chiar i-a adus berbecele pînă acasă, unde, intrînd în grădina arhanghelului, păstorul l-a întrebat: ‘’- Doamne, ce însemnează aceste lumînări, unele gata să se stingă, altele de abia începînd să ardă? – Fiecare lumînare reprezintă viaţa fiecărui muritor de pe pămînt: îndată ce o lumînare e pe terminate, eu mă şi reped să iau sufletul muritorului respective. – Va să zică, nu poţi ridica din viaţă pe cineva a cărui lumînare e departe de a se stinge. – Nu. – Te rog, arată-mi lumînarea mea. (Arhanghelul i o arată, iar păstorul vede că lumînarea lui nu a ars nici pe jumătate). – Dacă e aşa, să-mi restitui ori berbecele, ori costul berbecelui, căci nici de tine nu mi-I teamă’’, replică – ‘’Lumina’’, IV, 346-348.

Într-o altă variantă, tot aromânească, în care aceeaşi acţiune se desfăşoară tot în mediu păstoresc, în loc de lumînări apar gheme: după cum e plin sau pe terminate, fiecare ghem reprezintă viaţa unui anumit muritor pe pămînt – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 298-299.

Într-o a treia variant aromânească apare candela (în Almanahul aromânesc Frăţilea pe anul 1927, 125-128.

Pentru meglenoromâni, cf. Th. Capidan, Meglenoromânii, II, 68-69.

Şi candela şi ghemul au lăsat respectivul lor ecou în dialectul aromân: va ţ’astingu căndila (îşi voi stinge candela) înseamnă ‘’ te voi ucide’’, iar expresia l’I si-adună cioara (i se strînge sfoara, aţa) înseamnă ‘’I se scurtează viaţa’’.> (pp. 293-294)

 

<B) Aceeaşi credinţă circulă şi în folklorul dacoromân, aproape identică pînă chiar în amănunte cu ce e la aromâni: în variant din Ion Creangă, IV, 76-77 apar ghemele, iar în varianta bănăţeană din Gheorghe Cătană, Poveşti poporale din Banat, I, 33-34 apar lumînările.> (p. 294)

 

 

Luna

 

<E) De la atari manifestări, la baza cărora e un cult religios , pînă la cele de natură poetică, populare sau culte – cf. bunăoară T. Papahagi, Paralele folklorice (greco-române), 1944, 38-40; Poezia lirică populară, curs, 1947-1948 ms -, trecerea devine pe cît de naturală pe atît de imperceptibilă, mai ales că credinţa populară recurge la acest astru şi ca la un informator, sau sfătuitor sau chiar binefăcător – aşa cum se poate constata şi din textele ce urmează: (...)

2. La aromâni: ’’Hai micuţă, să mi te cunun / sub umbra cea de pin: / nun să punem pe acel soare, / iară luna – nună mare’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 866.> (p. 298)

 

<F) Datorită fazelor sale lunare, era natural ca luna să impresioneze şi să inspire imaginaţia creatoare a omului patriarchal. În această privinţă, afară de ce e menţionat în art. Soarele, vom releva îndirectă legătură cu Luna nouă un singur aspect, şi anume o formuletă din folklorul copiilor, în ale cărei variante se vor putea constata anumite elemente comune bunăoară în folklorul Italian şi cel aromân. (…)

6. La aromâni: ‘’Lună, lună nouă, / eu ca tine, tu ca mine: / părul tău, pînă la piept:

cosiţa mea, pînă la pămînt’’;

7. ‘’Lună, lună nouă, / dă-mi pîne cu ouă, / să mi-o bag în mînecă, / să mi-o mănînc duminecă’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 754.> (p. 300)

 

<G) Cum e şi explicabil, în magie rolul lunei e substanţial. Iată cîteva spicuiri din bogatul material cunoscut: (...)

8. ’’Dacă vreodată copilul mic se îmbolnăveşte de lună, atunci poţi să-l îndrepţi spre lună: mama i ape copil şi, cu acesta în braţe,iese noaptea la lună; apoi îl aruncă (îi face vînt, îl îndreaptă) de trei ori spre lună astfel: {Pănă acum, Marioară sau Nicu, mamă ţi-eram eu; de-acum înainte, eu îţi sînt vitregă, iar mamă ţi-e luna} Aşa spune de trei ori şi durerea (boala) de lună îi trece. – Dor di lună sau loare di lună ce slăbeşte mult pe copilaş: îi produce friguri, diaree şi alte multe’’ – ‘’Lumina’’, I, 6; Dumitru Cosmulei, Datini, credinţi şi superstiţii aromâneşti, 1909, 16> (p. 301)

 

 

Lunile

 

<(…) Trecînd peste fondul moral ce priveşte două stări sociale diferite, iată, în rezumat şi într-un alt cadru, cele 12 luni şi în folklorul aromân:

2. O bătrînă, greu bolnavă, ceru unicei sale fiice să-I aducă cireşe în luna martie. Neavînd încotro, fata porneşte la drum şi iată-o pe un munte, unde întîlneşte cele 12 luni. Le dă bineţe şi le cere apoi cireşe. Martie, şeful lor, o întreabă: ‘’dintre toţi cîţi sîntem aici, cine-I cel mai frumos?’’ Fata răspunde: ‘’mai frumos decît tine nu e nimeni’’. Atunci Martie a făcut tot posibilul ca fata să poată culege cireşe, pe cari le-adus mamei sale – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 775-777.> (pp. 303-304)

 

 

Lupercalia

 

<C) 10. (…) La aromâni, Lupercalia se oglindesc în obiceiul lor lor ritual cunoscut sub numele de Aruγucearili sau Liγucearil’I şi cari se practică în ziua de Anul Nou – zi în care, la dacoromâni, se ţin Pluguşorul, Sorcova, Vasilca etc. Iată o sumară descriere a acestui obicei pe care, în copilărie, l-am practicat şi eu în sate tesaliene de iernatec ale aromânilor pindeni:

11. Toţi Arugucearii se constituie în grupuri, unele mai mari, altele mai mici, dar totdeauna fără soţ ca număr – aşa cum e şi la Căluşarii de la dacoromâni. Se travestesc apoi felurit, după localitate: unii se îmbracă în costume de căpitani de haiduci, alţii se fac arapi, adică se înnegresc, alţii în chipuri de animale. În Tesalia şi Epir, din întregul grup numai cîţiva se deghizează, pe cînd ceilalţi se mulţumesc să poarte numai cîte o mască spre a nu fi recunoscuţi şi rolul lor e ca să poarte darurile căpătate de la stăpînii caselor unde se duc (făină, brînză, unt – din cari, apoi, fac tradiţionalele plăcinte – precum şi băuturi etc) Mai toţi sînt înarmaţi cu măciuci sau săbii de lemn, afară de căpitan şi de bubair, cari poartă săbii adevărate. Bubairul, numit şi bubuşarul, mai poartă peste tălăgan şi clopote de diferite mărime. Uneori şi întregul grup poartă clopote – T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 37 (şi 175, unde, după AJB Wace şi MS Thompson, The nomads…, 1914).

Pentru descrierea şi studierea acestui obicei, cf. P. Papahagi, Căluşerii sau Arugucearii la aromâni (în ‘’Graiu bun’’, I, 4-5, p. 83 sq.)

Tot la aromâni: ‘’La Cruşova, în ziua de Anul nou tineretul se face arap, cu o şapcă cu coadă de vulpe’’ – ‘’Viaţa albano-română’’, I, 77.

De observant aci că în special fiii de aromâni oieri sînt acei cari se fac Aruguceari, întrucît numai aromânii oieri dispun de numeroase clopote mai ales de bronz, pe cari, primăvara – cînd ei se urcă la munte – ca şi toamna – cînd coboară la şes – le poartă atîrnate de gît ţapii ce merg în fruntea turmelor (cf. art. Clopotul)> (p. 312)

 

 

Lupul

 

La popoarele în ale căror ţări există sau au existat lupi, această fiară, datorată ravagiilor ce le face mai ales în ovine, şi a creat un folklor bogat, din care încercăm să prezentăm aspect mai caracteristice.

 

<A) Teama de aceste ravagii a dat naştere unor credinţe şi practice cum e cea următoare:

4. (…) La aromâni: ‘’În ziua de 11 noiembrie, ziua Sf. Minazi, se leagă gura lupilor, ca să nu mănînce oi. Atunci, mai marea femeie din casă ia pieptenii de tras lîna şi-i leagă cu aţă. Altă femeie din casă o întreabă pe dînsa de trei ori: {- Ce faci, mamă? (sau mătuşe, sau orice i-o fi)}. Ea răspunde că leagă gura lupului: {Cheatră-n gură-l’i!} (piatră în gura lui). Tot astfel fac şi cu foarfecii, pe carei îi leagă tot în scopul arătat’’ – ‘’Lumina’’, V, 2, 43> (p. 314)

 

<C) Naivitatea folklorică e şi mai amuzantă în următoarele superstiţie:

La aromâni: ’’Se crede că un păr mic ce atîrnă de coada lupului şi pe care îl poţi uşor recunoaşte fiindcă se deosebeşte de ceilalţi peri, are puterea ca, dacă-l porţi cu tine, să-ţi atragă iubirea oricărei femei asupra căreia îţi vei arunca privirea. Părul acela, dacă vrei să-l capeţi, trebuie, înainte de a împuşca în lup, să spui: {ţîni-ţ perlu, lupe!} [ţine-ţi părul, lupule!], căci altmintrelea îl aruncă îndată ce este împuşcat şi nu-l poţi găsi’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 299-300> (p. 316)

 

<F) În legătură cu precedentul motiv, în folklorul religios lupul vine în atingere cu diavolul: (...)

Pentru aromâni, cf. art. Dracul.

Pentu bulgari, cf Melusine, IV, 265-267, unde se dă o variantă asemănătoare cu cea aromânească, urmată de explicaţii referitoare la originea motivului.> (p. 317)

 

<G) Lupul apare şi în basme. (...) La aromâni avem un lup di her, P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 258.> (p. 317)

 

<H) (…) La aromâni: ‘’Pe cînd un ţăran venea cu măgarul său la tîrg, iată şi lupul în drumu-i, ca să-l mănînce pe măgar. Bietul ţăran, neavînd ce face, s-a rugat de lup să i-l cruţe pînă s-o duce în tîrg şi cînd s-o întoarce, el tot pe acolo o să treacă, aşa că i-l poate mînca atunci. – ‘’Dar ce o să faci în tîrg? Întreabă lupul. – Să-mi aleg vreo zece măgari, ca să-i aduc acasă. – Cum aşa? – Apoi în tîrg vin măgarii de la sine şi vin oamenii ca să-şi aleagă şi să ia cîţi măgari poftesc. - Dacă vine eu, pot să aleg şi eu cîţi măgari îmi place? – Cum să nu, răspund eţăranul. De cît, ca să nu creadă lumea că eşti cine ştie ce, vino să te pun călare pe măgar’’. – Lupul, ademenit,a consimţit, dar cînd s-a văzut în tîrg, toată lumea a început să-l bată şi să-l huiduiască’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor,1900, 534-535.> (pp. 318-319)

 

<I) În proverbe, această fiară apare şi mai reliefată. Iată cîteva mai caracteristice:

1.’’Luplu negură caftă’’ (Lupul ceaţă caută) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 537; ‘’Luplu n moglă vedi’’ (Lupul în ceaţă vede) – P. Papahagi, Meglenoromânii, I, 74

8. (…) Şi-oile tu metro ş’luplu sătul nu s’faţe’’ (Şi oile la număr şi lupul sătul nu se poate) – Iuliu I. Zanne, Proverbele românilor, IX, 674

9. (…) ‘’Cu luchil’I si-adună, ca nîşi vai aurlă’’ (Cu lupii se împreună, ca dînşii va (vor) urla) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 533.> (p. 320)

12. (…) ‘’Luplu perlu şi-mută, nu şi nveţlu’’ (Lupul părul îşi schimbă, nu şi năravul) – P. Papahagi, din literatura poporană a aromânilor, 1900, 537;

14. (…) ‘’Si si-aspîrea luplu di ploaie, vrea poartă tămbare’’ (Dacă lupul s-ar fi speriat de ploaie, ar purta tămbariu) – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 536;

15. (…) ‘’Luplu l tundea şi al dzîţea;{aγonea că fug oile}’’ (Pe lup îl tundeau şi el zicea: repede, căci fug oile) – ‘’Peninsula Balcanică’’, IV, 50;

‘’Aduţea luplu la γramate şi-el dzîţea: {loară cior!}’’ (Aduceau pe lup la şcoală şi el zicea: s-au îndepărtat oile!) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 534.

 

Mic dicţionar folkloric (Litera G)

Luni, 28 Noiembrie 2011 11:55

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar fokloric a filologului aromân Tache Papahagi, ediţie postumă îngrijită de filologul român Valeriu Rusu.

Din cele 4 articole de la litera G am selectat paragrafe despre folclorul aromân.

 

Găina

<A) (…) Dacoromânii, ca şi aromânii, cred că dacă găina cîntă cocoşeşte mai cu seamă cînd apune soarele, e semn de nenorocire sau că va muri cineva din casa căreia aparţine acea găină care, în acest caz, va trebui să fie îndată ucisă – cf. S. Marianu, Ornitologia poporană română (1883).> (p. 265)

 

Genuchiul

<B) (…) 2. La aromâni (cf. şi art. Curcubeul): ’’Dacă vrei să prinzi un iepure, nu ai decît să-ţi însîngerezi cu o piatră un genuchiu şi iepurele se va opri din fuga lui şi va merge atît de încet încît îl vei putea prinde de viu’’ – T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 130-131.> (p. 269)

<D) Încheiem cu o credinţă care, nici ea, nu e străină de semantismul străvechi al lat. GENUCULUM:

1.La aromâni: ‘’Dacă cineva îşi apucă un genuchiu sau amîndouă în mîinile sale prinse prin încrucişarea degetelor , se zice că moare cineva din casă’’ – T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 125.>

(p. 270)

 

 

Ghioni * Ghionoaia

 

<A) În dialectul aromân, ca şi în cel meglenoromân, există cuvîntul ghioni , fără ca să se cunoască précis respective pasăre – ceea ce şi din definiţiile ce s-au dat acestu cuvînt: 1. ‘’pasăre mare, un fel de cioacă, care îşi articulează numele său; apariţiunea lui prevesteşte toamna, vremea rea’’ ; 2. ‘’graur (pasăre) (I. Dalametra, Dicţionar macedo-român, 1906; 3. ‘’fel de cioacă (o pasăre) P. Papahagi, Basme aromâne, 1905; 4. ‘’oiseau qu’on ne connaît pas assez bien; peut-etre: corneille des clochers (corvus monedula) ou bien: etourneau (sturnus)’’ (T. Papahagi, Antologie aromânească, 1922). În literatura scrisă aromână: ‘’jiloşil’i ghionuri (îndureraţii, duioşii ghioni), ‘’Lumina’’, V, 186. – Pentru meglenoromână, cf. P. Papahagi, Meglenoromânii, I, 95. > (p. 271)

 

<Sub raportul folkloric, legenda, extrem de sumară, pe care o cunosc din copilărie e că această pasăre cîntă numai noaptea – în nopţi de primăvară şi de vară – şi prin cîntecul ei, din care se desprinde silaba repetată de ghioni, ea îşi cheamă îndurerată pe fiul ei pierdut , care se chema Ghioni. Aşadar la origine, această pasăre era un om, iar azi e o ‘’piccola cievtta di passaggio in estate’’ (Angelo Leotti, Dizionario albanese-italiano, 1937.

Iată, în rezumat, o altă variant, tot aromânească:

1.O mamă bătrînă avea un singur fiu, care s-a îmbolnăvit de moarte.Ea s-a rugat de Dumnezeu ca să moară ea. Moartea a şi sosit, dar bătrîna nu s-a îndurat să moară şi a spus Morţei ca să ia sufletul fiului ei – ceea s-a şi făcut. Avînd remuşcări, s-a rugat din nou ca să fie prefăcută în pasăre. De atunci, ca pasăre, zburînd din arbore în arbore, ea îşi cheamă în timpul nopţilor pe fiul ei strigînd Ghion, Ghion! – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 23-24.> (p. 271-272)

 

<D) Revenind la legenda aromână încheiem cu amănuntul mitologic , anume că avem a face cu o metamorfoză: transformarea unui suflet omenesc în pasăre – credinţă cu circulaţie universală, bine cunoscută şi poporului român aşa cum reiese şi din art. Cucul, Cucuvaia, Ciocîrlia.

În această privinţă, cf. şi în domeniul etnografic: deasupra mormintelor sufletul reprezentat prin proumbei – T. Papahagi, Antologie aromânească, 166 şi p. XXXV; T. Papahagi, Images d’ethnographie roumaine, III, 275 etc.> (p. 273)

 

 

Grindina

 

<Pentru oprirea grindinei, credinţa popular recurge la mijloace similar celor menţionate la art. Cuţitul, Ploaia, Tunetul:

(…) 4. La aromâni (cu colorit de creştinism): ‘’cînd cade grindină, ca să o facă să încetez, se scot în curte o păreche de pirostii răsturnate cu picioarele în sus şi se pune peste ele un ou roşu (acela care-l păstrează femeile la icoană încă de la Paşti). Mai încetează de a cădea piatră şi dacă este o femeie care pentru prima dată, ia un bob de grindină şi-l înghite’’ – ‘’Lumina’’, III, 5.> (p. 274)

Mic dicţionar folkloric (Litera F)

Duminică, 27 Noiembrie 2011 00:56

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Avdela, Grecia – 1977 Bucureşti, România), ediţia postumă fiind îngrijită de filologul român Valeriu Rusu.

Din cele 6 articole de la litera F am selectat 5 care cuprind paragrafe ce se referă la folclorul aromân.

 

Femeia

<E) Anecdota Femeia încăpăţînată – sau cu titlul La femme au pouilleux etc. -, studiată de Bédier pare a fi foarte veche şi foarte răspîndită în diferite variante. (…) În variantele date de Bédier iată sumar cuprinsul temei: (…) 2. În anul 1260: Tăindu-i în fine limba, femeia arată soţului ei pe cale de gest că ‘’le pré n’a pas été fauché, mais tondu’’ (…) La fel şi în folklorul aromân (N. Batzaria, Anecdote, 1935, 44-48), ca şi în cel meglenoromân (Th. Capidan, Meglenoromânii, II, 1928, 41).> (p. 234)

 

 

Focul

 

<D) Focul e purificator. Graţie lui se poate obţine acea lustratio per ignem, necesară atît pentru oameni cît şi pentru animale în vederea unor variate scopuri, aşa cum se poate vedea din atestările ce urmează, ca şi din ce e dat la art. Sîn Zienele

1.’’La aromâni, în seara de 9 martie, femeile şi copiii aprind în curte, ori în alt loc, două grămezi de paie , şi cei din casă sar peste flăcări… Ei cred dar, cum credeau şi romanii, că prin flăcările focului de paie se vor curăţi’’ – ‘’Lumina’’, I, 1903, 219; T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 69.> (p. 248)

 

<F) (…) 9. La aromâni: ‘’[În ajun de Crăciun], un păstor dintre cei mai tineri, cu mamă, tată şi fraţi în casă, lua două lemne verzi de alun. Le freca, le freca unul de celălalt pînă se aprindeau singure. Acest foc se numeşte foc v’iu’’ – ‘’Lumina’’, V, 1908, 118.> (p. 250).

 

<H) Încheiem cu cîteva ghicitori mai reuşite cu privire la foc, dintre cari ultimele sînt dintre cele dezvoltate:

(…) 2. (…) La aromâni: ‘’Am un boŭ aróşŭ: iu (unde) năs páşte iárbă nu creáşte’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 373.

La meglenoromâni: ‘’Am un bou: iundi zaţi iarbă veardi nu cucneaşte (răsare)’’ – P. Papahagi, Meglenoromânii, I, 50; Th. Capidan, Meglenoromânii, II, 1955.> (p. 253)

 

 

Fumul

 

<C) (…) e tendinţa omului de rînd de a biciui unele calităţi ale semenului lui, ca şi unele scăderi morale, în dorinţa de a vedea o nivelare a acestora sau chiar o dispariţie a lor. În copilăria mea, ca elev de şcoală, vara mă duceam la stînă – iarna, mai rar, la mandră – şi, lîngă foc, parcă tot fumul venea numai spre mine, în timp ce ciobanii, obişnuiţi cu el, nu-l prea luau în seamă. Dar aceşti ciobani, prin cuvinte ca: ‘’Vedz? Nu ti cunoaşte fumlu’’, făcea aluzie la faptul că, renunţînd la viaţa tradiţională, şcoala m-a cam îndepărtat de condiţiile existenţei lor sociale -  ceea ce, spre glumeaţa lor satisfacţie, o ilustra parcă şi capriciosul fum ce vremea şi spre mine şi pe care eu îl resimţeam mai mult decît oamenii stînei. – (Cf. art. Ochiul)> (p. 256)

 

<D) În lumea ghicitorilor e satisfăcător reprezentat:

(…) 3. (…) ‘’Tatăl ninca nifaptu, hil’ilu la Dumnidzău traptu’’ (Tatăl încă nefăcut, fiul tras (pornit) la Dumnezeu) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 373.

‘’Tata-su nu si rudi, il’i-su si dusi la Domnu’’ (Tatăl său nu se născu, fiu-său se duse la Dumnezeu) – Th. Capidan, Meglenoromânii, II, 155. (...)

6. ‘’- Unde te duci, fune lungă? – De ce mă întrebi, măi fund aprins? – Fumul şi vatra’’  - G. Weigand, Die Aromunen, II, 1895, 272.> (pp. 256-257)

 

 

Furca şi fusul

 

<B) 1. La aromâni: După cîteva zile de la nuntă, mireasa iese în curtea casei socrilor ei şi, cu furca în brîu, începe să toarcă pe un fus caier alb pe care, cu furca şi fusul,l-a adus de acasă. După o săptămână, cînd se duce în vizită la părinţii ei, se duce cu tot cu furcă şi caier; aci, părinţii ei, ca şi rudele apropiate, o cinstesc dăruindu-i galbeni sau alte monede, pe cari le pun în caier sau le agaţă de furcă etc.> (p. 258)

 

 

Furtul

 

<A) (…) În conformitate cu natura şi scopul lui, în concepţia etică a popoarelor furtul nu apare totdeauna condamnat, ba uneori e chiar binecuvîntat – aşa cum reiese din următoarele documentări, cărora nu le lipsesc altoiri, sau localizări:

(…) 4. La aromâni (rezumat): În timp ce evreii se pregăteau să-l crucifice pe Hristos, un păstor, fiindu-i milă, şterpeleşte cuiele necesare. Întâmplător, trece pe acolo un ţigan, care, la comanda evreilor, face nişte mari piroane ţigăneşti, de pe urma cărora Hristos a pătimit cumplit. Atunci Hristos a zis: ‘’Ciobane, te binecuvîntez: pururi îmbrăcat şi bogat să fii, dar de furat să nu te laşi şi nici să suferi pentru furt’’. Iar ţiganului: ‘’Ţigan, oropsit şi zdrenţăros să fii de a pururi’’ – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 787-788; T. Papahagi, Antologie aromânească, 1922, 84-85,

Exceptînd motivul cu ţiganul, variant aromână se identifică cu cea care circulă şi la popoarele din Asia-mică> (p. 263)

 

<B) O superstiţie curioasă, identică cu cea dacoromână, menţionată de I.A. Candrea, Folclorul medical român comparat, 1944, 286, e următoarea:

(…) 2. La aromâni: ‘’Hoţii au obiceiul să treacă prin cimitir cu ochii închişi şiiau lut de pe morminte.Din acest lut aruncă pe casa de unde vor să fure, că aşa nu-i simte nimeni’’ – Dumitru Cosmullei, Datini, credinţe şi superstiţii aromâneşti, 1909, 52.> (p. 263)

Mic dicţionar folkloric (Litera D)

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011 15:16

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Avdela/Grecia – 1977 Bucureşti, România), ediţie îngrijită de filologul roman Valeriu Rusu.

Din cele 4 articole de la litera D am selectat paragrafele despre folclorul aromân.

 


De-a poarca


<(…) Neputînd da aci o atare ilustrare ,în acest Mic dicţionar folkloric nu figurează decît cîteva teme etnografice, printre cari şi jocul De-a poarca.

Iată cîteva din descrierile cele mai scurte ale acestui joc.

(…) La aromâni:

Alături de alte denumiri, la ei jocul acesta se numeşte Cu poarca, iar gaura se află în mijlocul cercului de copii jucători şi care în Maramureş se numeşte oraş, e numită băsearică – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 147-148.

Pentru amănunte iconografice pentru acest joc,cf. T. Papahagi, Images d’ethnographie roumaine, II, 165.> (p. 207.)

 

 

Dintele

 

<A) Menţionînd în treacăt că primii dinţi ai copilului sînt denumiţi dinţi de lapte  - în aromână: dinţî di lapte, în italiană: denti di latte, în franceză: dents de lait etc -, ne oprim în primul rind la căderea acestor dinţi – cădere care, fiind comună întregii omeniri, nueste exclus ca foklorul legat de acest process anatomic să fie în general anthropologic.

(…) 4. La aromâni: ‘’Cînd scoate un dinte, copilul îl aruncă pe acoperişul unei case zicînd: na di os, dă-ni di her’’ – T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 19.> (pp. 208-209)

 

<C) Dinţii unor anumite animale (sălbatice) servesc drept amulet. În copilăria mea, deseori am văzut în Peninsula Balcanică, pe pieptul cailor de călărit, colţii de mistreţ formînd figura semilunei – cf. Amuleta, Cornul, Lupul.> (p. 210).

 

<F) Încheiem cu cîteva proverbe:

1.La aromâni: ’’Un mîcă prune aγre şi-altull’i-amurtă dinţîl’I’’ (Unul mănîncă corcoduşe verzi şi altuia i se strepezesc dinţii).> (p. 212)

 

 

Distribuirea pămîntului

 

<E vorba de felul cum Dumnezeu a împărţit la popoare pămîntul sau alte daruri.

Această tradiţie e una dintre acele ce ilustrează limpede modul în care se produc localizări şi adaptări în temele folklorice – cf. art. Croitorul şi ucenicul.

Dăm întîi variant aromână, în care apar patru popoare balcanice:

După ce  a creat lumea, Dumnezeu cheamă toate popoarele spre a le distribui pămîntul. Grecul cere marea. Bulgarul cere pămînt de arat. Albanezul cere rîpile. Într-un tîrziu soseşte şi aromânul, aducînd lui Dumnezeu un sugar fript; el cere munţii. ‘’- Cum? Tocmai munţii ai ales? Nu vezi să ceri şi tu un pământ bun, cum a cerut toată lumea? – Dă-mi Doamne, munţii, căci în munţi se află tot ce ai făcut tu mai bun: păşune pentru oi, aer şi apă rece pentru noi, şi mereu aproape noi amîndoi’’ – T. Papahagi, Aromânii – grai, folklor, etnografie, 1932, 196-197.

Cu privire la tendinţa caracteristică a aromânului de a se aşeza în munţi, cităm:

‘’…une foule de Valaques qu’une sorte d’instinct porte a recherché les regions froides, voisines des fôrets, des pâturages et des eaux glaciales qui sont leurs delices’’ – F. Pouqueville, Voyage dans la Grece, II, 369; III, 22-23. – Cf. şi art. Muntele> (pp. 212-213) (‘’… o mulţime de Vlahi pe care un fel de instinct îi împinge să caute regiunile răcoroase, învecinate cu păduri, păşuni şi ape reci care sunt atrăgătoare pentru ei’’ – Traducere M. T.)

 

<După cum vedem, comparînd între ele variantele sud-americane,cele dacoromâne şi cea aromână, constatăm o diferenţiere numai în motive, în timp ce fondul temei e acelaşi şi anume: Dumnezeu distribuie sau oferă cite ceva fiecărui popor.> (p. 214)

 

 

Dracul

 

<A) (…) Cuvîntul drac – comun întregului domeniu lingvistic românesc nord- şi sud-dunărean, precum şi unor anumite regiuni sudice al Franţei – reproduce lat. DRACO care ca şi  grec. Δρακων din care derivă, însemna ‘’dragon, serpent’’, dar nu şi ‘’diable’’.> (p. 215)

 

<B) Se ştie că, în concepţia creştină,dracul (sau diavolul) este antipodul lui Dumnezeu. Ca atare, în linii generale, el apare sub următoarele aspect morale şi fizice: rău, negru, subpămîntean, temut, dar şi fricos, caraghios. Pentru atingerea scopurilor sale, el apare sub foarte variate aspecte:

(…) 3. (…) În folklorul aromân apare foarte des şi sub denumirea Aţel cu cu un cicior (Cel cu un picior). Iată, în rezumat, respectiva legendă – pentru care cf. şi art. Lupul -:

4.Dumnezeu făcu tot pămîntul. Ca să nu rămînă de rîs, dracul reuşi să facă un bivol şi un lup, dar nu-i putea însufleţi. La rugămintea dracului, Dumnezeu îi spuse cu să facă viu pe bivol, iar pentru lup i-a spus să-I zică aşa: ‘’scoală, lupe,ca să mănîncipe stăpînu-tău’’. Dracul îşi făcu întîi o gaură alături. Băgîndu-se în ea, a întins un picior ca să mişte pe lup, căruia i-a adresat cuvintele de mai sus. Lupul a şi înviat şi i-a şi înhăţat picorul pe care i l-a retezat de la genuchi. De atunci dracul a rămas cu un picior şi fuge de groaza lupului – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 804-806.> (p. 216)

 

<C) Referindu-ne la legenda aromânească rezumată mai sus, constatăm tendinţa dracului de a crea şi el ceva, vrînd să egaleze pe Dumnezeu.> (p. 217)

 

<D) (…) 2. Dracul, intrigant. Dăm în rezumat legenda Dracul şi Sînt-Ilie, care e curentă şi vie în folklorul dacoromân, dar necunoscută celui aromân: (…)

4. Dracul şi omenia, legalitatea. Rezumăm mai jos trei povestiri, spre a arăta că concepţia patriarhală a popoarelor – astăzi retranşată doar în folklorul lor – cu privire la anumite comandamente morale, cum ar fi omenia, dreptatea formal, promisiunea etc, rămîne lege respectată chiar pentru fiinţele rău-făcătoare:

(…) 2. Un om sărac a dăruit lui Zarzavuli (căpetenia dracilor) un miel. Acesta i-a promis că-i va,drept mulţumire, orice îi va cere. Omul i-a cerut morişca de piper, făcătoare de minuni. La auzul acestei cereri, dracul a văzut scîntei verzi – atîta i-a venit de greu. Totuşi, ‘’fiindcă şi-a dat cuvîntul, trebuia să-l ţină. O ia şi –o dă (o izbeşte de cap)’’ – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 90-92.

(…) 7. Dracul şi păstorul. (…) Ocupaţiunile de căpetenie şi străvechi ale dacoromânului sînt păstoritul şi agricultura.După cunoştinţele mele, de ce în folklorul dacoromân dracul nu apare în atingeri cu agricultorul, ci numai cu păstorul? Înainte de a răspunde la această întrebare, vom spicui sumar ceva şi din folklorul sud-dunărean. La aromâni, agricultura e ca şi inexistentă. Deci, pentru anemicul lor foklor, întrebare de mai sus cade. Menţionăm, însă,că la ei circulă următoarea scurtă legendă:

2.Într-o noapte, un păstor frigea un miel în frigare. Dorind să-l ademenească, sau măcar să-l lase fără voce, dracul s-a aşezatlîngă focul păstorului, frigînd şi el un brotăcel în frigare şi tot încercînd să-l determine pe cioban ca să vorbească,pentru ca, apoi, să rămînă mut. În timp ce amîndoi îşi învîrteau frigările, dracul zice: a mea pică, a ta nu pică [din frigarea mea pică (grăsime), din a ta nu picură]. Păstorul a tot tăcut pînă ce, la cîntatul cocoşilor, diavolul dispăru.

Meglenoromânii sînt şi agricultori. Şi, totuşi, atingerile diavolului sînt şi la ei mai numai cu păstorii. Iată în rezumat două atestări:

3. Un păstor, intrînd în biserică, vede că nimeni nu aprinde nici o lumînare dracului zugrăvit pe perete. Din milă, el i-a aprins una şi,apoi, s-a întors la oi. Seara, în vis, dracul amăgeşte pe păstor cu o batjocură – I.-A. Candrea, ‘’Grai şi suflet’’, I, 280. (…)

4. În convorbire cu un păstor, dracul îi suge sîngele din deget, pentru că păstorul nu a avut experienţă în darea răspunsurilor. A doua seară, păstorul e înlocuit de fratele lui, care, prin răspunsurile sale, face ca dracul să crape  -Th. Capidan, Meglenoromânii, II, 26-27.

Şi acum, spre a răspunde la întrebarea pusă, iată ce semnalăm pe scurt.

Se ştie că noaptea e a diavolului,în sensul că noaptea, nu ziua, e timpul favorit pentru operaţiunile şi scopurile sale.

Regiunile mai pustii, mai puţin locuite – deci, munţii, ca şi stepele – sînt terenul prielnic al unor atari scopuri şi operaţii -  cf. art. Muntele, Păstorul.  

În general, activitatea agricultorului sub cerul liber se reduce la cîteva luni de zile şi nu prea departe de casa lui sau de alte aşezări omeneşti, dar mai toate nopţile le petrece sub acoperiş de casă. Cu totul invers ni se prezintă activitatea păstorului: zi şi noapte, acesta îşi petrece toate lunile de vară şi cîteva de primăvară şi de toamnă sub cerul liber şi departe de sat  - mai mult în munţi (cazul păstorului român) -, după cum, o bună parte din zilele şi nopţile de iarnăm ciobanul adevărat o petrece în veghe tot sub cerul liber – cf. şi art. Carul-mare.

Vom înţelege şi mai bine atingerile diavolului cu păstorul dacă la realităţile semnalate mai susvom adăuga încă două şi anume: după cum vedea la articolul respective, muntele a fost,şi încă mai este considerat ca fiind sediul spiritelor rele, deci şi al dracilor; spre deosebire de agricultor, păstorul a fost socotit din vechime ca avînd raporturi cu spiritele – cf. Păstorul.> (pp. 218-222)

 

<E) (…) Aromânul, ca şi alte popoare balcanice, nu se prea formalizează cînd îi spui sau apostrofezi cu du-ti la d(a)raţi (du-te la draci), în timp ce dacoromânul,mult mai stăpînit de credinţa religioasă, se supără chiar atunci cînd îi drăcuieşti un… pui de găină. Mult mai degajat de atari credinţe,astăzi aromânul nudă atenţie unor asemenea imprecaţiuni – deşi ele, ca şi realizarea lor, apar în basmele lui -, pe cînd dacoromânul crede în împlinirea lor, după cum cred şi alte popoare creştine: (…)> (p. 223)

Mic dicţionar folkloric (Litera C)

Vineri, 25 Noiembrie 2011 15:12

În 1979 editura Minerva din Bucureşti pubica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Avdela/Grecia  - 1977 Bucureşti, România), ediţie postumă îngrijită de filologul roman Valeriu Rusu.

Din cele 24 de articole de la litera C am selectat pe cele care includeau paragrafe despre folclorul aromân.

 


Calea laptelui


<B.) Ca numiri, afară de calea laptelui, în folklorul dacoromân mai circulă drumul de paie şi drumul robilor. La aromâni: calea a laptilui şi calea a pal’ilor. La meglenoromâni: drumu mămuşului (drumul naşului) şi drumu Domnului.> (p. 103)

<C) Iată,acum,cîteva variante.

1.La aromâni (rezumat): Un fin s-a dus la stîna naşului său. Aci, el a furat tot laptele, pe care, punîndu-l în piei (utri), l-a încărcat. Drum făcînd, un trimis al lui Dumnezeu găureşte uşor cei doi utri, aşa că laptele a tot curs cite puţin pe tot drumul, formînd o dîră pînă acasă. Naşul a descoperit  furtul graţiei acestei dîri, denumită calea a laptilui, pe care azi o vedem pe cer – P. Papahagi, din literature poporană a aromânilor, 1900, 812-814.> (p. 103)

 

<D) 2. Tot atît de cunoscută e şi scena cu oracolul din Delfi, care a prezis lui Oedip că va ucide pe tatăl său, regale Laius al Tebei, şi că se va căsători cu mama sa.

La aromâni: [Ursitoarele au decis pentru cel nou născut]: ‘’Să-i moară tatăl lui, să-i moară cei nouă fraţi şi să rămână el, sărmanul şi nefericitul,şi, cînd îi va veni itmpul să se însoare, să-şi ia pe mama lui de soţie’’ – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 361.> (p. 105)

 

 

Calendarul (de ceapă)

 

<B) Urmează materialul documentar.

3. ‘’La fărşeroţi [români din Albania] există şi un asfel de calendar. Se taie în două o ceapă mare şi se scot din ea 12 frunze, formând un fel de scoici. Se pune în fiecare frunză cîte puţină sare şi se aşează într-o cutie în ordinea zilelor începînd cu întîia zi de august. Toate acestea se pun în vîrful unui arbore înalt, cu precauţiune de a nu fi surpate de vînt şi se lasă acolo 12 zile. Se are grije să nu se greşească numărul zilelor şi al lunilor. După ce au trecut cele 12 zile, se dă jos cutia şi se uită la Frunze. Ghioaca în care se va găsi mai multă apă va arăta luna în care timpul va fi mai rău. Pentru fărşeroţi acest calendar este cel mai exact, şi, la angajarea locurilor pentru păşunatul vitelor mai cu seamă pentru iernatic, ţin mult cont de acest calendar strămoşesc’’ – ‘’Lumina’’, IV, 218-219.> (p. 107)

 

<D) (…) Reţinem, însă, că – după cum s-a văzut mai sus - , la aromâni, calendarul astronomic îl indică primele 12 zile ale  lui august, cînd se face calendarul de ceapă. Aceste 12 zile ei le numesc murmin’e (<ήμερομήνια – deci, o influenţă grecească). Prin urmare, ca dată, iată-ne în faţa unui dublet, în sensul că această credinţă e practicată şi la Crăciun şi în august.(…)> (p. 108)

 

 

Calul


< B) (…) Relatări asemănătoare, bunăoară, cazului cu calul din balada popular dacoromână Miu-cobiul pot fi înmulţite, ales dacă în rîndul lor ar intra şi calul năzdrăvan, de care sînt pline multe basme.

Pentru aromâni, cf. cazul relatat în T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 115.> (p. 112)

 

< C) Dacă asupra stăpînului său s-a abătut vreo nenorocire, de exemplu moartea, calul se resimte şi, pe calea gesturilor sau a limbajului el îşi manifestă îndurerarea:

1.La aromâni (rezumat): După mulţi ani, cel înstrăinat se întoarce acasă cu caravana lui încărcată de agonisită. Pe drum e ucis de briganzi şi prădat  - fapt pentru care, e comunicat de către calul (sau catîrul) din fruntea caravanei, numit călăuz:

’’Călăuzlu singur vine,

cu sămarlu-arăsturnat

şi-arujeaşte [nechează] ca turbat’’ – T. Papahagi, Antologie aromânească, 1922, 327.> (p. 112).

 

<H) În direct legătură cu coada calului, e locul să menţionăm următorul obicei din folklorul aromân, current şi în cel balcanic. În Pind, am auzit deseori vorbindu-se de el; totuşi îl voi cita dintr-un roma naţionalist şi etnografico-social, aşa cum e redat de autorul propriu-zis al acestui roman, Nic. Papahagi, născut şi crescut şi el în Pind:

‘’Bietul om văzuse că amîndoi catîrii aveau cozile tăiate tocmai de la rădăcină… Cea mai mare necinste ce se poate aduce unui celnic aromân din Pind e tocmai această ciuntire făcută calului său de călărit. Eu afront tot atât de grav, ca şi a-I tăia lui o mustaţă’’ – Jules Brun şi N. Papahagi, Moşneagul de la munte, 1904, 20.> (p. 115)

 

< I) Trecem aici peste alte aspect, cari sînt mai mult de natură etnografică, cum ar fi:

(…) 2. jocul copilăresc cu cal di lemnu de la aromâni, fotografiat şi descris în T. Papahagi, Images d’ethnographie roumaine, II, 224 b (…)> (p. 116)

 

< J) (…) 6. ‘’Calu gione tu giug s’ cunoaşte’’ (Calul voinic la suiş se cunoaşte) – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 440.

(…) Notă. – La aromâni, exceptînd cazuri de forţă majoră, e regulă ca oricine să descalece atunci cînd coboară la vale – ceea ce nu se prea aplică la dacoromâni.’’ > (p. 117)

Mic dicţionar folkloric (Litera B)

Joi, 24 Noiembrie 2011 09:34

În 1997 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Avdela/ Grecia – 1977 Bucureşti/România), ediţia fiind îngrijită de filologul româ Valeriu Rusu.

Din cele 5 articole de la litera B am selectat 4 în care sunt incluse paragrafe despre folklorul aromân.


Barba

<C.) Apropierea dintre barba ţapului şi cea a omului, în special a preotului e plastic redată în următoarea anecdotă, cunoscută folklorului aromân şi celui francez.

La aromâni (rezumat): Odată, un păstor s-a dus la biserică. Arhiereul începe să ţină o predică de pe amvon. Păstorul plînge. Arhiereul, crezînd că predica lui a mişcat adînc pe cioban, îl întreabă de ce plînge. Păstorul îi răspunde: ‘’nu e mult de cînd mi s-a fura un ţap minunat, a cărui barbă semăna perfect cu barba ta, pe care, văzînd-o, mi-am adus aminte de ţapul meu şi acum îl plîng’’ – N. Batzaria, Anecdote, 1935 / T. Papahagi, Biblioteca Naţională a Aromânilor, III, 116-118. (…)> (p.91)



Bătrînele la măritat

<Iată anecdota în rezumat.

La aromâni: Un tînăr comunică tuturor babelor văduve din sat că ordinul împărăţiei e ca, într-o săptămînă, toate babele, în a căror gură va fi rămas cel puţin un dinte, trebuie să se mărite. Bucuria lor e mare, iar una dintre ele, cea mai bătrînăîşi tot cerceta gura, doar va găsi în ea vreo urmă de dinte, spre a se putea mărita şi ea – N. Batzaria, Anecdote, 1935 / T. Papahagi, Biblioteca Naţională a Aromânilor, III, 40-44> (p. 92).



Boboteaza

<A.) În ziua de 6 ianuarie e sărbătoarea Έπιφανια, (fr. Epiphanie sau Jour des rois, it. Befana). (…) În dialectul aromân ea se numeşte Pătigiune < *BAPTIZIONEM –cf. dr. botejune ’’baptême’’. (…)> (p. 93)

<B.) Ca şi grecii, şi aromânii cred că timpul cel ma ifavorabil pentru operaţiunile diavolilor e cel cuprins între Crăciun şi Bobotează şi că, în ajunul Bobotezii, toţi dracii ‘’îşi pun amoiu opincile spre  a le putea încălţa şi  pleca’’ în noaptea în care se deschid cerurile. (…)> (p. 94)



Boul

 

<A.) (…) Drept precizare etnografică, menţionăm că, în adevăr, ‘’pivotul fundamental  în jurul căruia se învîrteşte aproape întreaga ctivitate a ţăranului dacoromân e perechea lui de boi’’ (T. Papahagi, Images  ‘ethnographie roumaine, II, 1935, 83), în timp ce, în viaţa aromânilor, în general vorbind, boul nu apare mai deloc. De aici şi rara apariţie a lui în folklorul aromân, bunăoară în basme:

‘’Era odată şi-ntr-o vreme cînd Dumnezeu umbla pe pămînt de-l lingeau boii’’ – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 53, 322 (…)> (p. 96)

<D.) Pînă la un punct, poate că aci ar fi trebuit să expunem un alt obicei, pitoresc şi interesant, şi care, alături de alte cîteva – cu ar fi Pluguşorul  sau Căluşarii  etc. - , ar putea fi reţinut chiar ca dovadă etnografico-folklorică pentru problema continuităţei românilor în Dacia Traiană, întrucît aceste obiceiuri nu sînt cunoscute aromânilor.(…)> (p. 98)

Mic dicţionar folkloric (Litera A)

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 23:53

În 1997 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Avdela/Grecia - 1977 Bucureşti/România), ediţia postumă fiind îngrijită de filologul roman Valeriu Rusu.

Din cele 12 articole de la litera A am selectat articole care includ şi paragrafe referitoare la folclorul aromân.

 


Animalul


<Viaţa pastorală implică o legătură continuă şi variată între om şi animal, în funcţie şi de anotimp. Astfel, şi la poporul roman nord-dunărean sau sud-dunărean se constată dese cazuri cînd cite o vită sau chiar mai multe îşi petrec nopţi de iarnă sub acelaşi acoperiş cu stăpînul lor - cf. T. Papahagi, Graiul şi folklorul Maramureşului, 1925, p. X. > (p. 47)


<După cum e şi firesc , sînt multiple consideraţiunile ce duc spre această ''intimitate'',  care se manifestă şi ca ataşament şi ca încredere. În adevăr, iată un caz - nu dintre cele mai impresionante - pe care, ca copil, l-am constatat în viaţa cărăvănarilor aromâni din Pind, de care amintesc şi în altă parte (Arma etc):

Spre toamnă, cărăvănarii aromâni obişnuiesc să dea în traiste orz catîrilor din cari sînt formate caravanele lor. Se ştie că orzulplace mult catîrului, ca şi calului. Înainte de a încărca şi a porni mai departe din popasul făcut, prin strigăte special toţi cărăvănarii, între cari şi tatăl meu, şi-au chemat la orz caravanele, cari au şi sosit. De curînd, tatăl meu angajase ca ajutor un tînăr. Acesta a dat fiecărui catîr respective traistă de orz; dar unul din catîri, necunoscîndu-l, a refuzat traista şi a tras direct la tatăl meu, de la care a aşteptat şi a primit porţia cuvenită în traistă.

Atari legături între vite şi stăpînul lor nu trebuie considerate totdeauna ca simple impresii, ci şi ca nişte realităţi.> (p. 48)


<În fine, e amuzant dar şi interesant să cunoaştem interpretarea pe car e diferitele popoare o dau strigătelor animalelor, întrucît sufletul unui popor cari cultivă şi atari frînturi folklorice se va deosebi  de sufletul poporului ce a rămas străin de astfel de frînturi. Drept urmare, se poate conclude că, bunăoară, aromânii, cari nu cunosc şi nu cultivă acest aspect folkloric, rămîn inferiori fraţilor lor, dacoromânii, cari excelează şi în această direcţie - în această privinţă, cf. şi Ariciul, Calea-laptelui, Carul-mare etc. > (p. 51)

 


Anul nou


<2. Folosirea bobilor sau grăunţilor de grîu pentru anumite prevestiri e încă curentă - cf. şi art. Boboteaza

La aromâni: ''În noaptea Anului nou, fiecare familie, cu copiii, se strînge în jurul vetrei şi, cu boabe de grîu puse în spuză sau în jăratec, se încearcă pentru fiecare persoană norocul şi durata vieţei sale. Dacă bobul de grîu va sări cît mai sus trosnind puternic, e semn că acela pentru care s-a pus grăuntele va trăi pînă la adînci bătrîneţe; dacă grăuntele de-abia plesneşte, e semn că sfîrşitul vieţei i se apropie. Pentru tinerii candidaţi la însurătoare, dacă grăuntele sare spre dreapta, e semn că viitorul soţ (sau soţie) şi-l va lua din cartierul sau comuna din direcţiunea în care a sărit grăuntele. Ş.a.m.d. - T. Papahagi, din folklorul romani c şi cel latin, 1923, 41.> (pp. 52-53)


<3. Iată un alt obicei în legătură cu tradiţionala plăcintă a Anului nou, numită la aromâni pită (cf. T. Papahagi, Manual de fonetică romanică - română, italiană, franceză şi spaniolă, 1943, paragraph 230) sau pituroáńe (adică făcut din péture ''pâtes feuilletées''):

La aromâni: ''În ziua de Anul nou e obiceiul ca fiecare casă să-şi facă cite o plăcintă de foi (pituroáńe). În această plăcintă se pun diferite obiecte semnificative: un ban - de obicei, de argint - ; un cîrlig păstoresc de vreo 3-4 cm lungime, făcut dintr-o nuia subţire; o furcă de cărăvănar, numit furtutire; un cutár (ţarc) de oi făcut din nuiele etc. După ce se coace, plăcinta e împărţită în atîtea porţii cîţi membri sînt în familia aceea şi fiecare îşi alege cite o porţie, fără ca cineva să ştie unde e pus vreunul din aceste obiecte. Mîncînd, dacă cutare din familie găseşte cîrligul, e semn căse va face păstor; dacă găseşte cutarlu, va deveni celnic (proprietar de turme); banul e bogăţie; furtutirea e cărăvănăritul; condeiul e omul de carte etc.'' - T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 41-42.

(.) Din obiceiul aromân, ce limpede se desprind ocupaţiunile fundamentale ale aromânilor, anume păstoritul şi cărăvănăritul - alături de cari apar şi comerţul şi şcoala, dar nu şi viaţa de agricultor, sau de marinar etc.> (p. 53)

 

<4. Trecînd şi peste obiceiul dacoromân Sorcova - care nue cunoscut aromânilor şi pentru care cf. G. Dem. Teodorescu, Poezii populare, 1885, 158-159 -, încheiem cu o scurtă menţionare a obiceiului tot dacoromân, necunoscut şi el aromânilor, numit Vasilca: (.)> (p. 54)

 

 

Apa

 

<În folklorul balcanic - bunăoară, la aromâni şi la Sărăcăceani -, ca şi în cel al altor popoare, aceste spirite din fundul apelor apar sub formă de zmei, de ''ogres'' - cf. P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 799-803; T. Papahagi, Antologie aromânească, 1922, 89-92; Carsten Hoeg, Les Saracatsans - une tribu nomade grecque, I (1925), II (1926) etc.> (p. 57)

 

<Credem că cea mai importantă trăsătură foklorică a acestui element al naturei e aşa numita apa vie şi apa moartă. (.)

7. La aromâni (în transpunere): ''Ea prinse de-i drese părţile trupului - fiecare parte la locul ei - şi apoi turnă din ulcior apă vie'' - P. Papahagi, Basme aromâne,1905,13, 495> (p. 57)

 

<>În dialectul aromân nu există expresia dacoromână apa sîmbetei, deci nici fondul ei folkloric - ceea ce vine să documenteze ce se mai menţionează în cursul acestei lucrări (cf. de exemplu Anul nou etc.), adică: în acest dialect circulă, ca element lexical religios, strictul necesar, în timp ce, în limba şi folklorul dacoromân, materialul religios e, şi el, bogat.> (p. 59)

 

<Pe lîngă aceste feluri de ape - cf. şi apa privegheată, T. Pamfilie, Sărbătorile de vară la români, 1910, 122 -, de reţinut şi apa neîncepută: (.)

Aromânii o numesc apă ninţipută (Peninsula Balcanică, III, 1926, 244, sau apă nigrită (Lumina, I, 1903, 91) - ceea ce cadrează perfect cu precizarea că această apă ''se aduce de la fîntînă fără a vorbi'', întrucît nigrită înseamnă ''negrăită, adusă fără a scoate grai, fără a pronunţa vreun cuvînt sau sunet''> (pp. 59-60)

Papahagi Tache - Mic dicţionar folkloric / 1979

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 10:27

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica postum Mic dicţionar fokloric, lucrare a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Avdela/Grecia - 1977 Bucureşti/România).

Notele şi Prefaţa ediţiei, subîntitulată Spicuiri folklorice şi etnografice comparate, aparţin filologului Valeriu Rusu (1935-2008).

Cartea este structurată astfel: Prefaţă (V-XV), Notă asupra ediţiei (XVI-XVII), Lista abrevierilor (XVIII-XXXV), Introducere (3-34), Dicţionarul propriu-zis (35-500), Note (501-540 şi Cuprins (541-546).


 

În Notă asupra ediţiei  (aprilie 1978) se precizează că în linii mari redactarea lucrării era încheiată în 1947, când T. P. publică Din Mic dicţionar folkloric. Pentru ediţia din 1979 a fost folosită varianta ultimă din cele două manuscrise lăsate de autor. Deşi ordinea articolelor a fost în principiu alfabetică, au existat şi excepţii: Cerbul şi Ciocîrlia plasate la sfârşitul literei C. Au fost păstrate unele particularităţii ale limbii epocii în care a fost redactat manuscrisul: folklo, pîne, coaje, genuchi, păiajen, naturei, vieţei, cari, ofer, sufer. V.R. concluziona în finalul Notei asupra ediţiei: ''Publicarea - postumă - a acestei lucrări fundamentale a folcloristicii noastre va însemna, sperăm, un act de cultură capabil să stimuleze cercetările într-un domeniu cu perspective atît de largi, cuprins între datele certe ale terenului focloric, etnografic şi dialectal şi interpretarea simbolurilor, a miturilor şi a ritualurilor populare, ambele, faţete dintre cele mai semnificative şi mai profunde ale creativităţii româneşti''.

 

Conform unei note de subsol, lista cu cele peste 450 de lucrări abreviate folosite de T.P. a fost realizată de V. R. pe baza lucrărilor şi cataloagelor din biblioteca autorului.

 

 Introducerea autorului cuprinde următoarele 10 subcapitole: 1. Folklor şi etnografie; 2. Folklor; 3. Definiţia şi domeniul folklorului; 4. Folklorul şi sufletul; 5. Elasticitatea folklorică; 6. Universalitatea folklorică; 7. Versimilitatea fondului folcloric; 8. Origini folklorice; 9. Folkor şi limbă; 10. Culegerea şi sistematizarea materialului folkloric.

 

Dicţionarul propriu zis cuprinde următoarele 101 articole: Albina, Alegoria, Amuleta, Animalul, Anul nou, Apa, Aprilie, Arborele, Argeii, Ariciul, Arma şi Asinul; Barba, Bătrînele la măritat, Boboteaza, Boul şi Bufniţa; Calea laptelui, Calendarul (de ceapă), Calul, Capra, carul-mare, Căsătoria, Cînele, Cînepa, Cîntul, Clopotul, Coada, Cocoşul, Colindul, Corbul, Cornul, Crăciunul, Croitorul şi ucenicul, Cucul, Cucuvaia, Curcubeul, Cuţitul, Cuvinte figurativ-imitative, Cerbul şi Ciocîrlia; De-a poarca, Dintele, Distribuirea pămîntului şi Dracul; Femeia, Floarea-soarelui, Focul, Fumul, Furca şi fusul, Furtul; Găina, Genuchiul, Ghioni*Ghionoaia şi Grindina; Iarba fiarelor; Judecata originală; Leneşul, Luceafărul, Lumînarea, Luna, Lunile, Lupercalia şi Lupul; Martie, Medicină empirică, Mielul, Minciuna, Muma-păduriei şi Muntele; Neaua, Nuca*Nucul şi Nuntă de vieţuitoare; Ochiul; Păiajenul, Păstorul, Ploaia, Pluguşorul, Preotul, Prostul  şi Pui din ouă fierte; Rîndunica; Scara, Scuipatul, Sînzienele, Soarele, Steaua, Strănutul şi Surdul; Şearpele şi Şodron; Cel mai tare, Testamentul, Tributul şi Tunetul; Unde e...?, Urechea, Urina şi Ursul; Visul amăgitor; Zilele săptămânii.



 

SURSA

''Farul'', Constanţa, seria III, an I, nr. 12, 6 mai 1933, http://www.biblioteca.ct.ro/ (Biblioteca Judeţeană Constanţa / Publicaţii on line)

 

 

 

 

'

 

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 3

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required