Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: împărat
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Vulcan Petru – Armăna / 1904

Marţi, 14 Iunie 2011 14:39

Romanul Armăna a fost publicat de Petru Vulcan în 1904 la Constanţa. De asemenea, a făcut o prezentare a acestei opere în revista ’’Ovidiu’’, editată de cercul literar ’’Ovidiu’’, instituţii culturale înfiinţate de el în oraşul de pe malul mării.


Romanul preia subiectul piesei de teatru Furlji (Hoţii), publicată de P.V. în revista ’’Pindul’’ din Bucureşti pe parcursul anului 1899. Piesa urma să aibe trei acte, dar au fost publicate doar actul I şi prima scenă din actul II, publicarea piesei încetând în momentul în care revista şi-a încetat apariţia.

În partea I a cărţii sale Veşnicia ascunsă într-o clipă arhimandritul Arsenie Papacioc prezintă momente din viaţa sa (vezi biografie) însoţiţe de ’’cuvinte de folos’’.

 

După primă detenţie (1941-1946), a căpătat dorinţa de a se călugări, dorinţă căreia i s-au opus multe persoane, inclusiv un ministru al cultelor, spunându-i-se că în mânăstire sunt decăderi de tot felul. ‘’Şi m-am întâlnit cu ei după zeci de ani. Şi m-au întrebat: <Ce ai văzut acolo? Ce aţi spus voi am găsit, dar nu credeam să găsesc şi sfinţi! Am găsit şi sfinţi!>’’

 

În opinia părintelui, în formarea personalităţii duhovniceşti a ‘’Călugărului’’ ca om nou, ‘’fermentul cel mai important’’ este umilinţa rezultată din ieşirea la suprafaţă a neputinţelor din om: ‘’Aici ştii că omul smerit nu se vede niciodată smerit şi fiecare are o măsură de umilinţă, care nu-i altceva decât o grozavă armă de apărare împotriva duhurilor rele, că este lucrarea darurilor date cu plăcere de mâna Stăpânului tău’’. El explică că ‘’Totul e să faci ce nu-ţi convine, pentru că dacă ai renunţat la tine în tot felul , în măsura aceea vine Dumnezeu la tine.Să nu se înşele cineva că se poate şi altfel.’’ Ca o concluzie pentru cei care vin la el zilnic spunându-I că vor să intre la mânăstire, părintele zice: ‘’nu te duci la mânăstire ca să găseşti mânăstire, să faci tu mânăstire! Prin felul de a asculta, prin stăruinţa de a-ţi tăia voia,prin maniera de a şti să fii cuminte, tu faci mânăstire…’’ (sublinierea autorului).

 

În legătură cu problema suferinţei umane, omul obişnuit se întreabă dacă aceasta se termină. Părintele Papacioc avertizează: ’’Dar nu se pune întrebare chiar aşa, căci te-ar descuraja şi te-ar putea birui. Pe mine credinţa m-a ajutat să nu mă clatin duhovniceşte, să nu mă tem de lanţuri şi pălmuiri. Dacă toate chinurile acestea sunt acceptate fără cârtire, devii un Dumnezeu (după har), pur şi simplu. Când eşti în astfel de situaţii grele, eşti un Dumnezeu  înlănţuit. <Omule de tine depinde tot ce-i în afară de tine!> (sublinierea autorului) Şi nedreptăţile şi sărăcia  şi deznădejdea. Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă. Încearcă să descoperi în tine forţa dominantă, să poţi să cânţi şi să împrăştii în dar singura valoare care ar face să se poată cunoaşte oamenii, omul şi Dumnezeul din om – armonia (sublinierea autorului)’’. Suferinţa nu este numai a omului, ci şi a neamului, cea mai mare suferinţă provenind din mândrie: ’’Acolo unde nu-i Hristos este o mândrie umilită.Cel mai mare urât posibil de care trebuie să scăpăm este mândria. Să mă vorbească lumea de bine, să nu  mă bârfească! Nu contează asta.Totdeauna trebuie să ne gândim ce părere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Căci asta a tăiat zborul multor valori din România. Românii trebuie să înţeleagă că nu se poate fără cruce. Suferinţa-i un dar de la Dumnezeu...<Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălţa!> (sublinierea autorului) Dar nici unui mucenic din alte neamuri nu i-a fost mai frumoasă cununa decât a mucenicilor noştri. Un Horia, care a înfruntat Împăraţi, care s-a luat la trântă cu imperii, toţi au ascuns în cojoacele lor miţoase o inimă de erou. Omul fuge de suferinţă ca un laş. Noi nu zicem să o cauţi, dar dacă a picat peste tine, biruieşte-o!’’

 

La Mânăstirea Antim din Bucureşti, a cunoscut personalităţi ca: stareţul Benedict Ghiuş, preotul Sofian Boghiu, preotul Gherasim Cristea, preotul Damian Stogu, preotul Felix Dubneac, călugărul Andrei Scrima, preotul Petroniu Tănase şi Sandu Tudor. Se discuta acolo mult despre rugăciunea lui Isus. La un moment dat i-a spus Părintelui Gheorghe Roşca, un mare trăitor: ‘’Pentru că nu sunt de acord cu ce se discută aici.Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii. Zi (rosteşte-o tainic) şi taci (sublinierea autorului). Asta e tot. Pentru ce trebuie să aşteptaţi indicaţii? N-ai simţit nici până acum că tu eşti omul lui Hristos? (…) Acesta era punctual meu de vedere: o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă! <Taci şi zi!>’’ 

 

Tot despre importanţa tăcerii pentru ortodocşi în viziunea părintelui Papacioc stă mărturie şi această amintire tot de la Antim: ’’...m-am dus la Părintele Daniil (Sandu Tudor), cu o treabă în chilia dânsului. Stătea în Clopotniţă. M-am dus acolocu sfială, că îl respectam noi toţi, acolo, dar eram liberi, ştiţi. Eram Fratele Anghel atunci. Şi mi-a spus aşa: <Frate Anghele , plângi?> Zic <E un lucru aşa de mare ce mă îndreptăţeşte să întreb: <Sfinţia vostră plângeţi?>, <Da ! răspunde el>. Zic: <Nu vă supăraţi, sunteţi mai puţin ortodox!> Mi-am luat curajul să vorbesc faţă de un părinte care era o mare valoare.<Pentru că nu ştiţi să tăceţi , să păstraţi valoare veşnică plânsului dumneavoastră!> A tăcut şi mi-a făcut oreclamă foarte pozitivă pe acolo prin mânăstirea Antim şi de atunci mă numeau <Arsenie, omul lui Dumnezeu>.’’

 

În lupta cu diavolul în pustie a izbândit cu ajutorul Îngerului păzitor: ’’Am văzut cum activează dracul, cât de insistent luptă să-ţi da imagini...Şi a venit o ispită o mare pe capul meu. (...) Nu vă daţi seama ce înseamnă chinurile pustiei! (...)Tot eu am zis: Ia să mărog la îngerul păzitor , care este cu mine de la botez! Şi  am trecut imediat la rugăciune: <Sfinte Îngere păzitor...! Vă rog să mă credeţi! Atât de imediat, de total m-a eliberat de toată ispita! Îngerul păzitor!> (sublinierea autorului) Şi de atunci am rămas cu mare evlavie la îngerul păzitor.’’ Părintele ne relevă importanţa smereniei în lupta cu diavolul: ’’Problemele erau acestea: să-l poţi ţine la distanţă pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva. (sublinierea autorului) Nu se poate rezista decât dacă te stăpâneşte o autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău.’’ Apoi părintele avertizează asupra compromisurilor cu diavolul: ’’Vreau să spun că este un autodialog destul de apăsat şi nu prea îşi arde să stai de vorbă cu el pentru că îi convine. Cu dracul nu se stă de vorbă. Trebuie să-l ignori. Dacă stai de vorbă,îl recunoşti.Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu.Puterea e la noi, că suntem botezaţi, avem Înger păzitor, ne rugăm la Dumnezeu.(...) Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Să nu te aibă cu nimic la mână. Domnul Isus Hristos ne vrea întregi, numai Satana ne vrea vicleneşte,numai un singur vârf  de deget, că ştie el vicleanul că aşa ne poate stăpâni toată fiinţa.’’ Concluzia părintelui a fost următoarea: ’’Iată cum am ajuns la cuvântul Sfântului Siluan spus de către Mântuitorul: <Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!> Nu ne pot mântui faptele noastre, deci avem motive de smerenie continuă şi autentică. Nu o smerenie raţionalizată: o smerită smerenie’’. Cuvântul Sfântului Siluan l-a reţinut şi l-a rostit sub o altă formă într-o convorbire despre veşnicie cu Părintele Teofil Părîianu, care l-a vizitat la Techirghiol în 1996: ’’Gândul la iad şi nădejdea la Dumnezeu!’’  Şi a adăugat un citat din teologul rus Evdochimov (1901-1970): ’’Lumea încă nu ştie cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, cât de <împătimit în Iubire> este Dumnezeu pentru noi!’’

 

După amnistia din 1964 a fost rânduit stareţ la mânăstirea Cheia de patriarhul Iustinian. Aici l-a vizitat într-o vacanţă de vară Mihai Rădulescu, care l-a descris astfel: ’’Ca orice însingurat pentru Domnul, ajuns la o anumită treaptă a îmbunătăţirii de sine, şi mai presus decât oricare, Stareţul îşi reducea trăirile la esenţe şi le modela în simboluri dechise tuturora şi grăitoare pentru toate urechile’’. (sublinierea autorului)

 

Călugărul Arsenie Papacioc mărturiseşte că ‘’…cea mai mare mulţumire o am către nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, că ne-a dat de am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, apărătoarea desăvârşită a vinovaţilor. Spre a ne schimba viaţa ne trebuie numai o voinţă tare şi o încredere mare în mila Maicii Domnului şi a atotputernicului ei ajutor.’’ Poate nu e  întâmplător faptul părintele s-a născut în ziua de sărbătoare a Sfintei Maria şi că în cele din urmă a fost numit arhimandrit la Mânăstirea Sf. Maria din Techirghiol. Într-o scrisoare trimisă de aici părinţilor de la Sihăstria în 1986 spunea: ‘’Am fost pe unde am fost şi singur am fost mereu. Nu m-am despărţit de nădejdea şi puterea harului divin, şi cu mare frică vă spun de aici, de bucuria ce vreau s-o am, având pe Preasfânta, Preascumpa, Preaputernica mijlocitoare, Maica Domnului, la care nu va nădăjdui nimeni în zadar’’. (sublinierea autorului)

 

 

SURSĂ:

Arhimandritul Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp.15-80

 

 

În 1868 a fost publicat la Iași un almanah ”de învețătură și de petrecere”. În articolul Începutul creștinătăței și al ierarhiei în Moldova este prezentat istoricul înființării Mitropoliei ortodoxe a Moldovei în Evul Mediu. În acest context se face referire la rolul lui Ioan Asan, primul conducător (1185-1196) al statului creat în urma răscoalei din 1085 a vlahilor și bulgarilor din munții Balcani  împotriva dominației Imperiului Bizantin. Cronicarul bizantin contemporan Nicetas Choniates (1155-1215) îi numea pe aromânii răsculați ”vlahi”, precizând că liderii revoltei, frații Asan și Petru, aparțineau acestui neam.


<La anul 1195, Blagocestivul* între Împărați Ioan Asan, întemeetoriul Imperiului** Român, Bolgar și Serbesc, de preste Dunăre, trecând cu armele la Românii de dincoace de Dunnere, și cucerindui au alungat din țeara aceasta pe misionerii Latini*, și tot-odatăspre a le închide calea pe tot-deauna au opritu pre Români de a mai ceti cărțile Latine, sub amenințarea de a li se tăea limba, dacă ar afla cetindu în limba Latină. Și au introdus în țeara aceasta limba Bulgară**, precum se scrie în cartea ”Țarstvennică”. Cartea este tipărită la Buda, în anul 1844.>

 

SURSA

Alamanac de învețătură și de petrecere pe anul 1868, Iassy, pp. 6-7.

 

 

NOTE M.T.

*Blagocestiv (slavonă) - Credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit.(DEX)

**Imperiu – Ioan Asan a întemeiat dinastia Asăneștilor (1185-1258), stat numit de bulgari al doilea țarat (țar / slavonă – cezar / latină – împărat / română), primul fiind cel proclamat în 917 și cucerit de bizantini în 971-1018. După 1258 au urca pe tron țari de origine bulgară, statul fiind cucerit de turcii otomani în 1371-1396.

***Latin – Termen cu care creștinii ortodocși păstoriți de Patrarhia bizantină de limbă greacă din Constantinopol îi denumeau pe creștinii catolicii păstoriți de Papalitatea de la Roma de limbă latină. În 1054 avusese loc Marea Schismă între cele două confesiuni, când papa și patriarhul epocii s-au excomunicat reciproc, situație menținută până în secolul XX.

****Până la tipărirea în 1688 a Bibliei de la București în limba română de către domnitorul Șerban Cantacuzino, în bisericile din Țara Românească și Moldova s-a folosit limba slavonă veche, iar alfabetul chirilic slavon s-a folosit până la Unirea din 1859.

În 1971 istoricul grec Hélène Ahrweiler (născută Glykatzi în 1926 la Atena ) publica o culegere de studii având ca subiecte structurile administrative și sociale ale Imperiului Bizantin.

 

În articolul referitor la o inscripție grecească din secolul XIV privind statutul administrativ special al tribului slavilor Melingi din regiunea peloponesiacă Laconia (Grecia) face și o comparație cu statutul aromânilor, numiți în textul francez les Valaques. Traducerea din franceză îmi aparține.


”Orice ar fi, totul ne determină să credem că les sebastes-tzaousioi ai Slavilor* din Peloponez** aveau sub ordinele lor un grup etnic distinct, care se bucura de un statut special: ei aveau cu siguranță aceeași jurisdicție ca și le sebaste al Bulgarilor*** din acea epocă. Trebuie să adăugăm la această mică listă Cumanii**** instalați în imperiu de Ioan III Vatatzes***** și menționați un secol mai târziu conduși de un εύγενέστατος? Acest fapt ar fi cu atât mai verosimil cu cât le sebaste-tzaousios du drongue al Melingilor Constantin Spanis avea distincția onorifică de πανευγενέστατος. În orice caz, este probabil că alte grupuri etnice instalate în imperiu în această perioadă, cum sunt Aromânii și Albanezii, se bucurau de același statut administrativ și erau conduși de proprii lor șefi denumiți εύγενέστατοι, σεβαστοί, sau, în cazul în care formau un corp de armată separat, ca tzaousioi. Astfel credem că les φύλαδχι des άβασίλεστοι Άλβανοί din Tesalia******, care recunoșteau autoritatea imperială sub Andronic III******* ar fi putu primi în schimb unul din aceste titluri bizantine care, în afară de onorabilitate, implica recunoașterea de către imperiu a autorității lor asupra propriului popor: o analiză a surselor de la sfârșitul secolului XIII și din prima jumătate a secolului XIV referitoare la Tesalia și Epir******** ar putea fi foarte utilă pentru o mai bună precizare a statutului administrativ pe care imperiul îl acorda străinilor așezați pe teritoriul său și care serveau în armatele sale.”

 

SURSA

Hélène Ahrweiler, Etudes sur les structures administratives et sociales de Byzance, Varioum Reprints, London, 1971, pp. 37-38. (XV. Une inscription méconnue sur les Mélingues du Taygète pp. 35-38)

 

 

NOTE M. T.

*Slavii – Popor din răsăritul Europei care în secolul VI s-a instalat în Câmpia Română de unde efectua incursiuni peste Dunăre, în Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin. În timpul atacului din 602, profitând de criza politică din imperiu, slavii au început să se așeze în provinciile balcanice ale imperiului, împingând în cursul secolului pe bizantini spre țărmurile peninsulei.

**Peloponez – Peninsulă din sudul Greciei legată de restul țării de istmul Corint.

***Bulgarii - Poporul turanic venit din steeple nord-pontice care s-a așezat în 679-681în peninsula balcanică. Ei au fost asimilați de o parte a slavilor, devenind elita lor militară și dîndu-le numele ca popor. După creștinarea în rit orthodox din 863, bulgarii au proclamat țaratul (țar / cezar / împărat) în 917. În 971 bizantinii au început contraofensiva pentru recucerirea Peninsulei Balcanice, desființînd țaratul bulgar în 1018, dar nereușind să dizloce sau să asimileze imediat pe slavii din peninsulă.

****Cumanii – Popor turcic care a venit din stepele nord-pontice și s-a așezat pe teritoriul României în secolele XI-XIII. De aici au efectuat incursiuni în Imperiul Bizantin și după înfrîngerea în fața expansiunii tătarilor în prima jumătate a secolului XIII o parte au fost acceptați în Imperiul Bizantin.

*****Ioan III Vatatzes (1222-1254) – Împărat al Imperiului Bizantin cu capitala la Niceea (Iznik / Turcia), stat format după cucerirea Constantinopolului de către cavalerii catolici ai Cruciadei IV.

******Tesalia – Regiune din centrul Greciei.

*******Andronic III (1328-1341) – Al treilea împărat din dinastia Paleologilor (1261-1453), întemeiată de Mihail VIII, cel care a recucerit Constantinopolul în 1261.

********Epir – Regiune în nord-estul Greciei, la granița cu sudul Albaniei.

 

În 1999, istoricul și diplomatul român cu origini aromâne Neagu Djuvara (1916 București - ) a publicat lucrarea O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri.

 

În capitolul Revolta Asăneștilor și ”regatul vlahilor și bulgarilor”, N. D. face și o scurtă prezentare a statului întemeiat în 1185 de frații aromâni / vlahi Asan și Petru, conducătorii răscoalei victorioase a aromânilor și bulgarilor din munții Balcani împotriva dominației Imperiului Bizantin.



<Cumanii* au pătruns până în Bulgaria** – Bulgaria care nu mai există ca stat independent de la fioroasa represiune a împăratului bizantin Vasile II zis Bulgaroctonul*** – (o urmă o reprezintă, de pildă, localitatea Kumanovo, unde s-au întâlnit în anii ’90 negociatorii militari ai Iugoslaviei și NATO!). Or, în toată acea regiune mai trăia încă o importantă populație de limbă română care, fără îndoială, păstrase un contact neîntrerupt cu românii de la Nord de Dunăre. Acești valahi se îndeletniceau în special cu creșterea oilor, de unde, cu vremea, termenul de vlah a devenit, la bulgari și la greci, sinonim cu cioban.


În 1185, doi frați vlahi din regiunea Târnovo****, Petru și Asan, certați pe motive fiscale cu împăratul bizantin Isaac Anghelos*****, și fiindcă acesta refuzase continuarea unui serviciu militar al acestor vlahi în armata bizantină, asmuțesc ținutul întreg, și pe vlahi, și pe bulgari, împotriva împărăției. Cum, după doi ani de lupte, soarta armelor le e potrivnică, trec Dunărea și se întorc de acolo cu alți români și cu călărime cumană, iar după un timp, îi înving pe bizantini. Această imediată alianță româno-cumană mă face să cred că acei frați vlahi din Târnovo aveau cu căpeteniile cumane o legătură mai veche, poate chiar o încuscrire, întrucât numele Asan e cuman. Petru****** și Asan******* vor prelua coroana foștilor țari bulgari, căci aceasta reprezenta tradiția statală a locului, întreruptă de bizantini cu două sute de ani în urmă. Un al treilea frate, Ioniță********, zis pe grecește Kaloioannes, adică cel Frumos (sau cel Viteaz?) duce și mai departe ambiția familiei, obținând o coroană regală de la marele papa Innocentiu III*********. Corespondența dintre papa și Ioniță dovedește clar că acesta din urmă își reclama originea sa romană și că papa o recunoștea (se știe ce bine informată a fost întotdeauna papalitatea!). Lucrurile se vor încurca însă în urma cuceririi Constantinopolului, în 1204, de către cruciații celei de-a patra cruciade, deviate de al drumul ei de lăcomia și viclenia venețienilor. (Eveniment dramatic cu consecințe incalculabile, căci de atunci s-au învrăjbit atât de rău Bisericile din Apus și Răsărit, catolicii și ortodocșii, încât nu s-au mai putut împăca nici până azi.) Ioniță va părăsi obediența romană pentru a reveni la ascultarea față de patriarhul grec (refugiat la Niceea**********, în Asia Mică) și, purtând război cu cruciații, cu frâncii, în 1205, îl va învinge, la Adrianopol***********, pe împăratul latin Baldovin de Flandra**************, care va pieri în beciurile de la Târnovo. Dar statul Asăneștilor*************, instalat în tradiția politică și culturală a primului țarat bulgar, nu va mai fi cunoscut după Ioniță ca ”regat al vlahilor și bulgarilor”, ci numai ca al ”doilea țarat bulgar”, participarea  inițailă a românilor la această mare înfăptuire fiind cu vremea estompată, până la a permite afirmația (chiar ridicolă) a une anumite istoriografii bulgare, că a fost vorba de un ”regat al bulgarilor și al ciobanilor”…>


 

SURSA

Neagu Djuvara, O scurtă istorie a poporului roman povestită celor tineri, ediția VII, editura Humanitas / seria Istorie, București, 2008, pp. 44-45.

 


NOTE M.T.

*Cumani – Populație turcică care în secolul XI a venit din steeple nord-pontice și s-a așezat pe teritoriul de azi al României, de unde făceau incursiuni peste Dunăre, în Imperiul Bizantin.

**Bulgaria – Poporul turanic al bulgarilor a venit din steeple nord-pontice și s-a așezat în 681 pe teritoriul dintre Dunăre și munții Balcani. Aici a fost asimilat în timp de slavii așezați după 602, dând numele și elita militară poporului ce se va forma. În 863 cneazul Boris I a decis creștinarea în rit ortodox. În 917 cneazul Simeon cel Mare s-a proclamat țar / cezar / împărat.

***Vasile II (976-1025) – Supranumit Bulgaroctonul = Omorâtorul de bulgari, după ce în 1118 a desființat țaratul bulgar. Membru al dinastiei Macedonene (867-1056), în timpul domniei sale, Imperiul Bizantin clasic a atins apogeul puterii.

****Târnovo – Orașul Veliko Târnovo din centrul Bulgariei de azi a fost capitala celui de-al doilea țarat bulgar (1185-1393), fiind cunoscut și ca ”Orașul Țarilor”.

*****Isaac Anghelos (1185-1195) – Întemeietor al dinastiei Anghelos (1185-1204).

******Petru – A avut două domnii: 1185-1187 și 1196-1197. A fost asasinat de boieri.

*******Asan (1187-1196).- A fost asasinat de boieri.

********Ioniță (1197-1207) – A fost asasinat de un comandant cuman.

*********Innocentiu III (1198-1216) (laic Lotario, conte de Segni) – În timpul pontificatului său a fost inițiată Cruciada IV împotriva musulmanilor din Orientul Apropiat, care a fost însă deviată împotriva Imperiului Bizantin.

**********Niceea – Azi Iznik, în nord-vestul Asiei Mici turcești. A fost capitala Imperiului Bizantin între 1204 și 1261, când Mihail VIII Paleologul (1261-1282) a recucerit Constantinopolul.

***********Adrianopol- Azi Edirne, în Turcia europeană. Era unul din marile orașe ale Imperiului Bizantin.

************Balduin de Flandra – Conte de Flandra (regiunea vorbitoare de flamandă/olandeză  în Belgia). Primul împărat (1204-1205) al Imperiului latin de Constantinopol, întemeiat de cavalerii catolici ai Cruciadei IV, care au cucerit capitala Imperiului Bizantin în 1204.

*************Asăneștii – Dinastia lor a durat până în 1258, moment din care tronul a fost preluat de țari de origine bulgară până la cucerirea otomană din 1396.

În 1976, Augustin Sandu a publicat un volum cu biografii ale marilor muzicieni ai lumii, printre care şi cea a dirijorului austriac Herbert von Karajan (1898 Salzburg / Austria - 1989 Anif / Austria).


<(...)

Nu mă mir de ţinuta lui cam rigid aristocratică (ultimul descendent al negustorului macedonean* înnobilat** în 1792*** probabil că vrea să arate că ştie să-şi poarte blazonul).

(...)>

 

 

SURSA

AUGUSTIN SANDU, Arpegii pentru patru anotimpuri, editura Junimea / colecţia Reporter XX, Iaşi, 1976, p. 110 (HERBERT von Karajan la balconul 2).

 

NOTE M. T.

* Probabil că numele de familie era Caraiani sau Caraiane.

** Particula ''von''.

*** Leopold II Habsburg (1790-1792) sau Francisc II Habsburg (1792-1806), împăraţi ai Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (962-1806).

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required