Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Ş
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Mic dicţionar folkloric (R,Ş)

Sâmbătă, 03 Decembrie 2011 10:36

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Grecia – 1977 România), ediţie postumă îngrijită de filologul român Valeriu Rusu.

Din articolul de la litera R şi din cele 2 articole de la litera Ş am selectat paragrafe referitoare la folklorul aromân.

 

Rîndunica

<C) Iată rezumate şi două variante aromâne:

4. A treia fată, cea mică, a unui împărat merge în război în locul tatălui ei. Fiul unui alt împărat simte că fata nue băiat şi, după război, reuşeşte să o prindă. Ea se jură că va rămînea trei ani mută. Fiul de împărat, neputîndu-se căsători cu o mută, se însoară cu altă fată. În ziua nuntei se împlinesc cei trei ani şi fata ’’mută’’ blestemă pe mireasă ca să se facă lînduruşe (rîndunică). În timp ce rîndunica a început să zboare prin uşe, oamenii au reuşit să-i apuce cu foarfecii rochia care, astfel tăiată la mijloc s-a transformat în coadă. Salba de galbeni de mireasă se vede şi azi la gîtul rîndunicei, care, în amintirea case ce nu şi-a pututu-o închega ca mireasă, îşi face cuibul prin case. – ‘’Lumina’’, IV, 109-112.

Cf. şi P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 334-335; ‘’Lilicea Pindului’’, 182-184.

5. Un greier, scăpînd din gura şarpelui, şi-a luat angajamentul ca să raporteze acestuia care e fiinţa pămînteană ce are cel mai dulce sînge. În drum spre şarpe, spre a-i raporta că single omului e cel mai dulce, o rîndunică, după ce îl întreabă ce şi cum, reuşeşte să-i pişte limba, astfel că greierul nu mai putea vorbi. Şearpele a înţeles că rîndunica i-a ciupit limba şi a jurat răzbunare.De teamă pentru puii ei, rîndunica a renunţat de a-şi mai face cuibul prin arbori, printre plante etc. şi s-a rugat de om ca să o lase să-şi facă cuibul prin casa lui – ceea ce s-a primit cu plăcere. – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 759-761.

Ultima variant aromână apare şi în folklorul Asiei-mici, ba chiar mai completă.> (p. 414)

 

<D) Din punct de vedere medical: spre a vindeca vederea slabă, aromânii recurg la iarba numită alîndurîşe (< HIRUNDULA) sau hiliδuneauă (<χελίδόνίον), pe care numai rîndunelele o cunosc (cf. art. Iarba fiarelor):

1.’’Se poate găsi dacă prinzi puiul unei rîndunici şi îi facirău la ochi.Mama sa, îndată ce vede asta, aleargă imediat după iarba sa ca să-l vindece şi, observînd încotro merge şi unde se lasă din zborul ei, cauţi şi acolo trebuie să o găseşti’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 270-271.> (p. 415)

 

 

Şearpele

 

<A) 2. (…) Notă. – În dialectul aromân, pentru un om tăcut ascuns, de la care nu poţi afla nimic, e proverbul: ’’şearpile nu şi-aspune cioarile (şearpele nu-şi arată picioarele). > (p. 455)

 

<G) Contra veninului de şarpe, superstiţiile, ca şi empirismul, recomandă variate propuneri, dintre cari reproducem cîteva: (…)

4. ‘’La morsure de la vipere se guerit par l’application de la tete coupee de la coupable’’ (Creuse) (Muşcătura de viperă se vindecă prin aplicarea capului tăiat al acesteia – traducere M. T.)

Aceeaşi superstiţie o au şi aromânii – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 284.> (p. 459)

 

<I) (…) Trecînd, însă, la relatări, ca acele ce urmează – pentru cari şi art. Scuipatul – am şii păşit în domeniul fanteziilor mitice:

2. ‘’Băiatul a deschis gura , iar şarpele cu două capete l-a scuipat în gură şi el se pomeni cu toate limbile de pe pămînt învăţate’’ (la aromâni) – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 9 > (p. 462)

 

 

Şodron

 

(…) La aromâni jocul se numeşte triote (< gr. Τρίόδί, ’’jeu d’enfant joue avec trois pions; espece de marelle’’). Iată descrierea lui:

Pe pământ neted, uscat şi fără iarbă se face o figură compartimentală (...). Doi sau mai mulţi copii folosesc cîte o piatră rotundă şi plată. Fiecare dintre ei, sărind numai într-unsingur picior, trebuie ca, cu vîrful piciorului pe care sar şi rînd pe rînd, să facă să treacă piatra prin fiecare compartiment şi să o scoată afară din figură mereu prin primul compartiment. Dacă piatra iese lateral din figură, sau dacă ea se opreşte pe oricare linie a figurei, atunci respectivul jucător pierde partida şi se lasă încălecat de cîştigător. De obicei,fiecare despărţitură a figurei poartă cîte o denumire ca: pat, ocl’iu, ureacl’e etc. – cf. şi P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 166-167.> (p. 466)

 

 

Mic dicţionar folkloric (Litera S)

Duminică, 04 Decembrie 2011 15:18

În 1979 editura Minerva din Bucureşti publica lucrarea Mic dicţionar folkloric a filologului aromân Tache Papahagi (1892 Grecia – 1977 România), ediţie postumă îngrijită de filologul român Valeriu Rusu.


Din cele 7 articole de la litera S am selectat 6 care cuprind paragrafe referitoare la folklorul aromân.

 


Scara


(…) La aromâni, jocul acesta constă din următoarea figură, însoţită de următorul dialog:

Un copil, sau o persoană în etate care vrea să distreze pe un copil, îşi împreună cele două mîini astfel: cele zece degete se ating în vîrfurile lor formînd părechi, se distanţează între ele ca şi cum ar forma trepte de scară şi ca şi cum în interiorul lor ar cuprinde o minge, iar în partea lor superioară se formează un cerc înlăuntrul căruia se presupune că se află un cîne. Un alt copil, cu degetul lui arătător atinge, rînd pe rind, prima treaptă format din degetele mici, apoi a doua etc., începînd următorul dialog:

la prima treaptă: - dă-ni foc – Du-te ma nsus.

la a doua treaptă: - dă-ni foc. – Du-te ma nsus.

la a treia treaptă: - dă-ni foc. – Du-te ma nsus.

la a patra treaptă: - dă-ni foc. – Du-te năuntru. – Va mi muşcă cînile. – Nu ti muşcă.

După această asigurare, al doilea copil îşi vîră pumnul în interiorul cercului format din degetele arătătoare şi policare, iar primul copil îi apucă mina imitînd gestul cînelui. – Cf. P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 86.> (p. 418)

 

 

Scuipatul

 

<A) După cum rezultă din ce s-a publicat, se poate afirma că scuipatul, ca şi însuşi gestul scuipărei, joacă acelaşi rol magic în viaţa tuturor popoarelor. Iată cîteva citate: (…)

7. La aromâni: ‘’A înţeles flăcăul că asta nu e bună şi începu să-şi facă crucea şi să scuipe în sîn , ca să nu se prindă vraja de el’’ – P. Papahagi, Basme aromâne, 1905, 374/9; 466/3 etc. Cf. şi P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 243-244.> (p. 420)

 

<C) (…) În Peninsula balcanică, persoana care admiră un copilaş de leagăn se grăbeşte ca, sau să se prefacă a-l scuipa îngură, sau din gura lui să ia o umezeală de salivă şi să o ducă spre gura copilaşului ca să-l scape de deochi.> (p. 422)

 

 

Sînzienele

 

<A) La aromâni, numele acestei sărbători e Aγianiu (αγίoζ + Iωαννηζ +νεoζ) şi serbarea ei e, oarecum, semnificativă, întrucît ea se alătură, parţial, la Zilele nebunilor de la bănăţeni, completîndu-se una cu alta. Ca unul care, în copilărie, am serbat-o participînd ca arap, o voi descrie în trăsăturile ei esenţiale.

1.În seara de 23 iunie, toate nevestele de curînd măritate, precum şi toate fetele mai mari din sat, formează grupuri separate precum serbarea Aγianiu-lui. Aceste grupuri sînt conduse de cite o nevastă mai în etate, care trebuie să fie o bună cîntătoare şi să caute ca fetele şi nevestele să nu fie tachinate de băieţi. Fiecare grup ia cite un ghium (vas mare de aramă în formă de urciror) – dacă e mai numerous, poate lua şi două ghiumuri – îl împodobeşte cît mai frumos cu felurite flori şi plante mirositoare, fiecare persoană punînd în el cîte un inel sau o brăţară în care s-a trecut cite un buchet de flori. Se allege, apoi, cea mai frumoasă sau cea mai arătoasă fată care să poarte pe cap ghiumul plin de apă. Înurmă, pornind în grup pe străzi ale satului, se duc cîntînd la mai multe şopute (şipote, cişmele), practicînd acelaşi rit de lustratio per aquam, ca şi acela ce se constată atunci cînd o adevărată mireasă, înainte de a se face cununia la biserică,e adusă tot la şipote. De aci, apoi, se întorc de unde au plecat şi joacă hora pînă tîrziu în jurul ghiumului. La despărţire, ghiumul e ascuns în pămînt sau în pivniţe, ca să nu-l fure băieţii.

A doua zi se string iarăşi la casa unde au lăsat ghiumul şi fiecare îşi ia obiectul cu buchetul de flori pe care, în ajun, l-a pus în ghium: speranţa pentru viitorul său va fi mai vie sau mai tristă, după cum vor fi şi florile buchetului – mai înviorate sau mai ofilite. Apoi, spre seară, încep iar hora. Dar, ‘’cînd se face împărţirea găletei (ghiumului), se pune jos cea mai mare cunună, făcută anume din flori de t’ Aγianiu: prin această cunună trec femeile ce nu au copii, ca să dobîndească moştenitori’’ (D. Cosmulei, Datini, credinţe şi superstiţii aromâneşti, 1909, 42) – T. Papahagi, Din folklorul romanic şi cel latin, 1923, 94-95.

Pentru amănunte, cf. şi descrierile din P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 745-749.

Notă – În unele commune aromâneşti,e obiceiul ca fata ce poartă ghiumul să fie făcută chiar mireasă – cf. A.J.B. Wace, M.S. Thompson, The nomads…, 1914, 130; ‘’Lumina’’, IV, 169-171.

(…) Tot la aromânii din Pind, în seara de 23 iunie – ca un ecou, poate, al sărbătorii femeilor – din partea bărbaţilor se practică un obicei care, începînd din secolul nostrum, a fost lăsat în părăsire:

2. ‘’Bărbaţii, adunaţi toţi în misuhore (piaţă), pe unul mai glumeţ îl fac mireasă şi, după ce îl pun călare pe măgar, străbat satul în lung şi în lat, cîntînd şi împuşcînd în vînt , de ai crede că nu e petrecere, ci luptă. Apoi, trecînd pe la cele trei fîntîni, unde pun pe mireasă să se închine (si si ncl’ină), după cum este obiceiul, se string iarăşi la misuhore şi, aci jucînd şi dansînd la lumina dzadei, petrec aşa, pînă dis-de –dimineaţă, pe cînd femeile sfîrşesc obiceiul cam pe la miezul nopţei’’ – P.Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 747.

Ceea ce ne interesează şi mai mult la această sărbătoare e facerea arapilor, a negrilor. Cum pornesc femeile în grupuri pe la cişmele, imediat întregul sat se umple ca prin minune de cete mici de araki. Mai toţi băieţii între 10 şi 16 sau chiar 20 de ani din sat îşi îmbracă pe dos o haină mai veche şi mai ruptă – de obicei e anteriul a cărui căptuşeală e făcută din pînză albă – sau chiar şi rochii femeieşti tot pe dos, şi,astfel travestiţi, mai toţi în alb, se înarmaează cu bice sau săbii făcute din lemn. După aceea se duc la cuptoarele din sat şi îşi înnnegresc faţa, făcîndu-şi barbă şi musteţi, cu funinginea de la gurile lor. În felul acesta, mascaţi, în cîrduri şi sub conducerea unui şef, ei se ţin după grupurile de femei şi fete,şicanîndu-le continuu, prinzîndu-le de coade, sau începînd să smulgă flori de la ghiumuri etc. În aceste moment, cîteodată se nasc şi mici încăierări între femei şi bărbaţi.

Reiese, aşadar, limpede că acest obicei al aromânilor ne aminteşte ceea ce s-a reprodus din folklorul francez la art. Lupercalia şi că amîndouă aceste obiceiuri au ceva asemănător şi cu Arugucearii (‘’Căluşarii’’) de la aromâni.

Înainte de a păşi mai departe, vom reţinea următoarele trăsături ce se desprind din tot ce s-a expus mai sus:

α sărbătoarea e a sexului feminin;

β. la ea participă şi băieţi deghizaţi şi mascaţi;

γ. folosirea măgarului în semn de batjocură.

10. (….) Revenind, acum, la Aγianiulu aromân, relevăm că felul sărbătorirei, aşa cum l-am văzut la aromâni: cu flori şi plante mirositoare, cu mersul la şipote, cu preziceri, cu cîntece etc, există şi în Franţa.

12. (…) Prin urmare, exceptînd facerea arakilor (negrilor) de la aromâni, nu poate fi trecută cu vederea asemănarea dintre Aγianiulu aromân şi la Saint Jean francez, ca şi S. Giovanni. Pînă la un punct, faptul acesta ne-ar îndreptăţi să căutăm ceva din originea acestei sărbători în calendarul sărbătorilor romane.> (p. 424-429)

 

<B) În faţa unor asemenea realităţi, înclinăm a crede că originea sărbătoarei aromâne Aγianiulu nu ar putea fi separată de contopirea amintitelor sărbători romane (LUPERCALIA, STULTORUM FERIAE, QUINQUATRUS şi FORNACALIA) - contopire ce se va fi produs, poate,în epoca post-romană, graţie, probabil,şi originilor geografice ale coloniştilor roman ice au colonizat provinciile în cari s-a păstrat acest obicei.> (p. 432).

 

<E) Încheiem acest articol cu un obicei care, în general, aparţine etnografiei, care nu există la aromâni, care, la dacoromâni, e numit mai mult Nedeie şi mai rar Rugă (…)> (p. 434)

 

 

Soarele

 

<D) Acest episod erotic al soarelui apare şi sub un alt aspect: ca soţie a lui apare Luna – fireşte, în folklorul popoarelor în care Luna e de sex feminin – şi invers: (...)

12. La aromâni: Soarele lumina ziua, Luna lumina noaptea. Din motive necunoscute , amîndoi s-au încăierat: Soarele a trîntit-o de pămînt, că Luna, de spaimă, a îngălbenit. De atunci, ei nu s-au mai împăcat – P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 793.

E prin urmare, limpede că mai toate aceste variante, şi altele ca ele, ne duc spre concluzia că Soarele, simţind şi acţionînd ca un om, se căsătoreşte cu Luna (...)> (p. 443)

 

<F) În domeniul ghicitorilor româneşti nu am găsit formulări reuşite. Ne mărginim la următoarele două:

1.La aromâni: ‘’Închid, deşchid –oaspeţi (sau furi) găsesc lăuntru. – Razele soarelui’’ – P. Papahagi, Din literature poporană a aromânilor, 1900, 399.> (p. 444)

 

<G) Din c]mpul proverbelor vom reproduce cîteva: (…)

4. La aromâni: ‘’Soarile da ş’nă’inte ca s’ cîntă cucotlu’’ (Soarele răsare şi înainte ca să cînte cocoşul) – T. Papahagi, Antologie aromânească, 1922, p. VIII> (p. 445)

 

 

Steaua

 

<B) (...) 7. La istroromâni: ’’El a lipsit multă vreme de acasă şi ea a născut o fată cu o stea de aur pe frunte’’ – S. Puşcariu, Studii istroromâne, I, 11> (p. 447)

 

<C) E ştiut că aştrii nopţei, deci luna şi stelele, joacă un rol în magie: (…)

4. La aromâni: ‘’Să nu numeri stelele, pentru că scoţi negei (pe mîini etc)’’ – (Cf. şi P. Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, 1900, 275)> (p. 448)

 

<F) El [obiceiul –n.M.T.] e necunoscut la aromâni.> (p. 450)

 

 

Surdul

 

<A) (…) De fapt această temă face parte din capitolul Jocuri de cuvinte şi de idei. (…) Inexistenţa unor atari jocuri la aromâni ne arată că, spre deoseobire de cel al dacoromânismului, sufletul lor e geometric, mai intelectualizat, deci neapt pentru înflorirea unor astfel de elemente – cf. şi T. Papahagi, Folklor român comparat, curs, 1929, 295; T. Papahagi, Aromânii…, curs, 1932, 204; aci: art. Ariciul, Calea-laptelui, Carul-mare, Cucul etc> (p. 452)

<B) Ca să ironizeze pe cel ce nu aude bine, aromânul recurge la următoarea formulă stereotipă:

1.’’- Bună dzuuă, [numele] / - Dzadă scot’’. (- Bună ziuă, … / -Extrag zadă).> (p. 453)

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required