Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: 1925
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Stropani - cătunul familiei Pitu din Albania

Sâmbătă, 23 Aprilie 2011 14:09

Sătucul montan Stropani a fost înfiinţat de familia de celnici fărşeroţi Pitu la hotarul cu satul fărşerotesc  Pleasa, hotar marcat de Fântâna cea mare (Izvorul cel Mare). Întemeierea a avut loc în 1780, când sutele de familii din satele fărşeroteşti  Curteşi, Costreşi (sau Costreţi), Jarcani (sau Zărcani) şi Javaleni  sau (Zavalini) şi-au părăsit într-o singură noapte locurile natale cu toate turmele lor, de teama autorităţilor locale otomane. Ei s-au aşezat în sudul Albaniei otomane, în vilaetul Korce (Curceaua  sau Corcea în aromână), ale cărui autorităţi au acceptat înfiinţarea de către aceştia a localităţilor Pleasa, Dişniţa şi Stropani, situate la distanţe de maximum 10 km una de alta.

Satul fărşerot Pleasa este aşezat în sudul Albaniei, în apropierea oraşului Korce (’’Corcea’’ sau ’’Corceaua’’ în aromână) şi a graniţei cu Grecia.În mijlocul satului se ridica şcoala,  una din cele trei construcţii ale comunităţii alături de biserică şi de adăpostul de la Şipotul mare.

După Nicolae Pipa, şcoala a fost construită în 1881.

Conform unui document consular românesc din Ianina din 1925 ’’şcoala naţională’’ s-a deschis în 1883. Era o clădire mare cu etaj, realizată numai din piatră.

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko Άργος Ορεστικό sau Caragiu TomaHrupisti,[2] Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor români de origine aromână, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

 Biografie

S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir.

Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:[3]

„...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”
—Toma Caragiu

Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945.

Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Tache, Ianke și Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949).

Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani.

La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.

În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri.

În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.

A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții.

A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț.[1]

Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.

 Viața personală

După primii ani de viață petrecuți în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata și cele două surori mai mici, Matilda și Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești,[4] unde Toma termină liceul.

Se căsătorește în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu este dintre cele mai fericite.[4] Divorțul are loc în 1962, nu înainte de adoptarea unei fetițe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007: „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”,[5] ) dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său.[6]

În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, București), tot actriță, aflată și ea la a doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim.[1] Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită temperamentului mai aventuros al actriței.[1][4] După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăsește în 1977 țara și se stabilește în Statele Unite ale Americii, continuîndu-și viața recurgând la diverse expediente[4] sub numele de Helen Cara-Chester.[1] In prezent e recasatorita a treia oara. A venit in Romania in sep. 2011 ca sa faca o casa memoriala Toma Caragiu. Doreste foarte mult sa recumpere casa de la Peris de la actualuol proprietar.

Din 1964 actorul se mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la cca. 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber.[4] Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.[4]

În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul Continental)[7] a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia la etajul II),[4] dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături.

Una dintre surorile Maestrului, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n. 1927), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 1929), este o talentată sculptoriță.[8]

[modificare] Filmografie

Toma Caragiu a jucat în 38 de filme:

 

 

Legături externe

 Bibliografie

 Note

 Legături externe

Revista ieșeană ”Convorbiri literare” publica în ediția 1989 a almanahului său 5 scrisori adresate de filologul aromân Theodor Capidan (28.041897 Prilep*Imperiul Otoman/Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei – 01.09.1953 București*România). colegului său român Leca Morariu în anii 1924, 1925 și 1936.


T. C. și-a luat doctoratul în filologie romanică (Sufixele nominale în dialectul aromân) cu germanul Gustav Weigand la Leipzig și a fost conferențiar de dialecte transdanubiene la Universitatea din Cluj între anii 1924 și 1937.


Alexandru (Leca) Morariu (25.07.1888 Cernăuți*Imperiul Austro-Ungar/Ucraina – 15.12.1963 Râmnicu Vâlcea*România) și-a luat doctoratul în filologie în 1921 cu Sextil Pușcariu (Morfologia verbului predicativ român) și a fost profesor de limba română la Universitatea din Cernăuți, oraș bucovinean care a aparținut României în 1918-1940.

 

1.)

<C.P. ilustrată

Cluj, 29.8.924

Dragă D-le Colega,

Să nu crezi că am uitat să-ți mulțumesc, felicitîndu-te pentru frumoasa și interesanta lucrare, „Morfologia…”, pe care am primit-o la timp și în care am constatat, nu cu părere de rău, că prea des ai pomenit și de numele meu.Îmi sosise lucrarea tocmai cînd trebuia să plec în vacanță. Nu-ți puteam scrie fără să o fi cetit. Acum după ce o „alepșu”* și am văzut cît de interesantă este, mă grăbesc să-ți exprim sincer expresiunea admirației mele (…) pentru munca ce desfășori.

Să trăiești.

Al D-tale devotat

Capidan>

 

2.)

<Dragă D-le Morar,

Îmi vei face o deosoebită plăcere, dacă vei binevoi să publici în numărul următor din Junimea** alăturata recenzie asupra lucrării din urmă a lui Silviu Dragomir***.

După cîtva timp o să vă trimet un articol asupra celor dintîi cîntece populare aromâne culese aici în Ardeal de către Bărnuț****.

Aș fi vrut să le țin pentru Dacorom*****. IV, însă fiindcă ea va apărea prea tîrziu, m-am gîndit că-i bine să le dau drumul la Junimea.

Cluj, la 9.IX.1924

Rămîn al Dtale cu prietenie,

Capidan>

 

3.)

<Scumpe domnule Coleg,

Am primit „Isopia Brașoveană”******, despre care știam ceva de mai nainte tot de (la) DTa. Îți mulțumesc și te rog să mă ierți dacă nu ți-am trimis articolul trimis pentru Junimea. În timpul din  urmă am fost și continuu să fiu pînă după Crăciun foarte ocupat cu Megleniții******* mei. Academia s-a învrednicit, în fine, să mi-i tipărescă. Sînt în ultima corectură și prepar indicele. După apariția ultimului volum, voi avea plăcerea să-ți trimet un exemplar. Tot Academia mi-a tipărit și lucrarea „Influența slavă asupra dialectului aromân”. Sînt la a doua corectură. Cultura Națională********, unde își tipărește Academia lucrările, are curiosul sistem de a tipări întreaga lucrare, chiar cînd ea este de zeci de coale, și numai după aceea o trimite spre a fi corectată. Îți poți închipui că, în lunile din urmă, săptămîni întregi, de dimineață pînă seara, am petrecut numai corectînd.

După ce voi scăpa de toate acestea – și după Crăciun cred că scap definitiv – m-apuc să fac articolul pentru Junimea.

Pînă atunci te rog să ai puțină răbdare și să crezi în sentimentele mele de frățească prietenie.

Cluj, în 4/XII/924

Al D-tale

Th. Capidan>

 

4.)

<Dragă Domnule Morar,

Îți trimit o mica dare de seamă asupra lucrării lui Weigand*********, Etnographie von Makedonia pe care, te rog să o publici în unul din numerile revistei, dacă cumva nu ai altă recenzie asupra aceleași lucrări. În cazul din urmă, vei așa de bun ca să mi-o trimiți înapoi, căci aș vrea să o public în altă parte.

După cum vei vedea din conținutul recenziei mele, Weigand revine asupra vechii lui concepții cu privire la partea de influență ce Românii au exercitat-o asupra celorlalte popoare din Balcani.

Deoarece ideile lui Weigand fuseseră expuse de mine cu un an înainte, profit de această ocaziune ca să relevez deosebirea ce exista între ce scrie Weigand astăzi și între ceea ce a scris și a învățat de pe catedră,acum douăzeci de ani.

Megleniții și Elementul slav îi vei primi cît de curînd.

Cluj, în 31 ian. 1925

Cu cele mai prietenești salutări,

Al Dtale Capidan>

 

5.)

<C.P.

Iubite Domnule Coleg,

N-am putut răspunde imediat, fiindcă lipseam din Cluj. Tabula gratulatoria este o listă cu numele tuturor colegilor, elevilor și prietenilor d-lui Sextil Pușcariu**********, care se asociază cu comemorarea lui. Ea va fi publicată în fruntea volumului omagial.

Cluj, 9.XII.936>

 

SURSA

Petru Froicu & Eugen Dimitriu, Scrisori inedite, Almanah ”Convorbiri literare”, Iași, 1989, p. 59.

 

 

NOTE M.T.

*alepșu= ales-o (aromână)

**„Junimea literară”=Revistă apărută la Cernăuți și Suceva între 1904-1914 și 1923-1939, la care L.M. va fi secretar de redacție din 1924.

***Silviu Dragomir (1888 Gurasada*Ungaria/România – 1962 București*România)=Teolog, istoric, om politic și academician român din 1928.

****Simion Bărnuțiu (1808 Bocșa*Imperiul Habsburgic/România – 1864 Sânmihaiu Almașului*Imperiul Habsburgic/România)=Preot greco-catolic, doctor în drept (Pavia*Italia), profesor la Universitatea Iași (1855-1864), organizator al revoluției române din 1848-1849 din Transilvania.

*****„Dacoromania”=Revistă fondată și editată la Universitatea din Cluj, de Sextil Pușcariu în perioada 1920-1948 cu subtitlu Buletinul „Muzeului limbei române”.

******Isopia brașoveană din 1784=Studiu filologic despre o veche carte religiuosă, publicat de L.M. în 1924 la Cernăuți

*******Meglenoromânii=Trilogie publicată de T. C. în anii 1925, 1928 și 1935.

********Cultura Națională=Editură înființată la București în 1921, desființată probabil după venirea comuniștilor la putere la 6 martie 1945.

*********Gustav Weigand (1860-1930)=Filolog german. A înființat în 1893 la Leipzig Institutul pentru Studiul Limbii Române. A călătorit în anii 1887-1909 în zonele locuite de aromâni în Balcani. Prin publicarea în 1894-1895 la Leipzig a lucrării Die Aromunen a promovat termenul „aromân”. Din 1892 a fost membru corespondent al Academiei Române. Etnographie von Makedonia a fost publicată în 1924.

**********Sextil Pușcariu (1877 Brașov*Ungaria/România – 1948 Bran*România)=Studii universitare la Leipzig, Paris și Viena. Doctor în filosofie și în filologie. Profesor universitar. Academician din 1905. Continuator al Dicționarului Limbii Române (1913-1948), început de B. P. Hasdeu (1887-1898) și terminat în 2010.

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required