Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: 1986
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Colimitra Constantin - Fărşeroţii / 1986

Vineri, 22 Aprilie 2011 13:54

fărşeroţi

Discutam cu mătuşa mea Eugenia Pitu (născută Teja) despre cărţile având ca subiect aromânii pe care le are în bibliotecă  şi mi-a arătat ceea ce fusese o carte a lui Constantin Colimitra, scrisă în româneşte şi întitulată ’’Fărşeroţii’’. Cartea are o dedicaţie scrisă de mână a autorului pentru Nicolae (Coli) Pitu (’’unul din urmaşii vestitei familii de celnici fărşeroţi PITU’’)  şi a ajuns cândva în posesia regretatului Gheorghe (Geogia) Pitu, rudă cu Nicolae şi socrul mătuşii mele. Foarte interesat de referinţele din carte privind familia Pitu, bătrânul  Geogia a citit-o din scoarţă din scoarţă până i s-au dezlipit şi s-au amestecat o mare parte din foi. Mi-a luat oarece timp pentru a reconstitui cartea, mai ales că nu era paginată, deşi  are şi o erată în care se precizează numărul paginilor la care s-au făcut greşeli. Autorul explică erorile prin faptul că lucrarea a fost ’’operată la computer’’, pe prima pagină menţionânu-se (în loc de editură) că ’’regia’’ aparţine lui Andrei Colimitra, fiul scriitorului. Am găsit lipsă de pagină sau pagini în trei locuri, cartea având cel puţin 300 de pagini.

 

Constantin Colimitra (1912-2001) s-a născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei, a venit în 1928 în România şi a emigrat în SUA în 1977. Cartea a fost scrisă la bătrâneţe, în 1986, şi, deşi se precizează în subtitlu că este o monografie, ea are un caracter memorialistic. Autorul, care nu a folosit documente în redactarea lucrării, recunoaşte că s-a bazat pe buna sa memorie, care i-a furnizat 70% din ceea ce a scris.

 

Înainte de Cuprins a fost plasată poezia Vouă, fărşeroţii mei de C.C, prima strofă explicând şi scopul cărţii: ’’Vouă, Fărşeroţii mei vă-nchin această carte; Cu ea păşiţi de-a dreptul în lumea fără moarte.’’ (sublinierile aparţin lui C.C.)


De asemenea, textul de pe coperta spate, este sugestiv în acest sens: ’’Am scris această carte şi cu dorinţa ca ea să inspire unul, cinci, zece, chiar mai multe condeie de geniu, răsărind din generaţiile viitoare ale fărşeroţilor sau cele ale românilor macedoneni, în general, pentru a scrie cu litere de foc, cu litere ce ar putea să ardă, să transforme în cenuşă toate planurile celor ce încearcă dispariţia noastră ca neam cu identitate de non greci, non albanezi şi non slavi.’’ (sublinierea aparţine autorului)


Cartea este străbutută de la un cap la altul, indiferent de capitol, de ideea originii romanice a fărşeroţilor şi de ideea relaţiei de frăţietate între români şi aromâni, autorul preferând să folosească denumirea de ’’ români macedoneni’’, deşi fărşeroţii în majoritatea lor nu locuiesc în Macedonia. Pe parcurs autorul prezintă şi o teorie proprie privind locul de origine al formării neamului fărşeroţilor la nord de Dunăre, abordând şi problema ramurilor acestui neam.


În Cuprins găsim următoarele capitole: 1. Satul, oameni şi nume;2. Îndeletniciri şi averi;3. Trai şi obiceiuri;4.Ceilalţi fărşeroţi ;5.Fărşeroţii din America;6. Luptătorii-apărători, eroii şi poetul (ciubucachi);7.Notă finală;8.O Notă aparte. Deşi nu apare în Cuprins, în conţinutul cărţii se găseşte capitolul Fărşeroţii din România, intercalat între capitolele 5 şi 6.


De asemenea, lucrarea include un număr de 54 de fotografii alb-negru de la începutul secolului XX. Majoritatea pozelor prezintă persoane din familile Colimitra, Pitu, Babaiana, Nacea, Balamaci, Trandu, Ciufecu, Faţi, Vangheli, Ghiţă,Ţiculi, Baţu, Cipu, Babu, Custula, Bichi, Bileca, Caramitru, Zechiu, care trăiau în localităţile Pleasa, Dişniţa, Korce (’’Corceaua’’) din Albania, precum şi  în SUA. Aşa cum menţionează şi autorul în Notă aparte, fotografiile prezintă mai ales ’’MIREASA FĂRŞEROATĂ’’  în port naţional.


Capitolul I este dedicat satului Pleasa aşezat în apropierea satelor  Pleasa de Jos, Zumbleac, Cuci şi Biţca, locuite de ’’turci’’ sau ’’albanezi  turcizaţi’’, cum le spune autorul, deşi mai potrivit ar fi albanezi musulmani.

În peisajul montan care încadra Pleasa existau Şipotul Mare şi Şipotul Mic, pădurea de fag, de unde familia tăia lemne doar pentru o construcţie importantă, marea pădure de aluni, ale căror frunze, ca şi frunzele de fag, reprezentau hrană pentru turmele de capre ale fiecărei familii, turme care se reuneau primăvara, vara şi toamna pe pajiştea satului sub îngrijirea lui Gheorghe, căprarului satului.Hotarul satului era reprezentat de Fîntâna cea Mare (Izvorul cel Mare)şi sătucul Stropani, locuit de familia Pitu.La marginea satului exista o arie, unde se treiera grâul de pe mica parcelă a familiei Geambazi, una din cele două care deţineau teren agricol, pe această arie  încingându-se hore separate ale tinerilor şi tinerelor. La marginea satului era locul numit ’’Dârşteli’’, adică Dârstele, unde femeile duceau materialul din lână la piuă. Tot la râu femeile spălau rufele cântând în grup, vara la Şipotul mic (Şipotul lui Tegu), iar în celelalte anotimpuri la Şipotul mare, care era apărat de vremea rea de construcţii din trei părţi. Tot lângă sat erau Capul de Râu şi Izvorul lui Naşcă.

După ce încheie cu descrierea peisajului, scriitorul evocă două construcţii importante ce adăposteau instituţii ce defineau satul: biserica cu hramul Sfintei Fecioare şi şcoala primară românească.

 

C.C. trece apoi la prezentarea casă cu casă a familiilor satului: Popescu,Baţu ’’Idici’’, Ciufecu, Caramitru, Ghiţă, Vangheliu, Bichi, Măca, Bindela, Docu, Caceaveli, Paşia, Geavela, Dargati, Şuta, Mila, Nastu, Giti, Bileca, Ciacalioni, Memu, Corumi, Cuşticea, Dima, Teja, Pitaşu, Geambazi, Şanazu, Caleşu, Cocea, Puia, Şola, Dolu, Mizu, Zechiu, Babaiana (Pitu),Panu , Becali, Chiacu, Sota, Caciamaia (fost Nastu), Culeţu, Talabacu, Stilu, Cutina, Babaţili (Cuşticea), Bici, Statina şi în final familia sa. Ca reprezentanţi ai familiilor sunt nominalizaţi bărbaţii, cu ocupaţiile şi trăsăturile lor. Un spaţiu important este alocat personalităţii  tatălui lui Constantin Colimitra, Andrei (Chendra) Colimitra,  şi  rolului său important în migrarea majorităţii locuitorilor Pleasei în România în 1928.


Îndeletniciri şi averi cuprind cele două ocupaţii principale care aduceau venituri fărşeroţilor: oieritul şi caravanele cu cai şi ''mulări'' (catâri).C.C. precizează că albanezii le spun fărşeroţilor ’’ciobeni’’, denumirea aromână fiind ’’picurari’’. El evocă instituţia celnicatei cu multiplele sale dimensiuni, iar printre numele de celnici (proprietari de mari turme de oi care angajau ciobani) pe Nastu, Memu, Carabina, Ciufecu, Bardu, Gaci, Rigea, Spau, Teja, Celea, Fotu, Bichi, Zega, Zechiu, Nacea, Docu, Babu. Descrierii stânei îi este alocată un spaţiu larg.

În ceea ce priveşte caravanele ce transportau mărfuri cu cai şi catâri, autorul exemplifică cu propriul său tată şi amintirile sale din copilărie. Indiferent de anotimp, ’’cărvănarii’’ fărşeroţi  băteau drumurile din întreaga peninsulă Balcanică, fiind mereu sub ameninţarea albanezilor musulmani.Colimitra consideră important din punct de vedere politic să se scrie despre aceste două ocupaţii practicate exclusiv de români macedoneni,  explicând că ele au stat la baza economiei populaţiilor eterogene din Balcani. Ca urmare, acestea ar trebuie să fie azi recunoscătoare pentru binele făcut străbunilor lor de fărşeroţi , el solicitând ’’să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi: albanezi, greci, sârbi şi bulgari.’’(sublinierea aparţine autorului)


Capitolul  Trai şi obiceiuri tratează alimentaţia, în particular pita, şi relaţiile interumane, bazate pe moralitate şi respect. Un spaţiu foarte larg în restul capitolului acordă Colimitra obiceiurilor legate de nuntă, cu peţit, logodnă şi săptămâna de petreceri (de miercuri până miercuri), în care un rol important îl jucau muzicanţii, momentul definitoriu constituindu-l plecarea miresei din casa părintească spre noua sa familie.


În capitolul Ceilalţi fărşeroţi, după ce  menţionează localităţi aromâne din Grecia şi Macedonia Iugoslavă,  C.C. se ocupă de fărşeroţii din Corceaua, Dişniţa şi Stropani (Albania).Cu această ocazie, se relevă că în plan secundar, fărşeroţii au mai practicat meseriile de croitor şi pantofar, mai ales în oraşul Corceaua. Sunt menţionaţi membri ai familiilor Pitu, Babu, Nacea, Caramitru, Vriga, Balamaci, Teja, Cicani, Şanazu, Cocea, Talabacu, Nastu,Baţu, Rigea, Carabuzi,Becea, Mila, Uscatu, Gazuci (Balamaci), Celea, Spau. În ceea ce mă interesează, sunt menţionaţi patru dintre cei şapte fraţi Teja porecliţi ’’Guţi’’ din Dişniţa: ’’Toţi cei patru fraţi pe care i-am cunoscut , croiţi aproape pe acelaşi calapod:buni, omenoşi, prietenoşi şi galanţi. Vanghele, deci unul dintre fraţi, a fost încă din tinereţe un şofer de vază’’. Vanghele a venit în România,unde a fost de asemenea şofer şi şi –a întemeiat familia la Sibiu, unde a şi decedat. Este posibil ca unul din ceilalţi trei să fi fost bunicul meu, Virgil. Pentru autor o sursă de informaţii despre dişniţari a fost consăteanul lor Iana Babu. Un spaţiu important îl acordă scriitorul familiei Pitu şi sătucului acesteia Stropani.

Apoi trece la de rudele sale din Volos şi Caterina (Grecia). Tot în Caterina menţionează familiile Gaci, Pala, Nicola, Cresu,Grămosteanu, Baia, precizând că mulţi dintre ei vor migra în România.Alte localităţi din Grecia cu aromâni sunt Brazniţa şi Zâmârdeşi, la graniţa cu Albania.

Nu sunt uitaţi fărşeroţii din Macedonia iugoslavă, care au fondat aşezările Gramaticova, Cândrova, Paticina, Fetiţa în frunte cu celnicii Zega, Zdru, Cuşa, Fotu, Nasta etc

În fine o menţiune specială pentru fărşeroţii din Şescu, ale căror femei aveau veşminte ce-au ajuns să fie cântate de poetul anonim pentru frumuseţea lor.


Capitolul Fărşeroţii din America prezintă cele trei generaţii de fărşeroţi din SUA, primii ajungând acolo la începutul secolului XX. Mulţi erau absolvenţi ai şcolilor româneşti din imperiul otoman,  care nu îşi găseau un rost în provinciile nemodernizate ale Turciei. Ei s-au aşezat în oraşele de pe coasta Atlanticului, înfiinţând în 1903 Societatea de cultură şi ajutor ’’Fărşerotul’’. Au menţinut spiritul comunitar căsătorindu-se cu fete aduse de acasă şi au construit biserici şi săli de spectacole pentru reuniuni ale comunităţii. Generaţia a doua a urmat şcoli superioare, acomodânu-se cu noile profesii ale societăţii moderne. Trimeteau bani acasă, iar unii au revenit acasă. Printre familiile din SUA care au menţinut spiritul aromân autorul citează pe: Pitu, Balamaci, Faţi, Şola, Cipu, Ghiţă, Culeţu, Caceavali, Ciufecu, Coca, Adam, Costula, Ianelu, Cresu, Geambazi, Geavara, Dumitrescu (Vangheliu), Ceanaca, Becea, Bileca, Celea, Liti, Chiacu, Rigea, Lupu, Mara, Nastu, Nicola, Puci, Pândaru (Dragati), Morova, Babaiana, Şanazu, Şunda, Spau, Vangheli, Vasilescu (Gioga), Teja, Babu, Baţu, Belu, Colimitra etc. Cu regret scriitorul remarcă faptul că unii reprezentanţi ai celei de a treia generaţii nu a urmat exemplul înaintaşilor. O menţiune specială pentru Nacu Zdru care edita începând cu 1978 pe cheltuiala sa publicaţia ’’Frunza vlahă’’.


Fărşeroţii din România sunt evaluaţi de Colimitra la trei mii de familii din Albania şi trei mii din Grecia, aşezate în momentul scrierii cărţii în marea lor majoritate în judeţul Constanţa şi Bucureşti. În momentul venirii în România, în perioada interbelică, au fost colonizaţi în judeţele Durostor şi Caliacra, luate de la Bulgaria după războiul balcanic din 1913. Colimitra relevă că în procesul de colonizare un rol important l-a jucat Societatea Macedono-Română înfiinţată în Bucureşti, în 1879. În sudul Dobrogei, fărşeroţii şi-au schimbat ocupaţiile devenind agricultori. Dar în septembrie 1940 cele două judeţe au fost cedate Bulgariei şi fărşeroţii au migrat din nou, în localităţile în care sunt aşezaţi şi azi.


Luptătorii-apărători, eroii şi poetul este un capitol în care sunt prezentate personalităţi ale fărşeroţilor care s-au remarcat în lupta pentru fiinţa naţională cu antarţii greci şi albanezii musulmani: Caciandoni, Colocotroni, Custula Tanasacu cîntat de poetul Cola Ciubucachi, Coli Ghiza care şi-a răzbunat fratele ucis, preotul martir Haralambie Balamaci, locuitorii Republicii din munţii Suli,locuitorii Pleasei care s-au opus oficierii slujbei de episcopul grec (eveniment cântat în ’’Pleasa, hoară râmânească’’), Culicea Cicani şi Andrei Balamaci, Atanasie Nastu. Este nominalizat Ioan Fotu ca autor al lucrării ’’Românii Fărşeroţi’’, în care sunt expuse suferinţele fărşeroţilor sub dominaţia otomană în Albania, carte pentru care Colimitra a editat un sumar.


În Nota finală, C.C. închină lucrarea ’’tuturor Fărşeroţilor: străbuni, bunici şi părinţi’’ (sublinierea aparţine autorului), celor înmormântaţi în ruinele Fraşariului, Moscopolei şi Pleasei, celnicilor, ’’picurarilor’’, ’’cărvănarilor’’ şi apărătorilor de neam şi limbă care s-au sacrificat în luptele cu antarţii greci, başbuzucii, gheganii albanezi şi armata otomană.


Sursă:
Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 300 p.

 

În anul 1992 Tipografia Universităţii Bucureşti publica lucrarea Texte aromâne din comuna Nea-Zoi , jud. Tricala (Grecia).


Lucrarea fusese discutată în cadrul Catedrei de limba română a Facultăţii de litere şi este destinată studenţilor din anii II – III din facultăţile cu profil filologic.


Cele 54 de pagini ale lucrării includ:

  • Notă asupra volumului
  • Precizări preliminare:

1.Date asupra comunei şi a locuitorilor ei

2. Date asupra subiecţilor şi a anchetei

3. Date asupra graiului din Nea-Zoi

  • Transcrierea fonetică
  • Texte

Conform Notei redactate în decembrie 1989 de conf. dr. Liliana Ionescu Ruxăndoiu, textele au fost culese de absolventa Maria Kokka în comuna sa natală. Ele au fost anexate lucrării de diplomă cu tema Observaţii asupra schimbărilor la nivelul vocabularului în graiul aromânesc din comuna Nea-Zoi (jud. Tricala, Grecia), susţinută în ianuarie 1988 sub îndrumarea L. I. R.. Textele au fost înregistrate pe casete în august 1986 – septembrie 1987 şi au fost transcrise fonetic conform sistemului utilizat în lucrările de dialectologie sud-dunăreană, în prelucrarea materialului studenta beneficiind de suportul conf. dr. Matilda Caragiu Marioţeanu. Importanţa textelor era dată de faptul că reflectau aspectul contemporan al aromânei vorbite într-o zonă care nu se afla sub influenţa românei şi că aduceau la zi materialul didactic dialectologic care folosea încă antologiile lui Pericle Papahagi din 1900 şi 1905. Textele au fost ordonate în funcţie de informatori şi li s-au ataşat glose pentru împrumuturile din neogreacă.


Datele asupra subiecţilor şi anchetei arată că textele au fost obţinute de la 16 subiecţi. Subiecţii I – XIII aparţineau la trei familii: KOKKAS (rude din partea tatălui autoarei), ROSSIOS (rude din partea mamei autoarei) şi KOLIŢAS, în timp ce subiecţii XIV –XVI aparţineau familiilor BABANI, GIANIS şi PAILA. Subiecţii erau reprezentativi pentru 3 generaţii: părinţi, copii şi nepoţi. Textele conţin relatări pe trei teme: o zi petrecută acasă, o zi petrecută în oraş (lucru, şcoală) şi întâmplări, bătrânilor cerându-li-se şi povestirea unui basm.


Datele asupra graiului din Nea Zoi arată că graiul textelor are un caracter mixt: atât fărşerot originar, cât şi pindean şi grămostean. Vocabularul folosit indică faptul că (î), absent din graiul fărşerot, apare ca rezultat al închiderii unui (ă) neaccentuat (fîţemu), dar în poziţie nazală este prezent (căni). Ca şi în graiul fărşerot, (u) final este asilabic. Spre deosebire de graiul fărşerot, apare închiderea vocalelor neaccentuate de apertură medie prin trecerea lui (e) la (i) în (triţea) şi (o) la (u) în (upurii ’’opării’’). În consonantism se observă prezenţa fricativelor împrumutate din greacă (θ, δ, γ), explicabilă prin bilingvism şi reducerea unor grupuri consonantice la o consoană simplă (leami ‘’lemne’’). Există de asemenea un aspect comun al graiului fărşerot cu meglenoromâna: palatalizarea labialei (f) cu dispariţia acestei consoane (s-ibî), faţă de (s-h’ibî) în celelalte graiuri aromâne. Litera (u) apare ca marcă a formei articulate la singularul masculinelor şi neutrelor nu numai la cazurile nominative şi acuzativ, ci şi la genitive şi dativ (Al lupu i dzîţea lali Cola – ‘’Lupului îi zicea unchiul Cola’’), aspect regăsit în Liturghierul aromânesc din secolul XVIII. Puternica influenţă neogreacă în lexic este explicată prin ‘’contextul geografico-politic’’ în care este folosit graiul.

 

Transcrierea fonetică:

á, é, ó, í, ú (vocale accentuate)

- ĭ, - ŭ (vocale finale asilabice)

Ќ, ģ (occlusive paletale)

ľ, ń (sonantele lichidă şi nazală înmuiate)

h’ (fricative paletală rezultată din paletalizarea lui f)

θ, δ, γ (fricativele împrumutate din limba greacă)

ç (africata dental sonoră)

ĉ, ĝ (africatele prepalatale)

 

 

Cele 36 de texte revin subiecţilor astfel: I / 1 -2, II / 3, III / 4-5, IV / 6-9, V / 10, VI / 11, VII / 12, VIII / 13-15, IX / 16-17, X / 18-21, XI / 22-24, XII / 25-27, XIII / 28-30, XIV / 31-34, XV / 35, XVI / 36.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aprovizionarea cu apă a familiei cădea în sarcina fetelor şi nevestelor, care luau apă de la Şipotul (izvor) cel Mic sau Izvorul lui Tegu din apropierea satului. Vara spălau aici rufele, în special pânzele, profitând de terenul întins. Se mergea în grup, rude, vecine şi prietene. Se făceau până la 20 de focuri, la care se încălzea apă în cazane cu leşie. Majoritatea erau fete, care, fiind mai tinere terminau mai repede, şi le ajutau pe femeile mai  în vârstă. Când terminau se odihneau sau mâncau ceva. Totul se petrecea într-o atmsoferă marcată de cântece şi de prezenţa copiilor, care ajutau cu lemne pentru foc. La întoarcere, femeile purtau majoritatea rufelor într-o copaie legată cu frânghi ape spatele lor, iar în coada coloanei copii purtau cazanele şi restul rufelor. În celelalte trei anotimpuri rufele se spălau la Şipotul cel Mare, care era apărat din laturi de ziduri, precum şi de un acoperiş.

Poetul fărşerot Constantin Colimitra (1912-2001), născut în satul Pleasa din sudul Albaniei, a descris în memorialistica sa obiceiurile nunţii la fărşeroţi, descriere care se întinde pe parcursul a 24 de pagini.

În memorialistica sa poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001), născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei, abordează în diverse capitole şi istoria fărşeroţilor ca ramură a aromânilor balcanici. C.C. preferă expresiei ‘’aromâni’’pe cea de ‘’români macedoneni’’, scrisă uneori cu iniţiale mari, aşa cum se proceda până în prima parte a secolului XX, deşi aromânii nu au trăit şi nu trăiesc numai în Macedonia istorică.

 

Din vechime fărşeroţii au practicat transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi catâri prin Balcanii otomani, Veneţia, ajungând până în imperiul austro-ungar şi Ţările Române, aducând de la Braşov postav pentru îmbrăcămintea fărşeroţilor mai bogaţi. Importanţa oieritului şi cărvănăritului în istoria fărşeroţilor este relavată în următorul paragraf: ‘’Aşadar, oieritul şi cărvănăritul, cele două meserii, cele două îndeletniciri care conferă şi nume şi situaţie de stăpân, de om neatârnat sau nesupus voinţei sau capriciilor altora, au fost din timpurile cel mai vechi, pâinea şi cuţitul pe misalea-sufraua (măsuţă cu picioare scurte – n. n.) fărşerotului sau aceea a românului macedonean.’’

 

Alt element care a ajutat la menţinerea identităţii entice a fost religia: ‘’Biserica, dragul meu cititor, a fost nava cu ajutorul căreia am străbătut vremurile grele, de-a lungul veacurilor, atât noi, fărşeroţii, cât şi în general românii macedoneni, cât şi fraţii noştri din fericita Dacie.’’ După ce descrie jocul Sochia din copilărie, C.C. dezvoltă importanţa religiei şi a tradiţiei în istoria fărşeroţilor: ‘’(…) cu această tradiţie frumoasă, cu o puternică credinţă, în calitate de creştini, fărşeroţii au străbătut veacurile, în mijlocul străinilor, neabătuţi, neclintiţi, neschimbaţi şi neasimilaţi. Ei au rămas în continuare ca un neam aparte,neam de limbă latină, de structură fizică şi sufletească traco-romană, az rămas Români Fărşeroţi aşa cum şi-au spus, încă de la începutul începutului, aşa cum i-au cunoscut toţi cei ce i-au descoperit şi au scris despre ei, după ce le-au cercetat trecutul, istoria, viaţa, graiul, credinţa, tradiţii şi obiceiuri’’. Tinerii care au plecat să muncească în SUA s-au întors cu experienţa alegerii unor reprezentanţi ai comunităţii pentru gestionarea averii bisericii, eveniment amintit de Constatin Colimitra prin prisma alegerii tatălui său în această funcţie, urmat de Miciu Caramitru.

 

Educaţia tinerilor se baza pe moraliatea transmisă oral peste secole prin legi nescrise: ‘’Apoi controlul familiei asupra băieţilor era foarte strict. În problem aceasta ca şi în altele, de alt fel, în care este sau sunt angajate: onoarea, prestigiul, numele,mândria şi demnitatea nu existau compromisuri. Se părea că astfel de educaţie se transmitea tacit, sau era moştenită, odată cu suma celorlalte calităţi ale bunicului şi tatălui. La fărşeroţi ca şi la toţi românii-macedoneni, pe linie mai mare, sau mai înaltă, gândind, moralitatea domnea autoritară din tronul în care o instalase viaţa aspră, încă din începuturi. Durând mii de ani şi trecând prin atâtea generaţii nimeni nu încerca uzurparea ei.Şi cât era de frumoasă,de curată viaţa, sub legile ei nescrise, ba da: scrise în conştiinţa fiecăruia! Nici un scandal,nici un conflict provocate de atitudini sau comportări dezonorabile.’’ Un eveniment petrecut într-o generaţie anterioară este legat de rara încălcare a tradiţiei, al cărei protagonist nefericit a fost Miha Nastu, care a acceptat să preia şi numele soacrei sale Caciamaia, fapt ce i-a atras moartea în urma blestemului tatălui său (vezi articolul). Transmiterea evenimentelor din cadrul comunităţii se făcea oral, mai ales prin ‘’auşi’’ (bătrâni), care se reuneau vara pe pajiştea de lângă biserică, când depănau amintiri din viaţa lor, chiar dacă acestea erau cunoscute.

Femeile fărşeroate erau astfel omagiate pentru rolul istoric în cadrul familiei: ‘’Femei-mătuşi, sau femei-mame, toate fără învăţătură, fără nici o zi de carte măcar,unde, totuşi, aţi învăţat să fiţi model de hărnicie, de seriozitate, şi de tot ceea ceajutăa vă aşeza pe piedestalul de marmoră albă, pe piedestatul nemuririi (sublinierea noastră)?’’

 

C.C. subliniază că în Albania toţi românii macedoneni  sunt fărşeroţi, deşi în secolul al XVII ei s-au împărţit în trei grupe. Două din aceste grupe şi-au luat numele de la regiunea în care s-au aşezat. Unii s-au numit mizuchiari sau muzichiari, după ţinutul Mizucheia de lângă Marea Adriatică. Celălalt grup s-au numit câstrinioţi (probabil ca locuitori ai castrului sau Arghirocastrului din sudul Albaniei) sau cristinioţi (femeile lor purtau o cruce-tatuaj pe frunte).Toţi erau numiţi de albanezi ‘’ciobeni’’ sau ‘’vlai’’. Cei care şi-au păstrat denumirea tradiţională de fărşeroţi au mai păstrat contacte cu câstrinioţii în zona oraşului ‘’Corceaua’’ (albanezul Korce), câstrinioţii rămânând nomazi până în plin secol XX.Mizuchiarii s-au transformat însă în proprietari de mici terenuri arabile sau negustori şi hangii în centrul şi nordul Albaniei otomane,purtând însă nume ‘’curat fărşeroteşti’’ ca Ghini, Ianura etc. Unii dintre mizuchiari au venit în România în anii 1928-1930.

 

Este menţionată bineînţeles ‘’strălucirea vestitului oraş Moscopolea, cu o populaţie pur fărşerotească’’ de 70.000 de suflete, distrus de Ali-paşa din invidie generată de faptul că ‘’în toată Peninsula Balcanică nu exista un alt centru mai prosper, mai prosper decât acest oraş (…)’’ Poetul aromân Nicolae Velo (1882-1924)afirma în poezia Moscopolea că oraşul întrecea în lux Constantinopolul /Istanbul, capitala imperiului otoman.  În zona Moscopolei incendiată în 1769 de Ali din Tepeleni /Albania (1744-1822), paşă de Ianina, erau şi alte aşezări fărşeroteşti ca: Linotopi, Fuşa (câmp), Nicoliţa, Şipsca, Grabova (locul de naştere al lui Andrei Şaguna, mitropolitul ortodox al Ardealului în secolul XIX), Daniţa, Lănga, Nicea, Tomori şi oraşul Berat (latinescul Villardi). Nu este uitat Fraşari, important centru urban fărşerotesc cu peste 15.000 de locuitori, anterior Moscopolei.

Autorul mărturiseşte cu părere de rău că ‘’de multe ori, în discuţii cu mulţi fraţi români macedoneni, intelectuali sau semi, ei nu prea vor să recunoască’’ că fărşeroţii din Pleasa, Corceaua, satul Dişniţa, oraşul Bilişte, comuna Ucişte (populaţie majoritar albaneză creştină), satele Gramaticova, Cândrova, Paticina, Mirihova din Grecia, comuna Caragioli/Argiropolis (Grecia), Armiro, comunele Molovişte, Cruşova, Magarova, Beala, Belcameni au strămoşi comuni.

 

El admite că grămostenii au avut propria lor identitate ca ramură a aromânilor, celnicii lor, în frunte cu Hagi Steriu, construind oraşul Gramoste. Având o populaţie de 20.000 de locuitori, acest centru aromânesc a fost distrus de acelaşi Ali-paşa, cam în aceeaşi perioadă cu Moscopolea.

 

Colimitra relatează evenimentul dramatic din 1780, când locuitorii satelor aromâne Fraşari, Costreşti, Corteşti, Javaleni şi Jarcani, dintr-o regiune a Albaniei otomane unde erau persecutaţi, au migrat într-o noapte cu turmele lor în provincia Corceaua, în munţii din Dişniţa. Majoritatea s-a aşezat în Pleasa, o parte în Dişniţa, restul la Câlive (corturi) şi familia celnicului Pitu la Stropani. Unele familii de celnici de aici şi-au pierdut oile în timp, cum a fost cazul lui Culicea Teja, în timp ce Pitenii s-a menţinut până în jurul anului 1920. Suferinţele fărşeroţilor în timpul celor 500 de ani de dominaţie otomană în Albania sunt descrise de Ioan Fotu în Românii Fărşeroţi.

 

C.C. povesteşte şi un eveniment care a avut loc în timpul vieţii bunicului său celnicului Hristu Colimitra, şi a celnicului Spiru Balamace (în secolul XIX), legat de impozitul plătit sultanului în valoare de o sută de mii de lire de aur turceşti pentru cele 100.000 de oi ale satului Pleasa (vezi articolul). Aceaşi celnici au contribuit financiar la ridicarea mănăstirii Sf. Ilie din Ucişte, comună de albanezi creştini vecină cu Pleasa (vezi articolul).

 

Obţinerea independenţei de către Albania otomană în 1912 şi primul război mondial (1914-1918) au contribuit la deteriorarea condiţiilor ocupaţiilor tadiţionale ale fărşeroţilor: oieritul şi caravanele. În acest context, tinerii au început să se orienteze spre România şi SUA. Încă de la începutul secolului, unii tineri au emigrat în America, majoritatea în oraşe de pe coasta Atlantică. Pentru a-şi menţine identitatea,ei au înfiinţat în 1903 ‘’Societatea Fărşerotul’’ şi două biserici ortodoxe cu slujbe oficiate în româneşte. Emigrat şi el în America din România în 1977, la fiul său, Colimitra a constatat că reprezentanţii celei de a doua generaţie au absolvit şcoli superioare, adaptându-se la societatea urbană modernă şi depăşind criza economică din 1929-1933. De asemenea, cu regret a observat că unii reprezentanţi ai celei de a treia generaţii au început să piardă din moştenirea culturală a primelor două generaţii.

 

În acelaşi timp ‘’O nouă şi frumoasă zare a deschis destinul pentru fărşeroţi; zarea pe fruntea căreia scria: România.  Bărbaţii ca şi femeile însă, prin simplitatea lor nu cunoşteau nimic despre această Mumă-Patrie, dar instinctul şi un sentiment trezit le şopteau că drumul spre România este salvator , mai ales că acolo se află unii din tinerii care au învăţat la liceul român dinBitolia- Jugoslavia’’. Poetul relatează din amintirile proprii evenimentul migraţiei fărşeroţilor din Pleasa în Cadrilater (sudul Dobrogei), eveniment ce a avut loc în 1928 şi în care un rol important l-a jucat tatăl său, Andrei (Chendra) Colimitra (vezi articolul). De asemenea, un rol important în colonizarea în sudul Dobrogei l-a jucat Societatea de Cultură Macedo-Română,înfiinţată la Bucureşti încă din 1879, după obţinerea independenţei României. În judeţele Durostor şi Caliacra (Cadrilater), în calitate de colonişti s-au adaptat la ocupaţia de plugar , dar unii au continuat să ţină şi mici turme de oi. Copiii coloniştilor au avut ocazia să urmeze şcoala primară şi gimnaziul, mergând apoi şi laliceele din Silistra. Este interesant faptul că la festivităţile ocazionate de sărbătorile naţionale,judeţul Durostor era reprezentat de fărşeroţi: o fotografie de la sfârşitul cărţii prezintă ansamblul de dansuri populare fărşeroteşti pe scena Teatrului Naţional Bucureşti la 24 Ianuarie 1929. Apoi a urmat dureroasa retragere din Cadrilaterul cedat Bulgariei la 7 septembrie 1940 şi reaşezarea în judeţele Ialomiţa, Constanţa, Tulcea şi în zona Bucureştiului.

 

Când vorbeşte de România el o numeşte ‘’ţară’’, ‘’Patrie’’ sau ‘’Patria Mumă’’. Explicaţia o găsim în următorul paragraf: ‘’Cine poate crede că noi, românii macedoneni în general, am fi primit atât d euşor protecţia Statului Român, protecţia României atunci când Ea, regăsindu-ne după şaptesprezece secole, ne-a recunoscut ca fii ai Ei pierduţi şi a făcut din grija ce ne-a purtat-o o problemă naţională, o problemă românească de prim ordin, dacă nu am fi ştiut că suntem fiii Ei? Cine poate crede că un stat sau o ţară cheltuiesc anual sume enorme pentru a întreţine peste hotare sute de şcoli şi Biserici, pentru a plăti învăţători, preoţi, dascăli, oameni de serviciu, pentru a plăti chiar grupele de luptători români macedoneni care îşi apărau fiinţa etnică, dacă acest Stat, acea Ţară n-ar şti că cei pentru care se sacrifică atât de mult sunt fiii lor?’’

 

Importanţa şcolii în limba română din satul natal în formarea unei conştiinţe naţionale este relevată în  următorul fragment: ‘’Şcoala unde am învăţat carte românească,venită la timp precum o mană cerească pentru a ne întări credinţa că noi, cei aflaţi pe alte meleaguri, suntem fraţii celor ce prin atâtea lupte şi jertfe au reuşit să-şi făurească o Ţară în nordul Balcanilor, frumoasă şi bogată cum alta nu-i. Că suntem fraţii despre care nu s-a ştiut veacuri de-a rândul, fraţii care ca şi ei au luptat să-şi apere limba şi identitatea traco-romană, produs al fericitei împreunări dintre cele două mari popoare din vechime: trac şi roman.’’ Vara, când unele ore de clasă se făceau în natură, ‘’Pe drum şi dus şi întors, în marş ca soldaţii, cântam cântece patriotice ca: Deşteaptă-te Române, Pe-al Nostru Steag E Scris Unire, Trei Culori, La Arme, şi altele că răsunau munţii cu păduri, cu stânci, cu văi, cu plaiuri,cu tot. Cântam cu suflet curat, cu pasiune, îndemnaţi,parcă, de o forţă nevăzută, de o dragoste născândă din senin, pentru Ţara pe care nici nu o cunoşteam, nu o văzusem în viaţa noastră, pentru România Mare, a cărei aripă protectoare o simţeam, instinctiv, plutind pe deasupra noastră.’’ Serbarea de sfârşit de an şcolar începea cu cîntecul ‘’Pe al Nostru Steag E scris Unire’’ şi se încheia cu cântecele ‘’Delteaptă-te Române’’ şi ‘’Trei Culori’’.

 

Descoperirile de ordin lingvistic făcute la şcoală au determinat apariţia sentimentului apartenenţei la o patrie: ’’Am înţeles încă din prima clasă că sunetul cuvintelor graiului nostru şi sunetul cuvintelor citite din cartea de română sunt aidoma, se îmbină armonios fără voia noastră şi nu ştiam cum să le sorbim mai repede, să le înmagazinăm în fundul memoriei, pe acestea din urmă, de unde să nu mai poată scăpa, ieşi afară, de frică a nu le pierde pentru totdeauna. Poate instinctul care prea greşeşte, ne îndemna la această sârguinţă, având în vedere că veacuri întregi românii fărşeroţi, românii macedoneni, nu au ştiut cum arată o patrie, cât de senin este cerul ei, cât de strălucitor şi călduros este soarele ei şi cât de fericit te simţi atunci, în clipa când îţi culci capul ca un copil,la sânul ei. Dragă cititorule, indiferent cine eşti, ce anume sentimente porţi în suflet, ce anume idei circulă prin creierul tău, dar o întrebare pot să-ţi pun chiar dacă nu am posibilitatea să-ţi cunosc răspunsul: Putem fi condamnaţi noi, noi cei care, timp de şaptesprezece secole nu am ştiut ce este o patrie, că ne iubim cu atâta ardoare patria regăsită?’’ (subliniere C.C.)

 

Tot în domeniul lingvistic, C.C. prezintă o listă cu peste 120 de cuvinte identice şi asemănătoare din ‘’graiul daco-român’’ şi ‘’graiul macedo-român’’. Printre cuvintele identice se numără: om, trup, cap, gură, guşă, braţ, pulpă, inimă, rinichi, splină, maţe, os, bărbat, casă, acasă, vatră (albanez), lemn, fag, apă, aluat, oaie, capră, ţap, cal,iapă, ied, caş, urdă, căşdare, bagă, uşă, poartă, leagă, vacă, bou, noaptea, seara, râu, soare, lună, munte, pădure, căşărie, roşu, alb, amar, drept, bun, rău, loc, sus, aproapea, stau, stai, stă, lacrimă, tată, flanelă, eu, el, noi, voinostru, noastră. Printre cele asemănătoare găsim:frămte/frunte, per/păr, ochi/ocliu, nare/nară, grumadz/grumaz, umiri/umeri, chiept/piept, păntic/pântec, mănâ/mână, deadzit/deget, unglie/unghie, cicior/picior, genucliu/genunchi, plâmăni/plămâni, hicat/ficat, răndzâ/rînză, chiale/piele, cară/carne, muleari/muiere, feată/fată, ficior/fecior, n’veastă/nevastă, cilimean (albanez)/copil, piră/pară, jer/jar, surţeali/surcele, frăndză/frunză, izvur/izvor, fântănâ/fântână, pâine/păni, fărină/făină, gârn/grâu, tărţi/tărâţe, birbec/berbec, niel/miel, mîndz/mânz, lapti/lapte, uzdur/uger, dzer/zer, speală/spală, hiearbi/fierbe, scoati/scoate, iase/iese, ‘nclide/închide, disclide/deschide, faţi/face, disfaţi/desface, căntâ/cântă, discăntâ/descântă, greaşti/grăieşte, aură/urlă, zgieară/zbiară, alatră/latră, căni/câine, căţauă/căţea, muldze/mulge, dzua/ziua, şoput/şipot, treaţe/trece, chiatra/piatra, arâmăne/rămâne, steale/stele, analt/înalt,vearde/verde, stane/stână, nasbastru/albastru, dulţe/dulce, şcliop/şchiop, ghios/jos, diparte/departe, gioc/joc, lăcrini/lacrimi, hiliu/fiu, tinir/tânăr, cămeaşă/cămaşă, nuntru/înăuntru, nafoară/afară. Autorul trage următoarea concluzie din aceste asemănări de cuvinte: ‘’(…)neamul românesc şi cel macedo-român au aceeaşi limbă, acelaşi grai, deşi între ele au intervenit nu numai despărţirea în spaţiu, geografică, dar şi cea de durată, cea de secole întregi. Cei care înclină să creadă că, deşi avem un grai comun, suntem două neamuri diferite care au luat naştere din acelaşi ametec traco-roman, în epoci diferite şi pe spaţii, pe arii diferite, sunt greşiţi. Proecesul de zămislire a unei limbi, unui grai este mai greu decât cel ce prevede zămislirea unui neam hibrid. Graiul românilor macedoneni care este unul şi acelaşi cu graiul românilor (daco-românilor) este opera unuia şi aceluiaşi neam hibrid dospit în matricea carpato-dunăreană.’’

 

Colimitra tratează şi situaţia politică nefericită a românilor macedoneni din Grecia şi Albania comunistă contemporană (1986): ‘’În acea Grecie ai cărei istoriografi, răscolind trecutul acrediteazăă teza prin care se susţine că românii macedoneni sunt greci romanizaţi. Nimic mai fals, nimic mai absurd. Noi ştim ce scop are enunţarea unor asemenea teze ce le combatem şi trebuie să le combatem cu toată tăria. Grecii, ştiind că în timpul de azi românii macedoneni , cu deosebire cei care trăiesc în interiorul graniţelor greceşti, sunt fără aripă protectoare, se gândesc să profite de acesttimp favorabil lor pentru a-şi atinge scopul, adică: pentr a realiza desnaţionalizarea noastră cu măsuri civilizate, nu aşa cum procedează celelalte state din Balcani şi în mod cu totul nepermis, statul actual albanez. Marele păcat este că şi unii dintre românii macedoneni, având la bază cultura greacă aduc şi ei apă la moara minciunilor acelor învăţaţi greci care calcă în picioare obligaţia profesională. Împrumutând teza grecească şi albanezii afirmă că în Albania nu există decât populaţie de origine albaneză, alt neadevăr sfruntat. Avem noi , fărşeroţii o zicală: ţ-aflai dzua, ş-măc  ş-mădua! transpus: ţi-am găsit ziua, îţi mănânc şi măduva! Adică: pentru că azi eşti slab, fără putere, eu pot nu numai să te bat, să te birui, dar şi să te distrug cu totul.’’

 

În faţa acestei situaţii dramatice a aromânilor din Balcani, Colimitra ripostează din punct  de vedere istoric astfel: ‘’Tuturor acestor tactici machiavelice întrebuinţate de statele balcanice, trebuie să le răspundem cu fermitate sprijiniţi pe marele,unicul adevăr că: 1. Noi, toţi românii macedoneni suntem fraţi între noi: de la fărşeroţi până la grămosteni şi mai departe până la aminceni (Aminciu/Meţovo, Grecia – n.n.), până la pindeni (munţii Pindului, nordului Greciei – n.n.) şi pânăă la toţi cei care îşi spun râmăn sau armân şi chiar până la acei ce vrând să facă pe placul grecilor, îşi spun vlahi. 2.Noi, toţi români macedoneni menţionaţi mai sus, suntem fraţi buni cu românii, cu acei români care, după veacuri de despărţire, de nesiguranţă, de nelinişte şi de oprimare, au reuşit prin lupte permamente şi cu munţi de jertfe omeneşti, să se constituie, în cele din urmă, într-un stat stăpân pe destinele proprii româneşti şi peo ţară al cărei teritoriu est eunul şi acelaşi cu cel stăpânit în vechime de străbunii traci sau geto-daci. 3. Noi, toţi românii macedoneni, în număr de cel puţin două milioane, aflaţi şi în timpul de azi,în cuprinsul celor patru ţări balcanice suntem urmaşii celor ce s-au desprins, s-au rupt din trupul daco-român, în cel de-al doilea secol al erei creştine, în condiţiile înregistrate de istorie şi cunoscute de toată lumea. Suntem urmaşi ai noului popor daco-român, născut din fericita încrucişare între dacii viteazului rege Decebal şi romanii marelui împărat Traian. Proba, dovada cea mai puternică, susţinînd acest fapt, aşa cum mai spus, este limba.’’

 

 

Aşadar, C.C. lansează la punctul trei o teorie originală pentru originea aromânilor, cea conform căreia locaţia acestei origini ar fi fost Dacia romană. El respinge teza romanizării ilirilor (Iugoslavia şi Albania) şi macedonenilor din Balcani, în comparaţie cu romanizarea dacilor, considerând că aceste popoare aveau, ca şi grecii,un nivel cultural mai înalt decât romanii. De asemenea, respinge teza existenţei de triburi trace în Iliria, din amestecul cărora cu romani să fi apărut fărşeroţii. Consideră că la retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia în 271, s-ar fi retras şi familiile bogate în turme de oi în zonele de la sud de Dunăre, considerând această retragere ca temporară. Dar la invazia bulgarilor turanici la sfârşitul secolului VII ei s-ar fi retras în munţii Bulgariei de azi şi de acolo în munţii Macedoniei şi cei ai Iliriei. Poetul convertit în istoric subliniază: ‘’Ei s-au desprins din Carpaţi, din munţii Carpaţi şi au ocupat, pentru că aşa le-a cerut îndeletnicirea, alţi munţi,munţii balcanici. În ipoteza,emisă şi susţinută de unii, cum că neamul românilor macedoneni , inclusiv fărşeroţii, a luat naştere pe pământul Macedoniei şi Iliriei, din amestecul romanilor cu populaţia indigenă,acest bean ar fi avut şi cea de a doua îndeletnicire de bază: plugăritul, lucrarea pământului’’.  O a treia probă în susţinerea tezei sale a găsit-o în asemănarea traistelor muntencelor văzute în oraşul Novaci de la poalele Parângului (Gorj) cu cele aromâncelor din Balcani şi numai la acestea. În sfârşit , a patra dovadă ar fi obiceiul mărţişorului ca vestitor al primăverii, comun la romanitatea nord-dunăreană şi cea sud-dunăreană. Ca o completare, autorul respinge categoric dorinţa de a fi ‘’neapărat urmaşii lui Alexandru Macedon. Nu avem nici în clin, nici în mânecă ceva cu el. Şi nici cu Ilirii.’’ În poezia sa Vouă, fărşeroţii mei, cu care îşi începe cartea pe care o subîntitulează ‘’monografie’’, face aluzie la evenimentul istoric din anul 602, când migratorii slavii au rupt frontiera dunăreană a imperiului bizantin (roman de răsărit) şi s-au aşezat în provinciile balcanice, despărţind romanitatea nord-dunăreană de cea sud-dunăreană: ‘’Iar visul v-a fost nobil, dar vrearea ne-mplinită /De a duce trai cu fraţii în ţara hărăzită,/Căci soarta, aspra soartă v-a rupt din trunchiul mare/Spre a vă petrece viaţa pe-a Pindului spinare’’.

 

La întrebarea ‘’de unde numele de fărşerot?’’, Colimitra răspunde că prin digresiune de la numele localităţii antice Pharsalos (Tesalia, Grecia), respectiv Farsalioţi. Un argument l-a găsit la bătrâna fărşeroată Chiraţa Popescu din Paticina (Grecia), emigrată în America, unde la 102 ani spunea că suntem farsalioţi. Totuşi faptul că fărşeroţii nu au apărut ca neam la Pharsalos  este dovedit de lipsa de urme după părăsirea acestei zone. Apoi după întemeierea Fraşariului în Albania au preluat numele de fărşerot.

 

 Dacă în trecut străinii au vorbit despre originea fărşeroţilor, a venit rândul acestora să-şi afirme identitatea moştenită după sacrificiile înaintaşilor din Balcani: ‘’În trecut, au spus străinii ce suntem , acum când suntem atâţia care ne cunoaştem şi originea şi trecutul, care ştim că suntem descendenţii a două popoare, cele mai vechi şi cele mai puternice, în Europa, în perioada anilor care au premers creştinismului, noi: Românii Fărşeroţi, sau Românii-Macedoneni, să afirmăm cu tărie voinţa noastră ca neam aparte, în conglomeratul balcanic, voinţa, nestrămutata voinţă că vrem să rămânem ceea ce au fost şi proto străbunii, străbunii. Bravii, neîntrecuţii străbuni şi toţi cei ce ne-au făcut legătura cu ei, adică şi cea ce au fost taţii şi mamele noastre. Să nu uităm că Balcanul întreg: munţi, văi, plaiuri,poiene,deal, şes, este presărat cu morminte unde zac oasele celor ce au luptat şi au căzut eroic, pentru a ne lăsa nouă moştenire unnume falnic. Să nu uităm că pentru  a le cinsti memoria,noi trebuie să păstrăm cu orice preţ acest nume scump.’’

 

 

Poetul propune ca ‘’noi fărşeroţii împreună cu toţi ceilalţi români macedoneni să strângem fonduri în vederea înălţării unui monument din marmoră, dar grandios, pe pământul Patriei Regăsite, în inima ei, deci în Bucureşti. Un  monument care să reprezinte pe toţi luptătorii noştri, pe toţi cei ce şi-au dat viaţa, apărând limba şi fiinţa etnică. Să reprezinte străbunii, acei străbuni care deşi oameni simpli, au reuşit să păstreze,trecând prin furtuni nebănuit de grele şi de toate felurile, ceea ce ne-au transmis şi nou: falnicul, sfântul nume de Român Macedonean (sublinierea C.C.).’’ Un astfel de martir a fost preotul Haralambrie Balamaci de la biserica românească din Corceaua, care a fost împuşcat de antarţii (paramilitari-n.n.) greci la începutul secolului XX, pentru că a refuzat să oficieze slujba în limba greacă. Alţi eroi fărşeroţi au fost: Custula Tanasacu, care l-a ucis în luptă pe conducătorul otoman Muleazim şi a cărui vitejie a fost cântată de poetul Nicolae (Cola) Ciubucachi; Tase al lui Gamaleţ în 1770; căpitanul de haiduci fărşeroţi Steriu din zona munţilor Domuru (Tomor în albaneză); Nicolae (Coli) Ghiza, care şi-a răzbunat fratele asasinat de banditul Maliu; soţia lui Puiu şi învăţătorul Nisa Balamaci, care în 1914, în fruntea satului Pleasa, l-au alungat pe episcopul grec din Corceaua care venea să oficieze o slujbă în greceşte, eveniment redat în poezia Pleasa, hoară rămănească; conducătorii de grupuri Culicea Cicani, Dumitru (Mita) Ciufecu, Andrei Balamaci şi Atanasie Nastu de la începutul secolul XX; Laza Bujgoli şi Atanasie (Naşu), cunoscut pentru talentul său artistic (vezi articolul)

 

Importanţa istoricului ca intelectual pentru comunitatea aromânilor în comparaţie cu alte popoare este descrisă în următorul fragment, ocazia cu care face aluzie la ideea monumentului: ‘’Multe popoare, inclusiv cele din Europa, au Istorie fiindcă au avut şi oamenii care să o scrie. Au avut eroi pe car ei-au preamărit, eroi ale căror fapte şi vitejie le-au cântat fraţii lor contemporani , sau fraţii urmaşi, dar i-au onorat şi cu ridicarea de monumnete elocvent grăitoare. Noi, poporul nostru român macedonean avem atâţia eroi, dar nu am avut şi trubaduri care să le fi cântat lupta, eroismul, jertfele, în auzul lumii întregi şi nici cronicari cu a căror pană să-I fi înregistrat în Istoria Universală. Târziu de tot, datorită fraţilor din umbra Carpaţilor, ni s-a deschis şi nouă o zare prin care am ieşit la lumină. Că mult înainte ne-au descoperit străinii, soarta nu ni s-a schimbat pentru că aceştia s-au limitat la ceea ce le recomanda profesiunea.’’ Este dat ca un contraexemplu Riga Fereu, român macedonean din satul Velestin, declarat poet naţional grec (Constantin Rhigas Phereos Velestinlis), care nu a scris ‘’o strofă măcar  despre moartea fratelui său de sânge Caciandoni, despre acea moarte care înfioară şi inimile de piatră’’ sau despre mamele din munţii Suli, care s-au aruncat în prăpastie cu pruncii în braţe pentru a nu fi prinse şi dezonorate de albanezii musulmani.

 

La sfârşitul Războiului Rece (1986), Colimitra face pasul de la istorie la politică, abordând problema drepturilor omului pentru minoritarii aromâni din statele balcanice. El se adresează contemporanilor săi greci, albanezi, iugoslavi şi bulgari, amintindu-le de binele făcut de-a lungul istoriei de străbunii aromânilor străbunilor lor prin ocupaţiile de ‘’picurari’’ şi ‘’cărvănari’’: ‘’Ca descendenţi ai străbunilor voştri, aveţi o datorie morală, o datorie de onoare de împlinit: Să răscumpăraţi binele ce l-au făcut fărşeroţii, binele ce l-au făcut românii macedoneni străbunicilor voştri (sublinierea C.C.). Iar în ce fel îl puteţi răscumpăra vă amintim noi: Să reparaţi nedreptatea cu care sunt trataţi românii macedoneni, inclusiv fărşeroţii, adică: Să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi (sublinierea C.C.): albanezi, greci, sârbi şi bulgari’’.

 

 

SURSE:

Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA,54 foto alb-negru, 300 p.

Georgescu Vlad, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, ediţia III, editura Humanitas, Bucureşti, 1992, pp. 22-23.

 

 

În partea I a cărţii sale Veşnicia ascunsă într-o clipă arhimandritul Arsenie Papacioc prezintă momente din viaţa sa (vezi biografie) însoţiţe de ’’cuvinte de folos’’.

 

După primă detenţie (1941-1946), a căpătat dorinţa de a se călugări, dorinţă căreia i s-au opus multe persoane, inclusiv un ministru al cultelor, spunându-i-se că în mânăstire sunt decăderi de tot felul. ‘’Şi m-am întâlnit cu ei după zeci de ani. Şi m-au întrebat: <Ce ai văzut acolo? Ce aţi spus voi am găsit, dar nu credeam să găsesc şi sfinţi! Am găsit şi sfinţi!>’’

 

În opinia părintelui, în formarea personalităţii duhovniceşti a ‘’Călugărului’’ ca om nou, ‘’fermentul cel mai important’’ este umilinţa rezultată din ieşirea la suprafaţă a neputinţelor din om: ‘’Aici ştii că omul smerit nu se vede niciodată smerit şi fiecare are o măsură de umilinţă, care nu-i altceva decât o grozavă armă de apărare împotriva duhurilor rele, că este lucrarea darurilor date cu plăcere de mâna Stăpânului tău’’. El explică că ‘’Totul e să faci ce nu-ţi convine, pentru că dacă ai renunţat la tine în tot felul , în măsura aceea vine Dumnezeu la tine.Să nu se înşele cineva că se poate şi altfel.’’ Ca o concluzie pentru cei care vin la el zilnic spunându-I că vor să intre la mânăstire, părintele zice: ‘’nu te duci la mânăstire ca să găseşti mânăstire, să faci tu mânăstire! Prin felul de a asculta, prin stăruinţa de a-ţi tăia voia,prin maniera de a şti să fii cuminte, tu faci mânăstire…’’ (sublinierea autorului).

 

În legătură cu problema suferinţei umane, omul obişnuit se întreabă dacă aceasta se termină. Părintele Papacioc avertizează: ’’Dar nu se pune întrebare chiar aşa, căci te-ar descuraja şi te-ar putea birui. Pe mine credinţa m-a ajutat să nu mă clatin duhovniceşte, să nu mă tem de lanţuri şi pălmuiri. Dacă toate chinurile acestea sunt acceptate fără cârtire, devii un Dumnezeu (după har), pur şi simplu. Când eşti în astfel de situaţii grele, eşti un Dumnezeu  înlănţuit. <Omule de tine depinde tot ce-i în afară de tine!> (sublinierea autorului) Şi nedreptăţile şi sărăcia  şi deznădejdea. Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă. Încearcă să descoperi în tine forţa dominantă, să poţi să cânţi şi să împrăştii în dar singura valoare care ar face să se poată cunoaşte oamenii, omul şi Dumnezeul din om – armonia (sublinierea autorului)’’. Suferinţa nu este numai a omului, ci şi a neamului, cea mai mare suferinţă provenind din mândrie: ’’Acolo unde nu-i Hristos este o mândrie umilită.Cel mai mare urât posibil de care trebuie să scăpăm este mândria. Să mă vorbească lumea de bine, să nu  mă bârfească! Nu contează asta.Totdeauna trebuie să ne gândim ce părere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Căci asta a tăiat zborul multor valori din România. Românii trebuie să înţeleagă că nu se poate fără cruce. Suferinţa-i un dar de la Dumnezeu...<Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălţa!> (sublinierea autorului) Dar nici unui mucenic din alte neamuri nu i-a fost mai frumoasă cununa decât a mucenicilor noştri. Un Horia, care a înfruntat Împăraţi, care s-a luat la trântă cu imperii, toţi au ascuns în cojoacele lor miţoase o inimă de erou. Omul fuge de suferinţă ca un laş. Noi nu zicem să o cauţi, dar dacă a picat peste tine, biruieşte-o!’’

 

La Mânăstirea Antim din Bucureşti, a cunoscut personalităţi ca: stareţul Benedict Ghiuş, preotul Sofian Boghiu, preotul Gherasim Cristea, preotul Damian Stogu, preotul Felix Dubneac, călugărul Andrei Scrima, preotul Petroniu Tănase şi Sandu Tudor. Se discuta acolo mult despre rugăciunea lui Isus. La un moment dat i-a spus Părintelui Gheorghe Roşca, un mare trăitor: ‘’Pentru că nu sunt de acord cu ce se discută aici.Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii. Zi (rosteşte-o tainic) şi taci (sublinierea autorului). Asta e tot. Pentru ce trebuie să aşteptaţi indicaţii? N-ai simţit nici până acum că tu eşti omul lui Hristos? (…) Acesta era punctual meu de vedere: o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă! <Taci şi zi!>’’ 

 

Tot despre importanţa tăcerii pentru ortodocşi în viziunea părintelui Papacioc stă mărturie şi această amintire tot de la Antim: ’’...m-am dus la Părintele Daniil (Sandu Tudor), cu o treabă în chilia dânsului. Stătea în Clopotniţă. M-am dus acolocu sfială, că îl respectam noi toţi, acolo, dar eram liberi, ştiţi. Eram Fratele Anghel atunci. Şi mi-a spus aşa: <Frate Anghele , plângi?> Zic <E un lucru aşa de mare ce mă îndreptăţeşte să întreb: <Sfinţia vostră plângeţi?>, <Da ! răspunde el>. Zic: <Nu vă supăraţi, sunteţi mai puţin ortodox!> Mi-am luat curajul să vorbesc faţă de un părinte care era o mare valoare.<Pentru că nu ştiţi să tăceţi , să păstraţi valoare veşnică plânsului dumneavoastră!> A tăcut şi mi-a făcut oreclamă foarte pozitivă pe acolo prin mânăstirea Antim şi de atunci mă numeau <Arsenie, omul lui Dumnezeu>.’’

 

În lupta cu diavolul în pustie a izbândit cu ajutorul Îngerului păzitor: ’’Am văzut cum activează dracul, cât de insistent luptă să-ţi da imagini...Şi a venit o ispită o mare pe capul meu. (...) Nu vă daţi seama ce înseamnă chinurile pustiei! (...)Tot eu am zis: Ia să mărog la îngerul păzitor , care este cu mine de la botez! Şi  am trecut imediat la rugăciune: <Sfinte Îngere păzitor...! Vă rog să mă credeţi! Atât de imediat, de total m-a eliberat de toată ispita! Îngerul păzitor!> (sublinierea autorului) Şi de atunci am rămas cu mare evlavie la îngerul păzitor.’’ Părintele ne relevă importanţa smereniei în lupta cu diavolul: ’’Problemele erau acestea: să-l poţi ţine la distanţă pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva. (sublinierea autorului) Nu se poate rezista decât dacă te stăpâneşte o autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău.’’ Apoi părintele avertizează asupra compromisurilor cu diavolul: ’’Vreau să spun că este un autodialog destul de apăsat şi nu prea îşi arde să stai de vorbă cu el pentru că îi convine. Cu dracul nu se stă de vorbă. Trebuie să-l ignori. Dacă stai de vorbă,îl recunoşti.Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu.Puterea e la noi, că suntem botezaţi, avem Înger păzitor, ne rugăm la Dumnezeu.(...) Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Să nu te aibă cu nimic la mână. Domnul Isus Hristos ne vrea întregi, numai Satana ne vrea vicleneşte,numai un singur vârf  de deget, că ştie el vicleanul că aşa ne poate stăpâni toată fiinţa.’’ Concluzia părintelui a fost următoarea: ’’Iată cum am ajuns la cuvântul Sfântului Siluan spus de către Mântuitorul: <Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!> Nu ne pot mântui faptele noastre, deci avem motive de smerenie continuă şi autentică. Nu o smerenie raţionalizată: o smerită smerenie’’. Cuvântul Sfântului Siluan l-a reţinut şi l-a rostit sub o altă formă într-o convorbire despre veşnicie cu Părintele Teofil Părîianu, care l-a vizitat la Techirghiol în 1996: ’’Gândul la iad şi nădejdea la Dumnezeu!’’  Şi a adăugat un citat din teologul rus Evdochimov (1901-1970): ’’Lumea încă nu ştie cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, cât de <împătimit în Iubire> este Dumnezeu pentru noi!’’

 

După amnistia din 1964 a fost rânduit stareţ la mânăstirea Cheia de patriarhul Iustinian. Aici l-a vizitat într-o vacanţă de vară Mihai Rădulescu, care l-a descris astfel: ’’Ca orice însingurat pentru Domnul, ajuns la o anumită treaptă a îmbunătăţirii de sine, şi mai presus decât oricare, Stareţul îşi reducea trăirile la esenţe şi le modela în simboluri dechise tuturora şi grăitoare pentru toate urechile’’. (sublinierea autorului)

 

Călugărul Arsenie Papacioc mărturiseşte că ‘’…cea mai mare mulţumire o am către nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, că ne-a dat de am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, apărătoarea desăvârşită a vinovaţilor. Spre a ne schimba viaţa ne trebuie numai o voinţă tare şi o încredere mare în mila Maicii Domnului şi a atotputernicului ei ajutor.’’ Poate nu e  întâmplător faptul părintele s-a născut în ziua de sărbătoare a Sfintei Maria şi că în cele din urmă a fost numit arhimandrit la Mânăstirea Sf. Maria din Techirghiol. Într-o scrisoare trimisă de aici părinţilor de la Sihăstria în 1986 spunea: ‘’Am fost pe unde am fost şi singur am fost mereu. Nu m-am despărţit de nădejdea şi puterea harului divin, şi cu mare frică vă spun de aici, de bucuria ce vreau s-o am, având pe Preasfânta, Preascumpa, Preaputernica mijlocitoare, Maica Domnului, la care nu va nădăjdui nimeni în zadar’’. (sublinierea autorului)

 

 

SURSĂ:

Arhimandritul Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp.15-80

 

Texte aromâne 2: ROSSIU AΓURIŢA

Marţi, 20 Decembrie 2011 21:16

În 1986-1987 Maria Kokka, aromâncă originară din comuna Nea-Zoi (Grecia), a efectuat o anchetă de teren în localitatea natală, în cadrul pregătirii lucrării de diplomă susţinută la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.


Unul dintre subiecţi a fost ROSSIU AΓURIŢA de 84 de ani, neştiutoare de carte şi vorbitoare de aromână şi greacă, care a relatat o zi petrecută acasă:


Mi scolŭ tahina, aprindŭ soba, I’aŭ leami, aprindŭ soba. Dapoia mi lau tu faţî. Dapoia I’au tiγanea (3), bagŭ laptili s-h’arbî.Ngrestŭ fiĉori s-neagî la scŭlo. Ŭ disteptŭ, ŭ disteptŭ cî nŭ sî scoalî elŭ, doarmi. Ngrea, ngrea, ngrea. Mi ta δia (4) s-l-ŭ scolŭ. Sî scoalî. Pînî sî-ndreagî, pînî sî-ngîldzescî heamî, pînî s-măcî, pînî aşe, fŭgŭ el’i. Voi s-iaŭ phiatili. Dapoia va s-facŭ gela. γinŭ el’i tŭ prăndzŭ. γinŭ napoia di la scŭlio vrea s-măcî pali. U bagŭ misalia, măcŭ păni. Scolŭ misalia di-mpadi. Adunŭ pheatili (5), pănea, u bagŭ aco. Arestŭ şiremili, arestŭ-mpadi. Laŭ, laŭ pheatili dapoia. Dapoia staŭ cŭ el’i. El’i δγivisestŭ (6), mini pultescŭ. Pînî seara. Γini seara, ntŭnearicî. Vrei leami s-aprindi soba pali (7). S-apleacî soba. Aprindŭ soba pali, sta el’i aŭa δγivisestŭ, zbŭrăscŭ pînî seara. Seara dapoia stau la sobî, fugŭ el’i: altŭ frondistirŭ (8), altŭ nafoarî, staŭ singŭrî aŭa mpultescŭ, staŭ la sobî, singŭrî dipŭ tŭtî dzŭa. Ea aţa facŭ. Dapoia căndŭ γinŭ fiĉorl’i, nî bîgămŭ ş-dŭrńimŭ.

 

 

(3) tiγanea s.f. ‘’tigaie’’ < gr. Τήγανε

(4) Mi ta δia ‘’cu forţa’’ < gr. με τα βιας

(5) pheat s.n. ‘’farfurie’’ < gr. πιάτε

(6) δγivisestŭ v. IV ‘’a citi’’ < gr. Διαβάγω

(7) pali adv. ‘’iar’’ < gr. Πάλι

(8) frondistirŭ s.m. ‘’ore de meditaţii la şcoală particulară’’ < gr. Φροντιετήριον

 

Notă.: Sublinierile din texte şi notele aparţin editorilor. Pentru că în fontul Arial nu am găsit ‘’d cu sedilă’’ am folosit grupul de consoane ‘’dz’’: sî-ngîldzescî.

 

Versiunea românească îmi aparţine:

‘’Mă scol dimineaţa, aprind soba, iau lemne, aprind soba. Apoi mă spăl pe faţă. Apoi iau tigaia, pun laptele să fiarbă. Îi zic băiatului să meargă la şcoală. Îl trezesc, îl trezesc că nu se scoală, doarme. Îi zic, îi zic, îi zic. Trag de el să-l scol. Se scoală. Până se îmbracă, până se încălzeşte puţin, până mănâncă, până aşa, pleacă ei. Vreau să spăl farfuriile. Apoi să fac tocana. Vin ei la prânz. Vine înapoi de la şcoală, vrea să mănânce iar. Pun masa, mănânc pâine. Iau masa. Strâng farfuriile, pâinea, o pun acolo. Mătur fărâmele, mătur pe jos. Spăl, spăl farfuriile apoi. Apoi stau cu ei. Ei citesc, eu împletesc. Până seara. Vine seara, se întunecă. Trebui lemne să aprind soba iar. S-apleacă soba. Aprind soba iar, stau ei aici şi citesc, discută până seara. Seara apoi stau la sobă, pleacă ei: unul la meditaţie, altul afară, stau singură şi împletesc, stau la sobă, singură de tot toată ziua. Ia, asta fac. Apoi când vin copiii, ne culcăm şi dormim.’’

 

 

SURSA

Maria Kokka, Liliana Ionescu Ruxăndoiu, Texte aromâne din comuna Néa-Zoi, jud. Tricala (Grecia), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Bucureşti, 1992, pp. 12-13

Texte aromâne 3: KOKKAS DIMITRIOS

Miercuri, 21 Decembrie 2011 22:28

În 1986-1987 Maria Kokkas, aromâncă originară din comuna Nea-Zoi din Grecia, a efectuat o anchetă de teren î localitatea natală, în cadrul pregătirii lucrării de diplomă susţinută la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.


Unul dintre subiecţi a fost Dimitrios Kokkas, agricultor de 51 de ani, vorbitor de aromână şi greacă, cu trei clase de şcoală generală în limba greacă.

Mini feata ali tati, am tricutî multî bori tu banî. Mini earam ńicu astumţina, earam fiĉoru, earam di vărî δeca hrońa (1) şi earam patru fraţi. Şi astumţina cu catastasi (2) tu saranda ińa (3) tu patrudzăţi noauî, viniră andarţi (4). Andarţi ni luarî. Luarî frati-miu ma mari Harili, lalî-tu, teta Ritula, Lambri ţi easti nafoarî, tu Rusii, tora (5). Şi aţa searî deadirî mahiuri (6), earam […] diĝosu, aco cîtî Pălămă, ş-vinirî tancsurili (7) di Karδiţa, vinirî tancsuri di Karδiţa ş-ahurhirî aco metopo (8) andarţi şi […] ipico (9) Γazilu (10) şi tu oara ţi tricu Γazilu, l’-adunarî tuţi fiĉorli ma ńiţi, mări, tuţi dip aflaţi di ninti. No-alîsarî văru;vinnirî nuntu, noi earam nafoarî […] Şi mana amea mi-avea ńicu mini ş-durńamu ş-vini unî andartinî, mi dizvîli şi-ń dzăsi: - Scoalî tini. Dzăsi mana: - Ńi luaşi trei, ş-l’ai ş-Taki? Mini ţi s-facu? nu ń-alîsaşi văru fiĉoru, i luaşi tuţi. S-frăndzîtî di aua pal’u (1) andartinî, ńi luaşi Ritula, luaşi Harili, luaşi Lambri, dzăsi. Fudzi andartina dapoia şi […] noi dapoia arîmasimu cu mana. Mini earamu ńicu, […]. Şi tu pińinda (2) dapoia nî turămu-n hoarî. Alţi z-dusirî aco, alţi ipiriţirî (3), alţi fudzirî, unu lambri arîmasi aco tu Rusii. Aţelu nidzea la γimnasiu aco dapoia, s-feaţi vărî icuşi hrońa (4) va s-era, căndu deadi peripetia lui, nidzea la γimnasiu cî-l luarî peδomazuma (5) ńicu. Ş-apoia aţelu neasi ţi fîţea γlendi (6) el’I aco tu Rusii şi avea unî sîrbîtoari greauî el’i aco astumţina, stîturî,s-feaţirî sîrbîtoari, ş-dapoia neasirî ti mîcarî […] ş-neasirî ta s-facî bani (7) fiĉorl’i tuţi, elu eara […] l-avea ti ahtari, cumu-I dzăcu, tu armatî, axiumatico (8), spuδîxea (9). Şi di l-armatî dapoia elu avea luatî şi γaloni (10), eara luhia (11), nidzea ti anθipuluhaγo (12), ţi dzîţemu noi armîneşti, ala (13) elu omus (1) caka ora (2) di s-nică dapoia, cîdzu tu rău ş-nu hîrîsi ţiva.

Ei, tora noi gini h’imu, mini mi surai, luai mul’ari di hoarî. Feţiu patru fiĉori, trei feati şi unu fiĉoru, spuδîxii tuţi, gini h’imu e: tora arîmînem Tricolu nu h’im naparti di hoarî, h’im gini. Am γituńauî (3) bunî, am unî şi ia, cu multî fumeal’I aua, ari trei fiĉori, easti multu bunî şi u amu cusurinî, u amu […]

Ari ş-bunu bîrbat, rîmănu easti, ala mă-sa eara greacî ş-nu ştii rîmîneşti elu, ala omus triţemu multu gini. H’imu kiniγadzi (4) doil’i. Ş-nidzemu kiniγi, agudimu l’epuri, vinimu, triţemu multu gini, γlindisimu (5) h’imu multu buni, nu avem vărî provl’imî (6) sinametaxi mas (7) doil’i lipon (8), aţeali amu a-vî dzăcu, nu potu s-vi dzăcu alt ţiva dipu. Aidi sînîtati, s-h’iţi hini, ş-noi cama gini.

 

(1)  δeca hrońa ‘’zece ani’’ < gr. δeχα χρόνα

(2)  catastasi s.f. ‘’situaţie’’< gr. Κατάσταση

(3)  saranda ińa ‘’patruzeci şi nouă’’ < gr. σαραντα εννέα

(4)  andartu s. m. ’’haiduc; partizan’’ < gr. Αντάρτυς

(5)  tora adv. ‘’acum’’ < gr. Τόρα

(6)  mahi ‘’luptă’’ < gr. Μάχί

(7)  tancs s.n. ‘’tanc’’ < gr. Τάνκς

(8)  metopo s.n. sg. ‘’front’’ < gr. Μέτωπο

(9)  ipico s.n. sg. ‘’cavalerie’’ < gr. Ιππικό

(10)               Γazilu: numele unui ofiţer

(1)  pal’u adj. ‘’vechi’’ < gr. Παλιό

(2)  pińinda num. ord. ‘’cincizeci’’ < gr. Πενήντα

(3)  ipiriţirî vb. IV pf. s. pers. III pl.; ipiriţescu ‘’a sluji’’ < gr. Υπήρετί

(4)  icuşi hrońa num. ‘’douăzeci de ani’’ < gr. εικοσι χρόνια

(5)  peδomazuma s.n. ‘’răpirea copiilor mici pentru armată’’ < gr. Παιδομαζωμα

(6)  fîţea γlendi vb. III, imp. pers. III pl. ‘’a se distra’’ < gr. Χλέντι

(7)  bańi s. f. ‘’baie’’ < gr. Μπανιο

(8)  axiumatico s.m. ‘’ofiţer’’ < gr. αζιωματικίς

(9)  spuδîxea vb. IV, imperf., pers. III, sg.; spuδîxescu ‘’ a studia’’ < gr. σπωβάζω

(10)               γaloni s.n. ‘’galon’’ < gr. γαλόνι

(11)               luhia s. m. (gr.) ‘’sergent’’ < gr. λοχίας

(12)               anθipuluhaγo ‘’sublocotenent’’ < gr. ανθυπολοχαγός

(13)               ala conj. ‘’dar’’ < gr. Αλλά

 

(1)  omus adv. ‘’de fapt’’ < gr. ομως

(2)  caka ora (gr.) ‘’ceasul rău’’ < gr. κακιά ωρα

(3)  γituńauî s. f. ‘’vecinătate’’ < gr. γειτονιά

(4)  kiniγo s. m. ‘’vînător’’ < gr. κυνηγός

(5)  γlindisimu vb. IV, ind. Prez., pers. I pl.; γlindisescu ‘’a se distra’’ < gr. γλεντύ

(6)  provl’imî s.f. ‘’problemă’’ < gr. πρόβλήα

(7)  sinametaxi mas (gr.) ‘’între noi’’ < gr. συναμεταξη μας

(8)  lipon conj. ‘’aşadar, deci’’ < gr. λοιπόν

 

Notă: Sublinierile din text, parantezele drepte şi notele de subsol aparţin editorilor. Pentru litera ’’d cu sedilă’’, pe care nu am găsit-o în fontul Arial, am folosit grupul de consoane ’’dz’’: dzăsi.

 

Versiunea românească îmi aparţine:

’’Eu, fata tatei, am trecut prin multe furtuni în viaţă. Eu eram mic atunci, eram băiat, eram de vreo zece ani şi eram patru fraţi. Şi atunci cu situaţia din saranda ina, în patruzeci şi nouă, veniră partizanii. Partizanii n eluară. Îl luară pe frate-miu mai mare Harili, unchiul tău, mătuşa Ritula, Lambri care este în străinătate, în Rusia, acum. Şi în acea seară au avut loc lupte, eram […] jos, acolo spre Pălămă, şi veniră tancurile din Kardiţa, veniră tancuri din Kardiţa şi-au început acolo frontal partizanii şi […] cavaleristul Gazilu şi când trecu Gazilu, i-au strâns toţi băieţii mai mici, mai mari, pe toţi cei care i-au găsit în drum. Nu lăsară pe nimeni; veniră înăuntru, noi eram afară […] Şi mama mea mă pusese să dorm că eram mic şi veni o partizană,mă dezveli şi-mi zise: - Scoală-te. Zise mama: - Îmi luaşi trei, îl iei şi pe Tache? eu ce să fac? nu-mi lăsaşi niciun băiat, îi luaşi pe toţi. Pleacă de aici bătrâno partizană, îmi luaşi pe Ritula, îl luaşi pe Harili, îl luaşi şi pe Lambri, zise. Plecă partizana apoi şi […] noi apoi rămasem cu mama. Eu eram mic, […] Şi în ’50 apoi ne întoarserăm în sat. Alţii se duseră acolo, alţii se angajară, alţii plecară, unul Lambri rămase acolo în Rusia. Acela mergea la gimnaziu acolo, se făcuse de vreo douzeci de ani să fi fost, când ne veni ştire despre aventura lui, mergea la gimnaziu acolo pentru că-l răpiseră de mic să-l ia în armată. Şi apoi acela merse la distracţia ce o aveau ei acolo în Rusia şi aveau o sărbătoare grea ei acolo atunci, stătură, se făcu sărbătoarea, şi apoi merseră să mănânce […] şi merseră să facă baie băieţii toţi, el era […] erau destinaţi pentru asta, cum îi zic în armată, ofiţer, învăţa. Şi din armată apoi el primise şi galoane, era sergent, învăţa pentru sublocotenent, cum spunem noi în aromână, dar el, de fapt, în ceasul rău, se înecă apoi, căzu în râu şi nu se bucură de viaţă.

Ei, acum noi suntem bine, eu mă însurai, luai nevastă din sat. Făcui patru copii, trei fete şi un băiat, învaţă toţi, suntem bine; acum rămânem în Tricala, nu suntem departe de sat, suntem bine. Am vecini buni, am una şi ea, cu familie mare aici, are trei copii, este foarte bună şi îmi este verişoară […]

Are un soţ bun, este aromân , dar mă-sa era grecoaică şi nu ştie aromâna, însă, ne avem foarte bine. Suntem vânători amândoi. Şi mergem la vânătoare, vânăm iepuri, ne avem foarte bine, ne distrăm, ne avem foarte bine, nu avem problem între noi doi,aşadar, astea vi le-am zis, nu am altceva să vă zic. Haide sănătate, să fiţi bine şi noi şi mai bine.’’


Notă.: Evenimentele relatate de tatăl autoarei aveau loc în timpul războiului civil din Grecia din 1944-1949, în care s-au înfruntat forţele guvernamentale prooccidentale şi partizanii comunişti prosovietici. Unul din fraţii subiectului, copil fiind, a fost răpit de partizanii comunişti, care l-au trimis în URSS pentru instrucţie şi îndoctrinare.


SURSA

Maria Kokka, Liliana Ionescu Ruxăndoiu (editori), Texte aromâne din comuna Nea-Zoi, jud. Tricala (Grecia), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Bucureşti, 1992, pp. 13-15.


Texte aromâne 4: KOKKA IRINI

Joi, 22 Decembrie 2011 20:04

În 1986-1987, Maria Kokka, aromâncă originară din comuna Nea-Zoi din Grecia, a efectuat o anchetă de teren în cadrul pregătirii lucrării de diplomă la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Unul dintre subiecţi a fost Kokka Irini, funcţionară de 46 de ani, vorbitoare de aromână şi greacă, absolventă a şcolii generale în limba greacă.

Ţi s-ţî dzăcu h’il’e-ali dadi. Tu unî ńil’i nauî suti şaidzăţ căndu mi mîrtai mini, prin (1) trei ani,earam susitî. Avea socru-ńu unî ńil’I di nîmal’i, unî ńil’i di oi. Primveara nîiseamu tu munti, ncîrcamu cal’i cu hîrarili (2), arucamu mutafea-roşi pisuprî. Pi altă mulari ĉorgă-roşi. Avea unî mari hari (3) căndu

nkiseai di fudzeai tu munti. Nidzeamu tu munti veara tutî. Dapoia nkiseamu, γineamu tu cămpu iara. Bîgamu, fîţeamu măndzărli, ş-nidzeamu noi mul’eri sinehea (4) la oi. Duţeamu păni, duţeamu gelî, duţeamu pîlvukil’i (5) la căni. Tutî iara u bînamu la oi.

Dapoia căndu mi mîrtai di neşu la scoru-ńu, vreamu s-aliximu bana: s-vindemu oili, s-ancupîrămu tracteri (6), s-ancupîrămu ctimati (7) s-bînămu bana al’os (8). Mini vream s-mi facu cama modernî, til’ai perili, feĉu permanent. Soacrî-mea di multî meraki ńi dzăsi: - Lelele! La nveatî vrutî cum s-ti veadî soacra sutî? Cî nu vrea tas m-adaru modernî, soacrî-mea, vrea s-estu ca di ma ninti. Socru-ńu vrea s-legu ţipî cu tamtelî, s-estî arîmănî di ma ninti. Dapoia noi, afu (9) tricurî niscănţi ańi, nu vrea s-bîneadzî cu oili bărbaţl’I, vrea s-diupunî tu poli (10). Fumeal’a a noastî ţi feaţimu u spuδÎximu (1) tutî. Mini aveamu trei feati şi unu fiĉor. Trei li spuδÎxii: unî scoşu caδiγitrii (2), unî u scoşu δasuloγu (3), alantî u scoşu nusucomî (4), fiĉoru u scoşu ilictruloγu (5). Alîxi bana. Ţi cara u alîximu bana omus:noi arîmănl’I tuţi ţi stau aua n-Tricolu ş-periferia tutî d-avriγîra, n-adunămu tuţi dadunu ş-feaţimu siloγu (6) şi nĝocu arîmănl’i tuţi, s-ĝioacî featili, fiĉorl’i. Feaţirî stolii (7) di rîmăni di ma ninti, cu fustăńi di stofî lungî, cu şulovări fiĉorl’I, cu cîĉuli n-capu, cu ţîruhi, cu fundi (8), s-nĝoacî, s-adunî tuţi rîmănl’I di locu tutu di negu di i vedu. Ĝoacî cu violii, ş-hîrisescu noaptea tutî. S-bînămu […] Aţa va s-u avemu panda (9) nu va s-u alîximu vroarî, limba noastî arîmîneascî. Ş-iţi nidzemu, limba arîmîneascî u zburămu.

 

(1)    prin adv. ‘’înainte’’ < gr. πρίν

(2)    hîraru s.n., ‘’sac mare de lînă ţesut în casă’’ < tc. kharar

(3)    hari s.f. ‘’graţie, farmec’’ < gr. χάρη

(4)    sinehea adv. ’’continuu’’ < gr. συνέχεια

(5)    pîlvoku s. m. ’’pîine de tărîţe pentru cîini’’ < gr. ?

(6)    tracteri s.n. ‘’tractor’’ < gr. Τρακτερυ < fr. tracteur

(7)    ctimî s.f. ‘’proprietate, moşie’’ < gr. κτήμα

(8)    al’os adv. ‘’altfel’’ < gr. αλλοιώς

(9)    afu conj. ‘’după ce, dacă’’ < gr. αφού

(10)  poli s.f. ‘’oraş’’ < gr πόλή

(1) spuδÎximu vb. IV, ind. Prez., pers. I pl.; spuδÎxescu ‘’a studia’’ < gr. σπουδάζω

(2) caδiγitrii s.f. ‘’profesoară’’ < gr. καθηγήτρια

(3) δasuloγu s(f/m) ‘’silvicultor’’ < gr. δασολόγς

(4) nusucomî s.f. ‘’soră medicală’’ < gr. νοσοκόμα

(5) ilictruloγu s.m. ‘’electrician’’ < gr. ήλεκτρολόγος

(6) siloγu s.m. ‘’asociaţie’’ < gr. σύλλογος

(7) stolii s.f. ‘’costum popular’’ < gr. στολή

(8) fundî s.f. ‘’ciucure’’ < gr. φούντα

(9) panda adv. ‘’totdeauna’’ < gr. Πάντα

 

 

Notă: Sublinierile din text, parantezele drepte şi notele de subsol aparţin editorilor. Numărul de ordine al notelor de subsol se repetă pentru că apar pe pagini diferite. În locul literei ‘’d cu sedilă’’, pe care nu am găsit-o în fontul Arial, am folosit grupul de consoane ‘’dz’’: dzăcu.

 

Versiunea românească îmi aparţine:

‘’Ce să-ţi zic fata mamei. În o mie nouă sute şaizeci, când mă măritai eu, înainte cu trei ani, eram logodită. Avea socru-miu o mie de animale, o mie de oi. Primăvara ieşeam pe munte, încărcam caii cu sacii de lână , aruncam cuvertură roşie pe deasupra. Avea un mare farmec momentul când porneam la munte. Stăteam pe munte vara toată. Apoi porneam , veneam la câmpie iarna. Pregăteam baniţele şi mergeam mereu noi femeile la oi. Duceam pâine, duceam mâncare, duceam pîine de tărâţe la câini. Toată iarna o petreceam la oi.

Apoi când m-am măritat de m-am mutat la socru-miu, doream să schimbăm modul de viaţă: să vindem oile, să cumpărăm tractoare, să cumpărăm teren agricol ca să trăim altfel. Eu doream să fiu modernă, mă tunsei, îmi făcui părul permament. Soacră-mea cu mult drag îmi zise: - Vai! tu, noră dragă cum să te vadă soacra sutî? Cî nu vrea ca să fiu modern, soacră-mea, dorea să fiu tradiţională. Apoi noi, dacă trecură câţiva ani, nu doreau bărbaţii să mai lucreze cu oile, doreau să coboare în oraş. Familia noastră, cum am făcut, i-am trimis la şcoală pe toţi. Eu avem trei fete şi un băiat. Trei le-am trimis la şcoală: una am făcut-o profesoară, una am făcut-o silvicultoare, cealaltă am făcut-o soră medical, băiatul l–am făcut electrician. S-a schimbat modul de viaţa. Şi ce dacă ne-am schimbat astfel modul de viaţă: noi, aromânii, toţi cei care stau aici, în Tricala şi-n periferia toată de jur-împrejur, ne-am strâns toţi împreună şi am făcut club şi joacă toţi aromânii, ca să joace fetele şi băieţii. Făcură costume aromâneşti tradiţionale, cu rochii de stofă lungă, băieţii cu şalvari, cu căciuli pe cap, cu opinci, cu ciucuri, să joace, se strâng toţi aromânii de peste tot ca să-i vadă. Joacă cu violii, petrec toată noaptea. Să trăim […] Vom avea totdeauna datoria să nu schimbăm niciodată limba noastră aromânească. Şi oriunde vom merge, limba noastră aromână o vom vorbi.’’

 

SURSA

Maria Kokka, Liliana Ionescu Ruxăndoiu (editori), Texte aromâne din comuna Nea-Zoi, jud. Tricala (Grecia), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Bucureşti, 1992, pp. 16-17.

Texte aromâne 4: Kokka Irini

În 1986-1987, Maria Kokka, aromâncă originară din comuna Nea-Zoi din Grecia, a efectuat o anchetă de teren în cadrul pregătirii lucrării de diplomă la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Unul dintre subiecţi a fost Kokka Irini, funcţionară de 46 de ani, vorbitoare de aromână şi greacă, absolventă a şcolii generale în limba greacă.

Ţi s-ţî dzăcu h’il’e-ali dadi. Tu unî ńil’i nauî suti şaidzăţ căndu mi mîrtai mini, prin (1) trei ani,earam susitî. Avea socru-ńu unî ńil’I di nîmal’i, unî ńil’i di oi. Primveara nîiseamu tu munti, ncîrcamu cal’i cu hîrarili (2), arucamu mutafea-roşi pisuprî. Pi altă mulari ĉorgă-roşi. Avea unî mari hari (3) căndu

nkiseai di fudzeai tu munti. Nidzeamu tu munti veara tutî. Dapoia nkiseamu, γineamu tu cămpu iara. Bîgamu, fîţeamu măndzărli, ş-nidzeamu noi mul’eri sinehea (4) la oi. Duţeamu păni, duţeamu gelî, duţeamu pîlvukil’i (5) la căni. Tutî iara u bînamu la oi.

Dapoia căndu mi mîrtai di neşu la scoru-ńu, vreamu s-aliximu bana: s-vindemu oili, s-ancupîrămu tracteri (6), s-ancupîrămu ctimati (7) s-bînămu bana al’os (8). Mini vream s-mi facu cama modernî, til’ai perili, feĉu permanent. Soacrî-mea di multî meraki ńi dzăsi: - Lelele! La nveatî vrutî cum s-ti veadî soacra sutî? Cî nu vrea tas m-adaru modernî, soacrî-mea, vrea s-estu ca di ma ninti. Socru-ńu vrea s-legu ţipî cu tamtelî, s-estî arîmănî di ma ninti. Dapoia noi, afu (9) tricurî niscănţi ańi, nu vrea s-bîneadzî cu oili bărbaţl’I, vrea s-diupunî tu poli (10). Fumeal’a a noastî ţi feaţimu u spuδÎximu (1) tutî. Mini aveamu trei feati şi unu fiĉor. Trei li spuδÎxii: unî scoşu caδiγitrii (2), unî u scoşu δasuloγu (3), alantî u scoşu nusucomî (4), fiĉoru u scoşu ilictruloγu (5). Alîxi bana. Ţi cara u alîximu bana omus:noi arîmănl’I tuţi ţi stau aua n-Tricolu ş-periferia tutî d-avriγîra, n-adunămu tuţi dadunu ş-feaţimu siloγu (6) şi nĝocu arîmănl’i tuţi, s-ĝioacî featili, fiĉorl’i. Feaţirî stolii (7) di rîmăni di ma ninti, cu fustăńi di stofî lungî, cu şulovări fiĉorl’I, cu cîĉuli n-capu, cu ţîruhi, cu fundi (8), s-nĝoacî, s-adunî tuţi rîmănl’I di locu tutu di negu di i vedu. Ĝoacî cu violii, ş-hîrisescu noaptea tutî. S-bînămu […] Aţa va s-u avemu panda (9) nu va s-u alîximu vroarî, limba noastî arîmîneascî. Ş-iţi nidzemu, limba arîmîneascî u zburămu.

 

(1)    prin adv. ‘’înainte’’ < gr. πρίν

(2)    hîraru s.n., ‘’sac mare de lînă ţesut în casă’’ < tc. kharar

(3)    hari s.f. ‘’graţie, farmec’’ < gr. χάρη

(4)    sinehea adv. ’’continuu’’ < gr. συνέχεια

(5)    pîlvoku s. m. ’’pîine de tărîţe pentru cîini’’ < gr. ?

(6)    tracteri s.n. ‘’tractor’’ < gr. Τρακτερυ < fr. tracteur

(7)    ctimî s.f. ‘’proprietate, moşie’’ < gr. κτήμα

(8)    al’os adv. ‘’altfel’’ < gr. αλλοιώς

(9)    afu conj. ‘’după ce, dacă’’ < gr. αφού

(10)  poli s.f. ‘’oraş’’ < gr πόλή

(1) spuδÎximu vb. IV, ind. Prez., pers. I pl.; spuδÎxescu ‘’a studia’’ < gr. σπουδάζω

(2) caδiγitrii s.f. ‘’profesoară’’ < gr. καθηγήτρια

(3) δasuloγu s(f/m) ‘’silvicultor’’ < gr. δασολόγς

(4) nusucomî s.f. ‘’soră medicală’’ < gr. νοσοκόμα

(5) ilictruloγu s.m. ‘’electrician’’ < gr. ήλεκτρολόγος

(6) siloγu s.m. ‘’asociaţie’’ < gr. σύλλογος

(7) stolii s.f. ‘’costum popular’’ < gr. στολή

(8) fundî s.f. ‘’ciucure’’ < gr. φούντα

(9) panda adv. ‘’totdeauna’’ < gr. Πάντα

 

 

Notă: Sublinierile din text, parantezele drepte şi notele de subsol aparţin editorilor. Numărul de ordine al notelor de subsol se repetă pentru că apar pe pagini diferite. În locul literei ‘’d cu sedilă’’, pe care nu am găsit-o în fontul Arial, am folosit grupul de consoane ‘’dz’’: dzăcu.

 

Versiunea românească îmi aparţine:

‘’Ce să-ţi zic fata mamei. În o mie nouă sute şaizeci, când mă măritai eu, înainte cu trei ani, eram logodită. Avea socru-miu o mie de animale, o mie de oi. Primăvara ieşeam pe munte, încărcam caii cu sacii de lână , aruncam cuvertură roşie pe deasupra. Avea un mare farmec momentul când porneam la munte. Stăteam pe munte vara toată. Apoi porneam , veneam la câmpie iarna. Pregăteam baniţele şi mergeam mereu noi femeile la oi. Duceam pâine, duceam mâncare, duceam pîine de tărâţe la câini. Toată iarna o petreceam la oi.

Apoi când m-am măritat de m-am mutat la socru-miu, doream să schimbăm modul de viaţă: să vindem oile, să cumpărăm tractoare, să cumpărăm teren agricol ca să trăim altfel. Eu doream să fiu modernă, mă tunsei, îmi făcui părul permament. Soacră-mea cu mult drag îmi zise: - Vai! tu, noră dragă cum să te vadă soacra sutî? Cî nu vrea ca să fiu modern, soacră-mea, dorea să fiu tradiţională. Apoi noi, dacă trecură câţiva ani, nu doreau bărbaţii să mai lucreze cu oile, doreau să coboare în oraş. Familia noastră, cum am făcut, i-am trimis la şcoală pe toţi. Eu avem trei fete şi un băiat. Trei le-am trimis la şcoală: una am făcut-o profesoară, una am făcut-o silvicultoare, cealaltă am făcut-o soră medical, băiatul l–am făcut electrician. S-a schimbat modul de viaţa. Şi ce dacă ne-am schimbat astfel modul de viaţă: noi, aromânii, toţi cei care stau aici, în Tricala şi-n periferia toată de jur-împrejur, ne-am strâns toţi împreună şi am făcut club şi joacă toţi aromânii, ca să joace fetele şi băieţii. Făcură costume aromâneşti tradiţionale, cu rochii de stofă lungă, băieţii cu şalvari, cu căciuli pe cap, cu opinci, cu ciucuri, să joace, se strâng toţi aromânii de peste tot ca să-i vadă. Joacă cu violii, petrec toată noaptea. Să trăim […] Vom avea totdeauna datoria să nu schimbăm niciodată limba noastră aromânească. Şi oriunde vom merge, limba noastră aromână o vom vorbi.’’

 

SURSA

Maria Kokka, Liliana Ionescu Ruxăndoiu (editori), Texte aromâne din comuna Nea-Zoi, jud. Tricala (Grecia), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Bucureşti, 1992, pp. 16-17.

Texte aromâne 5: KOKKA IRINI

Vineri, 23 Decembrie 2011 08:32

În 1986-1987, Maria Kokka, aromâncă originară din comuna Nea-Zoi din Grecia, a efectuat o anchetă ştiinţifică de teren în localitatea natală, în cadrul pregătirii lucrarii de diplomă de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.


Unul dintre subiecţi a fost KOKKA IRINI, 46 de ani, funcţionară, absolventă a şcolii generale în limba greacă, vorbitoare de aromână şi greacă:


Unî oarî şi unu kiro, eara unu vasil’é ţi avea unî featî multu muşatî. Vrea s-u mîritî, s-u da la ma bunu ti craturli (10) tuti. Ş-acîţă un biducl’u, lu hîri tu cumaşu (11), s-feaţi mari. U til’é biducl’u i scoasi kalea, ş-kalea u spîndzură tu platei (12) ş-dzăsi, bîgă doi oamini ta s-veagl’i aco, şi cai fiorudi craturli tuti va s-cunoştea di ţi eara kalea, aţîlui va s-dîdea h’il’i-sa. Trîcurî dit craturli tuti ş-nu putu văru. Altu dzîţea di porcu, altu dzîţea di zarcaδi (1), altu dzîţea di oaii, altu dzîţea di caprî, nu ştia văru di ţi eara kalea. Un altu omus ţi vini s-mitamfilisi (2) muşatu, multu muşatu, palicaru (3), ş-dzăsi oti că: - Mini ştiu di ţi easti aţa kali. – Di ţi easti? Dzăsiră el’i. – Kalea aţa easti dii biducl’u. Ş-dzăsi vasil’élu: - Aţăia va s-u dau feata. U deadi feata, feaţi numtî, u ncurună, şi u lo feata. Di u lo feata omus (4) u deadi şi trei peristeri (5). An (6) nu va s-trîţea feata gini aco iu va nidzea, va s-pitriţea acasî pi piristeri ş-va s-avdza tati-su. Va s-u δγivisea (7) cartea va s-cunoştea tatî-su cî nu triţea ģini feata. Aţelu omos nu eara omu. Aţelu eara dracu di s-feaţi muşatu ş-nesi di cunoscu kalea di biducl’u. U lo di-arumina feata, fudzi, fudzi, fzdzi, fudzi. – Iu easti? dzîţea ia. – Iu easti casa? – Aua tora va nidzemu. - Iu–i casa? – Aua, tora va nidzemu. Aĝumsi la unî guvicî, multi strimtî guvî. Intră nuntu elu,ia s-alahtîrsi, i-dzăsi: - Iu va negu aua tora? (8) şi u supsi elu cu anasa (9) –l’ ş-u trapsi nuntu tu guvî. Căndu neasi di ĝos tu guvî vidzu mă-sa a dracului durńa, ş-tu keptu avea unî nîpîrticî. Ş-ia di multî stinuhurii (10) nu ştia cum s-facî. Fudzi dracu unî dzuî nafoarî ş-acîţă γrîpsi (11) unî carti di deadi ali piristeri şi piristerea u dusi la tatî-su. Ş-dzăsi tatî-su: - Ţi s-fîţemu ml’ari? Dzăsi, feata nu treaţi ģini, aţel ţi u lo eara dracu. Cum va s-fîţemu? – D-iu ştiu cum s-fîţemu ta s-nidzemu s-u luomu feata, dzăsi. Ş-eara unî ml’ari ţi avea nauî fiĉori. Aţel’i naul’i fiĉori nidzea la lucuru dzua ş-dzăsi unî moaşi tu γitonau (1) ţi ştia ahtări lucre, dzăsi: - Mini, dzăsi, fiĉoril’i a mel’i va ţi s-u aflî guva di dracu iu easti, ta s-nidzeţi s-luaţi feata. Şi lu ia unî păndzî zaharia ta s-coasî unî cîmeaşi. Neasi protu: - La cui u coşi aţa cîmeaşi, mana? U cosu, dzăsi, aţilui, dzăsi, ţi ştii iu easti guva a dracu. Δefteru (2) dzăsi: - A cui u coşi aţa cîmeaşi, mana? Mini dipunu zu guvî ş-nu mi adukeşti dracu. Tritu (3) dzăsi: - A cui u coşi aţa cîmeaşi, mana? Dzăsi, mini, dzăsi, scolu nîpîrtica di pi keptu ş-nu mi adukeşti dipu. Tetartu (4) dzăsi: - A cui u coşi aţa cîmeaşi, mana? – U cosu aţilui, dzăsi, ţi va s-adukascî, dzăsi. – Mini estu, dzăsi, ţi adukestu, u l’au feata di arumina ş-fugu ş-nu m-acaţî văru. Pemptu (5) dzăsi: A cui coşi aţa cîmeaşi? – Aţilui ţi va s-scapî feata! – Mini, dzăsi, dau buşiru di padi, s-facî palate di γilii s-ancl’idu nuntu. Ectu (6) dzăsi: - Arucu keptini di dinipoi, s-faţi pîduri?. Şaptili dzăsi: - Mini, dzăsi, arucu, dzăsi, unî bucali di untulemu s-faţi θalasî (7) Aţelu di optulea, dzăsi: - Mini u l’au di arumina s-trecu tu θalasî. Şi aţelu di naulea u u paradeadi la tatî-su. Ş-intrarî naul’i fiĉori tu unî cali ş-neasirî acoţi, neasirî aco u luarî feata nu u adukirî dipu, n-cali omos l’i aĝumsi dracu, aco iu l’-aĝumsi dracu deadi buşiru di padi s-feaţi palate di γilii (1). U ncl’isirî nuntu feata, dzîţea dracu: -Heamî, heamî, unî guvicî s- ńi fîţeţi. U feaţirî unî guvicî, cît guva di acu cu acu. Cît vidzu elu cî u feaţirî, u supsi feata d-aco şi u lo pali, dusi alantu omos l-u dislike di pi keptu alui di nîpărticî ş-u xanalo pali d-arumina ş-fudziră, ş-fudzirî, ş-l-aĝumsi dracu pali n-cali şi arucă keptinu aţelu dinîpoi. S-feaţi unî păduri mari. Tu pîduri nuntu s-minti dracu, ala pali (2) l- aĝumsi. Aco iu l- aĝumsi, arucă alantu bucalea di untulemu, s-feaţi θalasî.U lo feata aţelu ş-u tricu di θalasî nclo di arumina ş-neasi alantu dapoia şi u lo d-aco di mardzinea di θalasî şi u paradeadi (3) a tati-su. Şi aţelu ma ńicu ţi u paradeadi a tati-su i-u deadi mul’ari vasil’élu.Bînarî el’i ma ģini şi noi ma ģini di el’i.

 

(10) cratu s.m. ‘’stat’’ < gr. κράτος

(11) cumaşu s.m. ‘’coteţ’’ < gr. κωμασι

(12) platei s.f. ‘’piaţă’’ < gr. πλατεία

(1) zarcaδî s.f. ‘’căprioară’’ < gr. ζαράδι

(2) s-mitamfilisi vb. IV, pf. s., pers. II sg. Mi mitamfiisestu ‘’a se schimba’’ < gr. Μεταμφιεζομαι

(3) palicaru s.m. ‘’viteaz’’ < gr. παλληκάρι

(4) omus adv. ‘’de fapt’’ < gr. ομως

(5) peristerî s.f. ’’porumbel’’ < gr. περιστέρι

(6) An conj. ‘’dacă’’ < gr. αν

(7) δγivisea vb. IV, imp., pers. III sg.; δγivisestu ‘’a citi’’ < gr. διαβάστε

(8) tora adv. ‚’acum’’ < gr. τώρα

(9) anasî s.f. ‚’’respiraţie’’ < gr. ανάσα

(10) stinuhurii s.f. ‘’supărare’’ < gr. στενολωμα

(11) γrîpsi vb. IV, pf. pers. III sg; γrîpsescu ‘’a scrie’’ < gr. γράφω

(1) γitonauî s.f. ‘’vecinătate’’ < gr. γετονιά

(2) Δefteru num. ord. ‘’al doilea’’ < gr. Δεύτερος

(3) Tritu num. ord. ‘’al treilea’’ < gr. τριτος

(4) Tetartu num. ord. ‘’al patrulea’’< gr. τέταρτης

(5) Pemptu num. ord. ‘’al cincilea’’ < gr. πέμπτης

(6) Ectu num. ord. ‘’al şaselea’’ < gr. έκτος

(7) θalasî s.f. ‘’mare’’ < gr. θάλασα

(1) γilii s.f. ‘’sticlă’’ < gr. γυαλί

(2) ala pali ‘’dar, iarăşi’’< gr. αλλά πάλι

(3) paradeadi vb. IV, pf s., pers III sg; paradau ‘’a preda’’ < gr. Παρα + dau

 

 

Sublinierile din text şi notele de subsol aparţin editorilor. Numărul de ordine al notelor se repetă pentru că se află pepagini diferite. În locul literei ‘’d cu sedilă’’, pe care nu am găsit-o în fontul Arial, am folosit grupul de consoane ‘’dz’’: dzăsi.

 

Versiunea românească îmi aparţine:

‘’Cândva, într-o vreme, era un basileu care avea o fată foarte frumoasă. Dorea să o mărite, s-o mărite în ţara cea mai importantă. Şi a prins un păduchi, l-a hrănit în coteţ, s-a făcut mare. A tăiat pduchiul, i-a scos pielea şi a agăţat-o în piaţă, a pus doi slujitori să o păzească acolo, şi care flăcău din toate ţările arr fi ghicit cui aparţinuse pielea, aceluia i-ar fi d at-o pe fata sa de soţie. Au venit din toate ţările şi nimeni nu a ghicit. Unul zicea că pielea ar fi de porc, altul că e de căprioară, altul că e de oaie, altul zicea de capră, nu ştia nimeni cui aparţinuse pielea. Unul se schimbă frumos, foarte frumos, viteaz. Şi zise oti că: - Eu ştiu din ce este această piele. – Din ce este? ziseră ei. – Pielea aceea este de păduchi. Şi zise basileul: - Ţie îţi voi da fata. Îi dădu fata, făcu nuntă, o cunună, şi luă fata. Când a plecat fata, i-a dat şi trei porumbei. Dacă nu i-ar fi mers fetei bine, ar fi trimis acasă porumbeii să ştie atică-su. Acela de fapt nu era om. Acela era dracul, care se transformase într-un flăcău frumos şi a ghicit că era piele de păduchi. Aruncă pe umăr fata, fugi, fugi, fugi, fugi. - Unde ste? zicea ea. – Unde este casa? – Aici, acum vom ajunge. – Unde-i casa? – Aici, acum vom ajunge. Ajunse la o gaură mică, foarte strâmtă. Intră el înăuntru, ea s-a speriat, îi zise: - Unde voi ajunge aici acum? şi o aspiră el şi o trase în gaură. Când a intrat în gaură, a văzut-o pe mama dracului, care dormea cu o năpârcă pe piept. Şi de multă supărare nu ştia ce să facă. Plecă dracul într-o zi afară şi scrise o scrisoare pe care o dădu porumbelului şi acesta o duse tatălui ei. Şi zise tatăl ei: - Ce să facem nevastă? Zise, fetei nu-i merge bine, acela care a luat-o era dracul. Ce vom face? – De unde să ştiu ce să facem ca să mergem să luăm fata, zise. Şi era o femeie care avea nouă feciori. Cei nouă feciori mergeau la lucru ziua şi zise o bătrână vecinilor care ştiau povestea, zise: - Eu, zise, feciorii mei vor găsi unde este gaura dracului, ca să mergeţi să luaţi fata. Şi luă ea o pânză ca să coasă o cămaşă. Veni primul băiat: - Cui coşi acea cămaşă, mamă? – O cos, zise, celui, zise, care ştie unde ste gaura dracului. Al doilea zise: - Cui coşi acea cămaşă, mamă? Eu cobor în gaură şi nu mă simte dracul. Al treilea zise: - Cui coşi acea cămaşă, mamă? Zise, eu, zise, ridic năpârca de pe piept şi nu mă simte deloc. Al patrulea zise: - Cui coşi acea cămaşă, mamă? – O cos aceluia, zise, celui abiş, zise. – Eu sunt, zise, cel abil, iau fata pe umăr şi fug să nu simtă nimeni. Al cincilea zise: - Cui coşi acea cămaşă? – Celui care va salva fata! – Eu, zise, dau cu pumnul de pământ, să se facă palat din sticlă ca s-o închid înăuntru. Al şaselea zise: - Arunc pieptenele înapoi ca să se facă pădure. Al şaptelea zise: - Eu, zise, arunc, zise, o cană de untdelemn ca să se facă o mare. Cel de-al optulea zise: - Eu o voi lua p eumărs-o trec marea. Şi cel de-al nouălea a predate-o tatălui ei. Şi porniră cei nouă feciori pe acelaşi drum şi merseră acolo, merseră acolo, luară fata, nu simţiră nimic, dar dracul îi ajunse pe drum, acolo unde îi ajunse dracul , dădu cu pumnul de pământ şi se făcu un palat de sticlă. O închiseră înăuntru pe fată, zicea: - Puţin, puţin, o găurică să-mi făceţi. Făcură o găurică, cât gaura de ac, cu acul. Cum văzu el că o făcură, o aspiră fata de acolo şi o luă din nou, se duse celălalt, i-a dezlipit-o de pe pieptul lui de năpârcă şi o puse din nou pe umăr şi fugiră, fugiră şi ia-ajunse dracul din nou pe drum şi aruncă pieptenul acela dinapoi. Se făcu o pădure mare. În pădure se rătăci dracul, dar iar îi ajunse. Acolo unde îi ajunse, aruncă celălalt cana de ulei, se făcu o mare. Acela luă fata şi o trecu marea dincolo pe umăr şi merse celălat apoi şi o luă de acolo, de la marginea mării, şi o duse tatălui ei. Şi cel mai mic, care a adus-o tatălui, i-o dădu de soţie basileul. Trăiră ei mai bine şi noi mai bine ca ei.’’

 

SURSA:

Maria Kokka, Liliana Ionescu Ruxăndoiu (editori), Texte aromâne din comuna Nea-Zoi, jud, Tricala (Grecia), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Bucureşti, 1992, pp. 17-20.

 

 

 

 

 

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 4

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required