Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: 1992
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Poetul Nicolae Caratana s-a nascut la 23 ianuarie 1914 (''Nicolae Caratană'') sau la 14 iulie 1914 (H. C. şi K. I.) în localitatea Horopani din Macedonia grecească. Este fiul Lambrei și al lui Gheorghe Caratană, care era cărvănar conform DGLR 2004.

Horopani este situata pe drumul roman Via Egnatia, între orasele Veria si Naoussa, într-o regiune de sate aromâneşti compacte: Doliani, Seala de Sus, Seala de Jos, Xirulivad,  Maruşea, Neaguştea, Grămăticova, Cândrova, Fetiţa, Paticina. Din informatiile pe care le-a obtinut de la bunicul in linie materna, era convins ca familia sa este originara din partea Albaniei si ca, ulterior, odata cu migratiile de populatie din Albania catre Macedonia centrala, s-au stabilit in localitatea Horopani, dupa ce mai intai, au locuit o perioada de timp si pe Muntele Viciu (o ramificatie a Muntelui Gramos). În copilărie, în transhumanţa familiilor de păstori, a călătorit pe trasee situate între vîrful Caimaccealan (2500 m) de la graniţa greco-iugoslavă şi Peninsula Calcidică de la Mareea Egee.

 

S-a nascut intr-o familie saraca. Tatal sau era muncitor forestier, lucra departe de casa. O perioada de timp a lucrat si in America. La varsta de opt ani, fara ghiozdan si rechizite s-a prezentat singur la scoala cu predare in limba greaca din sat, unde nu exista şcoală de predare în limba română. La inceput nu intelegea nimic, dar avand o memorie foarte buna a facut mari progrese in insusirea limbii grecesti si a cunostintelor elementare, in ultimii ani ajungand premiantul clasei. I-a citit şi i-a învăţat pe dinafară în copilărie pe marii poeţi greci, unii de origine aromână: Zalocostas, Valaoritis, Kostas Palamas (''Noua şcoală ateniană''), Vlahoyannis, Sikelianos, Cariotakis, Kavafis, Cristalis. Despre muntele Olimp, lăcaşul zeilor antici greci, pe care l-a văzut în copilărie după ce citise despre mitologia greacă, avea să mărturisească mai tîrziu dezamăgit: ''Nu era decât un munte ca toţi munţii, pe care păşteau oile şi caprele, ca pretutindeni...''

 

In urma schimbului de populatie intervenit intre Grecia si Turcia, statul grec a fost nevoit sa expropieze ternurile, astfel ca pastorii romani nu mai gaseau locuri pentru turmele de oi si o mare parte dintre ei au obtinut aprobarea de la statul roman de a se stabili in Cadrilater (judeţele Durostor şi Caliacra). Inainte de a emigra in Romania (Cadrilater), pentru o scurta perioada, s-a stabilit cu familia in satul Gramoticova, intr-una din casele parasite. In aceasta localitate exista scoala cu predare in limba romana. Tot aici a intalnit si copii care urmau cursurile Scolii superioare comerciale romane din Salonic. A avut unele promisiuni de a continuie studiile la Salonic, dar in cele din urma a fost refuzat si a fost nevoit sa-si continuie studiile tot in limba greaca in satul Horopani. La maturitate isi amintea cu nedumerire afirmatia enigmatica a invatatorul grec Reppos "invata limba greaca si franceza. Ti-am dat Noul Testament... baza culturii tale va fi greaca". Probabil ca era uimit de dorinta ce o manifesta pentru citit si de puterea sa de memorizare.

 

La Gramoticova a reusit sa obtina unele manuale in limba romana pe care le-a studiat singur. Era nemultumit ca nu a fost primit la o scoala romaneasca. Din dorinta de a-si continua studiile si-a influientat familia sa emigreze cu totii in Romania în 1935, asa cum facusera multe alte familii de aromani cu cativa ani inainte. Implinise daja 14 ani cand au sosit în Cadrilater.

 

S-au stabilit in satul Matlimchioi. Aici au urmat alte greutati. Era nevoit sa lucreze in gospodaria proprie pentru a supravetui, datorita faptului ca tatal sau era bolnav de tuberculoza. S-a imprietenit cu Musin, un adolescent tatar, care cunostea si turca dar vorbea greu limba romana. Pentru a se intelege mai usor, Caratana a invatat limba turca vorbita de Musin. Desi era nevoit sa lucreze la munca campului, era mereu cu gandul la scoala, sa studieze. A descoperit "Biblioteca pentru toti" si din micile economii isi cumpara carti la un pret accesibil unui adolescent sarac.

 

Tristetea il coplesa pe viitorul poet. Nici in Romania, unde si-a pus atatea sperante ca va putea urma o scoala, nu si-a putut realiza visele. Ca orice tanar isi faurea vise. Isi aducea aminte de gandurile din copilarie. Uneori s-a visat o fatza mare bisericeasca, un luptator pentru biserica lui Hristos, dar treptat, treptat a ajuns sa nu mai creada in Iisus si acest lucru il durea cumplit. Alte ori a visat, in zadar, sa devina un mare om de stat grec, care sa repare rusinea infrangerii din Asia Mica si sa intinda hotarele Greciei, spre rasarit pana la Kokkini Milia. In final i-a ramas numai visul de a continua scoala dar si acest vis parea irealizabil. Implinise deja 20 ani. De multe ori lasa treburile gospodariei pentru citit, desi era neinteles de familie. Este perioada cand au aparut si primele poezii.

 

Era constient ca ramanand izolat in satul Matlimchioi nu-si va putea insusi corect limba romana. Apreciindu-i talentul, cativa cetateni din Bazargic, l-au ajutat sa ajunga in Bucuresti pentru a urma o scoala la cursuri serale. O persoana, cu stare, urma sa il ajute sa primeasca o bursa la liceul seral, dar a uitat repede de promisiune. A cerut ajutorul altor personalitati aromane, dar totul a fost in zadar. In cele din urma, prin Societatea de cultura Macedo-Romana, ajunge la Scoala de arte si meserii din Oltenita. Si aici a intampinat multe greutati deoarece nu avea certificat de nastere, de absolvirea a scolii primare etc. Era apreciat insa pentru talentul lui literar si pentru dorinta lui pentru studiu. Avea acces permanent la biblioteca personala a directorului scolii. Continua sa citeasca. Citea orice, dar s-a apropiat mai mult de poezie. De multe ori, la maturitate, se intreba de ce a cautat poezia, chiar de cand a inceput sa citeasca, dar niciodata nu a gasit un raspuns la aceasta intrbare. In aceasta perioada cateva din poeziile sale au aparut in revista Cele trei Crisuri. Era chemat sa recite din poeziile sale la diverse festivitati organizate in orasul Oltenita. Unul din profesori a remarcat: "Caratana nu a venit aici sa invete meserie. El a venit sa invete carte".

 

Ca autodidact si-a însusit temeinice cunostinte din literatura universala, în special din literatura româna si greaca, dar si cunostinte de filozofie si istorie universala. Tanar fiind cunostea limbile greaca, franceza si turca. Chiar daca urma o scoala de meserii, viitorul poet era multumit deoarece avea posibilitatea de a se instrui. Din literatura română, i-a citit pe poeţii M. Eminescu, T. Arghezi, L. Blaga, Ion Barbu, G. Bacovia, pe care îi înscria  printre marii creatori de limbă şi universuri lirice.

 

Publică târziu şi sporadic în revistele literare româneşti interbelice, la insistenţele prietenilor, fiind străin de mirajul publicităţii (''gloriolei'' cum îi spunea el), cu un orgoliu controlat faţă de tendinţa de afiirmare cu orice preţ a unor literaţi lipsiţi de consistenţă.

 

In primavara anului 1937 si aceasta posibilitate de a-si completa cultura a luat sfarsit. A primit ordin de incorporare pentru satisfacerea stagiului militar. Poezia voia sa dea divort de persoana Caratana, insa el nu va accepta acest divort. Desi este nevoit sa cunoasca rigorile vietii de militar pentru care nu avea nici o inclinatie, in armata va continua sa scrie cantece de mars, poezii pentru diverse festivitati (depunerea juramantului, serbari nationale, etc.)

 

Anul 1940 il gaseste in armata. Urmeaza o perioada cu mari framantari politice in tara, dar si cu probleme grave pe plan extern , printre care si cedarea Cadrilaterului. Pentru a-si muta gospodaria din Cadrilater a primit un concediu de cateva luni, perioada in care si-a stabilit familia in localitatea Cogealac, in judetul Constanta.

 

In aceasta perioada a fost contactat de catre un membru al Miscarii legionare, dar l-a refuzat sub pretxtul ca el nu are veleitati politice si ca este lipsit de spirit revolutionar. Recunoaste ca in primii ani de dupa emigrarea in Cadrilater, citind ziarele vremii, s-a simtit atasat de ideile Codrenilor si se ruga pentru reusita in alegeri a lui Zelea Codreanu, dar niciodata nu a depus o activitate politica, deoarece nu-si formase o convingere politica precisa.

 

Din cauza evenimentelor concediul militar a fost suspendat si a fost nevoit sa se prezinta din nou sub arme.Facea parte din Regimentul 4 graniceresc, folosit in interiorul tarii pentru paza zonei petrolifere din Valea Prahovei si putea sa ramana in spatele frontului. I-a incoltit, insa, ideea sa plece pe front pentru eliberarea Basarabiei, un act de natura donquijoteasca. In acest sens a cerut sa fie varsat la Batalionul 6 vanatori de munte, dar pentru a se realiza transferul a fost nevoit sa declare, in fals, ca este mai tanar cu un an. In aceasta perioada a vazut multe nedreptati, multe aranjamente, pentru ca cei cu relatii sa nu plece pe front. Sefii lui s-au opus transferului si au vrut sa-l retina dar el fiind un idealist, nu a renuntat la ideea sa de a se jertfi pe front.

 

A plecat la razboi, in directia Crimeia. Din tren a cunoscut mizeriile razboiului, vazand o multime de cadavre de soldati sovietici, intrate in putrefactie, tunuri si tancuri abandonate pe teren. Urmeaza marsuri zilnice, inoptari sub cerul liber,in frig, la inceput fara a se intalni cu inamicul. Dar aceasta situatie nu a durat mult si impreuna cu camarazii sai a avut parte de multe lupte crancene, cu multe pierderi de vieti omenesti de ambele parti. Mai tarziu va descrie, cu multa sensibilitate, in poeziile sale luptele de la cota 102, faptele de sacrificiu ale camarazilor sai: Petruta Nicodim, Jurca Aurel, Avram Vasile, s.a. Conditiile de trai erau inumane, uneori erau nevoiti sa ramana mai multe zile, pe pozitiile fixate, in frig, noroi, cu paduchi, de multe ori fara munitie si fara hrana. De nesuportat era faptul ca-si pierdea camarazii de lupta si nu putea face nimic. A vazut si cazuri de automutilare pentru a scapa de ororile razboiului. Dar el venise pe front la cerere, trebuia sa reziste.

 

In luna mai 1942 este ranit si a ramas abandonat pe campul de lupta. Tocmai cand socotea ca nu mai era nici o salvare si se impacase deja cu soarta, a fost gasit de doi soldati care s-au sustras din lupta si erau in retragere. Pentru el razboiul se terminase, plaga era prea mare ca sa mai poata lupta. A revenit in tara dupa doi ani de lupta pe front. Era afectat de faptul ca desi luptase in calitate de comandant de pluton, ales la cerea soldatilor, apoi a condus compania in plin atac, a cucerit o creasta pentru reocuparea pozitiei pierdute, s-a expus ca tragator la pusca mitraliera desi el era comandant, fiindca nimeni altul nu se oferea, etc, s-a intors acasa fara nicio decoratie. A fost 'rasplata' protestului, fata de superiorul sau, pentru nedreptatile pe care le vedea zi de zi pe front.

 

Dupa terminarea razboiului s-a angajat ca secretar in comuna Cogealac.A fost propus sa fie primarul comunei, apoi sa urmeze o scoala superioara a Partidului Comunist dar a refuzat. A acceptat in schimb sa se intalneasca cu unele persoane care au facut parte din Miscarea legionara, fapta pentru care va avea mult de suferit.

 

Este arestat prima data in anul 1948, dar neavand motive de condamnare, dupa anchete si batai cumplite a fost eliberat dupa cinci luni de arest preventiv.

 

A continua insa sa fie urmarit de regimul comunist si a fost din nou arestat. Dupa ancheta de la Bucuresti si Timisoara a fost condamnat la sase ani inchisoare corectionala pe care i-a executa la inchisorile de la Vacaresti, Canalul Dunare - Marea Neagra, Margineni, Gherla, A fost eliberat dupa cinci ani, dar in comuna Cogealac se simtea izolat. Pentru a nu avea complicatii satenii il evitau. Cu greu s-a angajat sa lucreze ca muncitor necalificat la intretinerea caii ferate. Era nemultumit observand, ca atunci cand cineva dorea sa i se adreseze, se uita mai intai in jur sa se convinga ca nu este vazut de nimeni. In inchisoare era iubit si apreciat, in libertate nu. In plus, trebuia sa se fereasca si de turnatori. Se gandea sa plece in tara, sa lucreze pe santierele de constructii, undeva unde nu era cunoscut. In aceasta perioada a fost chemat la organele de securitate si i s-a facut propunerea de a deveni informator al lor. A fost amenintat ca daca va refuza, va fi din nou arestat. A refuzat categoric colaborarea si a acceptat sa fie rearestat.

 

Neavand motive pentru a fi arestat, pentru ca a refuzat colaborarea cu securitatea, a fost pedepsit cu fixarea unui domiciliul obligatoriu in localitatea Movila Galdaului din Baragan. Era anul 1955. Pentru a se intretine a lucrat la Gostat-ul din comuna Pietroiu, apoi la sectorul zootehnic din localitate. Lipsa apei de baut era un calvar. Viata era mai grea decat la puscarie, dar era multumit ca avea posibilitatea sa mai citeasca, sa se ocupe si de poezie.

 

Nu a fost lasat sa fie multumit. Militia l-a anuntat ca trebuie sa se mute in comuna Rachitoasa, o localitate limitrofa cu regiunea Braila. Nu avea mijloace de transport pentru a-si muta strictul necesar, erau necesare alte lucrari pentru amenajarea spatiului de locuit intr-una din casele parasite si inundate dar mai ales sa caute alt loc de munca. Din nou cu roaba, harletul si cu lopata ca la Canal, dar si cu cititul si cu poezia, multe din poemele sale fiind inspirate si din perioada traita in campia Baraganului. Tot in aceasta perioada si-a perfectionat cunostintele de limba franceza si a inceput sa invete si limba germana, cu ajutorul unui dictionar (cu gramatica) imprumutat.

 

Nu a fost lasat sa-i fie bine. A fost vizitat de mai multe ori de oameni ai securitatii care i-au facut propuneri de a colabora cu ei, dar de fiecare data a refuzat. La un moment dat a fost chemat la Constanta la alte anchete, fiind sicanat sa spuna ce nu a spus la anchetele anterioare, desi nu mai avea nimic de spus. In realitate scopul acestor anchete era sa-l determine sa devina informatorul securitatii. Datorita presiunilor si a unui moment de slabiciune a acceptat sa semneze un angajament, insa nu a facut nici un raport informativ pentru cineva si dupa putin timp s-a prezentat, din proprie initiativa, la organele de securitate, solicitand sa fie arestat, deoarece nu mai era de acord sa-si indeplineasca sarcina de informator. Nu a fost arestat, securitatea neavand alte motive sa o faca. A revenit la Rachitoasa, eliberat de povara angajamentului. In comuna printre DO-isti au aparut, deja, suspiciuni ca ar fi informator si acest lucru l-a afectat in mod deosebit, desi securitatea il lasase in pace.

 

Numai pentru o perioada.A fost instiintat ca trebuie sa-si mute din nou domiciliul,a treia oara, de data aceasta in comuna Latesti. Vazusera ca se rostuise un pic si trebuia pedepsit.Alta mutare, din nou trebuia sa-si amenajeze o locuinta si sa caute alt loc de munca. Dupa o perioada de timp este chemat la postul de militie din comuna unde era asteptat de doi agenti de securitate, care au reluat vechile propuneri de a deveni colaborator al organelor de represiune. A refuzat categoric si de aceasta data si nu dupa mult timp a fost rearestat.

 

Evenimentul acestei a treia incarcerari se petrece in anul 1957, dupa evenimentele din Ungaria. Din nou izolare, lanturi, anchete si propuneri de colaborare. Chiar si in aceste momentele grele nu a incetat sa se gandeasca la poezie pe care o considera fiica sa, mostenitoarea numelui Caratana. Dupa terminarea anchetei a studiat dosarul si a putut constata ca faptele pentru care a fost invinuit nu erau grave deoarece pentru aceste fapte a fost condamnat prin procesul anterior si se astepta sa se intoarca din nou la domiciliul obligatoriu din Baragan insa a fost condamnat la 24 ani, deoarece era socotit un element dusmanos noului regim. Urmeaza inchisorile Jilava, Aiud (incepand din anul 1962, aici a inceput un proces de 'reeducare' a detinutilor) si in final colonia de munca Salcia din Insula Brailei. Este eliberat din inchisoare in anul 1964 odata cu gratierea generala a detinutilor politici.

 

Dupa eliberarea din detentie s-a stabilit in Constanta si a lucrat ca simplu muncitor la diverse lucrari de constructii. In timpul liber s-a ocupat de poezie. Nu gresim daca afirmam ca viata lui a fost închinata numai poeziei. In numele poeziei era in satare sa sacrifice orice. Si-a rescris poeziile 'scrise' initial in memorie din lipsa creionului si a hartiei in perioada in care se afla ca locatar al inchisorilor comuniste. A continuat sa scrie si altele. In final poezia sa a invins. A debutat editorial in unul 1972 la editura Cartea Romaneasca, gratie aprecierii valorii poeziei sale de catre marele carturar Mircea Ciobanu. Despre acest volum, întitulat Lampadoforie, H. Cândroveanu spunea cî este un volum de ''poeme profunde, cu numeroase apeluri la mitologie şi istorie, într-o limbă românească amintind de autorul Cuvintelor potrivite (T. Arghezi - n.n.), cuvltivând metafora densă, din perspectivă existenţială.''  Au urmat: Lana de aur-1975 şi Inscriptii rupestre-1981, despre care acelaşi H.C. spunea: că reprezintă ''o poezie a interogaţiilor grave, o poezie comuniune cu pămîntul străbun şi cu oamenii lui, un Weltanschaung ce ne proiectează distinct în lume". În fine, în timpul vieţii au mai apărut volumele Asteptu soarile-1985 (in dialectul aroman) şi Arbori-1989. 

În ceea ce privește poezia în aromână, a scris, de asemenea, mult și a publicat puțin. Apariția volumului Asteptu soarile era considerată de Nistor Bardu ca un ''gest'' editorial care ''îl integreaza pe autor unei întregi pleiade de poeti, cum sunt Constantin Belimace, George Murnu, Nusi Tulliu, Nicolae Batzaria, Marcu Beza, Nida Boga, George Perdichi, Teodor Mihadas, Ioan Cutova, Hristu Cândroveanu, Kira Iorgoveanu si altii, care au demonstrat, de un secol încoace, vivacitatea, prospetimea si virtutile poetice ale dialectului cu cel mai mare numar de vorbitori dupa dacoromâna: dialectul aromân.'' În continuare, N.B. aprecia că: ''Înlaturând, cu un minim efort, dificultatile (mai mult aparente) ale limbajului dialectal, cititorul poeziei lui Nicolae Caratana are placuta surpriza sa constate aceleasi coordonate lirice cu care poetul îl familiarizase în volumele anterioare: întoarcerea la origini (aici spatiul mitic originar este cel al Macedoniei, patrie de eroi legendari, salas al unui neam românesc stravechi, organizat în Vlahii puternice si înfruntând cu barbatie furtunile istoriei), fiorul existential de filiatie argheziana, emotia încifrata în mister, amintind de Blaga, dar purtând amprenta unei incontestabile originalitati, conditia dramatica a Poetului si Poesiei, în lupta cu materia cuvântului. Autorul se dovedeste o personalitate puternica, apta sa struneasca corzile limbii materne pentru vibratia pura a poeziei. În acest sens, poemul Nu ai lipsa ti trup, o pledoarie pentru nemurirea omului prin arta, ni se pare de-a dreptul antologic: "Veagl'ie-t boaçea, veagl'ie-u di corghi, / di trup nu ai lipsa ,ti-alasa. / Homer minduia prin ocl'l'i orghi, / minduia prin noaptea-ahîndoasa. // Cându scria acea ce-are scrisa, / trupu-al Moise fudzi asparat, / prea multu foc lu-angrica, prea multa chisa, trupul di-amu, l'i-era zborlu scriat". În transpunere dacoromâneasca, mot-à-mot: "Pazeste-ti glasul, pazeste-l de corbi, / de trup nu duci lipsa, te lasa. / Homer gândea prin ochi orbi, / se gândea prin noaptea adânca. // Când scria ceea ce a scris, / trupul lui Moise a plecat speriat, / prea mult foc îl îngreuna, prea mult intuneric / trupul de-acum îi era cuvântul scris." Pentru cititorul mai putin avizat, termeni ca amu, boatit (bocet), bucurie, a crede etc. pot parea pure daco românisme. Asemenea identitatii fonetice sunt însa numeroase în multele graiuri aromânesti (moscopolean, farserot etc.) si au fost înregistrate anterior, în scris, de diversi autori. Limba poetica a lui Nicolae Caratana este o limba compozita, cladita de autor pe toate graiurile aromânesti si a fost marcata grafic de autor într-un mod personal, explicat, de altfel, în finalul volumului, pentru a evidentia înca o data originea din acelasi trunchi a celor doua dialecte." În DGLR 2004 se apreciază despre acest volum: "...încearca acelasi tip de poezie reflexiva, vrând sa dea identitate si siesi, si lumii. (...) Asadar, aceeasi tentatie a absolutului, a ceea ce s-ar putea salva din neant. Se poate spune ca în poezia aromâna în dialect Caratana este cel mai consecvent pe tarâmul reflectiei existentiale, chiar si atunci când reînvie stampe strabune din neuitata Macedonie. Dialogând cu lumea lui de pastori, Caratana ramâne mai mereu pe tarâmul lirismului profund."

În antologia publicată de H.C. și K.I. în 1985, au fost incluse următoarele opt poezii în aromână cu transpuneri în românește ale editorilor: Cadru vecl'iu; Plîngute tri Voshopole; Tri tîne, vîrnă oară nu bănași; Cînd va s/creapă topa Avlona?; Boț; Cîntic di vreare;Muntele și Fîrșiroțîl'i. H.C. aprecia astfel poezia în aromână a lui N. C.:  ''O poezie marcată de lumea lui acasă, a bunilor și străbunilor lui din Macedonia (vezi grupajul de față, în special poemul Fărșeroții, o adevărată capodoperă, în care geografia contingentă și cea spirituală se întrepătrund, substituîndu/se reciproc și confundîndu/se(. Poezie tot atît de pregnantă, metaforică, profundă, ca și versurile lui scrise în română.Cu aceleași apeluiri la istorie, mituri străvechi; și din aceeași perspectiv existențială, chiar în cazul acordurilor erotice. El este, neîndoielnic, o voce remarcabilă în poezia română de azi.'' 

A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1979. Desi nu a fost un rasfatat al criticii literare, poemele sale au fost apreciata, in revistele de specialitate aparand multe ecouri favorabile.

Iată cum îl caracteriza H. C. în perioada sfârșitului vieții: ''Prietenos, ospitalier cu toată lumea. Tuciuriu și luminos totodată, o lumină ce/i transpare dinlăuntrul cetății lui interioare, luminîndu-i chipul. La prima vedere, pare ușor retractil, circumspect, dar repede deschizîndu/se celor ce știu să și/l apropie.Are, bineînțeles, orgoliile lui tainice, pe care nu întotdeauna și le reprimă, uneori incomode, stranii, izvorîte însă nu din structura sa, funciar umană, ci poate din ciudatele complexe pe care viața i le/a creat, prea încercîndu/l. Ori izvorîte din conștiința vulnerată a unui om de creație autentică, nereceptat la valoarea lui reală''. În legătură cu raritatea aparițiilor sale editoriale, îi mărturisea lui H. C.: ''Greoi cum sînt am sentimentul că pășesc în ele asemeni unui urs, care chiar călcînd cu toată grija, amenință să spargă oglinzile de pe pereți... '' (Aluzie la fostul sediu al publicațiilor literare de pe bd. Ana Ipătescu.)

S-a stins din viata la Constanța, la 19 octombrie 1992. Reusise insa sa-si asterne pe hartie, amanuntit, cele mai importante momente din viata sa. Din aceste insemnari autobiografice care au aparut in volumul Memorii ghetsimanice in anul 2000, la editura ExPonto redam cateva randuri:"Numai durerea m-a determinat sa descopar poezia. Dupa atâtea esecuri, simteam nevoia sa plâng, ori nu poti plânge mai bine decât numai prin poezie. Prin poezie plânsul se transforma în cântec. Poezia am descoperit-o mai târziu. Fusesem nevoit sa o descopar. Când am pierdut orice speranta de a urma o scoala superioara, ma rugai de poezie sa-mi deschida caile ei, sa ma primeasca în altarul muzelor."

 

Postum, au mai aparut si volumele de versuri: Pod peste legenda-1993, Cuvinte de lut-2000, Dialog cu neantul-2001, precum si o antologie de versuri alese din toate volumele publicate intitulata Lampadoforie, volum care a aparut in anul 2009.

SURSE:

***, ''Nicolae Caratană'', http://www.nicolae-caratana.ro/biografie.html

Hristu Cândroveanu și Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, București, 1985, pp. 403/405.

Nistor Bardu, Virtuti poetice ale limbajului dialectal, ''Tomis'', Constanța, nr. XII/1985.

***, Dictionar general al literaturii române (C/D) - Editura Univers Enciclopedic, 2004, pag 92.

Enache Puiu, Istoria literaturii din Dobrogea, Ed. Ex Ponto/2005, pag.472-476-(Expresionistii).

Iorgulescu M. - Lampadoforie, "Luceafarul", 3.II.1973

Cândroveanu Hristu - Lampadoforie, "Contemporanul", 15 iunie 1973

Piru Al. - Profil N. Caratana, "Cronica", 19.12.1976, 47

Cucu St. - Portrete dobrogene, "Tomis", nr. 2, 199, 2

Cândroveanu Hristu, Printre poeti, 104-108

Iorgoveanu Kira, Nicolae Caratana, UVPA; 403-405

Valureanu Petru, Sub semnul simetriei, TMS, 6/1989.

Dugneanu Pau, Un "joc secund al imaginarului", "Destetparea", 1990, 6-7

Motoc Nicolae, Despartirea de un poet: Nicolae Caratana, TMS, 1992, 10

Cândroveanu Hristu, Aromânii, 94-97

Corches Victor, Nic. Caratana: "Poezia închisorii înca n-a iesit la suprafata... ", "Tomis" nr.3/1990.

Barbulescu Simion,  N.Caratana, "Inscriptii rupestre""România literara " nr. 37, sept.1982.

N. Victor, Calitatea expresiei clare, - Flacara nr. 3 / 1982.

Tascu Valentin, Nicolae Caratana, "Inscriptii rupestre", Steaua nr. 4/1982

Tudoran Dorin, Nicolae Caratana, "Lampadoforie", România libera, 24 feb.1973.

Brumaru A.I. - Revista "Astra", aprilie 1973, (Caiet Litera).

Badescu Horia, N.Caratana, "Lampadoforie", Revista Steaua nr. 10/1973.

 

Ioan Cutova s-a născut la 13 iulie 1919 la Veria, în Macedonia grecească.


Era fiul Haidei şi Nicolae Cutova.


Şcoala primară o face în localitatea natală, iar gimnaziul tot în Grecia, la Grebena, ambele instituţii de învăţământ în limba română.


În România se mută în 1935.

Studiile liceale le urmează la Tîrgu Mureş. Absolvă Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti în 1944 (cf. Hristu Cândroveanu) sau în 1946 (cf. saitul ''Poezia Armânească'').


Lucrează ca profesor la liceele din Bistriţa şi Năsăud, unde se şi pensionează.

În 1938 primeşte premiul ''Octavian Goga'' pentru poezie.


Debutează editorial în 1945 la editura Forum din Bucureşti cu volumul de poezii Cerc vicios. H. C. consideră că criticul Alexandru Piru i-a expediat debutul literar ''într-un mod destul de precar, superficial'', ''cu judecăţi sumare şi nedrepte, mai degarbă persiflînd decît cumpănind lucrurile''. Pe de altă parte, criticul Perpessicius scria despre acest volum: "Peisagiului exterior, de culoare industrală şi proletariană, i se substituie dialogul cu sine însuşi, elegia autumnală a sufletului invadat de nevroze, de aspiraţii nelămurite, de vise interzise, de miragii proiectate, cum stă bine oricărei poezii adolescente, în ostroavele închipuirii şi ale nefiinţei".


Tot în 1945 alături de Ion Frunzetti, Mihail Cosma, Victor Torynopol şi Margareta Dorian, primeşte premiul pentru poezie al Editurii Forum.

În anul următor primeşte premiul ''Ion Pillat'' pentru poezie, din partea unui juriu prezidat de Dinu Pillat, fiul poetului Ion Pillat.


În 1972 publică în ''Arhiva Someşeană'' traducerea din greacă în română a poemului de 1200 de versuri al lui Stavrinos: Vitejiile prea piosului şi prea viteazului Mihai-voievod.


În 1980 îi apărea la editura Litera din Bucureşti o culegere de poezii eminesciene traduse în aromână, iar în anul următor este co-traducător din creaţia eminesciană într-un volum realizat la editura Minerva din Bucureşti împreună cu poeţii aromâni Kira Iorgoveanu, George Perdichi şi Costa Guli: Mihai Eminescu. Poezii/Puizii (român-aromân)


În 1985 urma să-i apară la editura Eminescu o selecţie de poezii aromâne, cu o prefaţă de Aurel Rău. Din această selecţie au fost incluse în antologia lirică aromână publicată în acelaşi an de H. C. şi K. I. următoarele 12 poezii, transpuse în româneşte de H. C.: Opt microelegii tră Una Ver, Pastel di-acasă, Boaţe di seară, Biţire, Intermezzo, Pastel di noapte, Limane, Vreare, Apărnisire, Părăvulie biţită, Hoară armânească şi Triveauă.


Tot în 1985 îi apare la Bucureşti Fînarea al Diogen (Lampa lui Diogene), cu o prefaţă de H. C.


A scris şi proză în aromână, care i-a fost publicată în revista ''Deşteptarea''.


A încetat din viaţă la 19 mai 1992 la Bistriţa-Năsăud.


Post mortem i-a apărut volumul Curuna Toamnâljei la editura Cartea Aromână din SUA (1988) şi sub forma Curuna Toamnâl'ei la editura Dimândarea Părintească din Bucureşti (2000).

Pe saitul ''Poezia Armănească'' sunt postate poeziile Chimati (II) şi Carti.

Pe saitul aromân ''Giony'' sunt postate poeziile Carti, Chimati (II) şi Chiro ascîlnat.


H. C. îi reproşa ''abuzul de grecisme'' care ''duce la o nedorită, inutilă şi iritantă împestriţare a cestui frumos grai românesc sud-dunărean, rău pe care Ioan Cutova pare adesea a nu se strădui să-l ocolească, din păcate''. Iată cum caracteriza creaţia sa lirică H. C.: ''Interesat mai puţin de forma exterioară a expresiei, obsedat însă de nevoia comunicării şi, în acelaşi timp, de conştiinţa realizării ei doar parţiale, trunchiate, Cutova va căuta aşadar expresia - nu o dată bogat-metaforică, numai în măsura în care aceasta serveşte comunicării obsesionale a stării lirice de care e copleşit.''

În particular, ''excelentul său poem'' Opt microelegii tră Una Ver este considerat de H. C. de ''o ambiguitate perfectă'', ''fiiind în aceeaşi măsură un cîntec de dragoste, ca şi un poem al iubirii de etnie, - în genere, ori doar pentru mica lui patrie (cum ar fi zis D'Annunzio), Veria natală''.

Acelaşi critic literar H. C. aprecia că în poezia Părăvulie biţită '''totul, în definitiv, poate fi privit ca o cu sfîrşit, dinainte ştiut (bănuit), orice manifestare existenţială individuală sau colectivă nefiind altceva decît aspiraţie neconsumată sau vulnerat consumată''.

În ceea ce priveşte culoarea şi concreteţea universului aromân din creaţia lirică a lui I. C., H. C. observa că poetul ''scaldă acest univers în aleatorie reflecţie existenţială, ceea ce dă discursului său liric o tentă de tărîm sufletesc obsedant, în perpetuă suferinţă şi neaşezare'', aşa cum arată în poezia Hoară armânească.

 

SURSE:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 427-429.

***,, ''Agonia'', http://agonia.ro/index.php/author/0035841/index.html

***, ''Poezia Armănească'', 17 decembrie 2007, http://poeziarmaneasca.blogspot.com/2007/12/ioan-cutova.html

***, ''Crispedia'', http://www.crispedia.ro/Ioan_Cutova


Titi Ceară s-a născut în 1957 la Techirghiol, în județul Constanța.


A absolvit Academia de Arte Frumoase din Iași.


Din 1984 a participat la expoziții personale și de grup.


În țară a expus la Galeria Orizont București, Palatul Parlamentului București, Galeria Simeza București.


Este cunoscut și în străinătate unde a participat la următoarele expoziții: Szombately Gallery (Ungaria 1990), Galerias del Este (Valencia, Spania, 1992), Galeria Antiquo Mercado (Requena Spania 1995), Untergrund Messehalle (Leipzig, Germania, 1998).


A realizat sculpturi monumentale în țară și în străinătate (Slovenia).


A primit premii importante: Premiul pentru Sculptură al Academiei de Arte ’’Pietro Vannucci’’ (Perugia, Italia, 1991) și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Artă Ambientală (2000).


Criticul de artă român Pavel Șușară îl situează în ’’importanta categorie a artiștilor care au revenit la antromorfism’’, ’’cu o voce gravă și personală’’.



 

SURSA

 

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p.10.


Mircea Ciumara s-a născut la 13 septembrie 1943, la Călăraşi.

În PNŢCD, Mircea Ciumara a deţinut funcţia de vicepreşedinte între anii 1996 şi 2000, iar din septembrie 1999 până în decembrie 2000 a fost preşedinte al Organizaţiei Bucureşti.

El a fost membru al Camerei Deputaţilor pentru două mandate, între 1992 şi 2000.

În guvernarea CDR, în perioada decembrie 1996 - decembrie 1997, Ciumara a fost ministru de Finanţe, iar din decembrie 1997 până în aprilie 1998 a fost ministru al Industriei şi Comerţului. Între decembrie 1999 şi decembrie 2000, a fost ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economică şi Financiară, ministru pentru relaţiile cu Parlamentul.

Mircea Ciumara a murit la 14 ianuarie 2012, la București.

 

”Mircea Ciumara s-a stins discret. Avea doar 68 de ani. L-am cunoscut prin anii 1990 în sediul PNŢCD. Avea o statură impozantă. Nu doar pălăria îi ridica ţinuta. Vorba aşezată, gravă, verbul aprins, ştiinţa de carte, toate l-au recomandat ca pe un domn al politicii. A fost ministru de finanţe şi apoi al industiriilor. În 1997 mi-a propus să-i conduc ministerul cu o mână de fier. A trebuit să-l refuz. Învăţasem deja de la Corneliu Coposu să nu doresc demnităţi publice. L-am revăzut pe Aleea lui Vociulescu din Parcul Tineretului, anul trecut. Ştiind că e Director general al Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, l-am întrebat cum vede ieşirea din criză. Mi-a replicat sec şi tăios: voi tinerii trebuie să găsiţi soluţii. Nu ştiam de suferinţa sa. 

 

Ana Maria, îngerii să-ţi fie aproape.

 

Dumnezeu să-l pună în stânga lui Corneliu Coposu! La dreapta sunt mulţi…” (Marius Ghilezan)

 

 



SURSE

 

***, Fostul ministru țărănist Mircea Ciumara a murit, ”Telenews”, București, 14 ianuarie 2012. http://www.telenews.ro/politica/fostul-ministru-taranist-mircea-ciumara-a-murit.html

 

Marius Ghilezan, A plecat un domn. Mircea Ciumara, 14 ianuarie 2012, http://mariusghilezan.ro/a-plecat-un-domn-mircea-ciumara.html

 

 


 

 

În perioada 22-27 iunie 1992, în stațiunea maritimă românească Neptun a avut loc Forumul românilor și originarilor din România.


La reuniune au luat participat și trei aromâni: Vasile Barba (1918-2007), președintele Uniunii Culturale Aromâne din Freiburg / Germania, Iosif Prefti de la Asociația Aromânilor din Korce / Albania și Paris Sterie din România.


Discursurile lor au fost rezumate într-un volum consacrat evenimentului de către Fundația Culturală Română din București.

În Cuvânt de deschidere al Forumului, scriitorul Augustin Buzura, președintele fundației, i-a salutat pe aromânii din țările balcanice: <Alături de frații din Basarabia, Bucovina și Ucraina prezenți, vreau să-i salut, să le mulțumesc și fraților din Peninsula Balcanică, români și aromâni treziți la viață (...)>


Vasile Barba:


<Ora deșteptării aromânilor

Președintele Uniunii Culturale Aromâne cu sediul în Freiburg a făcut un scurt istoric al formării poporului nostrum deopotrivă la nord și la sud de Dunăre, înfățișînd drama pe care o trăiesc aromânii din Peninsula Balcanică a căror identitate culturală și națională este în pericol. Lumea în schimbare a zilelor noastre, noua Europă al cărei proiect prinde tot mai mult contur, oferă, în opinia domnului Barba, cele mai bune condiții pentru recîștigarea conștiinței originii aromânilor de pe ambele maluri ale Dunării. Adresîndu-se din România, „singura Valahie care ne-a mai rămas”, domnul Barba a pledat în favoarea sprijinirii material a tinerilor aromâni în vederea obținerii unor burse de studiu în România, în Basarabia sau în Bucovina.

Acest lucru nu implică un efort material deosebit din partea statului român, foloasele sale pe plan spiritual fiind inestimabile.> (Plenul de deschidere)

 

<„Raiul nu mai îngăduie… limba valahă

A fost și dînsul de părere că „noi stăm cu brațele încrucișate cînd este amenințată ființa noastră, în timp ce alții pentru a obține privilegii fac orice.

A relatat întîlnirea cu un prelat străin la Budapesta pe care l-a întrebat dacă știe că la nici 100 km de Timișoara, dincolo de graniță, trăiește un întreg popor care nu are nici un preot, nici învățător.

Ceva mai la vale 1 milion și jumătate de valahi nu numai că nu au nici un drept, dar sînt amenințați în Grecia (unde procentual sînt mai mulți decît maghiarii din Transilvania) cu smulgerea limbii de la rădăcină dacă vor vorbi valaha.

A amintit de preoți ortodocși care au predicat grecizarea satelor valahe. Unul dintre ei, călugărul Cozma, a fost sfințit pentru că a grecizat 40 de sate de valahi. Se ducea și spunea preoților: dacă pînă mîine nu veți veni la mine să-mi spuneți că abandonați această limbă a diavolului, limba latină, veți intra în iad. Alteori, stropea cu chimicale otrăvite crengile unui pom din fața casei și spunea: „dacă pînă mîine frunzele vor rămîne verzi înseamnă că nu am dreptate, dar dacă se vor veșteji -  aceasta este vocea lui Dumnezeu. A doua zi, femeile, mai ales, vedeau frunzele veștejite și se duceau să se lepede de limba lor. Aceste procedee numai creștinești nu erau. > (Secțiunea a II a – Istorie și culte)

 

<„Au fost formulate numeroase propuneri concrete (…) scutirea de taxe a tinerilor care vin să învețe în România (prof. Vasile Barba – Freiburg) ș. a.”

„Forumul Românilor și Originarilor din România”

Natalia Stancu – Curierul național 30 iunie 1992 >

 

 

Iosif Prifti

<„O națiune uitată

În present în Albania trăiesc circa 300 000 de aromâni, cea mai mare parte a lor păstrîndu-și obiceiurile și limba strămoșească. Subliniind bunele relații existente între aromâni și albanezi, dl. Prifti a apreciat că românii din Albania au nevoie urgentă de sprijin cultural din partea confraților din nordul Dunării. Prezența unor personalități culturale din România în mijlocul aromânilor din Albania, existența unui correspondent în Albania al postului national de radio din România ar fi doar cîteva din modalitățile prin care statul roman ar putea ajuta „această națiune destul de uitată” care sînt conaționalii nostril sud-dunăreni.> (Plenul de deschidere)

 

 

Paris Sterie

<„În Balcani, românii nu sunt musafiri

A vorbit despre societatea de cultură macedo-română, una din cele mai vechi societăți existente actualmente în România după „Astra”, înființată la 1880 prin înalt decret domnesc. Apoi, despre  drepturile valahilor din sudul Dunării. Pînă în 1923, pe malul Dunării au existat în sate biserici unde slujea în limba română. La Sofia exista o școală primară română și un gimnaziu, care s-a transformat în liceu și era frecventat initial de români din sudul munților Balcani, dar din 1934 au venit mulți elevi de pe malul Dunării. Liceul era al statului roman, diploma era recunoscută în toată lumea, mai puțin în statul bulgar. Apoi bulgarii au închis liceul. În sudul Dunării a rămas astfel un singur lăcaș de cultură – biserica română a coloniei macedo-române din Sofia.

Colonia număra acum 50 de ani 600 de familii, acum dacă mai numără 40-50 familii. În biserică se slujește în românește, dar și în limba bulgară pentru bulgarii din cartier.

În Grecia, Albania, Macedonia sîrbească, Bulgaria, elemental românesc a primit cele mai grele lovituri din partea Patriarhiei ortodoxe de la Constantinopole. În Les Roumains de Macedonie  a lui Alexandru Rudin, există un capitol în care se elogiază un preot grec care a pus hoardele grecești să omoare preoți români.

Astăzi, România liberă și democrată trebuie să vorbească sus și tare pentru drepturile vechi ale acestor români; nu e nevoie ca ei să dobîndească ceva nou. Au existat tratate international prin care aceste drepturi au fost recunoscute de secole, prin pacea de la București din 1913 au fost recunoscute drepturile la cultură și învățămînt: școli și biserici.

Problema românilor din sudul Dunării – este de părere dl. Paris – nu se poate rezolva decît pe principiul tratativelor, prin bună înțelegere și bună conviețuire.> (Secțiunea a II a – Istorie și culte)

 

 

A luat cuvântul și părintele Alexandru Șchiopu din Bulgaria.

<„Biserica română din Sofia”

A vorbit despre colonia ortodoxă română de la Sofia, creată inițial de românii veniți din Macedonia și care au dorit să aibă și biserică în limba maternă. Statul român i-a ajutat, atît în a construi școala română, cît și biserica română de la Sofia. De la 1948 încoace, această biserică a rămas singurul loc und eromânii din Bulgaria toată se puteau aduna și asculta slujbele în lima română. Astăzi însă, numărul credincioșilor se reduce la 30-40 familii – mai mult aromâni și cîțiva vlahi din zona Vidin.> (Secțiunea a II a – Istorie și culte)

 

 

SURSA

FUNDAȚIA CULTURALĂ ROMÂNĂ, Primul Forum al românilor și originarilor din România (Neptun, 22-27 iunie 1992), Intergraph, București, pp. 5, 12, 14, 22, 23, 24, 25, 81.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required