Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: 2008
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
NOTE PDF Imprimare E-mail
Scris de PETRU PISTOL   
Daima
Astfel se intitulează revista de cultură, spiritualitate şi opinie a Comunităţii Armâne, revistă care apare la Tulcea şi adună, în cel de-al patrulea an, douăsprezece numere. Anul următor va fi an jubiliar, revista împlinind un lustru de viaţă. Şi atunci va apărea şi un almanah Daima, ne asigură fondatorul şi redactorul coordonator, profesorul Gică Gică, nume făcut parcă să măsoare permanenţa. De altfel, acesta este şi mesajul din titlu, daima, în grai armânesc însemnând întotdeauna. Daima deadun, întotdeauna împreună, le place armânilor să spună, dezvăluind nostalgia unei comuniuni şi convieţuiri ideale, în pofida plasării lor, spre cumpănire, la capăt de ţară: Tulcea, respectiv Timişoara.
Revista cuprinde texte – poezie, proză, reportaje, consideraţii critice etc. – deopotrivă în limba română şi în aromână.
Corect este să ne exprimăm astfel, când ştiinţa limbii ne spune că aromâna este un dialect al limbii române?
Până una-alta, să ne delectăm cu poezia unui român: Câinele care muşcă blând/N-aude, n-a vede,/N-a greul Cuvântului/Pe raza de laser a gândului./Câinele care muşcă blând/Latră la stele celor/Care apun luminând/ Dincolo de Pământ… (Constantin Bejenaru, Câinele care muşcă blând, lui Nichita Stănescu). Dar şi cu aceea a unei aromâne: Vahi nu-a s-citeshtsă-aestu zbor, ma tsă ngrăpsii aoa/Va s-portu daima tu-a meu chept ti tută bana-a mea./ Doi anj di dzăli ti-ashtiptai sh-di multu tsi ti voi/Va-nj hibă greu, ma tut va s-pot s-ti-ashteptu nica doi!//Hii vrutlu-a meu cu oclji lăi, suschirlu- a meu dit gean/Shi loclu-a tău dit inimă nu-a s-poată s-lu lja can /Sh-ma s-hibă s-nu nă him deadun, s-am taxirati grea,/Tut gionli-a meu durut va s-hii, tut prota vreari-a mea! (Mihaela Shutsu, Protra vreari). Mărturisesc că selecţia în aromână mi-a fost interzisă, singurul criteriu al opţiunii fiind frumuseţea în buestru a poetei. Dar, cum cititorul acestor rânduri nu are în faţă mărturia fotografică, nu-i rămâne decât copia palidă a traducerii: Poate nu ai înţeles acest cuvânt pe care ţi l-am spus de mai multe ori,/Dar mereu o să-mi amintesc că te-am iubit şi că viaţa mea s-a schimbat./Pentru că ani de zile m-am gândit la tine şi mă voi gândi la tine,/Îmi va fi greu dar tot am să mă gândesc la tine.//Te iubesc ca pe ochii mei şi plâng mereu după tine,/Locul tău este întotdeauna în inima mea./Şi de va fi să nu fim împreună,/Eu am să mă gândesc mereu că tu ai fost prima mea iubire. (Prima iubire).
Într-un articol definitoriu pentru profilul şi voinţa revistei, intitulat Istoria armânilor şi paradigmele culturale, dr. Mariana Bara revendică reconsiderarea „modelului tradiţional, vechi de mai bine de 150 de ani, construit în cultura română în epoca dominată de ideologia naţionalistă”, model care refuză identitatea etniei aromâne1. Neajunsul – argumentează Domnia sa – porneşte de la „asemănarea evidentă între armână şi română, dată de originea latină a ambelor limbi (s.n.)”. De aici, prin extrapolare: „a fost relativ uşor ca toate celelalte componente ale sistemului cultural să fie subordonate acestei înrudiri”. Prin urmare, aromâna nu este un dialect al limbii române, ci o limbă latină soră, ce-i drept mult asemănătoare limbii române.
Într-o atare situaţie ne vin în minte cuvintele lui Cicero, reluate aproximativ exact de Hieronim, referitoare la efortul lui Lactanţiu în a demonstra  existenţa divinului: Utinam nostra affirmare potuisset quam facile aliena destruxit, „O, de va putea să le afirme pe ale noastre pe cât de uşor le-a desfiinţat pe cele străine”.  Şi acolo, încă, realitatea era alta.
Destrucţia este simplă şi lesne de realizat. Ar fi vorba de „predispoziţia multor autori de a adera la afirmaţii generale, devenite dogme, investite (sic) cu prestigiul autorităţii”, dar şi de orchestrări ample, recognoscibile la nivel european: „formarea statului – naţiune şi stabilirea mărcilor identitare, cultivarea lor şi politica lingvistică de eliminare treptată a graiurilor locale în favoarea variantei literare”.
 Cum stăm însă cu partea mai anevoioasă, aceea de construcţie2.
Autoarea ne-a avertizat că exhibarea înrudirii glosematice română-aromână induce considerarea superficială a celorlalte domenii spirituale. S-ar trece deci, a fortiori, de la asemănarea limbii la aglutinarea fără distincţie a produsului spiritual în totalitate. S-ar constitui astfel „acest model [care] suferă de o asimetrie şi de un dezechilibru constitutive, date de lipsa de armonizare şi de integrare a părţilor sale componente: descrierea limbii este dominantă, în vreme ce istoria armânilor şi cultura lor sunt insuficiente şi inadecvat studiate”. Ne dăm seama cât de gravă este acuza din finalul aserţiunii, dacă efortul cercetătorilor, români şi aromâni, de descriere a limbii – efort pe care autoarea îl acreditează – se reduce, infra, la „o frază confuză înţeleasă greşit [frază care] a influenţat gândirea lingvistică românească vreme de un secol şi a dus la crearea unei concepţii deformate asupra armânilor şi a limbii lor”.
Să ascultăm însă din argumentele pro domo furnizate de Mariana Bara. „Nu trebuie neglijată – îndeamnă Domnia sa – aşa-zisa mentalitate populară, difuză şi ignorată de actorii principali din această acţiune politică şi culturală: este vorba despre mărturii indirecte înregistrate în folclorul armân”. În acest sens este citat Anastase Hâciu „care subliniază existenţa unei bariere de natură etnică între armâni şi români la nivelul imaginarului popular”.
Schiţăm un răspuns: oricât de real ar fi imaginarul, limba totuşi este incontestabil mai aproape de întreprinderile noastre zilnice. Cum să nu te acapareze prioritar, în cercetare, realitatea limbii, în beneficiul definirii etnice?
Urmează o avalanşă de întrebări care încolţesc modelul tradiţional deficitar, obligându-l să capituleze. Reducem numărul lor cu una, pentru că „De ce romanitatea balcanică este estompată în favoarea românismului?” şi „De ce pare pierdută această romanitate şi şterse începuturile ei?” se regăsesc în aceeaşi predicaţie. Credem că acestor întrebări li s-a dat un răspuns în studiul Limba armănească. Vocabular şi stil sau li se va da în studii viitoare, pentru că, deocamdată, lupta se dă cu forţe inegale. Iar răspunsul – sperăm – se va contura într-un logos demonstrativ,  fără a fi echivalentul arătătorului îndreptat apodictic spre leviathanul biblic – politicul.
Subscriem metaforei de rafinament intelectual: „Putem vedea încorporarea armânei şi a armânilor în sistemul de valori naţionale şi culturale româneşti ca pe o zidire a Anei în mânăstirea de la Argeş. Fără ea, zidirea pare că trebuie regândită”. Comentariile, în partea înălţătoare a înţelesului, sunt de prisos. Doar dictonul latinesc să-i mai răspundă în lege străbună: Omnibus in partibus relucet totum, „Întregul străluceşte în fiecare dintre părţi”.Note:
1 Termenii, destul de severi la adresa liberalităţii spiritului românesc, îi aparţin lui Cristian Tabără. Redactorul de la Pro TV a realizat în ianuarie 2008, în localitatea Stejaru (Eschibaba) o emisiune intitulată exact aşa: Aromânii, identitate refuzată.
2 Presupunem că în lucrarea Limba armânească. Vocabular şi stil, Mariana Bara argumentează pe larg, în pledoarii ample, documentate, în timp ce un articol trebuie să înfrunte indigenţa spaţiului. Deşi un articol de patru pagini, pe trei coloane de revistă format A4, reuşeşte îndeobşte să coaguleze esenţialul.

 

SURSA

Petru Pistol, Daima, ''Argeş'', Piteşti, Centrul Cultural Piteşti, septembrie 2008

Putini isi mai amintesc astazi de statuia lui I.V. Stalin, cu o inaltime de cativa metri, realizata de sculptorul Dumitru Demu si ridicata in parcul Herastrau. Lucrarea a fost instalata in anul 1950 si daramata in 1956, imediat dupa ce liderul sovietic N.S. Hrusciov a sustinut celebrul raport cu privire la crimele lui Stalin si ale colaboratorilor sai. Acum avem prilejul de a afla chiar de la autorul statuii ce a insemnat pentru el castigarea concursului, presiunile la care a fost supus de autoritatile comuniste, invidia sau dispretul colegilor, pedepsele fizice primite de la cei care urau comunismul, stupoarea sa la distrugerea lucrarii care ii adusese gloria, si "razbunarea" acestei umilinte prin plecarea din tara.

Acum cativa ani, intr-un orasel belgian de la granita cu Germania, m-am dus cu un prieten din partea locului la talcioc, targul duminical adapostit de primarie intr-o hala cam cat un pogon plus in cateva alei dintr-un parc. Hai sa vedem vechiturile, m-a imbiat amicul, uneori gasesti lucruri la care nu te astepti - si mi-a spus ca daduse peste un telefon antediluvian, dintre primele, cu manivela, care functiona! In loc de sfertul de ceas planificat - ne pusesem in gand sa ajungem la Trier, la casa-muzeu Karl Marx - am zabovit vreo doua ore. Cel mai mult in sectorul cartilor, vandute pe nimica toata. Nu mi-ar fi trebuit numai bani ca sa cumpar tot ce-as fi vrut dar si un cufar de marimea celor de la diligentele de altadata. Asa ca am facut un triaj sever si am plecat spre tara cu o greutate mult peste baremul admis de compania aeriana de la care cumparasem biletul. Printre carti - una pe care mi-am propus s-o citesc imediat ce ajung in Romania: "Le sourire de Staline" de Dimitrios Demou, in fata careia ramasesem precum un ogar in arret! Volumul, tiparit la Editions Universitaires, Paris, in 1977, carpit cu scotch pe cotor, ingalbenit de trecerea timpului, ma aducea cu aproape o jumatate de secol inapoi, pe vremea cand eram elev la liceul "Gheorghe sincai" dintr-un cartier bucurestean magistral descris de Geo Bogza in "Anii impotrivirii". Dimitrios Demou era, de fapt, Dumitru Demu, fratele mai mare al celui mai apropiat prieten al meu, Traian, coleg de clasa si tovaras de hoinareala. Au fost primii macedoromani pe care i-am cunoscut pana la intrarea mea in puscarie. Erau de obarsie din Veria; locuiau prin preajma halei Traian, pe o strada pe care nebunia lui Ceausescu nu a crutat-o. M-au frapat cuvintele in dialect, straine urechii mele de valah din Campia Dunarii si hainele - intotdeauna negre - ale doamnei Hrissa Demu, mama prietenului meu. Ce ma intriga, insa, cel mai mult era faptul ca fratele lui Traian, Dumitru, fiu al unei familii care nu putea fi nicicum banuita de convingeri si sentimente procomuniste - chiar dimpotriva! - era nimeni altcineva decat autorul statuii lui Stalin de la intrarea in parcul Herastrau."Viitorul apartine busturilor: al lui Marx, Lenin, Stalin..."
Revenit in tara, m-am luat cu alte treburi. Ma presa mai ales trimiterea volumului "Uranus - Gherla, via Salcia", asa ca n-am bagat de seama decat tarziu disparitia cartii lui Dumitru Demu. Am rascolit dulapurile, am gasit fel de fel de lucrari - nu si "Le sourire de Staline"... Pana acum cateva zile, cand trecand pe la fiul meu, am dat peste carte. Uitase sa-mi spuna ca a imprumutat-o. Am citit-o si mi-au revenit in minte, cu o limpezime extraordinara, zilele de scoala de la "sincai". Traian invata de predilectie la matematica si fizica. De altfel, marea majoritate a clasei noastre se indrepta catre materiile care fusesera, pana in urma cu doi ani, baza sectiilor "reale" ale liceelor. Disparusera diferentele dintre "real" si "modern", latina fusese eliminata, la istorie se preda dupa voluminoasa colectie de minciuni a lui Mihail Roller, invatam, mai degraba - nu invatam, rusa, limba pe care o refuzam instinctiv, din pacate - dar era asociata cu prezenta militarilor sovietici, iar noi eram destul de mari ca sa nu le stim ispravile facute cand ne-au "eliberat". Se trecuse la scoaterea unor mari autori romani - dar si straini din biblioteci, pline de-acum de traduceri din literatura sovietica: Ostrovski, Ehrenburg, Fadeev... Proletcultismul se instapanise in arta, modelul fiind faimoasa statuie a Verei Muhina, "Muncitorul si colhoznica", piesa cu care incepeau toate productiile studiourilor Mosfilm. Pe fondul acesta a inceput sa lucreze cel mai mare dintre cei trei fii ai sotilor Demu. Iata o sumara schita biografica a viitorului autor al statuii "Genialul conducator al oamenilor muncii de pe tot globul"; s-a nascut la 7 octombrie 1920 la Kumaria, localitate de la poalele Olimpului, in Macedonia greceasca, din parinti aromani care se vor stabili in Romania, ca multe alte familii aromane. Liceul l-a facut la colegiul brasovean "Andrei saguna" unde preda romana Emil Cioran. A fost admis la scoala de Arte Frumoase de la Bucuresti, sectia de sculptura, absolvita in 1943. Pare bizar dar viitorul creator al statuii lui Stalin nu a fost membru al partidului comunist. Mai mult, a refuzat de patru ori aceasta calitate. "Obtinusem (...) bursa de Stat Paciurea, numita astfel dupa numele marelui maestru al lui Brancusi. Desi eram apolitic, trebuia sa ma adaptez noilor maniere, sa adopt stilul nou... Asa se face ca l-am intalnit pe Cakagea, membru al partidului comunist, figura apocaliptica de inger luciferic. Voia ca eu sa ader la statut, la partid... Am refuzat, nestiind ce ma asteapta... Avusei, intr-o zi, un semn cand fratele meu Nick imi citi ce stersese de pe tabla cand intrase unul dintre profesorii lui de la Universitate: "Toti tovarasii de la Facultatea de Arhitectura, membri sau simpatizanti ai Partidului, sunt convocati maine la ora 5 in aceasta sala de catre secretarul celulei de baza a Partidului". Cu o singura stersatura de burete, totul disparuse... Iar a doua zi a fost dat afara, manu militari, din Universitate... Alte lucruri se dezintegrara pe masura ce se implanta comunismul (...) Incet, foarte incet, imi aminteam lozinca neconditionala, totusi absoluta: "Libertatea artei nu poate fi garantata decat de o arta angajata". Calusul si pumnul acestor nazisti in versiune noua apareau negru pe alb in presa. "Decadent, retrograd, curajos, de avangarda, reactionar, refractar la progresul social" scria in ziarul "Scanteia". Cu toate ca eram apolitic, repet, o dulce furie ucigatoare ma invada. In aceasta epoca noua, incercam, intr-un garaj vechi, sa pregatesc, cum puteam, o expozitie. Noii idoli ai Realismului Socialist nu ma stanjeneau peste masura. In programul meu, piese majore precum Naiada sau nudul lui Sarah figurau in linia intai, contrar disciplinei impuse..." Intr-o zi, cineva batu la usa garajului-atelier: un domn bine imbracat, distins, de vreo saizeci de ani, care se recomanda "Alexandru Feliescu". (Este, credem, un nume fals. Dumitru Demu deformeaza voluntar nume care ascund o identitate usor decelabila, precum cel al plasticianului Bovis Cakagea - n.n.). Scopul vizitei lui Feliescu este simplu: individul vine sa-i propuna o afacere de mare anvergura, impusa de "prefacerile revolutionare" ale societatii romanesti, anume confectionarea de busturi. S-a terminat, zice Feliescu, s-a zis cu crearea de frumuseti de marmura, dupa moda greceasca, gata cu nudurile si cu sculpturile sofisticate ale modernistilor. Societatea, pe calea transformarii socialiste, nu se poate sa nu-si onoreze eroii! "Viitorul, domnule Demu, apartine bustului, numai bustului - dar nu oricarui bust. Numai celui al stapanului, al sefului, bustului conducatorului! Ne-am putea imagina o clipa doar socialismul fara conducator, fara stapan, fara sefi sau - lucru absolut de neinchipuit - fara eroi? Vezi dumneata, cu asta trebuie inceput! Bustul lui Karl Marx mai intai, apoi cel al Conducatorului mondial, Stalin; apoi al lui Lenin, fara sa-l uitam pe cel al sefului partidului... Intelegi? Busturi, busturile lor, busturi de toate dimensiunile, in marime nturala, mici, de dimensiuni eroice... In sfarsit, de toate dimensiunile!" Cum, cine le va cumpara?! Dl Feliescu ii facu sculptorului o socoteala simpla: 18 ministere, cu 3955 birouri, plus 60 de tribunale avand 3015 birouri si sali de judecata, plus 112 regimente, 20 de divizii, 5 corpuri de armata, cu vreo 2850 de birouri, plus 16899 de incaperi in scoli, plus... plus... Foarte bine informat, vizitatorul continua, ca sa inlature orice reticenta a artistului: la un total de 125.334 de localuri, 125334 de Karl Marcsi, de toate culorile si marimile, de bronz sau de ghips, dominand fetele anodine ale functionarilor, soldatilor, justitiabililor, profesorilor, studentilor, elevilor... "Iar dumneata, domnule Demu, ai sa fii bogat!" La obiectia sculptorului ca nu face arta figurativa, ca nu este comunist, ca a face busturi inseamna un angajament politic iar el refuza incadrarea politica, Feliescu ii replica, dur, ca viata este facuta din compasiuni. Nu vrea el, gaseste pe altcineva! Cum fratele Nick plecase clandestin din tara, parintii erau batrani si bolnavi, iar el era singurul care aducea un ban in casa, artistul se vede obligat sa accepte. Finalmente, marea afacere cade. Busturile nu se mai vand, Feliescu se eclipseaza si cand, din intamplare, Demu da peste el, individul ii explica de ce, desi autorul lor le vede peste tot, nu i se mai cumpara: "Cum, nu stii? Intre noi, prieteneste, dar n-ai auzit din gura mea - si continua cu voce scazuta - se importa din Uniunea Sovietica! Noi le dam grau si petrol iar ei ne dau in schimb busturi... Vagoane de busturi, trenuri de busturi..." La observatia artistului ca artefactele seamana teribil cu ale lui, Feliescu ii raspunde ca legea drepturilor de autor a fost abrogata ca reactionara. "Ti-au luat modelul? E mai bine sa-ti tii gura, crede-ma!"Statui daramate, istorie stearsa cu senilele
Intr-o zi, sculptorul, asezat pe o banca de langa Muzeul Antipa, numara numele lui Stalin intr-un exemplar din "Scanteia": in cele opt pagini, de o suta patruzeci de ori! A doua zi, tot in ziarul central al partidului, Demu dadu peste acest anunt: "Expresia dragostei poporului roman fata de personalitatea ilustrului conducator al socialismului victorios, maresalul Iosif Visarionovici Stalin, genialul comandant al armatei pasnice a tuturor muncitorilor de pe glob, cere prezenta unui mare monument ridicat in onoarea sa in centrul Capitalei. Dornice sa implineasca aceasta urgenta necesitate culturala, Comitetul pentru Arta si Comitetul de Partid al Capitalei au hotarat sa instituie un concurs. Artistii au datoria patriotica de a se inscrie. Numai arta si talentul unui artist intr-adevar creator vor putea desemna castigatorul!" "Sa ma inscriu? Ideea de a lasa totul balta si de a fugi in Occident ma bantuia. Totusi aceasta iluzie draga era inlaturata de imaginea parintilor si a celui mai mic frate, Traian. O s-o fac mai tarziu, mult mai tarziu. Acum trebuia sa traiesc, sa-mi castig painea - si pe a celorlalti. Concursul? De multe ori ma intrebasem daca n-ar fi trebuit sa-mi schimb meseria. Ca sa fac ce? si daca ma apucam serios sa-i combat pe comunisti? Radio Londra si Vocea Americii incitau zilnic oamenii la rezistenta, chiar la revolta. In munti se aflau grupuri de partizani care, cu arma in mana, duceau o lupta indarjita si inegala cu soldatii regimului. Cativa dintre prieteni luasera deja drumul acesta; altii ma indemnau sa-l iau si eu si sa ma intorc acasa numai dupa viitoarea debarcare anglo-americana, prima faza a razboiului occidentalo-rus... Pretutindeni erau "informati" care il mutau din toamna la primavara si din primavara la toamna, si asta de cativa ani buni. Nu, nu era posibil. Mai intai fiindca soarta alor mei era in joc. Insemna sa tradez munca grea a mamei, sperantele secrete ale fratelui, sa-i grabesc tatalui moartea. Insemna, apoi, sa dau o anumita cautiune politicii... O politica ce nu-mi spunea nimic. Eram sculptor. Sa ma perfectionez in arta mea, asta mi-era lupta. Atunci de ce sa nu-mi incerc norocul la concurs? Eram convins ca pot face monumentul, ca as putea, adica, sa fabric acel colos grandios si "care sa vorbeasca" cerut de ziar". In aceeasi zi, artistul a asistat la demolarea statuii primului rege al Romaniei: "O armata de muncitori trebaluia in jurul statuii ecvestre a lui Carol I, capodopera a celebrului sculptor iugoslav Ivan Mestrovici. Pieptul puternicului cal de bronz fusese inchingat. Un lant lung si gros il lega de un tanc greu al armatei care tragea cu disperare sa-l rastoarne. Zgaltaiturile repetate biruira in sfarsit statuia. Picioarele metalice se indoira si statuia se zdrobi de pavaj. Dupa care tancul o tari intr-un zgomot de pietre smulse si un puternic scrasnet de metal tarat pe asfalt (...) Imi imaginam acelasi lucru intamplandu-i-se lui Bartolomeo Colleoni, capodopera lui Verrochio de la Venetia, sau statuii lui Gatamelata de Donatello, ori reprezentarii ecvestre a generalului Alvear, iesita de sub dalta lui Bourdelle... Sa darami o statuie inseamna un mod de a sterge trecutul". Aceeasi soarta a avut si grupul monumental al regelui Ferdinand din apropierea pietii Victoriei. "Tancurile generalului-primar (este vorba de Constantin Doncea, fost fugar in URSS, fost luptator comunist in Spania. "A coordonat in calitate de candidat campania de alegeri, cu toate violentele, abuzurile, crimele comise in beneficiul lui de bandele de suporteri", arata Doina Jela in "Lexiconul negru" - n.n.), victorios fara lupta in razboiul de o zi impotriva statuilor n-au facut decat sa-i asmuta pe vandali pretutindeni in tara. Peste tot se ucideau cu securea, cu tarnacopul, cu senilele tancurilor statuile lipsite de aparare si mai ales de aparatori. O febra a profanarii sufla peste tara. Daramara statuia lui Pake Protopopescu, ilustrul edil de odinioara al Capitalei, care-i facuse orasului aceleasi servicii ca baronul Haussman Parisului; aruncara in aer statuile lui Ion Bratianu si Take Ionescu, mari oameni politici... Scoasera din Piata Victoriei frumoasa statuie a profesorilor, opera a sculptorului Medrea... Fura distruse statui si in zeci de alte localitati".Consilierul sovietic da votul decisiv
Dumitru Demu a fost inscris ultimul pe lista artistilor ale caror machete au fost admise in vederea prezentarii in fata juriului. "Un asemenea monument, tovarase Demu, nu e o simpla statuie. E vorba de o creatie cu multiple repercusiuni politice, un lucru iesit din comun  (...) Exigentele politice, crede-ma, depasesc cu mult aspectele pur formale ale unei asemenea statui. Oricum, te-am invitat ca sa te anunt ca, printre zecile de concurenti care au depus machete au fost alesi zece. Dumneata esti pe lista. Iat-o! "Uite-i, imi spusei, pe faimosii zece. Constant Baraki, Bovis Cakagea, Anufrey Michel, Maritza Petresco, Jean Jelesko, Max Foulman, ia te uita, ia te uita, Doro Fazer, Lala Toubouf, Andre Svoboda si ultimul, al zecelea, eu, Dumitru Demu! Admis la concurs!" (Am transcris numele asa cum apar in original. Identitatea reala a unora dintre concurenti poate fi usor ghicita - n.n.) "Aveam douazeci si opt de ani. Prezenta mea, chiar si la coada listei, reprezenta prin ea insasi o apreciere. Dar cate probleme aveau sa apara... Ce vor zice oamenii, prietenii? Uite inca unul care abandoneaza, care pactizeaza cu regimul. Vrea sa-l imortalizeze pe calaul a milioane de nevinovati... Ii uita pe cei 350.000 de romani morti pe frontul antibolsevic... zecile de mii de victime ale muncii fortate pe santierele canalului mortii, canalul Dunare-Marea Neagra... zeci de mii de ucisi in anchetele Securitatii... Nu! Nu uitam nimic! Dar eram artist si trebuia sa ma realizez si chiar poate mai putin sa ma realizez decat sa-i salvez pe ai mei. Adevaratul meu dosar eu singur il cunosteam bine.... Mai bine decat "rezistentii" de la cafeneaua din colt". Asteptand rezultatul concursului, plasticianul se puse sa studieze personajul: sobru, mare fumator, cu alura voit militara dar nu chiar atat de impunator din punct de vedere fizic. "Cel mai adesea dur si impenetrabil, era de fapt firav, mic de statura. Din marele si majestuosul Ghelovani care-l interpreta pe Stalin pe ecran, in secventele din "Batalia pentru Berlin", puteai sa faci doi daca nu chiar trei Stalini in marime naturala. Era reprezentat monolitic, impietrit, sever. N-ar fi putut sa surada? Fireste, nu cu surasul sosiei sale cinematografice, amintitul Ghelovani, ci intr-un chip omeneste mai direct. Un suras care, dupa parerea mea, ar fi trebuit sa fie al celui care cantareste. (...) Caci Stalin era un mare cantaritor de oameni si chiar de suflete, as indrazni sa zic. Unii spuneau ca ucisese si harazise mortii cu dispret milioane de nevinovati. Cu dispret daca nu chiar cu o anumita placere (...) In orice caz, trebuia ca Stalin al meu sa nu semene cu fratii sai iesiti din sculptura artistilor sovietici si voiam sa aiba surasul pe buze. Un anumit suras!"
...S-au scurs aproape doi ani pana cand sculptorul Demu a fost anuntat, la Comitetul de Stat pentru Arta, ca a castigat concursul (23 martie 1950). Macheta altui concurent, Doro Fazer (?) a fost aleasa pentru statuia de la Brasov, rebotezat de curand Orasul Stalin. Lucrurile s-au petrecut astfel: "Comitetul Central inca nu se hotarase. Intr-adevar, autorul necunoscut al machetei numarul sapte fiind eu, Demu, un neangajat, un artist necunoscut, cu legaturi familiale indoielnice, fara prestigiu artistic, cu dosar urat, cu prietenii discutabile, artist de formatie idealista si pe de-a-ntregul lipsit de nivel ideologic, decizia era dificila. Prepusii Comitetului Central, cu tovarasul Togoila (Tuguila? - n.n.) in frunte stateau, pentru cine stie a cata oara - in fata machetelor aliniate in sala de expozitii inchisa din Palatul Regal cand hazardul a venit si el sa voteze. Un vot care nu putea fi decat cel mai decisiv dintre voturile din Romania pe atunci ocupata de rusi. A fost vizita cu totul intamplatoare a pictorului Grigorenko, consilierul sovietic al Comitetului pentru Arta. De indata ce deschise usa salii, privirile consilierului pictor cazura pe macheta numarul sapte. Surase si zise: - Aceea e frumoasa... Nu trebuia mai mult".

A fost demolata in cateva ceasuri

Lozinci comuniste, naravuri fanariote
Chiar si asa luptele din culise au intarziat mult data punerii in opera a proiectului. Confratii mai varstnici i-au pus tanarului piedici peste piedici, "confiscandu-i" pe specialistii care ar fi putut sa-l ajute la realizarea lucrarii in ghips. La 31 martie 1950, prim-secretarul Comitetului de Partid al Capitalei, Gheorghe Stoica, l-a chemat la el; acolo a aflat ca monumentul, in marime reala, trebuia sa fie gata pana in seara zilei de 30 aprilie! Intre timp, directorul "Slad" de la Comitetul pentru Arta i-a pus in vedere sa nu cumva sa uite de suras. I-a transmis chiar spusele lui Leonte Rautu, idelogul Comitetului Central: "Trec si mi-e foame, ridic ochii, vad statuia, mi-a trecut foamea! ... Trec si mi-e sete... ridic privirea, vad statuia, nu-mi mai e sete" sau "Mi-e sufletul plin de amaraciune, trec, ridic privirea, il vad pe Stalin pe soclu, rad si rad!" Cum Slad vorbea mizerabil romaneste, Demu si Ovidiu Maitec, si el de fata, au izbucnit in ras. Piscat, directorul general le-a spus: sigur, statuia nu trebuie sa rada fara motiv, cum faceti voi, tovarasi!


Intr-o dimineata, Demu fu intampinat, la santier, de insusi "tovarasul Togoila, seful Sectiei de Arta din Comitetul Central: era chemat la "tovarasa Ana Pauker"! Portretul acesteia, lapidar, este definitoriu pentru "Passionaria" romana, "Ochiul lui Stalin" in Comitetul Central de la Bucuresti: "Femeia ministru avea parul pieptanat intr-un mod foarte barbatesc, trasaturile sale dure, aspre, ii dadeau o fata de peste, ochii ii erau stralucitori si cruzi, chipul avea un rictus inimitabil de indata ce voia sa zambeasca". Ana Pauker il chemase sa-l felicite, vazuse macheta si-i placuse. I-a comunicat ca ceruse sa fie pusa statuia chiar in fata Ministerului de Externe dar, "tovarasii de la propaganda" au sfatuit-o altfel: monumentul trebuia amplasat intr-un spatiu propice marilor parazi de intai mai, douazeci si trei august, sapte noiembrie... L-a intrebat daca fusese vreodata acolo. Cum artistul nu intelegea, inaltul demnitar i-a explicat ca acolo insemna la Moscova! Raspunsul negativ a fost urmat de o calatorie in URSS. Pana atunci, Demu avea sa afle de ce trebuise sa intaleze versiunea in ghips a Tatucului: defilarea oamenilor muncii de 1 Mai avea sa fie privita de Genialul Conducator de pe soclul sau de la intrarea in parcul omonim, rebotezat din "Herastrau"... Printre invitati, civili si militari cu decoratii, ma regasii mirat in randul intai intr-una dintre tribunele "oficiale". Da, eram chiar eu, invitatul de onoare... Eu, cel alungat din armata normala si inscris cu forta in detasamentele de munca obligatorie, ca nedemn de a-si servi patria, eu, reactionarul cu un frate care fugise de socialismul ce se nastea, eu, dusmanul poporului, aveam sa primesc acum defilarea lor; comunistii din marile uzine aveau sa ma salute in tribuna... pe mine, tovarasul sculptor care facusem monumentul (...) in sfarsit veni momentul ca marii sefi sa se instaleze in randul intai al tribunei. Dictatorul Gheorghiu-Dej, urmat de ministrul de Finante Vasile Luca, un fost potentat sovietic din Cernauti, capitala Bucovinei anexate de rusi, de vicepresedintele consiliului, basarabeanul de origine evreiasca Kisinevski si de inseparabilul sau ministru al Afacerilor Straine Ana Pauker". Dupa cateva luni, ministrul adjunct de la Cultura care aprobase suma ceruta de artist ca onorariu plus cheltuieli de turnare in bronz, il lua pe acesta cu masina si, in parc, departe de urechi indiscrete, il intreba de la obraz cat ii cedeaza din suma. Cum sculptorul nu intelegea ce vrea ministrul, acesta se infurie, il face idiot si pleaca in tromba. "Il privii plecand in timp ce o brusca revelatie ma ilumina: asadar Baraki si Bovis Cakagea... Ochii mi se ridicara involuntar ca pentru a cauta ceva sub pleoapele de ghips ale lui Stalin. si cand te gandesti ca astia pretind ca te-au luat drept model, ii spusei cu voce scazuta". Urmarea: suma cuvenita ca drepturi de autor a fost redusa cu 90%.Din Empireu in groapa cu lei
In ciuda directivelor care interziceau primirea in Uniunea Artistilor Plastici a celor cu rude apropiate plecate in strainatate, Dumitru Demu nu numai ca a fost primit ci admis chiar in biroul executiv! si inca dupa patru refuzuri succesive de a se inscrie in partid! Intre timp o macheta a statuii fusese trimisa la Kremlin unde "propriul sau model a admirat-o de la inaltimea tronului sau". De asemeni isi facu aparitia si versiunea definitiva, in bronz: "Cand putui, in sfarsit, sa contemplu pe al doilea Stalin, intelesei ca, efectiv, avea ce trebuie ca sa devina o imagine-simbol a supunerii popoarelor lumii. O admirai, e drept si asta (trebuie s-o spun) fara prea multa modestie. Nu aveam dreptate? Dupa cativa ani, fusei "copiat" cand Stalin, Stalin "al meu", un personaj cu aceeasi silueta, aceeasi atitudine, se reincarna in bronzul lui Mao, pentru a difuza imaginea acestuia pe continentul chinez. O sosie a statuii mele nu smulge si astazi admiratia a opt sute de milioane de chinezi?" Cum sculptorului ii placea sa se plimbe seara prin preajma statuii, intr-una din acele seri artistul fu acostat de doi indivizi care-l batura crunt, pana la lesin, lasandu-i in buzunar un bilet: "N-a fost decat un inceput. Data viitoare o sa fie si mai bine. Ultima data o sa te spanzuram de mana lui Stalin pe care l-ai facut sa zambeasca pentru ca sa-ti bati joc mai bine de ai tai!" (...) Intr-un anumit fel trebuia sa le fiu recunoscator agresorilor. Ei sfasiasera ultimul val care-mi ascundea ochilor propriile mele rani. Dar dincolo de indoieli exista o voce interioara, si ea regasita in sfarsit, care parea ca-mi spune: "fii calm, mai rabda. Adevaratul tau vis e pentru mai tarziu si in alta parte!" Totul parea normal pana in ziua cand artistul fu desemnat sa faca parte din delegatia romana la Festivalul International al Tineretului de la Berlin. Participarea ii fuse anulata in ultima clipa, sub un pretext ridicol: era nevoie de el ca sa intampine la aeroport un grup de muzicieni straini! In realitate ascunsese recenta fuga a fratelui sau cel mai mic si fusese denuntat de "Max Foulmann", caruia ii facuse cu ani in urma un mare bine. si care afirmase, in nota informativa si ca, odata ajuns la Berlin, Demu avea sa fuga in Germania Occidentala. Apoi surveni moartea lui Stalin, la 5 martie 1953. Regimul ramase in Romania tot stalinist, ceea ce-i atrase din partea graficianului Kakar eticheta de trambita a formalistilor iar din partea sculptorului Vaida Feze, fost voluntar in Spania, abonat la comenzi de statui conforme cu moda sovietica epitete precum oportunist, conformist fals talent lipsit de nivel ideologic... Evenimentele se precipitara. Destalinizarii hruscioviste din URSS i-a corespuns in Romania dictatorului Dej o pseudodestalinizare, mai degraba o derusificare. Tot ce se facuse impotriva poporului roman se facuse la ordinul lui Stalin sau al clicii acestuia; cel mai mare vinovat era cultul personalitatii. "Marele erou devenise, pentru cei mai vajnici apologeti din ajun, un mare vinovat (...) Da, tovarase Demu, da, ma adresez dumitale, care ai umplut tara cu busturile lui, care i-ai exaltat falsa glorie, falsul geniu, prin aceasta monstruoasa statuie, exagerat de mare, de inalta..." Printr-un miraculos concurs de imprejurari, Traian Demu reusise sa iasa clandestin din tara. In Romania ramasesera sculptorul si mama sa. (Tatal murise intre timp). Autorul lui Stalin, laudat altadata, deveni oaia neagra a oficialilor artei. Ordinul Muncii clasa intai ajunsese pecetea stalinismului. Nu mai primi nici o comanda. Ajunsese sa vanda din casa la talcioc. Intr-o zi, o activista, fosta colega de facultate, il anunta ca "la varful partidului" se hotarase demolarea statuii. Furios, sculptorul ii raspunse ca va protesta in calitate de autor. Femeia il preveni ca poate pati ce e mai rau. Dupa o saptamana, artistul fu chemat sa arate sudurile statuii: patru tancuri si douasprezece buldozere trebuia sa elibereze locul in cateva ceasuri. "Esti prost, tovarase Demu - (ii spuse fantoma lui Stalin). Cand atacam cu tovarasii mei diligenta in Caucaz ca sa dau bani partidului, eram mai indraznet. Tu nu-i cunosti... Eu da, s-au format la flacara mea, au toti acelasi suflet, creat de mine, cu buna stiinta. Sunt lasi, crede-ma, foarte lasi! Nu se ridica decat in fata celui mai tare! Da in ei! Du-te maine si depune cerere de plecare in Grecia!"

***
Dumitru Demu nu s-a stabilit in Grecia ci in Venezuela unde multe piete ale oraselor sunt decorate cu creatiile sale monumentale. La 3 aprilie 1964 a semnat declaratia-tip ca se obliga sa nu spuna nimic despre ce a putut vedea sau auzi in legatura cu autoritatile din Romania. Ultimul lucru pe care i l-au cerut "autoritatile" inainte de a-i aproba plecarea au fost decoratiile. In primul rand, cea decernata pentru statuia lui Stalin.


SURSA

Alexandru Mihalcea, ''Surâsul'' lui Stalin , ruşinea şi blestemul istoriei, ''România liberă'', Bucureşti, 4 septembrie 2008, http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/surasul-lui-stalin-rusinea-si-blestemul-istoriei-133582.html


Reeditată sub îngrijirea profesorului Tudor Nedelcea, Antologia aromânească, realizată de către etnograful Tache Papahagi în anul 1922, continuă seria colecţiilor de carte din ciclul „ Românii uitaţi” , colecţie editată de Fundaţia Scrisul Românesc din Craiova, şi premiată de către Asociaţia Română pentru Patrimoniu. Prin specificul activităţilor întreprinse, fundaţia condusă de către Tudor Nedelcea, contribuie la răspândirea fenomenului cultural românesc în rândul comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării. Preocupările etnografice, etnologice, lingvistice şi istorice ale cercetătorilor români din secolele XIX şi XX s-au concretizat într-un bogat şi reprezentativ material ştiinţific despre comunităţile româneşti existente în Peninsula Balcanică, aducând totodată în atenţia autorităţilor române, dar şi a publicului larg, informaţii inedite despre modul de viaţă, ocupaţii, tradiţii şi obiceiuri, precum şi relaţiile acestora cu autorităţile locale din zonele locuite de ei.

Odată cu trecerea timpului, aceste lucrări inedite au intrat într-un con de umbră, generaţiile actuale de români care vieţuiesc peste hotarele ţării (de la aromâni, meglenoromâni, basarabeni, istroromâni etc.) neavând privilegiul de a intra în contact cu primele ediţii ale acestor opere, iniţiativa Fundaţiei Scrisul Românesc de a reedita şi distribui gratuit, aceste capodopere printre conaţionali este una laudativă.

În prefaţa ediţiei din 2008, Marian Munteanu subliniază nevoia actuală de reîntoarcere la „trecutul şi tradiţiile tuturor ariilor etno-culturale europene”, în această diversitate culturală a spaţiului european, mai ales în contextul prezent de alterare a valorilor culturale şi spirituale. Marian Munteanu conturează în doar câteva pagini imaginea atât de complexă a etnologului, etnografului şi lingvistului Tache Papahagi, punctând cele mai importante aspecte ale activităţilor sale ştiinţifice. Antologia aromânească este după cum spune şi Marian Munteanu „un ghid preţios pus la îndemâna tuturor aromânilor, care vor găsi aici, peste timp, răspunsuri, confirmări şi reazem intelectual şi sufletesc în căutările şi frământările lor cu privire la propria identitate”1.

Antologia are o structură complexă, cuprinzând: Cuvinte pentru aromâni (scrise în aromână), Prefaţa, Introducerea cât şi capitolele despre Literatura poporană ( care cuprinde proverbe, ghicitori, poezii lirice balade şi legende, snoave, tradiţii şi basme, dar şi trei balade daco-române), Literatura cultă ( în care sunt prezentate poezii şi povestiri ale unor scriitori aromâni precum: Zicu A. Araia, Nicolae Batzaria, Constantin Belimace, Macu Beza, Tache Caciona, George Ceara etc. şi Muzica poporană aromânească. Glosarul din finalul antologiei a fost gândit astfel încât, străinii care nu sunt familiarizat cu acest dialect să poată descifra singuri tainele literaturii aromâne, fiecare cuvânt fiind tradus în limba franceză.

********

Reeditarea unor asemenea lucrări de o valoare inestimabilă pentru românii din Peninsula Balcanică este dovada vie a unui patrimoniu cultural moştenit care trebuie popularizat prin diferite mijloace, astfel încât să fie cunoscut şi transmis mai departe de fiecare nouă generaţie. Imperativul reeditării acestor lucrări apare cu atât mai evident , cu cât în contextul unei discuţii cu argumente istorice ample, situaţi românilor din afara graniţelor să poată fi, analizată, în lumina obiectivităţii faptelor care au fost.

Elena Ramona Potoroacă,

Muzeograf CNM „ASTRA” Sibiu

1 Problema raporturilor politice şi culturale ale aromânilor din Balcani a constituit o etenă provocare pentru istoria procesului de emancipare politică, a românilor din Peninsula Balcanică, (începând cu secolul al XIX-lea) Albaniei, Bulgariei şi Greciei.


SURSA

Elena Ramona Potoroacă, Tache Papahagi, Antologie aromânească, ''Unşpe'', http://www.unspe.com/Unspe/articole/traditii-istroromane-trecut-si-prezent/tache-papahagi-antologie-romaneasca



ALEXANDRU MIHALCEA, ''Surâsul'' lui Stalin, ruşinea şi blestemul istoriei, ''România Liberă'', Bucureşti, 4 septembrie 2008, http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/surasul-lui-stalin-rusinea-si-blestemul-istoriei-133582.html


Putini isi mai amintesc astazi de statuia lui I.V. Stalin, cu o inaltime de cativa metri, realizata de sculptorul Dumitru Demu si ridicata in parcul Herastrau. Lucrarea a fost instalata in anul 1950 si daramata in 1956, imediat dupa ce liderul sovietic N.S. Hrusciov a sustinut celebrul raport cu privire la crimele lui Stalin si ale colaboratorilor sai. Acum avem prilejul de a afla chiar de la autorul statuii ce a insemnat pentru el castigarea concursului, presiunile la care a fost supus de autoritatile comuniste, invidia sau dispretul colegilor, pedepsele fizice primite de la cei care urau comunismul, stupoarea sa la distrugerea lucrarii care ii adusese gloria, si "razbunarea" acestei umilinte prin plecarea din tara.

Acum cativa ani, intr-un orasel belgian de la granita cu Germania, m-am dus cu un prieten din partea locului la talcioc, targul duminical adapostit de primarie intr-o hala cam cat un pogon plus in cateva alei dintr-un parc. Hai sa vedem vechiturile, m-a imbiat amicul, uneori gasesti lucruri la care nu te astepti - si mi-a spus ca daduse peste un telefon antediluvian, dintre primele, cu manivela, care functiona! In loc de sfertul de ceas planificat - ne pusesem in gand sa ajungem la Trier, la casa-muzeu Karl Marx - am zabovit vreo doua ore. Cel mai mult in sectorul cartilor, vandute pe nimica toata. Nu mi-ar fi trebuit numai bani ca sa cumpar tot ce-as fi vrut dar si un cufar de marimea celor de la diligentele de altadata. Asa ca am facut un triaj sever si am plecat spre tara cu o greutate mult peste baremul admis de compania aeriana de la care cumparasem biletul. Printre carti - una pe care mi-am propus s-o citesc imediat ce ajung in Romania: "Le sourire de Staline" de Dimitrios Demou, in fata careia ramasesem precum un ogar in arret! Volumul, tiparit la Editions Universitaires, Paris, in 1977, carpit cu scotch pe cotor, ingalbenit de trecerea timpului, ma aducea cu aproape o jumatate de secol inapoi, pe vremea cand eram elev la liceul "Gheorghe sincai" dintr-un cartier bucurestean magistral descris de Geo Bogza in "Anii impotrivirii". Dimitrios Demou era, de fapt, Dumitru Demu, fratele mai mare al celui mai apropiat prieten al meu, Traian, coleg de clasa si tovaras de hoinareala. Au fost primii macedoromani pe care i-am cunoscut pana la intrarea mea in puscarie. Erau de obarsie din Veria; locuiau prin preajma halei Traian, pe o strada pe care nebunia lui Ceausescu nu a crutat-o. M-au frapat cuvintele in dialect, straine urechii mele de valah din Campia Dunarii si hainele - intotdeauna negre - ale doamnei Hrissa Demu, mama prietenului meu. Ce ma intriga, insa, cel mai mult era faptul ca fratele lui Traian, Dumitru, fiu al unei familii care nu putea fi nicicum banuita de convingeri si sentimente procomuniste - chiar dimpotriva! - era nimeni altcineva decat autorul statuii lui Stalin de la intrarea in parcul Herastrau."Viitorul apartine busturilor: al lui Marx, Lenin, Stalin..."
Revenit in tara, m-am luat cu alte treburi. Ma presa mai ales trimiterea volumului "Uranus - Gherla, via Salcia", asa ca n-am bagat de seama decat tarziu disparitia cartii lui Dumitru Demu. Am rascolit dulapurile, am gasit fel de fel de lucrari - nu si "Le sourire de Staline"... Pana acum cateva zile, cand trecand pe la fiul meu, am dat peste carte. Uitase sa-mi spuna ca a imprumutat-o. Am citit-o si mi-au revenit in minte, cu o limpezime extraordinara, zilele de scoala de la "sincai". Traian invata de predilectie la matematica si fizica. De altfel, marea majoritate a clasei noastre se indrepta catre materiile care fusesera, pana in urma cu doi ani, baza sectiilor "reale" ale liceelor. Disparusera diferentele dintre "real" si "modern", latina fusese eliminata, la istorie se preda dupa voluminoasa colectie de minciuni a lui Mihail Roller, invatam, mai degraba - nu invatam, rusa, limba pe care o refuzam instinctiv, din pacate - dar era asociata cu prezenta militarilor sovietici, iar noi eram destul de mari ca sa nu le stim ispravile facute cand ne-au "eliberat". Se trecuse la scoaterea unor mari autori romani - dar si straini din biblioteci, pline de-acum de traduceri din literatura sovietica: Ostrovski, Ehrenburg, Fadeev... Proletcultismul se instapanise in arta, modelul fiind faimoasa statuie a Verei Muhina, "Muncitorul si colhoznica", piesa cu care incepeau toate productiile studiourilor Mosfilm. Pe fondul acesta a inceput sa lucreze cel mai mare dintre cei trei fii ai sotilor Demu. Iata o sumara schita biografica a viitorului autor al statuii "Genialul conducator al oamenilor muncii de pe tot globul"; s-a nascut la 7 octombrie 1920 la Kumaria, localitate de la poalele Olimpului, in Macedonia greceasca, din parinti aromani care se vor stabili in Romania, ca multe alte familii aromane. Liceul l-a facut la colegiul brasovean "Andrei saguna" unde preda romana Emil Cioran. A fost admis la scoala de Arte Frumoase de la Bucuresti, sectia de sculptura, absolvita in 1943. Pare bizar dar viitorul creator al statuii lui Stalin nu a fost membru al partidului comunist. Mai mult, a refuzat de patru ori aceasta calitate. "Obtinusem (...) bursa de Stat Paciurea, numita astfel dupa numele marelui maestru al lui Brancusi. Desi eram apolitic, trebuia sa ma adaptez noilor maniere, sa adopt stilul nou... Asa se face ca l-am intalnit pe Cakagea, membru al partidului comunist, figura apocaliptica de inger luciferic. Voia ca eu sa ader la statut, la partid... Am refuzat, nestiind ce ma asteapta... Avusei, intr-o zi, un semn cand fratele meu Nick imi citi ce stersese de pe tabla cand intrase unul dintre profesorii lui de la Universitate: "Toti tovarasii de la Facultatea de Arhitectura, membri sau simpatizanti ai Partidului, sunt convocati maine la ora 5 in aceasta sala de catre secretarul celulei de baza a Partidului". Cu o singura stersatura de burete, totul disparuse... Iar a doua zi a fost dat afara, manu militari, din Universitate... Alte lucruri se dezintegrara pe masura ce se implanta comunismul (...) Incet, foarte incet, imi aminteam lozinca neconditionala, totusi absoluta: "Libertatea artei nu poate fi garantata decat de o arta angajata". Calusul si pumnul acestor nazisti in versiune noua apareau negru pe alb in presa. "Decadent, retrograd, curajos, de avangarda, reactionar, refractar la progresul social" scria in ziarul "Scanteia". Cu toate ca eram apolitic, repet, o dulce furie ucigatoare ma invada. In aceasta epoca noua, incercam, intr-un garaj vechi, sa pregatesc, cum puteam, o expozitie. Noii idoli ai Realismului Socialist nu ma stanjeneau peste masura. In programul meu, piese majore precum Naiada sau nudul lui Sarah figurau in linia intai, contrar disciplinei impuse..." Intr-o zi, cineva batu la usa garajului-atelier: un domn bine imbracat, distins, de vreo saizeci de ani, care se recomanda "Alexandru Feliescu". (Este, credem, un nume fals. Dumitru Demu deformeaza voluntar nume care ascund o identitate usor decelabila, precum cel al plasticianului Bovis Cakagea - n.n.). Scopul vizitei lui Feliescu este simplu: individul vine sa-i propuna o afacere de mare anvergura, impusa de "prefacerile revolutionare" ale societatii romanesti, anume confectionarea de busturi. S-a terminat, zice Feliescu, s-a zis cu crearea de frumuseti de marmura, dupa moda greceasca, gata cu nudurile si cu sculpturile sofisticate ale modernistilor. Societatea, pe calea transformarii socialiste, nu se poate sa nu-si onoreze eroii! "Viitorul, domnule Demu, apartine bustului, numai bustului - dar nu oricarui bust. Numai celui al stapanului, al sefului, bustului conducatorului! Ne-am putea imagina o clipa doar socialismul fara conducator, fara stapan, fara sefi sau - lucru absolut de neinchipuit - fara eroi? Vezi dumneata, cu asta trebuie inceput! Bustul lui Karl Marx mai intai, apoi cel al Conducatorului mondial, Stalin; apoi al lui Lenin, fara sa-l uitam pe cel al sefului partidului... Intelegi? Busturi, busturile lor, busturi de toate dimensiunile, in marime nturala, mici, de dimensiuni eroice... In sfarsit, de toate dimensiunile!" Cum, cine le va cumpara?! Dl Feliescu ii facu sculptorului o socoteala simpla: 18 ministere, cu 3955 birouri, plus 60 de tribunale avand 3015 birouri si sali de judecata, plus 112 regimente, 20 de divizii, 5 corpuri de armata, cu vreo 2850 de birouri, plus 16899 de incaperi in scoli, plus... plus... Foarte bine informat, vizitatorul continua, ca sa inlature orice reticenta a artistului: la un total de 125.334 de localuri, 125334 de Karl Marcsi, de toate culorile si marimile, de bronz sau de ghips, dominand fetele anodine ale functionarilor, soldatilor, justitiabililor, profesorilor, studentilor, elevilor... "Iar dumneata, domnule Demu, ai sa fii bogat!" La obiectia sculptorului ca nu face arta figurativa, ca nu este comunist, ca a face busturi inseamna un angajament politic iar el refuza incadrarea politica, Feliescu ii replica, dur, ca viata este facuta din compasiuni. Nu vrea el, gaseste pe altcineva! Cum fratele Nick plecase clandestin din tara, parintii erau batrani si bolnavi, iar el era singurul care aducea un ban in casa, artistul se vede obligat sa accepte. Finalmente, marea afacere cade. Busturile nu se mai vand, Feliescu se eclipseaza si cand, din intamplare, Demu da peste el, individul ii explica de ce, desi autorul lor le vede peste tot, nu i se mai cumpara: "Cum, nu stii? Intre noi, prieteneste, dar n-ai auzit din gura mea - si continua cu voce scazuta - se importa din Uniunea Sovietica! Noi le dam grau si petrol iar ei ne dau in schimb busturi... Vagoane de busturi, trenuri de busturi..." La observatia artistului ca artefactele seamana teribil cu ale lui, Feliescu ii raspunde ca legea drepturilor de autor a fost abrogata ca reactionara. "Ti-au luat modelul? E mai bine sa-ti tii gura, crede-ma!"Statui daramate, istorie stearsa cu senilele
Intr-o zi, sculptorul, asezat pe o banca de langa Muzeul Antipa, numara numele lui Stalin intr-un exemplar din "Scanteia": in cele opt pagini, de o suta patruzeci de ori! A doua zi, tot in ziarul central al partidului, Demu dadu peste acest anunt: "Expresia dragostei poporului roman fata de personalitatea ilustrului conducator al socialismului victorios, maresalul Iosif Visarionovici Stalin, genialul comandant al armatei pasnice a tuturor muncitorilor de pe glob, cere prezenta unui mare monument ridicat in onoarea sa in centrul Capitalei. Dornice sa implineasca aceasta urgenta necesitate culturala, Comitetul pentru Arta si Comitetul de Partid al Capitalei au hotarat sa instituie un concurs. Artistii au datoria patriotica de a se inscrie. Numai arta si talentul unui artist intr-adevar creator vor putea desemna castigatorul!" "Sa ma inscriu? Ideea de a lasa totul balta si de a fugi in Occident ma bantuia. Totusi aceasta iluzie draga era inlaturata de imaginea parintilor si a celui mai mic frate, Traian. O s-o fac mai tarziu, mult mai tarziu. Acum trebuia sa traiesc, sa-mi castig painea - si pe a celorlalti. Concursul? De multe ori ma intrebasem daca n-ar fi trebuit sa-mi schimb meseria. Ca sa fac ce? si daca ma apucam serios sa-i combat pe comunisti? Radio Londra si Vocea Americii incitau zilnic oamenii la rezistenta, chiar la revolta. In munti se aflau grupuri de partizani care, cu arma in mana, duceau o lupta indarjita si inegala cu soldatii regimului. Cativa dintre prieteni luasera deja drumul acesta; altii ma indemnau sa-l iau si eu si sa ma intorc acasa numai dupa viitoarea debarcare anglo-americana, prima faza a razboiului occidentalo-rus... Pretutindeni erau "informati" care il mutau din toamna la primavara si din primavara la toamna, si asta de cativa ani buni. Nu, nu era posibil. Mai intai fiindca soarta alor mei era in joc. Insemna sa tradez munca grea a mamei, sperantele secrete ale fratelui, sa-i grabesc tatalui moartea. Insemna, apoi, sa dau o anumita cautiune politicii... O politica ce nu-mi spunea nimic. Eram sculptor. Sa ma perfectionez in arta mea, asta mi-era lupta. Atunci de ce sa nu-mi incerc norocul la concurs? Eram convins ca pot face monumentul, ca as putea, adica, sa fabric acel colos grandios si "care sa vorbeasca" cerut de ziar". In aceeasi zi, artistul a asistat la demolarea statuii primului rege al Romaniei: "O armata de muncitori trebaluia in jurul statuii ecvestre a lui Carol I, capodopera a celebrului sculptor iugoslav Ivan Mestrovici. Pieptul puternicului cal de bronz fusese inchingat. Un lant lung si gros il lega de un tanc greu al armatei care tragea cu disperare sa-l rastoarne. Zgaltaiturile repetate biruira in sfarsit statuia. Picioarele metalice se indoira si statuia se zdrobi de pavaj. Dupa care tancul o tari intr-un zgomot de pietre smulse si un puternic scrasnet de metal tarat pe asfalt (...) Imi imaginam acelasi lucru intamplandu-i-se lui Bartolomeo Colleoni, capodopera lui Verrochio de la Venetia, sau statuii lui Gatamelata de Donatello, ori reprezentarii ecvestre a generalului Alvear, iesita de sub dalta lui Bourdelle... Sa darami o statuie inseamna un mod de a sterge trecutul". Aceeasi soarta a avut si grupul monumental al regelui Ferdinand din apropierea pietii Victoriei. "Tancurile generalului-primar (este vorba de Constantin Doncea, fost fugar in URSS, fost luptator comunist in Spania. "A coordonat in calitate de candidat campania de alegeri, cu toate violentele, abuzurile, crimele comise in beneficiul lui de bandele de suporteri", arata Doina Jela in "Lexiconul negru" - n.n.), victorios fara lupta in razboiul de o zi impotriva statuilor n-au facut decat sa-i asmuta pe vandali pretutindeni in tara. Peste tot se ucideau cu securea, cu tarnacopul, cu senilele tancurilor statuile lipsite de aparare si mai ales de aparatori. O febra a profanarii sufla peste tara. Daramara statuia lui Pake Protopopescu, ilustrul edil de odinioara al Capitalei, care-i facuse orasului aceleasi servicii ca baronul Haussman Parisului; aruncara in aer statuile lui Ion Bratianu si Take Ionescu, mari oameni politici... Scoasera din Piata Victoriei frumoasa statuie a profesorilor, opera a sculptorului Medrea... Fura distruse statui si in zeci de alte localitati".Consilierul sovietic da votul decisiv
Dumitru Demu a fost inscris ultimul pe lista artistilor ale caror machete au fost admise in vederea prezentarii in fata juriului. "Un asemenea monument, tovarase Demu, nu e o simpla statuie. E vorba de o creatie cu multiple repercusiuni politice, un lucru iesit din comun  (...) Exigentele politice, crede-ma, depasesc cu mult aspectele pur formale ale unei asemenea statui. Oricum, te-am invitat ca sa te anunt ca, printre zecile de concurenti care au depus machete au fost alesi zece. Dumneata esti pe lista. Iat-o! "Uite-i, imi spusei, pe faimosii zece. Constant Baraki, Bovis Cakagea, Anufrey Michel, Maritza Petresco, Jean Jelesko, Max Foulman, ia te uita, ia te uita, Doro Fazer, Lala Toubouf, Andre Svoboda si ultimul, al zecelea, eu, Dumitru Demu! Admis la concurs!" (Am transcris numele asa cum apar in original. Identitatea reala a unora dintre concurenti poate fi usor ghicita - n.n.) "Aveam douazeci si opt de ani. Prezenta mea, chiar si la coada listei, reprezenta prin ea insasi o apreciere. Dar cate probleme aveau sa apara... Ce vor zice oamenii, prietenii? Uite inca unul care abandoneaza, care pactizeaza cu regimul. Vrea sa-l imortalizeze pe calaul a milioane de nevinovati... Ii uita pe cei 350.000 de romani morti pe frontul antibolsevic... zecile de mii de victime ale muncii fortate pe santierele canalului mortii, canalul Dunare-Marea Neagra... zeci de mii de ucisi in anchetele Securitatii... Nu! Nu uitam nimic! Dar eram artist si trebuia sa ma realizez si chiar poate mai putin sa ma realizez decat sa-i salvez pe ai mei. Adevaratul meu dosar eu singur il cunosteam bine.... Mai bine decat "rezistentii" de la cafeneaua din colt". Asteptand rezultatul concursului, plasticianul se puse sa studieze personajul: sobru, mare fumator, cu alura voit militara dar nu chiar atat de impunator din punct de vedere fizic. "Cel mai adesea dur si impenetrabil, era de fapt firav, mic de statura. Din marele si majestuosul Ghelovani care-l interpreta pe Stalin pe ecran, in secventele din "Batalia pentru Berlin", puteai sa faci doi daca nu chiar trei Stalini in marime naturala. Era reprezentat monolitic, impietrit, sever. N-ar fi putut sa surada? Fireste, nu cu surasul sosiei sale cinematografice, amintitul Ghelovani, ci intr-un chip omeneste mai direct. Un suras care, dupa parerea mea, ar fi trebuit sa fie al celui care cantareste. (...) Caci Stalin era un mare cantaritor de oameni si chiar de suflete, as indrazni sa zic. Unii spuneau ca ucisese si harazise mortii cu dispret milioane de nevinovati. Cu dispret daca nu chiar cu o anumita placere (...) In orice caz, trebuia ca Stalin al meu sa nu semene cu fratii sai iesiti din sculptura artistilor sovietici si voiam sa aiba surasul pe buze. Un anumit suras!"
...S-au scurs aproape doi ani pana cand sculptorul Demu a fost anuntat, la Comitetul de Stat pentru Arta, ca a castigat concursul (23 martie 1950). Macheta altui concurent, Doro Fazer (?) a fost aleasa pentru statuia de la Brasov, rebotezat de curand Orasul Stalin. Lucrurile s-au petrecut astfel: "Comitetul Central inca nu se hotarase. Intr-adevar, autorul necunoscut al machetei numarul sapte fiind eu, Demu, un neangajat, un artist necunoscut, cu legaturi familiale indoielnice, fara prestigiu artistic, cu dosar urat, cu prietenii discutabile, artist de formatie idealista si pe de-a-ntregul lipsit de nivel ideologic, decizia era dificila. Prepusii Comitetului Central, cu tovarasul Togoila (Tuguila? - n.n.) in frunte stateau, pentru cine stie a cata oara - in fata machetelor aliniate in sala de expozitii inchisa din Palatul Regal cand hazardul a venit si el sa voteze. Un vot care nu putea fi decat cel mai decisiv dintre voturile din Romania pe atunci ocupata de rusi. A fost vizita cu totul intamplatoare a pictorului Grigorenko, consilierul sovietic al Comitetului pentru Arta. De indata ce deschise usa salii, privirile consilierului pictor cazura pe macheta numarul sapte. Surase si zise: - Aceea e frumoasa... Nu trebuia mai mult".

A fost demolata in cateva ceasuri

Lozinci comuniste, naravuri fanariote
Chiar si asa luptele din culise au intarziat mult data punerii in opera a proiectului. Confratii mai varstnici i-au pus tanarului piedici peste piedici, "confiscandu-i" pe specialistii care ar fi putut sa-l ajute la realizarea lucrarii in ghips. La 31 martie 1950, prim-secretarul Comitetului de Partid al Capitalei, Gheorghe Stoica, l-a chemat la el; acolo a aflat ca monumentul, in marime reala, trebuia sa fie gata pana in seara zilei de 30 aprilie! Intre timp, directorul "Slad" de la Comitetul pentru Arta i-a pus in vedere sa nu cumva sa uite de suras. I-a transmis chiar spusele lui Leonte Rautu, idelogul Comitetului Central: "Trec si mi-e foame, ridic ochii, vad statuia, mi-a trecut foamea! ... Trec si mi-e sete... ridic privirea, vad statuia, nu-mi mai e sete" sau "Mi-e sufletul plin de amaraciune, trec, ridic privirea, il vad pe Stalin pe soclu, rad si rad!" Cum Slad vorbea mizerabil romaneste, Demu si Ovidiu Maitec, si el de fata, au izbucnit in ras. Piscat, directorul general le-a spus: sigur, statuia nu trebuie sa rada fara motiv, cum faceti voi, tovarasi!


Intr-o dimineata, Demu fu intampinat, la santier, de insusi "tovarasul Togoila, seful Sectiei de Arta din Comitetul Central: era chemat la "tovarasa Ana Pauker"! Portretul acesteia, lapidar, este definitoriu pentru "Passionaria" romana, "Ochiul lui Stalin" in Comitetul Central de la Bucuresti: "Femeia ministru avea parul pieptanat intr-un mod foarte barbatesc, trasaturile sale dure, aspre, ii dadeau o fata de peste, ochii ii erau stralucitori si cruzi, chipul avea un rictus inimitabil de indata ce voia sa zambeasca". Ana Pauker il chemase sa-l felicite, vazuse macheta si-i placuse. I-a comunicat ca ceruse sa fie pusa statuia chiar in fata Ministerului de Externe dar, "tovarasii de la propaganda" au sfatuit-o altfel: monumentul trebuia amplasat intr-un spatiu propice marilor parazi de intai mai, douazeci si trei august, sapte noiembrie... L-a intrebat daca fusese vreodata acolo. Cum artistul nu intelegea, inaltul demnitar i-a explicat ca acolo insemna la Moscova! Raspunsul negativ a fost urmat de o calatorie in URSS. Pana atunci, Demu avea sa afle de ce trebuise sa intaleze versiunea in ghips a Tatucului: defilarea oamenilor muncii de 1 Mai avea sa fie privita de Genialul Conducator de pe soclul sau de la intrarea in parcul omonim, rebotezat din "Herastrau"... Printre invitati, civili si militari cu decoratii, ma regasii mirat in randul intai intr-una dintre tribunele "oficiale". Da, eram chiar eu, invitatul de onoare... Eu, cel alungat din armata normala si inscris cu forta in detasamentele de munca obligatorie, ca nedemn de a-si servi patria, eu, reactionarul cu un frate care fugise de socialismul ce se nastea, eu, dusmanul poporului, aveam sa primesc acum defilarea lor; comunistii din marile uzine aveau sa ma salute in tribuna... pe mine, tovarasul sculptor care facusem monumentul (...) in sfarsit veni momentul ca marii sefi sa se instaleze in randul intai al tribunei. Dictatorul Gheorghiu-Dej, urmat de ministrul de Finante Vasile Luca, un fost potentat sovietic din Cernauti, capitala Bucovinei anexate de rusi, de vicepresedintele consiliului, basarabeanul de origine evreiasca Kisinevski si de inseparabilul sau ministru al Afacerilor Straine Ana Pauker". Dupa cateva luni, ministrul adjunct de la Cultura care aprobase suma ceruta de artist ca onorariu plus cheltuieli de turnare in bronz, il lua pe acesta cu masina si, in parc, departe de urechi indiscrete, il intreba de la obraz cat ii cedeaza din suma. Cum sculptorul nu intelegea ce vrea ministrul, acesta se infurie, il face idiot si pleaca in tromba. "Il privii plecand in timp ce o brusca revelatie ma ilumina: asadar Baraki si Bovis Cakagea... Ochii mi se ridicara involuntar ca pentru a cauta ceva sub pleoapele de ghips ale lui Stalin. si cand te gandesti ca astia pretind ca te-au luat drept model, ii spusei cu voce scazuta". Urmarea: suma cuvenita ca drepturi de autor a fost redusa cu 90%.Din Empireu in groapa cu lei
In ciuda directivelor care interziceau primirea in Uniunea Artistilor Plastici a celor cu rude apropiate plecate in strainatate, Dumitru Demu nu numai ca a fost primit ci admis chiar in biroul executiv! si inca dupa patru refuzuri succesive de a se inscrie in partid! Intre timp o macheta a statuii fusese trimisa la Kremlin unde "propriul sau model a admirat-o de la inaltimea tronului sau". De asemeni isi facu aparitia si versiunea definitiva, in bronz: "Cand putui, in sfarsit, sa contemplu pe al doilea Stalin, intelesei ca, efectiv, avea ce trebuie ca sa devina o imagine-simbol a supunerii popoarelor lumii. O admirai, e drept si asta (trebuie s-o spun) fara prea multa modestie. Nu aveam dreptate? Dupa cativa ani, fusei "copiat" cand Stalin, Stalin "al meu", un personaj cu aceeasi silueta, aceeasi atitudine, se reincarna in bronzul lui Mao, pentru a difuza imaginea acestuia pe continentul chinez. O sosie a statuii mele nu smulge si astazi admiratia a opt sute de milioane de chinezi?" Cum sculptorului ii placea sa se plimbe seara prin preajma statuii, intr-una din acele seri artistul fu acostat de doi indivizi care-l batura crunt, pana la lesin, lasandu-i in buzunar un bilet: "N-a fost decat un inceput. Data viitoare o sa fie si mai bine. Ultima data o sa te spanzuram de mana lui Stalin pe care l-ai facut sa zambeasca pentru ca sa-ti bati joc mai bine de ai tai!" (...) Intr-un anumit fel trebuia sa le fiu recunoscator agresorilor. Ei sfasiasera ultimul val care-mi ascundea ochilor propriile mele rani. Dar dincolo de indoieli exista o voce interioara, si ea regasita in sfarsit, care parea ca-mi spune: "fii calm, mai rabda. Adevaratul tau vis e pentru mai tarziu si in alta parte!" Totul parea normal pana in ziua cand artistul fu desemnat sa faca parte din delegatia romana la Festivalul International al Tineretului de la Berlin. Participarea ii fuse anulata in ultima clipa, sub un pretext ridicol: era nevoie de el ca sa intampine la aeroport un grup de muzicieni straini! In realitate ascunsese recenta fuga a fratelui sau cel mai mic si fusese denuntat de "Max Foulmann", caruia ii facuse cu ani in urma un mare bine. si care afirmase, in nota informativa si ca, odata ajuns la Berlin, Demu avea sa fuga in Germania Occidentala. Apoi surveni moartea lui Stalin, la 5 martie 1953. Regimul ramase in Romania tot stalinist, ceea ce-i atrase din partea graficianului Kakar eticheta de trambita a formalistilor iar din partea sculptorului Vaida Feze, fost voluntar in Spania, abonat la comenzi de statui conforme cu moda sovietica epitete precum oportunist, conformist fals talent lipsit de nivel ideologic... Evenimentele se precipitara. Destalinizarii hruscioviste din URSS i-a corespuns in Romania dictatorului Dej o pseudodestalinizare, mai degraba o derusificare. Tot ce se facuse impotriva poporului roman se facuse la ordinul lui Stalin sau al clicii acestuia; cel mai mare vinovat era cultul personalitatii. "Marele erou devenise, pentru cei mai vajnici apologeti din ajun, un mare vinovat (...) Da, tovarase Demu, da, ma adresez dumitale, care ai umplut tara cu busturile lui, care i-ai exaltat falsa glorie, falsul geniu, prin aceasta monstruoasa statuie, exagerat de mare, de inalta..." Printr-un miraculos concurs de imprejurari, Traian Demu reusise sa iasa clandestin din tara. In Romania ramasesera sculptorul si mama sa. (Tatal murise intre timp). Autorul lui Stalin, laudat altadata, deveni oaia neagra a oficialilor artei. Ordinul Muncii clasa intai ajunsese pecetea stalinismului. Nu mai primi nici o comanda. Ajunsese sa vanda din casa la talcioc. Intr-o zi, o activista, fosta colega de facultate, il anunta ca "la varful partidului" se hotarase demolarea statuii. Furios, sculptorul ii raspunse ca va protesta in calitate de autor. Femeia il preveni ca poate pati ce e mai rau. Dupa o saptamana, artistul fu chemat sa arate sudurile statuii: patru tancuri si douasprezece buldozere trebuia sa elibereze locul in cateva ceasuri. "Esti prost, tovarase Demu - (ii spuse fantoma lui Stalin). Cand atacam cu tovarasii mei diligenta in Caucaz ca sa dau bani partidului, eram mai indraznet. Tu nu-i cunosti... Eu da, s-au format la flacara mea, au toti acelasi suflet, creat de mine, cu buna stiinta. Sunt lasi, crede-ma, foarte lasi! Nu se ridica decat in fata celui mai tare! Da in ei! Du-te maine si depune cerere de plecare in Grecia!"

***
Dumitru Demu nu s-a stabilit in Grecia ci in Venezuela unde multe piete ale oraselor sunt decorate cu creatiile sale monumentale. La 3 aprilie 1964 a semnat declaratia-tip ca se obliga sa nu spuna nimic despre ce a putut vedea sau auzi in legatura cu autoritatile din Romania. Ultimul lucru pe care i l-au cerut "autoritatile" inainte de a-i aproba plecarea au fost decoratiile. In primul rand, cea decernata pentru statuia lui Stalin.

 

STELIAN TĂNASE, Surîsul lui Stalin, ''Stelian Tănase'', http://www.stelian-tanase.ro/bucuresti-strict-secret/surisul-lui-stalin/

Acum 58 de ani, într-o joi, 5 martie 1953, la 21.50, Stalin a murit în vila de la Kuntzevo. Dar nu Demu, Stalinpovestea asta vreau să o depan aici. O veţi vedea într-un episod din serialul “Bucuresti strict secret” în curind.

În 1949 Pauker, Luca&Dej, aia cu “bagă spaima în burghezi“ (şi chiar o faceau, puşcăriile erau pline), s-au gîndit să îi mulţumească “ celui mai mare om din istorie”, Iosif Visarionovici Stalin. Fără Armata Rosie, cei trei ar fi rămas la periferia societăţii. După ce au demolat statuile lui Carol l şi Ferdinand, a lui Ion şi Ionel Bratianu, a lui Take Ionescu şi Pake Protopopescu, au dat ordin să se ridice o statuie zeului lor, Stalin.Machetele au fost expuse la Palatul Republicii, fost “Regal”, şi vizionate de tovaraşii din Biroul Politic. Au participat la concurs nume grele ale artei oficiale: Ion Jalea, Constantin Baratschi, Boris Caragea, Milita Patrascu etc. Era o chestiune politică de maximă importanţă pentru Dej&compania. Probau, astfel, fidelitatea liderilor comunişti români faţă de Moscova.

Un artist sovietic care mai făcuse asemenea monumente hotărăşte cine îl va ridica la Bucureşti: un quasinecunoscut, Dimitrie Demu, (n.1920). Macheta a fost trimisă la Moscova, pentru a primi aprobarea “modelului”. Era cea mai mare statuie a lui Stalin ridicată vreodată. Stalin era sfrijit, foarte mic de statură, cu o mînă inertă, din cauza unei poliomelite din copilărie, cu obrazul ciupit de varsat. Statuia îl infăţisa arătos, cu umerii laţi, impunător. Inaugurarea a avut loc într-o zi de 1 mai, în prezenţa celor trei nelipsiţi: Pauker, Luca, Dej. Se ţin discursuri, fireşte. Apoi,statuia este turnată în bronz. Demu primeşte o uriaşă sumă de bani, un atelier, este decorat, invitat în URSS, ales în diverse organisme. Era doar autorul statuii lui Stalin! La 5 martie 1953 Stalin moare. Piaţa unde se găsea statuia este scena unor ceremonii funebre de anvergură. In 1956, februarie, Nikita Hrusciov, la al XX-lea Congres al PCUS, demască abuzurile lui Stalin, ceea ce s-a numit eufemistic, “cultul personalităţii”, şi lansează “destalinizarea” în blocul sovietic. Dimitrie Demu la Bucureşti din autorul oficial cel mai în vogă devine suspect, şi este tratat ca o relicvă a trecutului, partizan al lui Stalin într-o vreme cînd aşa ceva iţi aducea un stigmat. Nu mai primeşte comenzi, nici premii, veniturile sale scad, într-o lume unde totul depindea de stat.

În decembrie 1961, după un alt congres al PCUS, în care Stalin este iar “demascat” de Hrusciov, la Bucureşti se hotărăşte demolarea statuii, dupa o plenară de pomină, ţinută la sala Floreasca. Funcţiona aceleaşi sentiment de vasalitate faţă de Moscova. Între timp, Pauker şi Luca disparuseră de la vîrful partidului. Pauker murise, la 3 ianuarie 1960, de cancer, după ce căzuse în dizgraţie, arestată, eliberată, (1952-3). Luca a aflat de demolarea statuii în închisoarea Rm. Sărat unde va muri de sifilis, în 1963. Dej rămâsese la cîrmă şi lupta să supravieţuiască politic. Statuia a disparut într-o noapte, demontată de cîteva zeci de muncitori, patru tancuri şi două buldozere. Un detaliu suprarealist: demolarea s-a făcut cu asistenţa autorului, chemat în acea noapte la faţa locului. Cîţiva ani mai tîrzu, Dimitrie Demu a emigrat în America de Sud unde avea rude. În 1977 a publicat în Franta, la o mică editură, un roman: “Surîsul lui Stalin”, în care işi povesteşte (nu totdeauna sincer) experienţa legată de statuia Stalin. Ar trebui tradusă.

Editura ”ASTRA MUSEUM” anunță ieșirea de sub tipar a volumului Istroromânii – repere cultural-istorice, carte care cuprinde totalitatea studiilor rezultate în urma cercetării de teren efectuată de echipa de muzeografi a C.N.M. ”ASTRA” în Croația, în vara acestui an, la care se adaugă comunicările prezentate în cadrul sesiunii din septembrie. Coordonat de Elena Potoroacă și tipărit cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, volumul este structurat pe patru capitole: Istorie, panorama Zejane Lingvistică, Civilizație populară și tradiții și Conexiuni culturale. Un album fotografic color foarte consistent completează imaginea de ansamblu asupra cercetării de teren și a Zilelor culturii istroromâne la Sibiu.

În Cuvânt înainte, directorul Muzeului ”ASTRA”, domnul prof. dr. Corneliu Bucur, situează acțiunile legate de istroromâni pe linia programului de Asistență culturală pentru Diaspora, lansat în anul 2005: ”Faptul că peste 2,5 milioane de cetățeni români, cu diaspora 3,5-4 milioane români, trăiesc, permanent sau vremelnic, în afara României și că prima lor necesitate spirituală, în dialogul cu țara adoptivă, de emigrație sau care i-a angajat temporar, este afirmarea identității lor etnoculturale, ne-a motivat inițiativa, angajamentul și programul, laborios întocmit și derulat prin mai multe forme de activitate și canale de mediatizare.” Femela

Proiectul derulat de Muzeul ”ASTRA” s-a bucurat de participarea a doi cercetători din Italia, domnul Emil Petru Rațiu, prezent în acest volum cu studiul Localități și castele din Valea Arsei și coincidențe istorice, și domnul Ervino Curtis, a cărui expoziție a putut fi vizitată, preț de câteva săptămâni, în holul Primăriei Municipiului Sibiu. Domnul Curtis face, în acest volum, câteva referiri pertinente la ideea de ”fuziune de culturi și limbi în Europa de azi.”

Studiile cu tematică lingvistică abordează problematica elementului autohton în dialectul istroromân (domnul Vasile Frățilă), interferențele croato-slave (domnul Richard Sârbu) și termenii de origine italiană (doamna Ana Maria Pop). Subliniind dificultatea majoră pe care o întâmpină orice specialist care dorește să cerceteze elementele de substrat, și anume lipsa textelor (”cea mai importantă dovadă”), domnul profesor Vasile Frățilă trece în revistă acele cuvinte ale românei comune care se regăsesc în dialectul istroromân: ”Probabil că cele mai multe elemente lexicale românești atribuite substratului traco-dac au caracterizat într-o epocă mai veche întreaga romanitate răsăriteană, deci româna comună, din care s-au desprins cele patru dialecte, inclusiv cel istroromân.”

Istoricul Lucian Robu, alături de Elena Potoroacă, realizează o trecere în revistă a istoriei istroromânilor, pe baza celor mai pertinente repere istorice din perioada sec. XIV-XX. Sunt menționate cele mai importante documente publicate pe această temă, ale unor cercetători care, în urmă cu secole, au refăcut traseul parcurs de istroromâni până în Croația, începând cu cercetarea lui Ioan Maiorescu, din anul 1857.Cicci venditori di carbone

Cartea Istroromânii – repere cultural-istorice acceptă grile de lectură diverse, adresându-se deopotrivă cercetătorilor, oamenilor de știință, cât și celor care manifestă o minimă curiozitate față de acest fenomen uimitor al supraviețuirii dialectului istroromân și a unei mici, dar extraordinare comunități, în mijlocul unei culturi de sorginte slavă. (Ovidiu Baron)

Notă: Cartea poate fi procurată de la Muzeul ASTRA (Piața Mică, nr. 11)


SURSA

Ovidiu Baron, Istroromânii

Saitul ’’Căntitsi shi poezii armâneshti’’ a fost creat în 2008 de internautul Karavlahos (‘’kara’’ în turcă înseamnă ‘’negru’’). Aşa cum mărtiriseşte el însuşi în aromână este ‘’un aromân cu rădăcini în muntele Vermio din Macedonia’’. Din profilul vizualizat de peste 800 de ori aflăm că locaţia sa este în Constanţa/România.


Blogul a funcţionat în perioada 26 martie 2008 – 16 aprilie 2008, cu 6 intrări în martie şi 5 în aprilie.


Blogul începe cu un scurt text de bun venit în aromână: Ghini vinit! Diskish aistâ frăndzâ ti tinjisirea soljei armâneshti sh-ca s-nă hârâsim deadun cu mushatili căntitsi shi poezii armâneshti.Am nâdia că va aflats aua lucări cai s-v-arisească sh-că va vâ turatsi sh-altă oară.Mas aflu hăbâri dit bana armănjilor (andamusi,spectacole,etc),va li bag shi eali aua.S-bănats! (‘’Bine aţi venit! Am deschis această foaie pentru cinstirea neamului aromân şi pentru a ne bucura împreună de frumoasele cântece şi poezii aromâne. Am speranţa că veţi găsi aici lucruri care să vă placă şi că vă veţi întoarce şi altă dată. Dacă voi afla veşti despre viaţa aromânilor (reuniuni, spectacole etc), le voi introduce aici. Să trăiţi!’’)

În blog sunt redate poeziile în aromână a 10 scriitori aromâni: Constantin Belimace (Un căntic şi Dimăndarea părintească), George Murnu (Grailu armânescu şi Dor di Vruta), Nushi Tulliu (Loai cârliglu şi Noapti di veară), Nicolae Batzaria (Kita la bisearică), Marcu Beza (Căntic şi Vruta cătâ picurar), Atanasie Nasta (Antribari picurarească, Tu apirită şi Lăi nior), Zicu A. Araia (Calea), Constantin Colimitra (Erats şi Stăi ndrept), Costa Guli (Aclo şi Nimintimenă inimă ) şi Teohar Mihadash (Cale-ambar, Căntic di sărmănitsă şi Căntic di vreari). Aceste poezii au fost înregistrate în secţiunea Literatură a blogului meu.

De asemenea în blog sunt încadrate fişiere audio cu poezii recitate a şapte din respectivii poeţi: Constantin Belimace (Dimăndarea părintească), George Murnu (Grailu armânescu şi Tra Armăname), Nushi Tulliu (Lilicea di vreari şi Nani, nani), Nicolae Batzaria (Cu foartica, Fure, fure nu ts-arshini, Nu s-acatsă armânlu şi Vor s-mărită moashili), Marcu Beza (Loară valea şi Minduiri), Atanasie Nasta (Antribari picurărească) şi Zicu A. Araia (Toamna-n Pind). Aceste fişiere au fost înregistrate în secţiunea Audio a blogului meu.

 

Separat de blog sunt încadrate fişiere audio cu muzică fărşerotească: surorile Ghica (4), Gh. Celea (9), Gh. Marcu (8), 19 fără cântăreţi şi titluri nominalizaţi, 6 variante pentru ‘’Armănă lea mushată’’, 3 variante pentru ‘’Vanghilitsa’’ şi 6 fără cântăreţi nominalizaţi.

 

În sait sunt prezentate o fotografie din anii ’30 cu şase bărbaţi din satul Gramaticova (Grecia) şi un slide show cu ‘’Caduri Armanji’’ (Foto Aromâni), ce redau aspecte din viaţa comunităţilor aromâne.


Există pe sait numeroase linkuri încadrate pe secţiuni:


Site-uri shi blog-uri armâneshti (AnnoGramatikon-YouTube, Armanlu, Boatsea farsharoteasca, CasaNjicaTuPade-YouTube, Farserota-YouTube, giony.ro, GogaMishiu-YouTube, Hoara Armănească, KatoVermion-YouTube, Kefalovriso, Lunjina, Micidonlu, Mihaistere-YouTube, Muhcina-YouTube, Noi Armenji, Proiect Avdhela, Radio Makedonia, Sutsata Armânească di Salonic, Sutsata Armănjilor di Veria, Trâ Armânami şi Vlaxaina-YouTube);


Religie – Religion (Carti di rugăciuni, Noulu Testamentu pi armăneashti - The New Testament in aromanian language); Istoria Armãnjilor - History of the Aromanians (Aromanians in Encyclopedia of the Stateless Nations, A.J.B.WACE&M.S.THOMPSON The nomads of the Balkans, an account of life and customs among the Vlachs of Northern Pindus (1914), History of the Aromanians-Wikipedia, Istoria Armãnjilor-Wikipedia);


Hoari shi cãsãbadz (pulitii) armãneshti tu eta XX (Th. Capidan) (Aromanian settlements in 20th century, Hoari shi cãsãbadz (pulitii) armãneshti tu eta XX (Th. Capidan));


Dictionary (Tiberius Cunia-Dictsiunar a Limbăljei Armănească, I. Dalametra-Dicţionar macedo-român(1906), Dictsionar armânesc-românesc (Tache Papahagi), Blahiko leksiko (Dicţionar aromân-grec-român cu caractere greceşti şi româneşti));


Video-Documentary (Dhiava: Autumn Journey, Tenda-Cumăts dit bana Armănjilor Grămoshteni part.1, Tenda-Cumăts dit bana Armănjilor Grămoshteni part.2);

Video-Fratsii Manakia (Armânjii dit Pind, Corlu mari la Armânjii dit Pind, Film di fratsii Manakia 1905, Huzmeti di muljieri, Maia Despina, Manaki Brothers,a short biography, Numta armaneasca dit Avdela 1905);


Cărts anyrăpsiti di Armănji (Constantin Papanace-Destinul unei generaţii, Constantin Papanace-Fermentul aromân în sud-estul european, Constantin Papanace-Originea şi conştiinţa naţională a aromânilor, Georgiade Mihail Obedenaru-Texte macedo-române: basme și poesii poporale de la Crus̨ova, Gogu Padioti - Căntitsi fărsheroteshti, Ioan Caragiani - Studii asupra aromânilor din Peninsula Balcanică, Ionel Zeană-Vulturii Pindului, Matilda Caragiu Marioţeanu-Aromânii în mileniul III, Matilda Caragiu Marioţeanu-Dialectul aromân, Matilda Caragiu Marioţeanu-Identitate şi identificare în problema aromânească, Matilda Caragiu Marioţeanu-Stihuri Armâneshti, Matilda Caragiu-Marioţeanu - Un dodecalog al aromânilor,Nicolae Ciolacu-Haiducii Dobrogei, Nicolae Cuşa - Macedo-aromânii dobrogeni, Nicolae Cuşa - Originea macedonenilor aromâni, Nicolae Papahagi-Les Roumains de Turquie (1905), Pericle Papahagi-Basme aromâne și glosar (1905), Th.Capidan-Aromanii Dialectul aroman, Th.Capidan-Limbă si Cultură, Theodor Capidan-MacedoRomânii, Valeriu Papahagi-Cum s-a format conştiinţa latinităţii la aromâni). Toate aceste linkuriau fost înregistrate la secţiunile Bibliografie şi Literatură ale blogului meu.


Contorul saitului indica peste 5600 de vizite,iar în ultimele trei zile saitul a fost vizitat de internauţi din Constanţa, Bucureşti, Chirnogeni /Constanţa, Granada Hills/California, Busto Arsizio/Lombardia, Elgin/Illinois, Annandale/Virginia, Atena

 

În 2008 interpreta de muzică populară aromână Sirma Granzulea (22.09.1954 Sinoe / Constanța - ) a lansat albumul Cât ti voi. Granzulea

Albumul a fost produs pe casetă la casa de discuri Oltenia Star Music Production din Bumbești-Jiu / Gorj.

Pe casetă au fost înregistrate 15 melodii, majoritatea fiind cunoscute.

 

Titlurile aromâne și versiunile lor românești îmi aparțin. În paranteză sunt linkuri pentru fișiere video de pe Internet ale respectivelor meoldii.

 

A)

1. Cât ti voi, cât ti voi – Cât te iubesc, cât te iubesc (YouTube)


2. Gione ochiu-ți ca de amurâ – June ochiu-ți ca mura (YouTube)


3. Ah mșată hii lea feată lea – Ah frumoasă ești tu fată


4. Cât ti voi lilicea mea – Cât te iubesc floarea mea (YouTube)


5. Dauâ ninti ș-unâ nâpoi - Doi pași înainte și unul înapoi


6. Ți-ñi ț-aveai Lenă mârată? – Ce aveai biată Elenă? (YouTube)

 

7. Tini Chiralină – Tu Chiralină

 

B)

1. Ina, ina gione – Vino, vino june (YouTube)


2. Gura-ți gione ca di ñiari – Gura-ți june ca mierea

 

3. Luai cârliglu more ș-cu tâmbarea – Luai cârligul și mantaua


4. Di ñiț noi nâ știam more lea Orce – De mici noi ne știam tu Aurico

 

5. Aide Tanina di Ianina – Haide Tanina din Ianina


6. Giucăm Paidușca –Jucăm Paidușca (YouTube)

Ma tsi s'adaru – Dar ce să fac

Ditu muntsã s'avdi cum pap Goga 
Ishi cãntã cu fluiara , 
Sh'ditu frandzã s'veadi ca va s'yina, 
Msheata primuveara 
Ma frãndza aspuni ca va s'yina 
Msheata primuveara 
Cãntã pap Goga sh'nu mutrea 
Dãi ninti cu fluiara 
(Din munți se aude cum moș Goga

Își cântă cu fluierul

Și frunza arată că va veni

Frumoasa primăvară

Cântă moș Goga, să nu-ți pese

Dă-i înainte cu fluierul)

 

Refren - Refren
Ma tsi s'adaru  oclji'a tãi 
Nu caftã primuveara 
Ni  vrei s'avdzã pi a meu papu 
Cum cantã torã seara 
Ma tsi s'adaru  oclji'a tãi 
Nu caftã primuveara 
Ni  vrei s'avdzã pi a meu papu 
Cum cãntã torã seara 
(Dar ce să fac că ochii tăi

Nu văd primăvara

Nici nu vrei să auzi pe al meu bunic

Cum cântă în această seara

Dar ce să fac că ochii tăi

Nu văd primăvara

Nici nu vrei să auzi pe al meu bunic

Cum cântă în această seara)


Aratsi hii di'anda ti shtiu 
Ni avdzã , ni  greshtsã 
Multu'i greu sh'nica ma arãu 
Primuveara s'nu hãrseshtsã 
Ma frãndza aspuni ca va s'yinã 
Msheata primuveara 
Cãntã pap Goga sh'nu mutrea 
Dãi ninti cu fluiara 
(Rece ești de când te știu

Nu auzi, nici nu grăiești

Mi-e foarte greu și încă mai rău

De primăvară să nu te bucuri

Dar frunza spune că va veni

Frumoasa primăvară

Cântă moș Goga și nu-ți pasă

Dă-i înainte cu fluierul)


Refren –
Refren


Tu minti ma s'ti'alagu ashi 
Ca doru di vãrã featã 
Fudzã cu'a tãu yisu sh'du'ti'n pãduri 
Njurizma ta s'mi ambeatã 
Ma frãndza aspuni  va s'yinã 
Msheata primuveara 
Cãntã pap Goga sh'nu mutrea 
Dãi ninti cu fluiara 

(Cu gândul dacă te voi căuta așa

Ca dorul de vreo fată

Pleacă cu al tău vis și du-te-n pădure

Mireasma ta să mă îmbete

Dar frunza arată că va veni

Frumoasa primăvară

Cântă moș Goga, să nu-ți pese

Dă-i înainte cu fluierul)

Refren –
Refren



ELENA GHEORGHE si GICĂ COADĂ - Albumul "Lilicea vreariei" - Anul: 2008 

 

SURSA

Maria, Elena Gheorghe - Ma tsi s'adaru, ”giony” / Versuri,  25 iulie 2009 http://giony.ro/versuri-p/elena-gheorghe---ma-tsi-s-adaru/92 (Audio)

 

NOTĂ

Versiune românească de Marius Teja.

 

 

Featã, nhiata ta – Fată, frumusețea ta

Spuni`nhi ilii` tsi`anghiliceştzâ 
Cari`i ma`msheatâ tu aestâ ietâ … 
Spuni`nhi ilii` tsi`anghiliceştzâ 
Cari`i ma`msheatâ tu aestâ ietâ … 

(Spune-mi oglindă ce strălucești

Cine-i mai frumoasă acum

Spune-mi oglindă ce strălucești

Cine-i mai frumoasă acum)

Refren - Refren
Featã nhiata ta, trandafiru` albu, 
Albu ca neaua sh`ca vâr` nâ` steauâ. 
Featã nhiata ta, trandafiru` albu, 
Albu ca neaua sh`ca vâr` nâ` steauâ. 

(Fată frumusețea ta, trandafir alb

Alb ca neua și ca o stea
Fată frumusețea ta, trandafir alb

Alb ca neua și ca o stea)

Spuni`nhi lãi shopat cu apa aratzi 
Cari`i ma`msheatâ tu a meali soatzâ. 
Spuni`nhi lãi shopat cu apa aratzi 
Cari`i ma`msheatâ tu a meali soatzâ. 
(Spune măi izvor cu apă rece

Cine-i mai frumoasă dintre prietenele mele

Spune măi izvor cu apă rece

Cine-i mai frumoasă dintre prietenele mele)


Refren -
Refren

Spuni`nhi ursitâ a curi va`i dau 
A meali nhiati s`aibâ harauâ. 
Spuni`nhi ursitâ a curi va`i dau 
A meali nhiati s`aibâ harauâ. 

(Spune-mi ursită cui voi da

A mea frumusețe să se bucure
Spune-mi ursită cui voi da

A mea frumusețe să se bucure)

Refren -
Refren

Spuni`nhi pâduri cu frândza linâ 
Cari`i ma`msheatâ featâ armânâ. 
Spuni`nhi pâduri cu frândza linâ 
Cari`i ma`msheatâ featâ armânâ. 

(Spune-mi pădure cu frunza verde

Cine-i mai frumoasă fată aromână
Spune-mi pădure cu frunza verde

Cine-i mai frumoasă fată aromână)

Refren -
Refren

 

SURSA

D!N4MO g!rl, Elena Gheorghe - Featã, nhiata ta, ”giony”  / Versuri,  12 iulie 2009 http://giony.ro/versuri-p/elena-gheorghe---feat----nhiata-ta----/76 (Audio)

 

NOTĂ

Versiune românească de Marius Teja.

 

 

 

 

 

Bati vimtul bati – Bate vântul bate

Nu'nj mi creapã gione 
Cu'a ta ntribari 
 dada la tini, 
Gione , nu'nj mi da 
Nu'nj mi creapã gione 
Cu'a ta ashtiptari 
Mardzina di'amari 
 nu a s'hiu a ta 

(Nu mă supăra june

Cu a ta întrebare

Că mama ție

June, nu mă dă)

Refren - Refren
Bati lea vimtul bati 
Tu mesea di noapti 
Sh'mini mãrata , 
Ca tseara'nj mi tukii 
(Bate, tu, vântul bate

În miezul de noapte

Și eu biata

Ca lumânare m-am topit)

Hai nu'nj tsãni calea 
Cãndu negu ntreapã 
 sh'fendi la tini 
Gione , nu'nj mi da 
Nu giura pi steali 
Ca iasti mãrtii 
Caftã'ts altã featã 
Pi uidia ta 

(Hai nu-mi ține calea

Când merg după apă

Că și tata ție

June, nu mă dă

Nu jura pe stele

Că este păcat

Caută-ți altă fată

Să-ți fie pereche)

Refren -
Refren


ELENA GHEORGHE si GICĂ COADĂ - Albumul "Lilicea vreariei" - Anul: 2008 

 

 

SURSA

Maria, Elena Gheorghe - Bati vimtul bati, tu mesea di noapti, ”giony” / Versuri, 8 iunie 2009 http://giony.ro/versuri-p/elena-gheorghe---bati-vimtul-bati--tu-mesea-di-noapti/59 (Audio)

 

NOTĂ

Versiune românească de Marius Teja.

 


 

 

Lea mushată armânâ – Tu frumoasă aromână

Lea mushată armânâ, 
La shopatlu din vali, 
Tahinărli trets` 
Fats` mirachi mari! 

(Tu frumoasă aromână

La izvorul din vale

Diminețile treci

Îmi faci plăcere mare!)

Refren -  Refren
Oh` lelele oh, 
Câtu`nhi ti`am tu vreari 
Oh` lelele oh, 
Dă`nhi shi`unâ bâsheari ! 
(Oh lelele oh

Cât te iubesc

Oh lelele oh

Dă-mi și o sărutare!)


Mas vrei tini gione 
S`hiu înveasta tau` 
Hai la mini acasâ 
Ca`s adrăm harau`! 

(Dacă vrei tu june

Să fiu nevasta ta

Hai la mine acasă

Ca să facem nuntă!)

Refren - 
Refren

Ah armâna mea, 
Voi s`tsâ dzâc shi`un zbor: 
 tora cu tini 
Mini voi s`mi`nsor! 

(Ah aromâna mea

Vreau să-ți zic și o vorbă

Că acum cu tine

Eu vreau să mă însor!)

Refren - 
Refren

 

SURSA

D!N4MO g!rl, Elena Gheorghe - Lea mushată armânâ, ”giony” / Versuri, 8 noiembrie 2009, http://giony.ro/versuri-p/elena-gheorghe---gica-coada---lea-mushat---arm--n--/923 (Audio)

 

NOTĂ

Versiune românească de Marius Teja.

 

Bardu Nistor – bibliograf / 1979-1987; 1990-1991

Bedivan Cati – bibliotecar / 2004-2006

Caxi Tina – bibliotecar / 1999-

Ceară Iuliana – economist / 2000-

Culicea Vanghele – bibliotecar; șef serviciu / 1980-

Giumba Maria – mânuitor carte / 1967-1991

Giumba Maria – îngrijitor / 1998-2004

Iane Cherana - bibliotecar / 1994-2005

Mela Mihaela – bibliotecar / 1997-

Pariza Cornelia – bibliotecar; director / 1996-

Pariza Maria – bibliotecar; șef serviciu / 1973-2000

Pitu Adriana – bibliotecar / 1990-

Pița Mihaela – bibliotecar / 1994-

Șatrapele Zoița – analist programator / 1995-2006

Vulcan (Ghinu) Petru (1866/1869 Târnova*Imperiul Otoman/Macedonia-1922 Constanța*România) – întemeietorul primei biblioteci publice în Constanța 1897-1904

 

SURSA

Constantin Cioroiu (coordonator), Cartea și lectura la Pontul Euxin. 75 de ani de la înființarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, Constanța, editura Ex Ponto, Constanța, 2006, pp. 162-171.

Nveastã jilosã - Nažalena nevesta (Нажалена невеста)

Tsi nj-eshci nveasta
Ahãt jilosã, sh-cu mare dor?
Ti-cai jileshci?
Sh-ahãt uhtedzã?
Sh-lãcãrnje veshci pi tu ubor?

Што си ми душо, ти толку тажна?
ти толку тажна, со голем бол?
За кого жалиш, за кого толку плачеш,

 

Maca mi-ntreghi, io va tsã-spunu
Io nj-avem gione, sh-multu mi-vrea
Tu xeane greale, nãs ãnj-si duse,
Sh-mine ãnj-armashu laia fãrã di nãs.

Штом ме прашуваш, јас ќе ти кажам,
јас си имав момче и многу ме сакаше,
в туѓина тешка тој си замина,
и мене ме остави да тагувам

 

Carte nj-u loi, sh-tu carte scrie
Io nj-escu lãndzit, sh-cu mare dor
Ti tine nveasta, sh-featile a noastre
Ti laia dada, sh-frate cu sor.

Го земав писмото, во писмото пишува:
„Јас сум болен, со голема болка,
за тебе невесто и за нашите ќерки,
за старата мајка и братот“



SURSA

Guest 08/01/2008

Video Toše Proeski

http://lyricstranslate.com/ro/nveast%C3%A3-jilos%C3%A3-na%C5%BEalena-nevesta-%D0%BD%D0%B0%D0%B6%D0%B0%D0%BB%D0%B5%D0%BD%D0%B0-%D0%BD%D0%B5%D0%B2%D0%B5%D1%81%D1%82%D0%B0.html

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 2

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required