Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Barbu
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Pelegrin printre fraţi
 Jurnalistul Dinu Barbu şi-a selectat într-un volum extraordinar de interesant textele reportajelor, relatărilor, însemnărilor de călătorie, publicate în anii din urmă despre viaţa comunităţilor româneşti din câteva state din Europa de Est, trecutul şi prezentul acestora, problemele complexe cu care se confruntă, şansele şi perspectivele de a-şi păstra şi perpetua identitatea etnică. Capitolul „Adende" este dedicat în exclusivitate poporului aromân, a cărui limbă şi cultură sunt ameninţate în prezent cu dispariţia.
 Dinu Barbu: Călătorie în Ţara Românilor. Editura „Almanahul Banatului", Timişoara, 2000. Preţ: 50 000 lei.


SURSA:

''Agenda'', nr.24/26 iunie 2000, p. 19, http://www.agenda.ro/old/26-00-19.htm


Dinu Barbu – Mic atlas al județului Timiș. Caleidoscop / 2011

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia celei de a IV a ediții a lucrării sale Mic atlas al județului Timiș. Caleidoscop, publicată în 2011 la editura Artpress din Timișoara.


Lucrarea este structurată alfabetic pe localități și în câteva capitole cuprinde și 6 scurte articole referitoare la aromânii care au venit din Balcani în secolele XVIII-XIX pentru a se stabili în Banatul controlat de dinastia Habsburgilor austrieci.


Astfel, capitolul Brestovăț include articolul Sina, baronul aromân de Hodoş şi Chizdia, capitolul Comloșu Mare include articolul Conacul Milevei (familia Nacu), capitolul Dudeștii Noi include articolul Născuţi în Grecia, colonizaţi în Cadrilater, chemaţi în Banat, dislocaţi în Bărăgan, capitolul Foeni include articolul Domeniul Mocioneștilor, capitolul Săcălaz include articolul Averea lui Becali (Gigi), iar capitolul Sânnicolau Mare include articolul Castelul dispărutelor minuni (familia Nacu).

 

 

Dinu Barbu – Averea lui Becali

Miercuri, 01 Februarie 2012 13:05

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu (1951 Timişoara - ) am intrat în posesia lucrării sale Mic atlas al judeţului Timiş. Din capitolul Săcălaz am extras articolul Averea lui Becali:


’’George Becali este una din personalităţile din România de azi care a îmbinat politica cu fotbalul pentru a câştiga imagine publică. Născut lângă Tulcea, în judeţul Brăila, în anul 1958, Becali a inserat întotdeauna în biografia sa faptul că e aromân de origine din Cadrilater şi că familia sa, în urma Tratatului României cu Bulgaria (septembrie 1940), a fost obligată să părăsească sudul Dobrogei, mutându-se în comuna Săcălaz, mai exact în satul Beresgău Mic, unde a primit cinci hectare de pământ. În anii ’50 familia Becali a fost deportată în Bărăgan, capul familiei fiind cunoscut pentru atitudinea sa anticomunistă. După anul 2004, la intrarea lui George Becali în politică, s-a creat legenda că acesta ar deţine suprafeţe imense de pământ lângă Timişoara. De fapt, e vorba de cele 5 hectare primite de familia Becali în urma bejaniei acesteia din sudul Dobrogei.’’

 

SURSA:

Dinu Barbu, Mic atlas al judeţului Timiş. Caleidoscop, ediţia a IV a revăzută şi adăugită, Artpress, Timişoara, 2011, p. 334.

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu (1951 Timişoara -) am intrat în posesia lucrării sale Mic atlas al judeţului Timiş. Din capitolul Brestovăţ am extras articolul Sina, baronul aromân de Hodoş şi Chizdia:


’’Familia baronilor aromâni Sina a făcut o carieră deosebită în Europa Centrală a secolelor XVIII şi XIX. Originară din Moscopol (Albania), familia Sina părăseşte oraşul după distrugerea acestuia de către otomani. Se stabileşte mai întâi în Croaţia, apoi la Viena, unde se ocupă cu negoţul tutunului, bumbacului şi bunurilot alimentare.

Întemeietorul Casei Sina, Simon (născut la Moscopol în 1753, decedat la Viiena în 1822, foto stânga) dezvoltă afacerile familiei şi devine cea de-a doua putere financiară la Viena (după Banca Rotschild). Simon Sina era în relaţii cu Ali Tebelin, paşa din Ioanina, iar legenda spune că o parte din averea familiei Sina ar fi provenit din fondurile depuse de paşă în seifurile familiei Sina şi asasinării sale de către un ofiţer francez (eveniment descris de scriitorul Alexandre Dumas în romanul ’’Contele de Monte Cristo’’).

Mulţumită relaţiilor strânse pe care le avea la Sankt Petresburg, Sina a fost depozitarul averilor aristocraţiei ruse – între care şi cea a familiei Kiseleff – şi a reprezentat timp de ani de zile o contrapondere economică a familiei Rotschild, finanţînd, între altele, propaganda ţaristă în Balcani.

Simon Sina a fost consul şi ministru al Greciei la Viena, Munchen şi Berlin, membru al Camerei magnaţilor din Ungaria, consilier intim austriac, Cavaler al Ordinului Coroanei de Fier cl. I, membru al Senatului, responsabil cu Academia imperială de Ştiinţe. Sina a dăruit mulţi bani statului grec, construind Academia din Atena şi fiind considerat ’’everget’’ – binefăcător al Naţiunii Elene – iar o stradă din Atena îi poartă astăzi numele.

Printre construcţiile finanţate de Simon Sina se numără primul pod construit peste Dunăre la Budapesta, Institutul orbilor, Palatul Academiei Ungare de Ştiinţe, Conservatorul din Budapesta. Faima fiului său G-Georg-Simon Sina (n. Viena 1782 – d. 1856) a fost la fel de mare (foto sus dreapta). A primit titluri de nobleţe de la împăratul Francisc II în anul 1818, în urma cumpărării moşiilor de la Hodoş şi Chizdia (Kizdia), devenind baron. Nepotul, Simon-George (1810-1876) a continuat opera tatălui şi a bunicului său, mărind averea familiei şi reputaţia ei internaţională.

Scriitoarea Constanţa Marcu întreprinde în prezentr un demers interesant. Domnia sa doreşte să restiutie publicistic celor din Hodoş şi Coşarii, şi nu numai, istoria unei faimoase familii de aromâni care a marcat civilizaţia Europei în secolele XVIII-XIX.’’

 

SURSA:

Dinu Barbu, Mic atlas al judeţului Timiş. Caleidoscop, ediţia a IV a revăzută şi adăugită, Artpress, Timişoara, 2011, p. 149.

Dinu Barbu - Conacul Milevei

Sâmbătă, 04 Februarie 2012 11:21

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia lucrării sale Mic atlas al județului Timiș. Din capitolul Comloșu Mare am extras subcapitolul Conacul Milevei:

Conacul San Marco din Comloșu Mare a fost declarat monument istoric de către Ministerul Culturii. Conacul a aparținut unei familii vestite de aromâni stabiliți în Banat: Naco (maghiarizat Nako). Comloșu a ajuns în stăpânirea fraților Cristofor și Chiril Naco prin cumpărare, la sfârșitul secolului al XVIII lea. La anul 1801, cei doi frați își împart averea, Sânnicolau Mare revenind moștenitorilor lui Cristofor, iar Comloșu și Teremia lui Iosif Naco, fiul lui Chiril. În anul 1840 fiul lui Iosif Naco, Ioan, și soția sa se mută de la Viena la Comloș, în conac, imobil format din două aripi separate de o poartă monumentală, o sală de teatru și clădiri administrative adiacente. Călătorul german Franz Xaver Eckert îl descrie astfel în anul 1857: ''Este aici un castel nobiliar, al cărui moșier se numește Naco, dar care de mulți ani este mereu absent. Parcul castelului este foarte mareși îmbină utilul cu plăcutul. Clădirea cea mai mare este hambarul moșierului, cu trei nivele și o lungime de 100 de picioare''. Iar parcul se întindea pe zece hectare, era frumos amenajat, plantările de arbori și arbuști având loc la anul 1851. Despre Ioan Naco se spune că ''a fost un iubitor al fastului, înclinat spre risipire, a cărui pasiune spre jocuri costisitoare a înghițit sume uriașe''. De altfel, a și construit o sală de spectacole în spatele aripii drepte a conacului, cu o scenă și o lojă pentru moșier. Pentru spectacolele permanente, Naco a angajat o trupă de actori și orchestră alcătuită din muzicieni bohemieni, taxa de intrare la spectacole fiind destul de ridicată. Înclinația lui Ioan Naco pentru fast l-a sărăcit, astfel că moșia sa de la Teremia-Comloș a fost pusă sub supraveghere fiscală pentru recuperarea datoriilor acumulate în timp. Ioan Naco s-a stabilit în palatul său de la Viena, unde a și decedat în anul 1889. Frumoasa Mileva Naco, fiica lui Ioan (despre care se spune că ar fi avut o scurtă idilă cu însuși împăratul Franz Iosef), s-a căsătorit la 18 ani cu bătrânul duce italian Giulio Capece Zurlo di San Marco, de la care a rămas numele conacului din Comloșu Mare. Risipitorul Ioan Naco a fost înmormântat în cripta familiei din biserica romano-catolică din Comloșu Mare, alături de soția și tatăl său, Iosif Naco, biserică zidită între anii 1889-1891 pe un teren din piața satului dăruit comunității de Mileva. Contesa de San Marco a rămas după reforma agrară din 1921-1922 cu doar 500 de hectare din vasta ei moșie. Neavând urmași, Mileva, ajunsă la vârsta de 88 de ani, a donat conacul statului român la anul 1926.

 

SURSA

Dinu Barbu, Mic Atlas al județului Timș. Caleidoscop, ediția a IV a revăzută și adăugită, Artpress, Timișoara, 2011, p. 172.

Dinu Barbu – Domeniul Mocioneștilor

Duminică, 05 Februarie 2012 08:10

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara, am intrat în posesia lucrării sale Mic atlas al județului Timiș. Din capitolul Foeni am extras subcapitolul Domeniul Mocioneștilor:


''Ioan Mocioni de Foen a construit în anul 1812 la Foeni o reședință impresionantă pentru acele vremuri, o clădire cu frontonul susținut de șase coloanece închid terasa care se deschide spre parc. Gardul parcului era monumental, având porți masive realizate din fier forjat. Antoniu Mocioni este cel care a început, în anul 1890, construcția mausoleului familiei, terminat în anul 1893 de către fiul său, Zeno. În timpul revoluției din 1848-1849, soldații unguri au pustiit Foeniul. La 4 mai 1849 domeniul a fost confiscat, grajdurile au fost golite, iar caii și vitele transportate la Uj-Pecs. Abia în anul 1854 domeniul va reintra în stăpânirea lui Andrei Mocioni de Foen, cel de-al doilea fiu al lui Ioan Mocioni.


În anul 1869 Andrei s-a retras din viața politică, petrecându-și în tihnă ultimii ani de viață la Foeni, alături de soție, Laura Cernovici, și de socrul său, baronul Cernovici. Cel din urmă și-a risipit averea prin acte de mecenat și – rămas fără bani – s-a retras la bătrânețe la reședința ginerelui de la Foeni. Influențat și dominat de soția sa Laura și de socrul său, neavând copii, în anul 1880 Andrei Mocioni își face testamentul prin care lasă moștenire domeniul Foeni soției și nu nepoților săi de frate, supărând întreaga familie a Mocioneștilor. Laura Mocioni a lăsat moștenire domeniul unui nepot de-al său, iar acesta l-a vândut firmei ’’Haas & Deutsch’’. Nepotul lui Andrei, Antoniu Mocioni de Foen, ultimul descendent în linie directă al ramurii de Foen, a răscumpăra domeniul și a amenajat în reședința de aici o casă de cultură. După 1949, domeniul fost naționalizat, iar în castel s-a instalatun sanatoriu. Azi se află în grija Primăriei, găzduiește Casa de Cultură, un muzeu și biblioteca din comună.''

 

SURSA

Dinu Barbu, Mic atlas al județului Timiș. Caleidoscop, ediția a IV a revăzută și adăugită,Timișoara, Artpress, 2011, p. 213.

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia lucrării sale Mic atlas al județului Timiș. Din capitolul Sânnicolau Mare am extras subcapitolul Castelul dispărutelor minuni:


‘’Cea mai vestită familie nobiliară din nord-vestul județului Timiș-Torontal în secolele XVIII-XIX a fost cea a grofilor (conților) Nacu, armâni (macedoneni) veniți din Grecia și stabiliți în Banat. Frații Nacu, Hristu și Chiril, au trecut la catolicism și s-au maghiarizat luându-și numele de Nako Kristof și Cziril. Aceștia au cumpărat domeniul de la Sânnicolau Mare la o licitație în anul 1781. La anul 1864, contele Kalman Nako a început construirea castelului, realizat în stil neoclassic și plasat în mijlocul unui parc cu arbori de esență rară. Piesa de rezistență a conacului o constituie turnul medieval care organizează volumetric clădirea cu 99 de încăperi. Iar camerele, conform monografiei Sânnicolaului Mare realizată de prof. dr. Ioan Romoșan, s-au constituit în timp în adevărate săli de muzeu, găzduind piese valoroase: 5 000 de volume ale bibliotecii familiei, un altar Cinquecento, pictori ale maeștrilor Lenbach și Schrottberg, o statuetă venețiană realizată de Carducci, tablouri de Pettenkoffen, Frygies și Blaas, dar și de soția contelui Kalman Nako, Berta, o copie după vestitul Tezaur de la Sânnicolau Mare, apoi dulapuri flamande sculptate și încrustate, porțelanuri rare, o casetă de bijuterii care adăpostea scrisori originale primite de la compozitorii Franz Liszt și Richard Wagner ori de la Francisc (Ferencz) Deak, cel numit înțeleptul națiunii, roman de origine, al cărui chip se află imprimat pe cea mai valoroasă bancnotă maghiară, cea de 20.000 de forinți. Una din săli găzduia trofeele de vânătoare ale contelui Kalman aduse din prima sa expediție făcută în Africa. Din păcate, valorile din castelul conților Nako au dispărut imediat după primul război mondial, când Banatul, pentru scurt timp, s-a aflat sub ocupație sârbească, apoi franceză.

Castelul Nako, în timp, a avut mai multe destinații: a fost sediul primei școli agricole din România, adevenit sediu legionar în anul 1941 și cazarmă-depozit de armament. După război, ajunge sediul școlii de tractoriști și apoi al școlii agricole din localitate (1949-1951; 1953-1955), spațiu pentru Muzeul Bela Bartok, inaugurat la anul 1981, devine apoi Casă a Pionierilor, discotecă după 1990 și club de calculatoare, pentru ca în primul deceniu al secolului XXI-lea să funcționeze ca și Casă de Cultură și Muzeu al orașului Sânnicolau Mare.’’

 

SURSA

Dinu Barbu, Mic atlas al județului Timiș. Caleidoscop, ediția a IV a revăzută și adăugită, Artpress, Timișoara, 2011, pp. 106-107.

Dinu Barbu - Sărbătoare mare la Moscopole

Miercuri, 08 Februarie 2012 09:01

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia unui număr din 2010 al revistei ’’Agora’’, din care am extras articolul său Sărbătoare mare la Moscopole:


’’Comunitatea internațională a Aromânilor a chemat la mijlocul lunii august 2010, în vechea capitală a machedonilor de la Moscopole, în Republica Albania, marea întâlnire a aromânilor de pretutindeni, întru slava așezării care în secolul al XVII lea era cel mai mare oraț din Balcani și centru cultural și comercial al aromânilor, aici apărând prima tipografie din Balcani.

Pentru bănățeni, istoria vechii așezări Moscopole (azi locuită de doar 800 de aromâni și 200 de albanezi) are o semnificație aparte. Aici s-a născut Simon Sina, unul dintre cei mai bogați oameni oameni din Imperiul habsburgic, considerat pentru darurile pe care le-a făcut statului elen ’’everget’’ – binefăcător al Națiunii Elene – pe cheltuiala sa fiind construită Academia din Atena. Fiul său, Georg Simeon Sina, a devenit baron de Hodoș și Chindia (Coșarii de azi) în urma cumpărării acestor moșii la anul 1818.

Tot din Moscopole a venit și o ramură a familiei Mocioni (Moceanu, Muciană), parte a valului de familii macedoromâne care s-a așezat în Ungaria, la Viena sau la Pesta în secolul al XVIII lea. Marea majoritate a acestor familii aromâne au fost asimilate cultural și religios nobilimii maghiare, dar familia Mocioni a fost printre puținele care a făcut excepție și și-a păstrat caracterul ortodox și românesc. În 1747 a venit din Macedonia în Ungaria preotul Constantin Mocioni (numit și Popovici) care a avut cinci fii. Ajunși în timp mari negustori la Buda, au făcut avere și au primit titluri nobiliare. Unul dintre cei cinci fii, Andrei, a întemeiat linia de Foeni, după ce a obținut domeniul de la Foeni în anul 1780.

Alte familii de aromâni faimoase care au marcat istoria secolului al XVIII lea în Banat au fost cea a negustorului Macri la Timișoara (Casa cu Atlanți), Naco la Sânnicolau mare (Conacul Nako) sau Dadani de Giulvaz. În prezent, cea mai puternică comunitate de ’’machidoni’’ din Banat este considerată cea de la Dudeștii Noi (Besenova Nouă) din județul Timiș, dar și de la Variaș.

Așadar, la mijlocul lunii august 2010, în zilele de 14 și 15 august, prin granița dintre Macedonia și Albania, aflată pe malul lacului Ohrid, nu departe de mănăstirea închinată Sfântului Naum , protectorul armânilor din Balcani, treceau mașini și autocare pline ochi care se îndreptau spre capitala de altădată a machidonilor, Moscopole, așezare din apropierea orașului albanez Korce.

La Moscopole, pe un platou aflat între munți, la 15 august, de Sfânta Maria Mare, s-au adunat mii de armâni (machidoni) pentru a asista la un moment special din viața lor. Aici, în prezența reprezentanților comunităților armânești din Albania, Grecia, România, Fosta Republică Yugoslavă Macedonia, Serbia și Bulgaria, Consiliul Armânilor a adoptat următoarea


REZOLUȚIE:

Consiliul Armânilor solicită tuturor statelor din Balcani unde trăiesc Armânii (Albania, Grecia, România, Republica Macedonia, Serbia, Bulgaria) ca factorii decizionali, constituționali și autoritățile publice cu atribuții în materia drepturilor omului să intervină pentru a asigura respectarea, protejarea și afirmarea sistemului de valori și a identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a Armânilor; Consiliul Armânilor solicită recunoașterea Armânilor ca popor regional și autohton în Balcani; Consiliul Armânilor solicită tuturor statelor din Balcani unde trăiesc Armânii să adopte o hotărâre în acord cu normele europene și internaționale care asigură drepturile ce li se cuvin Armânilor ca etnie distinctă; Consiliul Armânilor solicită un dialog deschis, democratic, cu toate guvernele statelor balcanice unde trăiesc Armânii, pentru a găsi soluții pentru viitorul limbii și culturii armânești , respectiv introducerea limbii în școli, mass-media și biserică. Prezenta Rezoluție a fost adoptată astăzi, 15.08.2010, la Moscopole, la Marea Adunare a Armânilor. 15 august 2010, Moscopole, Albania.


Președintele Comunității Armânilor din România, dl. Steriu Samara, a precizatcă machidonii răspândiți în Balcani sunt fideli și recunoscători țărilor în care s-au născut, trăiesc și muncesc ți că demersul Comunității este acela ca armânii să-și poată păstra limba și cultura pe care o au din moși-strămoși. Au ajuns la Marea Adunare de la Moscopole europarlamentarul George Becali și deputatul constănțean Constantin Canacheu, iar din Timiș o delegație condusă de Stelian Toza, președintele Comunității Armâne din Banat, delegație din care au făcut parte, printre alții, Gheorghe Duma și Stere Duma din Sânandrei, Caxi Veronica, Mihaela Sabău și Atanase Muși din Dudeștii No, Marius Manca, Ștefan Poța și familia Ferestrăoaru din Jimbolia. Din partea Institutului Intercultural Timișoara a fost prezent la adunare Eugen Gherga, manager de proiecte, iar din partea Consiliului Județean Timiș consilierul superior Dinu Barbu.

 


ADUNAREA ATSEA MARI A ARMÂNJILORU

15-li di Agustu 2010, Muscopoli

DIMÂNDARI

Noi,

Armânjiljii ditu tuti carturli di iu bânămu, tsi himu vinits la Adunarea Atsea Mari di Muscopoli, dizvârtitâ tu dzuua di Stâ-Mârii, 2010, tra s-yiurtusimu unâ aleaptâ dzuuâ pisimâ sh-tu idyiulu kiro turnarea a noastâ tu aestu locu simbolicu, thimiljisitu di strâpâpânjilji-a noshtâ,

Ma s-luyursimu câ anamisa di veclijli populi evropeani, autohtonji tu Balcanu, Armânjilji suntu paradhiymâ di continuitati istoricâ sh-unâ urnechi di bânaticu deadunu cu alanti populi,

Cândâsits câ adzâ, mashi noi, Armânjilji, putemu sâ spunemu dinintea a lumiljei cari sh-tsi himu sh-câ purtămu unâ ahoryea fortumâ ti ascâparea tsivilizatsiljei a noastâ,

Minduindalui câ Armânjilji au trâ prota oarâ tu istoria loru modernă, shansa tra sâ s-aspunâ a lumiljei cu identitatea a loru dealihea,

Avândalui tu videalâ câ Armânjiloru lâ si pricadi tra sâ s-hârseascâ di tuti ndrepturli siyurâpsiti di nomurli evropeani shi internatsiunali tri va li tritsemu pi-aradâ: Conventsia Evropeanâ ti Ndrepturli a Omlui (1950); Cundrata ONU tu ligâturâ cu Ndrepturli Tsivili sh’ Polititsi (1966); Cundrata-cadru trâ Avigjlarea a Minoritâtsloru Natsiunali (1994); Carta Evropeanâ a Limbilor Reghionali icâ Minoritari (1992); Declaratsiunea Universalâ ti Ndrepturli a Omlui (1948);

Declaratsiunea ONU tu ligâturâ cu Ndrepturli a inshiloru tsi tsânu di minoritătsli natsionali icâ etnitsi, di pisti sh’ lingvistitsi (1992),

Ti tuti aesti itii, Consillu Armânjiloru apufuseashti aestâ

DIMÂNDARI

  • Consillu Armânjiloru caftâ la tuti craturli ditu Balcanu, iu bâneadzâ Armânjilji (Arbinishia, Gârtsia, Rumânia, Ex Ripublica Iugoslavâ Makidunia, Sârbia, Vâryâria) ca factorilji detsizionali, constitutsionali shi autoritătsli publitsi tsi au tu borgi dumenea ti ndrepturli a omlui s-cilâstiseascâ tra s-asiyuripseascâ tinjisearea, avigljearea shi acrishtearea a yishterilor shi a identitatiljei etnicâ, culturalâ, lingvisticâ shi di pisti a Armânjiloru.
  • Consillu Armânjiloru caftâ pricânushterea a Armânjiloru ca populu reghionalu tsi easti autohtonu tu Balcanu.
  • Consillu Armânjiloru caftâ la tuti craturli ditu Balcanu, iu bâneadzâ Armânjilji, s-ljia unâ apofasi tu noima a nomuriloru evropeani sh-internatsiunali cari siyurâpsescu ndrepturli tsi li si pricadu Armâjiloru ca etnii ahoryea.
  • Consillu Armânjiloru caftâ unu dialogu dishcljisu, dimucraticu, ca tuti guvernili a craturli balcanitsi, iu bâneadzâ Armânjili, tra sâ s-aflâ căljiuri trâ yinitorlu a limbâljei sh-a culturâljei armâneascâ, va s-dzâcâ bâgarea a limbiljei tu sculii, mass-media shi bâsearicâ.

Dimândarea apufusitâ adzâ, 15-li di Agustu 2010, Muscopuli, cu furnija Adunariljei Atsea Mari a Armânjiloru.

tu 15-li di Agustu 2010 / Muscopuli, Arbinishii.’’

 


SURSA

Dinu Barbu, Sărbătoare mare la Moscopole , ’’Agora’’, Timișoara, nr. 2, 2010, pp. 65-67.

Dinu Barbu – Țara lui Tache Culina

Duminică, 12 Februarie 2012 10:59

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia articolului său Țara lui Tache Culina, în care se referă la serbarea zilei Sfintei Marii de către aromâni în anul 2010 la Moscopole, în Albania, și în anul 2011 la Livadia, în Grecia.

 


15 August 2010. De Sfânta Maria Mare, la Moscopole, străveche așezare armânească aflată nu departe de orașul Korcea, în munții Albaniei, mii de oameni s-au strâns într-o Mare Adunare a Consiliului Armânilor din Balcani pentru a-și revendica identitatea pe cale de a se pierde în următoarele generații. Au venit atunci la Moscopole armâni din Grecia, Serbia, Bulgaria, România, Macedonia (Skopjie), urmași ai grămoștenilor din Munții Gramosta, ai fărșeroților cu rădăcini în satul Frașari, dacă nu cumva din orașul grecesc Farsala, acolo unde Caius iulius Cezar l-a învins pe Pompei. Ai megleniților din munții Megleniei, Pajik și Caraciov (după războiul civil din Grecia 1946-1949 ’’unele comune meglenoromâne au fost incendiate, o bună parte din populația meglenoromână a luat drumul exilului, stabilindu-se în aproape toate fostele țăroi socialiste europene, ba chiar și în fosta Uniune Sovietică’’).

Să nu-i uităm pe urmașii olimpianilor din Săruna (Salonic), Veria, Pretori, Caterino-Cochinoplo, care locuiau ’’pe plaiurile muntelui Olimp și ramurile sale’’, despre care munte Olimp istoricul D. Nenițescu scria la anul 1912 că ’’a încetat de mult de a mai fi lăcașul zeilor mitologiei grecești’’, asta poate și datorită faptului că acolo armânii erau pe atunci tare mulți, cu toții creștini, nu păgâni închinători la chip cioplit.

Ori descendenți ai arnăuchenilor (arvaniților) de pe coasta albaneză a Adriaticii, din Tirana, Scutari, Kavaia (așezare altădată pur armânească), Niucastru (Elbasan), Valona (Avlona), Vilardi (Berat). Apoi cei ai epiriaților, armânii din Epir, din Albania de Sud, din Zagori, ori din munții Pindului, din Ianina, Metzovo, Săracu, Furca, Privoli, Cuci etc.

Cei mai mulți au fost urmașii voscopolenilor, ai celor plecați din Moscopole, 60 000 de armâni răsfirați prin Balcani și în tot restul Europei , aceasta dup distrugerea marelui oraș armânesc de hoardele pașei din Ioanina, Ali Tebelin, în veacul al XVIII lea. Moscopole, mare oraș armânesc care ni l-a dat pe Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, cel de la care ’’ne-au rămas școli răspândite în toată Transilvania, societatea Astra, gândirea că unirea poporului român se face prin cultură și educație’’. Marele Andrei Șaguna, canonizat de BOR la 29 octombrie 2011 la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfântul Andrei Șaguna!

S-au adunat în marginea satului Moscopole, de Sfânta Maria anului 2010 descendenții voscopolenilor ajunși la Scopia (Skopje), Bitule (Monastir), Gheorghea, Kornița, Ohrida, Crușova, Magarova etc. Iar din Banatul românesc, din județul Timiș, a făcut cale lungă pînă la Moscopole (Voscopole) o delegație condusă de Steriu Toza, președintele Comunității Armâne din Fălcarea Banat, delegație în care s-au aflat, printre alții, grămoștenii Gheorghe Duma și Stere Duma din Sânandrei, fărșeroții Caxi Veronica, Mihaela Sabău și Atanase Muși din Dudeștii Noi, megleniții Marius Manca, Ștefan Poța și familia Ferestrăoaru (mamă și fiu) din Jimbolia.

 

15 august 2011. Satul armânesc Livadia, la câțiva kilometri de orășelul grecesc Polikastro, nu departe de granița Republicii Macedonia de la Gevgelja cu cea a Republicii Elene de la Evzoni). Livadia se află așezată pe un platou întins, la peste 1500 de metri altitudine. E slujbă la biserica ’’Sfântul Nicolae’’ din sat și se află acolo numeroși credincioși. De altfel, de la Polikastro, aflat la poalele muntelui, și până sus, la Livadia, zeci de autoturisme și autobuze pline ochi au urcat pantele abrupte dis-de dimineață. A fost una din acele zile frumoase când fiii satului grămoștean se adună la biserică, apoi, spre prânz, petrec în centrul așezării cu cântece și dansuri tradiționale, cu batal la proțap, cu uzo, rezina și cafe în fața tavernei ’’Moskopole’’, cea mai veche clădire din sat.

Iar cel mai important fiu al Livadiei este vărul lui Gheorghe Duma din Sânandreiul timișan: Take Culina. Născut la 18 aprilie 1947 la Livadia (Kăliva, cum îi spune satului grămoștean Steriu Toza), Take Culina, un bărbat nu prea înalt, smead, liniștit, a făcut carieră politică. La 41 de ani, în 1978, a fost ales primar al orășelului Polikastro (oraș în care s-a născut și Anton Tanev Dontcho Yugov, prim-ministru al Bulgariei între anii 1956-1962). Municipiul Polykastro, cu cele 23 de sate aparținătoare acestuia, are 12 000 de locuitori dintre care doar câteva sute sunt armâni (grămoșteni și megleniți). Tuturora, greci și armâni, le-a fost primar Tache Culina mulți ani, iar în vara anului 2011 l-am găsit viceprimar la Polikastro.

Viceprimarul Culina e invitat să vorbească la ceremonia din centrul satului Livadia, satul său natal. El, dar și alte oficialități, unele venite în creierul munților taman de la Salonic, de pe malul Mării Egee, pentru a onora sărbătoarea Livadiei. Discursurile sunt ținute în limba greacă. Doar în greacă... Abia mai târziu, când s-a terminat falnicul dans al junilor armâni, la mesele de pe terasa restaurantului Moscopole se aud gratulări între băștinași ’’La mulți ani! Sânteți ghini?’’ Acolo, la masa din taverna cea bătrână, Take Culina începe, încet-încet, să vorbească cu noi armânește, uneori vorbele lui fiind aproape românești, așa că le înțelegi ’’din prima’’. Altele sunt mai greu de priceput, dar reușim cu răbdare să ghicim sensul cuvântului atât de vechi. Nevasta domnului Tache, Elena, o armâncă mândră, și eleganta fiică a viceprimarului, domnișoara Gheorghia, se așează la o masă învecinată, alături de alte doamne grămoștene. Conversează în grecește, așa că renunți să tragi cu urechea la cele ce vorbesc și asculți povestea loculu rostită de viceprimarul Culina. Ce a auzit de la părinți, și anume faptul că în anul 1944, cu doar trei ani înainte ca el să se nască, satul Livadia a fost bombardat cumplit de nemți. ’’Au dat cu bombe! Din Stukasuri!’’, povestește Tache Culina. Satul a fost distrus, au fost morți și răniți și lumea, grămoștenii, adică, s-a risipit care încotro, așa au mai rămas în picioare două sau trei case...

’’Apoi...’’, dă să povestească mai departe viceprimarul din Polikastro, însă e întrerupt de prieteni, neamuri, de consăteni care țin să dea mâna cu cel mai important fiu al Livadiei din acel moment. Se oprește la masa noastră și părintele Mihail, născut și el la Livadia, dar cu casa la Polikastro și parohie la... Livadia. Se bucură sincer când aude că suntem din România și că venim din partea lui Steriu Toza care, iată, aflăm că e nepotul său de sânge! ’’Eu sunt armân!’’ se mândrește pe față părintele Mihail.

Părintele ne binecuvântează și ne lasă mai departe în grija viceprimarului Tache Culina. Care își amintește de anul 1970, atunci când satul a renăscut. Cu bani adunați cu trudă și cu sprijin de la trapeza, banca grecească, au fost înălțate în Livadia 60 de case, făcute din piatră și lemn. Apoi numărul lor a crescut. Nu a stat elsă numere averea celor din Livadia și împrejurimi, dar crede că în urmă cu 30-40 de ani pe culmile munților de acolo pășteau peste 250 000 de oi de-ale grămoștenilor. Se ținea pe atunci la Livadia târg mare de două oriu pe săptămână și se vindeau de toate: caș, telemea, lână, fructe, mai ales cireșe.

Acum, lucrurile stau altfel. Oamenii rămân la Livadia cam ține școala copiilor, din 15 martie și pînă la 15 octombrie. ’’Iarna cade neauă multă’’, continuă domnul Culina și ne bucurăm că am reușit să pricepem așa de bine armâneasca grămoștenului. Iar peste iarnă rămân la Livadia doar trei-patru palicari, înarmați cu puști, nu că s-ar teme ei de lotri, ci ca să oprească mistreții să facă prăpăd prin gospodăriile sătenilor lăsate în grija lor...

Pe scurt, fragmente din povestea Țării lui Tache Culina, viceprimarul din Policastro, vărul grămoșteanului Gheorghe Duma din satul timișan Sânandrei...

 

SURSA

Dinu Barbu, Țara lui Tache Culina, Agora, Timișoara, nr. 3 / 2011, pp. 77-79.

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia volumului său de versuri Lecția de numărat Burgtemesul, care include și o versiune în aromână aparținând publicistului Vasile Todi – Anvițarea di numirari a Burgtemeslui.

 

UNU

mi-am orânduit camera

așa cum am socotit că-i mai bine

la fereastră

am așezat trandafirul japonez

în mijlocul încăperii

pusei masa

pentru banalul festin anual

tăblia lustruită

am împodobit-o cu vasul

din cristal de tomești

în care păstrez pergamentul scrijelit

de centurionul însurat

cu fiica lui Zamolxes

către ușă

picuri roșii duc în veranda

decorată preventiv

cu cactuși anti tbc

lipsește vânătorul

și fără el totul rămâne

natură statică.

UNÂ

Iñi udusii udălu

cum minduii că iasti ma mușat

ninga firidî,

udusii trandafilu japonez

tu mesea udălu

udusii masa

ti ițido di harau di iți an

aratî ca lihia

u anviscui cu sanu

di crist di Tomești

tu cai udusii

nî carti dit zîmani

adratî di centurionlu susit

cuhilea al zamolxes

cîtî uși chicuti aroșii

duc stri viranda

adratî, chindisitâ

cu lilici stri t.b.c.

a-ma nuari ațel cu tufechea

ș făr di năs

tut armăni cictîsit

 

DOI

nu am încercat

să deslușesc priceperea

meșterului care a cioplit

planul burgului în caldarâm

la o aruncătură de băț

de domnul catolic

mi-a fost de ajuns să mângâi

luciul cronicii

mirându-mă cuviincios

de eleganța

petrei medievale

DAU

Nu apufusii

s-achicîsesc sibepea

a nicuchirlui ți adră

minduiarea a pîzarelei tu șcămbili

apruchiati la unî arucuteari di ciumag

di domul catolic

ma adîstai di hîrîsii

luțeafirli dit hrami

ș ciudusii

di pirifañia

șcămbălei dit zămane

 

TREI

o dată pe an

starea-mi sufletească

are paloarea vegetală

a frunzei

deschid ierbarul și ordonez

obiecte descoperite în

rezervația naturală a orașului

fibule romane

potcoave pierdute

de armăsarii cavalerilor ioaniți

strunguri fabricate în raionul arad

cartușe decemvriste pe care

inspectoratul de cultură

și educație capitalistă

încearcă tardiv să le detoneze

în loja centrală a operei de stat

*

eu mi-am plătit biletul de intrare

aștept liniștit

să-mi explodeze inima-glonț

în foaierul pustiu

TREI

nî oarî pri an

rihatea banîlei

șaduți cu prosipu

di frănzî apusî

disfac sfinduchea cu frăndză

ș udusesc

chirîturi

dit poli

fibuli rumani

ș putcuoavi chiruti

di ațîli a gioñiru ioaniți,

strunguri adrati tru cîsîbălu arad

fișecuri dit meslu al andreu

pi cai

cultura șhi anvițarea capitalistî

minduiaști tu amînat s-li bumbuneadzî

tru mesea operei dit isnafi

*

chini ma mini pultii ti-as intru

ș-astau rihati

sini bumbuneazî bana-fișec

tru udălu irniu

 

PATRU

am hotărât să nu mai ies niciodată

în balconul închis

ca o grădină

suspendată

semiramida mea fu

un vauban mediocru

peste palmierii închipuiți

cocorii țipă herzian

crezând că mă alătur

zborului autumnal

vecinii așezați temeinic

pe frontiera de sticlă

mă încurajează

fluturând eșarfe tricolore

spălate cu sodă caustică

vântul spulberă perdeaua

după care îmi ascunsesem

inocența

PATRU

Mindui ti-as nu imnu

pit udălu disfapt

ca nî gîrdinî

alinatî

semiramida a meau fu

tihi lai

pristi palmierili minduiți

azghiarî lîndîruși

ți pistusesc că diadun

va azbuirăm

vițiili îñi grescu

cu necili tru măni

aspilati tru buiaua ți ardi

 

CINCI

o stradă lungă

într-un orășel banal

un stand de cărți și de reviste

colorate

ninge molcom

peste coperți și alfabetele

străine

în micul tranzitor de bachelită

un crainic plânge-n microfon

și veștile se-mplântă-n mine

ședințe mitinguri și demonstrații

în săli pe bulevarde și în scuaruri

*

o stradă lungă într-un orășel

banal

un crainic plânge-n microfon

iar veștile se-mplântă-n mine

tăios

ca vorbele străine

ȚINȚI

nî geadeii teasî

tru nî pîzari tivichelî

hrami adunati tru cărți

tri chirîturi

azvoami neaua

pristi hrami

xeani

un giunar zghileaști tru microfon

ș hăbările a năslu s hig tru mini

nî geadii teasî

*

tru nî pîzari tivichelî

un giunar zghileaști tru microfon

ș hăbărli a năslu s hig tru mini

ca zboarîli xeani

 

ȘASE

ajung acasă în lumina stelei

răsturnate-n ochiul de apă

pe suprafața opacă a bălții

în locul nuferilor

transparenți

plutesc bilete de tramvai

tramvaiul quatro

fereastra se deschide galeș

mai provocator

ca o invitație deșucheată

urc scările

strâng buchetul de levănțică

până la strivirea fibrei

sun de două ori scurt odată lung

așa cum mi se ceruse

în locul buzelor fierbinți

degete scheletice

de pianist flămând

îmi mângâie fața

pe zidul stucat

pipăi pecetea

orașului liber regal

umbră de trup sfânt

bănuit în pânza lințoliul

din milano

ȘASI

agiunțiu la cîșoarî tru luñina stealilei

arucutitî tru ocliu di apî

pristi alarga cutrubira api

ș tru loclu a nuferilor

hîrdziț

archișurî tișchirei di tramvai

tramvailu quatro

firida-s dischidi lișor

ca nî aclimari di putanî

alin, alin,

cu tumbi di lilici

hiu ninga nî oarî ma lungu

așe cum ni si caftă

tru loclua buzîru ca pira

dzeadziti ca di tihi

di lihucear agiun

îni dizñiardî prosipu

pri mur

aduchesc vula

di pîzari silighiti di vîșîle

aumbrî di boi hîrdzitî

tru păndza

di milano

 

ȘAPTE

ne-am strecurat printre lăteții gardului

invizibil

grăbiți să ajungem la granița aceea

înfricoșătoare

de unde începe cartierul

zombilor

dincolo de râul leneș

pe singura insulă a orașului

de pustă

oameni maturi cu barba țepoasă

cu dinți galbeni și cu hainele

mirosind a bălegar proaspăt

vorbesc

o limbă neînțeleasă

ne strângem laolaltă

precum incașii în fața cailor spanioli

în turba maronie

satirii de pe singura insula

a orașului din pustă

sapă gropi nedefinite

în care roua adună dimineața

oglinzi de lintiță

ȘAPTI

nî hipsim prit gardlu

ți nu-li bîga oarî vîrnu

ahuñiusiți cîtî mardzina ațeau

lîhtîroasî

di-u ahurheaști hoara

zombilor

naparti di arăulu nilivend

pi ni sucachi di cîsîbă

duneaii cu prosip nisursit

cu dințli galghiñi ș cu strani

ți aniurdzesc a mîhuli

zburăsc

zboarî niaduchiti

nî adunăm deadun

ca incașii dinintea ațîlor spanioli

ș satirii di pi geadeia irnii

dit câsîbă

adarî grochi nipistusiti

tru cai adunî araua di tahina

lihii di lîntiți

 

OPT

pe malul canalului terezian

turnul de apă își aruncă umbra

peste case pitice

podul de fier

gândit de franțuzul eiffel

l-au ridicat într-o vară

maistori sosiți

de prin maiale

seara

meșterii își strâng uneltele

în pânze aspre de postav

și pleacă în afara cetății

pe sub podul de fier trece barcazul

cu curve aduse de la viena

pentru a spori

populația feminină

din capitala

abandonată de eunucii turci

OPTU

anamisa di canalu terezian

dipunî aumbra cășoarîlei di apî

pristi hoara afiritî

di puntea di hier

minduit di franțuzlu eiffel

l-uadrarî tr-u nî vearî

gonlii viniți

di maiale

tru amurdzitî

huzmichearli ș-adunî lucîrli

tru purheali

ș-închisesc s-iasî dit pîzari

pri sum puntea di hier

treclu barcazul

cu putani dit viena

ti-as avdagî

duñeaua di muleri

dit mesea di poli

alîsatî di eunuți-li turț

 

NOUĂ (LUI UWE)

trăiesc nepăsător

în mahalaua orașului

diminețile îmi sparg visele

pe străzi desfundate

cu capul așezat sub țuțuroiul

cișmelei lucrate în fontă seghedină

căutându-mi gândurile risipite

în focuri mocnite

cupe de oțel

cu dinți caterpilari

mi-au mutat destinul

pe bulevarde centrale

în cutii betonate admirabil

atunci am îndrăznit să mă proclam

ultimul profet al orașului

ce-și păstrase

atâta amar de vreme

fetia imperială

în spatele porții seculare

NAUĂ (TI UWE)

bînedz fără gailei

tru sucachea a câsîbălu

tahinăr-li îni diñic hisli

pit geadei asparti

cu capu aștirat sum

șopatlu adrat tu fontî seghedină

avin minduierli arîzvuiti

azvara

putiri di malmî

cu dinț caterpilari

îni mutarî tihea

pi sucachi dit mesi

adrati ti-lea haraua

șatumțea îni gri a nia

vîșîlelu a căsîbălu

ți dînîsii

di ahăntu chiro

namuzea

dinîpoia-a porțili dit zîmani

 

ZECE

de unde să știu

cărui cneaz pribeag

i-a aparținut

lada de zestre desenată

în flamingi

toropiți de căldura deșertului

în lada de zestre

găsită în podrumul

familiei cneazului bizere

păstrez cu sfințenie

eghiletul pe care îl bănui doar

că a împodobit uniforma

generalului berthelot

la anul nouăsutenouăsprezece.

DZAȚI

di-u-s pistusec

a cui livend lihucear

își fu

sfinduchea chindisitî

cu flamingi

ascîpitați di cîroarea deșertlui

sfinduchea chindisitî

agîrșatî pri dîvanea

ți fumealea a cneazlui bizere

si-u avea,

u țănui cu sivdai

unlu semnu di pi strañili ți

generalu berthelot

u primna pri năslu

tru anlu nausutinausprî

 

UNUSPREZECE

citadinul noroios al burgtemesului

își găsește liniștea în pașii uitați

pe corso și pe surogat

orașul

își spală pe ziduri adrese

și numere fără de rost

în așezarea aceasta

telefoanele sunt moarte

iar cetățenii

își spun pe nume

în șoaptă

USPRÎ

Pîzîriosu ahundusit a burgtemeslui

își află rihatea agîrșeatî

pri geadeia vrutî

cîsîbălu

aspealî pri muri zboarî

ș numiri fără tiñii

tru cîsîbălu aist

tilifoanili psusirî

ș duneaia

zburaști peanaha,

peanaha

 

 

SURSA

Dinu Barbu, Lecția de numărat Burgtremesul, ediția a II a revăzută și adăugită, traducere: Vasile Todi (aromână), Radu Andronescu (engleză), editura Almanahul Banatului, Timișoara, 2008, pp. 3-27, 29-53.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required