Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Cîntic
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Poezii de M. Prefti

Joi, 22 Septembrie 2011 08:06

 

În 1987 poetul aromân Mihai Prefti (1953 - ) publica volumul de versuri aromâne Durut iho (Tandru ison), care cuprinde 44 de poeme, cărora le-am ataşat versiunile mele româneşti.

 

1. Meru ncruţil'at pi hlambură (Mărul cruciat pe steag)

Meru sîntisit

Dit Paradhis loat

Pi hlambură-alinat

Di mîrtii curat

Tu bană aminat.

(Mărul sfinţit

Din paradis luat

Pe steag urcat

De păcate curăţat

În viaţă pornit.)

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 7 poezii de Dumitru Pariza (17.01. 1908 Grămăticova, Macedonia otomană - ), ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Flambura părnăsită (Steagul abandonat)

Grămedz di lăi niori azvom dit fund di dzare;

dit cheplu-a lor rufeile, cu frondu greu se-aspargu,

văzduhlu tot si umple di albe-azburătoare,

cu peanile disfapte ca pîndzî di catargu.

(Grămezi de negri nori apar din nemărginita zare;

din ei fulgerele, cu răsunet greu scapără,

văzduhul tot se umple de albe zburătoare,

cu aripi desfăcute ca pânze de catarg.)

Poezii de C. Guli în antologia lui A. Nasta

Duminică, 26 Iunie 2011 19:07

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 10 poezii de Costa Guli (21.02. 1916 Livezi, Macedonia - 1985 Bucureşti, România). Dintre aceste 10, 3 sunt incluse în antologia H.Cândroveanu - K. Iorgoveanu cu transpuneri româneşti ale editorilor (vezi articolul pe sait), iar versiunile româneşti ale celorlalte 7 îmi aparţin.

 

1.Curbani (Sacrificiu)

Ti lumi, lea dado, ş-ti eta-ali eti,

Va ļi-dau, ta s-ti-alvdî, a zborlui ibreti,

Ş-dit nilili-aleapti, maşi unlu-a l-scot fora

S-ti cîntî cum can-nu cîntă pînă tora.

(Pentru lume, tu mamă, şi pentru veacul veacului,

Îi voi da, ca să te laude, a cuvântului groază,

Şi din milele alese, doar unul îl voi scoate făţiş

Să te cânte cum nimeni nu cântă până acum.)

Aşi, c-a ta pîni, va s-hibî-a mel cînticu

Adrat cu mirachi tu-a foclui discînticu

Şi-pi ţer ţes zîvon di buiaui ş-lunini

Di hiilu-a tăl, dado, aumbri ţi-avini...

(Aşa,că a ta pâine, va fi al meu cântec

Compus cu pasiune în al focului descântec

Şi pe cer ţes covoare de culoare şi lumini

De fiul tău, mamă, umbre ce alungi...)

Ş-dit caldul cireap, tu işita di noapti,

Cîrveļi, tu pirmith maşi cum vedz, scuteai coapti

Şi-arumini ş-cît un arcothar di mări,

Cî măghi pîrea fapti di mşatili-ţ hări.

(Şi din caldul cuptor, la sfârşitul nopţii,

Pâini, doar cum în basme vezi, scoteai coapte

Şi rumene şi cât un arcothar di mări,

Că vrăji păreau făcute de frumoasele-ţi graţii.)

Aşi, c-a ta pîni, va s-hibî-a mel cînticu

Adrat cu mirachi tu-a foclui discînticu

Şi-pi ţer ţes zîvon di buiauî ş-luňinî

Di hiilu-a tăl, dado, aumbri ţi-avinî…

(Aşa, c-a ta pâine, va fi al meu cântic

Compus cu pasiune în descântecul focului

Şi pe cer ţes voal de culori şi lumini

De fiul tău, mamă, umbre ce vânează…)
 

2. Poetlu

Aţel ţi plîndzi cîndu di pi pom

Cad frîndzili di vintu-ascuturati,

Aţel ţi poartî n suflet adunati

Durerli ş-vrerli-a cathiunui om;

Acel ce plânge când din pom

Cad frunzele de vânt scuturate,

Acel ce poartă-n suflet adunate

Durerile şi iubirile fiecărui om;

 Aţel ţi ari minduiri curati

 Ca apili dit izvur cîndu zvom,

 Aţel ţi-alumtî s-nu-aibî n lumi trom

 Ş-mîxîňili-a loclui s-creascî cu-arîhati;

 (Acel ce are gânduri curate

 Ca apele izvorului când ţâşnesc

 Acel ce luptă să nu existe în lume nenorociri

 Şi mîxîňili pământului să crească în linişte;)

 Aţel ţî ţîni braţîli dişclisi

 Ca un apanghiu îngîldzit di soari

 Ti-a oamiňilor mîraţ nifapti ghisi,

  (Acel ce ţine braţele deschise

 Ca un salvator încălzit de soare

 Pentru a oamenilor sărmani neîmplinite vise,)

 Cu ărchili ngliţati di arcoari

 Tu-azbuirarea-a lor pit vintu, şcretlu,

 I-aţel cu numi di-amiră: Poetlu.

 (Cu ărchili îngheţate de frig

 În zborul lor prin vânt, afuristul,

 E acel cu nume de împărat: Poetul.)

 

3. Citinda-ni stihurli

Citinda-ni stihurli,tini nu vedz

Cum mastea-ţ t-un sonet preavalea-acaţî

Tu nai m-avno bicimi s-aibi faţî

Ca Doamnî-a inimlei tu cari ni-şedz?

(Citindu-mi versurile, tu nu vezi

Cum chipu-ţi într-un sonet agale începe

În cea mai frumoasă formă să aibă faţă

Ca Doamnă a inimii în care îmi şezi?)

Cîftînda-a mintiļei ascumti laţî,

Sonetlu stih cu stih cîndu l-dizledz,

Nu-avdzî ţi cînticu tini ntrupuşedz,

Cu-a limpidlui năur icoanî mbraţî?

(Căutând ale minţii ascunse ochiuri

Sonetul vers cu vers când îl dezlegi,

Nu auzi ce cântec tu întrupezi,

Cu-a strălucitorului nor icoană în braţe?)

Nu simţi-ardzînda zboarîli-ňi cu mari

Foc cîndu pi-a ta budzî ţî li-aliňi

Ş-mistirghiul s-ţ-ul mîrtîrsească-aghiňi?

(Nu simţi arzândele vorbe-mi cu mare

Foc când pe-a ta buză ţi le uric

Şi misterul să ţi-l mărturisească aviňi?)

Di calda-lî, duruta-a lor cļimari

S-nu ti hivreascî ş-tini? Fîrî di-altu,

Cîndu sonetlu l-criscuşi tin-analtu.

(De calda-le, iubita lor chemare

Să nu te ia cu friguri şi pe tine? Fără de altul,

Când sonetul îl crescuşi tu înalt.)


4. Ti caftu 

Ti caftu pi cîrîrli di-altîoarî

Dit locurli di multu alîgati,

Sî ncleg diznău di seamnili-alîsati

Chirolu dus, aşi cum fu nîoarî.

(Te caut pe cărările de altădată,

Din locurile de mult cutreierate

Să încheg din nou din semnele lăaste

Timpul dus, aşa cum fu cândva.)

Vedu numili, a mea şi a ta, zgrîmati

Pi coaja-a unui pom sum nî iňioarî,

Cîndu işeam dit cîsîbă nafoarî

Ş-ghineam nipoi tu-a noaptiļei sîhati.

(Văd numele, al meu şi al tău, zgâriate

Pe coaja unui pom sub o inimioară,

Când ieşeam din oraş afară

Şi veneam înapoi în ceas de noapte.)

Ia-u ş-banca di sum salţea aumbroasî

Dit vecl’iul parcu iu n-apînghiseam

Di croplu-a soarilui ş-n-avîpiseam.

(Iat-o şi banca de sub salcia umbroasă

Din vechiul parc unde ne adăposteam

De arşiţa soarelui şi ne avîpiseam.)

Ia-lu ş-laclu ňirlu cu-a lui livî-avroasî

Ţi n-arcura. A tutulor lî grescu

Ma tuti-amuti-s ş-nu ňi-apîndisescu.

(Iată-l şi lacul albastru cu a sa adiere de vânt

Ce ne răcorea. Tuturor le grăiesc

Dar toate amuţite-s şi nu-mi răspând.)


5. Ňi-u inima (Mi-e inima)
Ňi-u inima ca unî avghilii

Ţi easti dispriunî curdhisitî

Ş-hîzîri,-atumţea cîndu-i hîidipsitî,

S-ş-u cîntî mîghipsita-l’i miludhii.

 (Mi-e inima ca o vioară

 Ce este întotdeauna acordată

 Şi pregătită, atunci când e răsfăţată,

 Să-şi cânte vrăjita melodie.)

 Ňi-u inima ca unî apiritî

 Di soari ţi s-aprindi tu hîrghii

 Şi-arucî-arădz pi om ş-pi lughurii

 Dit ahurhitî pîn-tu bitisitî.

 (Mi-e inima ca un răsărit

 De soare ce s-aprinde cu aurora

 Şi aruncă raze pe om şi lucruri

 De la început până la sfârşit.)

Ni-u inima ca nî primvearî cari

Cu strani chindisiti s-alixeaşti

Şi-a fisilei niahîrziti hari

Ca nveasti naui u armîtuşeşti.

Cu-ahtari inimi tu cheptu, cum

Bînaticlu s-nu ni-hibă fîrî fum?

(Îmi e inima ca o primăvară care

Cu straie dichisite se îmbracă

Şi nepreţuita graţie

Ca o mireasă o împodobeşte.

Cu astfel de inimă în piept,cum

Viaţa să nu ne fie fără fum?)

 

6. Idhvea cîrari 

Mira, ţîni minti? nî fu agurli.

Idhvea cîrari deadun nî duţea.

Ţerlu-aşi nirlu eara pi citii!

Di nsus ahîtî lunini cîdea!

Mira, ţii minte? ne fu bine.

Aceeaşi cărare împreună ne ducea.

Cerul aşa albastru era pe acoperiş!

De sus atâtea lumini cădeau!)

 

Ň-işişi dininti nîoarî cu soarli,

Imnînda-agalea cu gleoati minuti,

Canda lilici cîlcai cu cicioarli,

Canda cu tini-aveai izvurli.

(Îmi ieşişi înainte simultan cu soarele,

Mergând agale cu un pas pe minut,

Parcă flori călcai cu picioarele,

Parcă cu tine aveai izvoarele toate.)

Eara naevea, am canda tu visu

Îňi si pîrea cî bînedzu iftihia

Cî tu-a melu suflitu ţer nău fu dişclisu,

Cî diznău vrearea ş-cîntă miludhia.

(Era aievea, dar parcă în vis

Mi se părea că trăiesc fericirea

Că în al meu suflet cer nou fu deschis,

Că din nou dragostea îşi cântă melodia.)

Pi sum a ţerlui cidîri ti-anami

Noi triţeam pit muşuteţ di discînticu.

Inima-ňi tutî ňi-eara bîirami,

Mplinî di-a vrearil’ei mîghipsit cînticu.

(Pe sub al cerului cort pentru nume

Noi treceam prin frumuseţi de descântec.

Inima-mi toată mi-era bairam,

Plină de al dragostei vrăjit cântec.)

 

7. Mîvii (Vrajă)

Ti vidzui, lea feată, ti vidzui

Cîndu ti bîşea un fcior, i nu-i?

(Te văzui, tu fată,te văzui

Când te săruta un băiat, nu-I aşa?)

Poţ ta s-dzîţ, cî nu-i aşiţi, poţ,

Cu ahînti scaļi pi pîrpodz?

(Poţi să zici, că nu-i aşa, poţi,

Cu atâtea scaie pe ciorapi?)

Cî-ţe, vomhiră, nu vrei s-li curi

S-nu s-ducheascî serli iu ti furi?

(De ce, vomhiră, nu vrei să le opreşti

Să nu se ştie serile unde te furişezi?)

Tuţ viţiňl’i ştiu, mîrată, tuţ,

Cathi seară ‘ndreptu iu ti duţ.

(Toţi vecinii ştiu, sărmano, toţi,

În fiecare seară direct unde te duci.)

Tini maş nu vedz ţiva, nu vedz,

Canda singură pi loc bînedz.

(Doar tu nu vezi nimic, nu vezi

Parcă singură pe pământ trăieşti.)

Ş-nu-avdzî dip ţiva ţi ş-dzîcu,ţiva.

Ţi măvi ţîn tu fum duchirea-a ta?

(Şi să nu auzi nimic îţi spun, nimic.

Ce vrăji ţin în fum simţirea ta?)

 
 

 

SURSA

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 112-124.


În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu publicau Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus 19 poezii ale lui Marcu Beza (1882-1949), transpuse în română de cei doi editori: Cîntic (H. C.), Minduiri (H. C.), Vruta cătră picurar (K. I.), Cînticlu a neauăl'ei (K. I.), Cloputile... (H. C.), Din casă (K. I.), Prîndzul (K. I.), La tăruşte (K .I.), Loară valea... (H. C.), Iu suntu?... (K. I.).

 


Cîntic (Cîntec)


Da cap luna pisti noapte,

ca 'nă galbină curună.

Dzînile cu chepturi goale

pi la şopute si-adună.

Ş-tu minuta estă dulţe

şi-avdu cărvănari pri cale

cum tot urdină ş-ma cîntă

lăcrămos, cu-ahîntă jeale,

di si ntreabă ş-lail'i munţî

diştiptaţ di-a lor cîntare:

''Ţe au, moi, di 'şi-plîngu-aşiţe

cărvănaril'i-n calea mare?''

(Se iveşte luna-n noapte -

O cunună de argint,

Tocmai cînd - naiade goale

Vin la şipot în alint.

Le petrece cîntec dulce,

Îngînat de cărăuşi

Care-şi plîng dorul de-acasă,

Tot pe drumuri, mereu duşi...

Culmile de munţi, trezite,

Se-nfioară de-al lor cînt.

''Ce păcate trag, sărmanii,

De n-au tihnă pe pămînt?'')

 


Minduiri (Gînduri negre)

Nu-am vîrnu... Toţ muriră,

Maşi pangul sta di s-niră

tu un cornu.

Şi ni-ţase,-arucă-alaţă

cînd ocl'il'i-a mei acaţă

si-şi plîngă.

Ş-di cum îl ved că treaţe

cu pîndza a lui araţe

ca savan,

întreaga bană ni-pare

'nă casă mare, mare

di pangu.

(N-am pe nimeni... Toţi s-au dus,

Doar paingul stă mofluz

De o parte.

Şi tot ţese, trage fire,

Îmi curg lacrimi în neştire,

Şi plîng, plîng.

Urmărindu-l cum tot trece

Peste pînza lui cea rece

Precum giulgiul,

Viaţa-ntreagă mi se pare

Ca o casă goală, mare

De paing.)

Anviţai că taha pangul

easte suflitlu-a vărnui,

care l-poartă cătră mine

vrearea-a lui.

Şi-ună dzuuă: - Pangu frate,

lu ntribai cu ocl'i udzî,

ţe ma deapini? Ţe-s aesti

lăi fărfudzî?

- Ţ-fac un savan. Află-ţ ninga

'nă cutie şi-ună cruţe,

că, vedz, moartea di-avărliga

ma ti-aduţe.

Şi-aplicat, apoia, pangul

pisti caplu-a meu, aproape,

cîte lucre nu ni-aspuse

di la groape!...

(Unii spun c-ar fi paingul

Vreun suflet răposat -

Şi că-l mînă înspre tine

Gînd curat.

Într-o zi, nedumerit,

Îl întreb: - Păianjen, frate,

Ce tot ţeşi bizarerii

Încurcate?

- Mă-ngrijesc să-ţi fac linţoliu;

Tu să-ţi caţi cruce, sicriu -

Că îţi dă tîrcoale moartea,

Încă viu.

Şi mi-a spus paingul multe -

Despre trecerea din viaţă,

De simţeam că-ncheagă-n pieptu-mi

Sloi de gheaţă.)

 

 

Vruta cătră picurar (Iubita către păstor)

Ţe negură! Ţe vimturi!...

Jilos cupiile bat.

Agiumse toamnă greauă,

lai picurar mărat!

(Ce negură! Ce vînturi!

Trec turme ca un nor...

Ajuns-a toamna grea,

sărmanul meu păstor!)

Şi ni-fudzi tine diparte,

nu ni-avdzî plîmtul graiu,

cîndu căşearea goală

s-dirină pisti plaiu.

(Tu ai să pleci departe,

n-auzi jelitu-mi grai...

Rămîne stîna goală,

pustiu e-al nostru plai.)

Ah, singura-a mea vreare,

lăi minduiri ni spun

că, poate, vîrnoară

nu va s-bînăm deadun;

(Iubitul meu păstor,

ce gînduri mă apasă!

Că, poate, niciodată

n-ai să mai vii acasă!)

Va s-crească lundzi schini

pri calea di al oi,

ş-că tine nu va s-vini,

giuneale, nu va s-vini!

(Vor creşte mărăcini

pe drumul de la oi...

Dar mi se pare, mîndre,

n-ai să mai vii-napoi!)

 

 

Cînticlu a neauăl'ei (Cîntecul zăpezii)

Muşeatile plaiuri

az dormu tăcute.

Năval'iuri, năval'iuri

si-aştearnă pri tute.

(Frumoase poiene,

azi dorm în tăcere...

Troiene, troiene

s-aştern peste ele.)

Agalea, ca roiuri

di albe lilice,

cad peane şi-asboară

ş-tu vimtu nvilice.

(Şi cad roiuri-roiuri,

petale de flori

şi vîntul le poartă

spre negrele zări.)

Din ţerlu ţe nu-avde

criparea-nă greauă,

niloasă şi-ambară

s-nă vini, albă neauă.

(Din cerul ce-i surd,

la durerea-ne grea,

cu mare belşug

să vii, albă nea.)

Ş-tu munţî, diparte,

iu fara-a mea s-frîndze,

dipune şi-astupă

cărările di sîndze.

(Departe, în munţi,

unde neamul meu plînge,

aşterne-te, nea,

pe drumuri de sînge.)

 

 

Cloputile... (Clopotele...)

Clopute cu boţi di nilă

plîngu calea tu păduri.

Pisti giuguri trec anarga

lăi năuri.

(Clopote - a jale bat,

În tot codrul răsunînd;

Peste creste - se alungă

Nori, de-a rînd.)

Cloputile, cloputile...

Cum asună vrearea-a lor!

Di-iu lă vine-ahîntă jeale

şi-ahît dor?

(Clopotele, clopotele...

Cum răsună! Ce fior!

Unde ascund atîta jale

Şi-atît dor?!)

Ş-tută noaptea dipun hima,

pi la ermile fîntăni,

ca stihiile - bair, bair

di cărvăni.

(Trec în noapte caravane -

Pe lîngă fîntîni pustii;

Joacă umbre, se-ntretaie,

Ca stafii.)

Ş-cloputile, că him oarfăni

ş-că nă lo cănina spun.

Ş-tută noaptea plîngu, laile,

ş-ma dipun!

(Clopotele! Toate zic

De obida noastră mare,

Că rămas-am fără nici o

Apărare!)

Canda vor s-dişteaptă-anamea

di tu horile-a noastre, moi!

...Dumnidzale, toarnă-ţ ocl'il'i

ş-cătră noi!

Parcă-ar vrea - străvechea cinste

Să ne-o-aducă înapoi...

Doamne, ţi-ai întors privirea

De la noi!)

 

Din casă (Din casă)

 

Vatra-i goală. Di cu seara

nişti paltini tut asună,

ş-ca nivol'ea, umbre groase

ţingu loclu dipriună.

(Vatra-i goală. Iar afară

paltinii se frîng pe grind.

Ca nevoia, umbre dese

tot pămîntul îl cuprind.)

Amînat, chirduş pri căl'iuri,

chirăgiadzl'i-acaţă s-treacă,

di 'şi-astal'e lai vîrcolaţi...

Dîrcea l'i-bate, noapte l'i-neacă.

(Rătăciţi pe drum, tîrziu,

chiragii-ncep să treacă.

Nici o umbră...doar pustiu...

Noaptea, ploaia îi îneacă.)

Tu un cornu sta icoana...

Ţerlu-ascapiră nafoară

ş-mi l'ea frica... - Doamne, Doamne,

iu s-duc nîşi ahtare oară?

(În ungher -  o lumînare...

Totu-afară parcă geme...

Şi mi-e frică... Doamne, Doamne,

unde merg pe-atare vreme?)

 

 

Prîndzul (Amiaza)

Dă-ţ turmile ncoa si-amiridză,

fărtate, că-i fearica vearde.

Ţu-aumbră nu-şi intră zăduhlu,

ni soarile tu-aumbră nu arde.

(Amuşină-ţi turmele-ncoa',

fîrtate, căci feriga-i verde...

La umbră n-ajunge zăduful

şi soarele-n umbră se pierde.)

Pri cale cărvănile-agălescu

şi vrearea-a lor scade şi scade.

Sta munţîl'i, pădurile tăcute

cu percea-a lor pînă di pade.

(Chervane pe drumuri se-opresc...

Nu-i cîntec, nici plîns, nici cuvînt...

Şi-n munţi, pădurile-adînci

ramuri îşi pleacă-n pămînt.)

Aclo maşi iu apile cură,

iu sălţile-adară curună

pri undză, izvur, acloţe

cîntări misticate-arăsună.

(Doar sus, la izvor, unde sălcii

se-apleacă-mpletindu-şi cunună,

din undele limpezi de ape

cîntări minunate răsună.)

Boţi multe şi-arîsuri... Apoia,

da mailu şi si-avde ca toacă.

Pişchire vedză, peatiţe albe,

tu albu lunină că gioacă.

(Apoi... şi maiul se-aude

şi fetele spală şi cîntă...

Cămăşi şi albe năframe

în alba lumină se zvîntă.)

Bilescu mul'erile. Şi stoguri

imnînda tu iarbă, lişoare

şi svelte, părumbile nîse,

la pîndza şi-u tindu la soare.

(Şi pînza-nnălbesc. Iar apoi

în iarbă se-ntind - porumbiţe -

şi-n soarele-amiezii lucesc

şi văluri şi plete-n cosiţe.)

Dă-ţ turmile ncoa si-amiridză,

fîrtate, că-i fearica vearde.

Tu-aumbră nu-şi intră zăduhlu,

ni soarile tu-aumbră nu arde.

(Amuşină-ţi turmele-ncoa',

fîrtate, căci feriga-i verde...

La umbră n-ajunge zăduful

şi soarele-n umbră se pierde.)

 

La tăruşte (La stînă)

Doi picurari aveagl'e

sum neguri di brumar

tăruştea-a lor, iu vimtul

pitrunde ca-n ţilar.

(Doi păcurari veghează

- sînt neguri de brumar -

la stînă, unde vîntul

aleargă ca tîlhar.)

Ş-ma tac. Di oară-oară

cu jeale cînil'i-angană,

Tac şi-oile. Corghi-asboară

şi ntunică pri dzeană.

(Şi tac. Cu jale-n glas

doar cîinii-şi cheamă blînd.

Dorm turmele. Şi corbii

trec, zarea-ntunecînd.)

Ţe nod în cheptu l'i ţîne?

''Fărtate, greaşte unlu,

va s-tradzim cale mîne.''

(Ce gînd îi bate acum?

''Fîrtate, zice unul,

mîine, pornim la drum''.)

Şi-alantu l'i dzîţe: ''Ştiu...

Ma nu va li-află bunlu

cupiile tu-arniu!''

(''Ştiu - spune celălalt,

dar turmele n-or merge

cu bine la iernat!'')

 

Loară valea... (În exod)

Loară valea, valea oile,

pi tu mardzinea di-aluni.

- Iu duţî turma, picurare,

şi-iu dipuni?

(Se scoboară turme-n jos,

Tot prin rarişti de aluni.

- Încotro le tot mînaţi,

Oameni buni?)

- Iu s-mi duc, o lai fîrtate,

că nu ştii ţe-i la căşeri...

Vimtul suflă .-nu si-avd cîntiţi

di flueri.

(- Încotro vedem cu ochii,

Că de-o vreme, pe la stînă,

Numai crivăţul şi jalea

Se îngînă!)

Ş-că fudzim... iarna şi-u greauă,

di nă-alasă-ahînţî ani

fără noatini, fîră neale

ş-gulişeani.

(Vine iarna peste culmi

Şi mioarele ne pier,

De-o rămîne locul gol

Şi stingher!)

Era seara. Pi tu neguri

dipunea cupii di oi.

Ş-ţe jilos plîndzea pădurea

dinăpoi!...

(Amurgeşte. Trec mereu -

Pîlcuri, turmă după turmă;

Le petrece codrul, trist,

De din urmă...)

- Oară bun, cara, du-te,

o lai oarfăn picurar;

ş-Dumnidzău s-li-aducă tute,

tute-ambar!

(- Cale bună, dragi ortaci,

Fie Dumnezeu cu voi -

Şi la vară să vă-ntoarceţi

Iar la noi!)

 

Iu suntu?... (Unde sînt?...)

Iu suntu di nu-asună

cărvănile-auaţe-n vale?...

Ş-încl'ină ş-fadzi la lună

di jeale.

(Pustiu pe drumuri, văi...

Şi unde-s caravane?

Şi fagii lasă umbre, ca negrele

sumane.)

Sta Gramustea tăcută...

Su muril'i gol'i, pit porţî,

trec umbre noaptea tută

di morţî.

(Sta Gramostea* tăcută...

Pe lîngă ziduri, porţi

trec noaptea numai umbre

de morţi.)

Şi-ascultă...Si-avdu la fîntîni,

aproape, mult aproape

fluierile-a noastre ca cîmbăni

pri groape!

(Ascultă... la fîntîni

se-aude-un cînt, departe...

Şi fluierul - un clopot ce sună

parcă-a noapte.)

 

*Gramoste - Mare centru aromânesc în masivul muntos Gramos, în Grecia (n. ed.)

 

 

SURSA:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 200-223.



În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu (1928 - ) şi Kira Iorgoveanu (1948 - ) au publicat Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus şi 38 de poezii ale lui Nuşi Tulliu (1872-1941), transpuse de ei în română: Nsus tu munte (K.I.), Cilnicamea ş-picuraril'i (H. C.), Cîntic (K. I.), Seară (K. I.), Flueara (K. I.), Trîşi la treile şopute...(K. I.), Blăstem di vrut (K. I.).

 

Nsus tu munte (Sus, la munte)

Jalea cîinilor -

Jalea armânilor

(Jalea îinilor -

Jalea aromânilor)

 

Nsus tu munte-aurlă cînil'i,

Picuraril'i plîng acasă.

Vor si s-aducă tra s-l'i-angană

Ma mul'erile nu-l'i alasă,

Că chirdură oile toate

Şi nu pot tra s-li hrănească -.

S-mută perlu cîndu l'i-avdzî,

Mintea sta si se-alăcească!

Nsus pri dzeană-aşteaptă bacil'i

Cu afărlicele tu mînă,

Ma nu ved iuva, măraţl'i,

Ni cupie, nică stînă;

Şi cînd fug , bătuţ di jale,

Munţîl'i gol'i di oi mutrescu;

După nîşidi foame cînil'i

Piste dzenuri ma zghilescu!

(Sus, la munte, urlă cîinii,

Păcurarii plîng acasă...

Vor să meargă şi să-i cheme,

Dar femeile nu-i lasă,

Căci pierit-au turmele,

Cîinii nu pot săţi hrănească

Se-nspăimîntă cînd i-aud

Mintea să le-nnebunească!

Sus, pe deal, aşteaptă bacii

Cu cîrligele în mînă

Nicăieri nu văd, săracii,

Nici o turmă, nici o stînă.

Cînd se duc, cuprinşi de jale,

Munţii fără oi privesc

După ei, de foame, cîinii

Peste dealuri hăituiesc.)

 

 

Cilnicamea ş-picuraril'i (Celnici* şi păstori armâni)

La turuştile di-n dzeană picuraril'i toţ se-adună,

Di pri Elimbu l'i mutreaşte nvirinată albă lună.

Ma nu ştiu tră care lucru picuraril'i se-adunară

La turuştile di-n dzeană, a lor celniţi iu-l'i cl'imară!

Lumea dzîţe că nîşi canda si zburîră s-nu-nchisească

Anlu-aestu cu cupiile ruga pîn's-nu lă plătească;

Că di dzaţe meşi di dzîle a vîrnui nu l'i-au plătită,

Nu-au ţăruhe tu cicioare şi ţipunea lă-i tuchită.

Ţara-l'i mîcă pri tu munţî, nu-au niţi pîne di sicară.

Cilnicame, cilnicame, pînă ş-cînil'i va lă moară!

Di-agiunaticu ş-dibslăbinţă niţi căţalile nu feată,

Că mărata armâname-agiumsi astădzi dispul'iată.

Picuraril'i?... Oh, lăiţl'i! Tu-an nă oară vin acasă,

Şi niveastile lă plîngu că fărină nu lă-alasă.

Plîng ficioril'i tră bubotă, plîngu corghil'i şi s-dirină -

Te vreţ, celniţî, tu Hasandra picuraril'i tra s-vă vină?

Maşi cărligu cu tămbarea easte ntreaga-a lor aveare;

Ia plătiţ-lă ruga toată, cu tutiputa vă cheare...

Ia plătiţ-lă ma curundu, că va-acaţă munţîl'i neauă

S-va s-vă cheară toţ birbeţl'i ş-nu va-armînă vîrnă neauă!

(Şi se strîng la tîrle, sus, toţi păstorii - la răstimp,

Privegheaţi de luna plină - ca o strajă, pe Olimp.

Dar de ce se tot adună bieţii oameni, cînd şi cînd?

Care pricină-i frămîntă şi îi face numai gînd?

Umblă zvonuri că anume, de la celnici vor să ştie

Că ăst an n-au să trudească iarăşi, făr de simbrie!

A trecut atîta vreme de cînd n-au luat vreo plată -

De-au ajuns ca vai de lume: cerşetori sadea arată...

Nu mai ştiu nici ei de cînd n-au văzut culoarea pîinii;

O, voi, celnici, - pîn şi cînii ni se sting de foame, cînii!

Nici căţelele nu fată... leapădă pe unde-apucă -

Parcă e sfîrşitul lumii, parcă totul e pe ducă...

La un an, păstorii - dacă, pe acasă mai coboară,

Flămînzesc ai lor în vatră, n-au ce măcina la moară...

Se topesc văzînd cu ochii - plozi, femei, bătrîni mereu...

Cum de vă slujim, stăpîni? Nu v-ar răbda Dumnezeu!...

Că doar căţele şi sarici sînt averea noastă toată;

Turmele sînt ale voastre - munţii - cît se vede, roată...

Ci plătiţi-ne simbria, nu vă mai ţineţi semeţi,

C-altfel, vă lăsăm cu ele - să vă-ngropaţi în nămeţi!)

* Celnicul era mare proprietar de turme şi şeful mai multor familii (n. ed.)

 

 

Cîntic (Cîntec)

Murminţî vedzî pit căl'iuri

Şi morţî pit cărări,

Tu case avdzî suschir,

Pri praguri maşi uhtări;

Că moaşile s-dirină

Cîndu torcu tru ubor:

Iu sunt ficiorl'i-a lor?...

Sunt morţî trî mileti

Şi naturile lî plăng

Ca puil'i piste dîrmă,

Cînd mamile ma-şi frîng

Di jale a lor palme

Ş-ţălufrile ş-li scotu.

Nu-i casă tra s-nu plîngă

Un frate, ver, nipotu;

Şi noaptea, cînd dormu

Şi ţeru şi-amare ş-locu,

Ascultă-amarlu plăngu

Şi suschiru di focu

Ţe vine di diparte

Pri aripe di vimt,

Ş-uhteadză corbul suflit

Di-un dor amaru, neastimt!

(Pe drumuri vezi morminte

Şi morţi vezi pe cărări

În case-auzi suspine,

Pe praguri doar oftări;

Bătrînele bocesc

Cînd torc în curtea lor,

Căci unde li-s bărbaţii,

Unde-s feciorii lor?

Murit-au pentru neam...

Copiiii azi le plîng

Ca păsările-n cuiburi

Şi mamele îşi frîng

De jale-ale lor mîini,

Podoabele îşi scot.

Nu-i casă să nu plîngă

Un frate, văr, nepot.

Iar noaptea, cînd dorm,

Cer, mare şi pănînt,

Ascultă-amarul plîns

Suspinul făr' cuvînt

Ce vine de departe

Pe aripe de vînt.

Şi-oftează bietul suflet

De dor amar şi sfînt!)

 

 

Seară (Seară)

Seară!

Muşeat tu munte-asună un cîntic di fluiară,

Cupiile trec în dzare şi dzeana ma şi-u-alină;

Dit chinill'i llăi şi-anălţî arsare luna mplină.

Diparte, la turuşte, se-alumtă picuraril'i,

Cînd laptili şi-l frîngu cîntîndalui căşearil'i.

Doi celniţi trec căvală pri cal'i ţe canda-azboară;

A nia maşi îni plîndze mărata di inioară

Cînd avdu pitpalaclu cum cîntă pri tu grîne,

Ş-la şoputlu dit vale muşeatile armâne

Ţe plîng că oile toate tui Agrafe lă loară...

Ah! ţe muşeată-i seara, ma cît îni pare-amară

Nigritaa-a l'ei dulţeame di lună hrisusită!

Ascultu piturnicl'ia cu inima jilită

Şi moartă-ni para canda luţita primuveară. -

Iu easte Armânamea?... Ţe plîndzî, o, fluiară*

(Seară!

Un fluieraş la munte duios răsună iară.

Urcînd dealul, cuminte, trec turmele în zare

Şi dintre pinii nalţi acum luna răsare.

Se iau la trîntă-acuma, la stînă, păcurarii

În cîntece-şi frămîntă-acum laptele căşarii*.

Doi celnici trec călare pe cai ce parcă zboară

Şi mie doar îmi plînge sărmana inimioară.

Cînd pitpalacu-aud cîntînd în lan de grîne,

La şipotul din vale, frumoase aromâne

Jelesc că turme mîndre la Agrafa** le luară.

Ah! Ce frumoasă-i seara, dar cît este de-amară!

Nespusa ei dulceaţă de luna aurită!

Ascult şi turtureaua cu inima jelită

Şi moartă parcă-mi pare frumoasă primăvara -

Unde-i aromânamea? De ce plîngi, fluier, iară?)

* Ciobanii care fac brînza, caşul. Din lat. casearius (n. ed.)

** Localitate în Tesalia, la sud de Tricala (Tricol) şi la nord de Cîărpeniş, Grecia (n. ed.)

 

 

Flueara (Cavalul)

Pri măghulă, cătră seară,

Bate dulţe nă flueară;

Bate-agalea şi jiloasă

Cînd da luna scîntil'ioasă.

(Înspre seară, pe un deal,

Dulce cîntă un caval;

Cîntă-agale,-ndurerat

Cînd răsare luna-n sat.)

Care-armân îşi plîndze dorlu

Cînd l'ia oile ciorlu-ciorlu

Tra să s-ducă la sărine

Pri tu mardzinea de-avine?

(Care-armân îşi plînge dorul

Cînd îşi mînă-ntreg cioporul

Să le ducă - sute, mii,

Prin cîmpiile cu vii?)

Bair-bair oile-azgheară

Pri măvulă, cătră seară.

Şi flueara jălos bate,

Di-ni mi tal'e tu hicate!

(Şiruri, şiruri, turmazbiară

Pe colină, către seară.

Şi duios cavalul cîntă...

Biata inimă mi-e frîntă!)

 

 

Trîşi la treile şopute... (La cele trei şipote...)

Trăşi la treile şopute

Se-avdu dulţi-aropute,

Canda plîngu clopute...

Plîngu-acolţe izvurile,

Izvurile ş-fîntînile

Iu se-aspeală dzînile,

Dzînile dail'ianile,

Cu muşeate dzeanile!

Plîngu-acloţe şi-frîndzîle.

Frîndzîle nişcatile

Di vimturi - blăstimatile!

Plîngu greu ş-pădurile,

Di lă se-avd murmurile.

Toamna plîngu arinil'i,

Arinil'i şi paltinil'i.

Că tot mor lilicile

Ţe li calcă pricile;

Că se-aspargu stînile

Şi că fug armânile,

Albile ca dzînile;

Că l'i-alasă oile

Şi l'i-alumtă ploile

Ţe-aghunescu verile,

Puil'i ş-prumuverile!

(La cele trei şipote

S-auzeau dulci ropote,

Parcă plîngeau clopote...

Acolo izvoarele

Tot plîng cu fîntînele

Und' se spală zînele

Zînele cu mîndre gene

Cu frumoasele sprâncene.

Acolo plîng frunzele,

Frunzele, mişcatele

De vînt - blestematele!

Freamătă pădurile,

Li se-aud murmurele.

Iar apoi se plîng arinii

Arinii şi cu paltinii

Că se uscă florile -

Le calcă jivinele,

Că se strică stînele

Şi că fug armânele,

Albe ca şi zînele;

Că le pleacă oile

Şi că le bat ploile,

Ce alungă verile

Şi cu primăverile!)

 

Blăstem di vrut (Blestem către iubită)

Ni puil'u di om, ni vimtu graiu dulţe s-nu ţ-aducă.

Şi lăcrinile dit ocl'i durearea s-ţî usucă;

S-nu ştii iu cade truplu-ni, iu groapa va ni-u sapă,

S-te-avină totna-aumbra-ni şi loclu s-nu ti ncapă.

Din cap s-ţî zmuldzi perlu şisomnul s-nu te-acaţă,

Si-ngălbineşti ca moartea tu frîmte şi tu faţă.

Ca ţeara pri murmintu di dor si-ni titucheşti,

Si suschiri bana-ţ toată, cu boaţe si zghileşti.

Si-agiundzi s-ţî urăşti părinţîl'i şi surările,

Se-aladzî prit munţî plîmtă,s-pitrundzî toate-amările.

Iuva s-nu-ni dai di urmă, s-ti deapiri di dureare,

S-ţ-aruchi cu mînile-ţ sinlu, sîndze se-ascuchi di vreare,

Se-arîdă lumea toată di jalea ta ş-di tine,

Si-ţ pară ţerlu chisă, goc stealile sirine.

La moartea-ta ta s-nu hibă ni soră, niţi frate,

Şi corghil'i lăi si-ţ mîcă şi inimă ş-hicate...

Blăstem, blăstem prin tine, muşeata mea armână,

Cu-arîsu muşeat ca anghil, cu suflit di pîngînă.

(Să nu-ţi aducă vîntul şi pui de om grai dulce,

Şi lacrimele toate durerea-ţi le usuce;

Să nu ştii unde-i trupu-mi, nici groapa unde-o sape

Să-mi simţi de-a pururi umbra, pămîntul nu te-ncape.

Din cap să-ţi smulgi şi părul şi somn nu-ţi deie soartea

La frunte şi la faţă să-ngălbeneşti ca moartea.

De doru-mi, ca făclia încet să te topeşti

Şi să suspini întruna, viaţa-ţi s-o urăşti.

S-ajungi să-ţi blestemi casa şi fraţii şi surori,

S-alergi prin munţi plîngînd şi în afund de mări.

Şi urma să nu-mi afla, să taci în neştire,

Să-ţi rupi cu mîna pieptul, nebună de iubire,

Să rîdă lumea toată de jalea-ţi şi de tine,

Să-ţi pară cerul iad, foc - stelele senine.

La moartea ta să n-ai nici soră şi nici tată

Şi corbii să-ţi mănînce mîndreţea ta de fată!

Te blestem azi cu jale, frumoasa mea armână,

Cu zîmbetul de înger, cu suflet de păgînă!)

 

 

Pri un purumbu... (Cu un porumbel...)

Pri-un purumbu-azburător

Ţi-l pitrecu măratlu-ni dor,

Fără carte, fără zbor;

Ca s-vrei tine, ocl'iu laiu,

Ni-l pitreaţe maşi cu-un graiu.

Moi lilice di tru maiu!

Altoară c-un birbil'iu

Va-ţ pitrecu muşeat cundil'iu

Di-ună peană di sirvil'iu:

S-ţî scrii dorlu-a tău curatu

Şi mirăchile ţe-ni ti batu

Cînd ti culţi plîmtă-n patu.

Pînă-atunţi, trandafilă,

Scumpa mea garafilă,

Vearsă-ţ lacrima di dor

Şi-ni pitreaţe-u pri-un nior,

I pri vimtul călător

Tra s-ni-u beau di jale, s-mor.

(Cu porumbul călător

Îţi trimit sărmanu-mi dor,

Fără carte, doar pe nor.

Draga mea, cu ochiul lai*,

Să-mi trimiţi un singur grai,

Floare, tu, din luna mai!

Dacă-ai să mă rogi duios

Îţi trimit condei frumos

Dintr-un lemn de chiparos:

Să-ţi scrii dorul tău curat,

Gîndurile ce te bat,

Plînsă cînd te culci în pat.

Fată dragă, pînă-atunci,

Garofiţă de pe lunci,

Varsă-ţi lacrima de dor,

Şi trimite-mi-o pe-un nor,

Sau cu vîntul călător,

Ca s-o beau, apoi să mor!)

 

SURSA:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 85-133.

Tulliu, poezie, antologie, editor, Cândroveanu, Iorgoveanu, 1985, Cartea, Românească, transpunere, română, păstorit, celnic, Olimp, Dumnezeu, tămbare, veacsarică, cîrlig, neam, Flueara, Cavalul, Cîntic, familie, căşar, Tesalia, Tricala, Cărpeniş, Grecia, Hasandra, Agrafa, şoput, blestem, dragoste

 

În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu (1928 - ) şi Kira Iorgoveanu (1948 - ) publicau Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus şi 17 poezii ale lui Constantin Belimace (1848-1934), cu transpuneri în română ale editorilor: Dimândarea părintească (K. I. şi H. C.), Picurarlu (H. C.), Picurarlu cătră vruta lui (H. C.), Toamna tu-arniu (H. C.), Un cîntic (H. C.), Auşlu cărvănar (H. C.), Cucotlu (H. C.), Codrughionlu (H. C.), Hoara (K. I.), Păreare di-arău (K. I.), Muluviştea (K. I.), .

 

 


 

Dimîndarea părintească (Diată părintească) (Diată veche)


 

Părintesca dimîndare
sprigiură cu foc mare,
Fraţ
di mumă şi di-un tată,
Noi, Armâni
di eta toată.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required