Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Caragiani
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Profesorul aromân Sterie Diamandi (1897 Mețovo/Aminciu * Imperiul Otoman / Grecia – 1981 România) a publicat în 1935 volumul Galeria oamenilor politici.


Printre cei 12 oameni politici români interbelici cărora le-a făcut portrete literare, S.D. l-a inclus și pe marele istoric Nicolae Iorga, premier în 1931-1932.


Într-unul din momentele legate de educația  viitorului savant a fost implicat și profesorul aromân Ioan Caragiani (1841 Avdela * Imperiul Otoman / Grecia – 1921 Iași * România). Absolvent de filologie la Atena, el a ocupat posturi de profesor de greacă la Gimnaziul Central din Iași și apoi la Universitatea din capitala culturală a Moldovei. Specialist în folclorul aromânilor, I.C. va devein membru al Academiei Române ca reprezentant al acestora.


<Fostul prim-ministru, Gheorghe Mironescu*, într-un discurs ocazional, evocînd cu simplitate și căldură amintirea anilor petrecuți la Liceul Național din Iași, vorbește de elevul Nicolae Iorga ca de o apariție fenomenală.

Aceeași impresie o va produce ca student și ca profesor, manifestîndu-se cu zgomot și cu strălucire pe toate tărîmurile, unde desfășoară o activitate, afară din cale de prodigioasă.

Uimește și înspăimântă pe toată lumea prin vasta și multilaterala lui cultură, prin formidabila lui memorie, prin uriașa lui putere de muncă, care nu ostenește ci necontenit produce. În fața unui asemenea exemplar, juriul examinator rămâne buimăcit.

Alexandru Odobescu**, președintele comisiei, e cît se poate de uluit.

-”Ce zici? îl întrebă el pe Caragiani, care făcea și dînsul parte din juriu.

-”Ce săzic? îi răspunde simpaticul membru al Junimii***, cunoscut prin humorul lui, Iorga ăsta îmi face impresia că e un călăreț, care călare pe un armăsar din cel mai pur sînge, dar care îl duce pe călăreț unde-i place și cum îi place, prin rîpi și peste cîmp. Georgian e călare pe o mîrțoagă, dar pe care o mînă cum îi place.”

În spusele lui Caragiani e o parte de adevăr.

Explicația însă e cît se poate de firească. În primul rînd, e considerentul vîrstei; Iorga avea pe atunci abia 24 de ani, etate puțin prielnică pentru coordonarea și sistematizarea cunoștințelor  ca și pentru formarea spiritului de discernămînt.>

 


SURSA

Sterie Dimandi, Galeria oamenilor politici, editura Gesa, 1991, p. 159



NOTE M.T.

*Gheorghe (George) Mironescu (1874-1949)  – Prim-ministru  din partea Partidului Național Țărănesc în 1930 și 1930-1931.

**Alexandru Odobescu (1834-1895) – Scriitor, arheolog, academician și politician. Profesor de arheologie la Universitatea București și director al Școlii Normale Superioare.

***Junimea – Asociație culturală înființată la Iași în 1863 ca formă instituțională a unui curent literar caracterizat de ironie, spirit filozofic, oratoric și critic și gust clasic și academic. Fondatorii au fost tineri întorși de la studii în Occident: Titu Maiorescu, Petre Carp, Iacob Negruzzi.

În almanahul revistei ieșene ”Convorbiri literare” din anul 1989, scriitorul și redactorul Lucian Dumbravă (1931-2007) realiza o Retrospectivă „Convorbiri” 89, având ca supratitlu sintagma „oameni, vremuri, cărți”.


Anul 1869 îl începea cu prezentarea unei analize a folcloristului aromân Ioan Caragiani (1841 Avdela*Imperiul Otoman/Grecia – 1921 Iași*România), membru fondator al Academiei Române în 1867, despre poezia populară aromână.


<Profesorul de origine macedoneană Ioan Caragiani, scriind despre poezia populară dialectală în sens larg, apreciază la 1869 în tradiția ideilor sugerate mai înainte de Pouquevill* ori Dimitrie Bolintineanu** că: românii trebuie să se cunoască mai bine întru dînșii, oricît de depărtați ar fi unii de alții, pentru că sunt una și aceeași familie, iar cei mai tari să ajute pe cei mai slabi și cei mai luminați  să lumineze pe cei neluminați. El își alege ca domeniu de cercetare poezia populară pentru că în ea poate ceti cineva în adîncul inimii unui popor și ea este totodată „cartea nescrisă în care poporul își întruchipează secretele inimii sale și cine a suferit simpatizează cu cei ce au avut aceleași suferințe”. Nu-i uită nici pe poeții culți, printre care Riga Velestinul*** sau Zalacosta****, de mai multe ori încoronat cu premii academice ateniene. Important este că de-a lungu vremurilor, dintre conaționalii săi, cei care voiau să învețe ceva își făceau studiile în limba greacă, deoarece de la schisma religioasă dintre orientali și occidentali*****, literele latine au fost proscrise ca eretice de clerul răsăritean, folosirea fiind sinonimă cu capitularea în fața barbariei și asigurarea chinurilor iadului, precum propovăduia călugărul Cosma, „un sfînt viu”, trimis din Fanar****** cu această misie în Rumelia*******: uitarea limbii moștenite de la romani pentru că „Dumnezeu în afară că nu o înțelege, dar nici nu vrea să o audă”. De aici și pînă la punerea la „falangă” (pedeapsă fizică) a învățăceilor „recalcitranți” n-a fost decît un singur pas. Celelalte „metode” să încercăm a le uita, din moment ce un întreg tezaur folkloric s-a păstrat totuși. Ba mai mult, scrie Caragiani, „pînă cînd formele [adică structurile fundamentale] unei limbi sunt neatinse, oricît de multe cuvinte străine ar avea limba este tot națională și poporul tot își păstrează în limbă modul său național de a gîndi”, așa încît, la acea data, țăranii din așezări foarte îndepărtate se puteau înțelege în limba lor strămoșească. Este plină de pitoresc specific  și disocierea în „termenii” general cunoscuți ce autorul face între poezia folclorică și cea cultă. „De aceea poesia populară, născută fără premeditațiune nici calcul, este fidela reflectare a impresiunilor țăranului, icoana expresivă a celor ce se petrec în ei în momentele agitațiunii triste sau vesele, fără nici o exagerațiune și fără nici un décor. / Lucrul se petrece cu totul alminterea la poeții culți; aceștia cu toată inspirațiunea lor , avînd, avînd a publica poezia meditează, mai calculă de unde să înceapă, pe unde să treacă și cum să finească, ca să facă și pe ceilalți să simtă ceea ce ei au simțit, iar cînd, fără să simtă, iau condeiul în mina, trebuie și mai mult să mediteze despre mijloacele ce au a întrebuința pentru a trece de inspirați. Poporul în această privință este mai franc, nici că găndește a trece drept poet, și cînd repetă înaintea altora în mod poetic ceea ce în singurătate simțise personal, se sfiește a se declara de autor, zice că de la alții auzi cîntecul”. Și iată un expresiv „cîntec de amor”, transcris fără fidelitatea fonetică a termenilor, a semnelor diacritice etc., ci în prafrazarea lui Ioan Caragiani: „Noi singuri să ne luăm, singuri să ne iubim, amîndoi o inimă s-avem și mumelor să nu le spunem; pentru că mumele știu multe vorbe, scoboară frunzele din munte, surpă și pe voinici de pe punte. Să fugim departe de această lume, ca să se uite și numele nostru; s-alegem văi cu ape curate sau păduri care sunt necălcate și unde florile sunt neadunate, și acolo să ne facem o colibă și să ne petrecem viața singuri și să nu ne aducem aminte de nimeni; și dacă ar fi să perim, dacă ar fi să murim, singuri noi doi să ne fim”>

 

SURSA

Lucian Dumbravă, Retrospectivă „Convorbiri” 89 / 1869, Almanah ”Convorbiri literare”, Iași, 1989, p. 36.

 

 

 

NOTE M. T.

*Pouquevill = Francois Pouqueville (1770-1838) – Medic, diplomat și istoric francez. Călător la începutul secolului XIX în provinciile balcanice ale Imperiului Otoman, despre care a scris mai multe cărți, în care îi menționează și pe aromâni.

**Dimitrie Bolintineanu (1819/1825 – 1872) – Scriitor și om politic român, al cărui tată a fost negustorul aromân Ianache Cosmad din Ohrid*Macedonia, care s-a căsătorit cu o româncă din satul Bolintin de lîngă București. A efectuat o călătorie în 1854 pe meleagurile natale ale tatălui său, pe care le-a descris mai tîrziu într-o carte, și a fost membru al unui comitet macedo-român înființat în 1863 la București.

*** Riga Velestinul (1757-1798) – Născut la Velestino, a fost autorul imnului Thurios, cântat de patrioții greci antiotomani pe melodia revoluționară franceză Carmagnole, fiind considerat erou al Greciei moderne.

****Zalacosta – Poet născut în satul aromân Săracu (azi Sirakou lângă Ianina, în nord-vestul Greciei)

*****Marea Schismă  – În iulie 1054 papa Leon IX și patriarhul de Constantinopol Mihail Cerularie s-au excomunicat reciproc, împărțind creștinătatea în Occidentul catolic și Orientul orthodox, eveniment care a reprezentat punctul culminant al unor neînțelegeri teologico-politice acumulate după împărțirea Imperiului Roman în 395.

******Fanar – Cartier al Constantinopolului/Istanbulului, în care locuiau după cucerirea otomană din 1453 fostele familii aristocrate bizantine și patriarhul ecumenic al Constantinopolului

<NO. 1 BUCUREȘTI,  IANUARIE 1921 ANUL LIII

În ziua de 13 ianuarie 1921 a încetat din viață bătrânul profesor de limba și literatura elină la Universitatea din Iași, Ioan Caragiani.

Născut în ziua de 11 fevruarie 1841 i-a lipsit numai o lună ca să împlinească vârsta de 80 de ani. Studiile secundare și superioare Caragiani le-a făcut la Atena și era un bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, pentru care avea o dragoste deosebită. Totuși el n-a voit să rămîie în Grecia, ci, bun Român de origine și sentimente, el a emigrat în 1864 în România unde i s-a încredințat catedra care a ocupat-o mai bine de jumătate de secol.

La înființarea Academiei Române în anul 1867, printre membrii din toate provinciile locuite de Români care aveau a reprezenta unitatea culturală și națională a României a fost numit și Caragiani, apoi, ultim supraviețuitor al celor ce compuseseră instituțiunea în 1867, a avut mulțumirea să asiste la serbarea solemnă pe care a organizat-o Academia la împlinirea unei jumătăți de secol.

Așezîndu-se în Iași în 1865, el făcu parte din membrii societății „Junimea”, frecventând regulat ședințele ei hebdomadare timp de 20 de ani; în „Convorbiri literare” Caragiani a publicat un șir de traduceri din Homer, Aristoteles și Theocrit, precum și articole originale despre Românii din Macedonia și poezia lor populară. El a făcut parte și dintre membrii societății „Junimea” care țineau prelegeri populare, filosofice, literare și istorice la Universitatea din Iași.

Caragiani avea un caracter egal, plăcut și totdeauna vesel. Vestit din cauza anecdotelor pe care le povestea cu o artă și un humor extraordinar, chiar pînă la bătrînețe. Caragiani era apreciat de toți cunoscuții săi și lasă o amintire dureroasă în cercul numeroșilor săi prieteni. >

 

SURSA

Al. Tzigara-Samurcaș, Necrologul unui junimist. Ioan Caragiani, Almanah „Convorbiri literare”, Iași, 1981, p. 16.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required