Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Iorga
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Dimitrie Bolintineanu a efectuat o călătorie în Macedonia otomană în vara anului 1854, pe când se afla în exil la Constantinopol/Istanbul. Rezultatul literar al călătoriei a fost volumul memorialistic Călătorie la românii din Macedonia şi la Muntele Athos sau Santa Agora redactat în 1858 şi apărut antum în 1863, iar postum în ediţia Călătorii a lui Ion Roman din 1968.

 

Nu am găsit la Biblioteca judeţeană Constanţa textul Călătoriei..., aşa că am apelat la lucrările istoricilor literari.

 

Toţi aceştia dau 11 iunie 1854 ca dată de început a călătoriei, după ce D.B. s-a întors din călătoria în Palestina şi Egipt. Singurii care dau 11 iunie 1853 sunt Nicolae Iorga şi după el Petre Haneş, care mărturiseşte că l-a urmat pe marele istoric pentru toate datele de după 1848 din biografia poetului. Banii pentru călătoriile sale i-a împrumutat de la bancherul Constantin Polihroniade din Constantinopol/istanbul, care era bancherul exilaţilor români.

 

B. explică şi cum înţelege naţionalismul raportat la aromâni, pe care îi socoteşte români: ‘’Pentru mine înţeleg simţul naţionalităţii dintr-un punct de vedere practic şi poetic. Practic, căci credem că spre a îmbunătăţi soarta lumii trebui mai întîi a îmbunătăţi soarta naţiunii din care facem parte. Poetic?...Acesta este un simţămînt ce nu se explică. Sub aceste cugetări arunc ochii către un popor de un million de români risipiţi în Macedonia, Tesalia, Epir şi alte locuri. Un milion de români este un popor; este o fărîmătură mărită din acele legiuni romane neînvinse de oameni, neînvinse însuşi de secoli; este o idee, este geniul, este civilizaţiunea lumii vechi, doborîtă, dar neînvinsă…’’

După ce îşi afirmă originea aromână paternă (vezi biografia), poetul îşi motivează călătoria astfel: ‘’Voiam să văd cu ochii dacă acest popor există, dacă păstrează limba, datinile sale’’ şi dacă ‘’să aibă conştiinţa naţionalităţii sale’’.

 

Pe de altă parte, călătoria lui B. a fost şi rezultatul unei idei a istoricului revoluţionar Nicolae Bălcescu, care îi scria prietenului său Ion Ghica la 26 octombrie 1849: ‘’Eu aveam hotărîre, viind de la Constantinopol, de a mă aşeza între cuţo-vlahi, căci socot de neapărat a developa naţionalitatea într-acest avanpost al românismului. De ai putea trimite un om zdravăn acolo, ca să ne facă un raport asupra stării morale şi politice a lor, apoi am căuta o şcoală, şi să dăm de lucru la atîţia tineri ce mor de foame. Ar trebui ca trimisul tău să se ia acolo bine cu popii şi episcopii şi a căpăta fonduri pentru deschiderea unei şcoli’’.

 

Pentru a obţine a acordul Porţii otomane pentru această călătorie, Ghica, bun prieten şi cu B., i-a scris lui Sadik –efendi , fostul general şi scriitor polonez Mihail Czaykowski trecut la religia islamică, o scrisoare în limba franceză pe care o traduc aici: ‘’În afara Principatelor Moldovei şi Valahiei, mai există în Imperiu mai mult de două milioane de Români, care sunt cunoscuţi în majoritatea lor sub numele de Cuţo-Vlahi (valahi şchiopi sau jumătăţi de valahi). Ei vorbesc româna şi au aceleaşi moravuri şi obiceiuri ca cei din Principate (…) Mă gânesc să-l trimit acolo pe dl. Bolintineanu, unul din poeţii noştri cei mai renumiţi, om serios şi foarte nimerit să trezească sentimentul naţional al acestei populaţii şi să facă să se nască în cadrul ei o tendinţă politică diferită de cea a Grecilor. Nu am vrut să-mi transpun în practică ideea fără să vă previn, pentru ca mai tîrziu să nu fie crezute intepretările calomnioase pe care reauavoinţă nu va pierde ocazia să le inventeze. Vă voi fi foarte îndatorat dacă vă veţi implica să-mi obţineţi o scrisoare de la Poartă pe numele domnului Bolintineanu pentru autorităţile din Ianina şi Monastir’’.

 

Criticul literar P. Cornea apreciază lucrarea ca o ‘’veritabilă monografie’’, ea cuprinzând informaţii istorice, geografice, etnografice, o colecţie de proverbe şi un vocabular.

 

La rândul său, Roman arată că în lada de lemn pe care a purtat-o în călătorie B. a pus şi hârtie de desen, culori şi cerneluri în scopul de a realiza o hartă cu aşezările aromâneşti vizitate, dar nu va avea succes în acest demers cartografic. În schimb va nota numele satelor şi oraşelor, distanţele dintre ele, numărul locuitorilor, ocupaţiile, botez, nuntă, înmormântare, îmbrăcămintea,tabele statistice,liste toponimice şi de cuvinte. Fiecare gazdă şi fiecare călător întâlnit devin informatori pentru poetul transformat în cercetător.

 

Înarmat cu documentul obţinut de Ghica, se va sui pe vapor la Constantinopol pentru Salonic. Pe navă a auzit din întâmplare doi aromâni vorbind în limba ‘’ţînţărească’’, fapt care-l va impresiona: ‘’-Aestă vapore cu trei catatori este. – Muşată este.’’

 

La Salonic va fi găzduit de un ‘’consîngean’’ cu numele de Cosmad, posibil o rudă a sa, pentru care avea o scrisoare de recomandare de la doctorul Paciurea cunoscut în Cairo, capitala Egiptului. Cosmad locuia într-o casă de lemn roşie cu două caturi, cu perdele de stofă damasc, cu oglinzi, mese de nuc şi scrinuri. Femeile tinere din casă refuzau să vorbească greceşte şi vorbeau numai aromână, cea mică cântându-I foarte frumos. Deşi Cosmad vorbea greceşte,el va fi primul informator al călătorului despre aromânii din Balcani, împărţiţi în locuitori de vale şi de munte, mai toţi avuţi iar unii foarte avuţi, negustori sau păstori cu turme mari aflaţi în continuă mişcare.

 

De la Salonic merge călare la Pella, capitala regatului macedonean antic, şi apoi la Edessa. Aici în casa gazdei bulgare va fi vizitat de săteni aromânii purtând sarică neagră, fes şi nădragi negri. Ei i-au cerut informaţii despre Valahia şi i-au cântat şi i-au spus proverbe, pe care poetul le-a notat.

 

Pe aromânii din Edessa îi descrie ca fiind ‘’bine făcuţi, fizionomii inteligente, priviri pătrunzătoare, fără sălbăticie’’. Aceştia s-au mirat aflând că în România nu există arnăuţi, greci, bulgari şi turci.

 

S-a străduit să înveţe aromâna, aşa că la gazda din Ostrov, sat aproape în întregime aromân, i-a putut spune fiicei acesteia: ‘’Ce ai lea feată muşată de pleci ochii lăi şi dulci?’’ ‘’Doamne, eşti armân tene?’’, i-a răspuns fata ruşinându-se. În particular, s-a interesat de poeziile populare şi proverbe. Acorda o atenţie deosebită fetelor aromâne, fapt ce se va vedea şi în poeziile Macedonelor.Fetele îi cântau numai după insistenţele părinţilor.Gazda din Florina s-a arătat chiar gata să-i dea fata de nevastă, fiind sigur că poetul nu avea o figură de‘’crai’’. Constată că nu a întâlnit vreun om beat şi că persoanele întâlnite au o înfăţişare demnă. În plus, relaţiile de familie se conduc după tradiţie: fetele şi băieţii se căsătoresc după voinţa tatălui, iar femeile ‘’nu au voinţă în faţa bărbaţilor’’, tinerii respectă bătrânii. Totuşi grupurile de femei care spală la râu sau călăresc voiniceşte îi par adevărate spectacole.

 

Mai mult, la Monastir va întîlni negustori aromâni care se sfiesc să-şi recunoască naţionalitatea, dar soţiile lor mai curajoase o fac în locul acestora. Printre familiile cunsocute în Monastir se numără Cionga, Sina, Vlahova, Hagi Petru, Andruţul, Riga

La Monastir se îmbolnăveşte de friguri şi trebui să se întoarcă la Salonic, de unde revine la Istanbul.

 

Scopul acestei călătorii era de a atrage atenţia Europei şi Turciei asupra romanităţii sud-dunărene, pentru a o salva de curentul grecilor, ‘’care vor să-i absoarbă prin carte şi religie, deşi românii sînt de patru ori mai mulţi decît grecii’’. Rezultatul literar al călătoriei sale trebuia să susţină un memoriu înaintat lui Fuad-paşa, în care B. propunea înfiinţarea de şcoli pentru aromâni şi organizarea acestora ca o miliţie cu sarcini poliţieneşti şi grănicereşti, subliniind ‘’şi interesele Imperiului Otoman în a întinde o mână acestei mici naţionalităţi’’. Dar ‘’miniştrii otomani nu au gustat’’ această idee, poetul explicând ‘’încăpăţânarea’’ otomanilor prin faptul că se temeau – ‘’cu cuvânt sau fără cuvânt’’- de români, preferând clerul grecesc, mai puţin predispus la revoluţie.

 

În notele ataşate poeziilor din ciclul Macedonele, poetul face şi diverse observaţii privitoare la viaţa aromânilor din Balcani, remarci ce decurg din călătoria sa acolo.

 

În nota sa referitoare la poezia Românele din Cavaia, poetul precizează că ’’Românele macedone din partea Albanii încalecă ca bărbaţii, fac cavalcade lungi, singure, fără bărvaţi, în costumul lor pitoresc şi armate. Autorul acestor versuri a văzut o cavalcadă de femei române trecând ca săgeata pe lângă dânsul.’’

 

În nota privind poezia Copăciarul, Bolintineanu explică că ’’Românii din Macedonia dau acest nume acelora dintre ei care şi-au uitat limba şi s-au dezromânit. Este o expresiune de dispreţ’’.

În observaţia ataşată poeziei Lupta păstorilor scriitorul subliniază despre obieiurile pastorale că: ‘’Nimic nu s-a schimbat de la Teocrite în datinile păstorilor. Lupta cântecelor există încă ca altădată, şi în limbajul simplu şi natural al păstorilor români adesea se vede expresiuni mai tot atât de ingenioase ca acele despre care Teocrite, Bion, Moscus se servă făcând să vorbească păstorii’’.

 

Scurta notă la San-Marina (satul Samarina în nordul Greciei de azi, lângă graniţa cu Albania– n.n.) spune că ‘’Este un oraş locuit de români. În această piesă se află tablouri reale ale vieţii păstorilor români’’. Nota poeziei Păstorul murind descrie relaţia păstorului aromân cu oile sale: ‘’Tandreţea păstorilor români macedoneni pentru oile lor este proverbială. Ei iubesc oile ca pe copiii lor. Când oile le mor, ei sunt tot atât de nenorociţi ca când le-ar fi murit copiii. Când oile sau miei sînt lîncezi, ei leîndreptează vorbe răsfăţătoare şi tinere. De unde se şi vede în cântecele lor oile vorbind cu stăpânii lor’’.

 

În remarca ce însoţeşte poezia La bălţat Bolintineanu explică titlul poemului: ‘’Nume ce românii din Macedonia dau unor adunări de seara între dânşii, ceea ce noi în România chemăm clacă (sublinierea autorului). Ei se adună înscopul de a lucra în comun pentru vreu nefericit; de multe ori pentr a facetrusoul unei fete sărace ce are să se mărite. În aceste adunări ei danţă, cântă sau spun basme, cinează’’.

 

Lingvistul aromân Teodor Capidan a constestat vizita poetului la Monastir (Bitolia), pentru că în centrul oraşului ar fi întâlnit numai magazine ale aromânilor, dar Teodor Vîrgolici crede că T.C. s-a înşelat în această privinţă,deoarece D.B. este foarte clar în privinţa prezenţei sale în acest oraş.

 

Comparând Macedonele cu Călătorie…, criticul literar Ion Roman aprecia că D.B. a fost mai util cauzei aromânilor cu însemnările de călătorie decât cu poeziile idilice.

 

SURSE:

I.Bălcescu Nicolae, Opere, VI Corespondenţă, ed. critică de G. Zane, ed. Academiei, Bucureşti, 1964, p. 229

II.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora ,Tipografia lucrătorilor asociaţi, Bucureşti, 1863, 190 p.

III.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii, ed. îngrijită de Ion Roman, Minerva, colecţia ‘’Biblioteca pentru toţi’’, Bucureşti, 1968

IV.Bolintineanu Dimitrie, Opere, I Poezii, ediţie îngrijită, tabel cronologic, note şi comentarii de Teodor Vârgolici,studiu introductiv de Paul Cornea, ed. Minerva, colecţia ‘’Scriitori români’’, Bucureşti, 1981, (p. LV; p. 910-913)

V.Georgescu-Tistu N., Ion Ghica scriitorul, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1935, p.150.

VI.Haneş Petre, Dimitrie Bolintineanu, 1915, ‘’Studii literare’’, Universala Alcalay & Co, Bucureşti, 1925, pp. 133-162

VII.Iorga Nicolae, Istoria literaturii române din veacul al XIX lea, I-II, Bucureşti, 1907-1909

VIII. Petraşcu Nicolae, Dimitrie Bolintineanu, Tipografia Bucovina, Bucureşti, (1932), pp. 79-87

IX.Roman Ion, Dimitrie Bolintineanu, Tineretului, Bucureşti, 1962, pp. 113-120

X. Vârgolici Teodor, Introducere în opera lui Dimitrie Bolintineanu, Minerva, Bucureşti, 1972, pp.184-189

184-189

Profesorul aromân Sterie Diamandi (1897 Mețovo/Aminciu * Imperiul Otoman / Grecia – 1981 România) a publicat în 1935 volumul Galeria oamenilor politici.


Printre cei 12 oameni politici români interbelici cărora le-a făcut portrete literare, S.D. l-a inclus și pe marele istoric Nicolae Iorga, premier în 1931-1932.


Într-unul din momentele legate de educația  viitorului savant a fost implicat și profesorul aromân Ioan Caragiani (1841 Avdela * Imperiul Otoman / Grecia – 1921 Iași * România). Absolvent de filologie la Atena, el a ocupat posturi de profesor de greacă la Gimnaziul Central din Iași și apoi la Universitatea din capitala culturală a Moldovei. Specialist în folclorul aromânilor, I.C. va devein membru al Academiei Române ca reprezentant al acestora.


<Fostul prim-ministru, Gheorghe Mironescu*, într-un discurs ocazional, evocînd cu simplitate și căldură amintirea anilor petrecuți la Liceul Național din Iași, vorbește de elevul Nicolae Iorga ca de o apariție fenomenală.

Aceeași impresie o va produce ca student și ca profesor, manifestîndu-se cu zgomot și cu strălucire pe toate tărîmurile, unde desfășoară o activitate, afară din cale de prodigioasă.

Uimește și înspăimântă pe toată lumea prin vasta și multilaterala lui cultură, prin formidabila lui memorie, prin uriașa lui putere de muncă, care nu ostenește ci necontenit produce. În fața unui asemenea exemplar, juriul examinator rămâne buimăcit.

Alexandru Odobescu**, președintele comisiei, e cît se poate de uluit.

-”Ce zici? îl întrebă el pe Caragiani, care făcea și dînsul parte din juriu.

-”Ce săzic? îi răspunde simpaticul membru al Junimii***, cunoscut prin humorul lui, Iorga ăsta îmi face impresia că e un călăreț, care călare pe un armăsar din cel mai pur sînge, dar care îl duce pe călăreț unde-i place și cum îi place, prin rîpi și peste cîmp. Georgian e călare pe o mîrțoagă, dar pe care o mînă cum îi place.”

În spusele lui Caragiani e o parte de adevăr.

Explicația însă e cît se poate de firească. În primul rînd, e considerentul vîrstei; Iorga avea pe atunci abia 24 de ani, etate puțin prielnică pentru coordonarea și sistematizarea cunoștințelor  ca și pentru formarea spiritului de discernămînt.>

 


SURSA

Sterie Dimandi, Galeria oamenilor politici, editura Gesa, 1991, p. 159



NOTE M.T.

*Gheorghe (George) Mironescu (1874-1949)  – Prim-ministru  din partea Partidului Național Țărănesc în 1930 și 1930-1931.

**Alexandru Odobescu (1834-1895) – Scriitor, arheolog, academician și politician. Profesor de arheologie la Universitatea București și director al Școlii Normale Superioare.

***Junimea – Asociație culturală înființată la Iași în 1863 ca formă instituțională a unui curent literar caracterizat de ironie, spirit filozofic, oratoric și critic și gust clasic și academic. Fondatorii au fost tineri întorși de la studii în Occident: Titu Maiorescu, Petre Carp, Iacob Negruzzi.

În 1908 marele istoric roman Nicolae Iorga publica la Văleni lucrarea Istoria românilor pentrtu poporul românesc, ajunsă în 1926 la ediția a VI a revăzută și adăugită.


În primul capitol, întitulat Pământul românesc, N. I. prezintă în subcapitolele 2, 3 și 6 teritoriile balcanice în care trăiesc aromânii.


„2. (…) Și înlăuntrul Serbiei* și în Bosnia se găsesc români, dar aceștia se țin și de altă ramură a neamului nostru, care se numește și ramura aromânească și întrebuințeză o limbă cu aceeași țesătură, dar pe care noi n-o  putem înțelege, dacă n-o învățăm anume.


3.Români de aceștia erau în timpul evului mediu** ca păstori de oi prin toate văile și pe platourile înalte ale munților Peninsulei Balcanice, mai ales în toată lungimea Pindului***: așezările lor de căpetenie se întîmpină, pe de o parte, în orașele ținutului care se numește Macedonia****, pe de altă parte în cătunele de ciobani din părțile de către Marea Adriatică, unde ei locuiesc laolaltă cu albanezii, împrumutînd fiecare neam celuilalt o parte din însușirile și apucăturile sale; elemente risipite se mai întâlnesc și în alte părți din regiunea muntoasă apuseană a Turciei. Dar și astăzi o parte mai strâns locuită și mai curate din punctual de vedere al populației a ținutului românesc se găsește în Tesalia*****, care, după războiul din 1877-8******, a fost căpătată fără vărsare de singe de greci. Românii sunt de almintrelea răspîndiți prin multe locuri care n-au a face cu pămîntul românesc în genere și pământul românesc balcanic în special.


(…) 6. Au mai fost români prin unele părți ale Pindului , care nu mai sunt acuma locuite de dînșii. Astfel românii aceia cărăuși care duceau marfa la marele port dalmatin Raguza*******, sau de la portul acesta către deosebitele părți ale teritoriului interior. Aceeași soartă au avut-o românii cari s-au luat la drum împreună cu albanezii, au ajuns în Peloponez sau Moreea********, pînă prin părțile cele mai de miazăzi ale acestei peninsule și, ca și albanezii aceia, și-au pierdut datinile și limba.

Românii din Balcani, cari-și aveau, se zice, cătunele risipite prin regiunile acestea de multe, au dispărut fără urmă, după ce, cu frații lor din Pind, au dat sprijin bulgarilor supt o dinastie, un neam de împărați de sîngele nostru, Asăneștii*********.

Românii pe cari bizantinii********** i-au strămutat, ca să scape de dînșii  sau ca să-i ajute în războaiele lor, prin părțile Asiei Mici***********, nu se mai pomenesc decît prin cronici.”



În capitolul LVII, întitulat Vecinii nostri și frații nostri neliberi până la 1911, N.I. prezintă în subcapitolul 6 și ultimul situația aromânilor din Macedonia otomană.


„În Macedonia, prin orașe, inteligența românească simțea potrivit cu idealul nostru. De cînd căzuse, în 1908, vechiul regim turcesc, și se deschisese o nouă eră constituțională, românii de acolo avură reprezintanții lor în Camera și Senatul otoman, ca scriitorul Nicolae Batzaria************, intrat și în Ministeriul************* Junilor Turci (1). În deplină înțelegere cu turcii, cari vizitau Regatul************** și căutau alianța lui, ei lucrau la o nouă organizare, potrivită cu nevoile lor locale.”

 


SURSA

Nicolae Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, ediție îngrijită de Georgeta Penelea Filitti, editura Minerva, București, 1993, vol.I pp. 3-4, vol. II p.151.

 

NOTA EDITORULUI

(1)Junii turci au fost o grupare politică din Turcia care urmărea modernizarea Imperiului. În 1908 sultanul Abdul Hamid a fost răsturnat și s-a început introducerea unui vast program de reforme. Acțiunea lor a fost oprită după primul război mondial de generalul Kemal Ataturk, care a instaurat în Turcia o dictatură personală.

 

NOTE M. T.

*Subliniere în text.

**Evul Mediu – Perioadă istorică din istoria Europei care acoperă, în funcție de țară, secolele V-XVIII.

***Pind – Lanț muntos în sud-estul Albaniei și în nord-vestul Greciei.

****Macedonia – Unul din ultimele teritorii deținute de Imperiul Otoman în Peninsula Balcanică în momentul publicării lucrării.

*****Tesalia – Regiune în centrul Greciei.

******1877-1878 – Război declanșat de Rusia țaristă împotriva Imperiului Otoman pentru a ajuta pe răsculații din provinciile otomane balcanice, în urma căruia România, Serbia și Mantenegru au devenit independente, iar Bulgaria autonomă.

*******Raguza – Oraș-republică în 1358-1808. Azi Dubrovnik în Croația.

********Peloponez=Moreea – Peninsulă în sudul Greciei legată de Grecia centrală prin istmul Corint

*********Asăneștii (1185-1258) – Dinastie fondată de frații aromâni Petru și Asan, care au condus răscoala aromânilor (vlahilor) și bulgarilor împotriva Imperiului Bizantin și au întemeiat al doilea țarat bulgar, conform istoriografiei bulgare, sau țaratul româno-bulgar sau vlaho-bulgar, conform istoriografiei românești.

(cezar/latină=țar/slavă=împărat/română).

**********Imperiul Bizantin (395-1453) – Continuatorul Imperiului Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol/Bizanț, fondat prin împărțirea definitivă a Imperiului Roman, și transformat în stat de limbă greacă în secolele IV-VII.

***********Asia Mică – Peninsulă asiatică delimitată de Marea Neagră (nord), Marea Marmara (vest) și Marea Mediterană (sud). Teritoriu din estul Imperiului Bizantin , care s-a învecinat aici cu califatul arab și sultanatul turcilor selgiucizi.

************Nicolae Batzaria (1874 Crușevo*Imperiul Otoman / Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei – 1952 București*România) – Absolvent și profesor la școlile în limba română finanțate de România în Imperiul Otoman. După cele două Războaie Balcanice din 1912-1913, când Imperiul Otoman pierde majoritatea teritoriilor balcanice în favoarea Albaniei, Bulgariei, Greciei și Serbiei, N. B. emigrează în România, unde își continua activitatea publicistică.

*************Ministru al Lucrărilor Publice

**************Regatul României

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required