Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Ohrida
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Ianachi Cosmad  a fost un aromân din orăşelul Ohrida  din Macedonia otomană, care pe la sfârşitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX s-a stabilit în Ţara Românească. Aici i s-a mai zis Enache sau Iani Grecul.

În 1985 apărea la editura Facla din Timişoara volumul Trei balade aromâne /Trei balade armâneşti al scriitorului aromân Hristu Cândroveanu (1928 Babuc/Durostor, România- ), cu versiuni aromâne aparţinând poetului aromân Ioan Cutova (1919 Veria, Grecia – 1992 România).


Cartea este o reluare a ediţiei în română apărută în 1980 la editura Ion Creangă din Bucureşti.


Cele 64 de pagini ale cărţii cuprind baladele Tînărul păstor din munţi/Gionli picurar dit munţ, Puntea de pe rîul Arta/Puntea di pri-arîulu Arta şi Stafia/Stihiolu.


În Cuvînt înainte autorul motivează apariţia acestei cărţi şi prin epuizarea rapidă a Antologiei lirice aromâne din 1975, a Poveştilor de la miazăzi din 1976 şi a Antologiei de proză aromână din 1977, toate editate de H.C.


El precizează că sursa de inspiraţie a acestor balade este reprezentată de motive folclorice sud-dunărene, atrăgând atenţia asupra comunităţii de motive literare cu folclorul nord-dunărean pentru Tînărul păstor din munţi ca variantă a Mioriţei şi a Punţii de pe rîul Arta ca variantă a Meşterului Manole.


H.C. apreciază că I. C. a reuşit ’’o transpunere excelentă în grai aromân’’, ce va permite publicului să urmărească ’’relaţia de la limba literară la unul din principalele ei dialecte’’.


O scurtă notă întitulată ’’Semne specială pentru versiunea aromână’’ arată cum se citesc următoarele semne:

’’L’, l’ – l muiat, ca ital. Gli

Ñ, ñ – n muiat ca fr gn

Dz, dz – sunet muiat între d şi z

Dh, dh – ca engl. Th (sonorizat)

Th, th - Ca sunetul grecesc Θ, θ’’

 

Tînărul păstor din munţi neînarmat, căruia îi plac cântecul, hora,trânta şi poveştile, îşi duce turma de oi la vale cu gândul la o fată. Dar seara, pe neaşteptate, este împuşcat de ‘’lotri, toţi păgâni’’, care-i ucid şi câinii, după ce aceştia sfârtecaseră câţiva atacatori. Doar o ‘’codană’’ îl plânge, în timp ce păstorul le reproşează codrului şi munţilor că i-au lăsat pe ‘’mişei’’ să-l doboare. Păstorul şi-ar fi dorit ca bandiţii ce-i furaseră turma să fi luptat cu el în luptă dreaptă bărbătească, iar codrul şi munţii regretă că nu l-au putut ajuta. După ce se târeşte toată noaptea sângerând cade la stâna ortacilor săi, cărora le cere să-i găsească turma şi să-I pedepsească pe hoţi. Apoi le cere să nu le spună mioarelor că a murit şi să-l îngroape pe plai ca să audă fluierul, naiul şi cimpoiul pentru ca ‘’Şi iar să mă simt păstor/Şi în cea lume, de sus,/Frumoasă şi ea nespus!/Dac-o fi tot ca la noi-/Cu stîne, turme de oi,/Cu soare,şi vînt, şi ploi…’’ De asemenea le cere să-i pună la mormânt diverse lucruri de la stînă care să-i aducă aminte ‘’C-am fost celnic, neam de soi/Şi cu mari turme de oi…’’ (Că fui celnic cu fălcare/Şi cupii întredz di ml’ioare!) În final, el transmite mamei sale că s-a însurat în străinătate: ‘’Dar, de va afla bătrîna,/Sărutaţ-i sfîntă-mîna!/Şi-I spuneţi de mine-anume/C-am ieşit şi eu în lume,/Şi departe mă-însurai,/C-o mîndră fată de crai,/Frumoasă – cum stelele/Şi rudă cu ielele,/Şi naş îl avui pe soare,/Nuntaşi – turme de mioare,/Iar luna a fost şi ea,/Aşa cum se cuvenea,/Cununiile-mi ţinea,-/Doamne,ce se mai fălea!/Că a fost l nunta mea…/Şi mînca.mînca şi bea,/De ziceai că saţ n-avea!’’ În versiunea aromână, finalul sună astfel: Ama di-află-a mea bitîrnă,/Voi băşeaţ-l’e sîmta mînă!/L’I dzîţeţ că ñi-adrai nume,/Că işii şi eu tu lume,/Că diparte mi-nsurai,/Feată di-amiră îñi loai,/Muşată –ca stealile/Ş-cu surină cu-albile,/Nun ñi-avui măritlu soare/Şi numtari – cupii di ml’ioare,/Luna fu aclo şi ea/După aradhă, cum prindea,/Curuñile că- ñi ţînea, - /Doamne, cît s-cama-alăvda/C-agiuca la nunta mea…/Ş-s-andupa, ‘ndupa şi- ñi bea,/Ş-di buneţnu s-fînătea!

 

În balada Puntea de pe rîul Arta este vorba de trei fraţi ‘’Neam cinstit de păcurari/Înţelepţi şi gospodari’’ (Picurari di soe veacl’e/Ş-nicuchiri fără di preacl’e), care ‘’erau zidari frumoşi/Meşteri mîndri, norocoşi,/Că-şi luară de neveste/Fete dalbe – ca-n poveste!’’(Ş-ţi nu-adrară iuţido!/Masturi gioni ş-cu tihiro./Treil’I şi-loară nveaste-ahtări/ Şi dal’eane şi cu hări). Poetul aminteşte de locurile pe unde îi purta transhumanţa pe cei trei păstori: fluviul Vardar, Bistriţa, Băiasa, Zagor, regiunea greacă sudică Moreea, oraşul Ohrida şi munţii Pind. ‘’Un împărat vestit’’ aude de faima acestor ‘’meşteri, meşteri mari’’ şi-i angajează să-I constriască un ‘’pod aurit’’ peste rîul Arta. Meşterii cer un termen de şapte ani pentru a termina lucrarea, dar împăratul îi ameninţă că încazul nerespectării contractului îi va ucide cu mîna lui. Dar fraţii ‘’Tot căzneau aci-n pustii,/Însă tot ce se-ncropea - /Noaptea apa nimicea,/Nu-mplineau nimic, să stea!/Şase ani le-a mers aşa!’’ (Tu irñiu lucrau di-alagă/Punţăl’ei thimel’ilu s-bagă,/Ma ţe dzua anălţa/Noaptea apa afănsea,/Nu biţeau ţiva,ţiva!/şase añi aşi triţea!) O pasăre călătoare îi dezvăluie fratelui mai mare că ‘’O, oameni voi, necăjiţi, /Treaba tot n-o isprăviţi/Pîn’ n-aţi pune-n temelii/Pe-a mai mică-ntre soţii, /Soaţa Prîslei – ca o floare,/Oricît inima vă doare…’’ (Oamiñi, nu vă năriţ,/Lucrul voi nu-l bitisiţ/Pînă nu băgaţ thimeal’e/Cama ñica-vă mul’eare,/A ñiczanlui,piruşeană,/Cît-ţe inima s-vă doară) Badea cere cumnatei mai mici să le aducă bucate, iar aceasta cînd ajunge la faţa locului glumeşte inocentă cu cei trei fraţi: ,,Meşterilor,bieţi de voi!/ Cerul v-ajute-n nevoi!/ Vă cam plîngeţi de noroc, - /Puntea, văd, că stă pe loc…’’ (Masturi, pisusil’I trei!/Nu-aveţ tihe vă plîndzeţ foc, - /Că puntea vă sta pri loc…) Aceştia îi mărturisesc : ‘’De-aia am zis cu jurământ/Şi ne-am legat prin cuvînt/C-astăzi, prînzul cin’ l-aduce,/Acasă nu se mai duce!/trupu-I punem temelie,/Poate-aşa lucrul să ţie!’’ (Tr-aestă treil’I giurăm,/Greu giuratec nă ligăm, - /Prîndzul adz cari va lu-aducă/Năpoi nîsă sî nu s-ducă!/Trup-thimel’iu aoa să-armînă,/Poate acşi lucrul va ţînă!) Iar mezinul o păcăleşte pe soţia sa: ‘’Plîng, că îmi căzu din deget/ Cel inel – şi-acum preget să-l iau din groapă,/Că e cu noroi şi apă…/Treci tu, dalbo, şi-l adu,/De pe unde îmi căzu!’’ După ce femeia coboară în groapă, cei trei meşteri se reped să o zidească, surzi la rugăminţile ei că trebui să-l alăpteze pe pruncul de acasă. În final, tânăra mamă i-a blestemat pe meşterii ‘’mişei’’şi construcţia lor: ‘’…Apele să urle-n prund,/Precum pruncul meu flămînd!/Puntea tremure mereu, /Ca ziditul trup al meu!/Rîul ieie-şi neîncetat /Vamă de om înecat!/Iar voi, meşteri – să pieriţi/Precum sînii mei, striviţi!/Şi s-aveţi noroc în viaţă,/Cît creşte iarbă pe gheaţă…’’ În versiunea aromână finalul sună astfel: Apa s-hibă totna ghic,/Ca agiunlu- ñi ficiuric!/S-treambură neacumtinat/Puntea ţi cu greu o-adrat, /Ca truplu- ñi tu tih băgat!/S-iasă arîulu dit cupañe/Di-omlu nicat curbane!/Masturi, voi – s-v-afănăsiţ/Ca siñl’i-ñi apitrusiţ!/S-aveţ tihire tu bană,/Cîtă iarbă-I pri cămbană…

 

Tema baladei Stafia este legătura puternică a omului cu meleagurile natale. Vasiliţa, o fată din Vodena frumoasă ca un ‘’izvor de vise’’ este peţită de ‘’un june de departe’’. Mama ei nu doreşte însă să o mărite departe de casa părintească, dar Costandin, cel mai mic dintre cei nouă fraţi ai fetei, îl îndrăgeşte pe străin ‘’Şi face el ce face, că/Pe cei doi îi uneşte’’.Totodată, mezinul îi promite mamei că de cîte ori va dori să-şi vadă fata, el va fi cel care o va aduce ‘’din zarea-ndepărtată’’. Dar o epidemie îi seceră pe cei nouă fraţi,a căror mamă rămasă singură îl blestemă pe mezin pentru rolul său în înstrăinarea surorii sale: ‘’Şi-atît l-a blestemat pe fiu,/Cu atîta foc şi pară,/Că n-avea tihnă Prîsle-al ei,/Îl da mormântu-afară!’’ (Ş-ahît ea hil’-su ş-blăstimă,/Dit inima-l’I amară,/Că-ariñe ñicăzlu nu-află/Tru groapă, iu l-băgară) . Ca urmare, Costandin, ‘’stafie umblătoare’’, merge la sora sa şi îi cere să vină cu el la casa mamei lor. Păsările care-I însoţeau pe drum spuneau: ‘’Piu-piu-piu şi piu-piu-piu, /Un mort umblă cu un viu!’’. La observaţia Vasiliţei ‘’Costandine, paseri spun/Că umblă morţii pe drum!’’, acesta răspunde: ‘’Lasă să spună ce vor/Că asta e legea lor’’. Ajunşi aproape de casa părintească, mezinul o trimite pe soră înainte, motivînd că trebui să-şi pască calul. Dar ‘’Fata cît s-apropia/El în groapă se-ntorcea,/pacea iară că-şi găsea, /Acasă că mi-o vedea,/De blestem se slobozea’’ (Ş-hil’ea theamă sî-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’I cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa). Concluzia de final a poetului este ‘’Că la noi s-a pomenit/Să nu pleci printre streini,/Unde nu prinzi rădăcini, - /de unde dorul te cheamă,/Să dai gliei tale seamă’’. Finalul în aromână sună astfel: Ş-hil’ea theamă si-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’i cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa./Că adetea-I di zămane/S-nu ti cherdză pri tu xeane,/Iu nu faţ vîrnoară peane, - /D-iu te-acăliseşte dorlu,/s-nu ţ-aşteargă loclu torlu.

 

 

 

 

Dina Cuvata s-a născut la Dobroşani, un sat din Macedonia iugoslavă, în 1952.


Termină liceul din Stip în 1972 şi Universitatea din Skopje în 1972, ambele localităţi fiind oraşe din Macedonia iugoslavă.


Publică poezii şi proză în revista aromână ‘’Zborlu a Nostru’’ (Cuvântul nostru) din Germania şi revistele ‘’Ramuri’’, ‘’Luceafărul’’, ‘’Tribuna’’ şi ‘’Steaua’’ din România.


În 1985 publică la Bucureşti un volum de folclor aromân, întitulat Carabeu, lăi carabeu (Ciocănitoare, măi ciocănitoare) (vezi recenzie şi blog).


Prima carte de poezii îi apare la editura Cartea Aromână din statul New York, SUA: Zghic di Moarti (Ţipăt de moarte). Subiectele acestor poezii sunt viaţa şi moartea, dragostea de mamă şi iubită, amintiri ale locurilor natale, plângeri pentru neamul şi limba pe care le vede în pericol de dispariţie.


Prima carte de proză îi apare în anul următor la aceeaşi editură: Sărmănitsa (Leagănul). În acest volum, D.C. prezintă cu talent scriitoricesc imagini din copilăria petrecută într-un sat aromân: clipele petrecute alături de tatăl şi bunicul cu turmele de oi de pe câmpii, culesul de mure şi băutul de apă rece din fântână, ascultatul de povestiri ale bătrânilor, obiceiuri vechi precum încuscrirea familiilor.Ochilor săi pătrunzători de adolescent sensibil pare să nu le scape nimic, deşi uneori pare să nu găsească cuvinte pentru a descrie tot ce vede în sufletul omului.


Tot în 1990, publică la Ohrida, în Macedonia încă iugoslavă cartea de poezii Sămta umuti (Sfânta speranţă), într-o ediţie bilingvă aromână-macedoneană. Acelaşi volum revizuit apare în 1993 într-o ediţie aromână-română la Bucureşti.


În anul următor publică în colaborare cu D. Papatsafa şi D. Garofil un abecedar , care este folosit din toamna lui 1995 în şcolile din Macedonia independentă, ale cărei autorităţi permit desfăşurarea de ore opţionale de aromână.


D.C. traduce din literatura română în limba macedoneană patru romane ale scriitorilor George Bălăiţă, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Frănculescu şi Dumitru M. Ion şi şase volume de poezie semnate de Dumitru M. Ion (2), Anghel Dumbrăveanu, Horia Bădescu, Vasile Igna, Adrian Popescu, precum şi o antologie de poezie moldoveană.


De asemenea, traduce din macedoneană în aromână. Pentru două traduceri din poeziile lui Kocio Raţin publicate în 1989 sub titlul Hărghii albi (Zori albe) primeşte premiul ‘’Pana de aur’’ pentru cea mai bună traducere din acel an. Publică în ediţii bilingve aromână-macedoneană volumele de poezii Mirgeana (Mărgeaua) de Constantin Miladinov (1994), Monologlu machidonescu de Gane Todorovschi (1995) şi Lipă de Matei Matevschi (1995).


În 1996 avea în manuscris următoarele scrieri: Dictsionar Machidonescu-Armănescu, Voi Armănj Machidonits (folclor grămustean cu 20 de povestiri, 327 de cântece, circa 2000 de expresii şi zicători), Istoria Armănjilor de Ion Arginteanu (transpunere din româneşte în aromână şi macedoneană), Golgota-a Farăljei de Nuşi Tulliu (roman din română în aromână: Calvarul neamului), cărţi religioase ca Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia etc.


În plan politic, D. C. este membru fondator şi primul secretar al Partidului Social Democrat din Macedonia, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Prietenie Macedoneano-Română, membru fondator al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Macedonia.


În plan cultural D.C. este membru al Asociaţiei Scriitorilor din Macedonia, membru al Asociaţiei Traducătorilor din Macedonia, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, secretar şi preşedinte al Asociaţiei ‘’Pitu Guli’’ din Skopje, membru fondator şi prim preşedinte al Ligii Aromânilor din Macedonia, fondator şi prim redactor al emisiunii în limba aromână de la Radio Televiziunea publică din Macedonia.


Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri: Dina Cuvată, editura Cartea Aromână, New York, SUA, 1996, pp. XIV-XVI.

Dinu Barbu – Țara lui Tache Culina

Duminică, 12 Februarie 2012 10:59

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia articolului său Țara lui Tache Culina, în care se referă la serbarea zilei Sfintei Marii de către aromâni în anul 2010 la Moscopole, în Albania, și în anul 2011 la Livadia, în Grecia.

 


15 August 2010. De Sfânta Maria Mare, la Moscopole, străveche așezare armânească aflată nu departe de orașul Korcea, în munții Albaniei, mii de oameni s-au strâns într-o Mare Adunare a Consiliului Armânilor din Balcani pentru a-și revendica identitatea pe cale de a se pierde în următoarele generații. Au venit atunci la Moscopole armâni din Grecia, Serbia, Bulgaria, România, Macedonia (Skopjie), urmași ai grămoștenilor din Munții Gramosta, ai fărșeroților cu rădăcini în satul Frașari, dacă nu cumva din orașul grecesc Farsala, acolo unde Caius iulius Cezar l-a învins pe Pompei. Ai megleniților din munții Megleniei, Pajik și Caraciov (după războiul civil din Grecia 1946-1949 ’’unele comune meglenoromâne au fost incendiate, o bună parte din populația meglenoromână a luat drumul exilului, stabilindu-se în aproape toate fostele țăroi socialiste europene, ba chiar și în fosta Uniune Sovietică’’).

Să nu-i uităm pe urmașii olimpianilor din Săruna (Salonic), Veria, Pretori, Caterino-Cochinoplo, care locuiau ’’pe plaiurile muntelui Olimp și ramurile sale’’, despre care munte Olimp istoricul D. Nenițescu scria la anul 1912 că ’’a încetat de mult de a mai fi lăcașul zeilor mitologiei grecești’’, asta poate și datorită faptului că acolo armânii erau pe atunci tare mulți, cu toții creștini, nu păgâni închinători la chip cioplit.

Ori descendenți ai arnăuchenilor (arvaniților) de pe coasta albaneză a Adriaticii, din Tirana, Scutari, Kavaia (așezare altădată pur armânească), Niucastru (Elbasan), Valona (Avlona), Vilardi (Berat). Apoi cei ai epiriaților, armânii din Epir, din Albania de Sud, din Zagori, ori din munții Pindului, din Ianina, Metzovo, Săracu, Furca, Privoli, Cuci etc.

Cei mai mulți au fost urmașii voscopolenilor, ai celor plecați din Moscopole, 60 000 de armâni răsfirați prin Balcani și în tot restul Europei , aceasta dup distrugerea marelui oraș armânesc de hoardele pașei din Ioanina, Ali Tebelin, în veacul al XVIII lea. Moscopole, mare oraș armânesc care ni l-a dat pe Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, cel de la care ’’ne-au rămas școli răspândite în toată Transilvania, societatea Astra, gândirea că unirea poporului român se face prin cultură și educație’’. Marele Andrei Șaguna, canonizat de BOR la 29 octombrie 2011 la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfântul Andrei Șaguna!

S-au adunat în marginea satului Moscopole, de Sfânta Maria anului 2010 descendenții voscopolenilor ajunși la Scopia (Skopje), Bitule (Monastir), Gheorghea, Kornița, Ohrida, Crușova, Magarova etc. Iar din Banatul românesc, din județul Timiș, a făcut cale lungă pînă la Moscopole (Voscopole) o delegație condusă de Steriu Toza, președintele Comunității Armâne din Fălcarea Banat, delegație în care s-au aflat, printre alții, grămoștenii Gheorghe Duma și Stere Duma din Sânandrei, fărșeroții Caxi Veronica, Mihaela Sabău și Atanase Muși din Dudeștii Noi, megleniții Marius Manca, Ștefan Poța și familia Ferestrăoaru (mamă și fiu) din Jimbolia.

 

15 august 2011. Satul armânesc Livadia, la câțiva kilometri de orășelul grecesc Polikastro, nu departe de granița Republicii Macedonia de la Gevgelja cu cea a Republicii Elene de la Evzoni). Livadia se află așezată pe un platou întins, la peste 1500 de metri altitudine. E slujbă la biserica ’’Sfântul Nicolae’’ din sat și se află acolo numeroși credincioși. De altfel, de la Polikastro, aflat la poalele muntelui, și până sus, la Livadia, zeci de autoturisme și autobuze pline ochi au urcat pantele abrupte dis-de dimineață. A fost una din acele zile frumoase când fiii satului grămoștean se adună la biserică, apoi, spre prânz, petrec în centrul așezării cu cântece și dansuri tradiționale, cu batal la proțap, cu uzo, rezina și cafe în fața tavernei ’’Moskopole’’, cea mai veche clădire din sat.

Iar cel mai important fiu al Livadiei este vărul lui Gheorghe Duma din Sânandreiul timișan: Take Culina. Născut la 18 aprilie 1947 la Livadia (Kăliva, cum îi spune satului grămoștean Steriu Toza), Take Culina, un bărbat nu prea înalt, smead, liniștit, a făcut carieră politică. La 41 de ani, în 1978, a fost ales primar al orășelului Polikastro (oraș în care s-a născut și Anton Tanev Dontcho Yugov, prim-ministru al Bulgariei între anii 1956-1962). Municipiul Polykastro, cu cele 23 de sate aparținătoare acestuia, are 12 000 de locuitori dintre care doar câteva sute sunt armâni (grămoșteni și megleniți). Tuturora, greci și armâni, le-a fost primar Tache Culina mulți ani, iar în vara anului 2011 l-am găsit viceprimar la Polikastro.

Viceprimarul Culina e invitat să vorbească la ceremonia din centrul satului Livadia, satul său natal. El, dar și alte oficialități, unele venite în creierul munților taman de la Salonic, de pe malul Mării Egee, pentru a onora sărbătoarea Livadiei. Discursurile sunt ținute în limba greacă. Doar în greacă... Abia mai târziu, când s-a terminat falnicul dans al junilor armâni, la mesele de pe terasa restaurantului Moscopole se aud gratulări între băștinași ’’La mulți ani! Sânteți ghini?’’ Acolo, la masa din taverna cea bătrână, Take Culina începe, încet-încet, să vorbească cu noi armânește, uneori vorbele lui fiind aproape românești, așa că le înțelegi ’’din prima’’. Altele sunt mai greu de priceput, dar reușim cu răbdare să ghicim sensul cuvântului atât de vechi. Nevasta domnului Tache, Elena, o armâncă mândră, și eleganta fiică a viceprimarului, domnișoara Gheorghia, se așează la o masă învecinată, alături de alte doamne grămoștene. Conversează în grecește, așa că renunți să tragi cu urechea la cele ce vorbesc și asculți povestea loculu rostită de viceprimarul Culina. Ce a auzit de la părinți, și anume faptul că în anul 1944, cu doar trei ani înainte ca el să se nască, satul Livadia a fost bombardat cumplit de nemți. ’’Au dat cu bombe! Din Stukasuri!’’, povestește Tache Culina. Satul a fost distrus, au fost morți și răniți și lumea, grămoștenii, adică, s-a risipit care încotro, așa au mai rămas în picioare două sau trei case...

’’Apoi...’’, dă să povestească mai departe viceprimarul din Polikastro, însă e întrerupt de prieteni, neamuri, de consăteni care țin să dea mâna cu cel mai important fiu al Livadiei din acel moment. Se oprește la masa noastră și părintele Mihail, născut și el la Livadia, dar cu casa la Polikastro și parohie la... Livadia. Se bucură sincer când aude că suntem din România și că venim din partea lui Steriu Toza care, iată, aflăm că e nepotul său de sânge! ’’Eu sunt armân!’’ se mândrește pe față părintele Mihail.

Părintele ne binecuvântează și ne lasă mai departe în grija viceprimarului Tache Culina. Care își amintește de anul 1970, atunci când satul a renăscut. Cu bani adunați cu trudă și cu sprijin de la trapeza, banca grecească, au fost înălțate în Livadia 60 de case, făcute din piatră și lemn. Apoi numărul lor a crescut. Nu a stat elsă numere averea celor din Livadia și împrejurimi, dar crede că în urmă cu 30-40 de ani pe culmile munților de acolo pășteau peste 250 000 de oi de-ale grămoștenilor. Se ținea pe atunci la Livadia târg mare de două oriu pe săptămână și se vindeau de toate: caș, telemea, lână, fructe, mai ales cireșe.

Acum, lucrurile stau altfel. Oamenii rămân la Livadia cam ține școala copiilor, din 15 martie și pînă la 15 octombrie. ’’Iarna cade neauă multă’’, continuă domnul Culina și ne bucurăm că am reușit să pricepem așa de bine armâneasca grămoștenului. Iar peste iarnă rămân la Livadia doar trei-patru palicari, înarmați cu puști, nu că s-ar teme ei de lotri, ci ca să oprească mistreții să facă prăpăd prin gospodăriile sătenilor lăsate în grija lor...

Pe scurt, fragmente din povestea Țării lui Tache Culina, viceprimarul din Policastro, vărul grămoșteanului Gheorghe Duma din satul timișan Sânandrei...

 

SURSA

Dinu Barbu, Țara lui Tache Culina, Agora, Timișoara, nr. 3 / 2011, pp. 77-79.

INTRODUCERE:

 

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop ortodox al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania din București a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentarii ale versurilor rugăciunii creștine fundamentale. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a cărții înaltului prelat sârb.


 


Cari hii tu țeruri – Carele ești în ceruri


Câtrâ țeruri anâlțămu ocl’il’i a noștri daima cându Ti-acl’imămu și stri locu îl’i dipunămu cându li thimisimu amârtiili a noastri.

Către ceruri ridicăm ochii noştri întotdeauna când Te chemăm şi spre pământ îi coborâm când ne amintim de păcatele noastre.

 

Daima himu tu gremu di itia a niputeriloru a noastri și a amârtiiloru a noastri.

Întotdeauna sântem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre şi a păcatelor noas­tre.

 

Tini hii daima ndzeanâ, dipu acși cumu undzeaști a mâriril’ei a Tali și a lumbrusiril’ei a Tali.

Tu eşti întotdeauna întru înălţime, precum se şi cuvine măririi Tale şi strălucirii Tale.

 

Tini hii daima tu țeru cându himu niaxi s-Ti-apruchemu, ma ți-ari hari s-Ti dipuńi la noi, tu cohili a noastri di-npadi, cându avemu seati ti Tini ș-cându u dișcl’idemu a Țiia ușa a noastrâ.

Tu eşti întotdeauna în cer când sântem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălaşurile noastre pământeşti, când însetăm după Tine şi când deschidem Ţie uşa noastră.

 

Ma ș-cara dipuńi la noi,Tini armâńi tu țer;tu țeru bânedzi, pritu țeru aladzâ ș-cu țerlu deadunu Ti-apleț pân’ tu valea a noastrâ.

Dar şi de Te pogori la noi, totuşi rămâi în cer; în cer locuieşti, prin cer umbli şi cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră.

 

Țerlu easti alargu, multu alargu, ti omlu a curi duhu și a curi inimâ suntu turnati di la Tini i cari își pizuescu cându easti thimisitâ numa a Ta.

Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al cărui duh şi a cărui inimă sânt întoarse de la Tine sau care-şi bat joc când se pomeneşte numele Tău.

 

Ma elu easti aproapea, multu aproapea, ti omlu ți u țâni daima dișcl’isâ ușa a suflitlui a lui și-așteaptă s-yińi Tini, nai ma vrutlu ditru oaspiț.

Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care ţine întotdeauna deschisă uşa sufletului său şi aşteaptă să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeţi.


Si-eara s-lu bâgamu ninga Tini omlu nai ma dreptulu, Tini Ti-analți ma-ndzeanâ di elu dipu ca țerurli ma-ndzeanâ di amirâril’ea a moartil’ei.

Dacă ar fi să-l punem alături de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalţi mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pământului, ca viaţa veşnică mai pre­sus de împărăţia morţii.

 

Noi himu fapțâ di-tu unâ luyie di material ți si-aspardzi ș-putridzaști: cumu va puteamu s-șidemu la idhyea anâlțimi cu Tini, Tinereațâ ș-Puteari fârâ moarti!

Noi sântem dintr’un material stricăcios şi putrezitor: cum am putea să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere Fără de moarte!

 

Tatălu-a nostru, Cari daima hii ma-ndzeanâ di noi, dipun-Ti pân’ și ni analțâ pân’ di Tini.

Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacă-Te până la noi şi ne ridică până la Tine.

 

Ți altuțiva himu, macâ nu mași limbi fapti di țarâ ta si-alavdâ doxa a Ta?

Ce altceva sântem, fără numai limbi alcătuite din ţărână ca să laude slava Ta?

 

Țara va si-eara mutâ trâ etâ și nu va s-putea s-greascâ numa a Ta fârâ di noi, Dumnidzale.

Ţărâna ar fi mută pe vecie şi n-ar putea rosti numele Tău fără noi, Doamne.

 

Cumu poati țara s-Ti cunoascâ macâ nu pritu noi?

Cum poate ţărâna să Te cunoască dacă nu prin noi?

 

Cumu va puteai si-adari thavmati di-tru țara moartâ macâ nu pritu noi?

Cum ai putea să faci minuni din ţărâna moartă dacă nu prin noi?

 

O, Tatălu a nostru!

O, Tatăl nostru!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, p. 12-15.

 

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop ortodox al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania din București a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentarii ale versurilor rugăciunii creștine fundamentale. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a cărții înaltului prelat sârb.

În volumul traducerii lui Y. V. paragraful marcat cu ? lipsește, versiunea din paranteză aparținându-mi.

 

 

Si si-adarâ vrearea a Ta, Cumu tu țeru, acși și pristi locu – Facă-se voia Ta, Precum în cer, așa și pre pământ

 

Țerlu ș-loclu suntu agrili a Tali, Tatâ.

Cerul şi pământul sânt ţarinile Tale, Tată.

 

Tu unu agru seamińi steali și-anghil’i, iara tu alantu schińi și-oamińi.

Pe una din­tre ţarini semeni stele şi îngeri, iar pe cealaltă – spini şi oameni.


Stealili s-minâ unâ uidhie cu vrearea a Ta.

Stelele se mişcă potrivit voii Tale.

 

Anghil’i cântâ la steali, ca la nâscânti harfi, unâ uidhie cu vrearea a Ta.

Îngerii cântă la stele ca la nişte harfe, potrivit voii Tale.

 

Ma omlu andâmuseaști altu omu și-ntreabâ: „Ți easti vrearea alu Dumnidză?”

Dar omul întâlneşte alt om şi întreabă: „Ce este voia lui Dumnezeu?”

 

Pânâ cându nu va să știbâ omlu vrearea a Ta?

Până când n-are să ştie omul voia Ta?

 

Pânâ cându va-și chearâ tińia dinintea schińiloru di la cicioarli a lui?

Până când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale?

 

Tini lu-adrași s-hibâ dipriunâ cu anghilil’i ș-cu stealili, ma, mea, și schińili suntu ma-ndzeanâ di elu.

Tu l-ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii şi cu stelele, dar, iată, şi spinii sânt mai presus de el.

 

Ma mea, câ omlu, cara va, poati s-greascâ numa a Ta ma ghini di schińi, unâ luyie cu anghilil’i ș-cu stealili.

Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii şi cu stelele.

 

Tini, Dătătoru a duhlui ș-Dătătoru a vrearil’ei, dă-l’i a omlui vrearea a Ta.

Tu, Dătătorule al duhului şi Dătătorule al voii, dă-i omului voia Ta.

 

? (Vrearea a Ta easti mintimenâ și limpidi și sântâ. Aestâ vreari mina țerurili: câ-țe n-ar mina și loclu, cari cu țeru easti ca unâ chicutâ tu un okeanu?)

Voia Ta este înţeleaptă şi limpede şi sfântă. Această voie mişcă cerurile: de ce n-ar mişca şi pământul, care faţă de cer e ca o picătură într’un ocean?

 

Vrearea Ta easti mintimenâ.

Voia Ta este înţeleaptă.

 

Ascultu pirmithulu a populiloru ți furâ, mutrescu la țeru și știu câ stealili s-minâ acși cumu s-minarâ ńili di ańi, daima dupâ idyhiulu nomu, și câ aducu iarna ș-veara atumțea cându prindi.

Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer şi ştiu că stelele se mişcă aşa cum s-au mişcat mii de ani, întotdeauna după aceeaşi lege, şi că aduc vara şi iarna atunci când trebuie.

 

Cu mintimińil’i lucrândalui Tini nu hii vârnoarâ apustusitu, Tatălu a nostru.

Cu înţelepciune lucrând, Tu nu eşti niciodată ostenit, Tatăl nostru.

 

Vârnu lucru zurlescu nu-și aflâ locu vârnoarâ tu planlu a Tău.

Nici un lucru nebunesc nu‑şi află loc vreodată în planul Tău.

 

Tini hii unâ turlie crehtu tu mintimińil’i ș-buneațâ tora dipu ca tu prota dzuâ a Adraril’ei, iara mâni va hii dipu ca azâ.

Tu eşti la fel de proaspăt în înţelepciune şi bunătate acum ca şi în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astăzi.

 

Vrearea a Ta easti sântâ, câ easti mintimenâ ș-crehtâ.

Voia Ta este sfântă, fiindcă e înţeleaptă şi proaspătă.

 

Ayisirea easti nimpârțâtâ di Tini cumu himu noi nimpârțâț di-airu.

Sfinţenia este nedespărţită de Tine cum sântem noi nedespărţiţi de aer.

 

Ițido nu easti sântu prindi si si-alinâ la țeru niheamâ câti niheamâ, ma țiva nisântu nu dipunâ vroarâ di-tru țeru , di la scamnulu a Tău, Tatâ.

Tot ce nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată.

 

Noi ti pâlâcârsimu Tini, Sânte Tatâ a nostru, si-adari si-apirâ câtu cama-ntroarâ dzua cându vrearea a tuturoru oamińiloru va hibâ mintimenâ, crehtâ și sântâ has vrearea a Ta, ș-cându tuti yiețili di pristi locu va s-minâ tu unâ deadunu – griri cu stealili di tru țeru, ș-cându planeta a noastrâ va cântâ tu choru cu tuti stealili a Tali ciudii: Doamne, nveațâ-ne! Dumnidzale, câlâuzea-ne! Tatâ, ascapâ-ne!

Noi ne rugăm Ţie, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oame­nilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă ca voia Ta, şi când toate făpturile de pe pământ se vor mişca în împreună-glăsuire cu stelele de pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învaţă-ne! Dumnezeule, călăuzeşte-ne! Tată, mântuieşte-ne!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 24-27.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

Pânea a noastrâ, ațea ti tuti dzâlili, dă-ńi-u noauâ adzâ – Pâinea noastră, cea spre ființă, dă nouă astăzi

 

Cari da trupu, ațelu da și suflitu, ș-cari da aerâ, ațelu da ș-pâni.

Cine dă trup, acela dă şi suflet, şi cine dă văzduh, acela dă şi pâine.

 

Ficiurițl’i a Tăl’i, Filotime Nilâoase, l’i-așteaptâ di la Tini tuti ațeali ți lipsescu.

Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, aşteaptă de la Tine toate cele de trebuinţă.

 

Cari va luńineadzâ fața a loru tahina-dimneața macâ nu Tini cu fexea a Ta?

Cine va lumina feţele lor dimineaţa dacă nu Tu, cu lu­mina Ta?

 

Cari va lâ-aveag’i,noaptea anasa a loru cându dormu macâ nu Tini, Ațelu ma niapustusitlu di tuț avug’itorii?

Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toţi străjerii?

 

Iu vai puteamu si-u siminămu pânea ti cathi dzuâ macâ nu tu agrulu a Tău?

Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în ţarina Ta?

 

Cu ți vai puteamu s-lu-adrămu cama crehtu agrulu macâ nu cu aroaua a Ta di tahina?

Cu ce am putea să împrospătăm această ţarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineaţă?

 

Cumu vai dâdeamu banâ macâ nu cu fexea a Ta ș-cu aera a Ta?

Cum i-am da viaţă dacă nu cu lumina Ta şi cu văzduhul Tău?

 

Cumu vai puteamu si-u mâcămu pânea nu cu gura ți Tini nâ-u-adrași?

Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne-ai făcut-o Tu?

 

Cumu vai puteamu s-nâ hârsimu și s-Țâ ifhâristisimu câ himu mâcați, macâ nu pritu duhlu ți lu suflași tu lăschili fârâ di banâ și-adrași di eali ciudie, Tini Ațelu cama ti-anami Artistu?

Cum am putea să ne bucurăm şi să Îţi mulţumim că sântem hrăniţi, dacă nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viaţă şi ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?

 

Nu ti pâlâcârsescu Tini pânea a mea, ama trâ pânea a noastrâ.

Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră.

 

Ți-ncherdu easti macâ amu pâni mași trâ io, cându frațl’i a mel’i suntu agiuńi diavârliga-ńi?

Ce folos dacă am pâine numai eu, când fraţii mei flămânzesc împrejurul meu?

 

Cama ghini vai eara ș-cama cu dhichi macâ va s-loa di la io unâ ahtari pâni amarâ a vrearil’ei trâ vetea-ńi, cama ghini si-aravdu agiunu cu frațl’i a mel’i.

Ar fi mai bine şi mai drept dacă s’ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei.

 

Nu poati s-hibâ vrearea a Ta si-ț ifhâristiseascâ mași un omu, cându suti Ti blastimâ.

Nu poate fi voia Ta să-ţi dea mulţumită un singur om, în timp ce sute Te blesteamă.

 

Tatălu a nostru, dă-ńi-u a noauâ, ta s-ti duxusimu cu unâ boați și s-lu thimisimu cu harauâ Tatălu a nostrum Ațelu țirescu.

Tatăl nostru, dă-ne nouă pâinea noastră, ca să Te slăvim într’un glas şi să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc.

 

Adzâ Ti pâlâcârsimu ti dzua di adzâ.

Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi.

 

Dzua aestâ easti mari: tu ea si-amintarâ nimisurati yieți nali, ți nu furâ aeri ș-ți mâni nu vai hibâ, si-amintâ adzâ sumu idhyea fexi a soarilui, deadunu cu noi alagâ pri unâ di steali a Tali ș-cu noi deadunu țâ grescu a Țiia: pânea a noastrâ.

Ziua aceasta este mare: în ea s’au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost ieri şi care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeaşi lumină a soarelui, împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale şi cu noi dimpreună grăiesc Ţie: pâinea noastră.

 

O, Mari Filoxenu!

O, Mare Gazdă!

 

Oaspițl’i aTăl’i himu di tahini pânâ seara, pri measa a Ta șidemu ș-pânea a Ta u-aștiptămu.

Oaspeţii Tăi sântem de dimineaţa până seara, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm.

 

Vârnu uxonu Tini nu ari ndreptu s-dzâcâ: pânea a mea.

Nimeni afară de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea.


Pânea easti a Ta.

Pâinea este a Ta.

 

Vârnu uxonu Tini nu ari ndreptu trâ dzua di mâni și trâ pânea di mâni, ama mași Tini și-ațel’I di-tru bânâtorl’i a loclui ți Tini îl’i ursești.

Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine şi asupra pâinii de mâine, ci numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi pofteşti Tu.

 

Macâ vrearea a Ta easti sońea a dzuâl’ei di-adzâ s-hibâ linia ți-u-mparti bana ș-moartea a mea, va mi-ncl’inu dinintea a vrearil’ei a Tali sânti.

Dacă e după voia Ta ca sfârşitul zilei de astăzi să fie linia despărţitoare dintre viaţa şi moartea mea, mă voi pleca în faţa voii Tale sfinte.

 

Macâ vrearea a Ta easti mâni s-hiu oaspi di câlâturie ti marli soari și oaspi pri measa a Ta, va țâ ifhâristisescu pali aȚia, acși cumu adaru dzuâ di dzuâ.

Dacă e voia Ta ca mâine să fiu din nou tovarăş de călătorie al marelui soare şi oaspete la masa Ta, voi da din nou mulţumită Ţie, precum o fac zi de zi.

 

Și va mi-ncl’inu dinintea dinintea a vrearil’ei a Tali pali ș-pali, acși cumu adarâ anghil’i di-tru țeru, Filotime ți li dhurusești trupești ș-pnevmatichești!

Şi mă voi pleca în faţa voii Tale iarăşi şi iarăşi, pre­cum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor darurilor trupeşti şi duhovniceşti!

 

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 28-31.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat în 2012 la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

Ș-nu nâ du noi tu pirazmo – Și nu duce pre noi întru ispită


Ti dipu psânu ari ananghi omlu ta si-u toarnâ faţa di laTini câtrâ idhoľi!

Cât de puţin îi trebuie omului ca să-şi întoarcă faţa de la Tine înspre idoli!

 

Elu easti aplucusitu di pirazmadz ca di-unâ borâ, ş-easti nipututu ca spuma a unlui arâu dirnatu di munti.

El e împresurat de către ispite ca de un vifor, şi e neputincios ca spuma unui râu zbuciumat de munte.

 

Macâ easti avutu, troarâ mindueaşti câ easti unâ cu Tini,i Ti bagâ ma-nghiosu, i şi-u stuluseaşti casa cu icońili a Tali di canda suntu nâscânti luyurii decorativi.

Dacă-i bogat, îndată cugetă că este deopotrivă cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau îşi împodobeşte casa cu icoanele Tale ca şi cu nişte obiecte decorative.

 

Macâ arăulu bati la uşa a lui cadi tu pirazmolu si si-adarâ pâzari cu Tini, i s-Ti-aleapidâ di dipu.

Dacă răul bate la uşa lui, cade în ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepăda cu totul.

 

Macâ lu-acľemi si si-adarâ curbani, si-adarâ zurbalu.

Dacă îl chemi să se jertfească, se răzvrăteşte.

 

Macâ lu pitreţ la moarti, treamburâ.

Dacă-l trimiţi la moarte, tremură.

 

Macâ lu-acľemi cu tuti dizńirdărili a lumiľei, easti tu piricľiu si-şi lu-nfarmâcâ şi îşi lu vatâmâ suflitlu.

Dacă-l îmbii cu toate desfătările pământului, e în primejdie să-şi otrăvească şi să-şi omoare propriul suflet.

 

Macâ îľi discoapiri a lui nomurli a câştigâľei a Tali, elu cârteaşti: Lumea easti ti-anami ş-tu ea işişi ş-fârâ Adârâtoru.

Dacă descoperi ochilor lui legile purtării Tale de grijă, el cârteşte: „Lumea e minunată şi în sine, şi fără Făcător.”

 

 

Nâ-aumpli di-anisihie luńina a Ta, Luţite Tatâ a nostru, ca pri nâscânţâ flituri di noapti.

Ne umple de nelinişte lumina Ta, Luminate Tată al nostru, ca pe nişte fluturi de noapte

 

Cându nâ-acľemi la luńinâ, noi nâ sâlâghimu tu scutidhi; cându himu bâgaţ tu scutidhi, u câftămu luńina.

Când ne chemi la lumină, noi dăm fuga la întuneric; când sântem puşi în întuneric, căutăm lumină.

 

Dinintea a noastrâ si-aflâ multi căľiuri has’ nâscânti scândiľe, ama nâ-aspâremu si imnămu pânâ tu capu pri vârnâ di eali, câ ţe, tu iţido capu nâ-aşteaptâ ş-nâ-arâdu

pirazmadz.

Înaintea noastră se află mreaja multor căi, însă ne temem să mergem până la capăt pe vreuna din ele, fiindcă la orice capăt ne aşteaptă şi ne momesc ispite.

 

Iara calea ţi duţi la Tini easti astâľeată di mulţâ pirazmadz ş-di multi di multi gremuri.

Iar calea ce duce la Tine este tăiată de multe ispite şi de multe, multe prăpăstii.

 

Ninti s-yinâ pristi noi pirazmolu s-pari câ nâ avegľi ca unu nioru di luńinâ, ama cându yini pirazmolu, cheri.

Înainte să vină ispita asupra noastră, pare că ne urmezi ca un nor luminos, dar când

ispita vine, dispari.

 

Noi nâ frimitămu cuturburaţ ş-nâ bâgămu ntribarea ţi nâ tirâńipseaşti: cându nâ arâsimu, cându pistipsimu câ hii dininti I cându pistipsimu câ hii xichi?

Noi ne agităm tulburaţi şi ne punem întrebarea chinuitoare: când ne-am înşelat, atunci când am crezut că eşti de faţă sau atunci când am crezut că lipseşti?

 

Tu tuţ pirazmadzľi a noştri nâ-ntribămu: Tini hii Tatălu a nostru?

În toate ispitele noastre ne întrebăm: „Tu eşti Tatăl nostru?”

 

Tuţ pirazmadzľi a noştri nâ aducu tu minti idhyea ntribari, ntribari ţi nâ u aduţi tu minti tut’ ţi easti di-avârliga di noi, cathi dzuâ ş-cathi noapti:

Toate ispitele noastre ne aduc în minte aceeaşi întrebare pe care tot ce este în jurul nostru ne-o aduce în minte în fiecare zi şi în fiecare noapte:

 

Ţi mindueşti trâ Dumnidză?

Ce gândeşti despre Domnul?

 

Iu easti Elu ş-cari easti Elu?

Unde este El şi cine este El?

 

Hii cu Elu i hii fârâ Elu?

Eşti cu El sau eşti fără El?

 

 

Dă-ńi puteari Tatălu ş-Adârâtorlu a meu, ta s-potu tu cathi sticu, a banâľei a meali, cumu ţi s-hibâ elu, di luńinâ i di scutidhi, si-apândisescu la cathi pirazmo unâ luyie ş-cu idhyiulu lucru: Dumnidză easti Dumnidză.

Dă-mi putere, Tatăl şi Făcătorul meu, ca să pot în fiecare clipă, fie ea luminoasă ori întunecată, a vieţii mele, să răspund la fiecare ispită cu putinţă unul şi acelaşi lucru:

Domnul este Domnul.

 

Elu easti aclo iu hiu io şi aclo iu nu hiu io.

El e acolo unde sânt eu şi acolo unde nu sânt eu.

 

Inima a mea apreasâ, daima ari mirachi trâ Nâsu şmâńili a meali io daima li tindu câtrâ ayisitili a Lui strańi, ca unu ficiuricu câtrâ Tatălu a lui Aţelu vrutlu.

Eu tind întotdeauna pătimaşa mea inimă către Dânsul şi mâinile mele către sfintele Lui veşminte ca un copil către Tatăl său Cel iubit.

 

Cumu vai puteamu s-bânedzu fârâ Elu?

Cum aş putea trăi fără El?

 

Aestâ va dzâţea câ potu s-bânedzu tu idhyiulu chiro ş-fârâ io isuńi.

Asta ar însemna că pot să trăiesc în acelaşi timp şi fără mine însumi.

 

Cumu vai puteamu s-hiu contra a Lui.

Cum aş putea să fiu împotriva Lui?

 

Aestâ va dzâţea câ hiu tu idhyiulu chiro şi-contra a mea.

Asta ar însemna că sânt în acelaşi timp şi împotriva mea.

 

Hiľilu dreptu îľi calcâ toarâli a tatălui cu tińie, irini ş-harauâ.

Fiul drept urmează tatălui său cu cinstire, pace şi bucurie.

 

Suflâ adiľeaticlu a Tău tu suflitlu a nostru, Tatâ, ta shimu drepţâľi a Tăľi.

Suflă însuflarea Ta în sufletul nostru, Tată, ca să fim fii drepţi ai Tăi.

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 36-39.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 


Ș-nâ ascapâ di ațelu arău – Ci ne izbăvește de cel viclean


Cari va nâ sâlâgheascâ di-tu arău macâ nu Tini, Tatălu a nostru?

Cine ne va slobozi de rău dacă nu Tu, Tatăl nostru?

 

Cari va li tindâ mâńili câtrâ ficiuriţľi ţi s-neacâ macâ nu tatălu a loru?

Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor?

 

Cari ari ma multâ mirachi trâ chischineaţa ş-muşuteaţa a casiľei, macâ nu nicuchirlu a casiľei?

Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe stăpânul ei?

 

Tini nâ-acľimaşi di-tru ţiva ta s-himu ţiva, ma noi adrămu oaspilichi cu-arăulu şi-acşi iara nâ-adrămu dipu ţiva.

Tu ne-ai chemat dintru nimic ca să fim ceva, dar noi legăm prieteşug cu răul şi astfel ne întoarcem în nimic.

 

Lu bâgămu di-avârliga di inima a noastrâ şarpili di cari nâ-aspâremu nai ma multu.

Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care ne temem cel mai mult.

 

Di-tru hicati grimu contra a scutidhâľei, ma scutidhea bâneadzâ tu suflitili a noastri: microbiľi a scutidhâľei ş-microbiľi a moartiľei.

Din toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului, dar întunericul trăieşte în sufletele noastre: microbii întunericului şi microbii morţii.

 

Cu unâ boaţi nâ alumtămu cu-arăulu, ama arăulu s-hidzi afurişalui şi-amutu tu casa a noastrâ; anda noi grimu, arăulu ľi-amintâ semtili, unâ câti unâ şi-agiundzi ma aproapea di inima a noastrâ.

Ne luptăm într’un glas cu răul, iar răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul cucereşte poziţie după poziţie şi ajunge mai aproape de inima noastră.

 

Şedz Multu-Analte Tatâ, şedz anamisa di noi şi-arău, şi va ľi-anâlţămu inimili a noastri şi-arăulu va xiruxeascâ acşi cumu xiruxeaşti sumu câloarea a soarilui, şoputlu di ninga cali.

Stai, Preaînalte Tată, stai între noi şi rău, şi vom înălţa inimile noastre, şi răul are să sece cum seacă sub arşiţa soarelui izvorul de lângă cale.

 

Tini hii multu di multu disupra a noastrâ ş-nu ducheşti cumu acreaşti arăulu, ama noi himu zgrumaţ di elu.

Tu eşti cu mult deasupra noastră şi nu simţi cum creşte răul, dar noi ne înăbuşim sub el. Iată, răul creşte în noi pe zi ce trece, sub ochii noştri, şi întinde îmbelşugatele sale roade în toate părţile.

 

Mutrea, arăulu acreaşti tu noi dzuâ di dzuâ, sumu ocľiľi a noştri, şi-şi lu tindi carpolu bolcu tu tuti părţâli.

Iată, răul crește în noi pe zi ce trece, sub ochii noștri, și întinde îmbelșugatele sale roadeîn toate părțile.

 

Cathiunâ dzuâ soarli nâ dzâţi Bunâ dimneaţa! ş-nâ bagâ ntribarea: ţi avemu si-Ľi aspunemu a marilui a nostrum Amiră?

Soarele ne spune „Bună dimineaţa!” zilnic şi ne pune întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru Împărat?

 

Ş-noi Îľi aspunemu maşi carpolu aţelu vecľiu şi-aspartu a arăului. Dumnidzale, vahi nu easti ţara aţea niminatâ ş-fârâ banâ, ma chischinâ di omlu ţi ipiriţeaşti a arăului?

Şi noi Îi arătăm doar vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e ţărâna cea nemişcată şi fără viaţă mai curată decât omul care se află în slujba răului?

 

Mutrea, nâ stizmusimu casili şi pâlăţili tu văľiurli şigrochili a loclui.

Iată, ne-am zidit casele şi castelele prin văi şi gropi ale pământului.

A Ţiia nu va-Ţi hibâ zori s-dimândz a arâuriloru a Tali s-li neacâ tuti aesti văľiuri şi-grochi, chischinipsindalui loclu di oamińi ş-di nifaptili a loru.

Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate aceste văi şi toate aceste gropi, curăţând pământul de oameni şi de faptele lor cele rele.

 

Ama Tini hii ma-ndzeanâ di yinatea a noastrâ ş-di urnimiili a noastri.

Dar Tu eşti mai presus de mânia noastră şi de sfaturile noastre.

 

Macâ va ľi-ascultai urnimiili a oamińiloru, va u câtâstrâpseai lumea pânâ di thimeľiu şi va Ti-aveai ngrupatâ Tini Isuţ tu urvăľi.

Dacă ai asculta sfaturile omeneşti, ai fi nimicit lumea până la temelii şi Te-ai fi îngropat pe Tine Însuţi în ruine.

 

O, Aţelu ma mintimenlu di tuţ taţľi!

O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii!

 

Tini totna hamuarâdz cu muşuteaţa ş-nimoartea a Ta aţea dumnidzasca şi, mea, di-tu hamuarâslu a Tău acrescu steali!

Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască

şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele!

 

Totna hamuarâzândalui lu-alâxeşti arăulu a nostru cu ghineaţa ş-lu-ambuľiuseşti pomlu a ghineaţâľei pri pomlu a arăului, şi-acşi u vindiţ cu arâvdari Grâdina a Paradhislui, aţea alâsatâ tu-apârńisiri di noi.

Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi.

 

Tini, cu-arâvdari vindiţ ş-cu-arâvdari stizmuseşti.

Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti.

 

Cu-arâvdari u stizmuseşti a Ta Amirăriľi a ghineaţâľei, Amirălu şi Tatălu a nostru.

Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru.

 

Ti pâlâcârsimu Tini: s-nâ sâlâgheşti di-tu arău şi aumpli-nâ di ghineaţâ, Tini perfecta dişirtari di-arău şi-aumpleari di ghineaţâ.

Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 40-43.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

Câ a Ta easti Amirârilea – Că a Ta este Împărăția


Stealili şi soarli suntu ţitâţeańi a Amirâriiľei a Tali,Tatâ.

Stelele şi soarele sânt cetăţeni ai Împărăţiei Tale, Tată.

 

Nyrâpsea-nâ ş-noi tu-aestâ ascheri lumbrusitâ.

Înscrie-ne şi pe noi în această oaste strălucitoare.

 

Planeta a noastrâ easti ńicâ şi scutidhoasâ, ama easti lucrulu a Tău, stizmusirea a Ta, duhlu a Tău.

Planeta noastră este mică şi întunecată, dar este lucrul Tău, zidirea Ta şi însuflarea Ta.

 

Cumu poati s-iasâ di-tu mâńili a Tali ţiva ţi nu easti mari?

Cum poate să iasă din mâinile Tale ceva ce nu e mare?

 

Ama pritu niaxia şi ntunicarea a noastrâ, noi u-adrămu ńicâ şi scutidhoasâ fuľeaua a noastrâ.

Totuşi, prin micimea şi întunecarea noastră, noi facem mic şi întunecat locul sălăşluirii noastre.

 

E, loclu easti ńicu şi scutidhosu, câti ori lu luyursimu amirăriľi a noastrâ ş-cându nâ fândâximu ca nâscânţâ zurli câ himu amiradzľi a ľei.

Da, pământul este mic şi întunecat de câte ori îl socotim împărăţie a noastră şi când ne închipuim ca nişte nebuni că sântem împăraţi ai lui.

 

Mutrea, anamisa di noi suntu mulţâ cari furâ amiradz pristi locu ş-cari tora, stânda pri-aruvuirili a scamniloru a loru s-ciudisescu şi-ntreabâ: Iu suntu amirăriili a noastri?

Iată, între noi sânt mulţi care au fost împăraţi pe pământ şi care acum, stând pe ruinele tronurilor lor, se miră şi întreabă: „Unde sânt împărăţiile noastre?”

 

Ş-multi suntu amirăriili ţi nu ştiu ţi si-adră cu amiradzľi a loru.

Şi multe sânt împărăţiile care nu ştiu ce s’a întâmplat cu împăraţii lor.

 

Hârsitu easti omlu ţi mutreaşti pritu niori ş-ciuciurâ graie ţi ľi-avdu: A Ta easti Amirăriľea!

Fericit omul care priveşte prin nori şi şopteşte graiuri pe care le aud: „A Ta este Împărăţia!”

 

Aţea ţi-acľimămu amirăriľea a noastrâ piminteascâ easti mplinu di yerńi ş-treaţi has’ bişiţľi pri unu arâu ahândosu.

Ceea ce numim împărăţia noastră pământească e plin de viermi şi e trecător ca băşicile pe un râu adânc.

 

Unâ vândachi di-arinâ pri arpili a vimtului!

O grămadă de ţărână pe aripile vântului!

 

Maşi Tini u ai alithioasa Amirăriľi ş-maşi Amirăriľea a Ta ari Amiră.

Numai Tu ai adevărata Împărăţie şi numai Împărăţia Ta are Împărat.

 

Ľea-nâ di pri arpili a vimtului Ńilâoase Amiră, ascapă-nâ di pri arpili a vimtului!

Ia-ne de pe aripile vântului, Milostive Împărate, mântuieşte-ne de pe aripile vântului!

 

Şi adară-nâ ţitâţeańi a Amirăriiľei a Tali trâ etâ, aproapea di stealili şi soriľi a Tăľi, aproapea di anghiliľi şi arhanghiliľi a Tăľi, e, aproapea di Tini, Tatălu a nostru!

Şi fă-ne cetăţeni ai veşnicei Tale Împărăţii, aproape de stelele şi de sorii Tăi, aproape de îngerii şi de arhanghelii Tăi, da, aproape de Tine, Tatăl nostru!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 44-45

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 2

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required