Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Pind
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1985 apărea la editura Cartea Românească din Bucureşti volumul de poezii Ramura de măslin al scriitoarei aromâne Kira Iorgoveanu (1948 N. Bălcescu/Tulcea, România - ).

 

Cele 64 de pagini ale cărţii, pe care am găsit-o în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, cuprind 41 de poezii în română structurate în trei părţi: ’’Ramura de măslin’’, ’’Alexandru’’ şi  ’’Amintiri dintr-un secol bizantin’’.

 

’’Ramura de măslin’’ include 18 poezii: Ramura de măslin (I), Sentimentul străbunilor, Zeul, Ramura de măslin (II), Egeică, Cele trei mări ale sufletului, La anul 1000, Familie, Această pădure, Amintirea copilăriei, Cîteva clipe de fericire, Descîntec, Dacă, Straniul abandon, Nepotrivire, ’’Anna soror...’’, Pustiul ridica dune şi Exodul măslinilor.

 Poeta vede în ramura din măslinul străbun din pământurile strămoşeşti o apărătoare împotriva vicisitudinilor sorţii, ce apar sub forma vorbelor rele sau a animalelor sălbatice: ’’Tăcută, printre atâtea furtuni stîrnite/De vorbele cu limbi ascuţite de viperă,/Trec cu fruntea împodobită/Cu-o ramură din măslinul sădit/De mîna bunicii – la ţărm de Egee, /La marginea de Kavală şi/La marginea de sud/A neamului meu’’ (Ramura de măslin I); ’’Dormeam într-o cîmpie/Fără nici o umbră de arbore./Doar o ramură de măslin/Se odihnea pe pieptul meu./Au venit şerpii veninoşi ai pustiului/M-au privit şi-au plecat./Au venit lupii flămînzi ai codrilor/M-au privit şi-au plecat./Au venit urşii munţilor/M-au privit şi-au plecat./Ramura de măslin/De toate mă apăra’’ (Ramura de măslin II).

De asemenea, exemplul credinţei străbunilor e foarte puternic la K.I.: ’’Străbunii-şi mînă turme şi nalţă la cetăţi/Şi- sabia credinţei firavul trup şi-împlîntă./Credinţa lor mi-e crez şi sentiment etern/Şi amintirea lor în mine plînge, cîntă’’.(Sentimentul străbunilor)

Sentimentul străbunilor revine în Egeică, mare la care este port oraşul grecesc  Kavala al bunicilor: ’’Să-mi înec lacrimile-n/Ochii tăi cei mulţi,/Că nu-l pot auzi pe bunicul/Strigînd din Kavala: <Amarea! Amarea!>’’

Cartea este dedicată surorii Sultana, menţionată în poezia Familie ca având o ’’vorbă tăioasă’’ de care trebuia să asculte. În aceeaşi poezie mai face referire la bunicul păstor, la bunica din Kavala, la mama căreia îi plăceau nunţile, la tatăl căruia îi place oraşul, la fratele Mina ’’dus cu caravana de dor’’şi la nepotul ‚’’mic păcurar’’, care ’’paşte vorbele vechi!’’ şi pe care-l hrăneşte cu ’’basme străvechi’’. Motivul livezii cu măslini revine în această poezie, fiind subiectul visului celeilalte bunici şi locul în care poeta visează că face transhumanţă cu străbunii.

Această pădure este probabil o  pădure din România care-i aminteşte scriitoarei de pădurile din munţii Pindului (nordul Greciei), despre care afirmă că: ’’Păduri surori sigur sînt!’’. Asemănarea celor două păduri o face să-şi amintească de străbunii păstori din Pind: ’’Şi-o clipă-am crezut că se vor ivi/Străbunii străbunilor mei/În şigunile (haine de păstori – n.n.) largi, mînîndu-şi turmele./Ei au rămas acolo, în Pind, Şi arbori mari au crescut peste ei/Şi oasele lor străluminează în vis/Cum, altădată, turmele lor/Străluminau peste lume’’.

Amintirea copilăriei este marcată de zilele petrecute la stâna Bunicului, scris cu prima literă majusculă. Prezentul departe de imaginea copilăriei o determină să se întrebe retoric despre puterea bătrânului păstor de a  rezista tentaţiei oraşului: ’’Cum de-a putut/Să nu mai plece o zi de la stînă,/Şi cum de n-a vrut să vadă/Luminile şi drumurile oraşului/La marginea căruia îşi aşezase stîna?’’

Puterea bunicii ca femeie cunoscătoare a tradiţiilor este relevată în Descîntec, când viitoare poetă simţea că i s-au înnodat mâinile. Bătrâna ’’Nu s-a mirat, nu s-a speriat/Şi m-a-nfăşurat în cuvinte,/Neînţelese cuvinte...’’, care şi-au făcut efectul imediat.

 

’’Alexandru’’ cuprinde 4 poezii: Vis cu Alexandru Macedon (I), Vis cu Alexandru (II), Vis la Pella şi Atîtea fapte...

Visele cu ’’Marele’’ ’’Macedonean’’ cuceritor al Orientului sunt alimentate de recitirea nesfârşită a cărţii populare Alexandria. Sentimentele sufleteşti ale poetei pentru ’’El’’, care ’’de mult este departe’’, se traduc într-o puternic dorinţă de a se lega de se lega de ’’Singurul meu iubit dintotodeauna’’: ’’Vreau să mă fac mireasă-adevărată/Şi mă-mbrac cu Macedonia,/Cămaşa mea aspră şi albă - /Şi merg în întîmpinarea Lui,/A Macedoneanului înviat!’’

În Vis la Pella, poeta spune un monolog către Alexandru, aflat între ruinele capitalei Macedoniei antice ca un ’’Pom falnic, verde, fără rădăcini’’. După ce l-a văzut ’’falnic’’ în ’’cămăşi străine’’ ca ’’împărat al lumii’’, poeta constată: ’’Şi-acuma vii în visul  meu şi-mi spui /Că patria nu-i lumea, şi te doare’’. Ea trage o concluzie fermă din experienţa umană a acestei mari personalităţi a istoriei antice care a murit tânăr la Babilon, foarte departe de ţara sa: ’’Şi mă însemni pe mine pe vecie/Cu o credinţă ce nu pot s-o vînd/Şi-mi spui că bine nu poate să-mi fie /Decît lîngă-al strămoşilor mormînt’’.

 

Partea a III a este alcătuită din 19 poezii: Amintire dintr-un secol bizantin, O amintire a unei împărătese bizantine, Moment bizantin (I), Moment bizantin (II), Moment bizantin (III), Din ziua-aceea, Şarpele singurităţii, Şi încă-o noapte albă, Doar mîini de frig,  Noaptea iar, Pierdută-i zăpada, La sfîrşitul acela de vară, Simt singurătatea, Inscripţii pe suflet, Cerneala Bizanţului, Mioritică, Mărunţită piatră, E pămîntul acuma şi Mîngîind un vechi rosariu.

 Amintire dintr-un secol bizantin este încadrată într-un ’’secol de mult apus’’.Poeta foloseşte cuvântul subliniat ’’fratre’’ şi apoi propoziţia subliniată ’’Torna, torna, fratre’’, în contextul unei lupte victorioase a armatei bizantine. Aceasta este prima propoziţie cunoscută în protoromână (Întoarce-te, întoarce-te frate), fiind înregistrată în scrierile istoricilor bizantini Teofilact, din secolul VII, şi Teofan, din secolul VIII. Ei relatează că în 587, când armata bizantină executa un marş de noaptepe drumurile râpoase ale munţilor Balcani, povara unui animal de transport s-a desprins, iar un soldat l-a avertizat pe camaradul său cu aceste cuvinte. Dar ele au avut ca efect apariţia panicii în rândul armatei imperiale, care s-a transmis şi în rândurile invadatorilor avari, care au fost apoi înfrânţi. Poezia se încheie cu versurile subliniate ale unui cântec  de dragoste în aromână: Haide, bre, gione,/Doil’ii s-nă luăm,/Un trup şi un suflit/Doil’ii s-n-avem,/Şi-aestă bană/Noi doil’ii s-u treaţim,/Scafa di moarte/Doil’’ii s-u bem. Redau eu mai jos în româneşte: ’’Haide,măi ,iubite/Noi doi să ne luăm (căsătorim)/Un trup şi un suflet /Noi doi să avem/Şi această viaţă/Noi doi să o trecem/Paharul morţii/Noi doi să-l bem’’.

O amintire a unei împărătese bizantine prezintă o revoltă a mulţimii de ’’zdrenţăroşi şi flămînzi’’ care strigau <Vrem Bizanţul!> (Constantinopol/Istanbul). Ca o reminiscenţă a timpurilor plebei romane, răsculaţii au urcat pe tron un cocoşat, pe capul căruia au pus coroana imperială şi i-au smuls împărătesei hainele imperiale de purpură pentru a fi ’’muşcată de ruşinea goliciunii’’. Dar ’’Minune! S-au îndepărtat speriaţi /Văzând că sub straiul de purpură/Straie de stele purtam/Şi-n urma fiecărui pas de-al meu/Rămînea cîte-un ochi de oglindă/În care şi-au văzut hidoasele chipuri’’. Ca urmare  a acestei dezvăluiri la modul propriu a originii divine a demnităţii imperiale, împărăteasa şi-a recâştigat ’’(...) imperiul,/Straiele de purpură şi tronul Bizanţului’’.

 

În 1985 a fost publicat la editura Litera din Bucureşti volumul Trec anil’i şulinar.al poetului aromân Cola Fudulea (1940 Dobrogea - )

 

Subîntitulată ‘’poeme în grai aromân’’, cartea a apărut ‘’în regia autorului’’.

 

Saitul ‘’Societatea Culturală Aromână’’ caracterizează opera sa literară ca fiind marcată de ‘’lirismul, nostalgia, dar şi forţa şi umorul spiritului armânesc’’.

 

În Cuvînt înainte, scriitorul aromân Hristu Cândroveanu (1928 - ) dezvăluie că C.F. a început să scrie poezii încă din tinereţe, însă şi-a amânat debutul editorial pentru anii maturităţii. H.C. apreciază buna cunoaştere a ‘’dialectului’’ aromân de către poetul debutant, subliniind că acesta ‘’scrie, deci gîndind închiar graiul aromân, mai arhaic, parcă de cronică veche, dar tocmai de aceea mai cu sevă, făcut anume pentru poezie (…)’’. Poeziile lui C.F. au ca teme evenimentele importante ale comunităţii (O, sărbători), altele sunt reflexive (Trec  anil’I şulinar), iar altele au caracter de ‘’stampă’’, trimiţând la locuri şi chipuri ‘’de-acasă’’ (Noapte di Pind, Pita).

 

Cele 64 de pagini ale cărţii, pe care am găsit-o în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, cuprind un număr de 43 de poezii scurte: Lumbardha (Lumânarea), Bînăm ti daima (Trăim pentru totdeauna), Alatră cînil’i (Latră câinii), Anăpudhil’e (Strâmbătate), Bîrnuri (Plante căţărătoare), Dhoarle a meale (Darurile mele), Cundil’lu (Condeiul), Polim stihiu (Fantoma războiului), Ursiţ! (Destinaţi!), Oh,lele, caimo (Oh, dragă, dor), Trec anil’i şulinar (Trec anii ca apa izvorului), Noaptea ca dzuă (Noaptea ca zi), Pi şcreta (Blestemata), Cîntic di jale (Cântec de jale), Dialog (Dialog), Paplu (Bunicul), Vramă laie, vramă corbă (Carte neagră, carte nenorocită), Oamini dit munti (Oamenii din munţi), Noapte di Pind (Noapte în Pind), Thimel’ilu (Temelia), Di vîr-chiro (Dintr-un timp), Pita (Plăcinta), Noi (Noi), Vrearea mail’ei (Dragostea bunicii), Armîni cu ghine (Rămâi cu bine), Propoziţii (Propoziţii), Cîntic di nuntă (Cântec de nuntă), Cîntic  tră vruta mea (Cântec pentru iubita mea), Di-ahînte ori (De atâtea ori), Bate vimtul (Bate vântul), Aide,lea feată (Haide, tu fată), Un di bichearl’i (Unul dintre holtei), Feata văşil’elui  Vasile Lupu (Fata domnitorului Vasile Lupu), O, sărbători (O, sărbători), Numţle a noastre (Nunţile noastre), Părmith (Basm), Limba nu are agîrşare (Limba nu se uită), Cartea noastră (Cartea noastră), Hoara noastră (Satul nostru), Ponlu (Durerea), Cîntic ti mana (Cântec pentru mama), Mirache (Dorinţă) şi Cît ti voi (Cât te iubesc).

Petru Vulcan, pe numele adevărat Petru Ghinu, s-a născut în satul Târnova din provincia otomană Macedonia, localitate aflată în apropierea oraşului Bitolia (fost Monastir). vulcan-petru


Anul naşterii este discutabil, el însuşi indicând 1869, în timp ce documente găsite după moartea lui indică 1866.


Clasele primare le face în şcoala greacă din satul natal.


Rămâne orfan de ambii părinţi încă din adolescenţă şi în 1880 se mută în România, moment în care îşi schimbă şi numele. Se stabileşte la Hinova, lângă Turnu Severin.


Urmează ’’Liceul Carol I’’ din Craiova şi începe în 1893 cursurile Facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti.


După un an se căsătoreşte cu Ana Rain cu care are cinci copii.


Înainte de a absolvi cursurile instituţiei de învăţământ superior se mută în 1897 la Constanţa, unde lucrează ca funcţionar la prefectura judeţului până la moarte. În judeţul recent alipit noului regat al României îşi va desfăşura activitatea culturală pe două direcţii: promovarea prezenţei româneşti în regiune şi promovarea problemei aromânilor în cadrul mai larg al ţării, unde această chestiune era mai puţin cunoscută.


Scrie în aromână doar volumul de poezii Lilice de la Pind (Flori de la Pind), pe care-l semnează ’’Picurarlu de la Pind’’ (Ciobanul de la Pind).


Volume de poezii publicate în româneşte sunt Zori, Raiana, Pontice. De asemenea, în româneşte publică romanele Dragomir, Armăna, Liliana, Fecioara, Genii Rele, Mizerabilii noştri, Psihologia socială povestirile Anecdote, Snoave, Medgee, Baba Sand, La Bacalaureat, piesele de teatru Asasinarea lui Ştefan Mihăileanu: Dramă originală în 4 acte şi 6 tablouri, Acropolis:Episod naţional al înfrăţirei greco-române: Într-un act, Drama de la Cafeneaua Macedonia, comedia Duelul, autobiografia Icoane de viaţă, note de călătorie Tropaeum Traiani şi Constantinopolul Semilunei: cu 28 de ilustraţiuni în text, cărţile Cauzele scăderei sentimentului religios şi adventismul : În atenţia Sfântului Sinod, Ion Bănescu, fost primar al oraşului Constanţa, Istoricul oraşului Constanţa. A publicat şi numeroase articole de interes cotidian: Biografia mea : Pentru urmaşii şi prietenii ce s'or interesade acel ce va fi dus de veci dintre ei; O polemică interesantă între Petre Grigorescu şi Petre Vulcan, Oameni şi lucruri din Dobrogea (Note şi impresii); Te-am aşteptat : [poezie; Virgil P. Andronescu : profesor, directorul Liceului Particular din Constanţ; Evoluţiune şi regres social în Dobroge, Discurs rostit la înmormântarea lui I. Bănesc, Evoluţiune şi regres social în Dobrogea.


Încă de la sosirea în poarta maritimă a ţării înfiinţează ’’Cercul literar Ovidiu’’, care editează revista ’’Ovidiu’’, ’’prima revistă literară dobrogeană’’ aşa cum o numea el.


În această revistă au publicat articole pe probleme aromâne, dar în română, scriitorii aromâni George Murnu, I. Papaghagi, dr. Şunda, Mia Adam (născută Tacit), Nicolae Batzaria etc. În revistă prezintă romanul Armăna, operă în care descrie caracterul, viaţa, obiceiurile, lupta pentru supravieţuirea limbii a aromânillor din Târnova. De asemenea, în 1903 publică articolul Patriotism artificial, în care critica politica externă românească pentru faptul de a nu fi ajutat revolta aromânilor din Cruşova conduşi de Pitu Guli împotriva stăpânirii otomane.


În 1900 a editat Almanahul Macedo-Român.


La 8 septembrie 1898 înfiinţează biblioteca publică din Constanţa, iar în 1906 editează primul Album Naţional al Dobrogei: 1866-1877-1906, iar în 1914 fondează revista "România de la mare".Îndeplineşte funcţiile de director al "Revistei poporului" şi secretar al Ligii Culturale. Colaborează la 20 de reviste şi ziare: "Familia", "Revista idealistă", "Adevarul", "Dimineaţa", "Lumea nouă", "Epoca', ‘’Dreptatea", "Peninsula Balcanică", "Tribuna Dobrogei", "Românul de la Pind", "Curierul Olteniei", "Poporul","Lumina". În mai 1916 fondează asociaţia ziariştilor constănţeni.


Încetează din viaţă la 4 februarie 1922.


SURSE

***, Petru Vulcan, Personalităţi dobrogene, Biblioteca Judeţeană Constanţa, http://www.biblioteca.ct.ro/personalitati_dobrogene/petru_vulcan.htm

Lascu Stoica, Petru Vulcan-animator al vieţii spirituale din Dobrogea, ‘’România de la Mare’’, nr 2, 1992, p. 16-17

Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri:Dina Cuvata, editura Cartea Aromână, New York, SUA, pp.XII-XIII

 

 

Nuşi Tulliu s-a născut la 23 aprilie 1872 în comuna aromânească Avdela din munţii Pindului, în Macedonia otomană.


Avdela, unde s-a născut douăzeci de ani mai târziu filologul Tache Papahagi (1892-1977 Bucureşti), este situată într-o regiune compact aromânească. Această regiune cuprinde satele Perivole, Breaza, Băiasa, Baia, Cireşi, Samarina, Furca, Amer, Aminciu (Meţovo), Săracu, Coturi, Călarl'i, Cornu. Aceste sate sunt înşirate de-a lungul râului Băiasa şi a râului Alb, ce străbat culmile Pindului, uneori trecînd de 2500 m, aşa cum sunt Zmolcul şi Oul. Scriitorul aromân Hristu Cândroveanu (1928 - ) observa în 1985 că în această zonă se vorbeşte din ce în ce mai puţin aromâna, la 40 de ani de la închiderea şcolilor româneşti.


Învaţă la şcoala românească din Clisura şi la liceul românesc din Bitolia, oraş în Macedonia otomană. În România urmează şi absolvă Facultatea de Litere în 1894-1899 şi studiază în paralel doi ani la Drept. Între 1905-1908 studiază în oraşul german Leipzig.


În 1892, la absolvirea liceului, lucrează un an la gimnaziul român din Ianina, în Epir, cu economiile realizate plecând în România. În perioada 1899-1902 funcţionează ca revizor şcolar în Epir şi Tesalia, departamente adminsitrative ale Greciei. Apoi a revenit în România, unde lucrează ca jurnalist şi publică în periodicele aromâneşti. Din Germania a revenit ca inspector al şcolilor româneşti din Grecia şi apoi ca profesor în comuna natală între 1908-1912. După primul război mondial (1914-1918) a revenit în România, după 1919, ca profesor de liceu la Silistra (Durostor, Cadrilater), Chişinău şi Bucureşti.


Debutează în publicistică în 1894 cu un articol în revista „Peninsula Balcanică".

Între 15 noiembrie 1898 şi 30 septembrie 1899 scoate pe propria cheltuială revista ''Pindul''.

Colaborează cu poezii în aromână şi română la numeroase publicaţii: „Lumea nouă literară şi ştiinţifică", „Epoca", „Ecoul Macedoniei" (director între 1903 şi 1906), „Noua revistă română", „Revista poporului", „Lumina" (Bitolia), „Grai bun", „Foaia literară" (Ploieşti), „Moldova de la Nistru", „Graiul", „Apărarea" etc.


Poeziile Nsus tu munte, Cilnicamea ş-picuraril'i, Cătră vimtu, Ravdă, inimă, Cîntic di iarnă, Seară, Toamnă, Cătră munte, Sărcăceana, La fîntîna dit vuloagă, Blăstem di vrut au apărut în ''Revista Pindul'', an I/1898, nr. 1,2,3,6,9,10, 11.

Poeziile Tru muntile di Zmolca, Plîngul aromânului, Loai cârliglu, Noapte de veară, A cuclui, pri un purumbu..., Pleacă-ţ fesea..., Feata şi gionile, Tu pădure, Lilicea a vrearil'ei, Frundză vearde, Nane-nane au apărut în ''Frăţil'ea'', an I/nr. 1,2,3,5,9 şi an II/nr.14,15,16, 17,18.

Poeziile Costa şi Cătră oaspiţ au apărut în ''Ecoul Macedoniei'', an II/1904, nr. 4 şi 6.

Poeziile Graiu di jale, Auşlu şi Orsa au fost publicate în ''Lilicea Pindului'', an I, nr. 3, 2,5.

Poeziile Cîntic şi Ghioclu-a meu au apărut în ''Graiu bun'', an I, nr. 2 şi 4-5.

Poeziile A unui ''Cîntic di jale'' şi Cîntiţe di jale au fost publicate în ''Lumina'', an IV, nr.4 şi 6.

Poezia Maruşea a fost inclusă în Antologia aromânească a lui T. P., publicată în 1922.

Poeziile Munte vrut şi Trîşi la treile şopate... au fost publicate în ''Peninsula balcanică'', an II/1924, nr.17-18.

Poeziile Flueara, Agalea-agalea... şi Maia au apărut în volumul Poezii din 1926.

Aceste 38 de poezii au fost incluse şi în antologia publicată în 1985 de H. C. şi Kira Iorgoveanu, care au ataşat şi propriile transpuneri în română.


Prima carte, Poezii lirice-eroice, cu peste 150 de titluri, i-a apărut în 1907. Criticul literar român Mihail Dragomirescu (1868-1942) remarca în acest volum ''simple pastişe'' după M. Eminescu, G. Coşbuc, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Al. Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Şt. O. Iosif, poezia populară, dar şi ''anumite bucăţi elegiace pline de un adevărat simţământ poetic''.

A scris în aromână şi un roman, Murminţ fără cruţe, apărut în foileton în ziarul ''Ecoul Macedoniei'' în 1903.

Alte două romane, Tragedia unei idile (1928) şi Calvarul neamului (Exodul aromânilor) (1931), au ca temă tot soarta aromânilor din munţii Pind, ''grefând elemente mitologice, istorice şi etnografice pe structuri de melodramă'', cf. descrierii saitului ''Crispedia''.

În limba română a scris Poezii, apărute în 1907, şi File rupte din viaţa aromânilor, publicate în 1919, creaţii care sunt, în opinia lui H. C., ''fără pregnanţa'' de care a dat dovadă în scrierile în aromână.


Este inclus de T. P. în Antologia aromânească publicată în 1922. De asemenea, filologul îi publicăi în 1926 şi volumul Poezii cu transpuneri în română, în cadrul ''Bibliotecii Naţionale a aromânilor'', iniţiată şi condusă de el.


A încetat din viaţă la 8 aprilie 1941, la Bucureşti.


Postum este inclus de H. C. în Antologie lirică aromână, publicată în 1975, şi în Antologie de proză aromână, publicată în 1977.

În SUA, la Syracuse i-au apărut următoarele volume în aromână: Puizii în 1989(prefaţă de Dina Cuvata), Murmintsă fără crutsi în 1993 (ediţie îngrijită de Eva Catrinescu şi Dina Cuvata), Golgota-a Farăljei în 2002 (ediţie îngrijită de Tiberius Cunia şi Dina Cuvata).

Pe saitul aromân ''Giony'' sunt postate poeziile Noapti di veară şi Loai cârliglu.

. (http://agonia.ro/index.php/poetry/13936645/Fata_%C5%9Fi_fl%C4%83c%C4%83ul) (12.04.2010)


T. P. îl caracteriza ca fiind ''cel mai mare liric al aromânilor''.


Dintre scriitorii români, H. C. îl raporta la Vasile Alecsandri. Criticul considera ''poeme de mare adâncime'' următoarele creaţii ale lui N. T.: Plîngul aromânului, Grai di jale, Cîntiţe di jale, Auşlu, Lilicea a vrearil'ei, Loai cîrligu, Cilnicamea şi-picurall'i, Costa. Tematica lor include transhumanţa păstorilor cu familiile lor, haiducia şi cărăuşia, care ţin de ''patriarhalitatea unei existenţe parcă după legi arhetipale, tulburată cînd şi cînd de vicisitudini ale istoriei frământate a aromânilor trăind într-o regiune-mozaic al popoarelor''. Preeminenţa liricii sale a explicat-o H.C. prin ''plasticitatea expresiei lui poetice'', definind-o cu versul germanului J. W. Goethe (1749-1832): Ich singe wie der Vogel singt (Eu cânt cum cântă pasărea). El a exemplificat în acest sens cu versurile: Oi-lele şi oi-bobo, / Plîngu ocl'il'i di caimo, / Plîndzi ş-inima-ni di dor, / Ca birbiilu tu nior (Oi-lele şi oi-bobo, / Plâng ochii de obidă-dor-durere-speranţă, /Plînge şi inima de dor,/ Ca privighetoarea în nor).


Saitul enciclopedic românesc ''Crispedia'' îi caracterizează astfel opera poetică: ''În versul lui străbate îngrijorarea pentru pierderea graiului strămoşesc şi a etniei înseşi. Ameninţarea vine de la un duşman în faţa căruia totul se prăbuşeşte („Că ardu-a noastre case / Şi moare lailu-armân"). Fie balade, fie idile, fie cântece de dor, stihurile lui Tulliu sunt expresia, dramatică, a stingerii unei lumi ancestrale, a pierderii speranţelor, de unde şi tonalitatea adesea apocaliptică. Prozodia, bogată şi variată, adaptează tradiţia cultă la specificul expresiei folclorice dialectale.'' l

 

SURSE:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 82-84.

***, ''Crispedia'', http://www.crispedia.ro/Nusi_Tulliu

***,, ''Profesoru'', http://www.profeso.ru/scriitori-biografii/147-nusi-tulliu-biografie


Nacu D. Scrima s-a născut în 1900 în satul aromânesc Perivole, în care se va naşte mai târziu şi George Perdichi.


Supranumit de localnici ''Perla Pindului’’, Perivole se află în centrul aşezărilor aromâneşti din munţii Pindului, lângă vârful Ou, la o altitudine de 1400 m.

Studiază la şcoala primară din sat, apoi la liceul românesc din Bitolia (Macedonia) şi absolvă Facultatea de inginerie silvică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti

Încetează din viaţă în 1941 la Hunedoara.

Hristu Cândroeveanu îl caracteriza pe poetul N. D. S. ca fiind ''mimetic'', asemenea ''copiştilor'' cu har după tablouri de maeştri, recunoscându-l pe George Coşbuc în Dit xeane (Întors acasă). De asemenea, în Muşata ohrideană (Frumoasa ohrideană), N.D.S. cântă pe note eminescine din Luceafărul, iar în pastelul 'Nă seară-n Valea Caldă este remarcabil câte un ''accent macedonskian''. Acelaşi H. C. aprecia că N.D.S. ''nu avea conştiinţa estetică a literaturii'', dar că poemele sale sunt mici ''romane'' sentimentale sui-generis din trecutul viaţii aromânilor din Peninsula Balcanică.

Poeziile Muşata ohrideană, Dit xeane, Minduiri, La Mărăşeşti,Va-ni ti jiilescu, gione, Aşteptare şi Nă seară-n Valea Caldă au fost publicate pentru prima dată în antologia Cândroveanu - Iorgoveanu din 1985.


SURSA
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 348.

În 1985 apărea la editura Facla din Timişoara volumul Trei balade aromâne /Trei balade armâneşti al scriitorului aromân Hristu Cândroveanu (1928 Babuc/Durostor, România- ), cu versiuni aromâne aparţinând poetului aromân Ioan Cutova (1919 Veria, Grecia – 1992 România).


Cartea este o reluare a ediţiei în română apărută în 1980 la editura Ion Creangă din Bucureşti.


Cele 64 de pagini ale cărţii cuprind baladele Tînărul păstor din munţi/Gionli picurar dit munţ, Puntea de pe rîul Arta/Puntea di pri-arîulu Arta şi Stafia/Stihiolu.


În Cuvînt înainte autorul motivează apariţia acestei cărţi şi prin epuizarea rapidă a Antologiei lirice aromâne din 1975, a Poveştilor de la miazăzi din 1976 şi a Antologiei de proză aromână din 1977, toate editate de H.C.


El precizează că sursa de inspiraţie a acestor balade este reprezentată de motive folclorice sud-dunărene, atrăgând atenţia asupra comunităţii de motive literare cu folclorul nord-dunărean pentru Tînărul păstor din munţi ca variantă a Mioriţei şi a Punţii de pe rîul Arta ca variantă a Meşterului Manole.


H.C. apreciază că I. C. a reuşit ’’o transpunere excelentă în grai aromân’’, ce va permite publicului să urmărească ’’relaţia de la limba literară la unul din principalele ei dialecte’’.


O scurtă notă întitulată ’’Semne specială pentru versiunea aromână’’ arată cum se citesc următoarele semne:

’’L’, l’ – l muiat, ca ital. Gli

Ñ, ñ – n muiat ca fr gn

Dz, dz – sunet muiat între d şi z

Dh, dh – ca engl. Th (sonorizat)

Th, th - Ca sunetul grecesc Θ, θ’’

 

Tînărul păstor din munţi neînarmat, căruia îi plac cântecul, hora,trânta şi poveştile, îşi duce turma de oi la vale cu gândul la o fată. Dar seara, pe neaşteptate, este împuşcat de ‘’lotri, toţi păgâni’’, care-i ucid şi câinii, după ce aceştia sfârtecaseră câţiva atacatori. Doar o ‘’codană’’ îl plânge, în timp ce păstorul le reproşează codrului şi munţilor că i-au lăsat pe ‘’mişei’’ să-l doboare. Păstorul şi-ar fi dorit ca bandiţii ce-i furaseră turma să fi luptat cu el în luptă dreaptă bărbătească, iar codrul şi munţii regretă că nu l-au putut ajuta. După ce se târeşte toată noaptea sângerând cade la stâna ortacilor săi, cărora le cere să-i găsească turma şi să-I pedepsească pe hoţi. Apoi le cere să nu le spună mioarelor că a murit şi să-l îngroape pe plai ca să audă fluierul, naiul şi cimpoiul pentru ca ‘’Şi iar să mă simt păstor/Şi în cea lume, de sus,/Frumoasă şi ea nespus!/Dac-o fi tot ca la noi-/Cu stîne, turme de oi,/Cu soare,şi vînt, şi ploi…’’ De asemenea le cere să-i pună la mormânt diverse lucruri de la stînă care să-i aducă aminte ‘’C-am fost celnic, neam de soi/Şi cu mari turme de oi…’’ (Că fui celnic cu fălcare/Şi cupii întredz di ml’ioare!) În final, el transmite mamei sale că s-a însurat în străinătate: ‘’Dar, de va afla bătrîna,/Sărutaţ-i sfîntă-mîna!/Şi-I spuneţi de mine-anume/C-am ieşit şi eu în lume,/Şi departe mă-însurai,/C-o mîndră fată de crai,/Frumoasă – cum stelele/Şi rudă cu ielele,/Şi naş îl avui pe soare,/Nuntaşi – turme de mioare,/Iar luna a fost şi ea,/Aşa cum se cuvenea,/Cununiile-mi ţinea,-/Doamne,ce se mai fălea!/Că a fost l nunta mea…/Şi mînca.mînca şi bea,/De ziceai că saţ n-avea!’’ În versiunea aromână, finalul sună astfel: Ama di-află-a mea bitîrnă,/Voi băşeaţ-l’e sîmta mînă!/L’I dzîţeţ că ñi-adrai nume,/Că işii şi eu tu lume,/Că diparte mi-nsurai,/Feată di-amiră îñi loai,/Muşată –ca stealile/Ş-cu surină cu-albile,/Nun ñi-avui măritlu soare/Şi numtari – cupii di ml’ioare,/Luna fu aclo şi ea/După aradhă, cum prindea,/Curuñile că- ñi ţînea, - /Doamne, cît s-cama-alăvda/C-agiuca la nunta mea…/Ş-s-andupa, ‘ndupa şi- ñi bea,/Ş-di buneţnu s-fînătea!

 

În balada Puntea de pe rîul Arta este vorba de trei fraţi ‘’Neam cinstit de păcurari/Înţelepţi şi gospodari’’ (Picurari di soe veacl’e/Ş-nicuchiri fără di preacl’e), care ‘’erau zidari frumoşi/Meşteri mîndri, norocoşi,/Că-şi luară de neveste/Fete dalbe – ca-n poveste!’’(Ş-ţi nu-adrară iuţido!/Masturi gioni ş-cu tihiro./Treil’I şi-loară nveaste-ahtări/ Şi dal’eane şi cu hări). Poetul aminteşte de locurile pe unde îi purta transhumanţa pe cei trei păstori: fluviul Vardar, Bistriţa, Băiasa, Zagor, regiunea greacă sudică Moreea, oraşul Ohrida şi munţii Pind. ‘’Un împărat vestit’’ aude de faima acestor ‘’meşteri, meşteri mari’’ şi-i angajează să-I constriască un ‘’pod aurit’’ peste rîul Arta. Meşterii cer un termen de şapte ani pentru a termina lucrarea, dar împăratul îi ameninţă că încazul nerespectării contractului îi va ucide cu mîna lui. Dar fraţii ‘’Tot căzneau aci-n pustii,/Însă tot ce se-ncropea - /Noaptea apa nimicea,/Nu-mplineau nimic, să stea!/Şase ani le-a mers aşa!’’ (Tu irñiu lucrau di-alagă/Punţăl’ei thimel’ilu s-bagă,/Ma ţe dzua anălţa/Noaptea apa afănsea,/Nu biţeau ţiva,ţiva!/şase añi aşi triţea!) O pasăre călătoare îi dezvăluie fratelui mai mare că ‘’O, oameni voi, necăjiţi, /Treaba tot n-o isprăviţi/Pîn’ n-aţi pune-n temelii/Pe-a mai mică-ntre soţii, /Soaţa Prîslei – ca o floare,/Oricît inima vă doare…’’ (Oamiñi, nu vă năriţ,/Lucrul voi nu-l bitisiţ/Pînă nu băgaţ thimeal’e/Cama ñica-vă mul’eare,/A ñiczanlui,piruşeană,/Cît-ţe inima s-vă doară) Badea cere cumnatei mai mici să le aducă bucate, iar aceasta cînd ajunge la faţa locului glumeşte inocentă cu cei trei fraţi: ,,Meşterilor,bieţi de voi!/ Cerul v-ajute-n nevoi!/ Vă cam plîngeţi de noroc, - /Puntea, văd, că stă pe loc…’’ (Masturi, pisusil’I trei!/Nu-aveţ tihe vă plîndzeţ foc, - /Că puntea vă sta pri loc…) Aceştia îi mărturisesc : ‘’De-aia am zis cu jurământ/Şi ne-am legat prin cuvînt/C-astăzi, prînzul cin’ l-aduce,/Acasă nu se mai duce!/trupu-I punem temelie,/Poate-aşa lucrul să ţie!’’ (Tr-aestă treil’I giurăm,/Greu giuratec nă ligăm, - /Prîndzul adz cari va lu-aducă/Năpoi nîsă sî nu s-ducă!/Trup-thimel’iu aoa să-armînă,/Poate acşi lucrul va ţînă!) Iar mezinul o păcăleşte pe soţia sa: ‘’Plîng, că îmi căzu din deget/ Cel inel – şi-acum preget să-l iau din groapă,/Că e cu noroi şi apă…/Treci tu, dalbo, şi-l adu,/De pe unde îmi căzu!’’ După ce femeia coboară în groapă, cei trei meşteri se reped să o zidească, surzi la rugăminţile ei că trebui să-l alăpteze pe pruncul de acasă. În final, tânăra mamă i-a blestemat pe meşterii ‘’mişei’’şi construcţia lor: ‘’…Apele să urle-n prund,/Precum pruncul meu flămînd!/Puntea tremure mereu, /Ca ziditul trup al meu!/Rîul ieie-şi neîncetat /Vamă de om înecat!/Iar voi, meşteri – să pieriţi/Precum sînii mei, striviţi!/Şi s-aveţi noroc în viaţă,/Cît creşte iarbă pe gheaţă…’’ În versiunea aromână finalul sună astfel: Apa s-hibă totna ghic,/Ca agiunlu- ñi ficiuric!/S-treambură neacumtinat/Puntea ţi cu greu o-adrat, /Ca truplu- ñi tu tih băgat!/S-iasă arîulu dit cupañe/Di-omlu nicat curbane!/Masturi, voi – s-v-afănăsiţ/Ca siñl’i-ñi apitrusiţ!/S-aveţ tihire tu bană,/Cîtă iarbă-I pri cămbană…

 

Tema baladei Stafia este legătura puternică a omului cu meleagurile natale. Vasiliţa, o fată din Vodena frumoasă ca un ‘’izvor de vise’’ este peţită de ‘’un june de departe’’. Mama ei nu doreşte însă să o mărite departe de casa părintească, dar Costandin, cel mai mic dintre cei nouă fraţi ai fetei, îl îndrăgeşte pe străin ‘’Şi face el ce face, că/Pe cei doi îi uneşte’’.Totodată, mezinul îi promite mamei că de cîte ori va dori să-şi vadă fata, el va fi cel care o va aduce ‘’din zarea-ndepărtată’’. Dar o epidemie îi seceră pe cei nouă fraţi,a căror mamă rămasă singură îl blestemă pe mezin pentru rolul său în înstrăinarea surorii sale: ‘’Şi-atît l-a blestemat pe fiu,/Cu atîta foc şi pară,/Că n-avea tihnă Prîsle-al ei,/Îl da mormântu-afară!’’ (Ş-ahît ea hil’-su ş-blăstimă,/Dit inima-l’I amară,/Că-ariñe ñicăzlu nu-află/Tru groapă, iu l-băgară) . Ca urmare, Costandin, ‘’stafie umblătoare’’, merge la sora sa şi îi cere să vină cu el la casa mamei lor. Păsările care-I însoţeau pe drum spuneau: ‘’Piu-piu-piu şi piu-piu-piu, /Un mort umblă cu un viu!’’. La observaţia Vasiliţei ‘’Costandine, paseri spun/Că umblă morţii pe drum!’’, acesta răspunde: ‘’Lasă să spună ce vor/Că asta e legea lor’’. Ajunşi aproape de casa părintească, mezinul o trimite pe soră înainte, motivînd că trebui să-şi pască calul. Dar ‘’Fata cît s-apropia/El în groapă se-ntorcea,/pacea iară că-şi găsea, /Acasă că mi-o vedea,/De blestem se slobozea’’ (Ş-hil’ea theamă sî-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’I cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa). Concluzia de final a poetului este ‘’Că la noi s-a pomenit/Să nu pleci printre streini,/Unde nu prinzi rădăcini, - /de unde dorul te cheamă,/Să dai gliei tale seamă’’. Finalul în aromână sună astfel: Ş-hil’ea theamă si-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’i cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa./Că adetea-I di zămane/S-nu ti cherdză pri tu xeane,/Iu nu faţ vîrnoară peane, - /D-iu te-acăliseşte dorlu,/s-nu ţ-aşteargă loclu torlu.

 

 

 

 

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta publica o antologie de poezie aromână, în care a selectat 5 poezii de Vasile Muşi (15.03.1895 Pleasa, Albania otomană – 29.11.1961 România), ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.

 

1. Tră amurgiş (În amurg)

Soarli cald şi-nghilicios

S-duse şi-el ca s'ţină,

Chipurli se-avd sus şi-nghios,

Picurarlu hărios

Angană oili să ghină!

(Soarele cald şi strălucitor

Se duse şi el la cină,

Talăngile se aud sus şi în jos,

Păcurarul bucuros

Cheamă oile să vină!)

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta (02.11.1912 Grămăticova, Grecia - 1996 România) publica o antologie de poezie aromână, în care a inclus şi 12 poezii ale sale. Dintre acestea 3 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu – K. Iorgoveanu (1985), cu transpuneri româneşti ale editorilor, 8 au versiuni româneşti care îmi aprţin, iar versiunea românească a poeziei Stanea aparţine autorului.

 

 

1.Patria (Patria)

Plaiurili a tale sunt ca suratea al Tati

ļiuri şi văļiuri

di trăpulici di lăcriňi săpati,

di bruma a toamnăļei,

di inatea apultusită,

că iar va chindurească la stani

ascherea ori furli,

lăvoasă păgani,

nifănătită di aică, di neļi şi pîră

şi cite unoară lailu dalac,

di armînea măratlu di Tati

fără cupie, dip fucără!

(Plaiurile tale sunt ca faţa Tatii

cărări şi văi

cu văgăuni de lacrimi săpate,

de bruma toamnei,

de supărarea apultusită,

că iar se vor opri la stână

armata ori tâlharii,

nenorocita poteră,

nesăturată de smântână, de miei şi bani

şi câte o dată şi iaurtul,

de rămânea sărmanul de Tata

fără turmă, sărac lipit!)

Poezii de N. Caratana

Marţi, 20 Septembrie 2011 08:56

În 1985 poetul aromân Nicolae Caratana (12.02.1914 Horopani, Grecia - 19.10.1992 România) a publicat volumul de versuri aromâne Aşteptu soarile. Din cele 42 de poezii am selectat 35, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin, celelalte 7 apărând cu transpuneri în română în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 (vezi articolul).


1. Limba-a noastră (Limba noastră)

Limba-a noastrã-i 'nă ghişteare
aduncoasã, ahîndoasã
bair di flurii, cântare,
ghinicuvîntarie 'n casã.
(Limba noastră-i o comoară
adâncă, profundă
salbă de galbeni, cântec,
binecuvântare-n casă.)
Limba-a noastrã-i primuvearã,
candilă di bană iaste,
mulţ duşmaňi vor s' nî u chiarã,
ma u 'nghiadză gioňi şi 'nveaste.

(Limba noastră-i primăvară,

candelă de viaţă este,

mulţi duşmani vor să ne-o piardă,

dar o înviază tinerii căsătoriţi.)

Limba-a noastrã iaste cântic,
cântic di jale ş' di numţî,
zboarã veacļi di discântic,
fuldzir çe taļie doi munţî.

(Limba noastră-i cântec,

cântec de jale şi de nunţi,

vorbe vechi de descântec,

fulger ce despică doi munţi.)

Limba-a noastrã iaste, armâne,
avrã çe u-aduçe seara,
Roma nî u deade pâne,
di la ea nî tradzim fara.

(Limba noastră-i, aromâne,

răcoarea ce-o aduce seara,

Roma ne-o dădu ca pâine,

de la ea ne tragem neamul.)

Di la nîsă-avem căsmete,
di la nîsă-avem fumeaļie.
Ete ponde, eti şcrete
nu u-au scoasă dit thimeaļie.

(De la ea avem noroc,

de la ea avem familie.

Timpuri blestemate, timpuri nenorocite

nu au scos-o de la temelie.)

Limba-a noastră poartă flamburi,
ari izvure ş' fântâňi,
când u cânţi ti cutreamburi,
cânticul şi-acreaşte mâňi.

(Limba noastră poartă stegauri,

are izvoare şi fântâni,

când o cânţi te cutremuri,

cântecul îşi creşte mâini.)

Limba-a noastră caftă braţă
ca s-u apãrã di-açeļi
çe u pliguiesc tu faţă
ş' li-arăchescu di fumeļi.

(Limba noastră cere braţe

ca s-o apere de aceia

ce o rănesc pe faţă

şi o răpesc din familii.)

Limba-a noastră ş' caftã soia,
ş' caftã limba şi duvletea.
S-u apãrãm sã-sh aflã boea,
S-u-apãrãm sã-sh afla vetea*.

(Limba noastră îşi caută neamul,

îşi caută limba şi statul.

S-o apărăm ca să-şi găsească mărirea,

s-o apărăm ca să-şi găsească tăria.)

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required