Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: SUA
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Neologismele editurii Cartea aromână din SUA

Sâmbătă, 11 Iunie 2011 13:49

Editura considera că problema neologismelor în aromână este una dificilă,dar cum publicarea cărţilor nu putea aştepta realizarea unui acord pe această temă, instituţia a adoptat propriile reguli. Aceste reguli fuseseră prezentate într-o comunicare la cel de al III lea Congres de Limbă şi Cultură Aromână desfăşurat în localitatea germană Freiburg în 20-23 iulie 1993 şi publicate în ’’Rivista di Litiratură shi Studii Armănj’’, tomul II din octombrie 1994. Această comunicare a fost prezentată pe scurt în introducerea la romanul Armăna de Petru Vulcan, publicat de editură în 1996.

Colimitra Constantin - Fărşeroţii / 1986

Vineri, 22 Aprilie 2011 13:54

fărşeroţi

Discutam cu mătuşa mea Eugenia Pitu (născută Teja) despre cărţile având ca subiect aromânii pe care le are în bibliotecă  şi mi-a arătat ceea ce fusese o carte a lui Constantin Colimitra, scrisă în româneşte şi întitulată ’’Fărşeroţii’’. Cartea are o dedicaţie scrisă de mână a autorului pentru Nicolae (Coli) Pitu (’’unul din urmaşii vestitei familii de celnici fărşeroţi PITU’’)  şi a ajuns cândva în posesia regretatului Gheorghe (Geogia) Pitu, rudă cu Nicolae şi socrul mătuşii mele. Foarte interesat de referinţele din carte privind familia Pitu, bătrânul  Geogia a citit-o din scoarţă din scoarţă până i s-au dezlipit şi s-au amestecat o mare parte din foi. Mi-a luat oarece timp pentru a reconstitui cartea, mai ales că nu era paginată, deşi  are şi o erată în care se precizează numărul paginilor la care s-au făcut greşeli. Autorul explică erorile prin faptul că lucrarea a fost ’’operată la computer’’, pe prima pagină menţionânu-se (în loc de editură) că ’’regia’’ aparţine lui Andrei Colimitra, fiul scriitorului. Am găsit lipsă de pagină sau pagini în trei locuri, cartea având cel puţin 300 de pagini.

 

Constantin Colimitra (1912-2001) s-a născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei, a venit în 1928 în România şi a emigrat în SUA în 1977. Cartea a fost scrisă la bătrâneţe, în 1986, şi, deşi se precizează în subtitlu că este o monografie, ea are un caracter memorialistic. Autorul, care nu a folosit documente în redactarea lucrării, recunoaşte că s-a bazat pe buna sa memorie, care i-a furnizat 70% din ceea ce a scris.

 

Înainte de Cuprins a fost plasată poezia Vouă, fărşeroţii mei de C.C, prima strofă explicând şi scopul cărţii: ’’Vouă, Fărşeroţii mei vă-nchin această carte; Cu ea păşiţi de-a dreptul în lumea fără moarte.’’ (sublinierile aparţin lui C.C.)


De asemenea, textul de pe coperta spate, este sugestiv în acest sens: ’’Am scris această carte şi cu dorinţa ca ea să inspire unul, cinci, zece, chiar mai multe condeie de geniu, răsărind din generaţiile viitoare ale fărşeroţilor sau cele ale românilor macedoneni, în general, pentru a scrie cu litere de foc, cu litere ce ar putea să ardă, să transforme în cenuşă toate planurile celor ce încearcă dispariţia noastră ca neam cu identitate de non greci, non albanezi şi non slavi.’’ (sublinierea aparţine autorului)


Cartea este străbutută de la un cap la altul, indiferent de capitol, de ideea originii romanice a fărşeroţilor şi de ideea relaţiei de frăţietate între români şi aromâni, autorul preferând să folosească denumirea de ’’ români macedoneni’’, deşi fărşeroţii în majoritatea lor nu locuiesc în Macedonia. Pe parcurs autorul prezintă şi o teorie proprie privind locul de origine al formării neamului fărşeroţilor la nord de Dunăre, abordând şi problema ramurilor acestui neam.


În Cuprins găsim următoarele capitole: 1. Satul, oameni şi nume;2. Îndeletniciri şi averi;3. Trai şi obiceiuri;4.Ceilalţi fărşeroţi ;5.Fărşeroţii din America;6. Luptătorii-apărători, eroii şi poetul (ciubucachi);7.Notă finală;8.O Notă aparte. Deşi nu apare în Cuprins, în conţinutul cărţii se găseşte capitolul Fărşeroţii din România, intercalat între capitolele 5 şi 6.


De asemenea, lucrarea include un număr de 54 de fotografii alb-negru de la începutul secolului XX. Majoritatea pozelor prezintă persoane din familile Colimitra, Pitu, Babaiana, Nacea, Balamaci, Trandu, Ciufecu, Faţi, Vangheli, Ghiţă,Ţiculi, Baţu, Cipu, Babu, Custula, Bichi, Bileca, Caramitru, Zechiu, care trăiau în localităţile Pleasa, Dişniţa, Korce (’’Corceaua’’) din Albania, precum şi  în SUA. Aşa cum menţionează şi autorul în Notă aparte, fotografiile prezintă mai ales ’’MIREASA FĂRŞEROATĂ’’  în port naţional.


Capitolul I este dedicat satului Pleasa aşezat în apropierea satelor  Pleasa de Jos, Zumbleac, Cuci şi Biţca, locuite de ’’turci’’ sau ’’albanezi  turcizaţi’’, cum le spune autorul, deşi mai potrivit ar fi albanezi musulmani.

În peisajul montan care încadra Pleasa existau Şipotul Mare şi Şipotul Mic, pădurea de fag, de unde familia tăia lemne doar pentru o construcţie importantă, marea pădure de aluni, ale căror frunze, ca şi frunzele de fag, reprezentau hrană pentru turmele de capre ale fiecărei familii, turme care se reuneau primăvara, vara şi toamna pe pajiştea satului sub îngrijirea lui Gheorghe, căprarului satului.Hotarul satului era reprezentat de Fîntâna cea Mare (Izvorul cel Mare)şi sătucul Stropani, locuit de familia Pitu.La marginea satului exista o arie, unde se treiera grâul de pe mica parcelă a familiei Geambazi, una din cele două care deţineau teren agricol, pe această arie  încingându-se hore separate ale tinerilor şi tinerelor. La marginea satului era locul numit ’’Dârşteli’’, adică Dârstele, unde femeile duceau materialul din lână la piuă. Tot la râu femeile spălau rufele cântând în grup, vara la Şipotul mic (Şipotul lui Tegu), iar în celelalte anotimpuri la Şipotul mare, care era apărat de vremea rea de construcţii din trei părţi. Tot lângă sat erau Capul de Râu şi Izvorul lui Naşcă.

După ce încheie cu descrierea peisajului, scriitorul evocă două construcţii importante ce adăposteau instituţii ce defineau satul: biserica cu hramul Sfintei Fecioare şi şcoala primară românească.

 

C.C. trece apoi la prezentarea casă cu casă a familiilor satului: Popescu,Baţu ’’Idici’’, Ciufecu, Caramitru, Ghiţă, Vangheliu, Bichi, Măca, Bindela, Docu, Caceaveli, Paşia, Geavela, Dargati, Şuta, Mila, Nastu, Giti, Bileca, Ciacalioni, Memu, Corumi, Cuşticea, Dima, Teja, Pitaşu, Geambazi, Şanazu, Caleşu, Cocea, Puia, Şola, Dolu, Mizu, Zechiu, Babaiana (Pitu),Panu , Becali, Chiacu, Sota, Caciamaia (fost Nastu), Culeţu, Talabacu, Stilu, Cutina, Babaţili (Cuşticea), Bici, Statina şi în final familia sa. Ca reprezentanţi ai familiilor sunt nominalizaţi bărbaţii, cu ocupaţiile şi trăsăturile lor. Un spaţiu important este alocat personalităţii  tatălui lui Constantin Colimitra, Andrei (Chendra) Colimitra,  şi  rolului său important în migrarea majorităţii locuitorilor Pleasei în România în 1928.


Îndeletniciri şi averi cuprind cele două ocupaţii principale care aduceau venituri fărşeroţilor: oieritul şi caravanele cu cai şi ''mulări'' (catâri).C.C. precizează că albanezii le spun fărşeroţilor ’’ciobeni’’, denumirea aromână fiind ’’picurari’’. El evocă instituţia celnicatei cu multiplele sale dimensiuni, iar printre numele de celnici (proprietari de mari turme de oi care angajau ciobani) pe Nastu, Memu, Carabina, Ciufecu, Bardu, Gaci, Rigea, Spau, Teja, Celea, Fotu, Bichi, Zega, Zechiu, Nacea, Docu, Babu. Descrierii stânei îi este alocată un spaţiu larg.

În ceea ce priveşte caravanele ce transportau mărfuri cu cai şi catâri, autorul exemplifică cu propriul său tată şi amintirile sale din copilărie. Indiferent de anotimp, ’’cărvănarii’’ fărşeroţi  băteau drumurile din întreaga peninsulă Balcanică, fiind mereu sub ameninţarea albanezilor musulmani.Colimitra consideră important din punct de vedere politic să se scrie despre aceste două ocupaţii practicate exclusiv de români macedoneni,  explicând că ele au stat la baza economiei populaţiilor eterogene din Balcani. Ca urmare, acestea ar trebuie să fie azi recunoscătoare pentru binele făcut străbunilor lor de fărşeroţi , el solicitând ’’să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi: albanezi, greci, sârbi şi bulgari.’’(sublinierea aparţine autorului)


Capitolul  Trai şi obiceiuri tratează alimentaţia, în particular pita, şi relaţiile interumane, bazate pe moralitate şi respect. Un spaţiu foarte larg în restul capitolului acordă Colimitra obiceiurilor legate de nuntă, cu peţit, logodnă şi săptămâna de petreceri (de miercuri până miercuri), în care un rol important îl jucau muzicanţii, momentul definitoriu constituindu-l plecarea miresei din casa părintească spre noua sa familie.


În capitolul Ceilalţi fărşeroţi, după ce  menţionează localităţi aromâne din Grecia şi Macedonia Iugoslavă,  C.C. se ocupă de fărşeroţii din Corceaua, Dişniţa şi Stropani (Albania).Cu această ocazie, se relevă că în plan secundar, fărşeroţii au mai practicat meseriile de croitor şi pantofar, mai ales în oraşul Corceaua. Sunt menţionaţi membri ai familiilor Pitu, Babu, Nacea, Caramitru, Vriga, Balamaci, Teja, Cicani, Şanazu, Cocea, Talabacu, Nastu,Baţu, Rigea, Carabuzi,Becea, Mila, Uscatu, Gazuci (Balamaci), Celea, Spau. În ceea ce mă interesează, sunt menţionaţi patru dintre cei şapte fraţi Teja porecliţi ’’Guţi’’ din Dişniţa: ’’Toţi cei patru fraţi pe care i-am cunoscut , croiţi aproape pe acelaşi calapod:buni, omenoşi, prietenoşi şi galanţi. Vanghele, deci unul dintre fraţi, a fost încă din tinereţe un şofer de vază’’. Vanghele a venit în România,unde a fost de asemenea şofer şi şi –a întemeiat familia la Sibiu, unde a şi decedat. Este posibil ca unul din ceilalţi trei să fi fost bunicul meu, Virgil. Pentru autor o sursă de informaţii despre dişniţari a fost consăteanul lor Iana Babu. Un spaţiu important îl acordă scriitorul familiei Pitu şi sătucului acesteia Stropani.

Apoi trece la de rudele sale din Volos şi Caterina (Grecia). Tot în Caterina menţionează familiile Gaci, Pala, Nicola, Cresu,Grămosteanu, Baia, precizând că mulţi dintre ei vor migra în România.Alte localităţi din Grecia cu aromâni sunt Brazniţa şi Zâmârdeşi, la graniţa cu Albania.

Nu sunt uitaţi fărşeroţii din Macedonia iugoslavă, care au fondat aşezările Gramaticova, Cândrova, Paticina, Fetiţa în frunte cu celnicii Zega, Zdru, Cuşa, Fotu, Nasta etc

În fine o menţiune specială pentru fărşeroţii din Şescu, ale căror femei aveau veşminte ce-au ajuns să fie cântate de poetul anonim pentru frumuseţea lor.


Capitolul Fărşeroţii din America prezintă cele trei generaţii de fărşeroţi din SUA, primii ajungând acolo la începutul secolului XX. Mulţi erau absolvenţi ai şcolilor româneşti din imperiul otoman,  care nu îşi găseau un rost în provinciile nemodernizate ale Turciei. Ei s-au aşezat în oraşele de pe coasta Atlanticului, înfiinţând în 1903 Societatea de cultură şi ajutor ’’Fărşerotul’’. Au menţinut spiritul comunitar căsătorindu-se cu fete aduse de acasă şi au construit biserici şi săli de spectacole pentru reuniuni ale comunităţii. Generaţia a doua a urmat şcoli superioare, acomodânu-se cu noile profesii ale societăţii moderne. Trimeteau bani acasă, iar unii au revenit acasă. Printre familiile din SUA care au menţinut spiritul aromân autorul citează pe: Pitu, Balamaci, Faţi, Şola, Cipu, Ghiţă, Culeţu, Caceavali, Ciufecu, Coca, Adam, Costula, Ianelu, Cresu, Geambazi, Geavara, Dumitrescu (Vangheliu), Ceanaca, Becea, Bileca, Celea, Liti, Chiacu, Rigea, Lupu, Mara, Nastu, Nicola, Puci, Pândaru (Dragati), Morova, Babaiana, Şanazu, Şunda, Spau, Vangheli, Vasilescu (Gioga), Teja, Babu, Baţu, Belu, Colimitra etc. Cu regret scriitorul remarcă faptul că unii reprezentanţi ai celei de a treia generaţii nu a urmat exemplul înaintaşilor. O menţiune specială pentru Nacu Zdru care edita începând cu 1978 pe cheltuiala sa publicaţia ’’Frunza vlahă’’.


Fărşeroţii din România sunt evaluaţi de Colimitra la trei mii de familii din Albania şi trei mii din Grecia, aşezate în momentul scrierii cărţii în marea lor majoritate în judeţul Constanţa şi Bucureşti. În momentul venirii în România, în perioada interbelică, au fost colonizaţi în judeţele Durostor şi Caliacra, luate de la Bulgaria după războiul balcanic din 1913. Colimitra relevă că în procesul de colonizare un rol important l-a jucat Societatea Macedono-Română înfiinţată în Bucureşti, în 1879. În sudul Dobrogei, fărşeroţii şi-au schimbat ocupaţiile devenind agricultori. Dar în septembrie 1940 cele două judeţe au fost cedate Bulgariei şi fărşeroţii au migrat din nou, în localităţile în care sunt aşezaţi şi azi.


Luptătorii-apărători, eroii şi poetul este un capitol în care sunt prezentate personalităţi ale fărşeroţilor care s-au remarcat în lupta pentru fiinţa naţională cu antarţii greci şi albanezii musulmani: Caciandoni, Colocotroni, Custula Tanasacu cîntat de poetul Cola Ciubucachi, Coli Ghiza care şi-a răzbunat fratele ucis, preotul martir Haralambie Balamaci, locuitorii Republicii din munţii Suli,locuitorii Pleasei care s-au opus oficierii slujbei de episcopul grec (eveniment cântat în ’’Pleasa, hoară râmânească’’), Culicea Cicani şi Andrei Balamaci, Atanasie Nastu. Este nominalizat Ioan Fotu ca autor al lucrării ’’Românii Fărşeroţi’’, în care sunt expuse suferinţele fărşeroţilor sub dominaţia otomană în Albania, carte pentru care Colimitra a editat un sumar.


În Nota finală, C.C. închină lucrarea ’’tuturor Fărşeroţilor: străbuni, bunici şi părinţi’’ (sublinierea aparţine autorului), celor înmormântaţi în ruinele Fraşariului, Moscopolei şi Pleasei, celnicilor, ’’picurarilor’’, ’’cărvănarilor’’ şi apărătorilor de neam şi limbă care s-au sacrificat în luptele cu antarţii greci, başbuzucii, gheganii albanezi şi armata otomană.


Sursă:
Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 300 p.

 

În 1994 fundaţia aromână Valahia din Bucureşti publica Anuarul aromân. Volumul era subîntitulat Carte de telefoane şi adrese ale familiilor aromâne.


Pe copertă era plasat următorul motto: ’’Nu cheare nă pădure/Fidănile cându cresc!’’ (Nu piere o pădure/Când îi cresc vlăstare!)

Colimitra Constantin – Mozaic / 1994

Joi, 15 Septembrie 2011 14:22

Poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001) publica în 1994 în SUA volumul de poezii în limba română Mozaic, titlul cărţii fiind dat de titlul ultimei poezii.


Cartea este închinată soţiei sale, Evghenia Jurebie-Colimitra, ’’pentru a-i cinsti şi eterniza numele şi memoria’’. De asemenea, o fotografie alb-negru din tinereţea celor doi este inclusă în carte.


Volumul, găsit în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, are o dedicaţie scisă de mână a autorului: ’’Lui Nicolae (Coli) Pitu cu dragoste aceste rânduri la volumul meu de poezii ’’MOZAIC’’ pentru a cinsti memoria străbunilor lui care au fost celnici fărşeroţi. C. Colimitra. U.S.A. Dec. 1994’’.

Tache Caciona s-a născut în 1885 la Avdela, actualmente în Grecia.


A studiat la liceul românesc din Bitolia (Monastir), din Macedonia otomană. Apoi a absolvit cursurile Şcolil de Agricultură ''Herăstrău'' din Bucureşti, obţinînd titlul de inginer agronom în 1910.


A emigrat o perioadă în America şi în 1922 era administrator de moşie.


A încetat din viaţă în 1971 în comuna natală.

În 1994 profesorul universitar de limba română Matilda Caragiu Marioţeanu (1926-2009) a publicat volumul de versuri Stihuri armâneşti. Di nuntru şi-di nafoară / Stihuri aromâne. Din năuntru şi din afară, în aromână şi română.


Volumul l-am găsit în biblioteca mătuşii mele Eugenia Pitu, iar pe Internet este postat pe saiturile ‘’Scribd’’ şi ‘’Biblioteca Culturală a Aromânilor’’, fiind înregistrat la secţiunea Literatură a saitului meu.


Cartea are următorul motto din gândirea microbiologului francez Louis Pasteur (1822-1895): ‘’Je ne demande pas quelle est ta race, ta nationalite ou ta religion, mais quelle ta souffrance’’. În traducerea mea: ‘’Eu nu te întreb care-ţi este neamul, cetăţenia sau religia, ci care-ţi este durerea’’.


Urmează Precizări în aromână şi română din partea autoarei:

30 di aesti poezii li scoşu întânea oară tu padi tu disculu Di nuntru şi-di nafoară, ELECTRECORD, Bucureşti, 1991. Suntu nali: Scară, Adil’iu, Bârni, Muzică tu amurdzită, Omega, Ghini vinişi!, Toma-Apostallu, Disicatu.

Tu aduţearea tu limba literară, ţânui multu si s-veadă latinitatea şi unitatea a limbil’ei străromâneşti, chirăndalui, di multi ori, muşuteaţa versului armânescu.

Scriarea:

l’ – gl, di-tu italiană (ex.: famiglia)

ń – gn, di-tu italiană (ex.: legno)

ţ – zz, di-tu italiană (ex.: pazzo)

dz – z, di-tu italiană (ex.: zinco)

y – γ, di-tu greacă (ex: γinaika)

th – θ, di-tu greacă (ex.: θeatron)

dh – δ, di-tu greacă (ex.: δramion)

 

‘’30 din aceste poezii au apărut prima oară în discul cu acelaşi titlu, Di nuntru şi-di nafoară, ELECTRECORD, Bucureşti, 1991. Sunt noi: Scară, Adil’iu, Bârni, Muzică tu amurdzită, Omega, Ghini vinişi!, Toma-Apostallu, Disicatu.

În transpunerea în limba literară, am preferat să fiu fidelă litinităţii şi unităţii străromânei, sacrificând, îb acest fel, adeseori, frumuseţea versului aromânesc.’’

 

O notă de subsol a editurii arată că: ‘’Dinraţiuni tipografice se notează prin dz africata dentală sonoră în loc de d + semn diacritic dedesubt, ca în cazul consoanei surde corespunzător ţ.

 

Cele 40 de poezii ale volumului sunt structurate în 6 capitole: Adil’eri / Respirări, Praguri /Praguri, In memoriam / In memoriam, Natlu / Natul, Patru yisi cu ocl’i-ncl’işi / Patru vise cu ochii închisşi, Trei blâsteami (ti şicali) / Trei blesteme (de şagă) şi, separat, Cânticu ti ginta latină / Cântul gintei latine (de Vasile Alecsandri).

 

Adil’eri include 10 poezii: Dhyeată ti hil’i-mea / Diată pentru fie-mea, Adil’iu / Respir, Datlu / Datul, Oara a-Nsirăril’ei / Ora Înserării, Adamlu şi Eva /Adam şi Eva, Căpăchi di ocl’I / Pleoape, Venus / Venus, Cruţi maltezi / Răscruci malteze, Muzică tu amurdzită / Muzică în amurg, Omega / Omega. Poezia Omega are următoarea dedicaţie: Ti omlu a meu, Noi şi Omega, tu budză di bană, Măgura, 1987 / Pentru soţul meu, Noi şi OMEGA, Măgura, 1987.

 

Praguri include 9 poezii: Praguri, Mardzini / Margine, Giocu şuţătu / Joc invers, Doru di bană / Dor de viaţă, Zvici / Bice, Scară / Scară, Frică / Frică, Bărni / Brâie (Generaţii), Ghini vinişi! / Bine-ai venit!.

 

In memoriam cuprinde 7 poezii: Cupacilu / Stejarul, Disicatlu / Despicatul, Toma-Apostallu / Toma-Apostolul, Iu-i guşa mea di lelicu? / Unde-i guşa mea de cocor?, Orchestra a munţăloru / Orchestra munţilor, Unu omu / Un om, Caprili di Santorin / Caprele din Santorin. Capitolul are următorul motto din Toma Caragiu, Pome şi alte confesiuni: ‘’Morţii lipsesc de la o vreme dintre noi’’. Poezia Cupacilu are următoarea dedicaţie: Ti fratili a meu, actorlu Toma Caragiu, faptu Hrupişti tu Eladhă, tu 21 di avgustu 1925, tricutu tu bana alantă Bucureşti, tu 4 di marţu 1977, cându s-cutrimbură loclu… / Fratelui meu, actorul Toma Caragiu, născut la Hrupişte, în Grecia, la 21 august 1925, trecut în cealaltă viaţă, la 4 martie 1977, când s-a cutremurat pământul… Poezia Iu-I guşa mea di lilecu are următoarea notă: Mama, ‘’lelicu’’ a meu, nu-I, ma zboarâli aesti a l’ei eara, tu auşaticu: ‘’Oi-i , featili-a meali, iu-I guşa mea di lilecu? / Mama, ‘’cocorul’’ meu, nu mai este, dar aceste cuvinte ale ei sunt, (spuse) la bătrâneţe: ‘’Vai, fetele mele, unde-i guşa mea de cocor?’’ Poezia Orchestra a munţăloru are următoarea notă-dedicaţie: Lucru ţi si-ari faptă, isturisită di tată- ńiu, Nico Caragiu. A lui l’i-u-ncl’inu aestă simfonie / ‘’Lucru real, istorisit de tatăl meu, Nico Caragiu. Lui îi închin această simfonie’’. Poezia Unu omu are următoarea dedicaţie: Ti George Zima. / ‘’Pentru George Zima’’. Poezia Caprili di Santorin are următoarea dedicaţie: Ti Cola Ceara / ‘’Pentru Cola Ceara’’. Aceeaşi poezie are următoarea notă: SANTORIN (gr. THERRA), di-tu Eladhă, locu avdzâtu ti picturili di pi muril’I di piştirei. Ună di eali ari numa ‘’Căprili di Santorin’’. / SANTORIN (gr. THERRA), din Grecia, loc celebru pentru frescele sale rupestre. Una dintre ele este cunoscută sub numele de ‘’Antilopele de la Santorin’’.

 

Natlu cuprinde 6 poezii: Cheatra treaţi, apili armânu / Piatra trece, apele rămân, Imnu ti mumili armâni / Imn pentru mamele aromâne, Apa yie / Apa vie, Si-ncurună zboarâli / Se cunună cuvintele, Merlu şi ńedzlu a loclui / Mărul şi miezul pământului (morcovul şi cartoful), Luna şi-meslu / Luna şi ‘’mes’’-ul (luna calendaristică). Poezia Cheatra treaţi, apili armânu are următoarea notă: Optuli versuri din capu suntu turnati di mini tu grailu a nostru după poezia ’’Pe glob’’, di Mihai Codreanu (1876-1957) / ’’Aceste opt versuri sunt din Mihai Codreanu (1876-1957), poezia ’’Pe glob’’’’.

 

Patru yisi cu ocl’i-ncl’işi cuprinde 4 poezii: Yisu di primâveara / Vis de primăvară, Yisu di veara / Vis de vară, Yisu di toamna / Vis de toamnă, Yisu di iarna / Vis de iarnă.

 

Trei blâsteami (ti şicae) cuprinde3 poezii: Blăsteami di mumă ţi u creapă ficiorili / Blesteme de mamă pe care o necăjesc copiii, Blăsteami di-nveastă ţi-l’I fudzi bărba-su tu Amirichie / Blesteme de nevastă căreia i-a plecat bărbatul în America, Blăstemu di dadă ţi-l’I fudzi ficiorlu si s-facă yeatru / Blestem de mamă căreia i.a plecat băiatul să se facă doctor.

 

Cânticu ti ginta latină are următoarea notă în aromână: Poezia aestă fu scriată di Vasile Alecsandri tu maiu, 1878. Poetlu u dzâsi la ‘’Concursul Felibrilor’’, di Montpellier, Franţa, la ‘’Societatea limbilor romanice’’. Năsu fu încurunatu aclo cu premiulu ti ma buna şi ma muşata poezie încl’inată ti latinitati. CÂNTUL GINTEI LATINE fu adusu tu limbili: latină, franceză, italiană (1878), provensală (1885), retoromană (1896), spaniolă, portugheză (1978, tu 100 di ani), şi după 110 ani u aduşu-şi mini tu limba a noastră (si-avdză-ntâńea oară tu 1989, la VI-lu Congresu a Armâńiloru di Bridgeport, U.S.A.). Redau eu în româneşte: Această poezie a fost scrisă de Vasile Alecsandri în mai 1878. Poetul a citit-o la ‘’Concursul Felibrilor’ din Montpellier, Franţa, la ‘’Societatea limbilor romanice’’. El a fost încununat acolo cu premiul pentru cea mai bună şi mai frumoasă poezie închinată latinităţii. CÂNTUL GINTEI LATINE a fost tradus în limbile: latină, franceză, italiană (1878), provensală (1885), retoromană (1896), spaniolă, portugheză (1978, la aniversarea a 100 de ani), şi după 110 ani am tradus-o în limba noastră (a fost citită prima dată în 1989, la cel de-al VI-lea Congres al Aromânilor de la Bridgeport, SUA).

 

Gheorghe Vrană, Matilda Caragiu Marioţeanu şi poezia polimorfă / Alexandru Gica, Carti di vreari trâ Matilda, Editura Sammarina, Bucureşti, 2003 (Biblioteca Culturii Aromâne, pp. 1-12)

 

Gheorghe Vrană, Poezia aromână între tradiţie şi modernitate / Istorie şi civilizaţie românească, Fundaţia Culturală Andrei Şaguna, 1998 (Biblioteca Culturii Aromâne).

 



SURSA:

Matilda Caragiu Marioţeanu, Stihuri armâneşti. Di nuntru şi-di nafoară / Stihuri aromâne. Din năuntru şi din afară, Cartea Românească, Bucureşti, 1994, 120 p.

 


Mihai Tugearu s-a născut la 23 noiembrie 1952 la Constanța.

Provine dintr-o familie de aromâni originară din Bulgaria.

Îşi petrece cea mai mare parte a timpului în atelierul său de sculptură, situat într-o clădire veche a fostului liceu de artă, în centrul Capitalei. Povesteşte cu drag despre originile armâne şi despre  numele Tugearu, care se păstrează de cinci generaţii. Sculptura e însă arta care îl defineşte cel mai bine. „Arta îi apropie pe oameni şi creează punţi de legătură”, spune artistul.

Tugearu Mihai


Artiştii nu sunt afectaţi de criza financiară


Mihai Tugearu este nemulţumit de faptul că artiştii români sunt mult mai mult apreciaţi în străinătate şi pentru că, în ţară, nu beneficiază de niciun sprijin din partea statului. „În ţări precum Franţa sau Germania, artiştii primesc sprijin pentru atelierele de creaţie. La noi, nici măcar Uniunea Artiştilor Plastici nu mai are sediu”, spune sculptorul.
El aminteşte şi despre criza de care se vorbeşte la tot pasul. „Artiştii sunt  printre cei puţini care nu sunt afectaţi. De ce? Pentru că artiştii nu prea au bani! Au însă satisfacţia că lasă lucrări în urma lor”, afirmă zâmbind sculptorul.


Prima expoziţie, distrusă în ‘77


Prima sculptură, un cap de bătrân, a realizat-o din pământul găsit sub scara din faţa casei, când era în clasa a VII-a. A urmat apoi Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”.  Lucrările primei sale expoziţii au dispărut însă, odată cu seismul din ’77. „Atunci am expus prima dată, la Sala Dalles. Toate lucrările s-au distrus din cauza  cutremurului”,  îşi aminteşte sculptorul. Timp de aproape 10 ani, a lucrat pentru Patriarhie. Altarul Catedralei Ortodoxe din Montreal, altarele unor biserici din Germania, Franţa şi, nu în ultimul rând, din Bucureşti îi poartă semnătura. După revoluţie, a realizat o troiţă în memoria victimelor, care se află şi astăzi la Biserica Sfântul Fanurie din Capitală.


Păstrează tradiţiile armâne


Sculptorul încearcă să păstreze vii obiceiurile armâne, prin lucrările sale. Pentru că principala îndeletnicire a armânilor era îngrijirea oilor, aceasta esta şi una dintre temele adoptate în sculpturile sale. Spre exemplu, un baston sculptat, cu un cap de berbec, face trimitere la vechile îndeletniciri şi este unul dintre simbolurile specifice întâlnite în colecţia sa. 
De-a lungul timpului a fost sprijinit atât de armâni, cât şi de români, şi a avut parte mereu de îndrumarea
şi sfaturile profesorului Grigorie Minea. „Artiştii sunt ca o mare familie, indiferent de naţionalitate”, spune sculptorul.


„Conexiuni“, promovarea legăturilor culturale


Mihai Tugearu este membru al Societăţii Culturale Armâneşti şi a coordonat expoziţia „Conexiuni”, care reuneşte lucrările a 40 de artişti armâni şi români. „Arta este liantul care coagulează idei şi modalităţi de expresie diferite, specifice fiecărei culturi, iar această expoziţie îşi propune promovarea conexiunii între culturi”, încheie Mihai Tugearu.


Întrebări  şi răspunsuri ale ziarului ''Adevărul''
1. Ce obiceiuri păstraţi?
M.T.: Bucătăria armână. Nu am renunţat la preparatele culinare armâneşti, precum Pităroanji di prashi cu peturi coapte (plăcintă cu praz din foi coapte).

2. De cât timp sunteţi în Bucureşti?
M.T.: Am venit din Bulgaria acum 44 (? - n.n.) de ani. Îmi amintesc că părinţii cumpăraseră o casă la Obor, din care am fost daţi afară după un an, din cauza actelor. Am reuşit, într-un final, să recuperăm casa după foarte mulţi ani.

Ce-i place
Pe lângă preparatele tradiţionale, îi place să stea ore întregi în atelier şi să se bucure de vacanţă, împreună cu soţia şi cele trei fete.


Ce nu-i place
Nu îi place modul în care mass-media românească promovează violenţa. Nu suportă invidia oamenilor şi nu îi place să se uite la televizor. „Actele de violenţă primează întotdeauna în faţa actelor culturale”, adaugă sculptorul.



A participat la expoziții de grup la Bordeaux (Franța) 2007 și la Tabăra de Artă Internațională Kicevo (Macedonia) 2009.


Împreună cu Grigore Minea a organizat în 2009 expoziția itinerantă ''Călători în spațiu și în timp''.


Lucrări ale sale se află în colecții particulare din România, SUA, Germania și Franța.



SURSE

Irina Lapoviţă, Mihai Tugearu, sculptorul armân adoptat de Bucureşti, ''Adevărul'', Bucureşti, 1 iunie 2009, http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-Tugearu-Mihai-sculptorul-adoptat_0_53394917.html

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p. 19.


George Perdichi s-a năcut în 1913 (H. C. şi K.I.) sau la 22 mai 1912 (''RLSA'' 1996) în satul Perivole din munţii Pindului, în nordul Greciei de azi.


A învăţat la şcoala finanţată de statul român în satul natal. Apoi a trecut la gimnaziul din Grebena devenit ulterior liceu, la revista căruia - ''Lumina'' - a coloborat. La Bucureşti va absolvi cursurile facultăţii de litere şi filosofie.


Emigrează în SUA, la New York, unde va muri sărac şi bolnav în 1957 (H. C. şi K. I.) sau în 1964 (N. S. Balamaci: ''Farsarotul'') sau la 10 decembrie 1966 (''RLSA'' 1996), cu nostalgia meleagurilor natale şi a celor româneşti.


Poeziile Dupu cumu s-veadi (După cum se vede), Mulţî gioni tri tini s-da (Mulţi flăcăi în jurul tău), Icoana vislui murărrescu (Icoana visului morăresc), Cîndila vrearil'ei (Candela iubirii), Xeanili (Străinătăţile), O, vulture! (O, vulture!) au apărut pentru prima dată în 1939, în volumul Grailu a gianlui.Grai di moarti (Graiul fiinţei.Grai de moarte).
Tot în timpul vieţii în România i-a apărut volumul de poezii Luţiafirlu şi numta al Şumbă.
Aceleaşi poezii şi fragmente din poezia Ciceroana (Ciceroana) au apărut în 1985, în antologia lui Hristu Cândroveanu şi a Kirei Iorgoveanu, cu transpuneri în română de K. I.

În SUA a editat pe cont propriu volumul de poezii Poemili a Hoară-ljiei di Pri-Vali.

 

În 1991, Pascal Marcu, vărul său primar căruia îi lăsase manuscrisele, publică volumul Poezii alepti. După moartea lui P. M., sora acestuia, Chia Marcu Mihai descoperă în manuiscrise piesa de teatru în trei acte Shula picurarlu.
În 2000 îi apare Izvuri di bană în trei volume.
N.S.B. î-a postat pe saitul ''Farsarotul'' poezia Dipărtarea, cu o traducere în engleză.
Saitul ''Aromânii'' îl include în categoria poeţilor aromâni moderni.

 

H. C. îl caracteriza ca ''temperamental'', ''entuziast'' şi ''chiar exaltat'', observând că ''a aspirat să devină un alt Eminescu - în grai aromân'' şi că nu a reuşit să fie ''decât ceva din Coşbuc şi Alecsandri''. Influenţe din cei trei mari clasici români se remarcă în Icoana vislui murărescu (o idilă adolescentină), Dupu cumu s-veade (un gazel în intenţie) şi Mulţî gioni tritine s-da (accente erotice coşbuciene) şi, respectiv, Ciceroana (poem lung de exaltare patriotică de tipul Gintei latine).
H. C.  recunoaşte în opera lui G. P. ''adevărate texte de substanţă'', cum este Xeanile, poezie de ''înstrăinare'', în care poetul ''ştie să dea glas unui complex şi înfiorat sentiment de frustrare'' al celor nevoiţi să plece pe alte meleaguri departe de casă şi familie.
H. C. consideră că G.P. are ''simţul limbii'' şi o ''mare dexteritate în a versifica'' tipică lui Alecsandri, fără a scăpa ânsă de ''o anume uşurătate a scrisului'', poemele sale în aromână fiind simţite la lectură ca ''imperfecţiuni de expresie''.
Acelaşi H.C. aprecia că în transpunerile în aromână din Eminescu, G. P. ''se depăşeşte  pe el însuşi, izbutind admirabile echivalenţe'' ca în Luceafărul, O, rămâi, Sara pe deal, Lacul, Pe lângă plopii fără soţ, La steaua, Cu mîne zilele ţi-adaugi, Mortua est, Melancolie, O, mamă..., Şi dacă.... Mai am un singur dor, Glossă, Scrisoarea I. Cititorul aromân parcurge aceste poeme eminesciene ''cu sentimentul că se află în faţa unor creaţii din capul locului scrise în dialect''.


 

SURSE:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 389-390, 482.
George Perdichi, Grailu a gianlui.Grai di moarti, Tiparul universitar, Bucureşti, 1989.
Georgte Perdichi, Shula picurarlu, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp.  58-96.
***, Notă di la Ridactsii, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp. 97-98.
George Perdichi, Izvuri di bană, editura Cartea Aromână, 2000, I Pirmitili a Hoarãljei di Pri-Vali: Pirivolea, II - Cãntitsi di Vreari shi Alti Puizi, III - Mãrilja-al Eminescu shi Alti Transpunir.
 ***, Literatura, ''Aromânii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html
Nicholas S. Balamaci, CULTURAL FORUM: The Poet George Perdichi, ''Farsarotul'', http://www.farsarotul.org/nl5_6.htm
 

 

George Perdichi s-a năcut în 1913 (H. C. şi K.I.) sau la 22 mai 1912 (''RLSA'' 1996) în satul Perivole din munţii Pindului, în nordul Greciei de azi.
A învăţat la şcoala finanţată de statul român în satul natal. Apoi a trecut la gimnaziul din Grebena devenit ulterior liceu, la revista căruia - Lumina - a coloborat. La Bucureşti va absolvi cursurile facultăţii de litere şi filosofie.
Emigrează în SUA, la New York, unde va muri sărac şi bolnav în 1957 (H. C. şi K. I.) sau în 1964 (N. S. Balamaci: ''Farsarotul'') sau la 10 decembrie 1966 (''RLSA'' 1996), cu nsotalgia meleagurilor natale şi a celor româneşti.
Poeziile Dupu cumu s-veadi (După cum se vede), Mulţî gioni tri tini s-da (Mulţi flăcăi în jurul tău), Icoana vislui murărrescu (Icoana visului morăresc), Cîndila vrearil'ei (Candela iubirii), Xeanili (Străinătăţile), O, vulture! (O, vulture!) au apărut pentru prima dată în 1939, în volumul Grailu a gianlui.Grai di moarti (Graiul fiinţei.Grai de moarte).
Tot în timpul vieţii în România i-a apărut volumul de poezii Luţiafirlu şi numta al Şumbă.
Aceleaşi poezii şi fragmente din poezia Ciceroana (Ciceroana) au apărut în 1985, în antologia lui Hristu Cândroveanu şi a Kirei Iorgoveanu, cu transpuneri în română de K. I.

În SUA a editat pe cont propriu volumul de poezii Poemili a Hoară-ljiei di Pri-Vali.
În 1991, Pascal Marcu, vărul său primar căruia îi lăsase manuscrisele, publică volumul Poezii alepti. După moartea lui P. M., sora acestuia, Chia Marcu Mihai descoperă în manuiscrise piesa de teatru în trei acte Shula picurarlu.
În 2000 îi apare Izvuri di bană în trei volume.
N.S.B. î-a postat pe saitul ''Farsarotul'' poezia Dipărtarea, cu o traducere în engleză.
Saitul ''Aromânii'' îl include în categoria poeţilor aromâni moderni.
H. C. îl caracteriza ca ''temperamental'', ''entuziast'' şi ''chiar exaltat'', observând că ''a aspirat să devină un alt Eminescu - în grai aromân'' şi că nu a reuşit să fie ''decât ceva din Coşbuc şi Alecsandri''. Influenţe din cei trei mari clasici români se remarcă în Icoana vislui murărescu (o idilă adolescentină), Dupu cumu s-veade (un gazel în intenţie) şi Mulţî gioni tritine s-da (accente erotice coşbuciene) şi, respectiv, Ciceroana (poem lung de exaltare patriotică de tipul Gintei latine).
H. C.  recunoaşte în opera lui G. P. ''adevărate texte de substanţă'', cum este Xeanile, poezie de ''înstrăinare'', în care poetul ''ştie să dea glas unui complex şi înfiorat sentiment de frustrare'' al celor nevoiţi să plece pe alte meleaguri departe de casă şi familie.
H. C. consideră că G.P. are ''simţul limbii'' şi o ''mare dexteritate în a versifica'' tipică lui Alecsandri, fără a scăpa ânsă de ''o anume uşurătate a scrisului'', poemele sale în aromână fiind simţite la lectură ca ''imperfecţiuni de expresie''.
Acelaşi H.C. aprecia că în transpunerile în aromână din Eminescu, G. P. ''se depăşeşte  pe el însuşi, izbutind admirabile echivalenţe'' ca în Luceafărul, O, rămâi, Sara pe deal, Lacul, Pe lângă plopii fără soţ, La steaua, Cu mîne zilele ţi-adaugi, Mortua est, Melancolie, O, mamă..., Şi dacă.... Mai am un singur dor, Glossă, Scrisoarea I. Cititorul aromân parcurge aceste poeme eminesciene ''cu sentimentul că se află în faţa unor creaţii din capul locului scrise în dialect''.

SURSE:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 389-390, 482.
George Perdichi, Grailu a gianlui.Grai di moarti, Tiparul universitar, Bucureşti, 1989.
Georgte Perdichi, Shula picurarlu, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp.  58-96.
***, Notă di la Ridactsii, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp. 97-98.
George Perdichi, Izvuri di bană, editura Cartea Aromână, 2000, I Pirmitili a Hoarãljei di Pri-Vali: Pirivolea, II - Cãntitsi di Vreari shi Alti Puizi, III - Mãrilja-al Eminescu shi Alti Transpunir.
 ***, Literatura, ''Aromânii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html
Nicholas S. Balamaci, CULTURAL FORUM: The Poet George Perdichi, ''Farsarotul'', http://www.farsarotul.org/nl5_6.htm
 

Ecaterina Vrana s-a născut la 18 iunie 1969, la Constanța.


Absolvă Academia de Artă, la clasa Sorin Ilfoveanu.


Participă la expoziții din 1994.


Expoziții personale: Universitatea Freiburg (Germania, 1993), Galeria Academiei de Artă (București, 1994), Institutul Francez (București, 1995 și 1997), ‘’Oameni de aproape’’ (Palatul Mogoșoaia, București, 2007).


Expoziții de grup în străinătate: Academia de Artă Budapesta (1994), Muzeul de Artă Durango (Spania, 2004), Bologna (Italia, 2006), Stedelijk Museum (Lier / Belgia, 2007), Druot Montaigne (Paris, 2009), Performance Art Institut (San Francisco / SUA, 2010-2011).


A realizat lucrări de artă monumentală în Parcul din Timișoara.


Lucrări ale sale se află în colecții publice (Muzeul Ludwig Budapesta și Muzeul Național de Artă Contemporană București) și particulare (România, Olanda, Elveția, Germania, SUA).

 


SURSA

Alice Dinculescu, Catalog de expoziție ‘’Buei di primuvearâ / Culori de primăvară’’. Artiști plastici aromâni, Proiectul Avdhela ‘’Pagini vii de cultură aromână’’, Constanța, 26-29 aprilie 2012, p. 22.

 

Constantin Colimitra s-a născut la 20 martie 1912 (cf. Atanasie Nasta) în satul fărşerot Pleasa din sudul Albaniei otomane, tatăl său fiind Chendra Colimitra. În prefaţa volumului Mozaic, apărut în 1994 în SUA, scriitorul precizează că are 82 de ani. Criticul Hristu Cândroveanu dă greşit 1910 ca an de naştere.


Pleasa este situată la extremitatea sudică a lacului Prespa, în apropierea râului Devoli, unde se întâlnesc munţii Morava, Gramos şi Tomor. Satul se află într-o zonă în care mai sunt situate localităţile aromâne Moscopoekl, Gramoste, Şipca, Gabrova, Niceaşi Deniscu. Despre impactul regiunii natale, pe care a străbătut-o în copilăriie cu oile şi caravanele,  asupra operei lui C. C., H. C. observa: ''Locuri măreţe, nu numai încîntătoare prin natură, ce i-au sădit şi lui Constantin Colimitra - prin însăşi istoria lor în furtună - sentimente patriotice sublime, ce transpar din belşug în poezia sa.''


C. C.a studiat la şcoala primară din Pleasa şi apoi la gimnaziul la Şcoala Superioară Română din Sărună/Sîrunî (Salonic, Grecia), ambele instituţii de învăţîmânt finanţate de statul român.


În 1928 a venit în România cu familia şi majoritatea locuitorilor satului. Aici a urmat liceul din Silistra, judeţul Durostor (Cadrilater) şi a freeventat, fără a absolvi, cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale.


Fiul său Andrei a emigrat în SUA în 1969, unde a fost urmat de C. C. în 1977. A încetat din viaţă în America în 2001.


În 1982 a publicat în SUA volumul Primveri cu soare (Primîveri cu soare), în prefaţa căruia îlşi face o autoprezentare.

În antologia publicată de H. C. şi Kira Iorgoveanu în1985 i-au fost selectate opt poezii din volumul american, cu transpuneri în româneşte de K. I.: Eraţi (Eraţi), Limba (Limba), Pistusesc (Cred), Şaptili oahti (Cele şapte coline), Vatră astimsă (Vatra pustie), Cînta un picurar (Cînta un păcurar), Stai drept! (Stai drept!) şi Eminescu, frate (Eminescu, frate).

În antologia publicată de A. N. în acelaşi an, i-au fost selectate nouă poezii: pe lângă Eminescu, frate, Stau şaptili oahti / Şaptili oahtii, Stai drept şi Cînta un picurar  , au mai fost incluse Stă paplu tu cohiu, Laclu mari, Nilioara, S-tind pădzili chilimuri, şi Cărvanea.

În anul următor publică în SUA monosgrafia Fărşeroţii.

Poeziile Stai drept şi Eraţi sunt postate pe saiturile ''Karavahos'' şi ''Giony''.


Saitul ''Aromanii'' îl include în categoria poeţilor aromâni moderni.


În ceea ce priveşte limba utilizată în creaţiile sale lirice, C. C. recomandă excluderea lexicului străin din aromână, cum ar fi grecescul caimo, tradus de H. C. cu mai multe sensuri prin ''dor, suferinţă, durere, frumuseţe fără pereche, care te face să pătimeşti cumplit''. În acest sens, H. C. îl caracterizează ca un ''poet pînă în măduva oaselor'', care dă lecţii altora, deşi el însusşi foloseşte ''străinisme'', cum ar fi pistusesc în loc de cred. Mai mult chiar, aceste prezumţii îl integrează pe deplin în lumea poeţilor, ''care nu pot să nu fie orgolioşi, şi naivi (uneori9, cum este şi Constantin Colimitra''.


Poezia sa este caracterizată de H. C. ca fiind ''copleşitoarea obsesie a unei lumi care a fost'' (subl. ed.), realizată, comparativ cu alţi poeţi aromâni, ''cu atîta ruinător caimo''. Mai mult, lumea liricii lui C. C. este ''o lume ce nu poate să moară, un univers aşadar agonizînd în perpetuitate în sufletul şi inima şi conştiinţa autorului''. H. C. concluziona astfel: ''El este bolnav de doruri-de-acasă de care nu se va vindeca niciodată, pentru că de asemenea doruri nu se vindecă, se moare cu ele. De aceea, poemele lui îmi par un plîns neîntrerupt, un bocet fără sfîrşit printre ruine. Ce ciudat însă: ruinele necontenit plînse, deplînse - par a învia, reînvia în versurile lui Constantin Colimitra, care ştie a melancoliza existenţial, sfîşietor existenţial! Aceste obsesionale stări din poezia lui, inculcate cititorului, sînt semnul neîndoielnic al harului scriitoricesc de excepţie, chiar dacă, acesta, mai mult nativ decît strunjit cumva prin cultură.''

 

Poetul aromân Atanasie Nasta i-a inclus înatologia sa lirică din 1985 nouă poezii: Eminescu, frate (Eminescu, frate), S-tind pădzili chilimuri, Cărvanea, Stau şaptili oahti, Stai drept (Stai drept), Stă paplu tu cohiu (Stă bunicul în ungherul casei), Laclu. A.N. îl considera pe C. C. ca ''darul fărşerotesc al iliriei străbune'', alături de Vasile Muşi şi Nicolae Babu. A. N. observa că poezia sa şi transpunerile din Eminescu dezvăluie ''un talent viguros în expresie, adînc în meditaţie''. Poeziile de ''o perfectă formă clasică'' sunt străbătute ''melodios'' de ''ecoul orfeic'' în pasteluri montane ''bucolice'', deoarece C.C. a purtat cu sine ‘’imaginea şi nostalgia’’ peregrinărilor cu turmele şi caravanele pe drumurile Balcanilor.. Pe de altă parte, adaptarea motivului mioritic în aromână relevă posibilităţile sale creatoare de inspiraţie populară.

 

 

SURSE

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Buucreşti, 1985, pp. 367-368, 482.

Atanasie Nasta (editor), Ecou de cîntec aromânesc, Litera, Bucureşti, 1985, p. 66.

Constantin Colimitra, Primveri cu soare, regia Andrei Colimitra, Bridgeport, SUA.

Constantin Colimitra, Fărşeroţii. Monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 1986.

***, Literatura, ''Aromanii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 2

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required