Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: Salonic
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Satul fărşerot Pleasa este aşezat în sudul Albaniei, în apropierea oraşului Korce (’’Corcea’’ sau ’’Corceaua’’ în aromână) şi a graniţei cu Grecia.În mijlocul satului se ridica şcoala,  una din cele trei construcţii ale comunităţii alături de biserică şi de adăpostul de la Şipotul mare.

După Nicolae Pipa, şcoala a fost construită în 1881.

Conform unui document consular românesc din Ianina din 1925 ’’şcoala naţională’’ s-a deschis în 1883. Era o clădire mare cu etaj, realizată numai din piatră.

Dimitrie Bolintineanu a efectuat o călătorie în Macedonia otomană în vara anului 1854, pe când se afla în exil la Constantinopol/Istanbul. Rezultatul literar al călătoriei a fost volumul memorialistic Călătorie la românii din Macedonia şi la Muntele Athos sau Santa Agora redactat în 1858 şi apărut antum în 1863, iar postum în ediţia Călătorii a lui Ion Roman din 1968.

 

Nu am găsit la Biblioteca judeţeană Constanţa textul Călătoriei..., aşa că am apelat la lucrările istoricilor literari.

 

Toţi aceştia dau 11 iunie 1854 ca dată de început a călătoriei, după ce D.B. s-a întors din călătoria în Palestina şi Egipt. Singurii care dau 11 iunie 1853 sunt Nicolae Iorga şi după el Petre Haneş, care mărturiseşte că l-a urmat pe marele istoric pentru toate datele de după 1848 din biografia poetului. Banii pentru călătoriile sale i-a împrumutat de la bancherul Constantin Polihroniade din Constantinopol/istanbul, care era bancherul exilaţilor români.

 

B. explică şi cum înţelege naţionalismul raportat la aromâni, pe care îi socoteşte români: ‘’Pentru mine înţeleg simţul naţionalităţii dintr-un punct de vedere practic şi poetic. Practic, căci credem că spre a îmbunătăţi soarta lumii trebui mai întîi a îmbunătăţi soarta naţiunii din care facem parte. Poetic?...Acesta este un simţămînt ce nu se explică. Sub aceste cugetări arunc ochii către un popor de un million de români risipiţi în Macedonia, Tesalia, Epir şi alte locuri. Un milion de români este un popor; este o fărîmătură mărită din acele legiuni romane neînvinse de oameni, neînvinse însuşi de secoli; este o idee, este geniul, este civilizaţiunea lumii vechi, doborîtă, dar neînvinsă…’’

După ce îşi afirmă originea aromână paternă (vezi biografia), poetul îşi motivează călătoria astfel: ‘’Voiam să văd cu ochii dacă acest popor există, dacă păstrează limba, datinile sale’’ şi dacă ‘’să aibă conştiinţa naţionalităţii sale’’.

 

Pe de altă parte, călătoria lui B. a fost şi rezultatul unei idei a istoricului revoluţionar Nicolae Bălcescu, care îi scria prietenului său Ion Ghica la 26 octombrie 1849: ‘’Eu aveam hotărîre, viind de la Constantinopol, de a mă aşeza între cuţo-vlahi, căci socot de neapărat a developa naţionalitatea într-acest avanpost al românismului. De ai putea trimite un om zdravăn acolo, ca să ne facă un raport asupra stării morale şi politice a lor, apoi am căuta o şcoală, şi să dăm de lucru la atîţia tineri ce mor de foame. Ar trebui ca trimisul tău să se ia acolo bine cu popii şi episcopii şi a căpăta fonduri pentru deschiderea unei şcoli’’.

 

Pentru a obţine a acordul Porţii otomane pentru această călătorie, Ghica, bun prieten şi cu B., i-a scris lui Sadik –efendi , fostul general şi scriitor polonez Mihail Czaykowski trecut la religia islamică, o scrisoare în limba franceză pe care o traduc aici: ‘’În afara Principatelor Moldovei şi Valahiei, mai există în Imperiu mai mult de două milioane de Români, care sunt cunoscuţi în majoritatea lor sub numele de Cuţo-Vlahi (valahi şchiopi sau jumătăţi de valahi). Ei vorbesc româna şi au aceleaşi moravuri şi obiceiuri ca cei din Principate (…) Mă gânesc să-l trimit acolo pe dl. Bolintineanu, unul din poeţii noştri cei mai renumiţi, om serios şi foarte nimerit să trezească sentimentul naţional al acestei populaţii şi să facă să se nască în cadrul ei o tendinţă politică diferită de cea a Grecilor. Nu am vrut să-mi transpun în practică ideea fără să vă previn, pentru ca mai tîrziu să nu fie crezute intepretările calomnioase pe care reauavoinţă nu va pierde ocazia să le inventeze. Vă voi fi foarte îndatorat dacă vă veţi implica să-mi obţineţi o scrisoare de la Poartă pe numele domnului Bolintineanu pentru autorităţile din Ianina şi Monastir’’.

 

Criticul literar P. Cornea apreciază lucrarea ca o ‘’veritabilă monografie’’, ea cuprinzând informaţii istorice, geografice, etnografice, o colecţie de proverbe şi un vocabular.

 

La rândul său, Roman arată că în lada de lemn pe care a purtat-o în călătorie B. a pus şi hârtie de desen, culori şi cerneluri în scopul de a realiza o hartă cu aşezările aromâneşti vizitate, dar nu va avea succes în acest demers cartografic. În schimb va nota numele satelor şi oraşelor, distanţele dintre ele, numărul locuitorilor, ocupaţiile, botez, nuntă, înmormântare, îmbrăcămintea,tabele statistice,liste toponimice şi de cuvinte. Fiecare gazdă şi fiecare călător întâlnit devin informatori pentru poetul transformat în cercetător.

 

Înarmat cu documentul obţinut de Ghica, se va sui pe vapor la Constantinopol pentru Salonic. Pe navă a auzit din întâmplare doi aromâni vorbind în limba ‘’ţînţărească’’, fapt care-l va impresiona: ‘’-Aestă vapore cu trei catatori este. – Muşată este.’’

 

La Salonic va fi găzduit de un ‘’consîngean’’ cu numele de Cosmad, posibil o rudă a sa, pentru care avea o scrisoare de recomandare de la doctorul Paciurea cunoscut în Cairo, capitala Egiptului. Cosmad locuia într-o casă de lemn roşie cu două caturi, cu perdele de stofă damasc, cu oglinzi, mese de nuc şi scrinuri. Femeile tinere din casă refuzau să vorbească greceşte şi vorbeau numai aromână, cea mică cântându-I foarte frumos. Deşi Cosmad vorbea greceşte,el va fi primul informator al călătorului despre aromânii din Balcani, împărţiţi în locuitori de vale şi de munte, mai toţi avuţi iar unii foarte avuţi, negustori sau păstori cu turme mari aflaţi în continuă mişcare.

 

De la Salonic merge călare la Pella, capitala regatului macedonean antic, şi apoi la Edessa. Aici în casa gazdei bulgare va fi vizitat de săteni aromânii purtând sarică neagră, fes şi nădragi negri. Ei i-au cerut informaţii despre Valahia şi i-au cântat şi i-au spus proverbe, pe care poetul le-a notat.

 

Pe aromânii din Edessa îi descrie ca fiind ‘’bine făcuţi, fizionomii inteligente, priviri pătrunzătoare, fără sălbăticie’’. Aceştia s-au mirat aflând că în România nu există arnăuţi, greci, bulgari şi turci.

 

S-a străduit să înveţe aromâna, aşa că la gazda din Ostrov, sat aproape în întregime aromân, i-a putut spune fiicei acesteia: ‘’Ce ai lea feată muşată de pleci ochii lăi şi dulci?’’ ‘’Doamne, eşti armân tene?’’, i-a răspuns fata ruşinându-se. În particular, s-a interesat de poeziile populare şi proverbe. Acorda o atenţie deosebită fetelor aromâne, fapt ce se va vedea şi în poeziile Macedonelor.Fetele îi cântau numai după insistenţele părinţilor.Gazda din Florina s-a arătat chiar gata să-i dea fata de nevastă, fiind sigur că poetul nu avea o figură de‘’crai’’. Constată că nu a întâlnit vreun om beat şi că persoanele întâlnite au o înfăţişare demnă. În plus, relaţiile de familie se conduc după tradiţie: fetele şi băieţii se căsătoresc după voinţa tatălui, iar femeile ‘’nu au voinţă în faţa bărbaţilor’’, tinerii respectă bătrânii. Totuşi grupurile de femei care spală la râu sau călăresc voiniceşte îi par adevărate spectacole.

 

Mai mult, la Monastir va întîlni negustori aromâni care se sfiesc să-şi recunoască naţionalitatea, dar soţiile lor mai curajoase o fac în locul acestora. Printre familiile cunsocute în Monastir se numără Cionga, Sina, Vlahova, Hagi Petru, Andruţul, Riga

La Monastir se îmbolnăveşte de friguri şi trebui să se întoarcă la Salonic, de unde revine la Istanbul.

 

Scopul acestei călătorii era de a atrage atenţia Europei şi Turciei asupra romanităţii sud-dunărene, pentru a o salva de curentul grecilor, ‘’care vor să-i absoarbă prin carte şi religie, deşi românii sînt de patru ori mai mulţi decît grecii’’. Rezultatul literar al călătoriei sale trebuia să susţină un memoriu înaintat lui Fuad-paşa, în care B. propunea înfiinţarea de şcoli pentru aromâni şi organizarea acestora ca o miliţie cu sarcini poliţieneşti şi grănicereşti, subliniind ‘’şi interesele Imperiului Otoman în a întinde o mână acestei mici naţionalităţi’’. Dar ‘’miniştrii otomani nu au gustat’’ această idee, poetul explicând ‘’încăpăţânarea’’ otomanilor prin faptul că se temeau – ‘’cu cuvânt sau fără cuvânt’’- de români, preferând clerul grecesc, mai puţin predispus la revoluţie.

 

În notele ataşate poeziilor din ciclul Macedonele, poetul face şi diverse observaţii privitoare la viaţa aromânilor din Balcani, remarci ce decurg din călătoria sa acolo.

 

În nota sa referitoare la poezia Românele din Cavaia, poetul precizează că ’’Românele macedone din partea Albanii încalecă ca bărbaţii, fac cavalcade lungi, singure, fără bărvaţi, în costumul lor pitoresc şi armate. Autorul acestor versuri a văzut o cavalcadă de femei române trecând ca săgeata pe lângă dânsul.’’

 

În nota privind poezia Copăciarul, Bolintineanu explică că ’’Românii din Macedonia dau acest nume acelora dintre ei care şi-au uitat limba şi s-au dezromânit. Este o expresiune de dispreţ’’.

În observaţia ataşată poeziei Lupta păstorilor scriitorul subliniază despre obieiurile pastorale că: ‘’Nimic nu s-a schimbat de la Teocrite în datinile păstorilor. Lupta cântecelor există încă ca altădată, şi în limbajul simplu şi natural al păstorilor români adesea se vede expresiuni mai tot atât de ingenioase ca acele despre care Teocrite, Bion, Moscus se servă făcând să vorbească păstorii’’.

 

Scurta notă la San-Marina (satul Samarina în nordul Greciei de azi, lângă graniţa cu Albania– n.n.) spune că ‘’Este un oraş locuit de români. În această piesă se află tablouri reale ale vieţii păstorilor români’’. Nota poeziei Păstorul murind descrie relaţia păstorului aromân cu oile sale: ‘’Tandreţea păstorilor români macedoneni pentru oile lor este proverbială. Ei iubesc oile ca pe copiii lor. Când oile le mor, ei sunt tot atât de nenorociţi ca când le-ar fi murit copiii. Când oile sau miei sînt lîncezi, ei leîndreptează vorbe răsfăţătoare şi tinere. De unde se şi vede în cântecele lor oile vorbind cu stăpânii lor’’.

 

În remarca ce însoţeşte poezia La bălţat Bolintineanu explică titlul poemului: ‘’Nume ce românii din Macedonia dau unor adunări de seara între dânşii, ceea ce noi în România chemăm clacă (sublinierea autorului). Ei se adună înscopul de a lucra în comun pentru vreu nefericit; de multe ori pentr a facetrusoul unei fete sărace ce are să se mărite. În aceste adunări ei danţă, cântă sau spun basme, cinează’’.

 

Lingvistul aromân Teodor Capidan a constestat vizita poetului la Monastir (Bitolia), pentru că în centrul oraşului ar fi întâlnit numai magazine ale aromânilor, dar Teodor Vîrgolici crede că T.C. s-a înşelat în această privinţă,deoarece D.B. este foarte clar în privinţa prezenţei sale în acest oraş.

 

Comparând Macedonele cu Călătorie…, criticul literar Ion Roman aprecia că D.B. a fost mai util cauzei aromânilor cu însemnările de călătorie decât cu poeziile idilice.

 

SURSE:

I.Bălcescu Nicolae, Opere, VI Corespondenţă, ed. critică de G. Zane, ed. Academiei, Bucureşti, 1964, p. 229

II.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora ,Tipografia lucrătorilor asociaţi, Bucureşti, 1863, 190 p.

III.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii, ed. îngrijită de Ion Roman, Minerva, colecţia ‘’Biblioteca pentru toţi’’, Bucureşti, 1968

IV.Bolintineanu Dimitrie, Opere, I Poezii, ediţie îngrijită, tabel cronologic, note şi comentarii de Teodor Vârgolici,studiu introductiv de Paul Cornea, ed. Minerva, colecţia ‘’Scriitori români’’, Bucureşti, 1981, (p. LV; p. 910-913)

V.Georgescu-Tistu N., Ion Ghica scriitorul, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1935, p.150.

VI.Haneş Petre, Dimitrie Bolintineanu, 1915, ‘’Studii literare’’, Universala Alcalay & Co, Bucureşti, 1925, pp. 133-162

VII.Iorga Nicolae, Istoria literaturii române din veacul al XIX lea, I-II, Bucureşti, 1907-1909

VIII. Petraşcu Nicolae, Dimitrie Bolintineanu, Tipografia Bucovina, Bucureşti, (1932), pp. 79-87

IX.Roman Ion, Dimitrie Bolintineanu, Tineretului, Bucureşti, 1962, pp. 113-120

X. Vârgolici Teodor, Introducere în opera lui Dimitrie Bolintineanu, Minerva, Bucureşti, 1972, pp.184-189

184-189

Partea a II a antologie lirice a poetului aromân Dina Cuvată din Macedonia este întitulată Cîntiţi di xinitii (Cântece de înstrăinare) şi cuprinde 20 de cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Aştearni-ňi, dado (Aşterne-mi, mamă)

Aştearni-ňi, dado,

Să-ňi mi bagu -

Sum aumbra ţea di fagu,

Că ňi-am cali,

Cali lungă -

Pit amari,

Dumnidză s-ţ-u aibă,

Dado-a mea turnari...

(Aşterne-mi, mamă,

Să mă culc -

Sub umbra aceea de fag,

Că mi-am cale,

Cale lungă -

Pe mare,

Dumnezeu să-ţi ajute,

Mamă, la a mea întoarcere...)

Ultima parte a antologiei lirice grămostene alcătuită de Dina Cuvată din Macedonia este întitulată Cîntiţi fureşti, di giunatic ş-di alumtă (Cântece de hoţie, de voinicie şi de luptă) şi cuprinde 15 cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1.Velis, cîsîbă ma mari (Velis, oraş mai mare)

Velis, cîsîbă ma mari -

Iu ş-avea un gioni bun,

Gioni bun, gioni crîştin,

Lu-acîţară doi cîceaţ:

- Gione, va ti-nturchipsim,

Ili sîndzili-ţ virsăm?

- Voi, cîceaţ, o voi lăi fraţ,

Trei dzîli muhleti-ni daţ,

Că ni-am trei surări să-ni ved...

Ş-trapsi ndrept la sor ma mari:

- Bună-ţ dzua, sor ma mari...

-Ghini vinişi, fratili-a meu...

-Spune-ni , soro, ţi s-ni fac,

Ţi s-ni facu ş-ţi s-adar?

Mi-acîţară doi cîceaţ -

Vor mini s-mi-nturchipsească,/

Ili sîndzili s-ni vearsă!/

-Ma ghini sîndzi virsat,

Dicît turchipsit mîrat...

(Velis, oraş mai mare -

Unde era un tânăr bun,

Tânăr bun, tânăr creştin, 

Îl prinseră doi tâlhari: 

-Tinere, să te turcim sau sângele să-ţi vărsăm? 

- Voi, tâlhari, o voi blestemaţi fraţi

Trei zile răgaz să-mi daţi, 

Că mi-am trei surori să-mi văd... 

Şi s-a dus direct la sora mai mare: 

- Bună-ţi ziua, soră mai mare... 

- Bine venişi, fratele meu... 

- Spune-mi, soro, ce să-mi fac, 

Ce să-mi fac şi ce să fac? 

M-au prins doi tâlhari - 

Vor ca pe mine să mă turcească, 

Sau sângele să-mi verse! 

- Mai bine sânge vărsat, 

Decât sărman turcizat...)

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie lirică aromână, în care a selectat 10 poezii de Nicolae Caratana (12.02.1914 Horopani, Grecia – 19.10. 1992. România). Dintre acestea, 4 au fost incluse în antologia H. Cândroveanu şi K. Iorgoveanu (1985) cu transpunerile editorilor (vezi articol sait) şi 5 în volumul Aşteptu soarili al autorului (vezi articol sait cu versiunile mele româneşti).


Fă-ne patrie şi-a noauă (Fă-ne patrie şi nouă)

Toamnă. Brumă. Livă-araţe.

Turmele dipună 'nghios.

Chiprile canda da boaţe,

Cântic ca dit chiatră scos.

(Toamnă. Brumă. Adiere rece.

Turmele coboară în jos.

Talăngile parcă prind glas,

Cântec ca din piatră scos.)

Muntile, patria-analtă

s-başe cu lumea-alantă?

Tut ma-analtu, tut ma-analtu

lia vîr dumnidză cu-asaltu?

(Muntele, patria înaltă

se sărută cu lumea cealaltă?

Tot ma înalt, tot mai înalt

ia vreun Dumnezeu cu asalt?)

Nghios tu câmpul di Sărună

poate anghili va dipună.

Poate vîrnă Stămărie

fără hiļiu şi fără hiļie

cafră vîrnă cătăndie

tri mărata armâniļie.

(În jos pe câmpia din Salonic

poate îngeri vor coborî.

Poate vreo Sfântă Marie

fără fiu şi fără fiică

caută vreun noroc

pentru biata armâname.)

Treaţe un nior ma spes.

Secul laiu, secul astes,

trâmba-li cade piste oi,

fă-o flambură tri noi.

(Trece un nor mai spes.

Secul nefericit, secul nenorocit,

pânza-i cade peste oi,

fă-o steag pentru noi.)

Dumnidză, lăi Dumnidzale,

prinde s-ni disclidz ’nă cale!

Grea un zbor tăliat în doauă

fă-ne patrie şi-a noauă!

(Dumnezeu, Dumnezeule,

începe să ne deschizi o cale!

Grăieşte un cuvânt tăiat în două

fă-ne patrie şi-a noauă!)

 

 

 

SURSA:

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 92-111.

Poezii de N. Caratana

Marţi, 20 Septembrie 2011 08:56

În 1985 poetul aromân Nicolae Caratana (12.02.1914 Horopani, Grecia - 19.10.1992 România) a publicat volumul de versuri aromâne Aşteptu soarile. Din cele 42 de poezii am selectat 35, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin, celelalte 7 apărând cu transpuneri în română în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 (vezi articolul).


1. Limba-a noastră (Limba noastră)

Limba-a noastrã-i 'nă ghişteare
aduncoasã, ahîndoasã
bair di flurii, cântare,
ghinicuvîntarie 'n casã.
(Limba noastră-i o comoară
adâncă, profundă
salbă de galbeni, cântec,
binecuvântare-n casă.)
Limba-a noastrã-i primuvearã,
candilă di bană iaste,
mulţ duşmaňi vor s' nî u chiarã,
ma u 'nghiadză gioňi şi 'nveaste.

(Limba noastră-i primăvară,

candelă de viaţă este,

mulţi duşmani vor să ne-o piardă,

dar o înviază tinerii căsătoriţi.)

Limba-a noastrã iaste cântic,
cântic di jale ş' di numţî,
zboarã veacļi di discântic,
fuldzir çe taļie doi munţî.

(Limba noastră-i cântec,

cântec de jale şi de nunţi,

vorbe vechi de descântec,

fulger ce despică doi munţi.)

Limba-a noastrã iaste, armâne,
avrã çe u-aduçe seara,
Roma nî u deade pâne,
di la ea nî tradzim fara.

(Limba noastră-i, aromâne,

răcoarea ce-o aduce seara,

Roma ne-o dădu ca pâine,

de la ea ne tragem neamul.)

Di la nîsă-avem căsmete,
di la nîsă-avem fumeaļie.
Ete ponde, eti şcrete
nu u-au scoasă dit thimeaļie.

(De la ea avem noroc,

de la ea avem familie.

Timpuri blestemate, timpuri nenorocite

nu au scos-o de la temelie.)

Limba-a noastră poartă flamburi,
ari izvure ş' fântâňi,
când u cânţi ti cutreamburi,
cânticul şi-acreaşte mâňi.

(Limba noastră poartă stegauri,

are izvoare şi fântâni,

când o cânţi te cutremuri,

cântecul îşi creşte mâini.)

Limba-a noastră caftă braţă
ca s-u apãrã di-açeļi
çe u pliguiesc tu faţă
ş' li-arăchescu di fumeļi.

(Limba noastră cere braţe

ca s-o apere de aceia

ce o rănesc pe faţă

şi o răpesc din familii.)

Limba-a noastră ş' caftã soia,
ş' caftã limba şi duvletea.
S-u apãrãm sã-sh aflã boea,
S-u-apãrãm sã-sh afla vetea*.

(Limba noastră îşi caută neamul,

îşi caută limba şi statul.

S-o apărăm ca să-şi găsească mărirea,

s-o apărăm ca să-şi găsească tăria.)

Dinu Barbu – Țara lui Tache Culina

Duminică, 12 Februarie 2012 10:59

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia articolului său Țara lui Tache Culina, în care se referă la serbarea zilei Sfintei Marii de către aromâni în anul 2010 la Moscopole, în Albania, și în anul 2011 la Livadia, în Grecia.

 


15 August 2010. De Sfânta Maria Mare, la Moscopole, străveche așezare armânească aflată nu departe de orașul Korcea, în munții Albaniei, mii de oameni s-au strâns într-o Mare Adunare a Consiliului Armânilor din Balcani pentru a-și revendica identitatea pe cale de a se pierde în următoarele generații. Au venit atunci la Moscopole armâni din Grecia, Serbia, Bulgaria, România, Macedonia (Skopjie), urmași ai grămoștenilor din Munții Gramosta, ai fărșeroților cu rădăcini în satul Frașari, dacă nu cumva din orașul grecesc Farsala, acolo unde Caius iulius Cezar l-a învins pe Pompei. Ai megleniților din munții Megleniei, Pajik și Caraciov (după războiul civil din Grecia 1946-1949 ’’unele comune meglenoromâne au fost incendiate, o bună parte din populația meglenoromână a luat drumul exilului, stabilindu-se în aproape toate fostele țăroi socialiste europene, ba chiar și în fosta Uniune Sovietică’’).

Să nu-i uităm pe urmașii olimpianilor din Săruna (Salonic), Veria, Pretori, Caterino-Cochinoplo, care locuiau ’’pe plaiurile muntelui Olimp și ramurile sale’’, despre care munte Olimp istoricul D. Nenițescu scria la anul 1912 că ’’a încetat de mult de a mai fi lăcașul zeilor mitologiei grecești’’, asta poate și datorită faptului că acolo armânii erau pe atunci tare mulți, cu toții creștini, nu păgâni închinători la chip cioplit.

Ori descendenți ai arnăuchenilor (arvaniților) de pe coasta albaneză a Adriaticii, din Tirana, Scutari, Kavaia (așezare altădată pur armânească), Niucastru (Elbasan), Valona (Avlona), Vilardi (Berat). Apoi cei ai epiriaților, armânii din Epir, din Albania de Sud, din Zagori, ori din munții Pindului, din Ianina, Metzovo, Săracu, Furca, Privoli, Cuci etc.

Cei mai mulți au fost urmașii voscopolenilor, ai celor plecați din Moscopole, 60 000 de armâni răsfirați prin Balcani și în tot restul Europei , aceasta dup distrugerea marelui oraș armânesc de hoardele pașei din Ioanina, Ali Tebelin, în veacul al XVIII lea. Moscopole, mare oraș armânesc care ni l-a dat pe Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, cel de la care ’’ne-au rămas școli răspândite în toată Transilvania, societatea Astra, gândirea că unirea poporului român se face prin cultură și educație’’. Marele Andrei Șaguna, canonizat de BOR la 29 octombrie 2011 la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfântul Andrei Șaguna!

S-au adunat în marginea satului Moscopole, de Sfânta Maria anului 2010 descendenții voscopolenilor ajunși la Scopia (Skopje), Bitule (Monastir), Gheorghea, Kornița, Ohrida, Crușova, Magarova etc. Iar din Banatul românesc, din județul Timiș, a făcut cale lungă pînă la Moscopole (Voscopole) o delegație condusă de Steriu Toza, președintele Comunității Armâne din Fălcarea Banat, delegație în care s-au aflat, printre alții, grămoștenii Gheorghe Duma și Stere Duma din Sânandrei, fărșeroții Caxi Veronica, Mihaela Sabău și Atanase Muși din Dudeștii Noi, megleniții Marius Manca, Ștefan Poța și familia Ferestrăoaru (mamă și fiu) din Jimbolia.

 

15 august 2011. Satul armânesc Livadia, la câțiva kilometri de orășelul grecesc Polikastro, nu departe de granița Republicii Macedonia de la Gevgelja cu cea a Republicii Elene de la Evzoni). Livadia se află așezată pe un platou întins, la peste 1500 de metri altitudine. E slujbă la biserica ’’Sfântul Nicolae’’ din sat și se află acolo numeroși credincioși. De altfel, de la Polikastro, aflat la poalele muntelui, și până sus, la Livadia, zeci de autoturisme și autobuze pline ochi au urcat pantele abrupte dis-de dimineață. A fost una din acele zile frumoase când fiii satului grămoștean se adună la biserică, apoi, spre prânz, petrec în centrul așezării cu cântece și dansuri tradiționale, cu batal la proțap, cu uzo, rezina și cafe în fața tavernei ’’Moskopole’’, cea mai veche clădire din sat.

Iar cel mai important fiu al Livadiei este vărul lui Gheorghe Duma din Sânandreiul timișan: Take Culina. Născut la 18 aprilie 1947 la Livadia (Kăliva, cum îi spune satului grămoștean Steriu Toza), Take Culina, un bărbat nu prea înalt, smead, liniștit, a făcut carieră politică. La 41 de ani, în 1978, a fost ales primar al orășelului Polikastro (oraș în care s-a născut și Anton Tanev Dontcho Yugov, prim-ministru al Bulgariei între anii 1956-1962). Municipiul Polykastro, cu cele 23 de sate aparținătoare acestuia, are 12 000 de locuitori dintre care doar câteva sute sunt armâni (grămoșteni și megleniți). Tuturora, greci și armâni, le-a fost primar Tache Culina mulți ani, iar în vara anului 2011 l-am găsit viceprimar la Polikastro.

Viceprimarul Culina e invitat să vorbească la ceremonia din centrul satului Livadia, satul său natal. El, dar și alte oficialități, unele venite în creierul munților taman de la Salonic, de pe malul Mării Egee, pentru a onora sărbătoarea Livadiei. Discursurile sunt ținute în limba greacă. Doar în greacă... Abia mai târziu, când s-a terminat falnicul dans al junilor armâni, la mesele de pe terasa restaurantului Moscopole se aud gratulări între băștinași ’’La mulți ani! Sânteți ghini?’’ Acolo, la masa din taverna cea bătrână, Take Culina începe, încet-încet, să vorbească cu noi armânește, uneori vorbele lui fiind aproape românești, așa că le înțelegi ’’din prima’’. Altele sunt mai greu de priceput, dar reușim cu răbdare să ghicim sensul cuvântului atât de vechi. Nevasta domnului Tache, Elena, o armâncă mândră, și eleganta fiică a viceprimarului, domnișoara Gheorghia, se așează la o masă învecinată, alături de alte doamne grămoștene. Conversează în grecește, așa că renunți să tragi cu urechea la cele ce vorbesc și asculți povestea loculu rostită de viceprimarul Culina. Ce a auzit de la părinți, și anume faptul că în anul 1944, cu doar trei ani înainte ca el să se nască, satul Livadia a fost bombardat cumplit de nemți. ’’Au dat cu bombe! Din Stukasuri!’’, povestește Tache Culina. Satul a fost distrus, au fost morți și răniți și lumea, grămoștenii, adică, s-a risipit care încotro, așa au mai rămas în picioare două sau trei case...

’’Apoi...’’, dă să povestească mai departe viceprimarul din Polikastro, însă e întrerupt de prieteni, neamuri, de consăteni care țin să dea mâna cu cel mai important fiu al Livadiei din acel moment. Se oprește la masa noastră și părintele Mihail, născut și el la Livadia, dar cu casa la Polikastro și parohie la... Livadia. Se bucură sincer când aude că suntem din România și că venim din partea lui Steriu Toza care, iată, aflăm că e nepotul său de sânge! ’’Eu sunt armân!’’ se mândrește pe față părintele Mihail.

Părintele ne binecuvântează și ne lasă mai departe în grija viceprimarului Tache Culina. Care își amintește de anul 1970, atunci când satul a renăscut. Cu bani adunați cu trudă și cu sprijin de la trapeza, banca grecească, au fost înălțate în Livadia 60 de case, făcute din piatră și lemn. Apoi numărul lor a crescut. Nu a stat elsă numere averea celor din Livadia și împrejurimi, dar crede că în urmă cu 30-40 de ani pe culmile munților de acolo pășteau peste 250 000 de oi de-ale grămoștenilor. Se ținea pe atunci la Livadia târg mare de două oriu pe săptămână și se vindeau de toate: caș, telemea, lână, fructe, mai ales cireșe.

Acum, lucrurile stau altfel. Oamenii rămân la Livadia cam ține școala copiilor, din 15 martie și pînă la 15 octombrie. ’’Iarna cade neauă multă’’, continuă domnul Culina și ne bucurăm că am reușit să pricepem așa de bine armâneasca grămoștenului. Iar peste iarnă rămân la Livadia doar trei-patru palicari, înarmați cu puști, nu că s-ar teme ei de lotri, ci ca să oprească mistreții să facă prăpăd prin gospodăriile sătenilor lăsate în grija lor...

Pe scurt, fragmente din povestea Țării lui Tache Culina, viceprimarul din Policastro, vărul grămoșteanului Gheorghe Duma din satul timișan Sânandrei...

 

SURSA

Dinu Barbu, Țara lui Tache Culina, Agora, Timișoara, nr. 3 / 2011, pp. 77-79.

În 2009 interpreta de muzică populară aromână Florentina Costea lansa la București CD-ul ’’Miraki’’ (Pasiune).

Cele 14 melodii clasice ale CD-ului au fost înregistrate la Salonic / Grecia. Formația care a acompaniat-o, formată din aromâni și greci, a utilizat instrumente clasice: Dimitris Paraschos (clarinet), Antonis Papadopoulos (tobă), Rubos Thanos (vioară) și Kostas Papadimitriou (cobză).

 

Versiunile românești ale titlurilor cântecelor îmi aparțin.

1.Ia bagăts stulia tini! – Ia puneți podoaba tu!

2.Ficiori di Samarina – Feciori din Samarina

3.Dosprădzats di gioni – Doisprezece juni

4.Tsi-nj si-aură lea dado! – Ce mi s-a urât tu mamă!

5.Stau nă dzuă tu livadi – Stau într-o zi în livadă

6.Bună-ts oara, picurare – Bună ziua, păcurare

7.Dado lea-nj chirui ciuprachea – Mamă îmi pierdui agrafa

8.Avutlu gioni s-ansură – Bogatul june se însură

9. O lăi munte sh-o lea dzeană – O, tu munte și o, tu deal

10.O, ts-i cu aestă seară – O, ce este cu această seară

11.Ore lea dado ts-nj fătseshi – O ,tu mama ce-mi făcuși

12.Mintimena – Deșteapta

13.Scoal-lea Marushe – Scoală, tu Marușe

14.Căndu va s-yină primveara – Când va veni primavera

 

Melodiile pot fi ascultate pe saitul de muzică aromână ‘’giony’’ la adresa http://giony.ro/mp3player-p/muzica-download-florentina-costea---miraki/6

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required