Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: XIV
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1971 istoricul grec Hélène Ahrweiler (născută Glykatzi în 1926 la Atena ) publica o culegere de studii având ca subiecte structurile administrative și sociale ale Imperiului Bizantin.

 

În articolul referitor la o inscripție grecească din secolul XIV privind statutul administrativ special al tribului slavilor Melingi din regiunea peloponesiacă Laconia (Grecia) face și o comparație cu statutul aromânilor, numiți în textul francez les Valaques. Traducerea din franceză îmi aparține.


”Orice ar fi, totul ne determină să credem că les sebastes-tzaousioi ai Slavilor* din Peloponez** aveau sub ordinele lor un grup etnic distinct, care se bucura de un statut special: ei aveau cu siguranță aceeași jurisdicție ca și le sebaste al Bulgarilor*** din acea epocă. Trebuie să adăugăm la această mică listă Cumanii**** instalați în imperiu de Ioan III Vatatzes***** și menționați un secol mai târziu conduși de un εύγενέστατος? Acest fapt ar fi cu atât mai verosimil cu cât le sebaste-tzaousios du drongue al Melingilor Constantin Spanis avea distincția onorifică de πανευγενέστατος. În orice caz, este probabil că alte grupuri etnice instalate în imperiu în această perioadă, cum sunt Aromânii și Albanezii, se bucurau de același statut administrativ și erau conduși de proprii lor șefi denumiți εύγενέστατοι, σεβαστοί, sau, în cazul în care formau un corp de armată separat, ca tzaousioi. Astfel credem că les φύλαδχι des άβασίλεστοι Άλβανοί din Tesalia******, care recunoșteau autoritatea imperială sub Andronic III******* ar fi putu primi în schimb unul din aceste titluri bizantine care, în afară de onorabilitate, implica recunoașterea de către imperiu a autorității lor asupra propriului popor: o analiză a surselor de la sfârșitul secolului XIII și din prima jumătate a secolului XIV referitoare la Tesalia și Epir******** ar putea fi foarte utilă pentru o mai bună precizare a statutului administrativ pe care imperiul îl acorda străinilor așezați pe teritoriul său și care serveau în armatele sale.”

 

SURSA

Hélène Ahrweiler, Etudes sur les structures administratives et sociales de Byzance, Varioum Reprints, London, 1971, pp. 37-38. (XV. Une inscription méconnue sur les Mélingues du Taygète pp. 35-38)

 

 

NOTE M. T.

*Slavii – Popor din răsăritul Europei care în secolul VI s-a instalat în Câmpia Română de unde efectua incursiuni peste Dunăre, în Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin. În timpul atacului din 602, profitând de criza politică din imperiu, slavii au început să se așeze în provinciile balcanice ale imperiului, împingând în cursul secolului pe bizantini spre țărmurile peninsulei.

**Peloponez – Peninsulă din sudul Greciei legată de restul țării de istmul Corint.

***Bulgarii - Poporul turanic venit din steeple nord-pontice care s-a așezat în 679-681în peninsula balcanică. Ei au fost asimilați de o parte a slavilor, devenind elita lor militară și dîndu-le numele ca popor. După creștinarea în rit orthodox din 863, bulgarii au proclamat țaratul (țar / cezar / împărat) în 917. În 971 bizantinii au început contraofensiva pentru recucerirea Peninsulei Balcanice, desființînd țaratul bulgar în 1018, dar nereușind să dizloce sau să asimileze imediat pe slavii din peninsulă.

****Cumanii – Popor turcic care a venit din stepele nord-pontice și s-a așezat pe teritoriul României în secolele XI-XIII. De aici au efectuat incursiuni în Imperiul Bizantin și după înfrîngerea în fața expansiunii tătarilor în prima jumătate a secolului XIII o parte au fost acceptați în Imperiul Bizantin.

*****Ioan III Vatatzes (1222-1254) – Împărat al Imperiului Bizantin cu capitala la Niceea (Iznik / Turcia), stat format după cucerirea Constantinopolului de către cavalerii catolici ai Cruciadei IV.

******Tesalia – Regiune din centrul Greciei.

*******Andronic III (1328-1341) – Al treilea împărat din dinastia Paleologilor (1261-1453), întemeiată de Mihail VIII, cel care a recucerit Constantinopolul în 1261.

********Epir – Regiune în nord-estul Greciei, la granița cu sudul Albaniei.

 

În 1984 istoricul medievist roman Radu Manolescu (1929 -) a publicat studiul Legături economice între țările române în feudalism (secolele XIV – XVIII), în care a făcut referiri și la aromânii membri ai companiilor înființate în Transilvania de negustori greci în secolele XVII-XVIII.


<În pofida numelui, companiile „grecești” din Transilvania aveau o component etnic variată. În afară de greci, din companii făceau parte și supuși ai Imperiului ottoman provenind din alte etnii, ca aromâni, bulgari, sîrbi, albanezi etc., precum și negustori, în marea lor majoritate români, din Transilvania, Țara Românească și Moldova, care deveneau companiști pentru a putea beneficia de privilegiile acordate de autoritățile habsburgice acestor companii (86). Mulți companiști aromâni se statorniceau în Transilvania, ca, de pildă, negustorul aromân Mihail Țumbru din Seatiște (Macedonia), care în 1780 era stăruitor îndemnat de tovarășul său de negoț, Gheorghe Ioan Marcu din Sibiu „să se hotărască odată și să se facă ardelean, să se stabilească la Brașov sau Sibiu și să înceapă negoțul cu Bogdania” (Moldova). (87)

Ca urmare a pătrunderii tot mai intense a românilor și a aromânilor în comerțul orașelor din sudul Transilvaniei și în companiile „grecești”, din a doua jumătate a secolului XVIII elemental românesc a devenit preponderent în cadrul lor. De pildă, la Brașov, în 1768, își desfășurau activitatea 11 firme săsești, 31 companiști „greci”, din care o parte erau români și aromâni, și 80 negustori români din Șcheii Brașovului (88).  Tot acolo, în 1800, cei 51 membri ai companiei „grecești” erau alcătuiți din 23 români, 2 aromâni, 16 greci și 10 bulgari (89).

În condițiile procesului de românizare tot mai accentuate a negoțului din Brașov, în oraș s-au constituit case de negoț românești, ca aceea a lui Ion Dan la 1772-1773 sau companii comeciale românești, ca aceea condusă de negustorul aromân Mihail Țumbru. Stabilit la brașov în 1782, căsătorit cu fiica negustorului roman brașovean Ioan Boghici, Mihail Țumbru a constituit, împreună cu socrul său și cu postelnicul Hagi Stan Jianu din Craiova, o companie comercială care a funcționat între 1789 și 1794. Compania era constituită pe bază de contract, dispunea, la înființare, de un capital de 20 000 florini, iar la reînnoirea contractului, în 1792, de 38 000 florini, avea depozite de mărfuri la Brașov, Sibiu, Timișoara, Pesta și Viena și folosea numeroși agenți și comisionari. Compania făcea negoț cu mărfuri și operații cu valori, cambia și monede în țările române, Imperiul ottoman și Austria (91).

(…)

Casa de comerț Nicolae Paciura, întemeiată de negustorul aromân din Hrupiște (Macedonia) care i-a dat numele, a funcționat la Sibiu între 1812-1827. Casa aducea din Țara Românească lînă și piei, expedia la sud de Carpați produse transilvane și austriece, printre care zeci de mii de coase și aproviziona curtea domnească cu mărfuri apusene de lux, făcea negoț cu monede (94).

Procesul de înlocuire a negustorilor companiști greci din Sibiu de către negustorii români și aromâni se oglindește în constatarea lui Nicolae Paciura din 1814 că „Peste cîțiva ani nu va mai rămîne nici un [companist] grec la Sibiu…” (95).

 

NOTE R.M.

(86) Olga Cicanci, Companiile grecești din Transilvania și comerțul European între anii 1636-1745, Bucrești, Ed. Academiei R.S.România, 1981, p. 24-25

(87) E. Limona & D. Limona, Aspecte ale comerțului brașovean în veacul al XVIII lea. Negustorul aromân Mihail Țumbru / ”Studii și material de istorie medie”, vol. IV, București, Ed. Academiei R.P. Române, 1960, p. 528.

(88) Ibidem, p. 529-530.

(89) C. Papacostea-Danielopolu & Lidia Demeny, Grecs, Roumains, Bulgares et Serbes dans la Compagnie „grecque” de Brașov (1777-1850) / „Association International dEtudes de Sud-Est Europeen, Bulletin”, X, 1972, 2, p. 271, nota 42.

(91) E. Limona & D. Limona, op. cit, p. 530-560.

(94) D. Limona, Casa de comerț Nicolae D. Paciura din Sibiu / „Revista arhivelor”, 1965, 1, p. 265-285.

(95) Ibidem, p. 269-270. >

 

SURSA

Radu Manolescu, Legături economice între țările române în feudalism (secolele XIV – XVIII) / Ștefan Ștefănescu (coordinator), Națiunea română. Geneză. Afirmare. Orizont contemporan, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984, pp. 270-271, 276-277.

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required