Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: bitolia
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Vulcan Petru – Armăna / 1904

Marţi, 14 Iunie 2011 14:39

Romanul Armăna a fost publicat de Petru Vulcan în 1904 la Constanţa. De asemenea, a făcut o prezentare a acestei opere în revista ’’Ovidiu’’, editată de cercul literar ’’Ovidiu’’, instituţii culturale înfiinţate de el în oraşul de pe malul mării.


Romanul preia subiectul piesei de teatru Furlji (Hoţii), publicată de P.V. în revista ’’Pindul’’ din Bucureşti pe parcursul anului 1899. Piesa urma să aibe trei acte, dar au fost publicate doar actul I şi prima scenă din actul II, publicarea piesei încetând în momentul în care revista şi-a încetat apariţia.

În secolul XIX, reprezentanţii familiei Petraşincu se numărau printre fruntaşii aromânilor din Cruşova, localitate din Macedonia otomană.


Sterie Petraşincu s-a născut la 5 mai 1890, ca fiu mezin al lui Nicolae şi Polixeniei. După ce a absolvit liceul românesc din Monastir, azi Bitolia, în Macedonia otomană, s-a înscris în 1909 la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Din 1912 este medic practicant la Aşezământul Brâncovenesc din capitală.


În timpul participării României la primul război mondial (1916-1918), S.P. este medic sublocotenent în Regimentul 8 Călăraşi. A fost singurul medic din divizie care nu se îmbolnăveşte de tifos exantematic, deoarece şi-a izolat cortul departe de unitate şi a avertizat cu împuşcarea pe oricine s-ar fi apropiat.În timpul marilor lupte de rezistenţă din vara lui 1917, s-a remarcat la Soveja şi Valea Curiţei la postul de prim ajutor, recuperând răniţii de sub focul artileriei germane. Tot acum a căpătat renumele de ’’doctorul care trăgea cu mitraliera’’. În acest context, un obuz inamic cade chiar lângă el, dar nu explodează datorită solului mlăştinos. Regimentul său a fost printre primele unităţi româneşti care au intrat în 1918 în Chişinău, capitala Basarabiei eliberate de bolşevici. Un camarad de război apropiat i-a fost fostul său coleg de liceu George Simotta. Nu i-a plăcut să povestească întâmplări din război, fiind impresionat de versurile lui Artur Enăşescu referitoare la crucile soldaţilor necunoscuţi: „Cruce alba de mesteacăn/Răsărită printre creste/Cruce albă de mesteacăn/Cruce fără de poveste/Braţele-ţi de vânturi smulse/Se vor pierde pe poteci/Numai brazda de ţărână/Nu-l va părăsi pe veci.”

 

După război, S.P. şi fratele său Vanghele şi-au lichidat bunurile din Cruşova natală. Aici se va întâni cu Efterpi Papatheodossi, stabilită în Skopje şi venită şi ea în Cruşova natală pentru un sejur la munte. Căsătoria lor a avut loc la Skopje.

 

După nuntă, a plecat cu soţia la Paris, unde s-a specializat în urologie la clinica Neker în ianuarie-martie 1921. La întoarcerea în România lucrează ca specialist la secţia de urologie condusă de profesorul Moscu din cadrul Spitalului Brâncovenesc.


În 1925 se naşte fiul său Nicuşor, eveniment anunţat din uşă în uşă de Nicu, fiul fratelui său Anton, în familie vorbind în aromână. În această situaţie, în 1929 familia Petraşincu s-a mutat în casă nouă,proiectată de prietenul arhitect G. Simotta, pe baza unui credit cu dobândă mică acordat de Banca Naţională. În imobilul cu patru etaje situat pe bulevardul Elisabeta faţă în faţă cu Liceul Lazăr, doctorul şi-a deschis cabinetul medical.


Dar Efterpi moare în 1932, la numai 35 de ani, ca urmare a unei boli incurabile. Casa era proprietatea soţiei, iar legea succesiunii din epocă prevedea că numai copii pot moşteni averea mamei.În această împrejurare S.P.devine tutorele fiului său, a cărui educaţie va fi o prioritate.


La Aşezământul Brâncovenesc primea,ca şi ceilalţi medici, un salariu modic, fiind un mod de a realiza acte de caritate. În această instituţie medicală, înfiinţată în 1838 de băneasa Safta Brâncoveanu, va lucra 20 de ani ca medic chirurg şi se va desăvârşi în profesia sa. În plan militar în 1935 este medic de divizie, iar după doi ani medic-şef. A scris numeroase articole de specialitate publicate în România şi în străinătate şi a devenit preşedinte al Societăţii Române de Urologie. În acelaşi timp lucrează fără concediu la cabinet pentru a achita împrumutul şi a scoate casa de sub ipotecă, eveniment care va avea loc în 1940.


În 1936 se recăsătoreşte cu Safta Neghină, dar numai după ce primeşte acordul fostului său socru, Teodor Papatheodossi.


De asemenea, a scris articole în susţinerea cauzei aromânilor din Balcani, meritele în această activitate fiindu-i recunoscute prin numirea în funcţia de preşedinte al Societăţii de cultură macedo-române din Bucureşti.


La sfârşitul anului 1940, în timpul regimului naţional-legionar instaurat la 14 septembrie,a făcut parte dintr-o delegaţie de intelectuali aromâni condusă de fruntaşul legionar Constantin Papanace care a fost primită de generaul Ion Antonescu, ’’conducătorul statului’’, pentru a discuta situaţia aromânilor din Grecia.


De asemenea, în jurnalul lui I.A. figurează o discuţie avută de acesta la 11 martie 1941, după alungarea legionarilor de la putere, cu S.P., N. Batzaria şi Cola Ciumetti, în legătură cu situaţia aromânilor colonizaţi în Cadrilater şi recolonizaţi în Dobrogea, după cedarea Cadrilaterului Bulgariei în septembrie 1940.


Instaurarea regimului comunist (1944-1947) va fi urmată de eveniment nefericite în viaţa lui S.P. Naţionalizarea imobilelor va fi urmată de mutarea în casa lor a unor familii străine, evacuate din propriile case pentru a face loc potentaţilor noului regim.Naţionalizarea Aşezământului Brâncovenesc duce la schimbarea conducerii spitalului, iar refuzul dr. S.P. de a face compromisuri morale şi politice au condus la închiderea secţiei de urologie,evenimente urmate la scurt timp de închiderea cabinetelor particulare.


S.C.M.R. a intrat şi ea în vizorul regimului comunist, liderii săi fiind arestaţi de poliţia încă netransformată în miliţie şi eliberaţi la scurt timp. Dar situaţia lui S.P. se complică, fiind acuzat de ’’fascism’’ şi ’’rasism’’,şi în consecinţă, a fost închis în lagărul de la Slobozia. Regimul legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941) îl numise în funcţia de ’’comisar de românizare’’, pe care o refuzase. Pentru eliberarea sa au intervenit cu declaraţii scrise: Beiu Aigher, chiriaş al lui S.P. timp de 15 ani, prof. dr. I. Iacobovici de la Spitalul Brâncovenesc, dr. H. Alterescu şi dr. Katz-Galaţi, sindicatul Epitropiei Brâncoveneşti etc.


A primit o pensie mică, fiind acceptat să lucreze la o policlinică cu plată. Avea puterea să glumească spunând că e fericit că nu l-au dat afară din casă. A murit în 1968, pe mormântul său găsindu-se ofrande anonime,iar telefoanele pentru consultaţii se primeau încă la mult timp după decesul său.

 

SURSE:

Buzatu Gh., Cheptea Stelea, Cîrstea Marusia, ‘’ Jurnalul Maresalului Antonescu’’, Vol.I 4.IX1940-31.XII.1941 http://honoretpatria.wordpress.com/2010/11/05/generalul-ion-antonescu-%E2%80%9Dmarti-11-martie-1941-orele-1900%E2%80%9D-audien%C8%9Ba-reprezentan%C8%9Bilor-macedo-romanilor-din-dobrogea-bucure%C8%99ti-11-martie-1941/

MESSAILĂ NICOLAE, ‘’A S C E N D E N Ţ Ă’’, Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti2010 pp. 59-69 http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//3_2011/111741.pdf

Tambozi Justin (editor), Mărturiile lui Constantin Papanace – Un document al cauzei aromânilor, editura fundaţiei ’’Andrei Şaguna’’, Constanţa, 1996, p.15

Tache Caciona s-a născut în 1885 la Avdela, actualmente în Grecia.


A studiat la liceul românesc din Bitolia (Monastir), din Macedonia otomană. Apoi a absolvit cursurile Şcolil de Agricultură ''Herăstrău'' din Bucureşti, obţinînd titlul de inginer agronom în 1910.


A emigrat o perioadă în America şi în 1922 era administrator de moşie.


A încetat din viaţă în 1971 în comuna natală.

Nacu D. Scrima s-a născut în 1900 în satul aromânesc Perivole, în care se va naşte mai târziu şi George Perdichi.


Supranumit de localnici ''Perla Pindului’’, Perivole se află în centrul aşezărilor aromâneşti din munţii Pindului, lângă vârful Ou, la o altitudine de 1400 m.

Studiază la şcoala primară din sat, apoi la liceul românesc din Bitolia (Macedonia) şi absolvă Facultatea de inginerie silvică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti

Încetează din viaţă în 1941 la Hunedoara.

Hristu Cândroeveanu îl caracteriza pe poetul N. D. S. ca fiind ''mimetic'', asemenea ''copiştilor'' cu har după tablouri de maeştri, recunoscându-l pe George Coşbuc în Dit xeane (Întors acasă). De asemenea, în Muşata ohrideană (Frumoasa ohrideană), N.D.S. cântă pe note eminescine din Luceafărul, iar în pastelul 'Nă seară-n Valea Caldă este remarcabil câte un ''accent macedonskian''. Acelaşi H. C. aprecia că N.D.S. ''nu avea conştiinţa estetică a literaturii'', dar că poemele sale sunt mici ''romane'' sentimentale sui-generis din trecutul viaţii aromânilor din Peninsula Balcanică.

Poeziile Muşata ohrideană, Dit xeane, Minduiri, La Mărăşeşti,Va-ni ti jiilescu, gione, Aşteptare şi Nă seară-n Valea Caldă au fost publicate pentru prima dată în antologia Cândroveanu - Iorgoveanu din 1985.


SURSA
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 348.

 

Constantin Belimace s-a născut în 1848 în satul aromânesc Mulovişte, situat la poalele muntelui Peristera (2600 m), în Macedonia otomană.


Tatăl său era Taşcu Belimace, un ''gospodar harnic'' (cf. Hristu Cândroveanu) al satului.


C. B.a învăţat carte în localitatea natală cu dascălul grec Pipi, ''un ins pitoresc şi bonom, drăgăstos cu copilul '' (cf. H. C.). Încă din copilărie C. B. era ''melancolic, înclinat spre visare'' (cf. H. C.).


În 1868 urmează la Belgrad o şcoală deschisă de Rusia pentru formarea luptătorilor pentru eliberarea popoarelor balcanice de sub dominaţia otomană. Tot aici efectuează serviciul militar în armata sârbă.


În 1873, la Bucureşti, începe cursurile la Şcoala  de la Sfinţii Apostoli condusă de părintele Averchie, unde se formau învăţători aromâni pentru şcolile româneşti din Balcani deschise încă din timpul domniei lui A.I. Cuza (1859-1866).


Lucrează ca logofăt al domeniilor statului, la Cotroceni. Apoi cu economiile sale deschide un birt pe strada Şelar, frecventat de aromânii din Bucureşti şi de socialişti: ''Din birtul acesta a plecat întîia pornire zisă socialistă - cu Paul Scorţeanu şi cu Spiroiu'' (cf. Constantin Bacalbaşa). Dar favorurile financiare pe care le făcea susţinătorilor acestei ideii s-au dovedit ruinătoare pentru afacerea sa. Pe de altă parte, la localul său veneau cărturarii aromâni Andrei Bagav, C. Cairetti, Ştefan Mihăileanu, poeţii Taşcu Iliescu şi V. Petrescu, Apostol Mărgărit (inspector general al şcolilor din Balcani), I. Caragiani de la ''Convorbiri literare'' etc.


Îl cunoaşte pe ''mesianicul'' Andrei Bagav, ''întrupare a spiritului redeşteptării naţionale a aromânilor'' (cf. H. C.). Acesta îi publică poezia Cucotlu (''versuri erotice scăldate într-o caldă ironie'' - cf. H. C.) în ziarul ''România'', pe care C. B. o citise la restaurantul studenţesc de pe strada Academiei, freventat de conaţionali ai săi aflaţi la studii în Bucureşti. Acelaşi A. B. îi include alte poezii în Cartea de alegere, un abecedar-crestomaţie pentru aromâni.


În acest context, este vizitat  la Bucureşti de mama sa, care-i aduce veşti proaste despre situaţia aromânilor de acasă. Ca urmare scrie faimosul poem Dimândarea părintească. Din timiditate i-l prezintă lui A. B. ca versuri folcorice: ''Dacă-i adevărat că-i din popor, apoi ai dezgropat o comoară; dacă-i făcută de tine, aceasta-ţi face osul neuitat, frate Costache''. În acest sens, criticul literar H. C. (1928 - ) compară poemul cu imnul naţional francez Marseillaise.


În 1893 se întoarce în Macedonia încă otomană pentru a participa la lupta pentru supravieţuire naţională, fiind numit intendent al liceului românesc din oraşul Bitolia. Colaborează la revistele ''Macedonia'', ''Frăţil'ea'', ''Lumina'' (publicaţia liceului din Bitolia), ''Graiu bun'', ''Peninsula Balcanică''.


În 1914 s-a întors în România.


În 1916, după intrarea României în primul război mondial (1914-1918) este luat prizonier de trupele bulgare invadatoare. A fost închis timp de doi ani într-o fortăreaţă în Bulgaria pentru lupta sa pentru ''cauza culturală'' (cf. H. C.) a aromânilor din Balcani. În acest context i-au fost distruse multe manuscrise cu poezii, pe care nu le-a mai putut reface. Se pare că şi-a descris detenţia într-un poem de 2500 de versuri, păstrat în arhiva familiei.


În 1918, la încheierea războiului, s-a întors în Bitolia, ce aparţinea acum Iugoslaviei, dar şcolile româneşti vor fi închise.


A încetat din viaţa în 1934, fiind înmormântat în Cimitirul Românesc al oraşului.


Poeziile Picurarlu, Toamna tu-arniu, Cucotlu şi Auşlu cărvănar au apărut pentru prima dată în Carte de alegere de Andreiulu alu Bagavu, în 1877.

Poeziile Dimândarea părintească, Codrughionlu şi Albile şi muşatile au fost publicate pentru prima dată în revista ''Macedonia'', an I, 1888.

Poezia Picurarlu cătră vruta lui a fost publicată în Primul almanah macedo-român, Constanţa, 1900.

Poezia Călgăriţa, scrisă la 8 noiembrie 1888, a apărut în revista ''Frăţil'ea'', an I, 1901.

Poezia Un cîntic a apărut în revista ''Lumina'', an I, 1906.

Poezia Curnicea a fost inclusă de Pericle Papahagi în antologia Din literatura populară a aromânilor, 1900.

Poezia Hoara, scrisă la 9 decembrie, în Bitolia, a fost inclusă în Calendarul aromânesc pe anul 1911.

Poezia La munte... a fost publicată în Almanahul aromânesc din 1928.

În antologia publicată în 1985 de H. C. şi Kira Iorgoveanu (1948 - ) au fost incluse aceste 13 poezii şi următoarele 4 patru poezii inedite: Tră ţi caftu eu tăţeare..., Păreare di-arău, Dorlu şi Muluviştea.


Cu excepţia poeziilor Curnicea, Albile şi muşatile şi La munte, celelalte 14 sunt postate pe saitul aromân ''Giony''. Aici Auşlu cărvănar are 5 strofe faţă de 3 în antologie, strofa III fiind diferită.


Subiectele poeziilor sale sunt transhumanţa păstorilor, pustiirea satelor prin emigrări cauzate de agresiuni, gloria străbună din trecut. H. C. consideră că, la bătrîneţe, ''melancolizează sfîşietor, deşi fără spaime existenţiale şi exacerbări, apreciind Auşlu cărvănar ca ''un emoţionant poem al senectuţii''. Discreta sa lirică de dragoste a fost pusă pe note într-o manieră de neuitat de compozitorul şi cântăreţul aromân George Marcu în cazul  poeziei Picurarlu cătră vruta lui.

 

SURSE:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 19-22, 480.

Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată, editura ziarului ''Universul'', Bucureşti, 1935, p. 323.


Ultima parte a antologiei lirice grămostene alcătuită de Dina Cuvată din Macedonia este întitulată Cîntiţi fureşti, di giunatic ş-di alumtă (Cântece de hoţie, de voinicie şi de luptă) şi cuprinde 15 cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1.Velis, cîsîbă ma mari (Velis, oraş mai mare)

Velis, cîsîbă ma mari -

Iu ş-avea un gioni bun,

Gioni bun, gioni crîştin,

Lu-acîţară doi cîceaţ:

- Gione, va ti-nturchipsim,

Ili sîndzili-ţ virsăm?

- Voi, cîceaţ, o voi lăi fraţ,

Trei dzîli muhleti-ni daţ,

Că ni-am trei surări să-ni ved...

Ş-trapsi ndrept la sor ma mari:

- Bună-ţ dzua, sor ma mari...

-Ghini vinişi, fratili-a meu...

-Spune-ni , soro, ţi s-ni fac,

Ţi s-ni facu ş-ţi s-adar?

Mi-acîţară doi cîceaţ -

Vor mini s-mi-nturchipsească,/

Ili sîndzili s-ni vearsă!/

-Ma ghini sîndzi virsat,

Dicît turchipsit mîrat...

(Velis, oraş mai mare -

Unde era un tânăr bun,

Tânăr bun, tânăr creştin, 

Îl prinseră doi tâlhari: 

-Tinere, să te turcim sau sângele să-ţi vărsăm? 

- Voi, tâlhari, o voi blestemaţi fraţi

Trei zile răgaz să-mi daţi, 

Că mi-am trei surori să-mi văd... 

Şi s-a dus direct la sora mai mare: 

- Bună-ţi ziua, soră mai mare... 

- Bine venişi, fratele meu... 

- Spune-mi, soro, ce să-mi fac, 

Ce să-mi fac şi ce să fac? 

M-au prins doi tâlhari - 

Vor ca pe mine să mă turcească, 

Sau sângele să-mi verse! 

- Mai bine sânge vărsat, 

Decât sărman turcizat...)

Dinu Barbu – Țara lui Tache Culina

Duminică, 12 Februarie 2012 10:59

Prin amabilitatea domnului profesor de istorie Dinu Barbu din Timișoara am intrat în posesia articolului său Țara lui Tache Culina, în care se referă la serbarea zilei Sfintei Marii de către aromâni în anul 2010 la Moscopole, în Albania, și în anul 2011 la Livadia, în Grecia.

 


15 August 2010. De Sfânta Maria Mare, la Moscopole, străveche așezare armânească aflată nu departe de orașul Korcea, în munții Albaniei, mii de oameni s-au strâns într-o Mare Adunare a Consiliului Armânilor din Balcani pentru a-și revendica identitatea pe cale de a se pierde în următoarele generații. Au venit atunci la Moscopole armâni din Grecia, Serbia, Bulgaria, România, Macedonia (Skopjie), urmași ai grămoștenilor din Munții Gramosta, ai fărșeroților cu rădăcini în satul Frașari, dacă nu cumva din orașul grecesc Farsala, acolo unde Caius iulius Cezar l-a învins pe Pompei. Ai megleniților din munții Megleniei, Pajik și Caraciov (după războiul civil din Grecia 1946-1949 ’’unele comune meglenoromâne au fost incendiate, o bună parte din populația meglenoromână a luat drumul exilului, stabilindu-se în aproape toate fostele țăroi socialiste europene, ba chiar și în fosta Uniune Sovietică’’).

Să nu-i uităm pe urmașii olimpianilor din Săruna (Salonic), Veria, Pretori, Caterino-Cochinoplo, care locuiau ’’pe plaiurile muntelui Olimp și ramurile sale’’, despre care munte Olimp istoricul D. Nenițescu scria la anul 1912 că ’’a încetat de mult de a mai fi lăcașul zeilor mitologiei grecești’’, asta poate și datorită faptului că acolo armânii erau pe atunci tare mulți, cu toții creștini, nu păgâni închinători la chip cioplit.

Ori descendenți ai arnăuchenilor (arvaniților) de pe coasta albaneză a Adriaticii, din Tirana, Scutari, Kavaia (așezare altădată pur armânească), Niucastru (Elbasan), Valona (Avlona), Vilardi (Berat). Apoi cei ai epiriaților, armânii din Epir, din Albania de Sud, din Zagori, ori din munții Pindului, din Ianina, Metzovo, Săracu, Furca, Privoli, Cuci etc.

Cei mai mulți au fost urmașii voscopolenilor, ai celor plecați din Moscopole, 60 000 de armâni răsfirați prin Balcani și în tot restul Europei , aceasta dup distrugerea marelui oraș armânesc de hoardele pașei din Ioanina, Ali Tebelin, în veacul al XVIII lea. Moscopole, mare oraș armânesc care ni l-a dat pe Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, cel de la care ’’ne-au rămas școli răspândite în toată Transilvania, societatea Astra, gândirea că unirea poporului român se face prin cultură și educație’’. Marele Andrei Șaguna, canonizat de BOR la 29 octombrie 2011 la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfântul Andrei Șaguna!

S-au adunat în marginea satului Moscopole, de Sfânta Maria anului 2010 descendenții voscopolenilor ajunși la Scopia (Skopje), Bitule (Monastir), Gheorghea, Kornița, Ohrida, Crușova, Magarova etc. Iar din Banatul românesc, din județul Timiș, a făcut cale lungă pînă la Moscopole (Voscopole) o delegație condusă de Steriu Toza, președintele Comunității Armâne din Fălcarea Banat, delegație în care s-au aflat, printre alții, grămoștenii Gheorghe Duma și Stere Duma din Sânandrei, fărșeroții Caxi Veronica, Mihaela Sabău și Atanase Muși din Dudeștii Noi, megleniții Marius Manca, Ștefan Poța și familia Ferestrăoaru (mamă și fiu) din Jimbolia.

 

15 august 2011. Satul armânesc Livadia, la câțiva kilometri de orășelul grecesc Polikastro, nu departe de granița Republicii Macedonia de la Gevgelja cu cea a Republicii Elene de la Evzoni). Livadia se află așezată pe un platou întins, la peste 1500 de metri altitudine. E slujbă la biserica ’’Sfântul Nicolae’’ din sat și se află acolo numeroși credincioși. De altfel, de la Polikastro, aflat la poalele muntelui, și până sus, la Livadia, zeci de autoturisme și autobuze pline ochi au urcat pantele abrupte dis-de dimineață. A fost una din acele zile frumoase când fiii satului grămoștean se adună la biserică, apoi, spre prânz, petrec în centrul așezării cu cântece și dansuri tradiționale, cu batal la proțap, cu uzo, rezina și cafe în fața tavernei ’’Moskopole’’, cea mai veche clădire din sat.

Iar cel mai important fiu al Livadiei este vărul lui Gheorghe Duma din Sânandreiul timișan: Take Culina. Născut la 18 aprilie 1947 la Livadia (Kăliva, cum îi spune satului grămoștean Steriu Toza), Take Culina, un bărbat nu prea înalt, smead, liniștit, a făcut carieră politică. La 41 de ani, în 1978, a fost ales primar al orășelului Polikastro (oraș în care s-a născut și Anton Tanev Dontcho Yugov, prim-ministru al Bulgariei între anii 1956-1962). Municipiul Polykastro, cu cele 23 de sate aparținătoare acestuia, are 12 000 de locuitori dintre care doar câteva sute sunt armâni (grămoșteni și megleniți). Tuturora, greci și armâni, le-a fost primar Tache Culina mulți ani, iar în vara anului 2011 l-am găsit viceprimar la Polikastro.

Viceprimarul Culina e invitat să vorbească la ceremonia din centrul satului Livadia, satul său natal. El, dar și alte oficialități, unele venite în creierul munților taman de la Salonic, de pe malul Mării Egee, pentru a onora sărbătoarea Livadiei. Discursurile sunt ținute în limba greacă. Doar în greacă... Abia mai târziu, când s-a terminat falnicul dans al junilor armâni, la mesele de pe terasa restaurantului Moscopole se aud gratulări între băștinași ’’La mulți ani! Sânteți ghini?’’ Acolo, la masa din taverna cea bătrână, Take Culina începe, încet-încet, să vorbească cu noi armânește, uneori vorbele lui fiind aproape românești, așa că le înțelegi ’’din prima’’. Altele sunt mai greu de priceput, dar reușim cu răbdare să ghicim sensul cuvântului atât de vechi. Nevasta domnului Tache, Elena, o armâncă mândră, și eleganta fiică a viceprimarului, domnișoara Gheorghia, se așează la o masă învecinată, alături de alte doamne grămoștene. Conversează în grecește, așa că renunți să tragi cu urechea la cele ce vorbesc și asculți povestea loculu rostită de viceprimarul Culina. Ce a auzit de la părinți, și anume faptul că în anul 1944, cu doar trei ani înainte ca el să se nască, satul Livadia a fost bombardat cumplit de nemți. ’’Au dat cu bombe! Din Stukasuri!’’, povestește Tache Culina. Satul a fost distrus, au fost morți și răniți și lumea, grămoștenii, adică, s-a risipit care încotro, așa au mai rămas în picioare două sau trei case...

’’Apoi...’’, dă să povestească mai departe viceprimarul din Polikastro, însă e întrerupt de prieteni, neamuri, de consăteni care țin să dea mâna cu cel mai important fiu al Livadiei din acel moment. Se oprește la masa noastră și părintele Mihail, născut și el la Livadia, dar cu casa la Polikastro și parohie la... Livadia. Se bucură sincer când aude că suntem din România și că venim din partea lui Steriu Toza care, iată, aflăm că e nepotul său de sânge! ’’Eu sunt armân!’’ se mândrește pe față părintele Mihail.

Părintele ne binecuvântează și ne lasă mai departe în grija viceprimarului Tache Culina. Care își amintește de anul 1970, atunci când satul a renăscut. Cu bani adunați cu trudă și cu sprijin de la trapeza, banca grecească, au fost înălțate în Livadia 60 de case, făcute din piatră și lemn. Apoi numărul lor a crescut. Nu a stat elsă numere averea celor din Livadia și împrejurimi, dar crede că în urmă cu 30-40 de ani pe culmile munților de acolo pășteau peste 250 000 de oi de-ale grămoștenilor. Se ținea pe atunci la Livadia târg mare de două oriu pe săptămână și se vindeau de toate: caș, telemea, lână, fructe, mai ales cireșe.

Acum, lucrurile stau altfel. Oamenii rămân la Livadia cam ține școala copiilor, din 15 martie și pînă la 15 octombrie. ’’Iarna cade neauă multă’’, continuă domnul Culina și ne bucurăm că am reușit să pricepem așa de bine armâneasca grămoștenului. Iar peste iarnă rămân la Livadia doar trei-patru palicari, înarmați cu puști, nu că s-ar teme ei de lotri, ci ca să oprească mistreții să facă prăpăd prin gospodăriile sătenilor lăsate în grija lor...

Pe scurt, fragmente din povestea Țării lui Tache Culina, viceprimarul din Policastro, vărul grămoșteanului Gheorghe Duma din satul timișan Sânandrei...

 

SURSA

Dinu Barbu, Țara lui Tache Culina, Agora, Timișoara, nr. 3 / 2011, pp. 77-79.

Profesorul aromân Sterie Diamandi (1897 Mețovo/Aminciu * Imperiul Otoman – 1981 România) a publicat în 1935 volumul Galeria oamenilor politici.

Printre cele 12 portrete de oameni politici români interbelici, S. D. l-a inclus și pe cel al lui Dumitru (Take) Ionescu (1858-1922). Fiu de negustor din Ploiești, T. I. își ia doctoratul în drept la Paris, devenind un avocat renumit. Ca om politic, va fi deputat conservator la 26 de ani și ministru al cultelor în guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu în anii 1891-1895. Înființează în 1908 Partidul Conservator-Democrat și în 1917-1918 și 1920-1922 va deține portofoliul ministerului de externe. Cariera politică va culmina cu funcția de prim-ministru al României Mari în decembrie 1921-ianuarie 1922, decedând la Roma în exercițiul funcțiunii. S-a remarcat ca un mare orator, susținând .intrarea României în primul război mondial (1914-1918) împotriva Austro-Ungariei, care deținea Transilvania.

Iată cum descrie S. D. implicarea lui T.I. în problema situației aromânilor din Peninsula Balcanică.


<Cît de mult s-a înșelat Carp* și cît de nedrept a fost cu Take Ionescu cînd a spus despre dînsul că ”Întotdeauna pledează o cauză, niciodată nu apără o convingere”. Adevărul era cu totul contrariu. ”Take Ionescu, după cum foart just observă I. G. Duca**, era un entuziast, un emotiv și un romantic. Credea în ceea ce spunea, credea pînă la naivitate și de aceea o spunea cu neprefăcută sinceritate și cu o patimă comunicativă.”


Dacă despre alte chestiuni, Take Ionescu, datorită eclectismului său a avut convingeri successive și trecătoare, cu problema națională însă a fost de o constanță desăvîrșită.


A fost un aprig susținător al cauzei românilor macedoneni. Nu era în Macedonia om mai popular și mai iubit decît dînsul. Dacă în ultimul timp Take Ionescu nu se putuse interesa de problema macedoneană, aceasta se datorește unor considerațiuni de înalt ordin de stat.


Nu voi uita ultima întrevedere care am avut-o cu dînsul, în biroul lui de la Ministerul Externe. Mă dusesem, în calitatea mea de președinte al societății studenților macedoneni ca să–i cer să facă demersurile necesare pentru deschiderea școlilor și a bisericilor din Macedonia sîrbească***.


La un moment dat, în focul discuției, reproșîndu-i dezinteresarea îi spun: ”Nu vă mai recunoaștem , domnule Take Ionescu; era o vreme cînd, ca să fiți bun român, uitați că sînteți om politic. Era vremea cînd subvenționați școlile din Ardeal**** și treceați noaptea Carpații.

Astăzi avem de-a face cu un alt Take Ionescu care, ca să treacă drept un mare om politic, uită să fie bun român.”


La acese cuvinte, cu fața congestionată, el se ridică de pe fotoliu, întinde harta țării pe masă și după ce-mi adresează cîteva cuvinte foarte măgulitoare, îmi spune: ”Uită-te și vezi bine. La răsărit, avem Sovietele*****, un vecin puternic și foarte primejdios. Ele s-au resemnat să piardă atâtea provincii ca: Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia. Nu vor însă să renunțe la Basarabia și fac mare caz de dînsa. E coridorul care duce la strîmtori și Constantinopol******, visul secular al rușilor. Dincolo, e Ungaria, care, în ruptul capului, nu se poate împăca cu pierderea Ardealului. ”Ungaria care se deșteaptă” nu-i o simplă expresie, ci o vie realitate. La sud, avem Bulgaria care nici ea nu înțelege să renunțe la Cadrilater*******, dacă nu chiar la Dobrogea. Cum vezi suntem încercuiți numai de vrăjmași care nu pîndesc decât momentul prielnic. Pentru întîmpinarea primejdiei și menținerea României Mari care s-a înfăptuit cu atîta trudă, eu n-am decît o singură forță de opus: Mica Antantă********. De aceea nu mă pot strica cu Serbia. Află, dar, că nu sînt mare om politic ca să fiu bun roman. Îți promit însă că voi aranja în chip amiabil cu Pasici********* chestia școlilor. Îți spun de pe acum, însă, că liceul și consulatul de la Bitolia********** nu le pot deschide. Nu consimt sîrbii. Îți dau rendez-vous la toamnă, cînd chestia va fi tranșată.” Soarta a vrut însă ca marele bărbat politic să dispară din viață înainte de sosirea toamnei***********, cu scadența făgăduielii.>

 


SURSA

Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, editura Gesa, 1991, pp. 122-124.

 


NOTE M.T.

*Petre Carp (1837 Iași – 1919 Iași) – Jurist cu studii în Germania. Membru și președinte (1907-1913) al Partidului Conservator. A fost deputat, senator, diplomat, ministru și prim-ministru (1900-1901 și 1911-1912). P.C. se referea probabil la dimensiunea profesională juridică a personalității lui T.I.

**Ion Gheorghe Duca (1879-1933) – Membru al Partidului Național. Deputat din 1908. Ministru cu diferite portofolii din 1914 până în 1928. Prim-ministru (noiembrie-decembrie 1933).

***În urma celor două războaie balcanice din 1912 și 1913, Macedonia otomană a fost împărțită între Grecia, Serbia și Bulgaria. România începuse din 1864 o politică de subvenționare a unor școli și biserici în limba română pentru aromânii din Imperiul Otoman. În noul context în care aromânii deveniseră minoritari în statele naționale balcanice problema școlilor și bisericilor rămăsese în suspans.

****T. I. a fost primul ministru român care a subvenționat în secret școlile românești din Ardealul încorporat Ungariei, acțiune despre care l-a informat pe premierul Lascăr Catargiu la doi ani de la declanșarea ei.

*****Partidul Comunist (bolșevic) din Rusia a preluat puterea prin lovitura de stat din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917, instaurând regimul politic al Sovietelor (consilii ale muncitorilor, țăranilor și soldaților).

******Constantinopol – Azi Istanbul (Turcia). Se află situat între strâmtoarea Bosfor la nord și strâmtoarea Dardanele la sud, care încadrează Marea Marmara și despart Peninsula Balcanică de Asia Mică.

*******România s-a implicat în al doilea război balcanic, din 1913, obținând de la Bulgaria Cadrilaterul (județele Durostor și Caliacra), o fâșie de pământ de-a lungul graniței dobrogene. Bulgaria a reocupat-o în primul război mondial (1916-1918), a retrocedat-o ca țară învinsă în 1918 și a reobținut-o prin tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940.

********Mica Antantă – Sistem de alianțe bilaterale creat în 1920-1921 de România, Cehoslovacia și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (din 1929 Iugoslavia), pentru a contracara politica revizionistă a Ungariei, care pierduse teritorii în favoarea celor trei țări ca țară învinsă în primul război mondial.

*********Nikola Pasici (1845-1926) – Important om politic sârb și iugoslav. Prim ministru al Serbiei (1891-1892; 1904-1905; 1906-1908; 1909-1911; 1912-1918). Prim-ministru al Regatului sârbilor, croaților și slovenilor (1918; 1921-1924; 1924-1926)

**********Bitolia – Vechi oraș roman, apoi slav și important oraș din Macedonia otomană (Monastir), care a revenit Serbiei în urma războaielor balcanice.

***********Întâlnirea a avut probabil loc în iarna anilor 1921/1922.

Scriitoarea română Elvira Iliescu (1937 Constanța - ) a recenzat pentru ”Jurnalul literar” romanul Basarabia, publicat în 2002 de scriitorul român Paul Goma (1935 România - ).


Născut în Basarabia în epoca când acest teritoriu aparținea României Mari, P. G. a emigrat în 1977 în Franța deoarece era un opozant al regimului comunist de la București.


E. I.  a reținut în articol și referirile pe care P. G. le-a făcut la originile sale aromâne.


<(…) Fiindcă rădăcinile îi sunt aromânești, nu va da uitării nici Macedonia, de la vremurile de glorie sub Alexandru cel Mare, până la fărâmițarea în timp: „… centrele tradiționale aromâne au fost izolate prin instituirea de frontiere naționale* – de pildă Bitolia, Ohrid**, Totovo*** „au căzut” în Serbia (azi Republica Macedonia), Korco**** în Albania, iar Florina, Veria, Avdela, Ianina, Pella***** – în Grecia.


Goma amintește că „macedonenii” „au dat culturii române un mare număr de intelectuale – numai dintre scriitorii de primă mărime, la întâia, la a doua generație, am numărat doisprezece: Ion Barbu******, Blaga*******, Bolintineanu********, Dosoftei*********, Eftimiu**********, Goga***********, Macedonski************, Maiorescu*************, Marino**************, Murnu***************, Gellu Naum****************, Stere*****************…”, iar „Faptul că nu m-am introdus pe lista scriitorilor cu origine „macedoneană” nu se datorează (numai) modestiei mele legendare. Ci și purei superstiții: aș fi fost al treiprezecelea… adaugă scriitorul cu un strop de autoironie.>

 

SURSA

Elvira Iliescu, Basarabia… și nu numai, ”Jurnalul literar”, București, 2003, iul.-aug. (nr. 13-16) / Elvira Ionescu, Paul Goma – 70, Criterion Publishing, Norcross / USA, 2005, p. 98.

 

 

NOTE M.T.

*În urma celor două războaie balcanice din anii 1912-1913, Macedonia otomană a fost împărțită de Bulgaria, Grecia și Serbia (din 1929 Iugoslavia).

**Ohrida  - Oraș în sud-vestul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei.

***Tetovo – Oraș în nord-vestul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei.

****Korçë – Oraș în sud-estul Albaniei (Corceaua în aromână).

*****Cinci orașe în nord-vestul Greciei.

******Ion Barbu (1895 Câmpulung Muscel – 1961 București) – Pseudonimul poetului și matematicianului Dan Barbilian.

*******Lucian Blaga (1895 Lancrăm / Sibiu – 1961 Cluj) – Filozof, poet, dramaturg, traducător, journalist, profesor universitar și diplomat.

********Dimitrie Bolintineanu (1819 / 1825 Bolintin Vale / București – 1871 București) – Poet, politician, diplomat.

*********Dosoftei Barilă (1624 Suceava * Moldova – 1693 Jovkva * Polonia / Ucraina) – Mitropolit al Moldovei, poet, traducător, canonizat ca sfânt în 2005 de Biserica Ortodoxă Română.

*** *** *** *Victor Eftimiu (1889 Boboshtice * Albania – 1972 România) – Poet, dramaturg, povestitor, traducător, colecționar de artă, mason și academician.

*** *** *** **Octavian Goga (1881 Rășinari / Sibiu * Ungaria – 1938 Ciucea * România) – Poet, academician, politician de extremă dreaptă și prim-ministru în decembrie 1937 – februarie 1938.

*** *** *** ***Alexandru Macedonski (1854 București – 1920 București) – Poet, prozator, dramturg și publicist.

*** *** *** *** *Titu Maiorescu (1840 Craiova * Țara Românească – 1917 București * România) – Avocat, critic literar, estetician, pedagog, filozof, fondator al societății literare Junimea și al Academiei Române, prim-ministru conservator în 1912-1914.

*** *** *** *** **Adrian Marino (1921 Iași – 2005 Cluj) – Eseist, critic literar, istoric și teoritician literar, laureat al premiului Herder în 1985.

*** *** *** *** ***George Murnu (1868 Veria * Imperiul Otoman / Grecia – 1957 București *România) – Istoric, poet, traducător și profesor universitar aromân.

*** *** *** *** *** *Gellu Naum (1915 București – 2001 București ) – Poet, prozator și dramaturg, cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist european.

*** *** *** *** *** **Constantin Stere (1865 Ciripcău / Basarabia * Imperiul Rus -1936 Bucov * România) – Jurist, scriitor și politician.

<Nr. 5045

24 noiembrie 1905

D-lui casier comunal

Loco

Vă înaintăm aci ordonanța de plată nr. ... în sumă de lei 500, ajutor acordat de comuna Constanța familiilor românilo-macedonene din Imperiul Otoman, unde bandele de răzvrătiți jefuiesc și lasă pe drumuri numeroase victime și vă rugăm ca de urgență să luați măsuri pentru trimiterea banilor d-lui Conțescu consul al României la Bitolia, anexînd totodată cuvenitul act justificativ la acea ordonanță prin care să se constate trimiterea și primirea banilor  la destinație.

Primar, <Ion Bănescu>

Arh. St. Constanța, fond Primăria Constanța, dosar 10/1905, f. 45, copie>

 

SURSA

Direcția Generală a Arhivelor Statului din R. S. R., Din tezaurul documentelor dobrogene, București, 1988, pp. 307-308 (nr. 244)

 

 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required