Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: fărşeroţi
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1899, scriitorul Petru Vulcan publica în ’’Revista Pindul’’ piesa de teatru Furlji (Hoţii). Subtitlul piesei, care a apărut în şapte numere ale revistei lunare din Bucureşti, este Dramă armănească tu trei acti. Piesa publicată cuprinde doar cele XI scene ale actului I şi scena I din actul II, subiectul fiind reluat în romanul Armâna.


Ea a fost republicată ca Addendum la romanul Armâna de editura Cartea Aromână din New York în anul 1996. În ’’Notă di la Editor’’ se constată trei chestiuni: iniţial personajul feminin Nusha se numea Nushca, la sfârşitul părţilor publicate notează data scrieirii care coincide cu numărul revistei şi se observă că a textul a fost scris în grabă. Pornind de la aceste chestiuni, editorul conchide că scria fiecare episod în luna în care îl publica şi a terminat redactarea când revista şi-a încetat apariţia la numărul 10-11.


Editorul a înlocuit în textul republicat următoarele cuvinte româneşti cu cuvinte aromâneşti : macedo-român/armăn; sticlă/shishi; pun/bag; acum/tora; plictist/bizirsit; rog/pălăcărsescu; plec/fug; hiară/zulapi;arăt/aspun; deal/dzeană; răstornu/tornu, arucutescu.


Acţiunea piesei are loc în jurul anului 1880, în localitatea Târnovo din provincia otomană Macedonia.


Personajele piesei sunt: Chendra (Andrei), fărşerot de 40 de ani; Tegu, fiul său de 20 de ani; Lala, grămostean filogrec de 50 de ani; Bia, soţia sa de 40 de ani; Nusha, fiica lor de 18 ani; Hristu şi Pitrachi, nepoţi ai lui Lala de 19 ani; Tuli, Shcreta şi Gushu, tovarăşi ai lui Tegu; Sima, cioban de 50 de ani; popor aromân: fărşeroţi, grămusteani, albanezi, femei, tinere, tineri.


Actul I se petrece în casa lui Lala, la care vine Chendra să-i peţească fata pentru fiul său. Tegu îi scrisese tatălui o scrisoare în aromână în care îl anunţa că terminase cursurile şi că urma să vină ca dascăl în satul natal. Tegu îi dezvăluia tatălui vechea lui dragoste pentru Nusha şi-i cerea să o peţească la tatăl acesteia. Încă înainte ca Chendra să-şi prezinte motivul venirii sale, Lala se dezice de originea sa aromână, considerându-se grec. Chendra îşi calcă pe inimă şi-i prezintă lui Lala cererea în căsătorie, dar la refuzul categoric acestuia, îl avertizează că sentimentele sale antiaromâne nu vor rămâne fără consecinţe.

Ca urmare, Lala îl cheamă pe fărşerotul Sima, baciul ciobanilor săi, care făcuse armata în Serbia şi fusese şi căpitan de antarţi (paramilitari naţionalişti greci). Deşi se consideră aromân, acesta acceptă să-l apere pe Lala împotriva lui Chendra şi Tegu.

Apoi urmează cearta dintre Lala şi fiica sa, care, deşi urmase şcoala greacă, îi mărturiseşte dragostea pentru locurile natale aromâne şi îşi afirmă identitatea aromână moştenită de la mama sa.

În dispută intervine şi soţia lui Lala, care susţine iubirea fetei sale pentru Tegu, pe care-l consideră ’’atsel cama gioni shi cama mushat ficior din hoara-a noastră’’ (cel mai capabil şi cel mai frumos băiat din satul nostru). Furios, Lala pleacă la Sima ca ’’s-vă ndreg shi dzinirli shi cuscrul a vostru’’ (să vă aranjez şi ginerele şi cuscrul vostru).

Rămase singure, mama îi promite fiicei că va interveni şi ’’tuti pi chefea ta va si s-facă’’ (toate după dorinţa ta se vor face).

Rămasă singură, Nusha deplânge ideea tatălui că familia lor este una de greci şi-şi jură că va fi doar soţia lui Tegu pentru totdeauna.

Tegu apare pe neaşteptate în faţa Nushei şi cei doi tineri îşi mărturisesc dragostea în această scurtă întâlnire, întreruptă de Lala care intră cu arma în mână. Nusha se aruncă în faţa lui Tegu şi reuşeşte să-i smulgă arma din mână tatălui său. Tegu îşi cheamă tovarăşii pentru a-l duce pe Lala la judecată în pădure, cu aprobarea Nushei.


Scena I din actul II se petrece la stâna lui Lala, având ca personaje pe nepoţii acestuia. Hristu îi povesteşte lui Pitrachi cum îl văzuse pe unchiul lor dându-i galbeni lui Simu, iar acesta îl asigura că ’’mini nu va s-mor pănă tsi nu va născărsescu loclu di fărshirots’’ (eu nu voi muri până nu voi curăţa pământul de fărşeroţi). Apoi, acelaşi Hristu surprinsese plecarea de acasă a lui Lala cu Tegu şi tovarăşii acestuia,precum şi întâlnirea lui Tegu cu Simu, care-l felicita pentru viitoarea căsătorie: ’’S-bănadz s-vă nchirdăsits. Ah, tsi malamă di nveastă va s-ljai!Nushai-i un anghil, bre gione.’’ (Să trăiţi, să vă meargă bine. Ah, ce soţie de aur vei lua!Nusha-i un înger, măi june’’. Cu toate acestea, Pitrachi îi mărturiseşte lui Hristu dragostea lui pentru verişoara Nusha , a cărei voce cântătoare se apropie de stână. Hristu iese din scenă, lăsându-l pe Pitrachi să-i mărturisească Nushei dragostea sa.

Vulcan Petru – Armăna / 1904

Marţi, 14 Iunie 2011 14:39

Romanul Armăna a fost publicat de Petru Vulcan în 1904 la Constanţa. De asemenea, a făcut o prezentare a acestei opere în revista ’’Ovidiu’’, editată de cercul literar ’’Ovidiu’’, instituţii culturale înfiinţate de el în oraşul de pe malul mării.


Romanul preia subiectul piesei de teatru Furlji (Hoţii), publicată de P.V. în revista ’’Pindul’’ din Bucureşti pe parcursul anului 1899. Piesa urma să aibe trei acte, dar au fost publicate doar actul I şi prima scenă din actul II, publicarea piesei încetând în momentul în care revista şi-a încetat apariţia.

Satul fărşerot Pleasa a fost înfiinţat la 1780 de către fărşeroţii  care părăsiseră satele Curteşi, Costreşi (sau Costreţi), Jarcani (sau Zărcani) şi Javaleni ) sau (Zavalini) de teama autorităţilor otomane de acolo. Pleas a era situat în munţii de lângă oraşul Korce (’’Corcea’’ sau ’’Corceaua’’ în aromână) din sudul Albaniei otomane, lângă actuala graniţă cu Grecia. Una din cele trei construcţii ale comunităţii, alături de şcoala românească şi adăpostul dreptunghiular acoperit  de la Şipotul mare (izvor), era biserica cu hramul Sfintei Fecioare. Era construită din granit din zonă, având două turle şi o clopotniţă. Lăcaşul de cult, în care puteau intra o mie de enoriaşi, era constituit dintr-un pronaos mare pentru femei, balcon pentru fete şi naos pentru bărbaţi. Poetul Constantin Colimitra (1910-2001), originar din Pleasa, spune în memorialistica sa că biserica a fost ridicată în timpul vieţii străbunicului său.

Satul fărşerot Pleasa este aşezat în sudul Albaniei, în apropierea oraşului Korce (’’Corcea’’ sau ’’Corceaua’’ în aromână) şi a graniţei cu Grecia.În mijlocul satului se ridica şcoala,  una din cele trei construcţii ale comunităţii alături de biserică şi de adăpostul de la Şipotul mare.

După Nicolae Pipa, şcoala a fost construită în 1881.

Conform unui document consular românesc din Ianina din 1925 ’’şcoala naţională’’ s-a deschis în 1883. Era o clădire mare cu etaj, realizată numai din piatră.

Caratana Nicolae – Aşteptu soarile / 1985

Luni, 19 Septembrie 2011 09:08

În 1985 poetul aromân Nicolae Caratana (14.07.1914 Horopani, Grecia - 19.10.1992 Constanţa, România) a publicat volumul de versuri aromâne Aşteptu soarile.


Având subtitlul poeme în dialectul aromân, lucrarea a apărut ’’în regia autorului’’, conform notei de final a editurii Litera din Bucureşti.


Cele 72 de pagini ale cărţii cuprind 42 de poezii (titlurile în română îmi aparţin): Limba-a noastră, Boţ (Voci), Cătră părintele Averchie, Fărţăroţîli, Ligendă, Cum s’ ti agârşescu (Cum să te uit), Plângute tri Muscopule (Plângerea Moscopolei); Macidonie, mi ’mviscui cu tine (Macedonie, m-am împodobit cu tine); Alexandriadă; Dumnidzale, Dumnidzale; Dor, Când va s’ creapă topa Avlona, Nvis, Vine oara tra să ’nviaţ (A venit timpul să înviaţi), Rugăciune către mama, Cătră munte, Horopani, Muntile, Expatriare, Vin să seamin (Vin să semăn), ’Nă dzuă va s’işim ş’ noi tu pade (Într-o zi vom ieşi la liman), Voi s’ ţî hiu hiliu (Vreau să-ţi fiu fiu), Rădăcină, Tri tine nu bănaşi vîrnă oară (Pentru tine nu ai trăit niciodată), Nice ’nă limbă nu-ţ deade arihate (Nici o limbă nu ţi-a dat linişte), Calu, Fără trup, Nu ai lipsă di trup (Nu ai nevoie de trup), Sfinxul, Masturlu Manoli (Meşterul Manole), Plângute tri şcoalile armâneşti înclise (Plângerea şcolilor aromâne închise), Alumta al Iacov cu anghilu (Lupta lui Iacov cu îngerul), Suflit-a meu tu pădure (Sufletul meu în pădure), Di aua pîn’didinde (De aici până dincolo), Tine soare ş’mine lună (Tu soare şi eu lună), Cântic di vreare (Cântec de dragoste), Foame şi seate, Îli zburam un zbor di iarbă (Îi ziceam un cuvânt de iarbă), Cântic, Cânticul al Gârguţa, Cântic fărşirotesc, Blisteame tri aceli ce şi-alasă limba (Blesteme asupra acelora care îşi uită limba).


În final, autorul a redactat următoarea Notă explicativă:

‘’Ç – Se citeşte ţ. Provine dintr-un c latin. Cînd provine dintr-un t latin, a fost redat prin ţ. Etimologizarea nu am putut-o menţine la sfârşitul cuvintelor, cînd consoana suferă alternanţă. Ex. boaçe, plural boţ, Çe faţ? (Ce faci?)

ļ – Se citeşte ca în italiană gli.

ň – Se citeşte ca în italiană campagna. Provine dintr-un n latin sau ň neogrec.

m cu căciuliţă – Se citeşte tot moale. Provine dintr-un m latin.

ĭ – În poziţie intersilabică este mut. Ex. Armânĭļi.

ŭ – În poziţie finală este semivocalic. Ex. hiliŭ, în poziţie intersilabică este mut.Ex. graiŭlu.

dz – Se pronunţă ca în neogreacă tz.

gh – De provenienţă neogreacă, se pronunţă ca în neogreacă γ (gama). Ex. aghre, Vérghia, Stérghia.

th – Se pronunţă ca în engleză think.

ATENŢIE!

Orice i final se pronunţă semivocalic, ca în daco-română. Ex. găini. Se pronunţă vocalic cînd joacă rolul de desinenţă la nominative plural, şi este precedat de un ĭ (mut) sau ŭ (mut). Ex. Armânĭļi, hiļŭlu.

La substantivele terminate în consoană, exceptîbnd pe l şi r, articularea s-a făcut prin l, ca în daco-română. Acest gen de articulare se întîlneşte în unele regiuni din Macedonia. Ex. chieptul, omul. Cele terminate în diftong, prin articolul lu. Ex. boŭlu, arâŭlu. La fel cele terminate în r. Ex. Zborlu. Cele terminate în l, u final rol şi de articol. Ex. calu.

Vocala cu apertură închisă anterioară, cînd provine dintr-un a latin, a fost redat ă prin â, cînd provine din i latin prin î. Cele din fondul limbilor balcanice, tot prin î.

Prin această scriere, oarecum etimologizată, am căutat să demonstrez, cel puţin visual, provenienţa din acelaşi trunchi al celor două dialecte, aromâna fiind rămasă într-un stadiu arhaic.’’

Transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări sau mule (catâri) era încă, alături de oierit, la începutul de secol XX ocupaţia de bază a fărşeroţilor din sudul Albaniei.

Aprovizionarea cu apă a familiei cădea în sarcina fetelor şi nevestelor, care luau apă de la Şipotul (izvor) cel Mic sau Izvorul lui Tegu din apropierea satului. Vara spălau aici rufele, în special pânzele, profitând de terenul întins. Se mergea în grup, rude, vecine şi prietene. Se făceau până la 20 de focuri, la care se încălzea apă în cazane cu leşie. Majoritatea erau fete, care, fiind mai tinere terminau mai repede, şi le ajutau pe femeile mai  în vârstă. Când terminau se odihneau sau mâncau ceva. Totul se petrecea într-o atmsoferă marcată de cântece şi de prezenţa copiilor, care ajutau cu lemne pentru foc. La întoarcere, femeile purtau majoritatea rufelor într-o copaie legată cu frânghi ape spatele lor, iar în coada coloanei copii purtau cazanele şi restul rufelor. În celelalte trei anotimpuri rufele se spălau la Şipotul cel Mare, care era apărat din laturi de ziduri, precum şi de un acoperiş.

Poetul fărşerot Constantin Colimitra (1912-2001), născut în satul Pleasa din sudul Albaniei, a descris în memorialistica sa obiceiurile nunţii la fărşeroţi, descriere care se întinde pe parcursul a 24 de pagini.

În memorialistica sa poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001), născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei, abordează în diverse capitole şi istoria fărşeroţilor ca ramură a aromânilor balcanici. C.C. preferă expresiei ‘’aromâni’’pe cea de ‘’români macedoneni’’, scrisă uneori cu iniţiale mari, aşa cum se proceda până în prima parte a secolului XX, deşi aromânii nu au trăit şi nu trăiesc numai în Macedonia istorică.

 

Din vechime fărşeroţii au practicat transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi catâri prin Balcanii otomani, Veneţia, ajungând până în imperiul austro-ungar şi Ţările Române, aducând de la Braşov postav pentru îmbrăcămintea fărşeroţilor mai bogaţi. Importanţa oieritului şi cărvănăritului în istoria fărşeroţilor este relavată în următorul paragraf: ‘’Aşadar, oieritul şi cărvănăritul, cele două meserii, cele două îndeletniciri care conferă şi nume şi situaţie de stăpân, de om neatârnat sau nesupus voinţei sau capriciilor altora, au fost din timpurile cel mai vechi, pâinea şi cuţitul pe misalea-sufraua (măsuţă cu picioare scurte – n. n.) fărşerotului sau aceea a românului macedonean.’’

 

Alt element care a ajutat la menţinerea identităţii entice a fost religia: ‘’Biserica, dragul meu cititor, a fost nava cu ajutorul căreia am străbătut vremurile grele, de-a lungul veacurilor, atât noi, fărşeroţii, cât şi în general românii macedoneni, cât şi fraţii noştri din fericita Dacie.’’ După ce descrie jocul Sochia din copilărie, C.C. dezvoltă importanţa religiei şi a tradiţiei în istoria fărşeroţilor: ‘’(…) cu această tradiţie frumoasă, cu o puternică credinţă, în calitate de creştini, fărşeroţii au străbătut veacurile, în mijlocul străinilor, neabătuţi, neclintiţi, neschimbaţi şi neasimilaţi. Ei au rămas în continuare ca un neam aparte,neam de limbă latină, de structură fizică şi sufletească traco-romană, az rămas Români Fărşeroţi aşa cum şi-au spus, încă de la începutul începutului, aşa cum i-au cunoscut toţi cei ce i-au descoperit şi au scris despre ei, după ce le-au cercetat trecutul, istoria, viaţa, graiul, credinţa, tradiţii şi obiceiuri’’. Tinerii care au plecat să muncească în SUA s-au întors cu experienţa alegerii unor reprezentanţi ai comunităţii pentru gestionarea averii bisericii, eveniment amintit de Constatin Colimitra prin prisma alegerii tatălui său în această funcţie, urmat de Miciu Caramitru.

 

Educaţia tinerilor se baza pe moraliatea transmisă oral peste secole prin legi nescrise: ‘’Apoi controlul familiei asupra băieţilor era foarte strict. În problem aceasta ca şi în altele, de alt fel, în care este sau sunt angajate: onoarea, prestigiul, numele,mândria şi demnitatea nu existau compromisuri. Se părea că astfel de educaţie se transmitea tacit, sau era moştenită, odată cu suma celorlalte calităţi ale bunicului şi tatălui. La fărşeroţi ca şi la toţi românii-macedoneni, pe linie mai mare, sau mai înaltă, gândind, moralitatea domnea autoritară din tronul în care o instalase viaţa aspră, încă din începuturi. Durând mii de ani şi trecând prin atâtea generaţii nimeni nu încerca uzurparea ei.Şi cât era de frumoasă,de curată viaţa, sub legile ei nescrise, ba da: scrise în conştiinţa fiecăruia! Nici un scandal,nici un conflict provocate de atitudini sau comportări dezonorabile.’’ Un eveniment petrecut într-o generaţie anterioară este legat de rara încălcare a tradiţiei, al cărei protagonist nefericit a fost Miha Nastu, care a acceptat să preia şi numele soacrei sale Caciamaia, fapt ce i-a atras moartea în urma blestemului tatălui său (vezi articolul). Transmiterea evenimentelor din cadrul comunităţii se făcea oral, mai ales prin ‘’auşi’’ (bătrâni), care se reuneau vara pe pajiştea de lângă biserică, când depănau amintiri din viaţa lor, chiar dacă acestea erau cunoscute.

Femeile fărşeroate erau astfel omagiate pentru rolul istoric în cadrul familiei: ‘’Femei-mătuşi, sau femei-mame, toate fără învăţătură, fără nici o zi de carte măcar,unde, totuşi, aţi învăţat să fiţi model de hărnicie, de seriozitate, şi de tot ceea ceajutăa vă aşeza pe piedestalul de marmoră albă, pe piedestatul nemuririi (sublinierea noastră)?’’

 

C.C. subliniază că în Albania toţi românii macedoneni  sunt fărşeroţi, deşi în secolul al XVII ei s-au împărţit în trei grupe. Două din aceste grupe şi-au luat numele de la regiunea în care s-au aşezat. Unii s-au numit mizuchiari sau muzichiari, după ţinutul Mizucheia de lângă Marea Adriatică. Celălalt grup s-au numit câstrinioţi (probabil ca locuitori ai castrului sau Arghirocastrului din sudul Albaniei) sau cristinioţi (femeile lor purtau o cruce-tatuaj pe frunte).Toţi erau numiţi de albanezi ‘’ciobeni’’ sau ‘’vlai’’. Cei care şi-au păstrat denumirea tradiţională de fărşeroţi au mai păstrat contacte cu câstrinioţii în zona oraşului ‘’Corceaua’’ (albanezul Korce), câstrinioţii rămânând nomazi până în plin secol XX.Mizuchiarii s-au transformat însă în proprietari de mici terenuri arabile sau negustori şi hangii în centrul şi nordul Albaniei otomane,purtând însă nume ‘’curat fărşeroteşti’’ ca Ghini, Ianura etc. Unii dintre mizuchiari au venit în România în anii 1928-1930.

 

Este menţionată bineînţeles ‘’strălucirea vestitului oraş Moscopolea, cu o populaţie pur fărşerotească’’ de 70.000 de suflete, distrus de Ali-paşa din invidie generată de faptul că ‘’în toată Peninsula Balcanică nu exista un alt centru mai prosper, mai prosper decât acest oraş (…)’’ Poetul aromân Nicolae Velo (1882-1924)afirma în poezia Moscopolea că oraşul întrecea în lux Constantinopolul /Istanbul, capitala imperiului otoman.  În zona Moscopolei incendiată în 1769 de Ali din Tepeleni /Albania (1744-1822), paşă de Ianina, erau şi alte aşezări fărşeroteşti ca: Linotopi, Fuşa (câmp), Nicoliţa, Şipsca, Grabova (locul de naştere al lui Andrei Şaguna, mitropolitul ortodox al Ardealului în secolul XIX), Daniţa, Lănga, Nicea, Tomori şi oraşul Berat (latinescul Villardi). Nu este uitat Fraşari, important centru urban fărşerotesc cu peste 15.000 de locuitori, anterior Moscopolei.

Autorul mărturiseşte cu părere de rău că ‘’de multe ori, în discuţii cu mulţi fraţi români macedoneni, intelectuali sau semi, ei nu prea vor să recunoască’’ că fărşeroţii din Pleasa, Corceaua, satul Dişniţa, oraşul Bilişte, comuna Ucişte (populaţie majoritar albaneză creştină), satele Gramaticova, Cândrova, Paticina, Mirihova din Grecia, comuna Caragioli/Argiropolis (Grecia), Armiro, comunele Molovişte, Cruşova, Magarova, Beala, Belcameni au strămoşi comuni.

 

El admite că grămostenii au avut propria lor identitate ca ramură a aromânilor, celnicii lor, în frunte cu Hagi Steriu, construind oraşul Gramoste. Având o populaţie de 20.000 de locuitori, acest centru aromânesc a fost distrus de acelaşi Ali-paşa, cam în aceeaşi perioadă cu Moscopolea.

 

Colimitra relatează evenimentul dramatic din 1780, când locuitorii satelor aromâne Fraşari, Costreşti, Corteşti, Javaleni şi Jarcani, dintr-o regiune a Albaniei otomane unde erau persecutaţi, au migrat într-o noapte cu turmele lor în provincia Corceaua, în munţii din Dişniţa. Majoritatea s-a aşezat în Pleasa, o parte în Dişniţa, restul la Câlive (corturi) şi familia celnicului Pitu la Stropani. Unele familii de celnici de aici şi-au pierdut oile în timp, cum a fost cazul lui Culicea Teja, în timp ce Pitenii s-a menţinut până în jurul anului 1920. Suferinţele fărşeroţilor în timpul celor 500 de ani de dominaţie otomană în Albania sunt descrise de Ioan Fotu în Românii Fărşeroţi.

 

C.C. povesteşte şi un eveniment care a avut loc în timpul vieţii bunicului său celnicului Hristu Colimitra, şi a celnicului Spiru Balamace (în secolul XIX), legat de impozitul plătit sultanului în valoare de o sută de mii de lire de aur turceşti pentru cele 100.000 de oi ale satului Pleasa (vezi articolul). Aceaşi celnici au contribuit financiar la ridicarea mănăstirii Sf. Ilie din Ucişte, comună de albanezi creştini vecină cu Pleasa (vezi articolul).

 

Obţinerea independenţei de către Albania otomană în 1912 şi primul război mondial (1914-1918) au contribuit la deteriorarea condiţiilor ocupaţiilor tadiţionale ale fărşeroţilor: oieritul şi caravanele. În acest context, tinerii au început să se orienteze spre România şi SUA. Încă de la începutul secolului, unii tineri au emigrat în America, majoritatea în oraşe de pe coasta Atlantică. Pentru a-şi menţine identitatea,ei au înfiinţat în 1903 ‘’Societatea Fărşerotul’’ şi două biserici ortodoxe cu slujbe oficiate în româneşte. Emigrat şi el în America din România în 1977, la fiul său, Colimitra a constatat că reprezentanţii celei de a doua generaţie au absolvit şcoli superioare, adaptându-se la societatea urbană modernă şi depăşind criza economică din 1929-1933. De asemenea, cu regret a observat că unii reprezentanţi ai celei de a treia generaţii au început să piardă din moştenirea culturală a primelor două generaţii.

 

În acelaşi timp ‘’O nouă şi frumoasă zare a deschis destinul pentru fărşeroţi; zarea pe fruntea căreia scria: România.  Bărbaţii ca şi femeile însă, prin simplitatea lor nu cunoşteau nimic despre această Mumă-Patrie, dar instinctul şi un sentiment trezit le şopteau că drumul spre România este salvator , mai ales că acolo se află unii din tinerii care au învăţat la liceul român dinBitolia- Jugoslavia’’. Poetul relatează din amintirile proprii evenimentul migraţiei fărşeroţilor din Pleasa în Cadrilater (sudul Dobrogei), eveniment ce a avut loc în 1928 şi în care un rol important l-a jucat tatăl său, Andrei (Chendra) Colimitra (vezi articolul). De asemenea, un rol important în colonizarea în sudul Dobrogei l-a jucat Societatea de Cultură Macedo-Română,înfiinţată la Bucureşti încă din 1879, după obţinerea independenţei României. În judeţele Durostor şi Caliacra (Cadrilater), în calitate de colonişti s-au adaptat la ocupaţia de plugar , dar unii au continuat să ţină şi mici turme de oi. Copiii coloniştilor au avut ocazia să urmeze şcoala primară şi gimnaziul, mergând apoi şi laliceele din Silistra. Este interesant faptul că la festivităţile ocazionate de sărbătorile naţionale,judeţul Durostor era reprezentat de fărşeroţi: o fotografie de la sfârşitul cărţii prezintă ansamblul de dansuri populare fărşeroteşti pe scena Teatrului Naţional Bucureşti la 24 Ianuarie 1929. Apoi a urmat dureroasa retragere din Cadrilaterul cedat Bulgariei la 7 septembrie 1940 şi reaşezarea în judeţele Ialomiţa, Constanţa, Tulcea şi în zona Bucureştiului.

 

Când vorbeşte de România el o numeşte ‘’ţară’’, ‘’Patrie’’ sau ‘’Patria Mumă’’. Explicaţia o găsim în următorul paragraf: ‘’Cine poate crede că noi, românii macedoneni în general, am fi primit atât d euşor protecţia Statului Român, protecţia României atunci când Ea, regăsindu-ne după şaptesprezece secole, ne-a recunoscut ca fii ai Ei pierduţi şi a făcut din grija ce ne-a purtat-o o problemă naţională, o problemă românească de prim ordin, dacă nu am fi ştiut că suntem fiii Ei? Cine poate crede că un stat sau o ţară cheltuiesc anual sume enorme pentru a întreţine peste hotare sute de şcoli şi Biserici, pentru a plăti învăţători, preoţi, dascăli, oameni de serviciu, pentru a plăti chiar grupele de luptători români macedoneni care îşi apărau fiinţa etnică, dacă acest Stat, acea Ţară n-ar şti că cei pentru care se sacrifică atât de mult sunt fiii lor?’’

 

Importanţa şcolii în limba română din satul natal în formarea unei conştiinţe naţionale este relevată în  următorul fragment: ‘’Şcoala unde am învăţat carte românească,venită la timp precum o mană cerească pentru a ne întări credinţa că noi, cei aflaţi pe alte meleaguri, suntem fraţii celor ce prin atâtea lupte şi jertfe au reuşit să-şi făurească o Ţară în nordul Balcanilor, frumoasă şi bogată cum alta nu-i. Că suntem fraţii despre care nu s-a ştiut veacuri de-a rândul, fraţii care ca şi ei au luptat să-şi apere limba şi identitatea traco-romană, produs al fericitei împreunări dintre cele două mari popoare din vechime: trac şi roman.’’ Vara, când unele ore de clasă se făceau în natură, ‘’Pe drum şi dus şi întors, în marş ca soldaţii, cântam cântece patriotice ca: Deşteaptă-te Române, Pe-al Nostru Steag E Scris Unire, Trei Culori, La Arme, şi altele că răsunau munţii cu păduri, cu stânci, cu văi, cu plaiuri,cu tot. Cântam cu suflet curat, cu pasiune, îndemnaţi,parcă, de o forţă nevăzută, de o dragoste născândă din senin, pentru Ţara pe care nici nu o cunoşteam, nu o văzusem în viaţa noastră, pentru România Mare, a cărei aripă protectoare o simţeam, instinctiv, plutind pe deasupra noastră.’’ Serbarea de sfârşit de an şcolar începea cu cîntecul ‘’Pe al Nostru Steag E scris Unire’’ şi se încheia cu cântecele ‘’Delteaptă-te Române’’ şi ‘’Trei Culori’’.

 

Descoperirile de ordin lingvistic făcute la şcoală au determinat apariţia sentimentului apartenenţei la o patrie: ’’Am înţeles încă din prima clasă că sunetul cuvintelor graiului nostru şi sunetul cuvintelor citite din cartea de română sunt aidoma, se îmbină armonios fără voia noastră şi nu ştiam cum să le sorbim mai repede, să le înmagazinăm în fundul memoriei, pe acestea din urmă, de unde să nu mai poată scăpa, ieşi afară, de frică a nu le pierde pentru totdeauna. Poate instinctul care prea greşeşte, ne îndemna la această sârguinţă, având în vedere că veacuri întregi românii fărşeroţi, românii macedoneni, nu au ştiut cum arată o patrie, cât de senin este cerul ei, cât de strălucitor şi călduros este soarele ei şi cât de fericit te simţi atunci, în clipa când îţi culci capul ca un copil,la sânul ei. Dragă cititorule, indiferent cine eşti, ce anume sentimente porţi în suflet, ce anume idei circulă prin creierul tău, dar o întrebare pot să-ţi pun chiar dacă nu am posibilitatea să-ţi cunosc răspunsul: Putem fi condamnaţi noi, noi cei care, timp de şaptesprezece secole nu am ştiut ce este o patrie, că ne iubim cu atâta ardoare patria regăsită?’’ (subliniere C.C.)

 

Tot în domeniul lingvistic, C.C. prezintă o listă cu peste 120 de cuvinte identice şi asemănătoare din ‘’graiul daco-român’’ şi ‘’graiul macedo-român’’. Printre cuvintele identice se numără: om, trup, cap, gură, guşă, braţ, pulpă, inimă, rinichi, splină, maţe, os, bărbat, casă, acasă, vatră (albanez), lemn, fag, apă, aluat, oaie, capră, ţap, cal,iapă, ied, caş, urdă, căşdare, bagă, uşă, poartă, leagă, vacă, bou, noaptea, seara, râu, soare, lună, munte, pădure, căşărie, roşu, alb, amar, drept, bun, rău, loc, sus, aproapea, stau, stai, stă, lacrimă, tată, flanelă, eu, el, noi, voinostru, noastră. Printre cele asemănătoare găsim:frămte/frunte, per/păr, ochi/ocliu, nare/nară, grumadz/grumaz, umiri/umeri, chiept/piept, păntic/pântec, mănâ/mână, deadzit/deget, unglie/unghie, cicior/picior, genucliu/genunchi, plâmăni/plămâni, hicat/ficat, răndzâ/rînză, chiale/piele, cară/carne, muleari/muiere, feată/fată, ficior/fecior, n’veastă/nevastă, cilimean (albanez)/copil, piră/pară, jer/jar, surţeali/surcele, frăndză/frunză, izvur/izvor, fântănâ/fântână, pâine/păni, fărină/făină, gârn/grâu, tărţi/tărâţe, birbec/berbec, niel/miel, mîndz/mânz, lapti/lapte, uzdur/uger, dzer/zer, speală/spală, hiearbi/fierbe, scoati/scoate, iase/iese, ‘nclide/închide, disclide/deschide, faţi/face, disfaţi/desface, căntâ/cântă, discăntâ/descântă, greaşti/grăieşte, aură/urlă, zgieară/zbiară, alatră/latră, căni/câine, căţauă/căţea, muldze/mulge, dzua/ziua, şoput/şipot, treaţe/trece, chiatra/piatra, arâmăne/rămâne, steale/stele, analt/înalt,vearde/verde, stane/stână, nasbastru/albastru, dulţe/dulce, şcliop/şchiop, ghios/jos, diparte/departe, gioc/joc, lăcrini/lacrimi, hiliu/fiu, tinir/tânăr, cămeaşă/cămaşă, nuntru/înăuntru, nafoară/afară. Autorul trage următoarea concluzie din aceste asemănări de cuvinte: ‘’(…)neamul românesc şi cel macedo-român au aceeaşi limbă, acelaşi grai, deşi între ele au intervenit nu numai despărţirea în spaţiu, geografică, dar şi cea de durată, cea de secole întregi. Cei care înclină să creadă că, deşi avem un grai comun, suntem două neamuri diferite care au luat naştere din acelaşi ametec traco-roman, în epoci diferite şi pe spaţii, pe arii diferite, sunt greşiţi. Proecesul de zămislire a unei limbi, unui grai este mai greu decât cel ce prevede zămislirea unui neam hibrid. Graiul românilor macedoneni care este unul şi acelaşi cu graiul românilor (daco-românilor) este opera unuia şi aceluiaşi neam hibrid dospit în matricea carpato-dunăreană.’’

 

Colimitra tratează şi situaţia politică nefericită a românilor macedoneni din Grecia şi Albania comunistă contemporană (1986): ‘’În acea Grecie ai cărei istoriografi, răscolind trecutul acrediteazăă teza prin care se susţine că românii macedoneni sunt greci romanizaţi. Nimic mai fals, nimic mai absurd. Noi ştim ce scop are enunţarea unor asemenea teze ce le combatem şi trebuie să le combatem cu toată tăria. Grecii, ştiind că în timpul de azi românii macedoneni , cu deosebire cei care trăiesc în interiorul graniţelor greceşti, sunt fără aripă protectoare, se gândesc să profite de acesttimp favorabil lor pentru a-şi atinge scopul, adică: pentr a realiza desnaţionalizarea noastră cu măsuri civilizate, nu aşa cum procedează celelalte state din Balcani şi în mod cu totul nepermis, statul actual albanez. Marele păcat este că şi unii dintre românii macedoneni, având la bază cultura greacă aduc şi ei apă la moara minciunilor acelor învăţaţi greci care calcă în picioare obligaţia profesională. Împrumutând teza grecească şi albanezii afirmă că în Albania nu există decât populaţie de origine albaneză, alt neadevăr sfruntat. Avem noi , fărşeroţii o zicală: ţ-aflai dzua, ş-măc  ş-mădua! transpus: ţi-am găsit ziua, îţi mănânc şi măduva! Adică: pentru că azi eşti slab, fără putere, eu pot nu numai să te bat, să te birui, dar şi să te distrug cu totul.’’

 

În faţa acestei situaţii dramatice a aromânilor din Balcani, Colimitra ripostează din punct  de vedere istoric astfel: ‘’Tuturor acestor tactici machiavelice întrebuinţate de statele balcanice, trebuie să le răspundem cu fermitate sprijiniţi pe marele,unicul adevăr că: 1. Noi, toţi românii macedoneni suntem fraţi între noi: de la fărşeroţi până la grămosteni şi mai departe până la aminceni (Aminciu/Meţovo, Grecia – n.n.), până la pindeni (munţii Pindului, nordului Greciei – n.n.) şi pânăă la toţi cei care îşi spun râmăn sau armân şi chiar până la acei ce vrând să facă pe placul grecilor, îşi spun vlahi. 2.Noi, toţi români macedoneni menţionaţi mai sus, suntem fraţi buni cu românii, cu acei români care, după veacuri de despărţire, de nesiguranţă, de nelinişte şi de oprimare, au reuşit prin lupte permamente şi cu munţi de jertfe omeneşti, să se constituie, în cele din urmă, într-un stat stăpân pe destinele proprii româneşti şi peo ţară al cărei teritoriu est eunul şi acelaşi cu cel stăpânit în vechime de străbunii traci sau geto-daci. 3. Noi, toţi românii macedoneni, în număr de cel puţin două milioane, aflaţi şi în timpul de azi,în cuprinsul celor patru ţări balcanice suntem urmaşii celor ce s-au desprins, s-au rupt din trupul daco-român, în cel de-al doilea secol al erei creştine, în condiţiile înregistrate de istorie şi cunoscute de toată lumea. Suntem urmaşi ai noului popor daco-român, născut din fericita încrucişare între dacii viteazului rege Decebal şi romanii marelui împărat Traian. Proba, dovada cea mai puternică, susţinînd acest fapt, aşa cum mai spus, este limba.’’

 

 

Aşadar, C.C. lansează la punctul trei o teorie originală pentru originea aromânilor, cea conform căreia locaţia acestei origini ar fi fost Dacia romană. El respinge teza romanizării ilirilor (Iugoslavia şi Albania) şi macedonenilor din Balcani, în comparaţie cu romanizarea dacilor, considerând că aceste popoare aveau, ca şi grecii,un nivel cultural mai înalt decât romanii. De asemenea, respinge teza existenţei de triburi trace în Iliria, din amestecul cărora cu romani să fi apărut fărşeroţii. Consideră că la retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia în 271, s-ar fi retras şi familiile bogate în turme de oi în zonele de la sud de Dunăre, considerând această retragere ca temporară. Dar la invazia bulgarilor turanici la sfârşitul secolului VII ei s-ar fi retras în munţii Bulgariei de azi şi de acolo în munţii Macedoniei şi cei ai Iliriei. Poetul convertit în istoric subliniază: ‘’Ei s-au desprins din Carpaţi, din munţii Carpaţi şi au ocupat, pentru că aşa le-a cerut îndeletnicirea, alţi munţi,munţii balcanici. În ipoteza,emisă şi susţinută de unii, cum că neamul românilor macedoneni , inclusiv fărşeroţii, a luat naştere pe pământul Macedoniei şi Iliriei, din amestecul romanilor cu populaţia indigenă,acest bean ar fi avut şi cea de a doua îndeletnicire de bază: plugăritul, lucrarea pământului’’.  O a treia probă în susţinerea tezei sale a găsit-o în asemănarea traistelor muntencelor văzute în oraşul Novaci de la poalele Parângului (Gorj) cu cele aromâncelor din Balcani şi numai la acestea. În sfârşit , a patra dovadă ar fi obiceiul mărţişorului ca vestitor al primăverii, comun la romanitatea nord-dunăreană şi cea sud-dunăreană. Ca o completare, autorul respinge categoric dorinţa de a fi ‘’neapărat urmaşii lui Alexandru Macedon. Nu avem nici în clin, nici în mânecă ceva cu el. Şi nici cu Ilirii.’’ În poezia sa Vouă, fărşeroţii mei, cu care îşi începe cartea pe care o subîntitulează ‘’monografie’’, face aluzie la evenimentul istoric din anul 602, când migratorii slavii au rupt frontiera dunăreană a imperiului bizantin (roman de răsărit) şi s-au aşezat în provinciile balcanice, despărţind romanitatea nord-dunăreană de cea sud-dunăreană: ‘’Iar visul v-a fost nobil, dar vrearea ne-mplinită /De a duce trai cu fraţii în ţara hărăzită,/Căci soarta, aspra soartă v-a rupt din trunchiul mare/Spre a vă petrece viaţa pe-a Pindului spinare’’.

 

La întrebarea ‘’de unde numele de fărşerot?’’, Colimitra răspunde că prin digresiune de la numele localităţii antice Pharsalos (Tesalia, Grecia), respectiv Farsalioţi. Un argument l-a găsit la bătrâna fărşeroată Chiraţa Popescu din Paticina (Grecia), emigrată în America, unde la 102 ani spunea că suntem farsalioţi. Totuşi faptul că fărşeroţii nu au apărut ca neam la Pharsalos  este dovedit de lipsa de urme după părăsirea acestei zone. Apoi după întemeierea Fraşariului în Albania au preluat numele de fărşerot.

 

 Dacă în trecut străinii au vorbit despre originea fărşeroţilor, a venit rândul acestora să-şi afirme identitatea moştenită după sacrificiile înaintaşilor din Balcani: ‘’În trecut, au spus străinii ce suntem , acum când suntem atâţia care ne cunoaştem şi originea şi trecutul, care ştim că suntem descendenţii a două popoare, cele mai vechi şi cele mai puternice, în Europa, în perioada anilor care au premers creştinismului, noi: Românii Fărşeroţi, sau Românii-Macedoneni, să afirmăm cu tărie voinţa noastră ca neam aparte, în conglomeratul balcanic, voinţa, nestrămutata voinţă că vrem să rămânem ceea ce au fost şi proto străbunii, străbunii. Bravii, neîntrecuţii străbuni şi toţi cei ce ne-au făcut legătura cu ei, adică şi cea ce au fost taţii şi mamele noastre. Să nu uităm că Balcanul întreg: munţi, văi, plaiuri,poiene,deal, şes, este presărat cu morminte unde zac oasele celor ce au luptat şi au căzut eroic, pentru a ne lăsa nouă moştenire unnume falnic. Să nu uităm că pentru  a le cinsti memoria,noi trebuie să păstrăm cu orice preţ acest nume scump.’’

 

 

Poetul propune ca ‘’noi fărşeroţii împreună cu toţi ceilalţi români macedoneni să strângem fonduri în vederea înălţării unui monument din marmoră, dar grandios, pe pământul Patriei Regăsite, în inima ei, deci în Bucureşti. Un  monument care să reprezinte pe toţi luptătorii noştri, pe toţi cei ce şi-au dat viaţa, apărând limba şi fiinţa etnică. Să reprezinte străbunii, acei străbuni care deşi oameni simpli, au reuşit să păstreze,trecând prin furtuni nebănuit de grele şi de toate felurile, ceea ce ne-au transmis şi nou: falnicul, sfântul nume de Român Macedonean (sublinierea C.C.).’’ Un astfel de martir a fost preotul Haralambrie Balamaci de la biserica românească din Corceaua, care a fost împuşcat de antarţii (paramilitari-n.n.) greci la începutul secolului XX, pentru că a refuzat să oficieze slujba în limba greacă. Alţi eroi fărşeroţi au fost: Custula Tanasacu, care l-a ucis în luptă pe conducătorul otoman Muleazim şi a cărui vitejie a fost cântată de poetul Nicolae (Cola) Ciubucachi; Tase al lui Gamaleţ în 1770; căpitanul de haiduci fărşeroţi Steriu din zona munţilor Domuru (Tomor în albaneză); Nicolae (Coli) Ghiza, care şi-a răzbunat fratele asasinat de banditul Maliu; soţia lui Puiu şi învăţătorul Nisa Balamaci, care în 1914, în fruntea satului Pleasa, l-au alungat pe episcopul grec din Corceaua care venea să oficieze o slujbă în greceşte, eveniment redat în poezia Pleasa, hoară rămănească; conducătorii de grupuri Culicea Cicani, Dumitru (Mita) Ciufecu, Andrei Balamaci şi Atanasie Nastu de la începutul secolul XX; Laza Bujgoli şi Atanasie (Naşu), cunoscut pentru talentul său artistic (vezi articolul)

 

Importanţa istoricului ca intelectual pentru comunitatea aromânilor în comparaţie cu alte popoare este descrisă în următorul fragment, ocazia cu care face aluzie la ideea monumentului: ‘’Multe popoare, inclusiv cele din Europa, au Istorie fiindcă au avut şi oamenii care să o scrie. Au avut eroi pe car ei-au preamărit, eroi ale căror fapte şi vitejie le-au cântat fraţii lor contemporani , sau fraţii urmaşi, dar i-au onorat şi cu ridicarea de monumnete elocvent grăitoare. Noi, poporul nostru român macedonean avem atâţia eroi, dar nu am avut şi trubaduri care să le fi cântat lupta, eroismul, jertfele, în auzul lumii întregi şi nici cronicari cu a căror pană să-I fi înregistrat în Istoria Universală. Târziu de tot, datorită fraţilor din umbra Carpaţilor, ni s-a deschis şi nouă o zare prin care am ieşit la lumină. Că mult înainte ne-au descoperit străinii, soarta nu ni s-a schimbat pentru că aceştia s-au limitat la ceea ce le recomanda profesiunea.’’ Este dat ca un contraexemplu Riga Fereu, român macedonean din satul Velestin, declarat poet naţional grec (Constantin Rhigas Phereos Velestinlis), care nu a scris ‘’o strofă măcar  despre moartea fratelui său de sânge Caciandoni, despre acea moarte care înfioară şi inimile de piatră’’ sau despre mamele din munţii Suli, care s-au aruncat în prăpastie cu pruncii în braţe pentru a nu fi prinse şi dezonorate de albanezii musulmani.

 

La sfârşitul Războiului Rece (1986), Colimitra face pasul de la istorie la politică, abordând problema drepturilor omului pentru minoritarii aromâni din statele balcanice. El se adresează contemporanilor săi greci, albanezi, iugoslavi şi bulgari, amintindu-le de binele făcut de-a lungul istoriei de străbunii aromânilor străbunilor lor prin ocupaţiile de ‘’picurari’’ şi ‘’cărvănari’’: ‘’Ca descendenţi ai străbunilor voştri, aveţi o datorie morală, o datorie de onoare de împlinit: Să răscumpăraţi binele ce l-au făcut fărşeroţii, binele ce l-au făcut românii macedoneni străbunicilor voştri (sublinierea C.C.). Iar în ce fel îl puteţi răscumpăra vă amintim noi: Să reparaţi nedreptatea cu care sunt trataţi românii macedoneni, inclusiv fărşeroţii, adică: Să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi (sublinierea C.C.): albanezi, greci, sârbi şi bulgari’’.

 

 

SURSE:

Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA,54 foto alb-negru, 300 p.

Georgescu Vlad, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, ediţia III, editura Humanitas, Bucureşti, 1992, pp. 22-23.

 

 

Fărşeroţii din SUA

Joi, 05 Mai 2011 10:14

Fărşeroţii din SUA

Poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001) s-a născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei. În 1928 a migrat cu majoritatea locuitorilor satului în România, unde au fost colonizaţi în Cadrilater. În 1969 fiul său Andrei a emigrat în SUA, unde l-a urmat în 1977. În memorialistica sa vorbeşte şi despre fărşeroţii din America, ca observator al prezentului, cu unii dintre ei revăzându-se după o despărţire de 50 de ani. Unul dintre aceştia a fost şi Ilie (Lia) Bici, care la cei 105 ani avea memoria şi judecata limpede.


În a doua parte a secolului XIX statul român a înfiinţat la Bitolia, în Macedonia otomană un liceu cu predare în limba română. Unii dintre fii fărşeroţilor, care urmaseră şcolile româneşti din Corceaua (albanezul Korce) şi Pleasa din Albania otomană, au absolvit şi această instituţie de învăţământ de pregătire medie. Dar nu puteau găsi oportunităţi de carieră la ei acasă.

De aceea în 1901 unii dintre ei, căsătoriţi sau necăsătoriţi, au ales să lucreze în SUA. Printre aceştia au fost: Pandele (Pandu) Talabacu, fraţii Cicani: Culicea, Spiru (Pilea) şi Constantin (Dina), Chicea Carabină, Dumitru (Mita) Ciufecu, Tănase Nastu.


Profesorul român Burileanu Constantin a efectuat în 1905 o călătorie prin satele aromâneşti din Albania otomană. Din discuţiile avute în Pleasa cu părinţii celor plecaţi în America a aflat că aceştia era în număr de 160. Dintre ei 40 erau în Groosvenor, 32 în New York, 20 în St. Louis, 15 în San Francisco (trei dintre ei fiind fiii preotului Năstase), iar restul împrăştiaţi. Imigranţii o duceau ’’binişor’’, Hristu Ghiţe, de exemplu, câştigând 14 napoleoni pe lună. Mulţi dintre ei studiaseră la gimanziul românesc din oraşul Berat (Albania). Poate că acest fapt era un factor care contribuia în competiţia imigranţilor fărşeroţi cu cei albanezi: ’’pe când aceştia se plâng, tinerii români, desigur mai zvelţi şi mai inteligenţi, şi poate cu mai multe aptitudini naturaledecât albanezii,  găsesc de lucru mai repede decât aceştia în depărtata America. Nu numai atât, dar ei trimit lunar acasă bani din economiile lor, ca să-şi ajute familiile’’.


Într-o scrisoare trimisă acasă este inclus şi statutul societăţii ''Speranţa'' cu sediul în St. Louis, fondată la 13 septembrie 1903 la New York şi alcătuită în majoritate din tineri fărşeroţi. În articolul 2 sunt prezentate cele patru obiective ce alcătuiesc scopul societăţii: a) să ajute bisericile şi şcolile româneşti din Corceaua, Pleasa şi Dişniţa; b) să ajute copiii săraci din aceste comunităţi,procurându-le cele necesare la şcoală şi în caz de mare lipsă haine şi încălţăminte; c)să ajute copiii silitori şi lipsiţi de mijloace ce doresc să-şi continuie studiile la o şcoală secundară; d) îngrijirea membrilor societăţii în caz de boală.


Burileanu redă şi o scrisoare de încurajare trimisă familiei chiar atunci de fraţii Ciufecu, în contextul luptei naţionale cu grecii, care la 20 iulie vor ataca satul. Este scrisă în aromână, dar se vede că autorii au urmat o şcoală în limba română:
New York, 6 aprilie 1905
Mult vrut (iubit - n.n.) şi cinstit tată, 
Mult ne pară arău. Ne vine s'arupem stănile (straiele - n.ed.), di pe trup când avzăm (am auzit - n.n.) că grecomanii ne fac ahănte tiranii, ahănte (atâtea - n.ed.) lăeţi (negru/nenorociri - n.n.). Nu li talie, nu li vatămă, ma li pidepsesc ore întredzi. Aşa păţără fraţili a nostri di Negovani, aproape de Florina. Ruşine ti noi să arăvdăm (să răbdăm - n. n.) ahtări (astfel - n.n.) din partea acelor ce nă arădem de năşi. Nimal (ajunge - n. ed.) cu bunătatea, nu se aravdă: ajunse cuţitul di os. Săndzile a fraţilor a noştri caftă (cere - n. n.) răzbunareîn contra duşmanului. Scilimeanlu (copilul - n.ed.) din păntecu a li mami s'lăhtărâseşte (se cutremură -n.n.) la ahtări crime şi el se revoltă la aiste lăeţi.Te aceea lipseşte (trebuie - n.n.), vrute tată, s'nă adunăm mic şi mare şi să strigăm până la cer: sus românimea, înghios (jos - n.n.) grecomanii şi s'căftăm răzbunare; să arăchim (să răpim/să luăm) arma tu mână şi s'luptăm ti sfânta cauză naţională. S'nă vărsăm săndzile fără ohtare (oftare - n. n.) şi murmur. s'murim cu arma tu mănă şi cu răsul pii buze. Mare va s'hibă (fi - n.n.) numa (numele - n. ed.) acelor ce luptă şi mor tinaţiune şi libertate. Numa lor va s'arămănă ti tot-u-na (totdeauna - n. n.) Alăvdări di tuti părţile va s'lă vină. Ca un bun român ce hiţi (sunteţi - n.n.) s'nu vă alăsaţi s'acrească la voi mai mult di cât la ori care alt rumăn: ş'ma mult când va s'hi alept (ales - n. ed.) capedan (căpitan - n.n.) şi bun apărător a patrili şi naţiunilei di la ahtări mari fapte nu vă 'nchidecăm (împiedicăm - n. ed.) N'vie va s'zică lumea, Mihali a li ( a lui - n.n.) Kate, care era ahăt avdzăt tu lumi ti curagiul ş'giunamea (bărbăţia - n.n.) lui! S'nu alăsăm, vrute tate, s'chiară (piară - n.n.) numa de giuneaţă de la noi, lipseaşte s-o păstrăm ca doare (moştenire - n.n.) strămoşescu. Coroane de lauri va s'poartă acei ce luptă ti mărata (săraca - n.ed.) naţiune. Ninga (lângă - n. ed.), vrute tate, noi nu murmurăm contra cestui fapt, ma (dar - n.n.) mult ne bucurăm cănd numele a nsotru de familie va s'arămănă tu istorie ti tot-una nişters. Dada (mamă -n.ed.) s'nu ducă grije, s'hibă (să fie - n.n.) patroană (matroană - n.n.) romană, s'lupte ti naţie ma (mai - n.n.) mult de cât ori care altă Rămănă fărşeroată. Să'nviază la Fărşeroţi veclia virtute romană. Vă urăm bună călăuzire, succes, curagiu şi bană (viaţă - n.n.) lungă. Triumfători va s'him (vom fi - n.n.). Ai voştri vruţii şi supuşi hili (fii - n. n.), Demetriu şi Teodor Catone (Ciufecu)


Constantin Colimitra explică prin trei factori determinanţi păstarea unităţii fărşeroţilor din SUA: societatea, biserica şi locuirea în grup compact.

Conform lui Colimitra, majoritatea fărşeroţilor plecaţi în SUA la începutul secolului XX s-a aşezat în oraşele Bridgeport din statul Connecticut şi Woonsket din statul Rhode Island, ambele pe coasta atlantică. În ambele oraşe au construit câte o biserică, catapeteazma celei din Bridgeport fiind redată într-o poză de la sfârşitul volumului lui C.C.  În biserica din Bridgeport au slujit preoţii: Hrista Vasilescu, care în Pleasa natală avea numele de familie Gioga şi era cântăreţ de strană, de asemenea prezent într-o fotografi.; după pensionarea lui a urmat părintele Feica Ştefan,pensionat timpuriu; din 1980 a preluat postul tânărul părinte D. Tatulescu. Pentru a putea păstra spiritul comunităţii fărşeroteşti, tinerii imigranţi ei  şi-au adus şi surorile, care s-au măritat cu fărşeroţii de acolo. Ca urmare în 1986 Colimitra estima la 350 numărul de familii de fărşeroţi din Bridgeport.În acest oraş, în curtea bisericii, au construit şi o sală mare de spectacole, dotată cu bucătărie şi bar, destinată nunţilor, reuniunilor şi festivalului de toamnă.Acest eveniment ţinea trei zile şi aducea venituri bisericii, pentru că participau şi mulţi străini. Alte reuniuni ocazionate de sărbători religioase erau Duminica Floriilor şi Sfântul Dimitrie, patronul bisericii. Lângă biserică au cumpărat o locuinţă încăpătoare, care are dublă întebuinţare: birou pentru comitet şi casă parohială. În grădina acestei case au loc picnicurile de vară specifice Americii. Gospodinele fărşeroate se remarcă la mesele ocazionate de reuniuni, picnicul anual de vară, la festivalul de toamnă. De asemenea, Hristu Bargiuma,fratele lui Costache din cor, era un foarte bun specialist în prepararea mielului.


În spiritul ideii de comunitate, la puţin timp după ce au  ajuns în Lumea Nouă, în 1903, fărşeroţii în frunte cu Nicolae (Culicea) Cicani au pus bazele Societăţii de cultură şi ajutor ’’Fărşerotul’’. A fost prima asociaţie a aromânilor din istoria lor, pentru că Societatea Macedo-Română din Bucureşti înfiinţată în 1879 era opera românilor. Adresa fizică a societăţii, care este cea mai mare dintre societăţile aromâne din America, este: 799 Silver Lane, P.O. Box 753 Trumbull CT 06611.


În almanahul editat de societate în 1983, cu ocazia centenarului, erau înregistrate la capitolul Ajurorul bănesc următoarele sume: O sumă de 2.000 de dolari donată pentru refacerea Bisericii, proprietatea fărşeroţilor din oraşul Corceaua, care a fost ruinată de un cutremur, după primul război mondial.

O sumă de 1.500 de dolari pentr renovarea şcolilor româneşti din Corceaua, Pleasa şi Nevesca; ultima este o comună, locuită de românii macedoneni, în ţara grecească. O remarcă se poate face aici, pentru a arăta cât de larg a fost spiritul de generozitate ce domina societatea şi membrii ei.

O sumă de 50.000 (cincizeci mii) lei pentru înălţarea Bisericii în comuna Fraşari din judeţul Durostor, (cedat Bulgariei înanul 1940).

O altă mare sumă de bani, donată pentru ajutorarea fărşeroţilor sinistraţi în urma incendiului care  a transformat în cenuşă aproape una sută case. Contribuţia s—a ridicat, cu această ocazie, la cifra de 400.000 lei. Societatea a ajutat în timpul primului război mondial chiar şi Crucea Roşie Română.

De asemenea a ajutat comunităţile din: Woonsocket, Bridgeport, Southbridge, New York şi Worcester, pentru ridicarea sau înfiinţarea de lăcaşuri sfinte.

Iar ca să-şi dovedească solidaritatea şi să-şi respecte prevederile din statut, Societatea a dat sub formă de ajutor pentr u înmormântarea membrilor ei suma de 30.000 (treizeci de mii) de dolari, aici, în America. A ajutat în perioada depresiunii din America pe membrii rămaşi fără de lucru, plus o mulţime de ajutoare mai puţin însemnate (sublinierea C.C.)’’.


În plan cultural activitatea societăţii a fost mai modestă, din cauza, după părerea lui C.C., întoarcerii în Albania a fondatorilor ei, persoane cu educaţie şcolară. În almanahul organizaţiei – Doamnele Auxiliare, editat cu ocazia a 50 de la înfiinaţare, sunt incluse trei fotografii ce reprezintă actori amatori care au jucat piese de teatru. Prima datează din 1933, când a fost jucată de actriţe amatoare drama Maria; a doua datează din 1952, când tot actriţe amatoare au jucat drama Vruta a Picurarlului (Iubita păstorului); a treia datează din 1954, când au jucat şi actori amatori, şi reprezintă drama Golfu. Pozele sunt incluse şi în monografia lui Colimitra, personajele fiind îmbrăcate în costume naţionale. În cei zece ani ce au urmat venirii lui C.C. în SUA, acesta a constat că activitatea culturală a societăţii s-a rezumat la un bal anual, în contextul unui redus de membri.Totuşi, el consideră că tineretul poate fi un factor de revitalizare a activităţii societăţii, dacă nu-şi consumă energia la muncă, sport şi petreceri, şi dă ca exemplu organizarea în 1983 a Congresului Aroy (American Romanian Ortodox  Youth).

Fărşeroţii din America au trecut cu bine perioada crizei economice din 1929-1933 datorită a trei factori, în opinia lui C.C.: economiile realizate în timpul muncii, spiritul de întrajutorare şi tăria sufletească moştenită de la străbuni. Unii dintre ei reuşeau chiar să trimită bani lunar familiilor de acasă, pe adresa farmaciei lui Nicuţa Balamaci. Un caz nominal a fost cel al lui Tuşa Colimitra, fratele mai mare al lui Constantin, care a trimis bani de călătorie soţiei sale din România în 1931.

Înflorirea economică de după al doilea război mondial a permis prosperitatea famiilor de fărşeroţi din SUA , care şi-au trimis copii la şcoli superioare pentru a deveni medici, ingineri, profesori, contabili etc.


Printre familiile care au contribuit la păstrarea identităţii fărşeroţilor din SUA în primele două generaţii Colimitra menţionează pe: Pitu, Balamaci, Faţi, Şola, Cipu, Ghiţa, Culeţu, Caceavali, Ciufecu, Coca, Adam, Costula, Ianelu, Cresu, Geambazi, Geavera, Dumitrescu (Vangheliu), Ceanaca, Becea, Bileca, Celea, Liti, Chiacu, Rigea, Lupu, Mara, Nastu, Nicola, Puci, Pândaru (Dargati), Morova, Babaiana, Şanazu, Şunda, Spau, Vangheli, Vasilescu (Gioga), Teja, Babu,Baţu, Belu, Colimitra etc. Mulţi dintre ei au fost preşedinţi de comitet, funcţie îndeplinită cu demnitate, fiul poetului fiind ales de patru ori în funcţia de vicepreşedinte. O întâmplare amuzantă a avut-o ca protagonistă pe Chiraţa Popescu din satul de fărşeroţi Paticina din Grecia.prezentându-se la vârsta de 90 de ani la examenul de engleză pentru obţinerea cetăţeniei americane a fost întrebată dacă ştie ceva. Ea a răspuns în graiul fărşerotesc: dacă ştii tu, de ce trebuie să ştiu şi eu. Însoţitorul ei a tradus examinatorului exact ce a spus bătrâna, iar acesta s-a prăpădit de râs, dându-i notă de trecere şi transformând-o în cea mai bătrână imigrantă din America.


Din prima generaţie s-au distins în calitate de cântăreţi la cor bătrânul Vasile Faţi, Hrista Şola şi Tom Dumitru. Printre cei prezenţi permanent la slujbele bisericii se numărau Paul Ghiţă, bătrânul Caranica, bătrânul Tanacea, bătrânul Seferi, Milia Chiacu, Vanghele Nastu, Mita Culeţu, Dionisi Becea, Costa Ianelu, George Carameta, Vasile Liti, Leonida (Nida) Bileca,Margarit Ghiţă. Corul bisericii era dirijat de energica Gina Pitu Coca, în componenţa sa intrând şi Costache Bargiuma, surorile sale Mariana Ghiţă, Stamulica Haţi şi Ecaterina A. Colimitra, nepoata Sofia Ghiţă şi stomatologul Nicu Popescu. La strană cântau Nisa Nastu din Pleasa, Hristu Zdru din Grecia, Vasile Faţi, Andrei Rigea, Ioan Bileca.

Menţiuni speciale pentru: Peter Pucci, administrator al sălii bisericii; Theodor Tonna, care a donat o sumă mare de dolari pentru biserica nouă şi al cărui nume a fost dat sălii (Theodor Tonna Center), fiind prezent şi într-o fotografie la sfîrşitul cărţii lui C.C.; profesorul universitar de limbă italiană Aurel Ciufecu, preşedinte al comitetului bisericesc şi al societăţii ’’Fărşerotul’’; Nacu Zdru din Grecia, activ în cadrul bisericii şi editor în regie proprie din 1978 al publicaţiei  ’’Frunza Vlahă’’. Activitatea Clubului, care este o sursă de venituri pentru biserică, era susţinută de Giorgi Şiliră, Toma (Machi) Şanazu, fraţii Mara şi moscopoleanul Hrista Malisori.


Dintre reprezentanţii celei de a doua generaţii sunt menţionaţi: avocatul Robert Nicola, Vasile (Bill) Balamaci, Sotir Şanazu, fraţii George şi Andrei Şiliră, Nicu Nicola, George Cipu, fraţii Theodor şi George (cântăreţ la strană) Coca, Ştefan Bichi, Sotir Custula, medicul Nicolae Şola (’’un bun şi de suflet medic’’, conform lui Andrei Rigea), Nicu Faţi (activ în treburile bisericii), inginerii Giavara şi Georgi Faţi (profesor la şcoala duminicală), Sam Giavara, Sam Chiacu, Nicu Cipu, Dennis Balamaci, Thoma Lambro, Van Michael, Georgi Ghiţă şi fiul său Chita, dr. ing. Mihai Babu şi sora sa Mariana Babu Coca licenţiată în comerţ (tatăl lor, Iana Babu a continuat cu succes în SUA meseria de croitor).


Printre familiile de aromâni care nu erau fărşeroţi, dar care s-au integrat în comunitatea fărşeroată din Bridgeport se numărau: Constantin Giombur, Chiose, Mihai Palavra, Arău, fraţii grămosteni Nicolae şi Constantin Ianuşi căsătoriţi cu fărşeroate.


Printre fărşeroţii din New York, pe care C.C. nu i-a întîlnit şi care făceau parte din comunitatea românească din metropola americană, erau Chiciu Balamaci, Ahile (Hileia) Talabacu, Dimitrie Caramitru, Spiru (Pilea) Vasilescu (Gioga), Dumitru (Mita) Celea, George Ceca, Vasilache Uscatu şi Naum Colimitra.


C.C. a constatat cu regret că unii reprezentanţi ai generaţiei a treia nu mai păstrau moşenirea culturală a înaintaşilor. Colimitra trage o concluzie cu caracter de propunere referitoare la integrarea şi menţinerea comunităţii: ’’Un serviciu, oarecum, cu misiunea specifică, cu însărcinarea de a se ocupa în mod exclusiv cu problemele noilor veniţi (sublinierea C.C.).Un serviciu din care să facă parte,Părintele, neapărat intelectualii,precum şi cei care pot şi vor să dea o mână de ajutor în această problemă’’.


Astăzi societatea ’’Fărşerotul’’ are un sait în engleză , The Society Farsarotul,’’păstorit’’de Tom Cheamitru. O notă din pagina Home explică termenul ‘’Arumanian’’, arătând că această populaţie balcanică sud-dunăreană, care are o limbă asemănătoare cu a românilor nord-dunăreni şi o cultură diferită, se autodenumeşte cu termenii ‘’rumani’’ sau ‘’arumani’’. Pagina oficialilor societăţii îi prezintă pe: preşedintele Robert J. Nicola, vicepreşedintele William D. Balamaci, secretarul Nicholas S. Balamaci, asistenta secretarului Audrey M. Fatsy, trezorierul George C. Fatsy,asistentul trezorierului Rev. Deacon George M. Coca, controlorul financiar Andrei Colimitra, şi directorii Stella Babiana, Dennis Balamaci, Andrei Bindella, Aurel Ciufecu, Paul Daukas, Nicholas P. Fatse, Apostol Triffon şi Pandu Gity.

N.B. este şi editorul Newsletter-ului, publicat de două ori pe an începând cu anul 1987 şi care are şi variantă tipărită. În Newsletter semnează, pe lângă N.B., T. Steven Tegu (Ph. D.), George Moran, Robert N. Talabac, Robert J. Nicola, George Zdru, Tom J.Winnifrith (prof. dr.), Thomas Rossiaky, William Balamaci, Beverlee Fatse Dacey, Peter P. Asteriou, Helen Winnifrith, Alexander Dewhirst, Noel Malcolm, Barbara Elena Shola, Thomas W. Balamaci, Kostas Kazazis (University of Chicago), Victor A. Friedman (University of Chicago), Phillip Guddemi (dr.), Gail Kara (dr.),David Melling, Dimitri Brady, Cledwyn Fychan, David Chrystal, Thede Kahl (dr.), Stephanie Schwandner-Sievers, Tiberius Cunia, Bogdan Banu, Tim McLaughlin, Asterious I. Koukoudis, David Binder, Rene Babich, Rodanthi Tzanelli, Athena Katsanevaki (dr.,  University of Macedonia, Thessaloniki, Greece), Alexandru Gica. Editorul avertizează că articolele exprimă doar punctul de vedere al autorilor, neangajând societatea. Pagina Home anunţă că a fost produs primul CD al societăţii cu muzică şi versuri aromâne, interpretate de Nick Zallas şi Odyssey Orchestra.Pagina Membership subliniază că societatea apolitică este deschisă tuturor aromânilor din America.Există de asemenea o pagină Books, Video’s and CD’s cu nouă titluri, o pagină de reţete cu patru titluri, o pagină de fotografii din Metsovo, Samarina, Veria şi din albumul dr. T. Kahl şi o pagină cu treizeci de linkuri.


Intelectualul Constantin Colimitra adresa în 1986 următorul mesaj cu caracter de exemplu şi sarcină colectivă fărşeroţilor imigranţi în SUA: ’’ (...)să ia exemplu de la cei care ne sunt care fraţi, care unchi, care veri şi ajutaţi de propriile lor calităţi, specifice atât fărşerotului cât şi românului macedonean, în general. Să ia deci exemplu şi să se aranjeze şi ei aşa cum aproape toţi au făcut,cei vechi desigur, pe care eu îi consider pionierii unei vieţi noi pentru o mare parte din neamul fărşerotesc, pentru cei ce soarta i-a rupt de marel, falnicul trunchiu, aşa cum a făcut şi cu mulţi alţii, răspândindu-i , peste tot, în lumea mare. Să ia exemplu pentru a-şi crea independenţă economică care acordă,prin excelenţă, statutul de domn, stare de stăpân şi constituie şi o bază puternică pentru lansarea şi pe alte traiectorii într-o ţară în jurul şi deasupra căreia şi zări şi cer sunt larg deschise. Să ia exemplu şi să intre cu trup şi suflet în rândurile celor vechi, în mijlocul lor în comunitatea care nu respinge nici pe străin şi împreună, înfrăţiţi, cumodinioară strămoşii noştri, să se realizeze şi mai mult şi mai bine spre folosul tuturor. Aşa cum au făcut Nisa Nastu, Aurel Ciufecu, Andrei Rigea, fraţii Zdru, Damilia Bargiuma, Nic. Popescu şi surorile lui, Andrei C. Colimitra, familia Giombur şi alţii şi alţii şi alţii. Se ştie că ei au o contribuţie însemnată în anii din urmă,nu numai directă, dar şi ca factori de impulsionare, de determinare în ceea ce priveşte revenirea mai vizibilă a unora, aparţinând celei de a doua generaţii,la conştiinţa, la sentimentul mândriei de a se şti că sunt fărşeroţi, nu numai americani. Îmi spunea unul dintre ei: lale (unchiule-n.n.), noi nu prea ne interesam de Biserică, de treburile ei (şi dacă a fost aşa nici de comunitate, am dedus eu).Pe noi ne-au trezit, ne-au ambiţionat cei care au venit în anii de după cel de al doilea război mondial!Atunci am răspuns eu: trebuie să le strângeţi mâna acestora. Ya, Ya! A replicat el.Am ocazia să le strâng şi eu mâna lor, prin cuvântul meu scris şi să le declar în mod sincer: sunt fericit că v-aţi ambiţionat şi că această ambiţionare să vă oblige la maimultă activitate, la un mai mare interes ce trebuie să-l purtaţi numelui neamului din care vă trageţi, fiindcă aşa veţi respecta memoria bunicilor,părinţilor şi tuturor rudelor. Prin aceasta veţi dovedi că nu se poate rupe legătura, firul roşu pe care sunt înşirate sutele de generaţii de fărşeroţi, începând cu prima, cu cea care se pierde în negura vremurilor. ’’

 

SURSE

Burileanu N. Constantin, De la românii din Albania, ediţie îngrijită şi prefaţată de Gabriela Boangiu şi Gabriel Croitoru, postfaţă de prof. Univ. Dr. Gheorghe Zbuchea, Fundaţia ’’Scrisul Românesc’’, Craiova, 26 foto alb negru, 2005, 306 p. – (capitolul Românii din împrejurimile Coriţei, subcapitolul Comuna Pleasa)

Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 54 foto alb negru, 300 p.

A.R.O.Y. The American Romanian Orthodox Youth (Founded 1950) http://www.roea.org/aroy.html

The Society Farsarotul, http://www.farsarotul.org/

 

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 2

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required