Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: grămosteni
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1899, scriitorul Petru Vulcan publica în ’’Revista Pindul’’ piesa de teatru Furlji (Hoţii). Subtitlul piesei, care a apărut în şapte numere ale revistei lunare din Bucureşti, este Dramă armănească tu trei acti. Piesa publicată cuprinde doar cele XI scene ale actului I şi scena I din actul II, subiectul fiind reluat în romanul Armâna.


Ea a fost republicată ca Addendum la romanul Armâna de editura Cartea Aromână din New York în anul 1996. În ’’Notă di la Editor’’ se constată trei chestiuni: iniţial personajul feminin Nusha se numea Nushca, la sfârşitul părţilor publicate notează data scrieirii care coincide cu numărul revistei şi se observă că a textul a fost scris în grabă. Pornind de la aceste chestiuni, editorul conchide că scria fiecare episod în luna în care îl publica şi a terminat redactarea când revista şi-a încetat apariţia la numărul 10-11.


Editorul a înlocuit în textul republicat următoarele cuvinte româneşti cu cuvinte aromâneşti : macedo-român/armăn; sticlă/shishi; pun/bag; acum/tora; plictist/bizirsit; rog/pălăcărsescu; plec/fug; hiară/zulapi;arăt/aspun; deal/dzeană; răstornu/tornu, arucutescu.


Acţiunea piesei are loc în jurul anului 1880, în localitatea Târnovo din provincia otomană Macedonia.


Personajele piesei sunt: Chendra (Andrei), fărşerot de 40 de ani; Tegu, fiul său de 20 de ani; Lala, grămostean filogrec de 50 de ani; Bia, soţia sa de 40 de ani; Nusha, fiica lor de 18 ani; Hristu şi Pitrachi, nepoţi ai lui Lala de 19 ani; Tuli, Shcreta şi Gushu, tovarăşi ai lui Tegu; Sima, cioban de 50 de ani; popor aromân: fărşeroţi, grămusteani, albanezi, femei, tinere, tineri.


Actul I se petrece în casa lui Lala, la care vine Chendra să-i peţească fata pentru fiul său. Tegu îi scrisese tatălui o scrisoare în aromână în care îl anunţa că terminase cursurile şi că urma să vină ca dascăl în satul natal. Tegu îi dezvăluia tatălui vechea lui dragoste pentru Nusha şi-i cerea să o peţească la tatăl acesteia. Încă înainte ca Chendra să-şi prezinte motivul venirii sale, Lala se dezice de originea sa aromână, considerându-se grec. Chendra îşi calcă pe inimă şi-i prezintă lui Lala cererea în căsătorie, dar la refuzul categoric acestuia, îl avertizează că sentimentele sale antiaromâne nu vor rămâne fără consecinţe.

Ca urmare, Lala îl cheamă pe fărşerotul Sima, baciul ciobanilor săi, care făcuse armata în Serbia şi fusese şi căpitan de antarţi (paramilitari naţionalişti greci). Deşi se consideră aromân, acesta acceptă să-l apere pe Lala împotriva lui Chendra şi Tegu.

Apoi urmează cearta dintre Lala şi fiica sa, care, deşi urmase şcoala greacă, îi mărturiseşte dragostea pentru locurile natale aromâne şi îşi afirmă identitatea aromână moştenită de la mama sa.

În dispută intervine şi soţia lui Lala, care susţine iubirea fetei sale pentru Tegu, pe care-l consideră ’’atsel cama gioni shi cama mushat ficior din hoara-a noastră’’ (cel mai capabil şi cel mai frumos băiat din satul nostru). Furios, Lala pleacă la Sima ca ’’s-vă ndreg shi dzinirli shi cuscrul a vostru’’ (să vă aranjez şi ginerele şi cuscrul vostru).

Rămase singure, mama îi promite fiicei că va interveni şi ’’tuti pi chefea ta va si s-facă’’ (toate după dorinţa ta se vor face).

Rămasă singură, Nusha deplânge ideea tatălui că familia lor este una de greci şi-şi jură că va fi doar soţia lui Tegu pentru totdeauna.

Tegu apare pe neaşteptate în faţa Nushei şi cei doi tineri îşi mărturisesc dragostea în această scurtă întâlnire, întreruptă de Lala care intră cu arma în mână. Nusha se aruncă în faţa lui Tegu şi reuşeşte să-i smulgă arma din mână tatălui său. Tegu îşi cheamă tovarăşii pentru a-l duce pe Lala la judecată în pădure, cu aprobarea Nushei.


Scena I din actul II se petrece la stâna lui Lala, având ca personaje pe nepoţii acestuia. Hristu îi povesteşte lui Pitrachi cum îl văzuse pe unchiul lor dându-i galbeni lui Simu, iar acesta îl asigura că ’’mini nu va s-mor pănă tsi nu va născărsescu loclu di fărshirots’’ (eu nu voi muri până nu voi curăţa pământul de fărşeroţi). Apoi, acelaşi Hristu surprinsese plecarea de acasă a lui Lala cu Tegu şi tovarăşii acestuia,precum şi întâlnirea lui Tegu cu Simu, care-l felicita pentru viitoarea căsătorie: ’’S-bănadz s-vă nchirdăsits. Ah, tsi malamă di nveastă va s-ljai!Nushai-i un anghil, bre gione.’’ (Să trăiţi, să vă meargă bine. Ah, ce soţie de aur vei lua!Nusha-i un înger, măi june’’. Cu toate acestea, Pitrachi îi mărturiseşte lui Hristu dragostea lui pentru verişoara Nusha , a cărei voce cântătoare se apropie de stână. Hristu iese din scenă, lăsându-l pe Pitrachi să-i mărturisească Nushei dragostea sa.

Vulcan Petru – Armăna / 1904

Marţi, 14 Iunie 2011 14:39

Romanul Armăna a fost publicat de Petru Vulcan în 1904 la Constanţa. De asemenea, a făcut o prezentare a acestei opere în revista ’’Ovidiu’’, editată de cercul literar ’’Ovidiu’’, instituţii culturale înfiinţate de el în oraşul de pe malul mării.


Romanul preia subiectul piesei de teatru Furlji (Hoţii), publicată de P.V. în revista ’’Pindul’’ din Bucureşti pe parcursul anului 1899. Piesa urma să aibe trei acte, dar au fost publicate doar actul I şi prima scenă din actul II, publicarea piesei încetând în momentul în care revista şi-a încetat apariţia.

Ciclul de poezii Macedonele a fost publicat pentru prima dată în volumul Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute cît şi inedite, apărut în 1865 la Tipografia lucrătorilor asociaţi din Bucureşti.

În 1985 editura Minerva din Bucureşti publica volumul Carabeu, lăi carabeu (Ciocănitoare, măi ciocănitoare,) o antologie de poezie grămosteană.

Subîntitulată Lilici dit lirica armânească grămosteană (Flori din lirica aromână grămosteană), antologia era alcătuită de poetul Dina Cuvata din Macedonia iugoslavă.


Grămostenii sunt acea ramură a aromânilor originari din străvechea localitate montană Gramoste.


În Protuzbor (Cuvânt înainte), scriitorul aromân din România Hristu Cândroveanu (1928 - ) arată că nu a fost uşor să structureze pe teme această antologie. Aceeaşi poezie poate fi de dragoste, ironie, înstrăinare, glumă, aşa cum este cazul cu Cara da di ini toamna (Dacă a început toamna).H.C. remarcă faptul că poeziile aromânilor pot fi lipsite de rimă şi ritm, care pot fi nebăgate înseamă deoarece cântecul este plin di dor, di mîrazi, di gailei, di gazechi (plin de dor, de moşteniri, de griji, de tristeţi). Cu alte cuvinte pentru că armânul este amintat cîntăreţ (născut cântăreţ)!


Frumuseţea cântecului grămostean i se relevă lui H. C. în următoarele versuri din Ies fumel’i, care descriu cum revine la viaţă lumea pastorală a aromânilor când adie primăvara în munţi : Nă dzuă, di cătră seară - /Ş-si părea chiro di veară/Nsus tu munţă – nu-ari neauă,/Di lilici ş-trandafili,/Ies fumel’i pila călivi... (Într-o zi, spre seară - /Se părea o vreme de vară,/În sus în munţi – nu este zăpadă/Înfloresc florile şi trandafirii/Merg familiile la colibele din munţi...)


Aceeaşi frumuseţe lirică transpare în Ieşi lea dado tu ubor să vezi mireasa cum gioacă-n cor,/Cum s-încl’ină şi s-dirină - / Ca vearga di hlambură (cum joacă hora,/Cum se apleacă şi se întinde/Ca varga de la steag!)


Un tip de cântec de neuitat este cel ti vâtâmaţ (pentru cei ucişi), închinat epocii în care satele aromâne erau atacate de otomani, antarţi şi comitagii, aşa cum este şi Pri-aţea dzeană (Pe acel deal): Pri-aţea dzeană ş-pri mîgulă,/Îni avdzîi nă boaţi corbă,/Boaţi corbă di armână,/Iu-şi plîndzea pi-a l’ei cîrună - /Pi nă ploaci di mirminti,/un mîxun ţînea dindinti.../Ma-l ţînea, ma-l urmipsea:/-Mîxine, cara s-bînedz,/Aoa doarmi afendî-tu,/Fendi-tu s-nu lu-agîrşeşţă, /A duşmanilor s-lă pîlteşţă! (Pe acel deal şi pe movilă,/Auzii o voce nefericită,/Voce nefericită de aromână,/Unde-şi plângea pe-a ei cunună - /Pe o lespede de mormânt,/Un copil ţinea în faţă.../ Aşa-l ţinea, aşa-l sfătuia: /-Copile, dacăă vei trăi,/Aici doarme taică-tău,/Taică-tău să nu-l uiţi,/Duşmanilor să le plăteşti!)


În aceeaşi categorie intră şi cântecul lui Goţe Delcev ş-Pitu Guli, doi luptători antiotomani de la începutul secolului XX.


Despre tinereţe aflăm din cântecul Pîduri, lai pîduri (Păduri, negre păduri) că nu se mai întoarce niciodată: ’’Pîduri, lai pîduri, /Noi , ţî nă lîimu - /Di lail’i duşmani!/Pi frîndzli a voastri,/Ţi galbini ş-cadu - /Va s-ină primveara,/Di airă va-ţ crească.../Numaşi tinireaţa-ni,/Nîpoi ma nu s-toarnă...’’ (Păduri, negre păduri,/Noi , ce am fost nenorociţi - /De întunecaţii duşmani/După frunzele voastre, /Ce galbene cad - /Va veni primăvara, /Şi iarăşi vor creşte.../Numai tinereţea mea/Înapoi nu se mai întoarce...)


În încheiere. H.C. spera ca exemplul lui D.C. să fie urmat şi de alţi intelectuali aromâni, exprimându-şi regretul pentru problemele cauzate de lipsa de norme de limbă şi gramatică în aromână.


Cartea este dedicată ’’Ali dadi, Piha al Gudu Cuvată şi a tată-niu, Unci al Cuvată ş-a tutlor ţi le-au cîntată – aesti minucl’i di lirică armânească grămusteană’’. (Mamei, Piha lui Gudu Cuvată şi tată-meu, Unci al lui Cuvată şi tuturor care le-au cântat – aceste creaţii de lirică aromânească grămusteană)


Cele 110 pagini ale volumului sunt structurate în 6 părţi: Cadri vecl’i (Imagini vechi), Cîntiţi di xinitii (Cântece de înstrăinare), Cîntiţi di mînipsiri (Cântece de vrajă), Cîntiţi di vreari (Cântece de dragoste), Cîntiţi di pizuiri şi di hazi (Cântece de ironie şi glumă) şi Cîntiţi fureşti, di giunatic ş-di alumtă (Cântece de hoţi, de voinici şi de luptă).Versiunile româneşti ale titlurilor ]mi par'in.


Prima parte cuprinde 36 de cântece: Ni-avdzam puil’i (Îmi auzeam puii); Tini, puil’iu alexendaru (Tu, pui); Ies fumel’i (Ies familiile), C-un bîrţat di soari (Cu o rază de soare), Cârliglu (Bâta ciobănească), Mardzina di-amari (La ţărmul mării), Dol’eani (Doiani), Ieşi,lea dado tu ubor (Ieşi, tu mamo în curte), Nă sihati lai (O oră nefericită), Lai s-lu ved (Negru să-l văd); Hîrsiţ, hîrsiţ (Bucuroşi, bucuroşi); Nchisiră oili (Au pornit oile), L’i-anvîrtiră (I-au învârtit), Lea dado (Tu mamă); De, lăi Dumidzali-m (Deci măi Dumnezeul meu), Brigaderi – ti picurari (Brigadieri – pentru ciobani), Est an n-avem lînă (Acest an nu avem lână), Aest an (Acest an), Cînticlu ti Mavrinori (Cântecul pentru Mavrinori), Di la nifur, pîn la cheatră (De la urcuş până la piatră); Oh, armîni mîraţ (Oh, bieţi aromâni); Voi, oarfîni (Voi, orfani); A, lăi Cola (Măi Nicolae); Toamnă laie (Toamnă neagră); Scoal, lăi Mita (Scolă-te, măi Dumitre), Dzîlili di ti Arisal’i (Zilele din Arisai); Nă marţî, mirindi-oară (Într-o marţi, după-amiază); Zvulii, Mita, zvulii (Iarbă, Dumitre, iarbă); Calea di m Poli (Drumul spre Oraş), Gioni nicat (Tânăr înecat), Oi-lele (O, lele), Du-ti Lenă (Du-te Eleno); Lea, Chiraţa mea (Tu, Chiraţa mea); O-arîchiră,oarfîna (Au răpit-o, orfana); Lăi, gione (Măi, tinere) şi Na-na-na, cumnat mîrat (Na-na-na, biet cumnat).

 

Partea a II a include 20 de cântece: Aştearni-ni, dado (Aşterne-mi, mamă), Ţi-ai, Maruşe (Ce ai Maruşe), Ţi-ni ţ-întredz bineclu (De ce îţi pregăteşti calul de călărit), Nata ş-Chita – Cîlîuzu (Nata şi Hrista – călăuză), Vini oara (A venit momentul), Chihîiadz –s-nu daţ di bun (Conducători – să nu daţi de bun), Tradzi, scoati-ni pîrpîduşea (Trage, scoate-mi ciorăpelul), Cîntă, dado (Cântă, mamă), Oară bună (Să fie într-un ceas bun), Bună-ţ dzua, bre numtare (Bună să-ţi fie ziua, măi nuntaşule), Puil’iu, lăi (Puiul, măi), Şed ş-mi minduiescu (Şed şi mă gândesc), Carabeu, lăi carabeu (Ciocănitaoare, măi ciocănitoare), Şapti gioni (Şapte tineri), Nă nveastă (O nevastă), Lo pîdurea frîndză s-da (A început să înfrunzească pădurea), Gione-avdzîi (Iubite-auzii), Ţîni-ni calu (Ţine-mi calul), Dzeană lai (Dealule) şi Frîndză veardi (Frunză verde).

 

Partea a III a este alcătuită din 13 cântece: Na-lea ş-harlu (Uite tu şi moartea), Carahaxă chindisită (Coţofană colorată), Ună dzeană (Un deal), La patru-ţinţi marmuri (La patru-cinci marmuri), Islu-al Taşa (Visul lui Taşa), Nauli nveasti (Nouă neveste), Lea, chai-mana-i man, Aidi, pri-aţel munti (Haide, pe acel munte), Alasă-ni-mi nica (Lasă-mă încă puţin), Bîgă Costa s-facă numtă (Hotărâ Costa să facă nuntă), Tu-aţea padi (Pe acea padină), Mardzina di-amari (La ţărmul mării) şi Di tu-amari (De pe mare).

 

Partea a IV a este cea mai mare şi cuprinde 46 de cântece: Mînili a tali (Mâinile tale), Mi luă somnul (Mă luă somnul), Linai, dado; Pîduri, lai pîduri (Păduri, negre păduri), More, mşata mea (Măi, frumoasa mea), Narga, narga, corlu (Încet, încet hora), Ş-apiri lunea tahina (Şi s-a făcut ziuă luni dimineaţă), Moi, gură di niari (Măi, gură de miere), Semtea noastră (Cărarea noastră), Aseară vinu dit xeani (Aseară venii din străinătate), Arigeai-ţ fac, lea dado (Rugăminte-ţi fac, tu mamă), Moi, lilicea mea (Măi, floarea mea), Iu earai (Unde erai), A curi s-l’i spun (Cui să-i spun), Aidi, la bîhce (Haide, la grădină), Lea, nveastă (Tu, nevastă), Ia, dzî-l’i, feată (Ia, spune-i, fată), Xinit ni-earam (Înstrăinat îmi eram), Lea, Maruşe (Tu, Maruşe), Ş-arîi Coli (A pornit să cutreiere Nicolae), Haidă, mbitătoară (Haide, ameţitoare), Piha (Piha), Piha (variantă), Dada mea (Mama mea), Cum s-ni facu (Cum să-mi fac), Pri doi ocl’i (Pe doi ochi), Ah, moi dado (Ah, măi mamă), Tu bîhce, nă feată (În grădină, o fată), Ni-amină ş-un meru (Îmi aruncă ş-un măr), Mînili-a tali – chelchi (Mâinile tale – oţel), Aoa s-ti-agiung (Aici să te ajung), S-vedz, lea feată (Să vezi, tu fată), Ni-alăvdară nă muşată (Îmi lăudară o frumoasă fată), Ţi stepsu-l’i feciu (Ce vină i-am făcut), La livădzili verdzî (La livezile verzi), Mşeată albeaţă (Frumoasă faţă albă), L’ea-ni-ţ, Maruşe (Ia-ţi,Maruşe), Lailu Voici (Nefericitul Voici), Featili (Fetele), Ni-aflai nă feată (Îmi găsii o fată), Nathima (Anatemă), Cum s-ni fac (Cum să-mi fac), Di pi-avdzît (Din auzite), Lenă, feată (Elenă, fată), Aidi, Chie (Haide, Chie) şi Cara da di vini toamna (Dacă a început toamna).


 

Partea a V a include 21 de cîntece: Scoal, lea nveastă (Scoală, tu nevastă), Di dicseară pîn tahina (De seară până dimineaţă), Lenă, hu, lai Lenă (Eleno, hu, tu Eleno), Nveasta-l Dimci (Nevasta lui Dimci), Iurganea (Plapuma), Tu trei suti di cîlivi (În trei sute de colibe), Bre, lale (Măi, unchiule), Cum adraşi (Cum făcuşi), Ţîni-ţ bîrnul (Ţine-ţi brâul), Balchiţa-n curie (În pădurea din Balchiţa), Tana mea (Tana mea), Doauă moaşi (Două bătrâne), Şi nchisi furniga (Şi porni furnica), Mult ti-alavdă lumea (Mult te laudă lumea), La, bîrbaţl’i-n vali (Tu, bărbaţii în vale), Ţi-ni stai, Dinca (Ce-mi stai, Dinca), Siţirai şi triirai (Secerai şi treierai), Calcă, gione, ma pi şauă (Calcă, tinere, mai pe şa), Ţă nicaşi laia tîmbari (Ţi-a căzut în apă mantaua fără noroc), Dada mea (Mama mea) şi Ah, lăi Ghiorghi (Ah, măi Ghiorghi).

 

Ultima parte este alcătuită din 15 cântece: Velis, cîsîbă ma mari (Velis, oraş mai mare), Lăi, picurare di la oi (Măi ciobane de la oi), Lăi Cole, lăi cîpitane (Măi, Nicolae, măi căpitane), Vini nă hîbari-n hoară (Veni o veste-n sat), Sterghiu-al Danguli (Stere al lui Danguli), Pri-aţea dzeană (Pe acel deal), Gioni armîn, ţi s-vîtîmă (Tânăr aromân ucis), Tu valea di Ianina (În valea din Ianina), Costa, lăi (Constantine, măi), Trei gîgoşi (Trei gloanţe), Livendlu (Voinicul), Mi-alinai pi Eleamlu (Mă urcai pe Eleamul), Un grambo (Un mire), Goţe Delcev ş-Pitu Guli (Goţe Delcev şi Pitu Guli) şi O lăi sîrbo, sîrbo-frati (O, măi, sârbule, sârbule frate).

 

Într-o notă finală D. C. nominalizează ’’tri niagîrşari’’ (pentru a nu se uita), pe lângă părinţii săi, următoarele persoane de la care a cules cântecele: Unci Vasili-Cileani Cuvată, Costa Pîrdu, Ţaţa şi Sutiri Tega Cuteli, Coli şi Mita Ticonciu, Dimci Vasili-Comi, Tachi Momcu, Nacu Dima Momcu, Lena Tegu Beza, ţal-Mihali Dima Momcu (soţia lui Mihali Dima Momcu), Santa Dima Momcu, Ocea ţal Iancu Gîrbi (Ocea soţia lui Iancu Gîrbi), Ţaţa Înghiluşi, Zica Tega-Dîrjava, Iţa Halciu-Dimani, Vanghiu Nachi-Mişa, Costa Pacicu-Toli, Vanghel Costov, Sterghia Tugearu, Vladu Bebi, Nasi Ghiorghiţa.





În 1982 Nicolae Caraiani şi Nicolae Saramandu publicau lucrarea Folclor aromân grămostean.


Cele 20 de pagini ale lucrării numerotate cu cifre romane cuprind o Introducere, o Notă asupra ediţiei şi o Bibliografie.


În Introducere se explică faptul că grupul grămostenilor este originar din regiunea munţilor Gramos, o prelungire nordică a munţilor Pind, ocupaţia lor principală fiind păstoritul transhumant. Aici se află şi azi localitatea aromână Gramoste, înfloritoare în secolul XVIII, când a fost distrusă de Ali-paşa de Ianina. Conform savantului aromân Theodor Capidan (Aromânii. Dialectul aromân, 1932), grămostenii reprezintau grupul aromân cel mai numeros în Peninsula Balcanică, fiind întâlniţi în special în Grecia şi Macedonia iugoslavă, aşa cum arăta un alt savant aromân, Tache Papahagi (Dicţionarul dialectului aromân,general şi etimologic, 1974). De asemenea, ei erau grupul cel mai numeros în România, cei mai mulţi fiind stabiliţi în Dobrogea, conform lui N.S.(Cercetări asupra aromânei vorbite în Dobrogea, 1972; Die Aromune in der Dobrudscha und ihre Mundart, ’’Dacoromania’’, 1975). Variante ale materialului folcloric inedit cules de pe teren există şi la alte grupuri de aromâni.Acest material folcloric dezvăluia opiniei publice colectivităţi cu ’’un mod de viaţă specific’’, care până în momentul publicării erau ’’ închise şi conservatoare’’. Transmis oral de la o generaţie la alta, aceste producţii folclorice erau ’’<icoane> ale vieţii din trecut’’, dar şi un ’’fenomen viu’’ , ce reprezentau realităţi recente: stâpânirea otomană, convieţuirea în statele balcanice moderne şi aspecte din viaţa într-un spaţiu geografic nou cu este cel român dobrogean. Editorii remarcau în cazul ghicitorilor ingeniozitatea încifrării sensului, nota de umor, abstracţiunea, frumuseţea imaginii, structura binară conţinând un mic paradox. În cazul proverbelor era remarcată ironia fină sau caustică la adresa prostiei, lenei, lăudăroşeniei şi flecărelii, nota de umor,lauda cumpătării, concizia formulărilor,delicateţea exprimării şi din nou frumuseţea unor imagini. În legătură cu blestemele, se observa relevarea unor credinţe străvechi, a căror semnificaţie nu poate fi înţeleasă printr-o lectură obişnuită: Chicuta aţea laia/Picătura cea neagră. Poezia de dragoste este dominată de delicateţea simţirii, dragostea fetei fiind pusă la încercare în momentul în care tânărul trebuie să plece în străinătate. În relaţiile de familie se relevă autoritatea părinţilor faţă de copii şi rolul important al mamei. Lirica păstoritului şi a cărvănăritului descrie frumuseţea cadrului pastoral şi comuniunea cu natura. În lirica luptei naţionale un moment tragic evocat în diverse texte este distrugerea Gramostei. Obiceiurile care privesc ciclul vieţii evidenţiază ’’practici străvechi, conservat de grupurile izolate şi realativ închise,cum sunt cele constituite de grupurile de păstori’’. În ce priveşte naşterea, sunt subliniate credinţe şi practici legate atât de naşterea propriu-zisă, cât şi de perioadele anterioare şi posterioare, caracterizate de ’’discreţie şi sobrietate’’. Spre deosebire de naştere, se remarcă ’’amploarea ceremonialului nunţii’’. În acest sens este semnificativ faptul că în unele aşezări grămostene, cum este Livezi din Grecia, toate nunţile din an se organizau în aceeaşi zi, 15 august, ziua Sfintei Marii, creându-se ’’un sentiment de solidaritate şi de unitate, ca manifestare a forţei de conservare a grupului’’. În ce priveşte înmormântarea, rolul principal îl au femeile, manifestându-se şi elemente precreştine legate de protejarea celor rămaşi în viaţă, credinţa generală asupra morţii fiind de ’’fatalitate acceptată’’.


Notă asupra ediţiei arată că s-au realizat premiere prin publicarea Blestemelor, prin publicarea obiceiurilor din ciclul vieţii şi prin culegerea directă de la un grup unitar de aromâni, cei grămosteni. Culegerea materialului s-a făcut în două mari etape: N.C. în 1937-1943 în sate din Bulgaria şi N.S. în 1967-1980 în sate din Dobrogea. Într-o notă de subsol editorii arată că grămostenii s-au stabilit în Dobrogea între 1928-1943, provenind din Bulgaria (majoritatea), Grecia şi Macedonia iugoslavă. În anchetele de teren materialul a fost înregistrat pe bandă de magnetofon şi apoi transcris. În cazul în care pentru acelaşi text au fost culese mai multe variante, a fost selectată cea mai veche, care avea gradul mai mare de autenticitate, excepţie făcând situaţiile în care varianta nouă avea un nivel superior artistic. Chiar dacă multe din poezii datau dinaintea celui de-al doilea război mondial, ele continuau să circule şi în anii ’80. Obiceiurile au fost descrise şi prin observare directă. Materialul folcloric a fost grupat în 3 secţiuni (vezi mai jos) şi a fost redat de N.S. şi în română pentru a fi accesibil unui număr cât mai mare de cititori. În acest sens s-a urmărit redarea cât mai fidelă a conţinutului textelor, dar pentru valorificarea în română a calităţilor artistice ale textelor în aromână,în unele situaţii editorii s-au abătut de la transpunerea ’’literală’’. Din necesităţi de timă şi ritm sau din imposibilitatea de a găsi în română echivalentul termenului aromân, au fost păstrate unele forme din aromână precum: călivă (adăpost pentru păstori şi familie), cărvănar (chervangiu), celnic (proprietar de mari turme de oi), fălcare (grup de familii înrudite conduse de un celnic), mulă (catâr), Sărună (Salonic).În lipsa unei norme ortografice a aromânei, s-au folosit combinaţii de litere, semne grafice suplimentare şi litere din alfabetul grecesc: dz – italianul azzuro; l’ – italianul figlio; ń –francezul agneau,italianul Bologna; ŭ –u scurt final ca în termenii români capŭ şi voiŭ; γ – grecescul γ ρ ά μ μ α; θ – grecescul θ ά λ σ σ α.

 

Bibliografia cuprinde 12 antologii, din care una cu autor străin şi nouă cu autori aromâni, redate de editori în ordine cronologică a publicării lor:

Vangheliu Petrescu, Mostre de dialectul macedo-român, Bucureşti, vol. I 1880, vol. II 1882.

dr. M.G. Obedenaru, Texte macedo-române. Basme şi poezii popolare de la Cruşova, Bucureşti, 1891.

Gustav Weigand, Die Aromunen II. Volkslitteratur der Aromunen,Leipzig, 1894.

Pericle Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, Bucureşti, 1900.

Pericle Papahagi, Basme aromâne, Bucureşti, 1905.

Pericle Papahagi, Graie aromâne, Bucureşti, 1905.

Tache Papahagi, Antologie aromânească, Bucureşti, 1922.

Tache Papahagi, Poezie lirică populară, Bucureşti, 1967.

Tache Papahagi, Paralele folclorice greco-române, ediţia a doua augmentată, Bucureşti, 1970.

Hristu Cândroveanu, Antologie lirică aromână, Bucureşti, 1975.

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru, Antologie de poezie populară aromână, Bucureşti, 1976. (Vezi cele 8 postări pe blog)

George Marcu, Folclor muzical aromân, Bucureşti, 1977.

 

Cele 512 pagini ale lucrării numerotate cu cifre arabe cuprind 3 secţiuni şi 2 anexe.

 

Cele trei secţiuni sunt: GHICITORI, PROVERBE ŞI ZICĂTORI, BLESTEME , EXPRESII; POEZII POPULARE; OBICEIURILE LA NAŞTERE, CĂSĂTORIE, MOARTE.


Prima parte cuprinde 136 de ghicitori despre 112 teme, 501 proverbe şi zicători, 621 blesteme şi 865 expresii. Au fost numerotate rândurile, iar ghicitorile au fost redate în ordinea alfabetică a titlului în original.


Partea doua cuprinde 145 de poezii de dragoste şi dor, 41 de poezii de despărţire şi înstrăinare, 20 de poezii umoristice, 25 de poezii de păstorit şi cărvănărit, 25 de poezii haiduceşti şi de lotri, 31 poezii sociale şi entice şi 26 de poezii de jale şi de război. Un total de 313 poezii fără titluri.


Partea a treia începe cu OBICEIURILE LA NAŞTERE: Naşterea, Botezul şi Obiceiuri, credinţe şi practice privind naşterea şi noul născut. Naşterea are ca moment special Obiceiul din a treia seară. Ursitoarele/’’Triseara.Mirili’’. Obiceiuri, credinţe şi practice privind naşterea şi noul născut cuprind: Practici împotriva sterilităţii, Semne prevestitoare şi practici privind sexul viitorului nou născut, Obiceiuri şi practice pentru protejarea vieţii copilului, Luatul ‘’manei laptelui’’şi Practică împotriva deochiului. Urmează OBICEIURILE LA CĂSĂTORIE: Înainte de nuntă, Nunta şi După nuntă.

 

Cele două anexe sunt: Lista persoanelor de la care a fost cules materialul folcloric şi Glosarul.


Lista persoanelor de la care a fost cules materialul folcloric cuprinde 98 de nume, care au ataşate şi numele în stil aromân (Adam Stere Adam: Dami alu Teia alu Adamu). Înregistrările au fost făcute în anii 1936-1943 în Bulgaria (Giumaia de Sus, Peştera, Dupniţa, Rila, Dorcova,Sufanlu, Cepino, Sofia, Costandova, Bachiţa) şi în anii 1943-1947, 1949, 1954, 1962, 1964-1968, 1972, 1973, 1980 în România (Bucureşti, Panduru/Tulcea, V.Alecsandri/Tulcea, Craiova, Piatra Neamţ, Sinoe/Constanţa, Cobadin/Constanţa). De precizat că înregistrările din 1980 de la Bucureşti au fost făcute cu persoane născute în localitatea Livezi din Grecia.


Glosarul cuprinde termeni care nu sunt incluşi în Dicţionarul dialectului aromân al lui Tache Papahagi sau sunt atestaţi în Dicţionar cu forme şi sensuri diferite, neprecizate sau greşite în ce priveşte graiul grămostean. De asemenea, glosarul cuprinde cuvinte atestate întocmai în lucrări lexicografice, dar al căror sens nu a putu fi redat întocmai în transpunerile în versuri. Grafia utilizată este cea din Dicţionar, deşi se deosebeşte puţin de cea din volum şi se apropie de trnascrierea fonetică. În fine, au fost introduse şi nume proprii, în special toponime. Glosarul conţine cuvinte care încep cu grecescul γ, cu l’, cu românescul ş şi curomânescul ţ. Glosarul 519 termeni.

 

Cele 20 de pagini nenumerotate cuprind 35 de fotografii alb-negru. Primele 18 fotografii au ca subiecţi bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în costum popular. Celelalte 17 fotografii au ca subiecte piese ale costumului popular.

 

 

SURSA

 

Nicolae Gh. Caraiani şi Nicolae Saramandu, Folclor aromân grămostean, editura Minerva, Bucureşti, 512 p. + 20 p.cu 35 foto.

În memorialistica sa poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001), născut în satul de fărşeroţi Pleasa din sudul Albaniei, abordează în diverse capitole şi istoria fărşeroţilor ca ramură a aromânilor balcanici. C.C. preferă expresiei ‘’aromâni’’pe cea de ‘’români macedoneni’’, scrisă uneori cu iniţiale mari, aşa cum se proceda până în prima parte a secolului XX, deşi aromânii nu au trăit şi nu trăiesc numai în Macedonia istorică.

 

Din vechime fărşeroţii au practicat transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi catâri prin Balcanii otomani, Veneţia, ajungând până în imperiul austro-ungar şi Ţările Române, aducând de la Braşov postav pentru îmbrăcămintea fărşeroţilor mai bogaţi. Importanţa oieritului şi cărvănăritului în istoria fărşeroţilor este relavată în următorul paragraf: ‘’Aşadar, oieritul şi cărvănăritul, cele două meserii, cele două îndeletniciri care conferă şi nume şi situaţie de stăpân, de om neatârnat sau nesupus voinţei sau capriciilor altora, au fost din timpurile cel mai vechi, pâinea şi cuţitul pe misalea-sufraua (măsuţă cu picioare scurte – n. n.) fărşerotului sau aceea a românului macedonean.’’

 

Alt element care a ajutat la menţinerea identităţii entice a fost religia: ‘’Biserica, dragul meu cititor, a fost nava cu ajutorul căreia am străbătut vremurile grele, de-a lungul veacurilor, atât noi, fărşeroţii, cât şi în general românii macedoneni, cât şi fraţii noştri din fericita Dacie.’’ După ce descrie jocul Sochia din copilărie, C.C. dezvoltă importanţa religiei şi a tradiţiei în istoria fărşeroţilor: ‘’(…) cu această tradiţie frumoasă, cu o puternică credinţă, în calitate de creştini, fărşeroţii au străbătut veacurile, în mijlocul străinilor, neabătuţi, neclintiţi, neschimbaţi şi neasimilaţi. Ei au rămas în continuare ca un neam aparte,neam de limbă latină, de structură fizică şi sufletească traco-romană, az rămas Români Fărşeroţi aşa cum şi-au spus, încă de la începutul începutului, aşa cum i-au cunoscut toţi cei ce i-au descoperit şi au scris despre ei, după ce le-au cercetat trecutul, istoria, viaţa, graiul, credinţa, tradiţii şi obiceiuri’’. Tinerii care au plecat să muncească în SUA s-au întors cu experienţa alegerii unor reprezentanţi ai comunităţii pentru gestionarea averii bisericii, eveniment amintit de Constatin Colimitra prin prisma alegerii tatălui său în această funcţie, urmat de Miciu Caramitru.

 

Educaţia tinerilor se baza pe moraliatea transmisă oral peste secole prin legi nescrise: ‘’Apoi controlul familiei asupra băieţilor era foarte strict. În problem aceasta ca şi în altele, de alt fel, în care este sau sunt angajate: onoarea, prestigiul, numele,mândria şi demnitatea nu existau compromisuri. Se părea că astfel de educaţie se transmitea tacit, sau era moştenită, odată cu suma celorlalte calităţi ale bunicului şi tatălui. La fărşeroţi ca şi la toţi românii-macedoneni, pe linie mai mare, sau mai înaltă, gândind, moralitatea domnea autoritară din tronul în care o instalase viaţa aspră, încă din începuturi. Durând mii de ani şi trecând prin atâtea generaţii nimeni nu încerca uzurparea ei.Şi cât era de frumoasă,de curată viaţa, sub legile ei nescrise, ba da: scrise în conştiinţa fiecăruia! Nici un scandal,nici un conflict provocate de atitudini sau comportări dezonorabile.’’ Un eveniment petrecut într-o generaţie anterioară este legat de rara încălcare a tradiţiei, al cărei protagonist nefericit a fost Miha Nastu, care a acceptat să preia şi numele soacrei sale Caciamaia, fapt ce i-a atras moartea în urma blestemului tatălui său (vezi articolul). Transmiterea evenimentelor din cadrul comunităţii se făcea oral, mai ales prin ‘’auşi’’ (bătrâni), care se reuneau vara pe pajiştea de lângă biserică, când depănau amintiri din viaţa lor, chiar dacă acestea erau cunoscute.

Femeile fărşeroate erau astfel omagiate pentru rolul istoric în cadrul familiei: ‘’Femei-mătuşi, sau femei-mame, toate fără învăţătură, fără nici o zi de carte măcar,unde, totuşi, aţi învăţat să fiţi model de hărnicie, de seriozitate, şi de tot ceea ceajutăa vă aşeza pe piedestalul de marmoră albă, pe piedestatul nemuririi (sublinierea noastră)?’’

 

C.C. subliniază că în Albania toţi românii macedoneni  sunt fărşeroţi, deşi în secolul al XVII ei s-au împărţit în trei grupe. Două din aceste grupe şi-au luat numele de la regiunea în care s-au aşezat. Unii s-au numit mizuchiari sau muzichiari, după ţinutul Mizucheia de lângă Marea Adriatică. Celălalt grup s-au numit câstrinioţi (probabil ca locuitori ai castrului sau Arghirocastrului din sudul Albaniei) sau cristinioţi (femeile lor purtau o cruce-tatuaj pe frunte).Toţi erau numiţi de albanezi ‘’ciobeni’’ sau ‘’vlai’’. Cei care şi-au păstrat denumirea tradiţională de fărşeroţi au mai păstrat contacte cu câstrinioţii în zona oraşului ‘’Corceaua’’ (albanezul Korce), câstrinioţii rămânând nomazi până în plin secol XX.Mizuchiarii s-au transformat însă în proprietari de mici terenuri arabile sau negustori şi hangii în centrul şi nordul Albaniei otomane,purtând însă nume ‘’curat fărşeroteşti’’ ca Ghini, Ianura etc. Unii dintre mizuchiari au venit în România în anii 1928-1930.

 

Este menţionată bineînţeles ‘’strălucirea vestitului oraş Moscopolea, cu o populaţie pur fărşerotească’’ de 70.000 de suflete, distrus de Ali-paşa din invidie generată de faptul că ‘’în toată Peninsula Balcanică nu exista un alt centru mai prosper, mai prosper decât acest oraş (…)’’ Poetul aromân Nicolae Velo (1882-1924)afirma în poezia Moscopolea că oraşul întrecea în lux Constantinopolul /Istanbul, capitala imperiului otoman.  În zona Moscopolei incendiată în 1769 de Ali din Tepeleni /Albania (1744-1822), paşă de Ianina, erau şi alte aşezări fărşeroteşti ca: Linotopi, Fuşa (câmp), Nicoliţa, Şipsca, Grabova (locul de naştere al lui Andrei Şaguna, mitropolitul ortodox al Ardealului în secolul XIX), Daniţa, Lănga, Nicea, Tomori şi oraşul Berat (latinescul Villardi). Nu este uitat Fraşari, important centru urban fărşerotesc cu peste 15.000 de locuitori, anterior Moscopolei.

Autorul mărturiseşte cu părere de rău că ‘’de multe ori, în discuţii cu mulţi fraţi români macedoneni, intelectuali sau semi, ei nu prea vor să recunoască’’ că fărşeroţii din Pleasa, Corceaua, satul Dişniţa, oraşul Bilişte, comuna Ucişte (populaţie majoritar albaneză creştină), satele Gramaticova, Cândrova, Paticina, Mirihova din Grecia, comuna Caragioli/Argiropolis (Grecia), Armiro, comunele Molovişte, Cruşova, Magarova, Beala, Belcameni au strămoşi comuni.

 

El admite că grămostenii au avut propria lor identitate ca ramură a aromânilor, celnicii lor, în frunte cu Hagi Steriu, construind oraşul Gramoste. Având o populaţie de 20.000 de locuitori, acest centru aromânesc a fost distrus de acelaşi Ali-paşa, cam în aceeaşi perioadă cu Moscopolea.

 

Colimitra relatează evenimentul dramatic din 1780, când locuitorii satelor aromâne Fraşari, Costreşti, Corteşti, Javaleni şi Jarcani, dintr-o regiune a Albaniei otomane unde erau persecutaţi, au migrat într-o noapte cu turmele lor în provincia Corceaua, în munţii din Dişniţa. Majoritatea s-a aşezat în Pleasa, o parte în Dişniţa, restul la Câlive (corturi) şi familia celnicului Pitu la Stropani. Unele familii de celnici de aici şi-au pierdut oile în timp, cum a fost cazul lui Culicea Teja, în timp ce Pitenii s-a menţinut până în jurul anului 1920. Suferinţele fărşeroţilor în timpul celor 500 de ani de dominaţie otomană în Albania sunt descrise de Ioan Fotu în Românii Fărşeroţi.

 

C.C. povesteşte şi un eveniment care a avut loc în timpul vieţii bunicului său celnicului Hristu Colimitra, şi a celnicului Spiru Balamace (în secolul XIX), legat de impozitul plătit sultanului în valoare de o sută de mii de lire de aur turceşti pentru cele 100.000 de oi ale satului Pleasa (vezi articolul). Aceaşi celnici au contribuit financiar la ridicarea mănăstirii Sf. Ilie din Ucişte, comună de albanezi creştini vecină cu Pleasa (vezi articolul).

 

Obţinerea independenţei de către Albania otomană în 1912 şi primul război mondial (1914-1918) au contribuit la deteriorarea condiţiilor ocupaţiilor tadiţionale ale fărşeroţilor: oieritul şi caravanele. În acest context, tinerii au început să se orienteze spre România şi SUA. Încă de la începutul secolului, unii tineri au emigrat în America, majoritatea în oraşe de pe coasta Atlantică. Pentru a-şi menţine identitatea,ei au înfiinţat în 1903 ‘’Societatea Fărşerotul’’ şi două biserici ortodoxe cu slujbe oficiate în româneşte. Emigrat şi el în America din România în 1977, la fiul său, Colimitra a constatat că reprezentanţii celei de a doua generaţie au absolvit şcoli superioare, adaptându-se la societatea urbană modernă şi depăşind criza economică din 1929-1933. De asemenea, cu regret a observat că unii reprezentanţi ai celei de a treia generaţii au început să piardă din moştenirea culturală a primelor două generaţii.

 

În acelaşi timp ‘’O nouă şi frumoasă zare a deschis destinul pentru fărşeroţi; zarea pe fruntea căreia scria: România.  Bărbaţii ca şi femeile însă, prin simplitatea lor nu cunoşteau nimic despre această Mumă-Patrie, dar instinctul şi un sentiment trezit le şopteau că drumul spre România este salvator , mai ales că acolo se află unii din tinerii care au învăţat la liceul român dinBitolia- Jugoslavia’’. Poetul relatează din amintirile proprii evenimentul migraţiei fărşeroţilor din Pleasa în Cadrilater (sudul Dobrogei), eveniment ce a avut loc în 1928 şi în care un rol important l-a jucat tatăl său, Andrei (Chendra) Colimitra (vezi articolul). De asemenea, un rol important în colonizarea în sudul Dobrogei l-a jucat Societatea de Cultură Macedo-Română,înfiinţată la Bucureşti încă din 1879, după obţinerea independenţei României. În judeţele Durostor şi Caliacra (Cadrilater), în calitate de colonişti s-au adaptat la ocupaţia de plugar , dar unii au continuat să ţină şi mici turme de oi. Copiii coloniştilor au avut ocazia să urmeze şcoala primară şi gimnaziul, mergând apoi şi laliceele din Silistra. Este interesant faptul că la festivităţile ocazionate de sărbătorile naţionale,judeţul Durostor era reprezentat de fărşeroţi: o fotografie de la sfârşitul cărţii prezintă ansamblul de dansuri populare fărşeroteşti pe scena Teatrului Naţional Bucureşti la 24 Ianuarie 1929. Apoi a urmat dureroasa retragere din Cadrilaterul cedat Bulgariei la 7 septembrie 1940 şi reaşezarea în judeţele Ialomiţa, Constanţa, Tulcea şi în zona Bucureştiului.

 

Când vorbeşte de România el o numeşte ‘’ţară’’, ‘’Patrie’’ sau ‘’Patria Mumă’’. Explicaţia o găsim în următorul paragraf: ‘’Cine poate crede că noi, românii macedoneni în general, am fi primit atât d euşor protecţia Statului Român, protecţia României atunci când Ea, regăsindu-ne după şaptesprezece secole, ne-a recunoscut ca fii ai Ei pierduţi şi a făcut din grija ce ne-a purtat-o o problemă naţională, o problemă românească de prim ordin, dacă nu am fi ştiut că suntem fiii Ei? Cine poate crede că un stat sau o ţară cheltuiesc anual sume enorme pentru a întreţine peste hotare sute de şcoli şi Biserici, pentru a plăti învăţători, preoţi, dascăli, oameni de serviciu, pentru a plăti chiar grupele de luptători români macedoneni care îşi apărau fiinţa etnică, dacă acest Stat, acea Ţară n-ar şti că cei pentru care se sacrifică atât de mult sunt fiii lor?’’

 

Importanţa şcolii în limba română din satul natal în formarea unei conştiinţe naţionale este relevată în  următorul fragment: ‘’Şcoala unde am învăţat carte românească,venită la timp precum o mană cerească pentru a ne întări credinţa că noi, cei aflaţi pe alte meleaguri, suntem fraţii celor ce prin atâtea lupte şi jertfe au reuşit să-şi făurească o Ţară în nordul Balcanilor, frumoasă şi bogată cum alta nu-i. Că suntem fraţii despre care nu s-a ştiut veacuri de-a rândul, fraţii care ca şi ei au luptat să-şi apere limba şi identitatea traco-romană, produs al fericitei împreunări dintre cele două mari popoare din vechime: trac şi roman.’’ Vara, când unele ore de clasă se făceau în natură, ‘’Pe drum şi dus şi întors, în marş ca soldaţii, cântam cântece patriotice ca: Deşteaptă-te Române, Pe-al Nostru Steag E Scris Unire, Trei Culori, La Arme, şi altele că răsunau munţii cu păduri, cu stânci, cu văi, cu plaiuri,cu tot. Cântam cu suflet curat, cu pasiune, îndemnaţi,parcă, de o forţă nevăzută, de o dragoste născândă din senin, pentru Ţara pe care nici nu o cunoşteam, nu o văzusem în viaţa noastră, pentru România Mare, a cărei aripă protectoare o simţeam, instinctiv, plutind pe deasupra noastră.’’ Serbarea de sfârşit de an şcolar începea cu cîntecul ‘’Pe al Nostru Steag E scris Unire’’ şi se încheia cu cântecele ‘’Delteaptă-te Române’’ şi ‘’Trei Culori’’.

 

Descoperirile de ordin lingvistic făcute la şcoală au determinat apariţia sentimentului apartenenţei la o patrie: ’’Am înţeles încă din prima clasă că sunetul cuvintelor graiului nostru şi sunetul cuvintelor citite din cartea de română sunt aidoma, se îmbină armonios fără voia noastră şi nu ştiam cum să le sorbim mai repede, să le înmagazinăm în fundul memoriei, pe acestea din urmă, de unde să nu mai poată scăpa, ieşi afară, de frică a nu le pierde pentru totdeauna. Poate instinctul care prea greşeşte, ne îndemna la această sârguinţă, având în vedere că veacuri întregi românii fărşeroţi, românii macedoneni, nu au ştiut cum arată o patrie, cât de senin este cerul ei, cât de strălucitor şi călduros este soarele ei şi cât de fericit te simţi atunci, în clipa când îţi culci capul ca un copil,la sânul ei. Dragă cititorule, indiferent cine eşti, ce anume sentimente porţi în suflet, ce anume idei circulă prin creierul tău, dar o întrebare pot să-ţi pun chiar dacă nu am posibilitatea să-ţi cunosc răspunsul: Putem fi condamnaţi noi, noi cei care, timp de şaptesprezece secole nu am ştiut ce este o patrie, că ne iubim cu atâta ardoare patria regăsită?’’ (subliniere C.C.)

 

Tot în domeniul lingvistic, C.C. prezintă o listă cu peste 120 de cuvinte identice şi asemănătoare din ‘’graiul daco-român’’ şi ‘’graiul macedo-român’’. Printre cuvintele identice se numără: om, trup, cap, gură, guşă, braţ, pulpă, inimă, rinichi, splină, maţe, os, bărbat, casă, acasă, vatră (albanez), lemn, fag, apă, aluat, oaie, capră, ţap, cal,iapă, ied, caş, urdă, căşdare, bagă, uşă, poartă, leagă, vacă, bou, noaptea, seara, râu, soare, lună, munte, pădure, căşărie, roşu, alb, amar, drept, bun, rău, loc, sus, aproapea, stau, stai, stă, lacrimă, tată, flanelă, eu, el, noi, voinostru, noastră. Printre cele asemănătoare găsim:frămte/frunte, per/păr, ochi/ocliu, nare/nară, grumadz/grumaz, umiri/umeri, chiept/piept, păntic/pântec, mănâ/mână, deadzit/deget, unglie/unghie, cicior/picior, genucliu/genunchi, plâmăni/plămâni, hicat/ficat, răndzâ/rînză, chiale/piele, cară/carne, muleari/muiere, feată/fată, ficior/fecior, n’veastă/nevastă, cilimean (albanez)/copil, piră/pară, jer/jar, surţeali/surcele, frăndză/frunză, izvur/izvor, fântănâ/fântână, pâine/păni, fărină/făină, gârn/grâu, tărţi/tărâţe, birbec/berbec, niel/miel, mîndz/mânz, lapti/lapte, uzdur/uger, dzer/zer, speală/spală, hiearbi/fierbe, scoati/scoate, iase/iese, ‘nclide/închide, disclide/deschide, faţi/face, disfaţi/desface, căntâ/cântă, discăntâ/descântă, greaşti/grăieşte, aură/urlă, zgieară/zbiară, alatră/latră, căni/câine, căţauă/căţea, muldze/mulge, dzua/ziua, şoput/şipot, treaţe/trece, chiatra/piatra, arâmăne/rămâne, steale/stele, analt/înalt,vearde/verde, stane/stână, nasbastru/albastru, dulţe/dulce, şcliop/şchiop, ghios/jos, diparte/departe, gioc/joc, lăcrini/lacrimi, hiliu/fiu, tinir/tânăr, cămeaşă/cămaşă, nuntru/înăuntru, nafoară/afară. Autorul trage următoarea concluzie din aceste asemănări de cuvinte: ‘’(…)neamul românesc şi cel macedo-român au aceeaşi limbă, acelaşi grai, deşi între ele au intervenit nu numai despărţirea în spaţiu, geografică, dar şi cea de durată, cea de secole întregi. Cei care înclină să creadă că, deşi avem un grai comun, suntem două neamuri diferite care au luat naştere din acelaşi ametec traco-roman, în epoci diferite şi pe spaţii, pe arii diferite, sunt greşiţi. Proecesul de zămislire a unei limbi, unui grai este mai greu decât cel ce prevede zămislirea unui neam hibrid. Graiul românilor macedoneni care este unul şi acelaşi cu graiul românilor (daco-românilor) este opera unuia şi aceluiaşi neam hibrid dospit în matricea carpato-dunăreană.’’

 

Colimitra tratează şi situaţia politică nefericită a românilor macedoneni din Grecia şi Albania comunistă contemporană (1986): ‘’În acea Grecie ai cărei istoriografi, răscolind trecutul acrediteazăă teza prin care se susţine că românii macedoneni sunt greci romanizaţi. Nimic mai fals, nimic mai absurd. Noi ştim ce scop are enunţarea unor asemenea teze ce le combatem şi trebuie să le combatem cu toată tăria. Grecii, ştiind că în timpul de azi românii macedoneni , cu deosebire cei care trăiesc în interiorul graniţelor greceşti, sunt fără aripă protectoare, se gândesc să profite de acesttimp favorabil lor pentru a-şi atinge scopul, adică: pentr a realiza desnaţionalizarea noastră cu măsuri civilizate, nu aşa cum procedează celelalte state din Balcani şi în mod cu totul nepermis, statul actual albanez. Marele păcat este că şi unii dintre românii macedoneni, având la bază cultura greacă aduc şi ei apă la moara minciunilor acelor învăţaţi greci care calcă în picioare obligaţia profesională. Împrumutând teza grecească şi albanezii afirmă că în Albania nu există decât populaţie de origine albaneză, alt neadevăr sfruntat. Avem noi , fărşeroţii o zicală: ţ-aflai dzua, ş-măc  ş-mădua! transpus: ţi-am găsit ziua, îţi mănânc şi măduva! Adică: pentru că azi eşti slab, fără putere, eu pot nu numai să te bat, să te birui, dar şi să te distrug cu totul.’’

 

În faţa acestei situaţii dramatice a aromânilor din Balcani, Colimitra ripostează din punct  de vedere istoric astfel: ‘’Tuturor acestor tactici machiavelice întrebuinţate de statele balcanice, trebuie să le răspundem cu fermitate sprijiniţi pe marele,unicul adevăr că: 1. Noi, toţi românii macedoneni suntem fraţi între noi: de la fărşeroţi până la grămosteni şi mai departe până la aminceni (Aminciu/Meţovo, Grecia – n.n.), până la pindeni (munţii Pindului, nordului Greciei – n.n.) şi pânăă la toţi cei care îşi spun râmăn sau armân şi chiar până la acei ce vrând să facă pe placul grecilor, îşi spun vlahi. 2.Noi, toţi români macedoneni menţionaţi mai sus, suntem fraţi buni cu românii, cu acei români care, după veacuri de despărţire, de nesiguranţă, de nelinişte şi de oprimare, au reuşit prin lupte permamente şi cu munţi de jertfe omeneşti, să se constituie, în cele din urmă, într-un stat stăpân pe destinele proprii româneşti şi peo ţară al cărei teritoriu est eunul şi acelaşi cu cel stăpânit în vechime de străbunii traci sau geto-daci. 3. Noi, toţi românii macedoneni, în număr de cel puţin două milioane, aflaţi şi în timpul de azi,în cuprinsul celor patru ţări balcanice suntem urmaşii celor ce s-au desprins, s-au rupt din trupul daco-român, în cel de-al doilea secol al erei creştine, în condiţiile înregistrate de istorie şi cunoscute de toată lumea. Suntem urmaşi ai noului popor daco-român, născut din fericita încrucişare între dacii viteazului rege Decebal şi romanii marelui împărat Traian. Proba, dovada cea mai puternică, susţinînd acest fapt, aşa cum mai spus, este limba.’’

 

 

Aşadar, C.C. lansează la punctul trei o teorie originală pentru originea aromânilor, cea conform căreia locaţia acestei origini ar fi fost Dacia romană. El respinge teza romanizării ilirilor (Iugoslavia şi Albania) şi macedonenilor din Balcani, în comparaţie cu romanizarea dacilor, considerând că aceste popoare aveau, ca şi grecii,un nivel cultural mai înalt decât romanii. De asemenea, respinge teza existenţei de triburi trace în Iliria, din amestecul cărora cu romani să fi apărut fărşeroţii. Consideră că la retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia în 271, s-ar fi retras şi familiile bogate în turme de oi în zonele de la sud de Dunăre, considerând această retragere ca temporară. Dar la invazia bulgarilor turanici la sfârşitul secolului VII ei s-ar fi retras în munţii Bulgariei de azi şi de acolo în munţii Macedoniei şi cei ai Iliriei. Poetul convertit în istoric subliniază: ‘’Ei s-au desprins din Carpaţi, din munţii Carpaţi şi au ocupat, pentru că aşa le-a cerut îndeletnicirea, alţi munţi,munţii balcanici. În ipoteza,emisă şi susţinută de unii, cum că neamul românilor macedoneni , inclusiv fărşeroţii, a luat naştere pe pământul Macedoniei şi Iliriei, din amestecul romanilor cu populaţia indigenă,acest bean ar fi avut şi cea de a doua îndeletnicire de bază: plugăritul, lucrarea pământului’’.  O a treia probă în susţinerea tezei sale a găsit-o în asemănarea traistelor muntencelor văzute în oraşul Novaci de la poalele Parângului (Gorj) cu cele aromâncelor din Balcani şi numai la acestea. În sfârşit , a patra dovadă ar fi obiceiul mărţişorului ca vestitor al primăverii, comun la romanitatea nord-dunăreană şi cea sud-dunăreană. Ca o completare, autorul respinge categoric dorinţa de a fi ‘’neapărat urmaşii lui Alexandru Macedon. Nu avem nici în clin, nici în mânecă ceva cu el. Şi nici cu Ilirii.’’ În poezia sa Vouă, fărşeroţii mei, cu care îşi începe cartea pe care o subîntitulează ‘’monografie’’, face aluzie la evenimentul istoric din anul 602, când migratorii slavii au rupt frontiera dunăreană a imperiului bizantin (roman de răsărit) şi s-au aşezat în provinciile balcanice, despărţind romanitatea nord-dunăreană de cea sud-dunăreană: ‘’Iar visul v-a fost nobil, dar vrearea ne-mplinită /De a duce trai cu fraţii în ţara hărăzită,/Căci soarta, aspra soartă v-a rupt din trunchiul mare/Spre a vă petrece viaţa pe-a Pindului spinare’’.

 

La întrebarea ‘’de unde numele de fărşerot?’’, Colimitra răspunde că prin digresiune de la numele localităţii antice Pharsalos (Tesalia, Grecia), respectiv Farsalioţi. Un argument l-a găsit la bătrâna fărşeroată Chiraţa Popescu din Paticina (Grecia), emigrată în America, unde la 102 ani spunea că suntem farsalioţi. Totuşi faptul că fărşeroţii nu au apărut ca neam la Pharsalos  este dovedit de lipsa de urme după părăsirea acestei zone. Apoi după întemeierea Fraşariului în Albania au preluat numele de fărşerot.

 

 Dacă în trecut străinii au vorbit despre originea fărşeroţilor, a venit rândul acestora să-şi afirme identitatea moştenită după sacrificiile înaintaşilor din Balcani: ‘’În trecut, au spus străinii ce suntem , acum când suntem atâţia care ne cunoaştem şi originea şi trecutul, care ştim că suntem descendenţii a două popoare, cele mai vechi şi cele mai puternice, în Europa, în perioada anilor care au premers creştinismului, noi: Românii Fărşeroţi, sau Românii-Macedoneni, să afirmăm cu tărie voinţa noastră ca neam aparte, în conglomeratul balcanic, voinţa, nestrămutata voinţă că vrem să rămânem ceea ce au fost şi proto străbunii, străbunii. Bravii, neîntrecuţii străbuni şi toţi cei ce ne-au făcut legătura cu ei, adică şi cea ce au fost taţii şi mamele noastre. Să nu uităm că Balcanul întreg: munţi, văi, plaiuri,poiene,deal, şes, este presărat cu morminte unde zac oasele celor ce au luptat şi au căzut eroic, pentru a ne lăsa nouă moştenire unnume falnic. Să nu uităm că pentru  a le cinsti memoria,noi trebuie să păstrăm cu orice preţ acest nume scump.’’

 

 

Poetul propune ca ‘’noi fărşeroţii împreună cu toţi ceilalţi români macedoneni să strângem fonduri în vederea înălţării unui monument din marmoră, dar grandios, pe pământul Patriei Regăsite, în inima ei, deci în Bucureşti. Un  monument care să reprezinte pe toţi luptătorii noştri, pe toţi cei ce şi-au dat viaţa, apărând limba şi fiinţa etnică. Să reprezinte străbunii, acei străbuni care deşi oameni simpli, au reuşit să păstreze,trecând prin furtuni nebănuit de grele şi de toate felurile, ceea ce ne-au transmis şi nou: falnicul, sfântul nume de Român Macedonean (sublinierea C.C.).’’ Un astfel de martir a fost preotul Haralambrie Balamaci de la biserica românească din Corceaua, care a fost împuşcat de antarţii (paramilitari-n.n.) greci la începutul secolului XX, pentru că a refuzat să oficieze slujba în limba greacă. Alţi eroi fărşeroţi au fost: Custula Tanasacu, care l-a ucis în luptă pe conducătorul otoman Muleazim şi a cărui vitejie a fost cântată de poetul Nicolae (Cola) Ciubucachi; Tase al lui Gamaleţ în 1770; căpitanul de haiduci fărşeroţi Steriu din zona munţilor Domuru (Tomor în albaneză); Nicolae (Coli) Ghiza, care şi-a răzbunat fratele asasinat de banditul Maliu; soţia lui Puiu şi învăţătorul Nisa Balamaci, care în 1914, în fruntea satului Pleasa, l-au alungat pe episcopul grec din Corceaua care venea să oficieze o slujbă în greceşte, eveniment redat în poezia Pleasa, hoară rămănească; conducătorii de grupuri Culicea Cicani, Dumitru (Mita) Ciufecu, Andrei Balamaci şi Atanasie Nastu de la începutul secolul XX; Laza Bujgoli şi Atanasie (Naşu), cunoscut pentru talentul său artistic (vezi articolul)

 

Importanţa istoricului ca intelectual pentru comunitatea aromânilor în comparaţie cu alte popoare este descrisă în următorul fragment, ocazia cu care face aluzie la ideea monumentului: ‘’Multe popoare, inclusiv cele din Europa, au Istorie fiindcă au avut şi oamenii care să o scrie. Au avut eroi pe car ei-au preamărit, eroi ale căror fapte şi vitejie le-au cântat fraţii lor contemporani , sau fraţii urmaşi, dar i-au onorat şi cu ridicarea de monumnete elocvent grăitoare. Noi, poporul nostru român macedonean avem atâţia eroi, dar nu am avut şi trubaduri care să le fi cântat lupta, eroismul, jertfele, în auzul lumii întregi şi nici cronicari cu a căror pană să-I fi înregistrat în Istoria Universală. Târziu de tot, datorită fraţilor din umbra Carpaţilor, ni s-a deschis şi nouă o zare prin care am ieşit la lumină. Că mult înainte ne-au descoperit străinii, soarta nu ni s-a schimbat pentru că aceştia s-au limitat la ceea ce le recomanda profesiunea.’’ Este dat ca un contraexemplu Riga Fereu, român macedonean din satul Velestin, declarat poet naţional grec (Constantin Rhigas Phereos Velestinlis), care nu a scris ‘’o strofă măcar  despre moartea fratelui său de sânge Caciandoni, despre acea moarte care înfioară şi inimile de piatră’’ sau despre mamele din munţii Suli, care s-au aruncat în prăpastie cu pruncii în braţe pentru a nu fi prinse şi dezonorate de albanezii musulmani.

 

La sfârşitul Războiului Rece (1986), Colimitra face pasul de la istorie la politică, abordând problema drepturilor omului pentru minoritarii aromâni din statele balcanice. El se adresează contemporanilor săi greci, albanezi, iugoslavi şi bulgari, amintindu-le de binele făcut de-a lungul istoriei de străbunii aromânilor străbunilor lor prin ocupaţiile de ‘’picurari’’ şi ‘’cărvănari’’: ‘’Ca descendenţi ai străbunilor voştri, aveţi o datorie morală, o datorie de onoare de împlinit: Să răscumpăraţi binele ce l-au făcut fărşeroţii, binele ce l-au făcut românii macedoneni străbunicilor voştri (sublinierea C.C.). Iar în ce fel îl puteţi răscumpăra vă amintim noi: Să reparaţi nedreptatea cu care sunt trataţi românii macedoneni, inclusiv fărşeroţii, adică: Să acordaţi statut de minoritate, cu drepturi egale, cu drepturi ce le aveţi voi toţi (sublinierea C.C.): albanezi, greci, sârbi şi bulgari’’.

 

 

SURSE:

Colimitra Constantin, Fărşeroţii, monografie, regia Andrei Colimitra, SUA,54 foto alb-negru, 300 p.

Georgescu Vlad, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, ediţia III, editura Humanitas, Bucureşti, 1992, pp. 22-23.

 

 

Partea I a antologiei de lirică grămosteană Carabeu, lăi carabeu alcătuită de poetul aromân din Macedonia Dina Cuvată se întitulează Cadri vecl'i (Imagini vechi) şi cuprinde 36 de cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Ňi-avdzam puil'i (Mi-auzeam păsările)

Îňi şideam cu dadă-mea,

Ňi-avdzam puil'i cum cânta -

Şi lişor, cum ş-adilea...

Si-şi amurtă pisti loc -

Cu-a lor cîntic plin di foc!

(Îmi şedeam cu mama mea,

Mi-auzeam păsările cum cântau -

Şi uşor, cum respirau...

Îşi amuţesc peste loc -

Cu al lor cântec plin de foc!)


2. Tini, puil'iu alexendaru (Tu, pasăre alexendaru)

Tini, puil'iu alexendaru -

Ţi ţă baţ ahît muşatu,

'Hît muşat, ahît ti-ambaru?

Cu cicioarli pi vlîstaru,

S-faţ hîbari-a munţîlor,

Munţl'i neaua si nu ţînă -

Că va-s treacă chihîiadzl'i,

Chihîiadzl'i cu bineţi,

Picurarl'i cu cupiili..

(Tu, pasăre alexendaru

Ce îţi cânţi atât de frumos,

Atât de frumos, atât de bine?

Cu picioarele pe vlăstar,

Să faci cunoscut munţilor,

Munţii neaua să nu ţină -

Că vor trece bacii,

Bacii călări,

Păcurarii cu turmele...)


3. Ies fumel'i (Vin familiile)

Nă dzuă, di cîtră seară -

Ş-si pîrea chiro di veară,

Nsus tu munţă - nu-ari neauă,

Da lilici ş-trandafili,

Ies fumel'i pi la cîlivi...

(Într-o zi, către seară -

Se părea vreme de vară,

În sus în munţi - nu este nea,

Ies florile şi trandafirii,

Vin familiile la colibe...)


4. C-un bîrţat di soari (Cu o rază de soare)

Dzeană piste munţă -

Nu ari ni muabeti,

Casili ca şcreti,

Maşi auşl’i gol’i...

C-un bîrţat di soari -

Ş-si adună la stani,

Pi-un cîlcîniţ di pită...’’

(Pe dealul de peste munţi

Nu se aude vorbă de om -

Casele pustii

Doar bătrânii singuri...

Cu o rază de soare -

Şi se adună la stână

La o margine de plăcintă...)


5. Cîrliglu (Caţa)

- Lăi, Cole - ghină niheam,

Ňi-agîrşii cîrliglu ndzeană...

Cîrlig ş-altu noi avem -

Ma, c-aţel, Cole, nu ari!

- Va-s adrăm di gorţ uscat,

Va-l bîgăm pi coardă noauă,

S-ňiurdzească di gîrleauă...

(- Măi, Nicolae - vino puţin,

Îmi uitai caţa sus...

Caţă mai avem -

Dar, ca aceea, Nicolae, nu există!

- O vom face din lemn de păr uscat,

O vom pune pe coardă nouă,

Să miroasă a gîrleauă...)


6. Mardzina di-amari (La ţărmul mării)

Mardzina di-amari

Treaţi nă cîrvani

Cîrvani di mlări,

Ncîrcată cu sari...

Coli-lu al Capsali,

El gioni ma mari,

Ncalar pi mulari -

Distimelea-arcată,

Să-l’i ţînă-aumbrată,

Plosca aspindzurată,

Gura-a lui uscată

Ti chicută di-apă...

(La ţărmul mării

Trece o caravană

Caravană cu catâri,

Încărcată cu sare...

Nicolae al lui Capsali,

El voinic mai mare,

Călare pe catâr -

Prosopul aruncat

Să-i ţină umbră

Plosca atârnată

Gura a lui uscată

De o picătură de apă...)


7. Dol’eani (Doleani)

Doleani, hoară armânească -

Nu-şi va sculii gîrţească,

S-nu agîrşea limba-armânească!

Doleani, hoară cu tîtuni -

Nu-au frică di cîrîul’i...

Dol’eani, hoară cu bîhceaţ -

Nu-au frică di bîtîhceaţ!’’

(Doleani, sat aromânesc -

Nu vrea şcoală grecească,

Ca să nu uite limba aromână!

Doleani, sat cu tutun -

Nu au frică de caraule

Doleani sat cu grădini

Nu au frică de hoţi!)


8. Ieşi, lea dado, tu ubor (Ieşi, tu mamă, în curte)

Ieşi, lea dado, tu ubor,

s-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină -

Ca vearga di hlambură!

Ieşi, lăi tată, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină,

Ca vearga di hlambură...

ieşi, lăi frate, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină,

Ca vearga di hlambură...

Ieşi, lea soro, tu ubor,

S-vedz nveasta cum gioacă-n cor,

Cum s-încl'ină şi s-dirină -

Ca vearga di hlambură!

(Ieşi, tu mamă, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde -

Ca varga steagului!

Ieşi, măi tată, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde,

Ca varga steagului...

Ieşi, măi frate, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde,

Ca varga steagului...

Ieşi, tu soro, în curte,

Să vezi mireasa cum joacă în horă,

Cum se apleacă şi se întinde -

Ca varga de la steag!)


9. Nă sihati lai (Un ceas blestemat)

Oi, nî sihati lai -

Featili s-mîrtarî,

Zoica u-alîsară,

Di treidzţinţ di-ani...

Oi, cara s-ni-aveam tată,

Va-ni earam mîrtată...’’

(Oh, un ceas blestemat -

Fetele s-au măritat

Zoica au lăsat-o,

De treizeci şi cinci de ani...

Oh, dacă aş fi avut tată,

Aş fi fost măritată...)


10. Lai s-lu ved (Negru să-l văd)

Lai s-lu ved tatăl meu,

Ţi nu-ňi deadi gionli-a meu!

S-moară tu mîňi di uvreu -

S-l'i-aprindem ţeară di seu,

Să-l'i dăm gîrnu chitrîţeali,

Savanlu di-aruguzină!

(Negru să-l văd pe tatăl meu,

Că nu m-a măritat cu dragul meu!

Să moară în mâini de evreu -

Să-i aprindem lumânare de seu,

Să-i dăm colivă pietricele,

Giulgiu de rogojină!)


11. Hîrsiţ, hîrsiţ (Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă)

Hîrsiţ, hîrsiţ - oaspiţ mîraţ,

Că eu pri soari mi-am giurată,

Cîntic s-nu-ňi cîntu!

Ma di hîtîrea oaspiţlor

Şi di hîtîrea nicuchirăl'ei,

Va-ňi acaţ u ncântec

Mult jilos ş-afuviros,

Ş-mult pîrîpînsitu...

(Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă - bieţi oaspeţi,

Că eu pe soare m-am jurat,

Cântec să nu-mi cânt!

Dar de hatârul oaspeţilor

Şi de hatârul stăpânei casei,

Îmi voi începe un cântec

Foarte trist şi înfiorător,

Şi foarte plângător...)


12. Nchisiră oile (Porniră oile)

Nchisiră oili t as-fugă,

Picurarl’i nu vrea s-ducă...

Loaţ, ficiori, ncîrcaţ fumel’ili,

S-nu n-astal’i furl’i-n cali;

De-ană l’ea mul’erli sclavi -

Ş-n-avem ş-feati isusiti,

Cu şamurli trupusiti!’’

(Au început oile să fugă

Păcurarii nu vroiau să plece...

- Luaţi, feciori, încărcaţi familiiile în caravană

Să nu ne iasă hoţii în cale;

Să ne ia femeile sclave -

Şi avem şi fete logodite,

Cu trupuri împodobite!)


13. I-anvîrtiră (Îi înconjurară)

Ţinţi dzîli di Marţu,

Seara prindu Paşti -

Chihîiazl’i ncîrcară,

Cavala s-arcară,

L’i-anvîrtiră furl-i,

Greţl’i cu arbineşl’i

Ta s-lă fură oili,

Birbeţl’i, caleşl’i!

(A cincea zi din Martie

Seara în ajun de Paşti -

Bacii au încărcat,

Spre Cavala s-au aruncat,

I-au călcat hoţii,

Grecii cu albanezi

Ca să le fure oile,

Berbecii frumoşi!)


14. Lea dado (Tu mamă)

Mi fâţeşi, lea dado -

Ş-ghini mi crescuşi!

Maşi nu mi-nviţaşi,

Ta să ştiu ş-mini

Ţi-ari tu duneauă...

Vîrgarlu cu Turclu

S-îndridzea ta s-bată,

Greu polim va s-facă,

Mulţi gioni va s-cheară,

Dadili va s-plîngă,

Nveasti va s-jilească...

(M-ai născut, tu mamă -

Şi bine m-ai crescut!

Dar nu mă învăţaşi,

Ca să ştiu şi eu

Ce este pe lume...

Bulgarul şi cu Turcul

Se pregăteau să se bată,

Greu război vor face

Mulţi tineri vor pieri

Mamele vor plânge,

Nevestele vor jeli...)


15. De, lăi Dumidzali-m (De, măi Dumnezeul meu)

De, lăi Dumidzali-m

Pamporea tu-amari,

Şuiră ş-zghileaşti, capitanlu-aurlă

Ş-chipurlu ş-lu-asună...

De, lăi Aghiu-Nicola -

Bagă-ţ mănili-apunti,

Ta s-treacă giunamea – Gionil’i tuţ alepţă,

Ţi s-ducu tu polim...’’

(Deci, măi, Dumnezeul meu

Vaporul pe mare

Şuieră şi ţipă,

Căpitanul urlă

Şi clopotul îl bate...

Deci, măi Sfinte Nicolae -

Fă-ţi mâinile pod

Ca să treacă tinerimea -

Tineri toţi aleşi,

Care se duc la război...)


16. Brigadieri – ti picurari (Brigadieri către păcurari)

Nă niercurea tu hîrii -

Cînil’i-alatră, ti puvrii,

Că măndzîrli sunt înţărcl’eati

Di drugari, di partizani!

Vini planlu, dit Rusii -

Oili s-l’ea di vîsîlii...

Cari au di patru suti,

Pîn di ună s-li l’ea tuti!

Di-şi bîgară brigadierl’i,

Brigadieri – ti picurari...

(Într-o miercuri în zori -

Câinii latră a sărăcie

Că adăposturile oilor sunt încercuite

De partizani!

Veni planul din Rusia -

<Oile să le ia din ţară...

Care au patru sute

Pînă la una să le dea pe toate!>

Că şi-au pus brigadieri,

Brigadieri - pentru ciobani...)


17. Est an nu-avem lînă (Acest an nu avem lână)

Est an nu-avem lînă s-lucrăm -

Mea, ş-pîradz, s-ancupîrăm.

 - Du-ti, mumă, la cilnicadz,

Naca nă da doi-trei ucadz?...

- Mi duş, hil'iu, la cilnicadz -

Ma nu da fîră pîradz,

Vor ş-ma multu doi-trei drahmadz!

(Acest an nu avem lână să lucrăm -

Şi nici bani să cumpărăm.

- Du-te, mamă, la baci,

Nu cumva ne dau două-trei  ocale?...

- Mă dusei, fiule, la baci -

Dar nu dau fără bani,

Vor şi mai mult dou-trei drahme!)


18. Aest an (Acest an)

Aest an nu ghin fumel'i,

Nu - dinghios, nu ghin, di hima,

S-iasă-n hoară, Samarina,

Că ş-aduc aminti ş-plângu -

Di-anda armasiră tu cîmpu,

Tu casi-analti, cu-anoghi,

Di tu-anoghi,sum cîtoghi...

Chel'i va-s vindem,

Pradz va-s lomu,

Va lom pradz di la grîstimi,

Ta s-nă fţem proţ nicuchiri!

(Acest an nu vin familii,

Nu - din vale, nu vin, de jos,

Să vină-n sat, Samarina,

Că ş-aduc aminti şi plâng -

De când rămaseră în câmpie,

În case înalte, cu mansarde,

Din mansarde, sub beci...

Piei vom vinde,

bani vom lua,

Vom lua  de la ghirîstimi,

Ca să ajungem primii între gospodari!)


19. Cînticlu ti Mavrinori (Cântecul pentru Mavrinori)

La rîul di Mavrinori -

Mavrinori, munţă analţă,

Munţ analţă şi fuviroşi...

Aclo ş-chirură noauă nveasti -

Noauli cusurini-veari,

Noauli cu birbil’i îmbraţă!

- De, lai bîrbaţ ţi-avum noi!

Nu-s deadiră dupu noi,

S-nă treacă di Mavrinori...

(La râul din Mavrinori -

Mavrinori,munţi înalţi,

Munţ înalţi şi înfiorători...

Acolo au murit nouă neveste -

Nouă verişoare

Toate nouă cu privighetoare în braţe

- Nenorociţi bărbaţi ce avum noi!

Nu ne-au ascultat

Să ne treacă de Mavrinori...)


20. Di la nifur, pîn la cheatră (De la urcuş, pînă la piatră)

Di la nifur, pîn la cheatră,

Cum va s-ies, mini mîrată -

Cu sîrmîniţa-încîrcată...

- Lale, s-ţă bîneadză iapa -

S-nă bîgăm niheamă feata!

Lale, s-ţă bîneadză ghioclu -

s-nă bîgăm niheam nipotlu,

Ta s-nă neam uspeţ la dada!

(De la urcuş, până la piatră,

Cum voi ieşi, biata de mine -

Ducând leagănul cu mine...

- Unchiule, să-ţi trăiască iapa -

Să aşezăm puţin fata!

Unchiule, să-ţi trăiască roibul -

Să aşezăm puţin nepotul,

Ca să mergem oaspeţi la mama!)


21. Oh, armîni mîraţ (Oh, bieţi aromâni)

Ies armîni dit Vîrgîrii,

Vor ta s-treacă tu Gîrţii-

Oh, armîni mîraţ,

Crimăţis-fîţea!

La sinurlu vîrgîrescu,

Sta vărgîrl’i cu tufechili...

- Du-ti Dina, pîn Sufii,

Pîn Sufii,pîn la şeflu,

Ta să scoţ năpaşaportă,

S-nă triţemu tu Gîrţii...

Nai ma ninti- Dina-l Culachi,

Dupu Dina iasi ş-Halciu,

Nai ma nîpoi – Şuca-l Capsali...

Adnară noatinil’i-al Halciu,

Dupu noatini, cal’i-al Şuca...

(Pleacă aromânii din Bulgaria,

Vor să treacă în Grecia-

Oh, bieţi aromâni,

Crimă ce se făcea!

La graniţa bulgară,

Stau bulgarii cu puştile...

- Du-te Dina până în Sofia,

Până în Sofia, până la şeful,

Ca să scoţi un paşaport,

Să trecem în Grecia...

Mai înainte – Dina al lui Culachi,

După Dina trece şi Halciu,

Iar mai apoi – Şuca-l Capsali...

Adunară mieii lui Halciu,

După miei, caii lui Şuca...)


22. Voi, oarfîňi (Voi, orfani)

Aghil'i tuţă ş-ghiurtusescu,

Hristolu l'i-chirniseaşti,

Stă-Mîria-l plîcîrseaşti

Să-l'i da cl'eili di la morţă,

S-dişcl'idem paradislu,

S-videm morţăl'i cum bîneadză...

Oarfînil'i-s tu-aghnanghea soari,

Cu lumbărdzîli tu mîni,

Chihîiadzli-s tu zîndani -

Tuţ cu pundzîli di guşi:

- Voi, oarfîňi, s-nă daţ şumbărdzli,

Ghini nă sun lumbărdzli-a noauă...

(Sfinţii toţi sărbătoresc,

Hristos îi cinsteşte,

Sfânta Maria îl roagă

Să-i dea cheile de la morţi,

Să deschidem paradisul,

Să vedem morţii cum trăiesc...

Orfanii sunt în soarele de vis-a-vis,

Cu lumânările în mâini,

Bacii sunt în închisoare-

Toţi cu pungile de gât;

- Voi, orfani, să ne daţi lumânările,

Bune ne sunt lumânările nouă...)


23. A, lăi Cola (A, măi Nicolae)

A, lăi, Cola, celnic mari,

Di duneauă zilipsit -

Ţă intraşi ca pruxinit,

Ta să-l’i l’eai munţîl’i al Brova!

Cu Brova nu poţ s-ti-acaţ

Că Brova ş-ari pîradz

Ş-de-anvîrliga maş fîrtaţ...

Sineti dideşi ş-loaşi -

Bineclu lu ncîlicaşi,

Seara Mocra ţ-agiumseşi

Noaptea, anda ni-ti bîgaşi,

Atlu-a tău ş-lu silighişi,

Ma tahina, cînd ti sculaşi,

Cripat,corblu ţ-lu aflaşi!

(Măi, Nicolae, celnic mare,

De lume invidiat -

Ai făcut cerere

Să iei munţii lui Brova!

De Brova nu poţi să te iei,

Pentru că Brova are bani

Şi e înconjurat de tovarăşi...

Poliţă dăduşi şi luaşi -

Calul îl încălecaşi

Seara la Mocra ajunseşi

Noaptea când te-ai culcat,

Calul l-ai slobozit

Dar dimineaţa, când te sculaşi,

Mort, nenorocitul îl găsişi!)


24. Toamnă laie (Toamnă nenorocită)

Toamnă laie, di-astă toamnă!

Cara da di vini toamna,

Chihîiazl’i s-minduiescu,

S-minduia ş-Mihali cu Steriea...

Vini carti di la Vlahu -

L’ea-o, Streiea, ghivăsea-o...

Steriea, ţi nă spuni cartea?

Fende, cartea slabu spuni -

Ti cîşlazl’i, că nă-l’i loară...

Du-ti Nace, du-ti Vrace,

S-acaţ calu-aţel duriulu,

Ţel duriulu, ţel bineclu...

(Toamnă nenorocită, astă toamnă!

Dacă a început toamna,

Bacii se gândesc,

Se gândeau şi Mihai cu Stere...

Veni scrisoare de la Vlahu -

Ia-o, Stere, citeşte-o...

Stere, ce ne spune scrisoarea?

Tată, scrisoarea veste proaste ne spune -

Despre locul de iernat, că ni l-au luat...

Du-te Nacu, du-te Vracu,

Să prinzi calul acela roib,

Acela roib, acela de călărit...)


25. Scoal, Mita (Scoală, Dumitre)

Cînil’i alatră pisti dzeană,

Nu-avea cari si-şi l’i-angană...

Iasi Ciona tu uboru,

Îl’i ducheaşti că-s a loru!

Da Ciona furca di padi -

Ş-cu iruşea vimtului,

Iasi ndzeană,la cutari,

Lu-află Mita sum tîmbari:

- Scoal, lăi Mita, lăi bîrbate,

Soarli ansari trei bîrţati...’’

(Câinii latră peste deal,

Nu era nimeni să-i cheme...

Iese Ciona în curte,

Îi simte că sutn ai lor!

Aruncă Ciona furca pe jos -

Şi cu viteza vântului,

Merge pe deal, la stână,

Îl găseşte pe Mitru sub manta:

- Scoal, măi Mitre, măi bărbate,

Soarele sare trei suliţe pe cer...)


26. Dzîlili di ti Arisal’i (Zilele de Arisali)

Dzîlili di ti Arisal’i –

Plîngu dadi ti fumeal’i,

Plîndzi ş-laia mă-sa-l Ghiorghi,

Lele, lăi Ghiorghi ali dadi,

Chirut tu mesea di padi,

Taşuva, la nă fîntînă!

Lu-acîţă furlu di mînă

Ş-lu tricu tu Vîrgîrii -

Intră mă-sa tu ilii,

Veadi Ghiorghi tu bîhce -

Bana-l Ghiorghi, hrisusită...

(Zilele de Arisai

Plâng mame pentru familii,

Plânge şi nefericita mama lui Gheorghe,

Lele, măi Gheorghe al mamei,

Mort în mijlocul pajiştii,

Taşuva, lângă o fântână!

L-a prins hoţul de mână

Şi-l trecu în Bulgaria -

Merge maică-sa la oglindă -

Îl vede pe Ghiorghi în grădină-

Viaţa lui Ghiorghi, strălucită...)


27. Nă marţă, mirindi-oară (Într-o marţi, pe la chindie)

Nă marţă, mirindi-oară,

Viniră oili la strungă - Nu-avea cari si-şi li mulgă;

Cînil’i alătra pi dzeană -

Nu-avea cari si-şi l’i-angană...

- Griţ-l’i-al Gioga, di bîgat!

-Nu-i bîgat, că-i vîtîmat,

Sumun pom arucutit,

Cu lumăchi eara-anvîlit...

Vini Sutiri tu hîrii,

Di ş-adusi nă hîbari,

Nă hîbari fuviroasă:

Streiu-al Gioga-l vîtîmară -

Turţl’i cara-l’i plichisiră...

Casa-l Cola o-anvîrtiră,

Tuţ hapsi l’i-astupară..

- Lea, ţal-Costa,nveastă-nică,

Dorni ahapsi, fîră frică...

(Într-o marţi, pe la chindie,

Veniră oile la strungă -

Nu era nimeni să le mulgă:

Câinii lătrau pe deal -

Nu era nimeni să-i cheme...

Chemaţi-l pe Gioga din pat!

- Nu-i în pat, că-i ucis,

Sub un pom aruncat,

Cu ramuri era învelit...

Veni Sotir în zori

De aduse o veste,

O veste înspăimântătoare:

Pe Steriu al Gioga l-au ucis -

Turcii care-l împuşcară...

Casa lui Nicolae o sparseră,

Toţi înfundară puşcăria...

-Tu, soţia lui Ghiorghi, cumnata mare,

Dormi închisă, fără speranţă!

Tu, soţia lui Constantin, cumnata mică,

Dormi închisă, fără frică...)


28. Zvulii, Mita, zvulii (Iarbă, Mita, iarbă )

Zvulii, Mita, zvulii,

Zvulisi Mita ti mandră;

Tu ducă ş-si dusi ghini -

Tu turnată, nfîrmîcatu:

Lu-aştiptară ehţră n-cali,

Bana-l Mita el'i l'-u loară,

Calu-al Mita vini-n hoară,

S-ciudusiră ňicu ş-mari;

Măsa-al mita mirghiluseaşti,

Ţal-Mita aurlă, zghileaşti,

Sor-sa, Lena ş-faţi numtă -

Ni ta s-plîngă, ni ta s-cîntă!

(Iarbă, Mita, iarbă

Iarbă să ia Mita pentru stână;

La dus se duse bine -

La întoarcere, supărat:

Îl aşteptară duşmanii-ncale,

Viaţa lui Mita ei i-o luară,

Calul lui Mita veni în sat,

Se minunraă mic şi mare;

Maică-sa lui Mita boceşte,

Nevasta lui Mita urlă, ţipă,

Soră-sa, Elena, îşi face nunta -

Nici să plângă, nici să cânte!)


29. Calea di M-Poli (Calea la Oraş)

Di-ună şcretă di dimenaţă -

Cucuticil’i tut ma ş-cîntă,

Cîrvînarl’i tut ma ş-trecu,

Tut ma ş-trec calea di m-Poli...

- Ieşi lea dado s-nă inşimu

S-nă ntribămu ş-ti-aţel omu,

Ti-aţel omu ş-ti-aţel pul’iu -

Ta s-fudzim şi noi di aua...

Ti-aţel omu – Dina a nostru,

Dina, armaslu-n calea mari,

Calea mari ş-valea mari,

Anvârtitu tu tîmbari!

(Într-o nenorocită dimineaţă -

Cocoşii tot cântă,

Cărăuşii tot trec,

Tot trec pe drumul spre Oraş...

- Vino tu mamă să ieşim

Să întrebăm şi de acel om,

De acel om şi de acel pui -

Ca să plecăm şi noi de aici...

De acel om – Dina al nostru,

Dina, rămas în drumul mare,

Drumul mare şi valea mare,

Învelit în manta!)


30. Gioni nicat (June înecat)

Di nsus vini arîu turbat,

Rîu turbat cutrimburat -

ş-aduţi gioni nicat.

Tîş la moara di Gigheanţi,

Ş-lu-aflară cîţat di salţi...

Ş-si-adunară soţl’i-al Naca -

Nu-l cînoaşti cană, lailu!

Greaşti Sterea cusurins-su-

<Lele-le! Gioni cu hari!>

Deadi pălnili, zghileaşti -

<Bineclu-ni-ţă vini acasă..>.

S-ciudusiră nicu ş-mari!

(De sus veni râu turbat,

Râu turbat vijelios –

Şi aduce un tânăr înecat.

Tocmai la moara din Gigheanţ,

Şi-l găsiră agăţat de salcii...

Şi se adunară prietenii lui Naca -

Nu-l recunoaşte nimeni nefericitul!

Zice Stere vărul său –

<Lele-le! Tânăr fermecător!>

Dă palme, ţipă –

<Calul ţi-a venit acasă...>

S-au uimit cu mic şi mare!)


31. Oi-lele (Oi-lele)

Di-şi cîdzu, lea dado,

Steaua din ţer,

Di-şi cîdzu pi ună feată,

Corba - cît ş-eara muşată,

Ca di Dumnidză scriată...

Laia, iaste-ancupîrată,

C-ună ňil'i ş-giumitati,

Oi-lele feati mîrati...

(De-şi căzu, tu mamă,

Steaua din cer,

De-şi căzu pe o fată,

Nenorocoasa - cât era frumoasă,

Ca de la Dumnezeu scris...

Nefericita, este cumpărată,

Cu o mie şi jumătate,

Oi-lele biete fete...)


32. Du-ti, Lenă (Du-te, Eleno)

Du-ti, Lenă, s-badz cîldarea!

- Nu-ni mi duc, că ni-easti frică

Di-arbineşi fîră cîmeşi!

Dusi Lena cu cîldarea -

Ş-u arîchiră di cusiţă,

valea nghios, traplu însus,

U scoasiră tu livădz

Tu livădzli di Dirnecu...

- Ni-aflai Taşlu-al Cuşcuridă:

Mîr-lai, Taşlu-al Cuşcuridă,

Ncl’inăciuni multi-ali dadi -

Sî-ni pitreacă laili mestri,

Cî-ni si-arupsiră cicioarli,

Ş-sî-ni pitreacă şi şcurtaca...

(Du-te Eleno cu căldarea să iei apă!

- Nu mă duc că-mi este frică

De albanezi fără cămăşi!

Se duse Elena cu căldarea -

Şi-au prins-o de cosiţă,

Valea în jos, valea în sus,

O scoaseră în livezi,

În livezile din Dirnecu...

- Îl găsii pe Taşu al lui Cuşcuridă:

Vai, Taşu al lui Cuşcuridă,

Multe închinăciuni mamei -

Să-mi trimită nenorocoşii papuci,

Că mi-am rupt picioarele,

Şi să-mi trimită şi ilicul...)


33. Lea, Chiraţa mea (Tu, Chiraţa mea)

- Eu ti-aveam, lea Chiraţa mea,

Eu ti-aveam di nbistimenă,

S-ti pitrec cuscră la Ianca,

Cu cumnaţl’i ş-cu fîrtaţl’i...

Fluriili s-nu ţă li badz,

Că va s-treaţiţ munţ analţ,

Munţ analţă ş-fuviroşi -

Easti frică di furi agri!

- Di furi agri nu ni-u frică...

Ma, di imiri n-easti frică...

S-bagă Ţaţa ngîlbidată,

Să sculă ca dispul’iată,

Lo Vasili şi s-dusi ntreapă,

Stîvîrsi nă lai soaţă...

- Ţaţă, soro, iu-s fluriili,

Iu ţ-u dubla di pi frîmti?

Tumţea Ţaţa ş-si ducheaşti,

Îşi da pălnili, zghileaşti...

(Eu te pregăteam, tu Chiraţa mea,

Eu te pregăteam pentru drum

Să te trimit cuscră la Ianca,

Cu cumnaţii şi cu fârtaţii...

Cu galbeni să nu te împodobeşti

Pentru că veţi trece munţi înalţi,

Munţi înalţi şi înspăimântători -

Este pericol de hoţi sălbatici!

- De hoţi sălbatici nu mi-e frică,

Dar de cei blânzi îmi este frică...

Se culcă Chiraţa cu galbeni,

Se trezi ca despuiată,

Vasile o porni la drum

Se întâlni cu nefericita prietenă...

- Cheraţă, soro, unde-s galbenii,

Unde ţi-e salba de aur de pe frunte?

Atunci Chiraţa a înţeles

Îşi da palme, ţipă...)


34. O-arîchiră, oarfîna (O răpiră, orfana)

Lo ta-şi bagă sarţina -

O-arîchiră, oarfîna!

- Spuni, lea nveastă, cari iara?

- Pri pîni, lea măle, nu-l vidzui

Giumidani morcă-avea,

Tîmbari di-araft-avea...

(Începu să-şi aşeze sarcina -

O răpiră, orfana!

- Spune, tu nevastă, cine era?

- Pe pâine, tu cinstito, nu-l văzui

Ilic purpuriu avea...

Manta de croitor avea...)


35. Lăi, gione (Măi, june)

Di tu Cîrciun pîn ti Sum-Chetru,

Lăi gione, caplu pi cheptu,

Ah, moi sazma cu cloţ -

Ş-ni mutatu di la focu,

Tini, gione, tut nu poţ!

Cîpitiňilu - ocl'iu di-omu,

dzuă ş-noapti pi-un lai ponu...

Cu cîmeaşa chindisită,

Aşi l'i-eara îngrăpsită.

- Scoal, cumnate, ta s-ti lai!

- Eu, nveastă, nu-ňi voi tiňii,

Că-ňi voi gheatru ti ghitrii!

Na-na-na, cumnat mîrat,

Va-s mori gioni, ninsurat!

Gura ţă si muhlidză,

Ocl'iu peană ţ-acîţă!

(De la Crăciun până la Sfântul Petru,

Măi june, capul pe piept,

Ah, măi ţesătură cu cocoşi -

Şi nemişcat de la foc,

Tu, june tot nu poţi!

Perna - ochiul de om,

Ziuă şi noapte pe o nefericită suferinţă...

Cu cămaşa colorată,

Aşa era scris.

- Scoală, cumnate, ca să te speli!

- Eu, cumnată, nu-mi vreau cinstire,

Că-mi vreau doctor pentru medicamente!

Na-na-na, biet cumnat,

Vei muri june, neînsurat!

Gura ţi se mucegăi,

Genele ţi se închiseră!)


36. Na-na-na, cumnat mîrat (Na-na-na, biet cumnat)

Dado, m-ţi mi pitriţeai

Singură, fîră di soaţă?

Cara dedu di-ňi mi duşu -

Ni di casă, ni di masă,

Un cumnat fîră tiňii...

Mi sculai tu hîrghii,

L'eau ghiumaşlu cu lighenea:

- Scoal cumnate, s-ţă lai faţa...

- Eu, nveastă, nu voi tiňii,

Că-ňi voi gheatru - ti ghitrii...

- Na-na-na, cumnat mîrat -

Va-s mori gioni ninsurat!

Trei lai meşi pi cîpitiňiu,

Gura muhlă ţ-acîţă,

Ocl'i peană ţ-acîţară...

(Mamă, de ce mă trimeteai

Singură, fără de prietenă?

Când mă dusei -

Nici casă, nici masă,

Un cumnat fără cinste...

Mă sculai în zori,

Luai ibricul cu ligheanul:

- Scoală cumnate, să te speli pe faţă...

- Eu, cumnată, nu vreau cinstire,

Că-mi vreau doctor - pentru medicamente...

- Na-na-na, biet cumnat -

Vei muri june neînsurat!

Trei nefericite luni pe pernă,

Gura mucegai îţi prinse,

Genele ţi se închiseră...)



SURSĂ:
Cuvată Dina, Carabeu, lăi carabeu. Lilici dit lirica armânească grămusteană, Protuzbor şi adrari di ediţii di Hristu Cândroveanu, Minerva, Bucureşti, 1985, pp. 15-32

Partea a II a antologie lirice a poetului aromân Dina Cuvată din Macedonia este întitulată Cîntiţi di xinitii (Cântece de înstrăinare) şi cuprinde 20 de cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Aştearni-ňi, dado (Aşterne-mi, mamă)

Aştearni-ňi, dado,

Să-ňi mi bagu -

Sum aumbra ţea di fagu,

Că ňi-am cali,

Cali lungă -

Pit amari,

Dumnidză s-ţ-u aibă,

Dado-a mea turnari...

(Aşterne-mi, mamă,

Să mă culc -

Sub umbra aceea de fag,

Că mi-am cale,

Cale lungă -

Pe mare,

Dumnezeu să-ţi ajute,

Mamă, la a mea întoarcere...)

Partea a III a a antologiei lirice a scriitorului aromân Dina Cuvată din Macedonia este întitulată Cîntiţi di mîipsiri (Cântece de vrajă) şi este alcătuită din 13 cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1. Na-lea ş-harlu (Uite moartea)

Pul'i alghi, lânduri lăi -

Eu putes nu-ňi lîndidzam!

Dupu trei lai aňi di dzîli

Bîgai masturi, s-ňi-adar casă,

Cu trei-patru patomati,

Cu patrudzăţ di geamuri -

Di o-adrai, ňi-u nîscîrsii...

Mi-alinai, şidzui analtu,

Bîgai caplu tu firidă,

Di-ňi  vidzui cîmpurli tuti, -

Na-lea ş-harlu, iu-şi inea,

Tut adrat, armutusit,

Pîn di coati scumbusit!

Pisti scări - s-alină-analtu,

Tradzi-ndreptu la muşeata:

- Cască gura, s-ţă l'eau geanlu!

- Corbe, cum mi cîidiseşti?

Albă-aroşi, mavrumată,

Slabă-analtă, ca fidană,

Cari s-mi l'ea, va-şi treacă bană...

(Pui albi, rândunici negre -

Eu deloc nu mă îmbolnăveam!

După trei ani de zile de nenoroc

Pusei meşteri, să-mi fac casă,

Cu trei-patru patomati,

Cu patruezeci de geamuri -

De-o făcui, mi-o curăţii...

Mă urcai, mă aşezai sus,

Mă uitai pe fereastră,

De-mi văzui câmpiile toate, -

Uite moartea că-şi venea,

Gătită toată, armutusit,

Pân' de coate suflecată!

Pe scări - se urcă sus,

Se opreşte drept la frumoasa:

- Cască gura, ca să-ţi iau sufletul!

- Nenorocito, cum îndrăzneşti?

Blondă-roşcată, cu ochi negri,

Slabă ănaltă, ca vlăstarul,

Cine mă va lua, va avea viaţă bună...)

Partea a IV a antologiei lirice alcătuită de scriitorul aromân Dina Cuvată din Macedonia este întitulată Cîntiţi di vreari (Cântece de dragoste) şi cuprinde 46 de cântece, ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.


1.Mînili a tali (Mâinile tale)

- More tini feată, mîni va-s lai,

Pri-un ghiube, pri un ghiule,

Pri-ună lea Milcă devoică...

More, na îlica – ta s-ni-u lai,

Pri-un ghiube, pri-un ghiule,

Pri-ună lea Milcă devoică...

- Nu-am sîpuni gione, ta s-ţ-u lau...

- Pri-unghiube, pri-un ghiule,

Pri-ună lea Milcă devoică...

More, mînili-a tali sunt sîpuni,

Pri-un ghiube, pri-un ghiule,

Pri-ună lea Milcă devoică!

(- Măi tu fată, mâine vei spăla

Pe o piuă

Pe o devoică tu Milcă...

- Nu am săpun tinere ca să ţi-o spăl...

- Pe o piuă, pe o ghiulea,

Pe o devoică tu Milcă...

Măi, mâinile tale sunt săpun,

Pe o piuă, pe o ghiulea,

Pe o devoică tu Milcă!)

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 3

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required