Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: imperiu
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Pitu Guli s-a născut în 1865 în localitatea Cruşevo, pe atunci în Macedonia otomană. A fost unul din liderii revoltei antiotomane din 1903, proclamând o efemeră Republică multietnică la Cruşevo.

Poetul aromân Dina Cuvată din fosta republică iugoslavă a Macedoniei a cules în Guli Pituţara sa un cântec de luptă despre Pitu Guli şi tovarăşul său de luptă macedonean Goţe Delcev.

Goţe Delcev ş-Pitu Guli (Goţe Delcev şi Pitu Guli)

Ieşi –lea dado, tu ubor, 

S-mi pitreş cu mşatlu-ţ dor...

Ieşi –lea dado,s-mi pitreţ -

Berdanca tini s-u vedz, 

Tîş Pirin tu munţ, diparti, 

Ceta-l Delciu iu s-alumtă! 

Tuţ alepţă-s el’i bîrbaţ, 

Cu maliherli di braţ, 

Maş di bumbi încîrcaţ - 

<Nu vrem turţl’i s-l’iavem fraţ!>

Daţ bre fraţ, s-nă ascîpaţ!,

Macedonia ş-o-ari planlu! 

S-nu plîndz, dado – nu jilea, 

Ş-alt Goţe că va s-fîţea, 

Macedonia va-şi dubea - 

Di Cîcuş pîn Giumaia, 

Sinur aclo va şi-avea,

Nume-l Delciu nu-şi chirea -

Pitu Guli soţ l’i-eara, 

Cruşuva el şi-u ţînea, 

Meciţin Camen ş-si bîtea, 

Tiniri gioni aclo s-tuchea, 

Macedonia-şi libera – 

Cruşuva şi-l’i alîvda, 

Numa-l Pitu tinisea! 

Ieşi -lea dado, s-mi pitreţ - 

Viuvudălu-a nost s-ţ-lu vedz...

(Ieşi, tu mamă, în curte, 

Să mă petreci cu frumosu-ţi dor... 

Ieşi –tu mamă, să mă petreci - 

Berdanca tu s-o vezi, 

Tocmai la Pirin în munţi, departe,

Unde ceata-l Delciu se luptă! 

Toţi aleşi ei bărbaţi, 

Cu armele pe braţe, 

Doar cu plumbi încărcate - 

<Nu vrem turcii să-i avem fraţi!> 

Daţi măi fraţi, să ne scăpaţi! 

Macedonia nu o lăsaţi... 

Goţe este căpitanul - 

Macedonia o are în plan! 

Să nu plângi mamă – nu jeli, 

Şi alt Goţe dacă se va naşte, 

Macedonia o va dubea -

Din Câcuş până în Giumaia, 

Graniţă acolo va fi, 

Numele lui Delciu nu se pierdea - 

Pitu Guli tovarăş îi era, 

Cruşova el o apăra, 

La Meciţin Camen se lupta, 

Tinerii viteji acolo se topeau,

Macedonia îşi eliberau -

Cruşova îi lăuda, 

Numele lui Pitu îl cinstea! 

Ieşi - tu mamă, să mă petreci - 

Voievodul nostru să ţi-l vezi....)

 

SURSE:

Dina Cuvată (editor), Carabeu, lăi carabeu. Lilici dit lirica armânească grămosteană, Minerva, Bucureşti, 1985, pp. 58-59

Sava Gârleanu, Pe urmele lui Pitu Guli, ''Libertatea''/supliment ''Frătila'', New York/SUA, an VI, nr. 58-59, iunie-iulie 1987, http://miscarea.net/libertatea-pitu-guli.htm

***, Pitu Guli, ''Wikipedia'', http://en.wikipedia.org/wiki/Pitu_Guli

***, Pitu Guli, ''Wikipedia'', http://ro.wikipedia.org/wiki/Pitu_Guli


În 1994 editura bucureșteană Eminescu publica volumul Lumea la început de veac. Cartea este o culegere a articolelor de presă scrise la începutul secolului XX de omul politic liberal I. G. Duca (1879-1933) pentru ziarul ”Universul” din București și revista ”Viața Românească” din Iași.

În două din aceste articole având ca subiect evenimente de pe scena politică internațională, deputatul Duca a făcut referire și la aromânii din teritoriile deținute încă de Imperiul Otoman în Peninsula Balcanică.


1.)Articolul Criza orientală și România, publicat în 1908 în ”Viața românească”, are ca subiect reinstituirea unui regim politic constituțional la Istanbul de către organizația naționalist-reformatoare a Junilor Turci. Aceste eveniment intern din Imperiul Otoman a avut trei consecințe în plan extern în Peninsula Balcanică: Bulgaria s-a proclamat independentă față de sultanul Abdul-Hamid II (1876-1909), Austro-Ungaria a anexat provincia otomană Bosnia-Herțegovina pe care o avea sub administrare în urma Congresului de pace de la Berlin din 1878 și Grecia a anexat insula Creta. Analizând situația creată, deputatul Duca trăgea următoarele concluzii în privința poziției pe care ar fi trebuit să o adopte guvernul liberal condus de Dimitrie Sturdza în această nouă criză a ”omului bolnav”, cum era denumit de un secol imperiul sultanilor în cancelariile europene:

”(…) Dacă nu ne putem pune nici pe terenul revendicărilor teritoriale, nici pe terenul recunoașterii faptelor îndeplinite în Balcani, nu e mai puțin adevărat că se pot ridica cu ocazia crizei orientale trei chestiuni, în care interesele noastre fiind direct în joc, ele nu se pot rezolvi în afară de noi; aceste chestiuni sînt: chestia Dunării, chestia Dardanelelor și chestia Macedoniei. (…)

Iar în chestia macedoneană, dacă n-avem teritorii de revendicat, avem interese românești de apărat și grija noastră neîncetată și stăruitoare trebuie să fie îndreptată înspre stabilirea acolo a unui regim care să asigure fraților nostri deplina egalitate cu toate celelalte naționalități.și care să nu împiedice prin nimic libera dezvoltare etnică și culturală a unei naționalități, care a fost întotdeauna în Peninsula Balcanică  un element de ordine și un factor de civilizațiune.

Punîndu-ne pe acest teren, singurul solid și singurul serios, putem vorbi și cu tărie și cu demnitate. Necomițînd greșeala de a încăleca pe ficțiuni, Europa va avea datoria să ne asculte, și opinia publică a lumii civilizate nu va putea să nu fie de partea noastră. (…)”

SURSA

[”Viața Românească”, 1908, an III,vol. X, nr. 9, p. 418-423] / I. G. Duca, Lumea la început de veac, editura Eminescu, București, 1994, p. 156.

 

2.) În articolul Un moment greu pentru Tinerii Turci , publicat în 1910 în ”Viața Românească”, Duca apreciază impactul pozitiv al celor doi ani de guvernare a Junilor Turci asupra situației naționalităților din Macedonia, în pofida problemelor imperiului în domeniile finanțelor, justiției, armatei și administrației:

”Nenorocirea este că aceste greutăți îmbărbătează pe toți cei ce au vreo pretenție asupra Imperiului otoman. Macedonia, - în care iarăși Tinerii turci nu sînt vinovați cu nimic, căci au găsit-o așa cum e azi, - nu așteaptă decît un gest de slăbiciune de la Constantinopole pentru ca să se puie iarăși în mișcare. Bulgarii, sîrbii, grecii, cuțo-vlahii se simt mai fericiți sub regimul constitutional, decît sub despotismul hamidian. Tinerii turci le asigură tuturora o autonomie națională mai desăvîrșită, dar în sufletul lor arde încă pofta de a scutura jugul otoman și a se alipi fraților lor, care sînt grupați la hotare în state neatîrnate.”

SURSA

[”Viața Românească”, 1910, an V, vol. XVII, nr. 5 (mai), p. 237-241] / I. G. Duca, Lumea la început de veac, editura Eminescu, București, 1994, p. 205

 

 

 

Așadar, după ce a respins ”politica revendicărilor teritoriale” ca fiind ”o politică de aventuri”, Duca s-a pronunțat pentru susținerea egalității în drepturi a aromânilor, pe care îi numește ”frații noștri”, cu celelalte naționalități din Macedonia otomană.

Aromânii sau cuțo-vlahii, cum îi numesc grecii (vlahi șchiopi), erau singura naționalitate din cele patru menționate în Macedonia otomană, care nu avea un stat protector la granițele Imperiului otoman.

Ca urmare, după cele două războaie balcanice din 1912-1913, Serbia, Grecia și Bulgaria și-au împărțit teritoriul Macedoniei otomane. Guvernul român condus de conservatorul Titu Maiorescu a intervenit împotriva Bulgariei în cel de-al doilea război balcanic și a obținut prin tratatul de pace de la București Cadrilaterul bulgar, dar nu a reușit să includă în document problema drepturilor aromânilor deveniți minoritari în statele naționale balcanice.

 

În 1868 a fost publicat la Iași un almanah ”de învețătură și de petrecere”. În articolul Începutul creștinătăței și al ierarhiei în Moldova este prezentat istoricul înființării Mitropoliei ortodoxe a Moldovei în Evul Mediu. În acest context se face referire la rolul lui Ioan Asan, primul conducător (1185-1196) al statului creat în urma răscoalei din 1085 a vlahilor și bulgarilor din munții Balcani  împotriva dominației Imperiului Bizantin. Cronicarul bizantin contemporan Nicetas Choniates (1155-1215) îi numea pe aromânii răsculați ”vlahi”, precizând că liderii revoltei, frații Asan și Petru, aparțineau acestui neam.


<La anul 1195, Blagocestivul* între Împărați Ioan Asan, întemeetoriul Imperiului** Român, Bolgar și Serbesc, de preste Dunăre, trecând cu armele la Românii de dincoace de Dunnere, și cucerindui au alungat din țeara aceasta pe misionerii Latini*, și tot-odatăspre a le închide calea pe tot-deauna au opritu pre Români de a mai ceti cărțile Latine, sub amenințarea de a li se tăea limba, dacă ar afla cetindu în limba Latină. Și au introdus în țeara aceasta limba Bulgară**, precum se scrie în cartea ”Țarstvennică”. Cartea este tipărită la Buda, în anul 1844.>

 

SURSA

Alamanac de învețătură și de petrecere pe anul 1868, Iassy, pp. 6-7.

 

 

NOTE M.T.

*Blagocestiv (slavonă) - Credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit.(DEX)

**Imperiu – Ioan Asan a întemeiat dinastia Asăneștilor (1185-1258), stat numit de bulgari al doilea țarat (țar / slavonă – cezar / latină – împărat / română), primul fiind cel proclamat în 917 și cucerit de bizantini în 971-1018. După 1258 au urca pe tron țari de origine bulgară, statul fiind cucerit de turcii otomani în 1371-1396.

***Latin – Termen cu care creștinii ortodocși păstoriți de Patrarhia bizantină de limbă greacă din Constantinopol îi denumeau pe creștinii catolicii păstoriți de Papalitatea de la Roma de limbă latină. În 1054 avusese loc Marea Schismă între cele două confesiuni, când papa și patriarhul epocii s-au excomunicat reciproc, situație menținută până în secolul XX.

****Până la tipărirea în 1688 a Bibliei de la București în limba română de către domnitorul Șerban Cantacuzino, în bisericile din Țara Românească și Moldova s-a folosit limba slavonă veche, iar alfabetul chirilic slavon s-a folosit până la Unirea din 1859.

În 1920, istoricul francez Charles Diehl (1859-1944) a publicat lucrarea Histoire de lempire byzantin.



În capitolul Secolul Comnenilor (1081-1204), în subcapitolul Imperiul bizantin la sfârșitul secolului XII (1180-1204), C. D. face referire la revolta antibizantină a aromânilor și bulgarilor din munții Balcani condusă de frații aromâni Petru și Asan și continuată de fratele lor Ioniță.


<(…) Pericolul exterior era și mai grav. În Peninsula Balcanică, slavii au scuturat jugul imperiului. În Serbia Ștefan Nemania și-a întins autoritatea asupra Herțegovinei, a Muntenegrului și a Serbiei danubiene fondând un mare stat. Sub conducerea lui Petru și Ioan Asan bulgarii și valahii s-au răsculat (1185). Cu ajutorul cumanilor și cu concursul lui Ștefan Nemania au progresat repede. Isaac* a fost bătut la Berrhoea (1190) și la Arcadiopolis** (1194). S-a fondat un imperiu vlaho-bulgar, urmînd ca țarul*** Ioniță sau Kaloian (1197-1207) să-i asigure grandoarea. Prin tratatul din 1201, Alexis al III lea**** a trebuit să recunoască toate cuceririle valaho-bulgarilor de la Belgrad până la Marea Neagră și la Vardar*****.

Puțin după aceea suveranul valah a obținut de la Inocențiu al III lea****** titlu de rege și constituirea unei biserici naționale. Aceasta constituia ruina totală a operei lui Tzimisces******* și a lui Vasile al II lea.>


SURSA

Charles Diehl, Istoria Imperiului Bizantin, traducere Carmen Roșulescu, editura Scorilo, Craiova, 1999, pp. 153-154.

 

NOTE M.T.

*Isaac=Isaac II Anghelos – Împărat bizantin în perioada 1185-1195.

**Arcadiopolis – Localitate antică lângă orașul modern Lule Burgas din Turcia europeană.

***Țar - Cuvânt slav derivat din latinul ”caesar”, reprezentând echivalentul titlului de împărat, luat în 917 de cneazul bulgar Simeon cel Mare.

****Alexie III=Alexie III Anghelos – Fiul și succesorul lui Isaac II Anghelos.

*****Vardar – Râu care izvorăște în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și se varsă în Marea Egee la vest de orașul grec Salonic (Tessalonic).

******Inocențiu III – Papă în perioada 1198-1216.

*******Tzimisces=Ioan I Tzimiskes – Împărat bizantin în perioada 969-976, care în 971 a declanșat ofensiva de recucerire a Peninsulei Balcanice, pierdută de Imperiul Bizantin după invazia slavă din 602.

********Vasile II – Împărat bizantin în perioada 976-1025, care a continuat operațiunile lui Tzimisces și a desființat primul țarat bulgar, domnia lui reprezentând apogeul Imperiului Bizantin clasic.

 


În capitolul Imperiul cruciat de la Constantinopol și Imperiul Bizantin de la Niceea (1204-1261), în subcapitolul Imperiul ”latin” de la Constantinopol, C. D. prezintă relațiile lui Ioniță cu noul imperiu proclamat de cruciații occidentali catolici care au cucerit în 1204 Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin ortodox pe care porniseră să-l ajute împotriva musulmanilor ocupanți ai Locurilor Sfinte din Orientul Mijlociu.


<(…) La pericolul grec cert se adăuga și pericolul posibil bulgar. Apusenii au făcut greșeala de a respinge alianța ce le-a fost oferită de țarul Ioniță (1197-1207). În locul ajutorului pe care l-ar fi putut găsi la bulgari pentru a lupta împotriva bizantinilor, ei au făcut din aceia inamici ireconciliabili, care s-au înțeles cu suveranii bizantini de la Niceea*, împotriva imperiului ”latin”, pentru a-i provoca ruina.

Totuși, în primul moment de mare dezordine care a urmat cuceririi Constantinopolului, cruciații păreau să triumfe peste tot. Tesalia**, Grecia centrală și Peloponezul*** au fost cucerite în câteva săptămâni fără a se întâlni o oarecare rezistență serioasă. În Asia Mică, Henri d’Angre**** i-a înfrânt pe bizantini la Poimanenon***** și tânăra putere a lui Teodor Lascaris******, care nu ocupase de mult Brusa******* (Bursa sau Pursa), părea pândită de ruină. Țarul Ioniță s-a aruncat asupra imperiului ”latin”, bine sprijinit peste tot de supușii bizantini revoltați.

Cu curaj și cu trupe slabe, împăratul Baudoiun******** și dogele Dandolo********* s-au îndreptat spre inamic. Pe platourile de la Adrianopolis********** armata apuseană a suferit un dezastru sângeros (1205), în care Baudouin și-a pierdut viața. Timp de doi ani, suveranul bulgar și-a plimbat armatele devastatoare peste Macedonia, avid de a răzbuna înfrângerile pe care Vasile al II lea le aplicase poporului său în trecut. În opoziție cu titlul de Bulgaroctonul, atribuit aceluia, țarul s-a proclamat Romaioctonul , adică ”Omorâtorul de romani”. El a asediat Tessalonicul, dar în mod fericit pentru apuseni, a murit, fără îndoială, asasinat (1207). (...) După moartea lui Ioniță, Henri a a încheiat pacea cu bulgarii, scăpând astfel imperiul de o mare grijă.>


SURSA

Charles Diehl, Istoria Imperiului Bizantin, traducere Carmen Roșulescu, editura Scorilo, Craiova, 1999, pp. 161-163.

 

NOTE M. T.

*Niceea (azi Iznik în Turcia asiatică) – Oraș în vestul Asiei Mici, devenit capitală a Imperiului Bizantin după cucerirea Constantinopolului de către cruciați.

**Tesalia – Regiune istorică din centrul Greciei.

***Peloponez – Peninsulă în sudul Greciei.

****Henri d’Angre=Henri de Hainaut (Belgia valonă) – Al doilea împărat al Imperiului Latin de Constantinopol,  în perioada 1206-1216.

*****Poimanenon – Localitate în vestul Asiei Mici, azi Turcia asiatică

******.Teodor Lascaris I – Primul împărat al Imperiului Bizantin de la Niceea, în perioada 1204-1222.

*******Brusa – Oraș în nord-vestul Asiei Mici, azi în Turcia asiatică.

********Baudouin=Baudouin I – Primul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol, în perioada 1204-1205, fratele și predecesorul lui Henri de Hainaut.

*********Dandolo=Enrico Dandolo – Doge (conducător) al Republicii Veneția în perioada 1192-1205.

**********Adrianopolis – Mare oraș roman și apoi bizantin, azi Edirne în Turcia europeană.

Prin amabilitatea domnului Dumitru Garofil de la filiala Constanța a COMUNITĂȚII ARMÂNE DIN ROMÂNIA am intrat în posesia unui ghid turistic în limba engleză al orașului Crușova (Krusevo) din Republica Macedonia. Publicat de municipalitate după 2007, ghidul cuprinde 11 obiective turistice, dintre care 3 au legătură cu aromânul Pitu Guli, unul din liderii revoltei antiotomane din 1903. Traducerile îmi aparțin.


<7.) Muzeul Revoltei Ilinden și al Republicii din Crușova

Este găzduit într-o clădire din orașul vechi datând din secolul XIX și care a aparținut fraților Naum și Gheorghe Tomalevski. Aceasta a fost clădirea în care a fost proclamată Republica din Crușova în 1903. Deschiderea muzeului la 2 august 1953 a marcat a 50 a aniversare a Revoltei Ilinden și a Republicii din Crușova și prezintă cronologic evenimente legate de Revolta Ilinden: cele mai importante documente despre întemeierea orașului și spiritul său revoluționar, pregătirea Revoltei Ilinden împotriva Imperiului Turc (expoziție cu arme, hărți și fotografii originale), fotografii originale ale membrilor Guvernului Provizoriu, Consiliului și detașamentelor revoluționare, obiecte aparținând lui Nikola Karev și Pitu Guli, manechine, texte, Manifestul din Crușova, evoluția Revoltei Ilinden și a Republicii din Crușova în presa străină, documente ale bisericii ”Sf. Nicolae” care au fost arse în timpul reprimării revoltei. Aici se găsesc informații despre pierderile umane și materiale cauzate orașului de către soldații turci.>

 

<11.) Meckin Camen

Doar la câteva mile depărtare de Crușova, ascuns în mijlocul pădurii, veți găsi monumentul „Răsculatul cu piatra”. El vă va duce înapoi în timp în 1903, când, în acest loc, detașamentul răsculaților condus de Pitu Guli, respectând jurământul „Libertate sau moarte”, s-a sacrificat pentru poporul său și libertatea națională. (…)>

 

<6.)Muzeul Luptei Antifasciste

Muzeul Războiului de Eliberare se află în apropierea platoului Monumentului Makedonium în zona Gumenje. A fost deschis în 1989 și găzduiește expoziții care amintesc Războiul de Eliberare Națională din anii 1941-1945. Pornind de la tradițiile revoluționare ale Revoltei Ilinden și a Republicii din Crușova, Muzeul prezintă prin fotografii acțiunile din timpul războiului ale detașamentului ”Pitu Guli” din Crușova și de asemenea numeroase exponate (obiecte și arme originale aparținând partizanilor din această unitate) din această perioadă. Muzeul este vestit prin fresca „Mural” (pictură murală pe peretele frontal) care descrie războiul, pictată de marele maestru al culorii Borko Lazeski. >

 

 

<(…)

Dicționar bizantin*: vlah=barbar

Am spune chiar, vorbind despre romanitate: dimpotrivă. În chip surprinzător, bizantinii nu găsesc în originea romană a românilor, pe care o cunosc și, prin Ioan Kinnamos**, sînt cei dintîi care să o ateste, un temei de solidaritate cu strămoșii nostri, deși ei înșiși se socotesc și se numesc romei, adică romani. Înverșunarea cu care bizantinii se obstinează să vadă în români o etnie barbară, străină de Imperiu și numai tolerată nu-și are egal decât în literatura maghiară despre românii din Transilvania. În pofida faptului că românii se numesc ei înșiși români, în toate dialectele și graiurile lor, fie nord-dunărene, fie balcanice – drom.*** rumâni, arom.**** arumăni și rumăni, istr.***** rumeri – bizantinii îi desemnează prin etnonimul de împrumut slav vlahi. La nivelul literaturii culte numeroase sînt mărturiile despre atitudinea de ostilitate a bizantinilor față de aspirația românilor în conservarea și afirmarea identității lor romanice. Un Kekaumenos******, de pildă, tipul „bizantinului de mijloc” din secolul al XI lea (P. Lemerle*******), om de cultură mediocră și tocmai din această pricină reprezentativ pentru mentatlitatea comună, vede în vlahi urmași ai dacilor și besilor******** care s-au răzvrătit și altă data împotriva romanilor, referindu-se expres la războiele dacice ale lui Traian și la victoriile sale asupra lui Decebal. În concepția lui Kekaumenos, moștenirea Romei revine integral romeilor, bizantinilor și niciodată vlahilor, românilor. La fel de semnificativă este atitudinea față de români a lui Nichita Choniates*********, în secolul al XIII lea: în vreme ce Innocențiu al III lea********** face din conștiința romanității vlahilor lui Ioniță-Caloian*********** un argument în favoarea unirii lor bisericești cu Roma și a reintegrării lor în ordinea politică mondială legitimată de papalitate, istoricul bizantin păstrează o tăcere desăvârșită asupra legăturilor dintre scaunul pontifical și Tărnovo************, privindu-i pe vlahi numai ca inițiatorii coaliției barbare româno-bulgaro-cumane************* îndreptate împotriva Bizanțului. În secolul al XV lea, un alt scriitor bizantin, Ioan Canabutzes, ne oferă și argumentul ideologic al acestei clasificări: „noțiunea de barbar se definește nu prin credință, ci prin neam, limbă, orînduire politică și cultură”; formulată în asemenea termini, condiția barbară nu poate fi depășită decît, evident, prin bizantinizare integrală.


Reciproca aversiune vlaho-bizantină

A doua noastră constatare va fi deci aceea că bizantinii au exclus pe români din rîndul moștenitorilor legitimi ai Romei, contestîndu-le libertatea politică și culturală la care aspirau în virtutea romanității lor și asimilîndu-i cu barbarii. Nici această atitudine nu este altceva decît expresia unei rațiuni de stat, ultima consecință a unei evoluții care-și are principiul determinant în însăși esența sistemului politic bizantin, în ideea bizantină care-i respinge, prin natură, pe români. Bizanțul a devenit ceea ce a fost, un stat monarhic, teocratic, de tip oriental, numai după ce s-a desprins de Roma, de tradiția politică și culturală pe care aceasta o reprezenta și a adoptat elenismul. Din trecutul său roman, Imperiul transferat pe Bosfor, în lumea greacă, a păstrat numai numele, principiu de unitate și legitimare a aspirației sale la organizarea politică a lumii sub egida sa, fiind în realitate un imperiu elenistic de limbă greacă și religie creștină. Romanitatea daco-iliriană**************, ultimul bastion al vechii Romei latine în Orient, a împiedicat până în secolul al VII lea această evoluție. Numai după anihilarea ei, prin barbarii avari, slavi și bulgari***************, afirmarea Constantinopolului ca unic centru de autoritate politică, prin împărat și bisericească, prin patriarhul ecumenic, devine deplină. În atitudinea Bizanțului față de români, urmașii acestei romanități orientale, ostile elenizării și legate de creștinătatea latină occidentală, găsim ecoul acestei vechi antinomii.

Că așa stau lucrurile o dovedește și atitudinea românilor față de Bizanț. În toate dialectele și graiurile românilor, atît în cele de la nord de Dunăre, cît și în cele balcanice, biuzantinii nu sînt numiți niciodată altfel decît greci, iar statul bizantin este în toate timpurile pentru români împărăția grecească. Acest mod de a particulariza în fond Imperiul bizantin cuprinde o implicită contestare a aspirației bizantine la universalitate; el reprezintă o moștenire a românilor din vremea Imperiului încă latin și s-a transmis, prin ei, slavilor și bulgarilor. Definirea Imperiului bizantin ca imperiu grecesc este un loc comun în gîndirea politică a Occidentului romano-catolic; în romanitatea lor, pe care o opun grecității bizantine, românii puteau găsi deci temeiuri de apropiere cu Apusul. Din punctul de vedere al Constantinopolului, rezerva ostilă față de vlahi apare așadar deplin justificată.


Efectele respingerii constantinopolitane: apariția unei noi națiuni

Unii istorici bisericești au căutat, din prejudecată confesională, să demonstreze că, deși de limbă latină, românii au fost dacă nu din capul locului, de foarte devreme sub jurisdicția legitimă a Constantinopolului grecesc. Nu credem că așa stau lucrurile. Puținele mărturii pe care le avem despre creștinismul din Illyricum pledează pentru idea opusă, pentru romanitatea acestui creștinism. Nu numai cele mai vechi obiecte creștine descoperite pe teritoriul Daciei traiane vădesc orientarea populației către Italia, Pannonia****************, Illyricum, dar și personalitățile eclesiastice cunoscute, un Nicetas din Remesiana*****************, un Dionisius Exiguus****************** se arată strîns legați, cum era și firesc, de creștinătatea occidentală. Acești străromâni, cum încerca să-I numească un învățat prelat contemporan, au fost desigur ortodocși, dar nu pentru că țineau de biserica constantinopolitană, atât de supusă rătăcirilor*******************, ci tocmai pentru că păzeau dreapta credință apărată, împotriva Constantinopolului de către papalitate. Intrarea românilor sub jurisdicția bisericească a capitalei bizantine s-a făcut mai târziu, prin slavo-bulgarii creștinați pe cale politică de Imperiu și subordonați lui.

Cristalizarea românilor ca popor romanic nou, etnogeneza românească nu datorează Bizanțului un principiu formativ, ci numai unul negativ, de respingere. Românii au devenit români, pentru că Imperiul bizantin a dorit să vadă în ei vlahi barbari și nu cetățeni ai săi de limbă latină. Așa stînd lucrurile, rolul Bizanțului în etnogeneza noastră este profund diferit de cel pe care el l-a jucat în formarea altor popoare, ca de pildă în formarea poporului bulgar, căruia i-a oferit un model de organizare politică.menit să favorizeze deopotrivă fuziunea întru creștinism a slavilor de sud-est și a bulgarilor turanici********************. Impunând numele etnic de vlahi tuturor românilor, Bizanțul a recunoscut formarea unei națiuni, i-a dat conceptul, am spune, în conștiința europeană a vremii.

(…)


Românii se definesc prin acte de independență

După căderea primului stat bulgar, românii din „toată Bulgaria” au format, din porunca lui Vasile al II lea*********************, o dioceză aparte, o episcopie cu sediul la Vranje**********************, subordonată Ohridei, vechea Prima Justiniana***********************. Este îndoielnic că jurisdicția Ohridei s-a extins și la nord de Dunăre, deși unii cercetători din trecut au afirmat, pe baze documentare dovedite fragile, acest lucru. Cu excepția românilor balcanici propriu-ziși, restul românilor sud-dunăreni, aromâni și megleno************************-români au fost prinși parte în biserica greacă bizantină devenind purtători ai culturii grecești, fără să-și uite limba „vulgară” romanică*************************, parte în bisericile bulgară și sîrbească, devenind purtători ai respectivelor culturi și unii și alții supuși treptat deznaționalizării. Crearea unui episcopat românesc în sudul Dunării a rămas, chiar în perioada de renaștere națională a aromânilor, susținuți de statul român**************************, un deziderat fără sorți de împlinire.

Disputat între Bizanț și Roma din nou în secolul al XIII lea și al al XIV lea, spațiul iliro-dacic și românii din cuprinsul  lui au înclinat și bisericește și politic cînd spre Occident, cînd spre Răsăritul bizantin. Atît papalitatea, cît și Bizanțul îi descoperă acum pe românii din vechea Dacie, ca și pe cei din Balcani, ca pe un element politic și militar viguros, în plin avînt evolutiv, căutînd să-i atragă de partea lor. (…)

În inima Bizanțului, încadrați de veacuri în tradițiile bisericești și culturale slavo-bulgare, puternic impregnați de mentalitatea bizantină, de viziunea bizantină asupra lumii, Asăneștii se ridică în această epocă împotriva Bizanțului și romanitatea lor este încă destul de puternică pentru a oferi un punct de sprijin papalității pentru răsturnarea acestei carcase de civilizație care acoperă amintirea originilor romane și firească apropiere de Roma pe care ea o dictează din adîncuri, adăugîndu-se motivelor de natură circumstanțială, politice.

(…)>

 


SURSA

Nicolae Șerban Tanașoca, Cît de bizantină este civilizația românească?, Almanah estival ”Luceafărul” 1987, București, pp. 162-163, 166.

 


NOTE M.T.

*Imperiul Bizantin= Bizanțul a fost o colonie grecească fondată în secolul VII î. H. pe țărmul european al strâmtorii Bosfor, care separă Peninsula Balcanică de Peninsula Asia Mică. În această locație împăratul roman Constantin cel Mare fondează în 330 orașul Constantinopol, numit și Noua Romă. După împărțirea Imperiului Roman în 395, orașul devine capitala părții răsăritene. În această zonă începuse, după edictul de oficializare a religiei creștine dat de Constantin în 313,  un lung proces de creștinare în limba greacă sub conducerea patriarhului de la Constantinopol. Acest proces se va definitiva în secolul VII, după ocuparea Peninsulei Balcanice de către slavi și întreruperea legăturilor cu partea occidentală a imperiului, prăbușită în secolul V sub loviturile popoarelor migratoare și unde creștinismul se propagase în limba latină sub conducerea papei de la Roma. În noua sa formă culturală Imperiul Roman de Răsărit va fi numit de istoricii moderni Imperiul Bizantin, al cărui sfârșit va fi reprezentat de cucerirea orașului în 1453 de către turcii otomani, care îl vor numi Istanbul.

**Ioan Kinnamos (1143-1200)= Apropiat al împăratului bizantin Manuel Comnenul. A scris Faptele lui Ioan și Manuel Comnenul, care acoperă perioada 1118-1176. El îi menționează pe numeroșii vlahi din armata lui Manuel trimisă împotriva regatului Ungariei în 1166.

***drom.=dacoromân

****arom.=aromân

****istr.=istroromân (peninsula Istria din NV Croației)

******Kekaumenos=Probabil general, autor pe la 1078 al lucrării politico-militare Strategikon, în care menționează revolta antibizantină din 1066 a vlahilor din Tesalia, regiune din Grecia centrală.

*******Paul Lemerle (1903-1989)=Bizantinist francez, președintele fondator al International Association of Byzantine Studies.

********Besi=Trib tracic așezat pe râul Marița, între munții Balcani și Rodopi, integrat în provincia romană Tracia după lupte crîncene în perioada 72 î. H. – 46 d.H.

*********Nichita Choniates (1155-1216)=Demnitar în timpul dinastiei bizantine Anghelos. Autor al lucrării Istoria în care menționează răscoala antibizantină din 1185 a vlahilor și bulgarilor conduși de frații vlahi Petru și Asan, care vor întemeia un stat care se va bulgariza după moartea în 12907 a celui de-al treilea frate, Ioniță.

***********Innocențiu III=Papă (1198-1216) i-a recunoscut lui Ioniță doar titlul de rege al vlahilor și bulgarilor, și nu cel imperial cerut de mezinul Asăneștilor, cu care a întreținut corespondență.

************Tărnovo=Capitala statului Asăneștilor, în Bulgaria centrală.

************Ioniță Caloian=Conducător al vlahilor și bulgarilor (1197-1207) după asasinarea fraților săi în 1196 și 1197 de către boieri. Asasinat la rândul său de un commandant cuman în războiul cu Imperiul Latin de Constantinopol, creat după cucerirea în 1204 a capitalei bizantine de către cavalerii occidentali ai Cruciadei IV.

*************Cuman=Popor turcic care în a doua jumătate a secolului XI a luat locul pecenegilor în dominația asupra teritoriilor viitoarelor state românești Moldova și Țara Românească până la înfrângerea în fața tătarilor din 1223

**************Ilir=Popor indo-european așezat pe teritoriul fostei Iugoslavii, supus de romani în perioada sec. I î. H. – I d.H. și integrat în provincia Illyricum.

***************Bulgar=Popor turanic care s-a așezat pe teritoriul Bulgariei de azi în 681, impunându-și dominația asupra slavilor care distruseseră definitiv în 602 frontiera dunăreană a Imperiului Bizantin.

****************Pannonia=Provincie romană pe teritoriul Ungariei de azi, având frontieră externă pe Dunăre.

*****************Nicetas din Remesiana (335-414)=Episcop și sfânt în Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică,  astăzi Bela-Planka în provincial Voivodina din Serbia.

******************Dionisius Exiguus (470-544)=Călugăr născut în provincia bizantină Scytia Minor, Dobrogea de astăzi, care după anul 500 a trăit la Roma, unde a inventat cronologia creștină și a tradus din greacă în latină legislație bisericească.

*******************rătăcire=erezie sau deviație de la dogma bisericii, condamnată în cele șapte concilii ecumenice din mileniul I.

********************Hanul bulgar Boris (852-889) s-a creștinat în rit ortodox sub numele de Mihail, luând titlul de cneaz și impunând ortodoxia supușilor săi bulgari și slavi. Cneazul Simeon cel Mare (893-927) s-a proclamat în 917 țar, termen slav derivat din latinescul caesar , echivalentul titlului bizantin de împărat.

*********************Vasile II=Împărat bizantin (976-1025) care a distrus primul țarat bulgar și a fost supranumit Bulgaroctonul (Omorâtorul de bulgari), în timpul căruia Imperiul Bizantin a recuperat teritoriile balcanice pierdute în secolul VII.

**********************Vranje=Oraș în sudul Serbiei.

***********************Ohrida=Oraș în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, sediul arhiepiscopiei ortodoxe înființate în 535 de împăratul bizantin Justinian cu numele de Prima Justiniana.

************************Meglenia=Regiune formată din câteva sate la frontierele dintre Bulgaria, Grecia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

*************************„Vulgară” romanică=Latina populară vorbită în provinciile imperiului roman.

**************************1864-1913. 

<(…)

Vechiul Țarat al Asăneștilor

Arbănași este o așezare rurală, întemeiată de albanezii și grecii emigrați în zona Veliko Târnovo*, Bulgaria, în urma victoriei de la Clocotnița (Klokotnița, în bulgară), repurtată de Ioan Asan al II lea** în anul 1230, împotriva armatei conduse de despotul Epirului***, Teodor Anghelos Duca Comnenul, spune istoricul Nicolae Petrescu de la Muzeul Național de Istorie a României. Considerăm că este important să vorbim despre această regiune în care se află Arbănași, deoarece ea a făcut parte în secolul al XII lea d. Hr., din Țaratul*** vlaho-bulgar, denumit și Țaratul româno-bulgar de naționaliștii români și al Doilea imperiu bulgar**** de naționaliștii bulgari. În realitate, acesta a fost un stat multinațional, apărut în sudul Dunării, în 1186, odată cu victoria vlahilor (proto-românilor) răsculați împotriva Imperiului Bizantin și dispărut în 1258, prin înlocuirea dinastiei vlahe cu suveran cumani***** și bulgari. Sigur, în ciuda toponimiei locale, caracterul multinațional este negat de naționaliștii bulgari care afirmă că acest stat a fost ”bulgăresc” în sensul actual al cuvântului. Însă, slavii, se știe, au pătruns în bazinul Dunării de Jos începând cu secolul VI d. Hr., când s-au amestecat cu populațiile trace romanizate din Balcani, evoluând împreună, fapt demosntrat de lingvistică, toponimie și istoria bisericii. Vlahii (romanii, cum îi denumește împăratul Constantin al VII lea******, 905-959) adoptaseră deja creștinismul după introducerea sa în Imperiul Roman de Constantin cel Mare (325)******* și limba latină ca limbă religioasă. După creștinarea bulgarilor, limba bisericească și cea de stat a fost cea slavonă. Întemeietorii statului, vlahii Petru și Asan, au fost asasinați de boieri în 1196 și 1197, iar fratele lor, Ioniță Caloian******* s-a urcat pe tron și a consolidat granițele de la Carpații Meridionali până la râul Marița*********, de la Marea Neagră până aproape de Albania și obținând de la papă recunoașterea de rege al bulgarilor și românilor.

(...)>

 

SURSA

Maria Oprea, Arbănași: satul de piatră vechi de 500 de ani. Urmele unei populații albaneze stabilite în Bulgaria, ”Prietenul albanezului”, București, an XI, nr. 115, mai 2011, pp. 21-22.

 

 

NOTE M.T.

*Veliko Târnovo=Capitala țaratului Asăneștilor.

**Ioan Asan al II lea=Fiul lui Asan, în timpul domniei sale dintre anii 1218-1241 statul atingând maxima expansiune și putere în Peninsula Balcanică.

***Epir=Țară balcanică antică, a cărei parte nordică aparține azi Albaniei, iar cea sudică Greciei. În perioada 1205-1479 a constituit un principat, despotat în greacă, succesor al Imperiului Bizantin, ale cărui posesiuni europene fuseseră cucerite în 1204 de cavalerii catolici occidentali ai Cruciadei IV. Dinastiile Ducas, Comnenilor și Anghelilor au condus imperiul între 1059-1081, 1081-1185 și 1185-1204.

***Țar=Termen care reprezintă slavizarea cuvântului latin caesar, care desemna pe împărații romani și apoi bizantini.

****Primul Imperiul Bulgar= A fost proclamat în 917 de cneazul Simeon cel Mare și a fost cucerit de Imperiul Bizantin în 1018.

*****Cuman=Popor turcic care a preluat, în a doua jumătate a sec. XI, de la pecenegi dominația asupra teritoriilor viitoarelor state Moldova și Țara Românească, pe care o va pierde în favoarea tătarilor în secolul XIII.

******Constantin VII Porfirogenetul= Împărat bizantin între 912-959. Autor a patru lucrări politico-istorice, i-a menționat pe vlahi în De administrando imperio.

*******Constantin I cel Mare = Împărat roman între 306-337. A emis la Milano  în 313 Edictul de toleranță a religiei creștine. În 325 a convocat la Niceea (Turcia) primul din cele concilii ecumenice al bisericii creștine, unde s-au pus bazele sale dogmatice.

********Ioniță cel Frumos (Caloian în greacă) = A domnit între 1197-1207. A corespondat cu papa Innocențiu III, inițiatorul cruciadei IV în Țara Sfântă, care a fost deturnată spre cucerirea capitalei bizantine în 1204. A negociat cu papa trecerea la catolicism, solicitând acordarea titlui imperial, dar acesta l-a recunoscut doar ca rex Bulgarorum et Blachorum.

*********Râul Marița = Izvorăște din muntele Rila din sudul Bulgariei și se varsă în Marea Egee prin nordul Greciei. 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required