Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: istoric
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

<(…)

Dicționar bizantin*: vlah=barbar

Am spune chiar, vorbind despre romanitate: dimpotrivă. În chip surprinzător, bizantinii nu găsesc în originea romană a românilor, pe care o cunosc și, prin Ioan Kinnamos**, sînt cei dintîi care să o ateste, un temei de solidaritate cu strămoșii nostri, deși ei înșiși se socotesc și se numesc romei, adică romani. Înverșunarea cu care bizantinii se obstinează să vadă în români o etnie barbară, străină de Imperiu și numai tolerată nu-și are egal decât în literatura maghiară despre românii din Transilvania. În pofida faptului că românii se numesc ei înșiși români, în toate dialectele și graiurile lor, fie nord-dunărene, fie balcanice – drom.*** rumâni, arom.**** arumăni și rumăni, istr.***** rumeri – bizantinii îi desemnează prin etnonimul de împrumut slav vlahi. La nivelul literaturii culte numeroase sînt mărturiile despre atitudinea de ostilitate a bizantinilor față de aspirația românilor în conservarea și afirmarea identității lor romanice. Un Kekaumenos******, de pildă, tipul „bizantinului de mijloc” din secolul al XI lea (P. Lemerle*******), om de cultură mediocră și tocmai din această pricină reprezentativ pentru mentatlitatea comună, vede în vlahi urmași ai dacilor și besilor******** care s-au răzvrătit și altă data împotriva romanilor, referindu-se expres la războiele dacice ale lui Traian și la victoriile sale asupra lui Decebal. În concepția lui Kekaumenos, moștenirea Romei revine integral romeilor, bizantinilor și niciodată vlahilor, românilor. La fel de semnificativă este atitudinea față de români a lui Nichita Choniates*********, în secolul al XIII lea: în vreme ce Innocențiu al III lea********** face din conștiința romanității vlahilor lui Ioniță-Caloian*********** un argument în favoarea unirii lor bisericești cu Roma și a reintegrării lor în ordinea politică mondială legitimată de papalitate, istoricul bizantin păstrează o tăcere desăvârșită asupra legăturilor dintre scaunul pontifical și Tărnovo************, privindu-i pe vlahi numai ca inițiatorii coaliției barbare româno-bulgaro-cumane************* îndreptate împotriva Bizanțului. În secolul al XV lea, un alt scriitor bizantin, Ioan Canabutzes, ne oferă și argumentul ideologic al acestei clasificări: „noțiunea de barbar se definește nu prin credință, ci prin neam, limbă, orînduire politică și cultură”; formulată în asemenea termini, condiția barbară nu poate fi depășită decît, evident, prin bizantinizare integrală.


Reciproca aversiune vlaho-bizantină

A doua noastră constatare va fi deci aceea că bizantinii au exclus pe români din rîndul moștenitorilor legitimi ai Romei, contestîndu-le libertatea politică și culturală la care aspirau în virtutea romanității lor și asimilîndu-i cu barbarii. Nici această atitudine nu este altceva decît expresia unei rațiuni de stat, ultima consecință a unei evoluții care-și are principiul determinant în însăși esența sistemului politic bizantin, în ideea bizantină care-i respinge, prin natură, pe români. Bizanțul a devenit ceea ce a fost, un stat monarhic, teocratic, de tip oriental, numai după ce s-a desprins de Roma, de tradiția politică și culturală pe care aceasta o reprezenta și a adoptat elenismul. Din trecutul său roman, Imperiul transferat pe Bosfor, în lumea greacă, a păstrat numai numele, principiu de unitate și legitimare a aspirației sale la organizarea politică a lumii sub egida sa, fiind în realitate un imperiu elenistic de limbă greacă și religie creștină. Romanitatea daco-iliriană**************, ultimul bastion al vechii Romei latine în Orient, a împiedicat până în secolul al VII lea această evoluție. Numai după anihilarea ei, prin barbarii avari, slavi și bulgari***************, afirmarea Constantinopolului ca unic centru de autoritate politică, prin împărat și bisericească, prin patriarhul ecumenic, devine deplină. În atitudinea Bizanțului față de români, urmașii acestei romanități orientale, ostile elenizării și legate de creștinătatea latină occidentală, găsim ecoul acestei vechi antinomii.

Că așa stau lucrurile o dovedește și atitudinea românilor față de Bizanț. În toate dialectele și graiurile românilor, atît în cele de la nord de Dunăre, cît și în cele balcanice, biuzantinii nu sînt numiți niciodată altfel decît greci, iar statul bizantin este în toate timpurile pentru români împărăția grecească. Acest mod de a particulariza în fond Imperiul bizantin cuprinde o implicită contestare a aspirației bizantine la universalitate; el reprezintă o moștenire a românilor din vremea Imperiului încă latin și s-a transmis, prin ei, slavilor și bulgarilor. Definirea Imperiului bizantin ca imperiu grecesc este un loc comun în gîndirea politică a Occidentului romano-catolic; în romanitatea lor, pe care o opun grecității bizantine, românii puteau găsi deci temeiuri de apropiere cu Apusul. Din punctul de vedere al Constantinopolului, rezerva ostilă față de vlahi apare așadar deplin justificată.


Efectele respingerii constantinopolitane: apariția unei noi națiuni

Unii istorici bisericești au căutat, din prejudecată confesională, să demonstreze că, deși de limbă latină, românii au fost dacă nu din capul locului, de foarte devreme sub jurisdicția legitimă a Constantinopolului grecesc. Nu credem că așa stau lucrurile. Puținele mărturii pe care le avem despre creștinismul din Illyricum pledează pentru idea opusă, pentru romanitatea acestui creștinism. Nu numai cele mai vechi obiecte creștine descoperite pe teritoriul Daciei traiane vădesc orientarea populației către Italia, Pannonia****************, Illyricum, dar și personalitățile eclesiastice cunoscute, un Nicetas din Remesiana*****************, un Dionisius Exiguus****************** se arată strîns legați, cum era și firesc, de creștinătatea occidentală. Acești străromâni, cum încerca să-I numească un învățat prelat contemporan, au fost desigur ortodocși, dar nu pentru că țineau de biserica constantinopolitană, atât de supusă rătăcirilor*******************, ci tocmai pentru că păzeau dreapta credință apărată, împotriva Constantinopolului de către papalitate. Intrarea românilor sub jurisdicția bisericească a capitalei bizantine s-a făcut mai târziu, prin slavo-bulgarii creștinați pe cale politică de Imperiu și subordonați lui.

Cristalizarea românilor ca popor romanic nou, etnogeneza românească nu datorează Bizanțului un principiu formativ, ci numai unul negativ, de respingere. Românii au devenit români, pentru că Imperiul bizantin a dorit să vadă în ei vlahi barbari și nu cetățeni ai săi de limbă latină. Așa stînd lucrurile, rolul Bizanțului în etnogeneza noastră este profund diferit de cel pe care el l-a jucat în formarea altor popoare, ca de pildă în formarea poporului bulgar, căruia i-a oferit un model de organizare politică.menit să favorizeze deopotrivă fuziunea întru creștinism a slavilor de sud-est și a bulgarilor turanici********************. Impunând numele etnic de vlahi tuturor românilor, Bizanțul a recunoscut formarea unei națiuni, i-a dat conceptul, am spune, în conștiința europeană a vremii.

(…)


Românii se definesc prin acte de independență

După căderea primului stat bulgar, românii din „toată Bulgaria” au format, din porunca lui Vasile al II lea*********************, o dioceză aparte, o episcopie cu sediul la Vranje**********************, subordonată Ohridei, vechea Prima Justiniana***********************. Este îndoielnic că jurisdicția Ohridei s-a extins și la nord de Dunăre, deși unii cercetători din trecut au afirmat, pe baze documentare dovedite fragile, acest lucru. Cu excepția românilor balcanici propriu-ziși, restul românilor sud-dunăreni, aromâni și megleno************************-români au fost prinși parte în biserica greacă bizantină devenind purtători ai culturii grecești, fără să-și uite limba „vulgară” romanică*************************, parte în bisericile bulgară și sîrbească, devenind purtători ai respectivelor culturi și unii și alții supuși treptat deznaționalizării. Crearea unui episcopat românesc în sudul Dunării a rămas, chiar în perioada de renaștere națională a aromânilor, susținuți de statul român**************************, un deziderat fără sorți de împlinire.

Disputat între Bizanț și Roma din nou în secolul al XIII lea și al al XIV lea, spațiul iliro-dacic și românii din cuprinsul  lui au înclinat și bisericește și politic cînd spre Occident, cînd spre Răsăritul bizantin. Atît papalitatea, cît și Bizanțul îi descoperă acum pe românii din vechea Dacie, ca și pe cei din Balcani, ca pe un element politic și militar viguros, în plin avînt evolutiv, căutînd să-i atragă de partea lor. (…)

În inima Bizanțului, încadrați de veacuri în tradițiile bisericești și culturale slavo-bulgare, puternic impregnați de mentalitatea bizantină, de viziunea bizantină asupra lumii, Asăneștii se ridică în această epocă împotriva Bizanțului și romanitatea lor este încă destul de puternică pentru a oferi un punct de sprijin papalității pentru răsturnarea acestei carcase de civilizație care acoperă amintirea originilor romane și firească apropiere de Roma pe care ea o dictează din adîncuri, adăugîndu-se motivelor de natură circumstanțială, politice.

(…)>

 


SURSA

Nicolae Șerban Tanașoca, Cît de bizantină este civilizația românească?, Almanah estival ”Luceafărul” 1987, București, pp. 162-163, 166.

 


NOTE M.T.

*Imperiul Bizantin= Bizanțul a fost o colonie grecească fondată în secolul VII î. H. pe țărmul european al strâmtorii Bosfor, care separă Peninsula Balcanică de Peninsula Asia Mică. În această locație împăratul roman Constantin cel Mare fondează în 330 orașul Constantinopol, numit și Noua Romă. După împărțirea Imperiului Roman în 395, orașul devine capitala părții răsăritene. În această zonă începuse, după edictul de oficializare a religiei creștine dat de Constantin în 313,  un lung proces de creștinare în limba greacă sub conducerea patriarhului de la Constantinopol. Acest proces se va definitiva în secolul VII, după ocuparea Peninsulei Balcanice de către slavi și întreruperea legăturilor cu partea occidentală a imperiului, prăbușită în secolul V sub loviturile popoarelor migratoare și unde creștinismul se propagase în limba latină sub conducerea papei de la Roma. În noua sa formă culturală Imperiul Roman de Răsărit va fi numit de istoricii moderni Imperiul Bizantin, al cărui sfârșit va fi reprezentat de cucerirea orașului în 1453 de către turcii otomani, care îl vor numi Istanbul.

**Ioan Kinnamos (1143-1200)= Apropiat al împăratului bizantin Manuel Comnenul. A scris Faptele lui Ioan și Manuel Comnenul, care acoperă perioada 1118-1176. El îi menționează pe numeroșii vlahi din armata lui Manuel trimisă împotriva regatului Ungariei în 1166.

***drom.=dacoromân

****arom.=aromân

****istr.=istroromân (peninsula Istria din NV Croației)

******Kekaumenos=Probabil general, autor pe la 1078 al lucrării politico-militare Strategikon, în care menționează revolta antibizantină din 1066 a vlahilor din Tesalia, regiune din Grecia centrală.

*******Paul Lemerle (1903-1989)=Bizantinist francez, președintele fondator al International Association of Byzantine Studies.

********Besi=Trib tracic așezat pe râul Marița, între munții Balcani și Rodopi, integrat în provincia romană Tracia după lupte crîncene în perioada 72 î. H. – 46 d.H.

*********Nichita Choniates (1155-1216)=Demnitar în timpul dinastiei bizantine Anghelos. Autor al lucrării Istoria în care menționează răscoala antibizantină din 1185 a vlahilor și bulgarilor conduși de frații vlahi Petru și Asan, care vor întemeia un stat care se va bulgariza după moartea în 12907 a celui de-al treilea frate, Ioniță.

***********Innocențiu III=Papă (1198-1216) i-a recunoscut lui Ioniță doar titlul de rege al vlahilor și bulgarilor, și nu cel imperial cerut de mezinul Asăneștilor, cu care a întreținut corespondență.

************Tărnovo=Capitala statului Asăneștilor, în Bulgaria centrală.

************Ioniță Caloian=Conducător al vlahilor și bulgarilor (1197-1207) după asasinarea fraților săi în 1196 și 1197 de către boieri. Asasinat la rândul său de un commandant cuman în războiul cu Imperiul Latin de Constantinopol, creat după cucerirea în 1204 a capitalei bizantine de către cavalerii occidentali ai Cruciadei IV.

*************Cuman=Popor turcic care în a doua jumătate a secolului XI a luat locul pecenegilor în dominația asupra teritoriilor viitoarelor state românești Moldova și Țara Românească până la înfrângerea în fața tătarilor din 1223

**************Ilir=Popor indo-european așezat pe teritoriul fostei Iugoslavii, supus de romani în perioada sec. I î. H. – I d.H. și integrat în provincia Illyricum.

***************Bulgar=Popor turanic care s-a așezat pe teritoriul Bulgariei de azi în 681, impunându-și dominația asupra slavilor care distruseseră definitiv în 602 frontiera dunăreană a Imperiului Bizantin.

****************Pannonia=Provincie romană pe teritoriul Ungariei de azi, având frontieră externă pe Dunăre.

*****************Nicetas din Remesiana (335-414)=Episcop și sfânt în Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică,  astăzi Bela-Planka în provincial Voivodina din Serbia.

******************Dionisius Exiguus (470-544)=Călugăr născut în provincia bizantină Scytia Minor, Dobrogea de astăzi, care după anul 500 a trăit la Roma, unde a inventat cronologia creștină și a tradus din greacă în latină legislație bisericească.

*******************rătăcire=erezie sau deviație de la dogma bisericii, condamnată în cele șapte concilii ecumenice din mileniul I.

********************Hanul bulgar Boris (852-889) s-a creștinat în rit ortodox sub numele de Mihail, luând titlul de cneaz și impunând ortodoxia supușilor săi bulgari și slavi. Cneazul Simeon cel Mare (893-927) s-a proclamat în 917 țar, termen slav derivat din latinescul caesar , echivalentul titlului bizantin de împărat.

*********************Vasile II=Împărat bizantin (976-1025) care a distrus primul țarat bulgar și a fost supranumit Bulgaroctonul (Omorâtorul de bulgari), în timpul căruia Imperiul Bizantin a recuperat teritoriile balcanice pierdute în secolul VII.

**********************Vranje=Oraș în sudul Serbiei.

***********************Ohrida=Oraș în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, sediul arhiepiscopiei ortodoxe înființate în 535 de împăratul bizantin Justinian cu numele de Prima Justiniana.

************************Meglenia=Regiune formată din câteva sate la frontierele dintre Bulgaria, Grecia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

*************************„Vulgară” romanică=Latina populară vorbită în provinciile imperiului roman.

**************************1864-1913. 

<Migrarea vlahilor la nord de Dunăre

 

A. Poziția lui Robert Roesler* (1871)

Invadarea și ocuparea Valahiei a fost liniștită și imperceptibilă, începutul ei, care trebuie să fi fost încă în perioada dominației cumane, neputând fi precizată. La fel de puțin menționată este și așezarea vlahilor** de sud pe pământul Greciei care a avut loc ca urmare a migrației albanezilor începând cu secolul al XII-lea. Multă vreme și mulți dintre ei au zăbovit doar o parte a anului pe văile și câmpiile țării care a fost numită apoi după numele lor Valahia***, considerând încă câmpiile din Haemus**** drept adevărata patrie, cămin părintesc, până să ajungă la așezări stabile în nord. Așa migrează și astăzi mocanii***** din Moldova nu numai în Dobrogea, dar până în Macedonia și Grecia […] Prin ipoteza migrării treptate spre nord a valahilor din Moesia****** se poate explica împrejurarea surprinzătoare că populația valahă se întâlnește la nord de Dunăre numai după începutul veacului al XIII-lea, devenind apoi din ce în ce mai numeroasă, până ce vor umple în mare măsură țara numită azi Valahia și apoi țările din jur, în timp ce în Moesia, locul de odinioară al primului lor stat, au dispărut până la nivelul unei enclave sporadice.

(Robert Roesler, Romänische Studien. Untersuchungen zur alteren Geschichte Rümäniens, Leipzig, 1871, p. 118–119)

 

B. Răspunsul lui A.D. Xenopol******* (1884)

Pentru ca poporul român să revină în Dacia din Moesia, trebuia ca el să se fi aflat acolo la epoca la care se presupune că a părăsit-o, sau cel puțin la o epocă anterioară. Însă noi vom vedea că aceasta niciodată nu s-a întâmplat, că elementul roman întotdeauna a fost prea slab în Moesia […]. Dar chiar când acesta din urmă ar fi avut o oarecare vlagă, încă este vădit că Moesia a fost expusă unei năvăliri tot atât de sălbatice ca și aceea îndurată de Dacia. Mai ales orașele, fiind dărâmate de barbari, locuitorii lor fugiră pentru a găsi o scăpare în părțile mai retrase ale împărăției, pe când săracii trebuiră să-și adăpostească viața lor retrăgându-se în munții care mărgineau țara despre miazăzi, Haemul sau Balcanul. […] Ce nevoie ar fi împins pe valachi a trece Dunărea în cei dintîi ani ai ființării statului valacho-bulgar?******** […] Cum să ne putem închipui că valachii să fi părăsit țara lor tocmai în momentul când, întemeind un stat neatârnat,  ei puteau să se bucure de toate drepturile lor, și în ce scop?

(A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană 

,București, 1998, p. 49)

 

C. Punctul de vedere al lui Dimitrie Onciul********* (1885–1886)

Admigrarea română din dreapta Dunării, care trebuie deci s-o admitem, nu alteră carac-terul de continuitate al elementului roman în Dacia Traiană********, așa că se păstră tradiția despre originea dacoromânilor din timpul dominației romane asupra acestei țări. Partea rămasă în Dacia, după pierderea provinciei, formă elementul fundamental, din care se născu poporul dacoromân. Adaosul primit succesiv din dreapta Dunării contribui mai mult la întărirea numerică a acestuia, decât la întemeierea lui. Până în secolul VII, când începe admigrarea de care e vorba, s-au putut păstra în părțile muntoase ale Daciei încă destul element roman, pentru ca continuitatea să nu fie aici nicidecum întreruptă. Argumentul toponimic împreună cu tradiția istorică pun aceasta, cum am văzut, afară de îndoială.

(Dimitrie Onciul, Scrieri istorice , ed. critică îngrijită de A. Sacerdoțeanu, București, Editura Stiințifică, 1968, p. 257)>

 

 

SURSA

Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, ed. Corint, București, 2001, pp. 59-60.

 

 

NOTE M.T.

*Robert Roesler (1836 Olomouc/Cehia -1874 Graz/Austria) = Istoric de limbă germană care a dezvoltat teoria formării poporului roman în sudul Dunării formulată de elvețianul F. J. Sulzer (1781-1782), austriacul J. K. Eder (1791) și J. C. Engel (1794).

**vlah=Denumire dată de popoarele germanice migratoare vorbitorilor de limbă latină din Imperiul Roman, preluată de slavii care au pătruns în Peninsula Balcanică în sec. VII și de la aceștia de către Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol) care a recucerit teritoriile balcanice în sec. X-XI.

***Valahia=Țara Românească (cca. 1300-1859)

****Haemus=Denumirea greacă antică a munților Balcani din Bulgaria.

*****mocan=Cioban din regiuni muntoase, în special din Transilvania.

******Moesia=Denumirea a 2 provincii romane (Superior și Inferior) mărginite de Dunăre, Marea Neagră și munții Balcani, al căror nume a fost preluat de la tribul tracic al moesilor. Au fost cucerite după 602 de slavi și după 681 de bulgarii turanici, care au trecut prin teritoriul României.

*******Alexandru Dimitrie Xenopol (1847 Iași – 1920)=Autorul primei sinteze de istorie a românilor, filosof al istoriei, academician.

********Statul valacho-bulgar=Stat întemeiat de frații aromâni Petru și Asan, conducători ai răscoalei antibizantine a aromânilor și bulgarilor din 1185, bulgarizat după stingerea dinastiei Asăneștilor în 1258 și cucerit de turcii otomani în 1396.

*********Dimitrie Onciul (1856-1923)=Profesor de istorie la Universitatea București, director al Arhivelor Statului și academician. Inițiatorul școlii critice în istoriografia românească și a combătut teoria formării Moldovei și Țării Românești prin „descălecatul” lui Dragoș și Negru.

**********Dacia Traiană=Provincia romană Dacia (106-271), ce acoperea teritoriile dacice din Transilvania, Banat și Oltenia, cucerite de împăratul Traian și părăsite de împăratul Aurelian sub presiunea puternică și constantă a popoarelor barbare de la frontierele imperiului. 

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required