Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: otomani
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Celnici fărşeroţi din Albania

Sâmbătă, 30 Aprilie 2011 13:48

Una din cele două ocupaţii principale ale fărşeroţilor din Albania la începutul secolului XX era încă păstoritul. Majoritatea erau picurari ce lucrau pentru o elită de celnici, proprietari de mari turme de oi, visând bineînţeles ca prin muncă să ajungă şi ei celnici.

În 1899, scriitorul Petru Vulcan publica în ’’Revista Pindul’’ piesa de teatru Furlji (Hoţii). Subtitlul piesei, care a apărut în şapte numere ale revistei lunare din Bucureşti, este Dramă armănească tu trei acti. Piesa publicată cuprinde doar cele XI scene ale actului I şi scena I din actul II, subiectul fiind reluat în romanul Armâna.


Ea a fost republicată ca Addendum la romanul Armâna de editura Cartea Aromână din New York în anul 1996. În ’’Notă di la Editor’’ se constată trei chestiuni: iniţial personajul feminin Nusha se numea Nushca, la sfârşitul părţilor publicate notează data scrieirii care coincide cu numărul revistei şi se observă că a textul a fost scris în grabă. Pornind de la aceste chestiuni, editorul conchide că scria fiecare episod în luna în care îl publica şi a terminat redactarea când revista şi-a încetat apariţia la numărul 10-11.


Editorul a înlocuit în textul republicat următoarele cuvinte româneşti cu cuvinte aromâneşti : macedo-român/armăn; sticlă/shishi; pun/bag; acum/tora; plictist/bizirsit; rog/pălăcărsescu; plec/fug; hiară/zulapi;arăt/aspun; deal/dzeană; răstornu/tornu, arucutescu.


Acţiunea piesei are loc în jurul anului 1880, în localitatea Târnovo din provincia otomană Macedonia.


Personajele piesei sunt: Chendra (Andrei), fărşerot de 40 de ani; Tegu, fiul său de 20 de ani; Lala, grămostean filogrec de 50 de ani; Bia, soţia sa de 40 de ani; Nusha, fiica lor de 18 ani; Hristu şi Pitrachi, nepoţi ai lui Lala de 19 ani; Tuli, Shcreta şi Gushu, tovarăşi ai lui Tegu; Sima, cioban de 50 de ani; popor aromân: fărşeroţi, grămusteani, albanezi, femei, tinere, tineri.


Actul I se petrece în casa lui Lala, la care vine Chendra să-i peţească fata pentru fiul său. Tegu îi scrisese tatălui o scrisoare în aromână în care îl anunţa că terminase cursurile şi că urma să vină ca dascăl în satul natal. Tegu îi dezvăluia tatălui vechea lui dragoste pentru Nusha şi-i cerea să o peţească la tatăl acesteia. Încă înainte ca Chendra să-şi prezinte motivul venirii sale, Lala se dezice de originea sa aromână, considerându-se grec. Chendra îşi calcă pe inimă şi-i prezintă lui Lala cererea în căsătorie, dar la refuzul categoric acestuia, îl avertizează că sentimentele sale antiaromâne nu vor rămâne fără consecinţe.

Ca urmare, Lala îl cheamă pe fărşerotul Sima, baciul ciobanilor săi, care făcuse armata în Serbia şi fusese şi căpitan de antarţi (paramilitari naţionalişti greci). Deşi se consideră aromân, acesta acceptă să-l apere pe Lala împotriva lui Chendra şi Tegu.

Apoi urmează cearta dintre Lala şi fiica sa, care, deşi urmase şcoala greacă, îi mărturiseşte dragostea pentru locurile natale aromâne şi îşi afirmă identitatea aromână moştenită de la mama sa.

În dispută intervine şi soţia lui Lala, care susţine iubirea fetei sale pentru Tegu, pe care-l consideră ’’atsel cama gioni shi cama mushat ficior din hoara-a noastră’’ (cel mai capabil şi cel mai frumos băiat din satul nostru). Furios, Lala pleacă la Sima ca ’’s-vă ndreg shi dzinirli shi cuscrul a vostru’’ (să vă aranjez şi ginerele şi cuscrul vostru).

Rămase singure, mama îi promite fiicei că va interveni şi ’’tuti pi chefea ta va si s-facă’’ (toate după dorinţa ta se vor face).

Rămasă singură, Nusha deplânge ideea tatălui că familia lor este una de greci şi-şi jură că va fi doar soţia lui Tegu pentru totdeauna.

Tegu apare pe neaşteptate în faţa Nushei şi cei doi tineri îşi mărturisesc dragostea în această scurtă întâlnire, întreruptă de Lala care intră cu arma în mână. Nusha se aruncă în faţa lui Tegu şi reuşeşte să-i smulgă arma din mână tatălui său. Tegu îşi cheamă tovarăşii pentru a-l duce pe Lala la judecată în pădure, cu aprobarea Nushei.


Scena I din actul II se petrece la stâna lui Lala, având ca personaje pe nepoţii acestuia. Hristu îi povesteşte lui Pitrachi cum îl văzuse pe unchiul lor dându-i galbeni lui Simu, iar acesta îl asigura că ’’mini nu va s-mor pănă tsi nu va născărsescu loclu di fărshirots’’ (eu nu voi muri până nu voi curăţa pământul de fărşeroţi). Apoi, acelaşi Hristu surprinsese plecarea de acasă a lui Lala cu Tegu şi tovarăşii acestuia,precum şi întâlnirea lui Tegu cu Simu, care-l felicita pentru viitoarea căsătorie: ’’S-bănadz s-vă nchirdăsits. Ah, tsi malamă di nveastă va s-ljai!Nushai-i un anghil, bre gione.’’ (Să trăiţi, să vă meargă bine. Ah, ce soţie de aur vei lua!Nusha-i un înger, măi june’’. Cu toate acestea, Pitrachi îi mărturiseşte lui Hristu dragostea lui pentru verişoara Nusha , a cărei voce cântătoare se apropie de stână. Hristu iese din scenă, lăsându-l pe Pitrachi să-i mărturisească Nushei dragostea sa.

Dimitrie Bolintineanu a efectuat o călătorie în Macedonia otomană în vara anului 1854, pe când se afla în exil la Constantinopol/Istanbul. Rezultatul literar al călătoriei a fost volumul memorialistic Călătorie la românii din Macedonia şi la Muntele Athos sau Santa Agora redactat în 1858 şi apărut antum în 1863, iar postum în ediţia Călătorii a lui Ion Roman din 1968.

 

Nu am găsit la Biblioteca judeţeană Constanţa textul Călătoriei..., aşa că am apelat la lucrările istoricilor literari.

 

Toţi aceştia dau 11 iunie 1854 ca dată de început a călătoriei, după ce D.B. s-a întors din călătoria în Palestina şi Egipt. Singurii care dau 11 iunie 1853 sunt Nicolae Iorga şi după el Petre Haneş, care mărturiseşte că l-a urmat pe marele istoric pentru toate datele de după 1848 din biografia poetului. Banii pentru călătoriile sale i-a împrumutat de la bancherul Constantin Polihroniade din Constantinopol/istanbul, care era bancherul exilaţilor români.

 

B. explică şi cum înţelege naţionalismul raportat la aromâni, pe care îi socoteşte români: ‘’Pentru mine înţeleg simţul naţionalităţii dintr-un punct de vedere practic şi poetic. Practic, căci credem că spre a îmbunătăţi soarta lumii trebui mai întîi a îmbunătăţi soarta naţiunii din care facem parte. Poetic?...Acesta este un simţămînt ce nu se explică. Sub aceste cugetări arunc ochii către un popor de un million de români risipiţi în Macedonia, Tesalia, Epir şi alte locuri. Un milion de români este un popor; este o fărîmătură mărită din acele legiuni romane neînvinse de oameni, neînvinse însuşi de secoli; este o idee, este geniul, este civilizaţiunea lumii vechi, doborîtă, dar neînvinsă…’’

După ce îşi afirmă originea aromână paternă (vezi biografia), poetul îşi motivează călătoria astfel: ‘’Voiam să văd cu ochii dacă acest popor există, dacă păstrează limba, datinile sale’’ şi dacă ‘’să aibă conştiinţa naţionalităţii sale’’.

 

Pe de altă parte, călătoria lui B. a fost şi rezultatul unei idei a istoricului revoluţionar Nicolae Bălcescu, care îi scria prietenului său Ion Ghica la 26 octombrie 1849: ‘’Eu aveam hotărîre, viind de la Constantinopol, de a mă aşeza între cuţo-vlahi, căci socot de neapărat a developa naţionalitatea într-acest avanpost al românismului. De ai putea trimite un om zdravăn acolo, ca să ne facă un raport asupra stării morale şi politice a lor, apoi am căuta o şcoală, şi să dăm de lucru la atîţia tineri ce mor de foame. Ar trebui ca trimisul tău să se ia acolo bine cu popii şi episcopii şi a căpăta fonduri pentru deschiderea unei şcoli’’.

 

Pentru a obţine a acordul Porţii otomane pentru această călătorie, Ghica, bun prieten şi cu B., i-a scris lui Sadik –efendi , fostul general şi scriitor polonez Mihail Czaykowski trecut la religia islamică, o scrisoare în limba franceză pe care o traduc aici: ‘’În afara Principatelor Moldovei şi Valahiei, mai există în Imperiu mai mult de două milioane de Români, care sunt cunoscuţi în majoritatea lor sub numele de Cuţo-Vlahi (valahi şchiopi sau jumătăţi de valahi). Ei vorbesc româna şi au aceleaşi moravuri şi obiceiuri ca cei din Principate (…) Mă gânesc să-l trimit acolo pe dl. Bolintineanu, unul din poeţii noştri cei mai renumiţi, om serios şi foarte nimerit să trezească sentimentul naţional al acestei populaţii şi să facă să se nască în cadrul ei o tendinţă politică diferită de cea a Grecilor. Nu am vrut să-mi transpun în practică ideea fără să vă previn, pentru ca mai tîrziu să nu fie crezute intepretările calomnioase pe care reauavoinţă nu va pierde ocazia să le inventeze. Vă voi fi foarte îndatorat dacă vă veţi implica să-mi obţineţi o scrisoare de la Poartă pe numele domnului Bolintineanu pentru autorităţile din Ianina şi Monastir’’.

 

Criticul literar P. Cornea apreciază lucrarea ca o ‘’veritabilă monografie’’, ea cuprinzând informaţii istorice, geografice, etnografice, o colecţie de proverbe şi un vocabular.

 

La rândul său, Roman arată că în lada de lemn pe care a purtat-o în călătorie B. a pus şi hârtie de desen, culori şi cerneluri în scopul de a realiza o hartă cu aşezările aromâneşti vizitate, dar nu va avea succes în acest demers cartografic. În schimb va nota numele satelor şi oraşelor, distanţele dintre ele, numărul locuitorilor, ocupaţiile, botez, nuntă, înmormântare, îmbrăcămintea,tabele statistice,liste toponimice şi de cuvinte. Fiecare gazdă şi fiecare călător întâlnit devin informatori pentru poetul transformat în cercetător.

 

Înarmat cu documentul obţinut de Ghica, se va sui pe vapor la Constantinopol pentru Salonic. Pe navă a auzit din întâmplare doi aromâni vorbind în limba ‘’ţînţărească’’, fapt care-l va impresiona: ‘’-Aestă vapore cu trei catatori este. – Muşată este.’’

 

La Salonic va fi găzduit de un ‘’consîngean’’ cu numele de Cosmad, posibil o rudă a sa, pentru care avea o scrisoare de recomandare de la doctorul Paciurea cunoscut în Cairo, capitala Egiptului. Cosmad locuia într-o casă de lemn roşie cu două caturi, cu perdele de stofă damasc, cu oglinzi, mese de nuc şi scrinuri. Femeile tinere din casă refuzau să vorbească greceşte şi vorbeau numai aromână, cea mică cântându-I foarte frumos. Deşi Cosmad vorbea greceşte,el va fi primul informator al călătorului despre aromânii din Balcani, împărţiţi în locuitori de vale şi de munte, mai toţi avuţi iar unii foarte avuţi, negustori sau păstori cu turme mari aflaţi în continuă mişcare.

 

De la Salonic merge călare la Pella, capitala regatului macedonean antic, şi apoi la Edessa. Aici în casa gazdei bulgare va fi vizitat de săteni aromânii purtând sarică neagră, fes şi nădragi negri. Ei i-au cerut informaţii despre Valahia şi i-au cântat şi i-au spus proverbe, pe care poetul le-a notat.

 

Pe aromânii din Edessa îi descrie ca fiind ‘’bine făcuţi, fizionomii inteligente, priviri pătrunzătoare, fără sălbăticie’’. Aceştia s-au mirat aflând că în România nu există arnăuţi, greci, bulgari şi turci.

 

S-a străduit să înveţe aromâna, aşa că la gazda din Ostrov, sat aproape în întregime aromân, i-a putut spune fiicei acesteia: ‘’Ce ai lea feată muşată de pleci ochii lăi şi dulci?’’ ‘’Doamne, eşti armân tene?’’, i-a răspuns fata ruşinându-se. În particular, s-a interesat de poeziile populare şi proverbe. Acorda o atenţie deosebită fetelor aromâne, fapt ce se va vedea şi în poeziile Macedonelor.Fetele îi cântau numai după insistenţele părinţilor.Gazda din Florina s-a arătat chiar gata să-i dea fata de nevastă, fiind sigur că poetul nu avea o figură de‘’crai’’. Constată că nu a întâlnit vreun om beat şi că persoanele întâlnite au o înfăţişare demnă. În plus, relaţiile de familie se conduc după tradiţie: fetele şi băieţii se căsătoresc după voinţa tatălui, iar femeile ‘’nu au voinţă în faţa bărbaţilor’’, tinerii respectă bătrânii. Totuşi grupurile de femei care spală la râu sau călăresc voiniceşte îi par adevărate spectacole.

 

Mai mult, la Monastir va întîlni negustori aromâni care se sfiesc să-şi recunoască naţionalitatea, dar soţiile lor mai curajoase o fac în locul acestora. Printre familiile cunsocute în Monastir se numără Cionga, Sina, Vlahova, Hagi Petru, Andruţul, Riga

La Monastir se îmbolnăveşte de friguri şi trebui să se întoarcă la Salonic, de unde revine la Istanbul.

 

Scopul acestei călătorii era de a atrage atenţia Europei şi Turciei asupra romanităţii sud-dunărene, pentru a o salva de curentul grecilor, ‘’care vor să-i absoarbă prin carte şi religie, deşi românii sînt de patru ori mai mulţi decît grecii’’. Rezultatul literar al călătoriei sale trebuia să susţină un memoriu înaintat lui Fuad-paşa, în care B. propunea înfiinţarea de şcoli pentru aromâni şi organizarea acestora ca o miliţie cu sarcini poliţieneşti şi grănicereşti, subliniind ‘’şi interesele Imperiului Otoman în a întinde o mână acestei mici naţionalităţi’’. Dar ‘’miniştrii otomani nu au gustat’’ această idee, poetul explicând ‘’încăpăţânarea’’ otomanilor prin faptul că se temeau – ‘’cu cuvânt sau fără cuvânt’’- de români, preferând clerul grecesc, mai puţin predispus la revoluţie.

 

În notele ataşate poeziilor din ciclul Macedonele, poetul face şi diverse observaţii privitoare la viaţa aromânilor din Balcani, remarci ce decurg din călătoria sa acolo.

 

În nota sa referitoare la poezia Românele din Cavaia, poetul precizează că ’’Românele macedone din partea Albanii încalecă ca bărbaţii, fac cavalcade lungi, singure, fără bărvaţi, în costumul lor pitoresc şi armate. Autorul acestor versuri a văzut o cavalcadă de femei române trecând ca săgeata pe lângă dânsul.’’

 

În nota privind poezia Copăciarul, Bolintineanu explică că ’’Românii din Macedonia dau acest nume acelora dintre ei care şi-au uitat limba şi s-au dezromânit. Este o expresiune de dispreţ’’.

În observaţia ataşată poeziei Lupta păstorilor scriitorul subliniază despre obieiurile pastorale că: ‘’Nimic nu s-a schimbat de la Teocrite în datinile păstorilor. Lupta cântecelor există încă ca altădată, şi în limbajul simplu şi natural al păstorilor români adesea se vede expresiuni mai tot atât de ingenioase ca acele despre care Teocrite, Bion, Moscus se servă făcând să vorbească păstorii’’.

 

Scurta notă la San-Marina (satul Samarina în nordul Greciei de azi, lângă graniţa cu Albania– n.n.) spune că ‘’Este un oraş locuit de români. În această piesă se află tablouri reale ale vieţii păstorilor români’’. Nota poeziei Păstorul murind descrie relaţia păstorului aromân cu oile sale: ‘’Tandreţea păstorilor români macedoneni pentru oile lor este proverbială. Ei iubesc oile ca pe copiii lor. Când oile le mor, ei sunt tot atât de nenorociţi ca când le-ar fi murit copiii. Când oile sau miei sînt lîncezi, ei leîndreptează vorbe răsfăţătoare şi tinere. De unde se şi vede în cântecele lor oile vorbind cu stăpânii lor’’.

 

În remarca ce însoţeşte poezia La bălţat Bolintineanu explică titlul poemului: ‘’Nume ce românii din Macedonia dau unor adunări de seara între dânşii, ceea ce noi în România chemăm clacă (sublinierea autorului). Ei se adună înscopul de a lucra în comun pentru vreu nefericit; de multe ori pentr a facetrusoul unei fete sărace ce are să se mărite. În aceste adunări ei danţă, cântă sau spun basme, cinează’’.

 

Lingvistul aromân Teodor Capidan a constestat vizita poetului la Monastir (Bitolia), pentru că în centrul oraşului ar fi întâlnit numai magazine ale aromânilor, dar Teodor Vîrgolici crede că T.C. s-a înşelat în această privinţă,deoarece D.B. este foarte clar în privinţa prezenţei sale în acest oraş.

 

Comparând Macedonele cu Călătorie…, criticul literar Ion Roman aprecia că D.B. a fost mai util cauzei aromânilor cu însemnările de călătorie decât cu poeziile idilice.

 

SURSE:

I.Bălcescu Nicolae, Opere, VI Corespondenţă, ed. critică de G. Zane, ed. Academiei, Bucureşti, 1964, p. 229

II.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora ,Tipografia lucrătorilor asociaţi, Bucureşti, 1863, 190 p.

III.Bolintineanu Dimitrie, Călătorii, ed. îngrijită de Ion Roman, Minerva, colecţia ‘’Biblioteca pentru toţi’’, Bucureşti, 1968

IV.Bolintineanu Dimitrie, Opere, I Poezii, ediţie îngrijită, tabel cronologic, note şi comentarii de Teodor Vârgolici,studiu introductiv de Paul Cornea, ed. Minerva, colecţia ‘’Scriitori români’’, Bucureşti, 1981, (p. LV; p. 910-913)

V.Georgescu-Tistu N., Ion Ghica scriitorul, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1935, p.150.

VI.Haneş Petre, Dimitrie Bolintineanu, 1915, ‘’Studii literare’’, Universala Alcalay & Co, Bucureşti, 1925, pp. 133-162

VII.Iorga Nicolae, Istoria literaturii române din veacul al XIX lea, I-II, Bucureşti, 1907-1909

VIII. Petraşcu Nicolae, Dimitrie Bolintineanu, Tipografia Bucovina, Bucureşti, (1932), pp. 79-87

IX.Roman Ion, Dimitrie Bolintineanu, Tineretului, Bucureşti, 1962, pp. 113-120

X. Vârgolici Teodor, Introducere în opera lui Dimitrie Bolintineanu, Minerva, Bucureşti, 1972, pp.184-189

184-189

Poezii de C. Colimitra în română

Vineri, 16 Septembrie 2011 14:54

În 1994 scriitorul aromân Constantin Colimitra publica în SUA volumul Mozaic cu 106 poezii în română, din care am selectat următoarele 30: Mozaic, Te caut, Sire Mihai, Eva, Părinte Sat, Prietenie, Statuia libertăţii, Americă, Venus, Galateia II, Prometeu, Iia, Smerită Tismană, Brâncuşi, Unire, Ţie, Ovidiu; Are papu, Hristos a înviat, Manol; Ţie, John Wayne; Crăciunul e, Prietene,Întâia temelie, Eu sunt Roşiorul, Plecat-am nouă, Mi-e Ţara cu mâinile- cătuşe, Ce-Ţi doresc, Cadrilaterul II, Frae Ioane, Balada Luceafărului.

 


Mozaic


Poezii – Mozaic, idei diferite

Aşa cum de muză au fost inspirate,

Apoi în cuvinte-n expresii î-mbrăcate

Şi-n stihuri cu rimă şi ritm, rânduite.

 

Poetul fiinţă de Domnul aleasă

Să umble cu capul prin nori, printre stele

S-asemuie-ndată cu una din ele

Iubita-i de suflet, iubita mireasă.

 

Tot lui hărăzit-îi să cânte din liră

Eroice fapte, viaţa în toate

Şi doruri şi vise, dar fără-a socoate

Că ei: muritorii l-admiră.

 

Păşeşte pe-o cale, pe-un drum care-ndreaptă

Spre cea ce se cheamă de mult veşnicie.

Divina scânteie din vreme, el ştie

Că e har şi e dată de-o minte-nţeleaptă.

 

Nu-i pasă de viaţă, nu-i pasă de soartă

La muza- icoană adesea se-nchină,

Să aibă în vers cât mai multă lumină

Ce şi-acest Mozaic cu fală o poartă.

(Sublinierea aparţine autorului – n. n.)

Transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări sau mule (catâri) era încă, alături de oierit, la începutul de secol XX ocupaţia de bază a fărşeroţilor din sudul Albaniei.

Apelul Comunităţii Române din Coriţa din 1909 – Documente

Am primit de la vărul meu Costel Teja copiile xerox a două documente: un Apel din 1909 al conducerii Comunităţii aromânilor din Corceaua (Korce albanez) referitor la construirea unei biserici comunitare în oraş şi o Procură din 1911 pe numele preotului Haralambie Balamace referitoare la colectarea de fonduri în scopul proclamat cu doi ani înainte. Cele două evenimente aveau loc într-o epocă în care Albania şi Macedonia erau încă ultimele provincii otomane din Balcani, iar aromânii din Balcani se aflau sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol/Istanbul, situată în cartierul Fanar din capitala sultanilor. La scurt timp după aceste evenimente comunitare, în contextul războaielor balcanice (1912-1913), preotul H. Balamace avea să fie ucis de antarţii (paramilitarii) greci, pentru că refuzase să oficieze slujba în limba greacă. Andrei Balamace era revizor (inspector) al şcolilor finanţate de guvernul român în imperiul otoman.

 

COMUNITATEA ROMÂNĂ DIN CORIŢA

Comitetul însărcinat cu lansarea listelor de subscripţie pentru strângerea fondului necesar a ridicărei unei biserici româneşti în oraşul Coriţa

APEL

MULT STIMATE DOMNULE,

Comunitatea română din oraşul Coriţa dimpreună cu comunităţile româneşti din împrejurimi formează unul din centrele cele mai importante ale românilor Otomani din Turcia.

Dela înfiinţarea şcoalei româneşti în aceste părţi, conducătorii şi membrii comunităţilor noastre ’şi-au dat toate silinţele ca, cu slabele lor puteri, să’şi poată face datoria faţă de cauza românească. Şi graţia acelor sforţări, causa românească din acest centru – cu toate fluctuaţiunile prin cari a trecut ea – a mers până acum progresând.

Cu deosebire în ultimii anid grea încercare pentru românii din Turcia, când de pe urma samavolniciilor bandelor greceşti şi a terorizmului călugărilor din Fanar, multe centre româneşti au suferit mari pierderi, iar alte comunităţi au fost aproape desfiinţate, românii din acest centru au ţinut sus stindardul nostru naţional – cultural şi, nu numai că ei n’au fost isgoniţi din şcoli şi biserici – cum s’a făcut în alte părţi – ci din contră, românii au reuşit să se facă stăpâni pe şcoli şi biserici în comunele lor şi să dea afară pe partizanii panhelenizmului. Cu alte cuvinte ne permitem să spunem că românii Otomani din acest centru ’şi-au făcut până acum datoria până la un punct oarecare şi sperăm să’şi facă datoria faţă de neam până la urmă.

Pentru ca comunităţile româneşti din acest centru important însă să meargă progresând, aşa cum credem că doreşte fiecare român, se simte absolută nevoie de clădirea unei biserici în oraşul Coriţa.

Dar cum ridicarea acestui sfânt locaş va costa sume mari şi printre românii noştri din aceste părţi nu avem bogătaşi, iar pe de altă bine-făcătorilor noştri, cari fac mari sacrificii pentru întreţinerea cauzei româneşti din Turcia, neputându-şi adresa şi pentru această mare nevoe, înainte de a face ceva din propria noastră iniţiativă, comunitatea noastră a găsit cu cale să adreseze un călduros apel, la toţii bunii români şi amicii românizmului, ca fiecare să ne vie în ajutor pentru clădirea bisericii din Coriţa, care va fi pentru fala întregului românizm.

Spre aducerea la îndeplinire a acestui scop, Comunitatea noastră, în adunarea ei generală din 15 Noembrie a.c. ţinută în localul şcoalei, sub preşedinţia revizorului nostru D-l Andrei Balamace, a dat subsemnaţilor sarcina de a adresa acest apel şi a trimite aci alăturatele liste de subscripţie.

Subsemnaţii, convinşi de evlavia tradiţională a românilor, credem că apelul nostru va găsi ecou în inimele tutulora.

Evlaviei strămoşilor noştri se datoreşte ridicarea atâtor aşezăminte religioase şi culturale; şi nu ne temem de a fi desminţiţi, dacă spunem că ctitorii – aproape ale tutulor mănăstirilor şi bisericilor din Turcia acaparate azi de Patriarhia din fanar, sunt români.

Prin urmare nu ne îndoim, că descendenţii ai acelor plini de evlavie strămoşi, se vor grăbi să răspundă l a apelul nostru ca să putem aduce la îndeplinire acest sfânt scop, pentru care în numele comunităţii Vă mulţumim prin anticipaţie şi Vă vom fi pentru totodeauna recunoscători.

 

10 Decembrie 1909, Coriţa.

 

Preşedintele, Preotul Haralambie A. Balamace

Sub-preşedinte, Nacu N. Cocia

Casier, Spiru Teja

Prim secretar, Alexi Dina A. Vangheli

Al-doilea-secretar, Andrei Nastu

Consilieri-Controlori : Dina Pittu, Vasil C. Chicu

 

N.B. – E cunoscut că şi numele celor cari ajută cu cea mai mică sumă, vor fi pomenite la biserică odatăpe an, când este hramul bisericii.

Procuristul Comunităţii

 

 

Procură

 

Sub-semnaţii, Preşedinte, membri reprezentanţi ai comunităţii româneşti din oraşul Coriţa (Albania) şi membrii în Comitetul de iniţiativă pentru strângerea fondului necesar clădirei unei biserici româneşti în acest oraş, împuternicim pe compatriotul nostru d-l Epaminomta A. Balamace stabilit în România,pentru ca în numele comunităţii pe care o reprezentăm să lanseze liste de subscripţie la toţi bunii români şi toţi bunii creştini şi la toţi amicii cauzei româneşti din Turcia, spre a mări fondul necesar pentru ridicarea unui locaş sfânt în cel mai important centru din Albania pentru Românii Macedoneni, în care să ne putem ruga lui Dumnezeu în limba noastră maternă.

Autorizăm pe d-l Ep. A. Balamace ca, la caz de nevoe să lanseze în numele comunităţii noastre – în acest scop – alt apel după cum va crede D-sa de cuviinţă.

D-l Epaminonda A. Balamace este autorizat ca, în numele comunităţii noastre şi al comitetului de iniţiativă să încaseze sumele subscrise de orice bun român şi creştin, să elibereze chitanţe întărite cu semnătura domniei-sale şi să depue sumele colectate la o casă de bancă din ţară pe numele comunităţii noastre, după cum a procedat şi până acum.

Drept care se dă d-lui Ep. A. Balamace această procură semnată de noi şi întărită cu sigiliul comunităţii noastre.

 

Coriţa, 8 Februarie 1911 unsprezece

 

Membrii din Comitetul de iniţiativă                 Secretar general, Milton Balamaci                         Eforii

 

 

Aplicat sigiliul Preşidenţiei Comunităţii

Româneşti din Coritza                                       Preşedinte, Preotul Haralambie A. Balamace       Aplicat                                                                                                                                                                          

                                                                                                                                                                 Sigiliul Eforiei      

                                                                                                                                                                  Şcoalelor şi

                                                                                                                                                                      Comunităţii

                                                                                                                                                               din Coritza

 

 

ss Alexi Dina Vanghely                                                                                                                     ss Niciu Vastu

’’ Spiru Teja                                                                                                                                        ’’   Nachi D. Faţe

’’ Nacu A. Cocia                                                                                                                                 ’’ Nasta Beciu

’’ Dinu Pitu                                                                                                                                     ’’SpiruF. Balamace

’’ Vasilachi Chiacu                                                                                                                              ’’ Kendra Pipa

’’ Andrea Vastu                                                                                                                              

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required