Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: papă
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1999, istoricul și diplomatul român cu origini aromâne Neagu Djuvara (1916 București - ) a publicat lucrarea O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri.

 

În capitolul Revolta Asăneștilor și ”regatul vlahilor și bulgarilor”, N. D. face și o scurtă prezentare a statului întemeiat în 1185 de frații aromâni / vlahi Asan și Petru, conducătorii răscoalei victorioase a aromânilor și bulgarilor din munții Balcani împotriva dominației Imperiului Bizantin.



<Cumanii* au pătruns până în Bulgaria** – Bulgaria care nu mai există ca stat independent de la fioroasa represiune a împăratului bizantin Vasile II zis Bulgaroctonul*** – (o urmă o reprezintă, de pildă, localitatea Kumanovo, unde s-au întâlnit în anii ’90 negociatorii militari ai Iugoslaviei și NATO!). Or, în toată acea regiune mai trăia încă o importantă populație de limbă română care, fără îndoială, păstrase un contact neîntrerupt cu românii de la Nord de Dunăre. Acești valahi se îndeletniceau în special cu creșterea oilor, de unde, cu vremea, termenul de vlah a devenit, la bulgari și la greci, sinonim cu cioban.


În 1185, doi frați vlahi din regiunea Târnovo****, Petru și Asan, certați pe motive fiscale cu împăratul bizantin Isaac Anghelos*****, și fiindcă acesta refuzase continuarea unui serviciu militar al acestor vlahi în armata bizantină, asmuțesc ținutul întreg, și pe vlahi, și pe bulgari, împotriva împărăției. Cum, după doi ani de lupte, soarta armelor le e potrivnică, trec Dunărea și se întorc de acolo cu alți români și cu călărime cumană, iar după un timp, îi înving pe bizantini. Această imediată alianță româno-cumană mă face să cred că acei frați vlahi din Târnovo aveau cu căpeteniile cumane o legătură mai veche, poate chiar o încuscrire, întrucât numele Asan e cuman. Petru****** și Asan******* vor prelua coroana foștilor țari bulgari, căci aceasta reprezenta tradiția statală a locului, întreruptă de bizantini cu două sute de ani în urmă. Un al treilea frate, Ioniță********, zis pe grecește Kaloioannes, adică cel Frumos (sau cel Viteaz?) duce și mai departe ambiția familiei, obținând o coroană regală de la marele papa Innocentiu III*********. Corespondența dintre papa și Ioniță dovedește clar că acesta din urmă își reclama originea sa romană și că papa o recunoștea (se știe ce bine informată a fost întotdeauna papalitatea!). Lucrurile se vor încurca însă în urma cuceririi Constantinopolului, în 1204, de către cruciații celei de-a patra cruciade, deviate de al drumul ei de lăcomia și viclenia venețienilor. (Eveniment dramatic cu consecințe incalculabile, căci de atunci s-au învrăjbit atât de rău Bisericile din Apus și Răsărit, catolicii și ortodocșii, încât nu s-au mai putut împăca nici până azi.) Ioniță va părăsi obediența romană pentru a reveni la ascultarea față de patriarhul grec (refugiat la Niceea**********, în Asia Mică) și, purtând război cu cruciații, cu frâncii, în 1205, îl va învinge, la Adrianopol***********, pe împăratul latin Baldovin de Flandra**************, care va pieri în beciurile de la Târnovo. Dar statul Asăneștilor*************, instalat în tradiția politică și culturală a primului țarat bulgar, nu va mai fi cunoscut după Ioniță ca ”regat al vlahilor și bulgarilor”, ci numai ca al ”doilea țarat bulgar”, participarea  inițailă a românilor la această mare înfăptuire fiind cu vremea estompată, până la a permite afirmația (chiar ridicolă) a une anumite istoriografii bulgare, că a fost vorba de un ”regat al bulgarilor și al ciobanilor”…>


 

SURSA

Neagu Djuvara, O scurtă istorie a poporului roman povestită celor tineri, ediția VII, editura Humanitas / seria Istorie, București, 2008, pp. 44-45.

 


NOTE M.T.

*Cumani – Populație turcică care în secolul XI a venit din steeple nord-pontice și s-a așezat pe teritoriul de azi al României, de unde făceau incursiuni peste Dunăre, în Imperiul Bizantin.

**Bulgaria – Poporul turanic al bulgarilor a venit din steeple nord-pontice și s-a așezat în 681 pe teritoriul dintre Dunăre și munții Balcani. Aici a fost asimilat în timp de slavii așezați după 602, dând numele și elita militară poporului ce se va forma. În 863 cneazul Boris I a decis creștinarea în rit ortodox. În 917 cneazul Simeon cel Mare s-a proclamat țar / cezar / împărat.

***Vasile II (976-1025) – Supranumit Bulgaroctonul = Omorâtorul de bulgari, după ce în 1118 a desființat țaratul bulgar. Membru al dinastiei Macedonene (867-1056), în timpul domniei sale, Imperiul Bizantin clasic a atins apogeul puterii.

****Târnovo – Orașul Veliko Târnovo din centrul Bulgariei de azi a fost capitala celui de-al doilea țarat bulgar (1185-1393), fiind cunoscut și ca ”Orașul Țarilor”.

*****Isaac Anghelos (1185-1195) – Întemeietor al dinastiei Anghelos (1185-1204).

******Petru – A avut două domnii: 1185-1187 și 1196-1197. A fost asasinat de boieri.

*******Asan (1187-1196).- A fost asasinat de boieri.

********Ioniță (1197-1207) – A fost asasinat de un comandant cuman.

*********Innocentiu III (1198-1216) (laic Lotario, conte de Segni) – În timpul pontificatului său a fost inițiată Cruciada IV împotriva musulmanilor din Orientul Apropiat, care a fost însă deviată împotriva Imperiului Bizantin.

**********Niceea – Azi Iznik, în nord-vestul Asiei Mici turcești. A fost capitala Imperiului Bizantin între 1204 și 1261, când Mihail VIII Paleologul (1261-1282) a recucerit Constantinopolul.

***********Adrianopol- Azi Edirne, în Turcia europeană. Era unul din marile orașe ale Imperiului Bizantin.

************Balduin de Flandra – Conte de Flandra (regiunea vorbitoare de flamandă/olandeză  în Belgia). Primul împărat (1204-1205) al Imperiului latin de Constantinopol, întemeiat de cavalerii catolici ai Cruciadei IV, care au cucerit capitala Imperiului Bizantin în 1204.

*************Asăneștii – Dinastia lor a durat până în 1258, moment din care tronul a fost preluat de țari de origine bulgară până la cucerirea otomană din 1396.

<(…)

Dicționar bizantin*: vlah=barbar

Am spune chiar, vorbind despre romanitate: dimpotrivă. În chip surprinzător, bizantinii nu găsesc în originea romană a românilor, pe care o cunosc și, prin Ioan Kinnamos**, sînt cei dintîi care să o ateste, un temei de solidaritate cu strămoșii nostri, deși ei înșiși se socotesc și se numesc romei, adică romani. Înverșunarea cu care bizantinii se obstinează să vadă în români o etnie barbară, străină de Imperiu și numai tolerată nu-și are egal decât în literatura maghiară despre românii din Transilvania. În pofida faptului că românii se numesc ei înșiși români, în toate dialectele și graiurile lor, fie nord-dunărene, fie balcanice – drom.*** rumâni, arom.**** arumăni și rumăni, istr.***** rumeri – bizantinii îi desemnează prin etnonimul de împrumut slav vlahi. La nivelul literaturii culte numeroase sînt mărturiile despre atitudinea de ostilitate a bizantinilor față de aspirația românilor în conservarea și afirmarea identității lor romanice. Un Kekaumenos******, de pildă, tipul „bizantinului de mijloc” din secolul al XI lea (P. Lemerle*******), om de cultură mediocră și tocmai din această pricină reprezentativ pentru mentatlitatea comună, vede în vlahi urmași ai dacilor și besilor******** care s-au răzvrătit și altă data împotriva romanilor, referindu-se expres la războiele dacice ale lui Traian și la victoriile sale asupra lui Decebal. În concepția lui Kekaumenos, moștenirea Romei revine integral romeilor, bizantinilor și niciodată vlahilor, românilor. La fel de semnificativă este atitudinea față de români a lui Nichita Choniates*********, în secolul al XIII lea: în vreme ce Innocențiu al III lea********** face din conștiința romanității vlahilor lui Ioniță-Caloian*********** un argument în favoarea unirii lor bisericești cu Roma și a reintegrării lor în ordinea politică mondială legitimată de papalitate, istoricul bizantin păstrează o tăcere desăvârșită asupra legăturilor dintre scaunul pontifical și Tărnovo************, privindu-i pe vlahi numai ca inițiatorii coaliției barbare româno-bulgaro-cumane************* îndreptate împotriva Bizanțului. În secolul al XV lea, un alt scriitor bizantin, Ioan Canabutzes, ne oferă și argumentul ideologic al acestei clasificări: „noțiunea de barbar se definește nu prin credință, ci prin neam, limbă, orînduire politică și cultură”; formulată în asemenea termini, condiția barbară nu poate fi depășită decît, evident, prin bizantinizare integrală.


Reciproca aversiune vlaho-bizantină

A doua noastră constatare va fi deci aceea că bizantinii au exclus pe români din rîndul moștenitorilor legitimi ai Romei, contestîndu-le libertatea politică și culturală la care aspirau în virtutea romanității lor și asimilîndu-i cu barbarii. Nici această atitudine nu este altceva decît expresia unei rațiuni de stat, ultima consecință a unei evoluții care-și are principiul determinant în însăși esența sistemului politic bizantin, în ideea bizantină care-i respinge, prin natură, pe români. Bizanțul a devenit ceea ce a fost, un stat monarhic, teocratic, de tip oriental, numai după ce s-a desprins de Roma, de tradiția politică și culturală pe care aceasta o reprezenta și a adoptat elenismul. Din trecutul său roman, Imperiul transferat pe Bosfor, în lumea greacă, a păstrat numai numele, principiu de unitate și legitimare a aspirației sale la organizarea politică a lumii sub egida sa, fiind în realitate un imperiu elenistic de limbă greacă și religie creștină. Romanitatea daco-iliriană**************, ultimul bastion al vechii Romei latine în Orient, a împiedicat până în secolul al VII lea această evoluție. Numai după anihilarea ei, prin barbarii avari, slavi și bulgari***************, afirmarea Constantinopolului ca unic centru de autoritate politică, prin împărat și bisericească, prin patriarhul ecumenic, devine deplină. În atitudinea Bizanțului față de români, urmașii acestei romanități orientale, ostile elenizării și legate de creștinătatea latină occidentală, găsim ecoul acestei vechi antinomii.

Că așa stau lucrurile o dovedește și atitudinea românilor față de Bizanț. În toate dialectele și graiurile românilor, atît în cele de la nord de Dunăre, cît și în cele balcanice, biuzantinii nu sînt numiți niciodată altfel decît greci, iar statul bizantin este în toate timpurile pentru români împărăția grecească. Acest mod de a particulariza în fond Imperiul bizantin cuprinde o implicită contestare a aspirației bizantine la universalitate; el reprezintă o moștenire a românilor din vremea Imperiului încă latin și s-a transmis, prin ei, slavilor și bulgarilor. Definirea Imperiului bizantin ca imperiu grecesc este un loc comun în gîndirea politică a Occidentului romano-catolic; în romanitatea lor, pe care o opun grecității bizantine, românii puteau găsi deci temeiuri de apropiere cu Apusul. Din punctul de vedere al Constantinopolului, rezerva ostilă față de vlahi apare așadar deplin justificată.


Efectele respingerii constantinopolitane: apariția unei noi națiuni

Unii istorici bisericești au căutat, din prejudecată confesională, să demonstreze că, deși de limbă latină, românii au fost dacă nu din capul locului, de foarte devreme sub jurisdicția legitimă a Constantinopolului grecesc. Nu credem că așa stau lucrurile. Puținele mărturii pe care le avem despre creștinismul din Illyricum pledează pentru idea opusă, pentru romanitatea acestui creștinism. Nu numai cele mai vechi obiecte creștine descoperite pe teritoriul Daciei traiane vădesc orientarea populației către Italia, Pannonia****************, Illyricum, dar și personalitățile eclesiastice cunoscute, un Nicetas din Remesiana*****************, un Dionisius Exiguus****************** se arată strîns legați, cum era și firesc, de creștinătatea occidentală. Acești străromâni, cum încerca să-I numească un învățat prelat contemporan, au fost desigur ortodocși, dar nu pentru că țineau de biserica constantinopolitană, atât de supusă rătăcirilor*******************, ci tocmai pentru că păzeau dreapta credință apărată, împotriva Constantinopolului de către papalitate. Intrarea românilor sub jurisdicția bisericească a capitalei bizantine s-a făcut mai târziu, prin slavo-bulgarii creștinați pe cale politică de Imperiu și subordonați lui.

Cristalizarea românilor ca popor romanic nou, etnogeneza românească nu datorează Bizanțului un principiu formativ, ci numai unul negativ, de respingere. Românii au devenit români, pentru că Imperiul bizantin a dorit să vadă în ei vlahi barbari și nu cetățeni ai săi de limbă latină. Așa stînd lucrurile, rolul Bizanțului în etnogeneza noastră este profund diferit de cel pe care el l-a jucat în formarea altor popoare, ca de pildă în formarea poporului bulgar, căruia i-a oferit un model de organizare politică.menit să favorizeze deopotrivă fuziunea întru creștinism a slavilor de sud-est și a bulgarilor turanici********************. Impunând numele etnic de vlahi tuturor românilor, Bizanțul a recunoscut formarea unei națiuni, i-a dat conceptul, am spune, în conștiința europeană a vremii.

(…)


Românii se definesc prin acte de independență

După căderea primului stat bulgar, românii din „toată Bulgaria” au format, din porunca lui Vasile al II lea*********************, o dioceză aparte, o episcopie cu sediul la Vranje**********************, subordonată Ohridei, vechea Prima Justiniana***********************. Este îndoielnic că jurisdicția Ohridei s-a extins și la nord de Dunăre, deși unii cercetători din trecut au afirmat, pe baze documentare dovedite fragile, acest lucru. Cu excepția românilor balcanici propriu-ziși, restul românilor sud-dunăreni, aromâni și megleno************************-români au fost prinși parte în biserica greacă bizantină devenind purtători ai culturii grecești, fără să-și uite limba „vulgară” romanică*************************, parte în bisericile bulgară și sîrbească, devenind purtători ai respectivelor culturi și unii și alții supuși treptat deznaționalizării. Crearea unui episcopat românesc în sudul Dunării a rămas, chiar în perioada de renaștere națională a aromânilor, susținuți de statul român**************************, un deziderat fără sorți de împlinire.

Disputat între Bizanț și Roma din nou în secolul al XIII lea și al al XIV lea, spațiul iliro-dacic și românii din cuprinsul  lui au înclinat și bisericește și politic cînd spre Occident, cînd spre Răsăritul bizantin. Atît papalitatea, cît și Bizanțul îi descoperă acum pe românii din vechea Dacie, ca și pe cei din Balcani, ca pe un element politic și militar viguros, în plin avînt evolutiv, căutînd să-i atragă de partea lor. (…)

În inima Bizanțului, încadrați de veacuri în tradițiile bisericești și culturale slavo-bulgare, puternic impregnați de mentalitatea bizantină, de viziunea bizantină asupra lumii, Asăneștii se ridică în această epocă împotriva Bizanțului și romanitatea lor este încă destul de puternică pentru a oferi un punct de sprijin papalității pentru răsturnarea acestei carcase de civilizație care acoperă amintirea originilor romane și firească apropiere de Roma pe care ea o dictează din adîncuri, adăugîndu-se motivelor de natură circumstanțială, politice.

(…)>

 


SURSA

Nicolae Șerban Tanașoca, Cît de bizantină este civilizația românească?, Almanah estival ”Luceafărul” 1987, București, pp. 162-163, 166.

 


NOTE M.T.

*Imperiul Bizantin= Bizanțul a fost o colonie grecească fondată în secolul VII î. H. pe țărmul european al strâmtorii Bosfor, care separă Peninsula Balcanică de Peninsula Asia Mică. În această locație împăratul roman Constantin cel Mare fondează în 330 orașul Constantinopol, numit și Noua Romă. După împărțirea Imperiului Roman în 395, orașul devine capitala părții răsăritene. În această zonă începuse, după edictul de oficializare a religiei creștine dat de Constantin în 313,  un lung proces de creștinare în limba greacă sub conducerea patriarhului de la Constantinopol. Acest proces se va definitiva în secolul VII, după ocuparea Peninsulei Balcanice de către slavi și întreruperea legăturilor cu partea occidentală a imperiului, prăbușită în secolul V sub loviturile popoarelor migratoare și unde creștinismul se propagase în limba latină sub conducerea papei de la Roma. În noua sa formă culturală Imperiul Roman de Răsărit va fi numit de istoricii moderni Imperiul Bizantin, al cărui sfârșit va fi reprezentat de cucerirea orașului în 1453 de către turcii otomani, care îl vor numi Istanbul.

**Ioan Kinnamos (1143-1200)= Apropiat al împăratului bizantin Manuel Comnenul. A scris Faptele lui Ioan și Manuel Comnenul, care acoperă perioada 1118-1176. El îi menționează pe numeroșii vlahi din armata lui Manuel trimisă împotriva regatului Ungariei în 1166.

***drom.=dacoromân

****arom.=aromân

****istr.=istroromân (peninsula Istria din NV Croației)

******Kekaumenos=Probabil general, autor pe la 1078 al lucrării politico-militare Strategikon, în care menționează revolta antibizantină din 1066 a vlahilor din Tesalia, regiune din Grecia centrală.

*******Paul Lemerle (1903-1989)=Bizantinist francez, președintele fondator al International Association of Byzantine Studies.

********Besi=Trib tracic așezat pe râul Marița, între munții Balcani și Rodopi, integrat în provincia romană Tracia după lupte crîncene în perioada 72 î. H. – 46 d.H.

*********Nichita Choniates (1155-1216)=Demnitar în timpul dinastiei bizantine Anghelos. Autor al lucrării Istoria în care menționează răscoala antibizantină din 1185 a vlahilor și bulgarilor conduși de frații vlahi Petru și Asan, care vor întemeia un stat care se va bulgariza după moartea în 12907 a celui de-al treilea frate, Ioniță.

***********Innocențiu III=Papă (1198-1216) i-a recunoscut lui Ioniță doar titlul de rege al vlahilor și bulgarilor, și nu cel imperial cerut de mezinul Asăneștilor, cu care a întreținut corespondență.

************Tărnovo=Capitala statului Asăneștilor, în Bulgaria centrală.

************Ioniță Caloian=Conducător al vlahilor și bulgarilor (1197-1207) după asasinarea fraților săi în 1196 și 1197 de către boieri. Asasinat la rândul său de un commandant cuman în războiul cu Imperiul Latin de Constantinopol, creat după cucerirea în 1204 a capitalei bizantine de către cavalerii occidentali ai Cruciadei IV.

*************Cuman=Popor turcic care în a doua jumătate a secolului XI a luat locul pecenegilor în dominația asupra teritoriilor viitoarelor state românești Moldova și Țara Românească până la înfrângerea în fața tătarilor din 1223

**************Ilir=Popor indo-european așezat pe teritoriul fostei Iugoslavii, supus de romani în perioada sec. I î. H. – I d.H. și integrat în provincia Illyricum.

***************Bulgar=Popor turanic care s-a așezat pe teritoriul Bulgariei de azi în 681, impunându-și dominația asupra slavilor care distruseseră definitiv în 602 frontiera dunăreană a Imperiului Bizantin.

****************Pannonia=Provincie romană pe teritoriul Ungariei de azi, având frontieră externă pe Dunăre.

*****************Nicetas din Remesiana (335-414)=Episcop și sfânt în Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică,  astăzi Bela-Planka în provincial Voivodina din Serbia.

******************Dionisius Exiguus (470-544)=Călugăr născut în provincia bizantină Scytia Minor, Dobrogea de astăzi, care după anul 500 a trăit la Roma, unde a inventat cronologia creștină și a tradus din greacă în latină legislație bisericească.

*******************rătăcire=erezie sau deviație de la dogma bisericii, condamnată în cele șapte concilii ecumenice din mileniul I.

********************Hanul bulgar Boris (852-889) s-a creștinat în rit ortodox sub numele de Mihail, luând titlul de cneaz și impunând ortodoxia supușilor săi bulgari și slavi. Cneazul Simeon cel Mare (893-927) s-a proclamat în 917 țar, termen slav derivat din latinescul caesar , echivalentul titlului bizantin de împărat.

*********************Vasile II=Împărat bizantin (976-1025) care a distrus primul țarat bulgar și a fost supranumit Bulgaroctonul (Omorâtorul de bulgari), în timpul căruia Imperiul Bizantin a recuperat teritoriile balcanice pierdute în secolul VII.

**********************Vranje=Oraș în sudul Serbiei.

***********************Ohrida=Oraș în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, sediul arhiepiscopiei ortodoxe înființate în 535 de împăratul bizantin Justinian cu numele de Prima Justiniana.

************************Meglenia=Regiune formată din câteva sate la frontierele dintre Bulgaria, Grecia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

*************************„Vulgară” romanică=Latina populară vorbită în provinciile imperiului roman.

**************************1864-1913. 

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required