Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: român
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1899, scriitorul Petru Vulcan publica în ’’Revista Pindul’’ piesa de teatru Furlji (Hoţii). Subtitlul piesei, care a apărut în şapte numere ale revistei lunare din Bucureşti, este Dramă armănească tu trei acti. Piesa publicată cuprinde doar cele XI scene ale actului I şi scena I din actul II, subiectul fiind reluat în romanul Armâna.


Ea a fost republicată ca Addendum la romanul Armâna de editura Cartea Aromână din New York în anul 1996. În ’’Notă di la Editor’’ se constată trei chestiuni: iniţial personajul feminin Nusha se numea Nushca, la sfârşitul părţilor publicate notează data scrieirii care coincide cu numărul revistei şi se observă că a textul a fost scris în grabă. Pornind de la aceste chestiuni, editorul conchide că scria fiecare episod în luna în care îl publica şi a terminat redactarea când revista şi-a încetat apariţia la numărul 10-11.


Editorul a înlocuit în textul republicat următoarele cuvinte româneşti cu cuvinte aromâneşti : macedo-român/armăn; sticlă/shishi; pun/bag; acum/tora; plictist/bizirsit; rog/pălăcărsescu; plec/fug; hiară/zulapi;arăt/aspun; deal/dzeană; răstornu/tornu, arucutescu.


Acţiunea piesei are loc în jurul anului 1880, în localitatea Târnovo din provincia otomană Macedonia.


Personajele piesei sunt: Chendra (Andrei), fărşerot de 40 de ani; Tegu, fiul său de 20 de ani; Lala, grămostean filogrec de 50 de ani; Bia, soţia sa de 40 de ani; Nusha, fiica lor de 18 ani; Hristu şi Pitrachi, nepoţi ai lui Lala de 19 ani; Tuli, Shcreta şi Gushu, tovarăşi ai lui Tegu; Sima, cioban de 50 de ani; popor aromân: fărşeroţi, grămusteani, albanezi, femei, tinere, tineri.


Actul I se petrece în casa lui Lala, la care vine Chendra să-i peţească fata pentru fiul său. Tegu îi scrisese tatălui o scrisoare în aromână în care îl anunţa că terminase cursurile şi că urma să vină ca dascăl în satul natal. Tegu îi dezvăluia tatălui vechea lui dragoste pentru Nusha şi-i cerea să o peţească la tatăl acesteia. Încă înainte ca Chendra să-şi prezinte motivul venirii sale, Lala se dezice de originea sa aromână, considerându-se grec. Chendra îşi calcă pe inimă şi-i prezintă lui Lala cererea în căsătorie, dar la refuzul categoric acestuia, îl avertizează că sentimentele sale antiaromâne nu vor rămâne fără consecinţe.

Ca urmare, Lala îl cheamă pe fărşerotul Sima, baciul ciobanilor săi, care făcuse armata în Serbia şi fusese şi căpitan de antarţi (paramilitari naţionalişti greci). Deşi se consideră aromân, acesta acceptă să-l apere pe Lala împotriva lui Chendra şi Tegu.

Apoi urmează cearta dintre Lala şi fiica sa, care, deşi urmase şcoala greacă, îi mărturiseşte dragostea pentru locurile natale aromâne şi îşi afirmă identitatea aromână moştenită de la mama sa.

În dispută intervine şi soţia lui Lala, care susţine iubirea fetei sale pentru Tegu, pe care-l consideră ’’atsel cama gioni shi cama mushat ficior din hoara-a noastră’’ (cel mai capabil şi cel mai frumos băiat din satul nostru). Furios, Lala pleacă la Sima ca ’’s-vă ndreg shi dzinirli shi cuscrul a vostru’’ (să vă aranjez şi ginerele şi cuscrul vostru).

Rămase singure, mama îi promite fiicei că va interveni şi ’’tuti pi chefea ta va si s-facă’’ (toate după dorinţa ta se vor face).

Rămasă singură, Nusha deplânge ideea tatălui că familia lor este una de greci şi-şi jură că va fi doar soţia lui Tegu pentru totdeauna.

Tegu apare pe neaşteptate în faţa Nushei şi cei doi tineri îşi mărturisesc dragostea în această scurtă întâlnire, întreruptă de Lala care intră cu arma în mână. Nusha se aruncă în faţa lui Tegu şi reuşeşte să-i smulgă arma din mână tatălui său. Tegu îşi cheamă tovarăşii pentru a-l duce pe Lala la judecată în pădure, cu aprobarea Nushei.


Scena I din actul II se petrece la stâna lui Lala, având ca personaje pe nepoţii acestuia. Hristu îi povesteşte lui Pitrachi cum îl văzuse pe unchiul lor dându-i galbeni lui Simu, iar acesta îl asigura că ’’mini nu va s-mor pănă tsi nu va născărsescu loclu di fărshirots’’ (eu nu voi muri până nu voi curăţa pământul de fărşeroţi). Apoi, acelaşi Hristu surprinsese plecarea de acasă a lui Lala cu Tegu şi tovarăşii acestuia,precum şi întâlnirea lui Tegu cu Simu, care-l felicita pentru viitoarea căsătorie: ’’S-bănadz s-vă nchirdăsits. Ah, tsi malamă di nveastă va s-ljai!Nushai-i un anghil, bre gione.’’ (Să trăiţi, să vă meargă bine. Ah, ce soţie de aur vei lua!Nusha-i un înger, măi june’’. Cu toate acestea, Pitrachi îi mărturiseşte lui Hristu dragostea lui pentru verişoara Nusha , a cărei voce cântătoare se apropie de stână. Hristu iese din scenă, lăsându-l pe Pitrachi să-i mărturisească Nushei dragostea sa.

Petru Vulcan, pe numele adevărat Petru Ghinu, s-a născut în satul Târnova din provincia otomană Macedonia, localitate aflată în apropierea oraşului Bitolia (fost Monastir). vulcan-petru


Anul naşterii este discutabil, el însuşi indicând 1869, în timp ce documente găsite după moartea lui indică 1866.


Clasele primare le face în şcoala greacă din satul natal.


Rămâne orfan de ambii părinţi încă din adolescenţă şi în 1880 se mută în România, moment în care îşi schimbă şi numele. Se stabileşte la Hinova, lângă Turnu Severin.


Urmează ’’Liceul Carol I’’ din Craiova şi începe în 1893 cursurile Facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti.


După un an se căsătoreşte cu Ana Rain cu care are cinci copii.


Înainte de a absolvi cursurile instituţiei de învăţământ superior se mută în 1897 la Constanţa, unde lucrează ca funcţionar la prefectura judeţului până la moarte. În judeţul recent alipit noului regat al României îşi va desfăşura activitatea culturală pe două direcţii: promovarea prezenţei româneşti în regiune şi promovarea problemei aromânilor în cadrul mai larg al ţării, unde această chestiune era mai puţin cunoscută.


Scrie în aromână doar volumul de poezii Lilice de la Pind (Flori de la Pind), pe care-l semnează ’’Picurarlu de la Pind’’ (Ciobanul de la Pind).


Volume de poezii publicate în româneşte sunt Zori, Raiana, Pontice. De asemenea, în româneşte publică romanele Dragomir, Armăna, Liliana, Fecioara, Genii Rele, Mizerabilii noştri, Psihologia socială povestirile Anecdote, Snoave, Medgee, Baba Sand, La Bacalaureat, piesele de teatru Asasinarea lui Ştefan Mihăileanu: Dramă originală în 4 acte şi 6 tablouri, Acropolis:Episod naţional al înfrăţirei greco-române: Într-un act, Drama de la Cafeneaua Macedonia, comedia Duelul, autobiografia Icoane de viaţă, note de călătorie Tropaeum Traiani şi Constantinopolul Semilunei: cu 28 de ilustraţiuni în text, cărţile Cauzele scăderei sentimentului religios şi adventismul : În atenţia Sfântului Sinod, Ion Bănescu, fost primar al oraşului Constanţa, Istoricul oraşului Constanţa. A publicat şi numeroase articole de interes cotidian: Biografia mea : Pentru urmaşii şi prietenii ce s'or interesade acel ce va fi dus de veci dintre ei; O polemică interesantă între Petre Grigorescu şi Petre Vulcan, Oameni şi lucruri din Dobrogea (Note şi impresii); Te-am aşteptat : [poezie; Virgil P. Andronescu : profesor, directorul Liceului Particular din Constanţ; Evoluţiune şi regres social în Dobroge, Discurs rostit la înmormântarea lui I. Bănesc, Evoluţiune şi regres social în Dobrogea.


Încă de la sosirea în poarta maritimă a ţării înfiinţează ’’Cercul literar Ovidiu’’, care editează revista ’’Ovidiu’’, ’’prima revistă literară dobrogeană’’ aşa cum o numea el.


În această revistă au publicat articole pe probleme aromâne, dar în română, scriitorii aromâni George Murnu, I. Papaghagi, dr. Şunda, Mia Adam (născută Tacit), Nicolae Batzaria etc. În revistă prezintă romanul Armăna, operă în care descrie caracterul, viaţa, obiceiurile, lupta pentru supravieţuirea limbii a aromânillor din Târnova. De asemenea, în 1903 publică articolul Patriotism artificial, în care critica politica externă românească pentru faptul de a nu fi ajutat revolta aromânilor din Cruşova conduşi de Pitu Guli împotriva stăpânirii otomane.


În 1900 a editat Almanahul Macedo-Român.


La 8 septembrie 1898 înfiinţează biblioteca publică din Constanţa, iar în 1906 editează primul Album Naţional al Dobrogei: 1866-1877-1906, iar în 1914 fondează revista "România de la mare".Îndeplineşte funcţiile de director al "Revistei poporului" şi secretar al Ligii Culturale. Colaborează la 20 de reviste şi ziare: "Familia", "Revista idealistă", "Adevarul", "Dimineaţa", "Lumea nouă", "Epoca', ‘’Dreptatea", "Peninsula Balcanică", "Tribuna Dobrogei", "Românul de la Pind", "Curierul Olteniei", "Poporul","Lumina". În mai 1916 fondează asociaţia ziariştilor constănţeni.


Încetează din viaţă la 4 februarie 1922.


SURSE

***, Petru Vulcan, Personalităţi dobrogene, Biblioteca Judeţeană Constanţa, http://www.biblioteca.ct.ro/personalitati_dobrogene/petru_vulcan.htm

Lascu Stoica, Petru Vulcan-animator al vieţii spirituale din Dobrogea, ‘’România de la Mare’’, nr 2, 1992, p. 16-17

Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri:Dina Cuvata, editura Cartea Aromână, New York, SUA, pp.XII-XIII

 

Vulcan Petru – Armăna / 1904

Marţi, 14 Iunie 2011 14:39

Romanul Armăna a fost publicat de Petru Vulcan în 1904 la Constanţa. De asemenea, a făcut o prezentare a acestei opere în revista ’’Ovidiu’’, editată de cercul literar ’’Ovidiu’’, instituţii culturale înfiinţate de el în oraşul de pe malul mării.


Romanul preia subiectul piesei de teatru Furlji (Hoţii), publicată de P.V. în revista ’’Pindul’’ din Bucureşti pe parcursul anului 1899. Piesa urma să aibe trei acte, dar au fost publicate doar actul I şi prima scenă din actul II, publicarea piesei încetând în momentul în care revista şi-a încetat apariţia.

Condutseare turistică – Tourist guide

Sâmbătă, 11 August 2012 16:22

Prin amabilitatea domnului Dumitru Garofil de la filiala Constanța a Comunității Aromâne din România voi prezenta un ghid turistic macedonean-englez-aromân, proiect susținut de ministerul culturii din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.


Titlul în aromână este Condutseare turistică, având ca subtitlu Calea spirituală di Struga, Vishni păn Beala di Supra.

Cele 8 pagini color ale ghidului prezintă obiective turistice monahale și bisericești medievale pe drumul marcat de orașul Struga și satele Vișni și Beala de Sus din zona sud-vestică a Macedoniei, la nord de lacul Ohrid și în apropierea graniței albaneze. Beala di Supra, adică Beala de Sus, este un sat aromân situat la altitudinea de 1400 m pe vechiul drum roman Via Egnatia și protejat de biserica cu hramul Sfintei Paraschiva.


Primul text în aromână este o urare de bun-venit adresată turiștilor, versiunea românească aparținându-mi.

Tinjisit vizitor,

Cafi un macar unoară, di napandica u vizită Struga diznău yine. Ashă irea di mult, ashă este shi aza. Struga este un di camacunoscut loc turistic tu Maciedonii, iu an di an in cama mare numer ospits di acasă shi nafoară. Struga cu aljei zona prezenteadză reon cai este mplin cu mushuteatse naturale, cu monumente culturale shi istoricie shi cu turisticie importantse shi raritate. Spiritu ali anoastă istoria shi tinjisirea cătă traditsia shi obiciae cu inspiratsie la cafi un di Strug este baza al anoastă disfatseare cătă cafi un cu bună intentsie shi andridzeare mushuteatsile, buneatsă shi hărisirea sli ampărtsăm cu alants. Di Struga s-fudze cu exlusivitate shi buna autseare aminte.

Cu disfaptă inimă u ashtiptăm Avoastă ghinivinish

Cu Tinjie

 „Stimat vizitator

Oricine, dacă măcar o dată a vizitat Struga, vine din nou. Așa era de mult, așa este și azi. Struga este unul din cele mai cunoscute obiective turistice din Macedonia, unde an de an vin în număr și mai mare oaspeți din țară și din străinătate. Struga și zona sa prezintă un peisaj care este plin de frumuseți naturale, de monumente culturale și istorice de importanță și specific turistică. Spiritul istoriei noastre și cinstirea tradiției și obiceiurilor inspiră fiecare locuitor din Struga pentru deschiderea noastră către oricine cu bună intenție și pentru a împărți cu ceilalți frumusețile, binele și bucuria. Din Struga se pleacă cu frumoase amintiri.

Cu inima deschisă așteptăm a voastră bună venire

Cu stimă.”

 

Al doilea text în aromână este o urare de revenire adresată turiștilor, versiunea românească aparținându-mi.

Scriarea poate sa avdaga, ma cafi ahurhitură are shi bitisirea. Ma, tuta tsi easti scriată, easte fapta di vreare, cu mare hăraua tsi ease di suflit. Pistupsesc ca shi noi, ni alts niscănts poate su discriptă, shi su scria tuta atsea tsi u are Stryga, ashă ca ma buna este sa s-veadă shi s-aduchească. Ma zborlu scriat armăne ti totăna, shi easte expresie ti tsiva tsi egzistă shi tsi poate su spună mash gheneratsiile. Ti atsea, aistă la s-hiba ningă una cheatră anghilicioasă bagata tu mozaicu di arta Machidunească di praistoria pănă aza.

Vinits napoi!!!!

„Scrierea poate să aducă ceva în plus, dar fiecare început are și sfârșit. Dar tot ce este scris este făcut cu dragoste, cu mare bucurie care vine din suflet. Cred că și noi, nu numai alții, putem să descriem și să scriem totul despre Struga, așa că mai bine este să se vadă și să se înțeleagă. Dar cuvântul scris rămâne pentru totdeauna și este expresia a ceva ce există și poate să fie spus doar de fiecare generație. De aceea, asta va fi încă o piatră strălucitoare pusă în mozaicul de artă din Macedonia din preistorie până azi.

Veniți din nou!!!!”

Regretatul jurnalist și scriitor român Radu Anton Roman (1948-2005) s-a preocupta din 1997 și de domeniul gastronomiei. În 2010 i-a fost publicată postum de editurile bcureștene Jurnalul și Paideia o antologie a gastronomiei românești. În secțiunea referitoare la Dobrogea, el a făcut referiri la contribuția aromânească la rețeta vestitei plăcinte din această regiune a României.


<Plăcinta dobrogeană

Poate cea mai celebră plăcintă românească, „cocătura” kir*-ilor tomitani**, dar și a oierilor ardeleni și aromâni din podișul Casimcei*** se plimbă prin toată țara, oprindu-se mai ales prin gări și bufetele piețelor sau oriunde mai dă de țuică. Nemții îi zic aiurea, mocanstrudel**** (creând confuzii supărătoare și culturale, căci mocanstrudelul lor altceva), iar tătarii îi spun mocanborek (n-am aflat cum îi spun ceilalți dobrogeni: italienii, turcii, grecii, polonezii, armenii, grecii, evreii, albanezii, bulgarii, lipovenii, haholii*****, țiganii, turiștii și necunoscuții).

Aluat:

  • 500 grame făină
  • 2-3 pahare de apă călduță (câtă primește)
  • puțină sare
  • untură, câtă primește

 

  • Se frământă bine, din făină, apă, untură și un praf de sare, o cocă potrivit de tare și se lasă 1 ceas, să se răcorească

 

Umplutură:

Greco-armână la rădăcină: o bucată de telemea, câteva linguri de griș, 3-4 ouă, mărar, mentă

 

  • Brânza se rade, grișul se fierbe separt cam 100 g la 1 jumătate chil de brânză, verdeață se toacă și toate se amestecă bine

Turco-tătară, cândva: carne toccata de vită sau de oaie, o farfurie plină și mai bine, 1-2 cepe tocate, 2 ouă, 2 linguri de smântână, sare, piper, cimbru, mentă, totul amestecat cum o da Allah

Plăcintă:

  • Carnea și ceapa se rumenesc în untură, apoi se freacă cu celelalte, ouă, smântână, condiment și ierburi tocate.
  • Se împarte aluatul în 6 părți egale (vă rog ca de aici încolo să lăsați poznele și chicotelile și să citiți atent, teaba e a naibii de complicate, dacă nu vă concentrate o să ratați lamentabil totul și o să dați, ca de obicei, vina pe mine, treabă oribilă de care eu, unul, m-am săturat, nu pentru asta m-am născut eu, ca să vină oricine și să mă tragă de izmene, să mă beștelească cum și de ce apucă, că iar plouă și că își uită Iuliana Ciugulea-Stănescu****** copiii la mare, dacă nu era soțul, Claudiu, ar fi uitat și cum o cheamă, în fond, am și alte rațiuni de a trăi, decât să tai plăcinta-n șase și nimănui să nu-i pese, poate am visat și eu cândva, poate că am iubit și am fost iubit, la rându-mi, poate că mi-am făcut planuri și iluzii, poate că n-am fost întotdeauna un ratat al teoriei sosurilor de anghinare, un „luzăr” al pedagogiei rântașului, dar cui îi pasă, trăiam într-o mare de singurătate și indiferență, Cristi Tabără a trecut la știri, în praimtaim, m-a lăsat singur cu Mișu Predescu, care, deși e de departe cel mai bun producător teve de la noi, inginer de motoare reci de la ei și mai știe și franțuzește, în afară de grătare nu recunoaște nimic din valorile lumii acesteia, ba mai rău, mănâncă supa de lășcuțe cu pâine, cui să las eu atâta rafinată cultură culinară, atâta subtilă artă gastronomică, atâta profundă și cuprinzătoare filozofie nutriționistă-alimentară dacă pe voi nici măcar plăcinta dobrogeană nu vă interesează?)
  • Se rotunjește cu podul palmei, apăsat, fiecare bucată, apoi se îmbracă în untură sleită și se mai lasă încă 1 oră, să se odihnească
  • Se unge masa, îmbelșugat, cu untură, și se întind pe rând 6 foi (de mărimea unei farfurii) se scaldă fiecare în untură și se astern una peste alta
  • Cu merdeneaua*******, se întind (unesc) 2 foi într-una singură (să limpezim: am avut 6 gogoloașe de aluat, le-am întins 6 foi unsuroase, din care, acum, unind câte 2, vom face 3 foi e cineva care n-a-nțeles?)
  • De-acum începe greul: deci, în clipa asta, avem 3 foi, perfect, o primă foaie se întinde… prin rotire prin aer! Da, da, așezând-o pe podul palmelor, foaia se rotește ca-ntr-o jonglerie chinezească până devine transparentă (nu-i de mirare că în familiile de plăcintari din Constanța – adevărate caste și dinastii – o fată ucenicește pe lângă mumă-sa până spre … patruzeci de ani!)
  • Se unge foaia iar cu untură (secretul acestei „cocături” cu origini aromâno-greco-ardeleano-turco-lipoveano-armeano-tătaro-germano-italiano etc. – Dobrogea fiind mai pestriță decât Balcanii și Levantul******** la un loc – e grăsimea multă, mereu întinsă peste tot) și se împăturește ca o batistă, cam de mărimea tăvii (tăvile tulceano-babadago*********-mangaliote sunt rotunde, uriașe și din aramă)
  • A doua foaie se întinde la fel, apoi se așază pe masa bine stropită cu făină
  • Pe mijlocul ei se potrivește prima foaie, cea împăturită, iar peste aceasta se întinde umplutura
  • Marginile largi ale foii de-a doua se ridică și acoperă, ca un sac, și foaie primă, și umplutură
  • Se întinde și foaia a treia, transparentă și imponderabilă ca o cupola de medusa, și se pune peste plăcintă – marginile se strecoară dedesubt –, am obținut în sfârșit acea roată care face din Dobrogea un simbol al pefecțiunii și bunului gust (sărat)
  • Se unge tava cu untură, se pune plăcinta, se scaldă și ea în grăsime și se dă la cuptor, pe foc bun

Plăcinta dobrogeană e de neconceput fără iaurt rece, gros să-l spargi cu picamerul. Și trebuie data mesei fierbinte, neapărat fierbinte, ca vârful Pricopanului**********în zilele de iulie din Mezozoic*********** și sânul domnișoarei Gulnaz (Trandafir delicat) în orice caz!>

 

SURSA

Radu Anton Roman, Poveștile bucătăriei românești, vol. I: Dobrogea și Câmpia Română, editura Jurnalul & editura Paideia, București, 2010, pp. 34-35.

 

 

NOTE M.T.

*kir – domn (limba greacă)

**Tomis – Denumirea antică grecească a orașului dobrogean Constanța.

***podișul Casimcea – podiș din județul dobrogean Tulcea

****mocani – Denumire data oierilor din sudul Ardealului care veneau în transhumanță în Dobrogea otomană din secolul XIX.

*****haholi – Denumire data de ruși rutenilor din sud-vestul Ucrainei.

******Iuliana Ciugulea – Realizatoare de emisiuni culturale tv.

*******merdenea - Rolă cilindrică din lemn, folosită la întinderea aluatului în foi. Spre deosebire de sucitorul simplu ca o vergea cilindrică și subțire, aceasta este mai groasă și prevăzută lateral cu mânere.

********Levant – Altă denumire pentru regiunea asiatică a Orientului Apropiat.

*********Babadag – Mic oraș din județul Tulcea.

**********Pricopan – Vârf în Munții Dobrogei, în apropierea orașului dunărean Măcin.

***********Mezozoic – Perioadă geologică care începe acum 250 milioane de ani și se încheie acum 65 milioane de ani.

<(…)

Vechiul Țarat al Asăneștilor

Arbănași este o așezare rurală, întemeiată de albanezii și grecii emigrați în zona Veliko Târnovo*, Bulgaria, în urma victoriei de la Clocotnița (Klokotnița, în bulgară), repurtată de Ioan Asan al II lea** în anul 1230, împotriva armatei conduse de despotul Epirului***, Teodor Anghelos Duca Comnenul, spune istoricul Nicolae Petrescu de la Muzeul Național de Istorie a României. Considerăm că este important să vorbim despre această regiune în care se află Arbănași, deoarece ea a făcut parte în secolul al XII lea d. Hr., din Țaratul*** vlaho-bulgar, denumit și Țaratul româno-bulgar de naționaliștii români și al Doilea imperiu bulgar**** de naționaliștii bulgari. În realitate, acesta a fost un stat multinațional, apărut în sudul Dunării, în 1186, odată cu victoria vlahilor (proto-românilor) răsculați împotriva Imperiului Bizantin și dispărut în 1258, prin înlocuirea dinastiei vlahe cu suveran cumani***** și bulgari. Sigur, în ciuda toponimiei locale, caracterul multinațional este negat de naționaliștii bulgari care afirmă că acest stat a fost ”bulgăresc” în sensul actual al cuvântului. Însă, slavii, se știe, au pătruns în bazinul Dunării de Jos începând cu secolul VI d. Hr., când s-au amestecat cu populațiile trace romanizate din Balcani, evoluând împreună, fapt demosntrat de lingvistică, toponimie și istoria bisericii. Vlahii (romanii, cum îi denumește împăratul Constantin al VII lea******, 905-959) adoptaseră deja creștinismul după introducerea sa în Imperiul Roman de Constantin cel Mare (325)******* și limba latină ca limbă religioasă. După creștinarea bulgarilor, limba bisericească și cea de stat a fost cea slavonă. Întemeietorii statului, vlahii Petru și Asan, au fost asasinați de boieri în 1196 și 1197, iar fratele lor, Ioniță Caloian******* s-a urcat pe tron și a consolidat granițele de la Carpații Meridionali până la râul Marița*********, de la Marea Neagră până aproape de Albania și obținând de la papă recunoașterea de rege al bulgarilor și românilor.

(...)>

 

SURSA

Maria Oprea, Arbănași: satul de piatră vechi de 500 de ani. Urmele unei populații albaneze stabilite în Bulgaria, ”Prietenul albanezului”, București, an XI, nr. 115, mai 2011, pp. 21-22.

 

 

NOTE M.T.

*Veliko Târnovo=Capitala țaratului Asăneștilor.

**Ioan Asan al II lea=Fiul lui Asan, în timpul domniei sale dintre anii 1218-1241 statul atingând maxima expansiune și putere în Peninsula Balcanică.

***Epir=Țară balcanică antică, a cărei parte nordică aparține azi Albaniei, iar cea sudică Greciei. În perioada 1205-1479 a constituit un principat, despotat în greacă, succesor al Imperiului Bizantin, ale cărui posesiuni europene fuseseră cucerite în 1204 de cavalerii catolici occidentali ai Cruciadei IV. Dinastiile Ducas, Comnenilor și Anghelilor au condus imperiul între 1059-1081, 1081-1185 și 1185-1204.

***Țar=Termen care reprezintă slavizarea cuvântului latin caesar, care desemna pe împărații romani și apoi bizantini.

****Primul Imperiul Bulgar= A fost proclamat în 917 de cneazul Simeon cel Mare și a fost cucerit de Imperiul Bizantin în 1018.

*****Cuman=Popor turcic care a preluat, în a doua jumătate a sec. XI, de la pecenegi dominația asupra teritoriilor viitoarelor state Moldova și Țara Românească, pe care o va pierde în favoarea tătarilor în secolul XIII.

******Constantin VII Porfirogenetul= Împărat bizantin între 912-959. Autor a patru lucrări politico-istorice, i-a menționat pe vlahi în De administrando imperio.

*******Constantin I cel Mare = Împărat roman între 306-337. A emis la Milano  în 313 Edictul de toleranță a religiei creștine. În 325 a convocat la Niceea (Turcia) primul din cele concilii ecumenice al bisericii creștine, unde s-au pus bazele sale dogmatice.

********Ioniță cel Frumos (Caloian în greacă) = A domnit între 1197-1207. A corespondat cu papa Innocențiu III, inițiatorul cruciadei IV în Țara Sfântă, care a fost deturnată spre cucerirea capitalei bizantine în 1204. A negociat cu papa trecerea la catolicism, solicitând acordarea titlui imperial, dar acesta l-a recunoscut doar ca rex Bulgarorum et Blachorum.

*********Râul Marița = Izvorăște din muntele Rila din sudul Bulgariei și se varsă în Marea Egee prin nordul Greciei. 

<Migrarea vlahilor la nord de Dunăre

 

A. Poziția lui Robert Roesler* (1871)

Invadarea și ocuparea Valahiei a fost liniștită și imperceptibilă, începutul ei, care trebuie să fi fost încă în perioada dominației cumane, neputând fi precizată. La fel de puțin menționată este și așezarea vlahilor** de sud pe pământul Greciei care a avut loc ca urmare a migrației albanezilor începând cu secolul al XII-lea. Multă vreme și mulți dintre ei au zăbovit doar o parte a anului pe văile și câmpiile țării care a fost numită apoi după numele lor Valahia***, considerând încă câmpiile din Haemus**** drept adevărata patrie, cămin părintesc, până să ajungă la așezări stabile în nord. Așa migrează și astăzi mocanii***** din Moldova nu numai în Dobrogea, dar până în Macedonia și Grecia […] Prin ipoteza migrării treptate spre nord a valahilor din Moesia****** se poate explica împrejurarea surprinzătoare că populația valahă se întâlnește la nord de Dunăre numai după începutul veacului al XIII-lea, devenind apoi din ce în ce mai numeroasă, până ce vor umple în mare măsură țara numită azi Valahia și apoi țările din jur, în timp ce în Moesia, locul de odinioară al primului lor stat, au dispărut până la nivelul unei enclave sporadice.

(Robert Roesler, Romänische Studien. Untersuchungen zur alteren Geschichte Rümäniens, Leipzig, 1871, p. 118–119)

 

B. Răspunsul lui A.D. Xenopol******* (1884)

Pentru ca poporul român să revină în Dacia din Moesia, trebuia ca el să se fi aflat acolo la epoca la care se presupune că a părăsit-o, sau cel puțin la o epocă anterioară. Însă noi vom vedea că aceasta niciodată nu s-a întâmplat, că elementul roman întotdeauna a fost prea slab în Moesia […]. Dar chiar când acesta din urmă ar fi avut o oarecare vlagă, încă este vădit că Moesia a fost expusă unei năvăliri tot atât de sălbatice ca și aceea îndurată de Dacia. Mai ales orașele, fiind dărâmate de barbari, locuitorii lor fugiră pentru a găsi o scăpare în părțile mai retrase ale împărăției, pe când săracii trebuiră să-și adăpostească viața lor retrăgându-se în munții care mărgineau țara despre miazăzi, Haemul sau Balcanul. […] Ce nevoie ar fi împins pe valachi a trece Dunărea în cei dintîi ani ai ființării statului valacho-bulgar?******** […] Cum să ne putem închipui că valachii să fi părăsit țara lor tocmai în momentul când, întemeind un stat neatârnat,  ei puteau să se bucure de toate drepturile lor, și în ce scop?

(A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană 

,București, 1998, p. 49)

 

C. Punctul de vedere al lui Dimitrie Onciul********* (1885–1886)

Admigrarea română din dreapta Dunării, care trebuie deci s-o admitem, nu alteră carac-terul de continuitate al elementului roman în Dacia Traiană********, așa că se păstră tradiția despre originea dacoromânilor din timpul dominației romane asupra acestei țări. Partea rămasă în Dacia, după pierderea provinciei, formă elementul fundamental, din care se născu poporul dacoromân. Adaosul primit succesiv din dreapta Dunării contribui mai mult la întărirea numerică a acestuia, decât la întemeierea lui. Până în secolul VII, când începe admigrarea de care e vorba, s-au putut păstra în părțile muntoase ale Daciei încă destul element roman, pentru ca continuitatea să nu fie aici nicidecum întreruptă. Argumentul toponimic împreună cu tradiția istorică pun aceasta, cum am văzut, afară de îndoială.

(Dimitrie Onciul, Scrieri istorice , ed. critică îngrijită de A. Sacerdoțeanu, București, Editura Stiințifică, 1968, p. 257)>

 

 

SURSA

Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, ed. Corint, București, 2001, pp. 59-60.

 

 

NOTE M.T.

*Robert Roesler (1836 Olomouc/Cehia -1874 Graz/Austria) = Istoric de limbă germană care a dezvoltat teoria formării poporului roman în sudul Dunării formulată de elvețianul F. J. Sulzer (1781-1782), austriacul J. K. Eder (1791) și J. C. Engel (1794).

**vlah=Denumire dată de popoarele germanice migratoare vorbitorilor de limbă latină din Imperiul Roman, preluată de slavii care au pătruns în Peninsula Balcanică în sec. VII și de la aceștia de către Imperiul Bizantin (Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol) care a recucerit teritoriile balcanice în sec. X-XI.

***Valahia=Țara Românească (cca. 1300-1859)

****Haemus=Denumirea greacă antică a munților Balcani din Bulgaria.

*****mocan=Cioban din regiuni muntoase, în special din Transilvania.

******Moesia=Denumirea a 2 provincii romane (Superior și Inferior) mărginite de Dunăre, Marea Neagră și munții Balcani, al căror nume a fost preluat de la tribul tracic al moesilor. Au fost cucerite după 602 de slavi și după 681 de bulgarii turanici, care au trecut prin teritoriul României.

*******Alexandru Dimitrie Xenopol (1847 Iași – 1920)=Autorul primei sinteze de istorie a românilor, filosof al istoriei, academician.

********Statul valacho-bulgar=Stat întemeiat de frații aromâni Petru și Asan, conducători ai răscoalei antibizantine a aromânilor și bulgarilor din 1185, bulgarizat după stingerea dinastiei Asăneștilor în 1258 și cucerit de turcii otomani în 1396.

*********Dimitrie Onciul (1856-1923)=Profesor de istorie la Universitatea București, director al Arhivelor Statului și academician. Inițiatorul școlii critice în istoriografia românească și a combătut teoria formării Moldovei și Țării Românești prin „descălecatul” lui Dragoș și Negru.

**********Dacia Traiană=Provincia romană Dacia (106-271), ce acoperea teritoriile dacice din Transilvania, Banat și Oltenia, cucerite de împăratul Traian și părăsite de împăratul Aurelian sub presiunea puternică și constantă a popoarelor barbare de la frontierele imperiului. 

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

 

În 2008, istoricul aromân Stoica Lascu (1951 România - ) a acordat un interviu revistei constănțene ”Agora” având ca temă personalitatea marelui istoric român Nicolae Iorga (1871-1940), în cadrul căruia s-a referit și la problema originii aromâne a unui strămoș al lui Iorga.

<(…) M-aș referi mai degrabă, răspunzându-ți, la o chestiune mai puțin cunoscută, ce vizează orginea etnică a sa, pe linie paternă, și care nu este, ca atare, nic până astăzi pe deplin lămurită. În ciuda aserțiunilor că strămoșul său, băcan la Botoșani, pe la 1750, Gheorghiu/Iorga ar fi vlah balcanic, adică aromân, documente mai explicite nu există, însuși Iorga – nota bene, omul documentului – fiind nevoit a se exprima la nivel de generalitate; în monumentala-i autobiografie, el zice că strămoșii săi erau „oameni de la Pind*, de la Adriatica**”, dar se ferește a preciza, explicit, componenta etnică a acestora; într-o sinteză cu caracter economic, apărută prin 1925, afirmă, într-un context, că „al patrulea înaintaș al meu era românul din Balcani Iorga Galeongiul” – o afirmație, repet, fără susținere documentară.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required