Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: rugăciune
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În partea I a cărţii sale Veşnicia ascunsă într-o clipă arhimandritul Arsenie Papacioc prezintă momente din viaţa sa (vezi biografie) însoţiţe de ’’cuvinte de folos’’.

 

După primă detenţie (1941-1946), a căpătat dorinţa de a se călugări, dorinţă căreia i s-au opus multe persoane, inclusiv un ministru al cultelor, spunându-i-se că în mânăstire sunt decăderi de tot felul. ‘’Şi m-am întâlnit cu ei după zeci de ani. Şi m-au întrebat: <Ce ai văzut acolo? Ce aţi spus voi am găsit, dar nu credeam să găsesc şi sfinţi! Am găsit şi sfinţi!>’’

 

În opinia părintelui, în formarea personalităţii duhovniceşti a ‘’Călugărului’’ ca om nou, ‘’fermentul cel mai important’’ este umilinţa rezultată din ieşirea la suprafaţă a neputinţelor din om: ‘’Aici ştii că omul smerit nu se vede niciodată smerit şi fiecare are o măsură de umilinţă, care nu-i altceva decât o grozavă armă de apărare împotriva duhurilor rele, că este lucrarea darurilor date cu plăcere de mâna Stăpânului tău’’. El explică că ‘’Totul e să faci ce nu-ţi convine, pentru că dacă ai renunţat la tine în tot felul , în măsura aceea vine Dumnezeu la tine.Să nu se înşele cineva că se poate şi altfel.’’ Ca o concluzie pentru cei care vin la el zilnic spunându-I că vor să intre la mânăstire, părintele zice: ‘’nu te duci la mânăstire ca să găseşti mânăstire, să faci tu mânăstire! Prin felul de a asculta, prin stăruinţa de a-ţi tăia voia,prin maniera de a şti să fii cuminte, tu faci mânăstire…’’ (sublinierea autorului).

 

În legătură cu problema suferinţei umane, omul obişnuit se întreabă dacă aceasta se termină. Părintele Papacioc avertizează: ’’Dar nu se pune întrebare chiar aşa, căci te-ar descuraja şi te-ar putea birui. Pe mine credinţa m-a ajutat să nu mă clatin duhovniceşte, să nu mă tem de lanţuri şi pălmuiri. Dacă toate chinurile acestea sunt acceptate fără cârtire, devii un Dumnezeu (după har), pur şi simplu. Când eşti în astfel de situaţii grele, eşti un Dumnezeu  înlănţuit. <Omule de tine depinde tot ce-i în afară de tine!> (sublinierea autorului) Şi nedreptăţile şi sărăcia  şi deznădejdea. Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă. Încearcă să descoperi în tine forţa dominantă, să poţi să cânţi şi să împrăştii în dar singura valoare care ar face să se poată cunoaşte oamenii, omul şi Dumnezeul din om – armonia (sublinierea autorului)’’. Suferinţa nu este numai a omului, ci şi a neamului, cea mai mare suferinţă provenind din mândrie: ’’Acolo unde nu-i Hristos este o mândrie umilită.Cel mai mare urât posibil de care trebuie să scăpăm este mândria. Să mă vorbească lumea de bine, să nu  mă bârfească! Nu contează asta.Totdeauna trebuie să ne gândim ce părere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Căci asta a tăiat zborul multor valori din România. Românii trebuie să înţeleagă că nu se poate fără cruce. Suferinţa-i un dar de la Dumnezeu...<Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălţa!> (sublinierea autorului) Dar nici unui mucenic din alte neamuri nu i-a fost mai frumoasă cununa decât a mucenicilor noştri. Un Horia, care a înfruntat Împăraţi, care s-a luat la trântă cu imperii, toţi au ascuns în cojoacele lor miţoase o inimă de erou. Omul fuge de suferinţă ca un laş. Noi nu zicem să o cauţi, dar dacă a picat peste tine, biruieşte-o!’’

 

La Mânăstirea Antim din Bucureşti, a cunoscut personalităţi ca: stareţul Benedict Ghiuş, preotul Sofian Boghiu, preotul Gherasim Cristea, preotul Damian Stogu, preotul Felix Dubneac, călugărul Andrei Scrima, preotul Petroniu Tănase şi Sandu Tudor. Se discuta acolo mult despre rugăciunea lui Isus. La un moment dat i-a spus Părintelui Gheorghe Roşca, un mare trăitor: ‘’Pentru că nu sunt de acord cu ce se discută aici.Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii. Zi (rosteşte-o tainic) şi taci (sublinierea autorului). Asta e tot. Pentru ce trebuie să aşteptaţi indicaţii? N-ai simţit nici până acum că tu eşti omul lui Hristos? (…) Acesta era punctual meu de vedere: o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă! <Taci şi zi!>’’ 

 

Tot despre importanţa tăcerii pentru ortodocşi în viziunea părintelui Papacioc stă mărturie şi această amintire tot de la Antim: ’’...m-am dus la Părintele Daniil (Sandu Tudor), cu o treabă în chilia dânsului. Stătea în Clopotniţă. M-am dus acolocu sfială, că îl respectam noi toţi, acolo, dar eram liberi, ştiţi. Eram Fratele Anghel atunci. Şi mi-a spus aşa: <Frate Anghele , plângi?> Zic <E un lucru aşa de mare ce mă îndreptăţeşte să întreb: <Sfinţia vostră plângeţi?>, <Da ! răspunde el>. Zic: <Nu vă supăraţi, sunteţi mai puţin ortodox!> Mi-am luat curajul să vorbesc faţă de un părinte care era o mare valoare.<Pentru că nu ştiţi să tăceţi , să păstraţi valoare veşnică plânsului dumneavoastră!> A tăcut şi mi-a făcut oreclamă foarte pozitivă pe acolo prin mânăstirea Antim şi de atunci mă numeau <Arsenie, omul lui Dumnezeu>.’’

 

În lupta cu diavolul în pustie a izbândit cu ajutorul Îngerului păzitor: ’’Am văzut cum activează dracul, cât de insistent luptă să-ţi da imagini...Şi a venit o ispită o mare pe capul meu. (...) Nu vă daţi seama ce înseamnă chinurile pustiei! (...)Tot eu am zis: Ia să mărog la îngerul păzitor , care este cu mine de la botez! Şi  am trecut imediat la rugăciune: <Sfinte Îngere păzitor...! Vă rog să mă credeţi! Atât de imediat, de total m-a eliberat de toată ispita! Îngerul păzitor!> (sublinierea autorului) Şi de atunci am rămas cu mare evlavie la îngerul păzitor.’’ Părintele ne relevă importanţa smereniei în lupta cu diavolul: ’’Problemele erau acestea: să-l poţi ţine la distanţă pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva. (sublinierea autorului) Nu se poate rezista decât dacă te stăpâneşte o autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău.’’ Apoi părintele avertizează asupra compromisurilor cu diavolul: ’’Vreau să spun că este un autodialog destul de apăsat şi nu prea îşi arde să stai de vorbă cu el pentru că îi convine. Cu dracul nu se stă de vorbă. Trebuie să-l ignori. Dacă stai de vorbă,îl recunoşti.Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu.Puterea e la noi, că suntem botezaţi, avem Înger păzitor, ne rugăm la Dumnezeu.(...) Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Să nu te aibă cu nimic la mână. Domnul Isus Hristos ne vrea întregi, numai Satana ne vrea vicleneşte,numai un singur vârf  de deget, că ştie el vicleanul că aşa ne poate stăpâni toată fiinţa.’’ Concluzia părintelui a fost următoarea: ’’Iată cum am ajuns la cuvântul Sfântului Siluan spus de către Mântuitorul: <Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!> Nu ne pot mântui faptele noastre, deci avem motive de smerenie continuă şi autentică. Nu o smerenie raţionalizată: o smerită smerenie’’. Cuvântul Sfântului Siluan l-a reţinut şi l-a rostit sub o altă formă într-o convorbire despre veşnicie cu Părintele Teofil Părîianu, care l-a vizitat la Techirghiol în 1996: ’’Gândul la iad şi nădejdea la Dumnezeu!’’  Şi a adăugat un citat din teologul rus Evdochimov (1901-1970): ’’Lumea încă nu ştie cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, cât de <împătimit în Iubire> este Dumnezeu pentru noi!’’

 

După amnistia din 1964 a fost rânduit stareţ la mânăstirea Cheia de patriarhul Iustinian. Aici l-a vizitat într-o vacanţă de vară Mihai Rădulescu, care l-a descris astfel: ’’Ca orice însingurat pentru Domnul, ajuns la o anumită treaptă a îmbunătăţirii de sine, şi mai presus decât oricare, Stareţul îşi reducea trăirile la esenţe şi le modela în simboluri dechise tuturora şi grăitoare pentru toate urechile’’. (sublinierea autorului)

 

Călugărul Arsenie Papacioc mărturiseşte că ‘’…cea mai mare mulţumire o am către nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, că ne-a dat de am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, apărătoarea desăvârşită a vinovaţilor. Spre a ne schimba viaţa ne trebuie numai o voinţă tare şi o încredere mare în mila Maicii Domnului şi a atotputernicului ei ajutor.’’ Poate nu e  întâmplător faptul părintele s-a născut în ziua de sărbătoare a Sfintei Maria şi că în cele din urmă a fost numit arhimandrit la Mânăstirea Sf. Maria din Techirghiol. Într-o scrisoare trimisă de aici părinţilor de la Sihăstria în 1986 spunea: ‘’Am fost pe unde am fost şi singur am fost mereu. Nu m-am despărţit de nădejdea şi puterea harului divin, şi cu mare frică vă spun de aici, de bucuria ce vreau s-o am, având pe Preasfânta, Preascumpa, Preaputernica mijlocitoare, Maica Domnului, la care nu va nădăjdui nimeni în zadar’’. (sublinierea autorului)

 

 

SURSĂ:

Arhimandritul Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp.15-80

 

În partea a II a a cărţii sale Veşnicia ascunsă într-o clipă, arhimandritul prezintă credincioşilor câteva direcţii duhovniceşti de urmat.

 

Părintele Arsenie consideră că: ’’Este atît de necesar şi de obligatoriu participarea la Sfânta Liturghie,mai mult decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie ce se săvârşeşte pe el. (sublinierea autorului) Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de orice închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu’’.

 

Părintele Papacioc apreciază că ’’Preoţia este o foarte mare lucrare la Dumnezeu , nespus de mare. Preotul ţine locul lui Dumnezeu pe pământ; Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare care nu mai pot fi depăşite la o eventuală altă creaţie: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu; şi a creat preoţia care-l coboară pe Dumnezeuu din cer şi-L naşte pe Sfânta Masă’’. (sublinierea autorului)


Pentru a nădăjdui mântuirea oamenii trebuie să respecte trei lucruri: ’’Să fiţi bine mărturisiţi!’’, ’’Să căutaţi să fiţi pomeniţi la Sfintele Liturghii!’’ şi ’’Să faceţi milostenie,pomană!’’ (sublinierea autorului).În legătură cu al treilea element , el accentuează: ’’Domnule, dacă spune: <Însutit veţi primi (Matei, 19, 29)>!, nu te teme că sărăceşti’’ şi ’’Să nu lăsaţi mâna întinsă nici când vă dă, nici când vă cere’’(sublinierea autorului).

 

’’Oricine poate şi trebuie să se roage, spunând: <Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!>’’ (sublinierea autorului). Părintele recomandă această rugăciune dimineaţa, imediat după deşteptare: ’’Pentru că ceea ce aţi apucat să măcinaţi în coş, la moara gândurilor, la deşteptare, aceea veţi măcina toată ziua’’. ‘’Eşti sporit în rugăciune, când simţi nevoia să te rogi, aşa cum simţi nevoia de aer şi apă.’’ (sublinierea autorului) ‘’Dacă pomenim pe cineva, este, poate, departe de tine, nu are cum să ştie că tu îl pomeneşti. Tu chiar eşti în comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu, pentru rugăciunea ta, îl ajută pe el, şi tu, conştient, vrei să fii un împlinitor al poruncilor date de Dumnezeu: te numeşti un mântuitor cândva şi undeva.’’ (sublinierea autorului)

 

’’Grija că n-am făcut cutare sau cutare lucru nu e bună; grija trebuie să fie asta: să fiu prezent!’’ (sublinierea autorului) Părinte crede că ’’creştinii noştri români’’, atunci când aud bătaia clopotelor care ’’cheamă viii, plâng morţii şi împrătie viforele’’, se închină instinctiv,simţind că ’’acest sunet este o chemare sufletească. Acest moment de tresărire este foarte important. Această tresărire cu fineţea unui suspin aş încerca să o recomand. Orice clipă înseamnă un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune. (sublinierea autorului) Această clipă ne interesează de fapt: clipa ce vădeşte starea ascunsă a fiecăruia. (sublinierea autorului)Tocmai de aceea este importantă clipa de care vorbeam, când omul are, în sinea lui, o tresărire. Trist este dacă nu există tocmai această tresărire.’’ ’’Un moment e foarte important dacă ştii să-l trăieşti.’’ (sublinierea autorului)


Cele 12 trepte ale păcatului sunt rânduite asfel: ’’În treapta întâi, se numeşte atac, pe care l-a avut şi Mântuitorul , dar l-a biruit. În treapta a doua, păcatul persistă, dar nu suntem vinovaţi, e în gândul nostru. În treapta a treia, iar nu suntem vinovaţi, dar gândul a avansat poate chiar cu imagini, dar nu eşti vinovat.În treapt a patra nu eşti vinovat. Deja gândul a mai evoluat, că vorbim de evoluţia păcatului. În treapta a cincea, îţi dai seama de primejdie şi lupţi cu gândul care vine. În treapta a şasea îl accepţi cu mintea: <Da, am să-l fac!> De aici încolo eşti vinovat. În a şaptea treaptă îţi dai seama de degradare şi lupţi. În a opta îl faci cu fapta. În a noua îl repeţi. În a zecea te împătimezi. În a unsprezecea te descurajezi. În a douăsprezecea mori.’’ (sublinierile autorului)

 

Tot în legătură cu păcatul, Părintele Arsenie observă că ’’Lumea e obişnuită să spună nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini îşi pun problema unor păcate pe ca enoile numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care puteai face şi nu le-ai făcut. Vedeţi, şi asta înseamnă o curăţire. A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient şi permanent...Mai întâi de toate, <...cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are> (Iacov 4,17)’’(sublinierea autorului)

 

Există şase feluri de ispită: ‘’De sus: când ceri de la Dumnezeu mai mult decât poţi să duci. Cum a zis Fericitul Augustin, că vrea să scrie o carte aşa, întru totul să-L cuprindă pe Dumnezeu. De jos: nu faci pentru mântuirea ta nici ceea ce calci cu picioarele, adică nici ceea ce simţi cu propria ta fiinţă; nu împlineşti, nu te interesează. Eşti mort în ceea ce priveşte, educaţia, închinarea. Ispita din faţă: când vezi ispita chiar din faţă şi te ispiteşti că o vezi şi începe: foame, închipuiri…pentr ucă există un autor car eîşi prezintă aceste lucruri – diavolul. Ispita din spate: când îţi aminteşti de păcate trecute, retrospective, care nu sunt aşa de primejdioase, că nu le vezi, dar, dacă nu te astâmperi, începi să le vezi. Mai mult, intervine cu putere, că le-ai şi trăit. Ispita din stânga: când faci păcatul pentru însuşi păcatul. <Îl fac pentru că-i păcat!> – cu bună ştiinţă. Ispita din dreapta: cea mai primejdioasă, pentru că pe mulţi i-a încurcat! Au râvnă să facă binele şi îl exagerează. Nu au dreaptă socoteală. În Pateric sunt foarte multe exemple. Lipsa de dreaptă socoteală: să strâng iprea mult iubirea în braţe, crezând că iubirea îţi dă libertatea să faci şi ucidere chiar.Poţi să strângi un copil în braţe din iubire şi să-l omori. La tribunal nu există pedeapsă pentru iubire, ci pentru cine omoară’’. (sublinierile autorului)

 

’Dumnezeu numai celor smeriţi le dă har’’. (sublinierea autorului) ‘’Nici o patimă nu te apropie mai mult într-o asemănare cu diavolul ca mândria. (sublinierea autorului) Toate patimile se mai pot apăra cu firea şi cu grozavele împrejurări ale vieţii, dar mândria nu se poate apăra cu nimic. Ea are cutezanţa nesuferită să stea lângă orice fel de virtute şi chiar se ascunde în smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des întâlnit şi întărind cuvântul unui părinte care spune: <E smerit, mândruleţul!> (sublinierea autorului)(...) Iată Lucifer a căzut iremediabil, cădere marcată numai prin două cuvinte...eu sunt...’’(sublinierea autorului) Tot în legătură cu smerenia, Părintele Papacioc subliniază: ’’Pentru că, trebuie să spun, dar cu teamă, că nu prea văd căă singur postul ar da nădejde de mântuire. Singurăsmerenia adâncă din inima noastră şi neduşmănia este nădejdea de mântuire a noastră’’. (sublinierea autorului)El explică că ’’Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: Doamne, am greşit,iart-mă!, că pocăinţă înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu cunoaşte inima şi, dacă e înfrânată şi smerită, se îndură de dânsa’’.(sublinierea autorului)

 

’Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei!’’ (sublinierea autorului) ‘’Nu trebuie numaidecât să plângi ca să te vadă lumea. Există o părere de rău adâncă pentru păcate, acestea sunt lacrimile nevăzute!’’ (sublinierea autorului)

’’Deci, a iubi înseamnă a îndrăzni să te asemeni cu Dumnezeu, după har, bineînţeles.’’ (sublinierea autorului) ’’Omul să înceapă, cel puţin, cu aceea să nu-i urască pe vrăjmaşi’’ (sublinierea autorului)

 

’’Pacea nu vine decât numai atunci când, mai mult sau mai puţin, doreşti să un te stăpânească nici o patimă. Simţi că vine un duh liniştitor, eliberator în inimă. Simţi nevoia să te controlezi, să fii cât mai treaz în legătură cu orice lucru vătămător, cât de mic. Vei simţi oveselie tainică şi o cuviincioasă ândrăneală spre bubul tău Stăpân, să nu-l superi şi să-ţi întindă mâna salvatoare mereu şi aceasta într-o plăcută şi neînvonsă atenţie a ta.Eliberarea aceasta o ai pentru că ştii că faci nu ce vrei tu, ci numai ce-i place lui Dumnezeu.’’ (sublinierea autorului) ’’Satana, care n-are o clipă de răgaz (sublinierea autorului), gândeşte ca, indirect(sublinierea autorului), să poată despărţi pe om de Făcătorul lui.’’ ’’Nu trebuie să pleci capul şi să abdici,oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Dumnezeu ca Stăpânul tău (sublinierea autorului) milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva dacă ai credinţă de stâncă.’’

Despre atitudinea creştinului părintele spune că’’Poziţia creştină este asta: <O, sancta simplicitas! (sublinierea autorului) – (O, sfântă simplitate!)>. Poziţia creştină e asta: <Sapientia cedere est (sublinierea autorului) (Înţelepciune este să cedezi)>’’

 

Despre darurile lui Isus pentru oameni arhimandritul spune că ’’Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus puterea de discernământ, puterea de a birui răul, de a accepta suferinţa şi a de a iubi pe vrăjmaşi şi putinţa de a deveni Dumnezeu după har.’’ (sublinierea autorului)

Părintele Papacioc avertizează că ’’Cel mai grozav moment va fi acela în care vei muri. Mila încetează de la Dumnezeu. De atunci încolo începe dreptatea lui Dumnezeu, după faptele tale’’. Greşelile pentru care vom fi judecaţi sunt de patru feluri: ’’1. Răutăţile pe care le facem noi. 2.Răutăţile pe care le fac alţii din cauza noastră. 3.Bunătăţile pe care nu le-am făcut. 4.Bunătăţile pe care nu le-au făcut alţii, împiedicaţi de noi’’. (sublinierea autorului) Nu întâmplător părintele a spus unei persoane: ’’nu de moarte să te temi, ci de Înviere’’. (sublinierea autorului) Dar tot el ne asigură că: ’’Singurul sens e Hristos!’’

 

SURSA

Arhimandrit Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp.83-152

 

Tatălu a nostru - Tatăl nostru

Duminică, 18 Martie 2012 18:19

INTRODUCERE:

 

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop ortodox al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania din București a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentarii ale versurilor rugăciunii creștine fundamentale. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a cărții înaltului prelat sârb.


 

 

Tatălu a nostru - Tatăl nostru

 

Cându niorl’i arucâ arufei, iara okeanili vâzescu, eali Ti-acl’eamâ: Domnulu-a nostru!

Când norii tună, iar oceanele vuiesc, ele te cheamă: Domnul nostru!

 

Cându meteorițil’i cadu și foclu arsari di tu locu, eali Țâ dzâcu: Adârâtorlu-a nostru!

Când stelele cad şi focul izbucneşte din pământ, ele îţi spun: Făcătorul nostru!

 

Cându bâbuchili a liliciloru da ș-ciuciurliili adunâ fânu uscatu ta s-li-adarâ a puil’iloru cubairi, eali Țâ cântâ: Nicuchirlu-a nostru!

Când bobocii flo­rilor se deschid şi ciocârliile adună fân uscat ca să le facă puilor cuiburi, ele Îţi cântă: Stăpânul nostru!

 

Iara cându analțu io ocl’il’I a mel’i câtrâ scamnulu a Tău, Țâ murmuru a Țiia: Tatălu-a nostru

Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tău, Îţi şoptesc Ţie: Tatăl nostru!

 

Fu unu chiro multu lungu, chiro laiu, cându și oamińil’i Țâ dzâțea și ti-aclima Domnu icâ Adârâtoru, icâ Nicuchiru!

A fost o vreme, îndelungată, cumplită vreme, când şi oamenii Îţi ziceau şi Te numeau Domn, sau Făcător, sau Stăpân!

 

Acși fu d-alithea, cându omlu duchea câ easti mași unu lucru anamisa di lucri.

Aşa a fost, cu adevărat, când omul simţea că este numai un lucru între lucruri.

 

Ma tora, ifhâristisiri a Hil’iului a Tău Unlu-Amintatu și-Ațilui ma bunu di tu hil’il’i a Tăl’i, amu nvițatâ numa a Ta ațea alithea.

Dar acum, mulţumită Fiului Tău Unuia-Născut şi Celui mai bun din­tre fiii Tăi, am învăţat numele Tău cel adevărat.

 

Trâ ațea, cu dichi, și-io cutedzu s-Ti-acl’emu deadunu cu Hristolu: Tată!

Drept aceea şi eu îndrăznesc să Te chem împreună cu Hristos: Tată!

 

Cara Ti-acl’emu Domnu, cu frixi adaru mintani dinintea a Ta ca unu sclavu tu fluminlu-a laolui.

Dacă Te numesc Domn, cu frică mă plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor.

 

Cara Ti-acl’emu Adârâtoru, mi-mpartu di Tini unâ turlie cumu si-mparti noaptea di dzuâ, i frândza di pomlu a ei.

Dacă Te numesc Făcător, mă despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul său.

 

Cara Ti mutrescu ș-dzâcu Nicuchiru, hiu ca unâ cheatrâ anamisa di chetri ș-ca unâ gâmilâ anamisa di gâmili.

Dacă Te privesc şi zic Stăpân, sânt ca o piatră între pietre şi ca o cămilă între cămile.

 

Ma cara li dișclidu budzâli-a meali ș-murmuru Tată, vrearea u alâxeaști frixea, loclu mutreaști anâlțatu ma aproapea di țeru, și imnu ninga Tini ca unu oaspi tu grâdina aiștei lumi, cumânicândalui doxa și puterea Ta.

Dar dacă deschid buzele mele şi şoptesc Tată, dragostea ia locul fricii, pământul priveşte înălţat mai aproape de cer, şi merg alături de Tine ca alături de un prieten în grădina acestei lumi, împărtăşind slava şi pătimirea şi puterea Ta.

 

Tatălu a nostru! Tinii hii Tatălu a nostrum a tuturoru: Va ti minutamu Tini ș-va mi minutamu și-io macâ va Ti-acl’imamu: Tatălu a meu!

Tatăl nostru! Tu eşti Tatăl nostru, al tuturor: Te-aş micşora pe Tine şi m-aş micşora şi pe mine dacă Te-aş numi: Tatăl meu!

 

Tatălu a nostrum! Tini ńi-ai câștiga ahântu a ńia, cari hiu unlu singuru, ma cama vârtosu ai câștiga a lumil’ei ntredz.

Tatăl nostru! Tu te îngrijeşti atât de mine, care sânt unul singur, dar mai vârtos de întreaga lume.

 

Scupolu a Tău easti Amirăril’ea a Ta, iara nu un singuru omu.

Scopul tău este Împărăţia Ta, iar nu un singur om.

 

Vrearea ti veti Țâ greaști: Tatălu a meu, ama vrearea Țâ greaști: Tatălu a nostru!

Iubirea de sine Îţi strigă: Tatăl meu!, în timp ce dragostea Îţi strigă: Tatăl nostru!

 

Tu numa a tututoru oamińiloru, ți suntu fraț l’I a me l’I io Țâ pricadu: Tatălu a nostru!

În numele tuturor oamenilor, care sânt fraţii mei, eu mă rog Ţie: Tatăl nostru!

 

Tu numa a tututoru yenuriloru ți mi-aplucusescu și cu cari mi-ai ligatâ, io Țâ pricadu: Tatălu a nostrum!

În numele tuturor făpturilor care mă împresoară şi cu care m’ai întreţesut, eu mă rog Ţie: Tatăl nostru!

 

Io ti pâlâcârsescu Tini, Tatâ a cozmolu tră unu singuru lucru Ti pâlâcârsescu tini: si-apirâ câtu cama-ntroarâ dzua ațea marea cându tuț oamińil’i, yii ș-morță, deadunu cu anghilil’I ș-cu stealili cu ațeali cu suflitu ș-cu ațeali fârâ suflitu, va Ti-acl’eamâ cu numa a Ta ațea alithea: Tatălu a nostru.

Eu mă rog Ţie, Tată al cosmosului, pentru un singur lucru mă rog Ţie: fie ca să răsară cât mai degrabă ziua cea mare când toţi oamenii, vii şi morţi, împreunăcu îngerii şi cu stelele, cu cele însufleţite şi cu cele neînsufleţite, Te vor chema cu numele Tău cel adevărat: Tatăl nostru!

 


SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici - Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, p.8-11.

 

INTRODUCERE:

 

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop ortodox al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania din București a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentarii ale versurilor rugăciunii creștine fundamentale. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a cărții înaltului prelat sârb.


 


Cari hii tu țeruri – Carele ești în ceruri


Câtrâ țeruri anâlțămu ocl’il’i a noștri daima cându Ti-acl’imămu și stri locu îl’i dipunămu cându li thimisimu amârtiili a noastri.

Către ceruri ridicăm ochii noştri întotdeauna când Te chemăm şi spre pământ îi coborâm când ne amintim de păcatele noastre.

 

Daima himu tu gremu di itia a niputeriloru a noastri și a amârtiiloru a noastri.

Întotdeauna sântem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre şi a păcatelor noas­tre.

 

Tini hii daima ndzeanâ, dipu acși cumu undzeaști a mâriril’ei a Tali și a lumbrusiril’ei a Tali.

Tu eşti întotdeauna întru înălţime, precum se şi cuvine măririi Tale şi strălucirii Tale.

 

Tini hii daima tu țeru cându himu niaxi s-Ti-apruchemu, ma ți-ari hari s-Ti dipuńi la noi, tu cohili a noastri di-npadi, cându avemu seati ti Tini ș-cându u dișcl’idemu a Țiia ușa a noastrâ.

Tu eşti întotdeauna în cer când sântem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălaşurile noastre pământeşti, când însetăm după Tine şi când deschidem Ţie uşa noastră.

 

Ma ș-cara dipuńi la noi,Tini armâńi tu țer;tu țeru bânedzi, pritu țeru aladzâ ș-cu țerlu deadunu Ti-apleț pân’ tu valea a noastrâ.

Dar şi de Te pogori la noi, totuşi rămâi în cer; în cer locuieşti, prin cer umbli şi cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră.

 

Țerlu easti alargu, multu alargu, ti omlu a curi duhu și a curi inimâ suntu turnati di la Tini i cari își pizuescu cându easti thimisitâ numa a Ta.

Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al cărui duh şi a cărui inimă sânt întoarse de la Tine sau care-şi bat joc când se pomeneşte numele Tău.

 

Ma elu easti aproapea, multu aproapea, ti omlu ți u țâni daima dișcl’isâ ușa a suflitlui a lui și-așteaptă s-yińi Tini, nai ma vrutlu ditru oaspiț.

Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care ţine întotdeauna deschisă uşa sufletului său şi aşteaptă să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeţi.


Si-eara s-lu bâgamu ninga Tini omlu nai ma dreptulu, Tini Ti-analți ma-ndzeanâ di elu dipu ca țerurli ma-ndzeanâ di amirâril’ea a moartil’ei.

Dacă ar fi să-l punem alături de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalţi mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pământului, ca viaţa veşnică mai pre­sus de împărăţia morţii.

 

Noi himu fapțâ di-tu unâ luyie di material ți si-aspardzi ș-putridzaști: cumu va puteamu s-șidemu la idhyea anâlțimi cu Tini, Tinereațâ ș-Puteari fârâ moarti!

Noi sântem dintr’un material stricăcios şi putrezitor: cum am putea să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere Fără de moarte!

 

Tatălu-a nostru, Cari daima hii ma-ndzeanâ di noi, dipun-Ti pân’ și ni analțâ pân’ di Tini.

Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacă-Te până la noi şi ne ridică până la Tine.

 

Ți altuțiva himu, macâ nu mași limbi fapti di țarâ ta si-alavdâ doxa a Ta?

Ce altceva sântem, fără numai limbi alcătuite din ţărână ca să laude slava Ta?

 

Țara va si-eara mutâ trâ etâ și nu va s-putea s-greascâ numa a Ta fârâ di noi, Dumnidzale.

Ţărâna ar fi mută pe vecie şi n-ar putea rosti numele Tău fără noi, Doamne.

 

Cumu poati țara s-Ti cunoascâ macâ nu pritu noi?

Cum poate ţărâna să Te cunoască dacă nu prin noi?

 

Cumu va puteai si-adari thavmati di-tru țara moartâ macâ nu pritu noi?

Cum ai putea să faci minuni din ţărâna moartă dacă nu prin noi?

 

O, Tatălu a nostru!

O, Tatăl nostru!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, p. 12-15.

 

INTRODUCERE:

 

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop ortodox al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania din București a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentarii ale versurilor rugăciunii creștine fundamentale. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a cărții înaltului prelat sârb.

 

În volumul traducerii lui Y. V. paragraful marcat cu ? lipsește, versiunea din paranteză aparținându-mi.


 


Si si-ayiseascâ numa a Ta – Sfințească-se numele tău


Ayisinda-Ti, nu Ti-adrămu ma ayiu Tini, ama noi inșine nâ ayisimu.

Sfinţindu-Te, nu Te facem mai sfânt pe Tine, ci pe noi înşine ne sfinţim.

 

Numa a Ta easti ti-anami.

Minunat este numele Tău!

 

Oamińil’i si-ncaci pri aestu locu trâ numâ: a curi numâ easti cama mari.

Oamenii se ceartă pe acest pământ pentru nume: al cărui nume este mai mare.

 

Ghini va eara ca numa a Ta s-hibâ thimisitâ tu aesti ncâceri, câ atumțea tuti limbili multu dizligati ș-tuti mărli numi a oamińiloru, mplititi deadunu, nu va putea si-aibâ uidhie cu numa a Ta, Sânte, Para-Sânte!

Bine ar fi ca numele Tău să fie amintit în aceste certuri, căci toate limbile flecare ar amorţi şi toate marile nume omeneşti, împletite laolaltă, nu s-ar putea asemui cu numele Tău, Sfinte, Preasfinte!

 

Cându oamińil’i voru si-u-ayiuseascâ numa a Ta, u pâlâcârsescu fisea s-l’i agiutâ.

Când oamenii vor să sfinţească numele Tău, roagă na­tura să îi ajute.

 

L’ea cheatrâ ș-lemnu ca si-adarâ biseriț; li stulusescu ayiudińili cu mârgâritari ș-lilici și- adarâ focu di-tru ierghi, surărli a loru, ș-l’ea thimneauâ di la chedri, frațl’i a loru, ș-l’i-andopirâ boțli a loru cu boațea a câmbanâl’ei, ș-l’i-acl’eamâ yiețili tru-agiutoru ta si-ayiseascâ numa a Ta.

Iau piatră şi lemn ca să facă biserici; împodobesc altarele cu mărgăritare şi flori şi fac foc din plante, surorile lor, şi iau tămâie de la cedri, fraţii lor, şi sprijină glasurile lor prin glasul clopotului, şi cheamă vietăţile în ajutor ca să sfinţească numele Tău.

 

?(Fisea easti chischinâ ca stealili a Tali ș-nistipsitâ ca anghilil’i a Tăi, Doamne.)

Natu­ra e curată ca stelele Tale şi nevinovată ca îngerii Tăi, Doamne.

 

Ai ńilâ di noi ti chischina ș-nistipsita fisi, cari deadunu cu noi u ayiseaști numa a Ta, Sânte, Para-Sânte.

Îndură-Te de noi pentru curata şi nevinova­ta natură, care împreună cu noi sfinţeşte numele Tău, Sfinte, Preasfinte.

 

Cum va u ayisimu numa a Ta?

Cum vom sfinţi numele Tău?

 

Vahi pritu harauâ nistipsitâ?

Oare prin bucurie nevinovată?

 

Atumțea ai ńilâ di noi ti națl’i a noștri nistipsiț.

Atunci îndură-te de noi, pentru pruncii noştri nevinovaţi.

 

Vahi prit tirânâpsiri?

Oare prin pătimire?

 

Atumțea caftâ câtrâ murmintili-a noastri.

Atunci caută spre mormintele noastre.

 

Vahi pritu curbani?

Oare prin jertfelnicie?

 

Atumțea thimisealili cilistisirili-a dadiloru, Dumnidzale!

Atunci adu-Ţi aminte de ostenelile mamelor, Doamne!

 

Numa a Ta easti ma vârtoasâ di cilechi și ma lumbrusitâ di luńinâ.

Numele Tău este mai tare decât oţelul şi mai strălucitor decât lumina.

 

Hara di omlu ți și-u arucâ elpidha pri Tini și s-luńineadzâ cu numa a Ta.

Ferice de omul ce se nădăjduieşte întru Tine şi se luminează cu numele Tău.

 

Zurlil’i dzâcu: Himu armâtusiți cu cilechi, cari poati s-nâ sta contra?

Nebunii zic: „Sântem înarmaţi cu oţel, cine ne poate sta împotrivă?”

 

Iara Tini il’i câtrâstrâpsești amiradzl’i cu bubuliți nividzuti!

Iar Tu nimiceşti împărăţii cu gâze nevăzute!

 

Fricoasâ easti numa a Ta, Dumnidzale!

Înfricoşat este numele Tău, Doamne!

 

Ea lumbruseaști ș-pârjileaști dipu ca unu mari nioru di focu.

El străluceşte şi pârjoleşte precum un mare nor de foc.

 

Țiva nu easti ma sântu icâ ma fricosu macâ nu easti ligatu di numa a Ta.

Nimic nu este sfânt sau înfricoşat, dacă nu-i legat de numele Tău.

 

Dă-ńi, Sânte, dă-ńi oaspiț ațeli tu a curi chepturi easti scriatâ numa a Ta, iara dușmańi ațeli ți nu au mirachi si știbâ ici țiva di Tini – câ ahtări oaspiț va-ńi armână oaspiț pânâ tu moarti, iara ahtări dușmańi va-ndzinucl’eadzâ dinintea a mea și va si-alasâ bâtuți unâ-ș-unâ ți va si zdruminâ cilechea a loru.

Dă-mi, Sfinte, dă-mi ca prieteni pe cei în ale căror piepturi este înscris numele Tău, iar de duşmani pe cei ce nu doresc să ştie nimic de Tine – fiindcă asemenea prieteni au să-mi rămână prieteni până la moarte, iar asemenea duşmani au să îngenuncheze în faţa mea şi să se dea bătuţi îndată ce o să se sfărâme oţelul lor.

 

Sântâ ș-fricoasâ easti numa a Ta, Sânte, Para-Sânte! S-hibâ s-nâ thimisimu numa a Ta tu tutâ oara a haraul’ei a noastri și a apustusiril’ei a noastri di tru aestâ banâ acși cumu lu thimisimu el utu oara ali moarti, Tată țirescu a nostru. Para-Sântlu-a nostrum Tată!

Sfânt şi înfricoşat este numele Tău, Sfinte, Preasfinte! Fie ca să ne amintim de numele Tău în tot ceasul bu­curiei noastre şi al istovirii noastre din această viaţă aşa cum ne amintim de el în ceasul morţii, Tată Ceresc al nostru, Preasfântul nostru Tată!

 

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 16-19.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

S-yinâ amirâril’ea a Ta – Vie împărăția ta

 

S-yinâ Amirâril’ea a Ta, Mari Amiră!

Să vie Împărăţia Ta, Mare Împărate!

 

Nâ fânâtimu di amiradzl’i ți mași la aopsi suntu ma mări di alanțâ oamińi, ma cari dzâcuț ședu tu murmintili a noastri deadunu cu dhicunearl’i ș-cu sclayil’i.

Ne-am săturat de împăraţii care numai la arătare sânt mai mari decât ceilalţi oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotrivă cu cerşetorii şi cu robii.

 

Nâ fânâtimu di amiradzl’i ți aeri își grea putearea pristi patridhi ș-populi, iara azâ plângu câ îl’I doru dințâl’i!

Ne-am săturat de împăraţii care mai ieri şi-au trâmbiţat puterea asupra ţărilor şi popoarelor, iar astăzi se plâng că îi dor dinţii!

 

Nâ fânâtimu di el’i ca di nâscânțâ niori ți aducu pripiliți tu locu di ploaie.

Ne-am săturat de ei ca de nişte nori care aduc prepeliţe în loc de ploaie.

 

„Mea, aestu easti omu mintimenu.Dă-l’i curuna!, greaști fluminlu a oamińiloru.”

„Iată, acesta este om înţelept. Dă-i lui coroana!” striga mulţimea.

 

A curunâl’ei unâ îi easti pri ți capu sta.

Coroanei îi e totuna pe al cui cap stă.

 

Ama Tini, Doamne, u cunoști mintimińilea a mintimeńiloru și dumnilea a muriutoriloru.

Însă Tu, Doamne, cunoşti înţelepciunea înţelepţilor şi domnia muritorilor.

 

Vrei si-Țâ dzâcu pali ațea ți știi chiola?

Vrei să-Ţi repet ceea ce ştii deja?

 

Vrei si-Țâ dzâcu cumu ațelu ma mintimenlu di noi dumni pristi noi di cându fu dipu pal’iuglaru?

Vrei să Îţi spun cum cel mai înţelept dintre noi a domnit asupra noastră de parcă ar fi fost prost bâtă?

 

Mea, aestu easti om pututu. Dă-l’i curuna!, greaști pali fluminlu a oamińiloru, tu altâ etâ ș-bârnu.

„Iată, acesta este om puternic. Dă-i coroana!”, strigă mulţimea iarăşi, în altă epocă şi generaţie.

 

Și acși, curuna câlâturi di pri unu capu pri-alantu, ma Tini Paraputute, știi ți scumpâ easti dinamea sufliteascâ a ațiloru analțâ ș-dumnilea a aților putuț.

Şi aşa, coroana a călătorit tăcută de pe un cap pe altul, dar Tu, Atot­puternice, ştii cât preţuieşte tăria sufletească a celor înalţi şi domnia celor puternici.

 

Tini știi cu câtâ slâbințâ dumnirâ putuțl’i pristi amirărriili a loru.

Tu ştii cu câtă slăbiciune au stăpânit puternicii împărăţiile lor.

 

Tora nvițai pritu tirâńipsiri că nu easti altu amiră nafoarâ di Tini.

Acum am învăţat prin pătimire că nu este alt împărat afară de Tine.

 

Suflitlu a nostru nsiteadzâ ti Amirâril’ea a Ta ș-ti dumnil’ea a Ta.

Sufletul nostru însetează de Împărăţia Ta şi de domnia Ta.

 

Arâinda pri-aoa, pri-aclo, vahi nu fumu duri pizuiț ș-pliguiț, noi, clirunomil’i yii di pri murmintili a nițloru amiradz și amirâril’i?

Rătăcind de colo-colo, oare n-am fost destul de defăimaţi şi de răniţi, noi, urmaşii vii de pe mormintele micilor împăraţi şi împărăţii?

 

Noi ti pâlâcârsimu Tini tora s-yińi ti agiutorlu a nostru.

Noi ne rugăm Ţie acum să vii în ajutorul nostru.

 

S-yinâ Amirâril’ea a Ta la aspuneari - Amirâril’ea a Mintimińilil’ei, a Părințiil’ei și-a Putearil’ei a Ta!

Să vie Împărăţia Ta la arătare – Împărăţia Înţelepciunii, a Părinţiei şi a Puterii Tale!

 

S-hibâ ca aestu locu, ți di ńil’I di ańi easti câmpu ti alumtâ, si si-adarâ casa tu cari Tini s-hii nicuchiru, iara noi - oaspițl’i a Tăl’i.

Fie ca acest pământ, care de mii de ani este câmp de luptă, să ajungă casă în care Tu să fii gazdă, iar noi – oaspeţii Tăi.

 

Yinu Amiră, scamnulu golu Ti așteaptâ!

Vino, Împărate, tronul gol Te aşteaptă!

 

Deadunu cu Tini va yinâ armunia – mușiteața.

Odată cu Tine va veni armonia, iar odată cu armonia – frumuseţea.

 

Nâ fânâtimu di amirăril’i; Ti ațea Ti și-aștiptămu tora, Mari Amiră, Tini și-Amirâril’ea a Ta!

Ne-am săturat de alte împărăţii; de aceea Te şi aşteptăm acum, Mare Împărate, pe Tine şi Împărăţia Ta!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 20-23.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop ortodox al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania din București a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentarii ale versurilor rugăciunii creștine fundamentale. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a cărții înaltului prelat sârb.

În volumul traducerii lui Y. V. paragraful marcat cu ? lipsește, versiunea din paranteză aparținându-mi.

 

 

Si si-adarâ vrearea a Ta, Cumu tu țeru, acși și pristi locu – Facă-se voia Ta, Precum în cer, așa și pre pământ

 

Țerlu ș-loclu suntu agrili a Tali, Tatâ.

Cerul şi pământul sânt ţarinile Tale, Tată.

 

Tu unu agru seamińi steali și-anghil’i, iara tu alantu schińi și-oamińi.

Pe una din­tre ţarini semeni stele şi îngeri, iar pe cealaltă – spini şi oameni.


Stealili s-minâ unâ uidhie cu vrearea a Ta.

Stelele se mişcă potrivit voii Tale.

 

Anghil’i cântâ la steali, ca la nâscânti harfi, unâ uidhie cu vrearea a Ta.

Îngerii cântă la stele ca la nişte harfe, potrivit voii Tale.

 

Ma omlu andâmuseaști altu omu și-ntreabâ: „Ți easti vrearea alu Dumnidză?”

Dar omul întâlneşte alt om şi întreabă: „Ce este voia lui Dumnezeu?”

 

Pânâ cându nu va să știbâ omlu vrearea a Ta?

Până când n-are să ştie omul voia Ta?

 

Pânâ cându va-și chearâ tińia dinintea schińiloru di la cicioarli a lui?

Până când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale?

 

Tini lu-adrași s-hibâ dipriunâ cu anghilil’i ș-cu stealili, ma, mea, și schińili suntu ma-ndzeanâ di elu.

Tu l-ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii şi cu stelele, dar, iată, şi spinii sânt mai presus de el.

 

Ma mea, câ omlu, cara va, poati s-greascâ numa a Ta ma ghini di schińi, unâ luyie cu anghilil’i ș-cu stealili.

Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii şi cu stelele.

 

Tini, Dătătoru a duhlui ș-Dătătoru a vrearil’ei, dă-l’i a omlui vrearea a Ta.

Tu, Dătătorule al duhului şi Dătătorule al voii, dă-i omului voia Ta.

 

? (Vrearea a Ta easti mintimenâ și limpidi și sântâ. Aestâ vreari mina țerurili: câ-țe n-ar mina și loclu, cari cu țeru easti ca unâ chicutâ tu un okeanu?)

Voia Ta este înţeleaptă şi limpede şi sfântă. Această voie mişcă cerurile: de ce n-ar mişca şi pământul, care faţă de cer e ca o picătură într’un ocean?

 

Vrearea Ta easti mintimenâ.

Voia Ta este înţeleaptă.

 

Ascultu pirmithulu a populiloru ți furâ, mutrescu la țeru și știu câ stealili s-minâ acși cumu s-minarâ ńili di ańi, daima dupâ idyhiulu nomu, și câ aducu iarna ș-veara atumțea cându prindi.

Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer şi ştiu că stelele se mişcă aşa cum s-au mişcat mii de ani, întotdeauna după aceeaşi lege, şi că aduc vara şi iarna atunci când trebuie.

 

Cu mintimińil’i lucrândalui Tini nu hii vârnoarâ apustusitu, Tatălu a nostru.

Cu înţelepciune lucrând, Tu nu eşti niciodată ostenit, Tatăl nostru.

 

Vârnu lucru zurlescu nu-și aflâ locu vârnoarâ tu planlu a Tău.

Nici un lucru nebunesc nu‑şi află loc vreodată în planul Tău.

 

Tini hii unâ turlie crehtu tu mintimińil’i ș-buneațâ tora dipu ca tu prota dzuâ a Adraril’ei, iara mâni va hii dipu ca azâ.

Tu eşti la fel de proaspăt în înţelepciune şi bunătate acum ca şi în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astăzi.

 

Vrearea a Ta easti sântâ, câ easti mintimenâ ș-crehtâ.

Voia Ta este sfântă, fiindcă e înţeleaptă şi proaspătă.

 

Ayisirea easti nimpârțâtâ di Tini cumu himu noi nimpârțâț di-airu.

Sfinţenia este nedespărţită de Tine cum sântem noi nedespărţiţi de aer.

 

Ițido nu easti sântu prindi si si-alinâ la țeru niheamâ câti niheamâ, ma țiva nisântu nu dipunâ vroarâ di-tru țeru , di la scamnulu a Tău, Tatâ.

Tot ce nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată.

 

Noi ti pâlâcârsimu Tini, Sânte Tatâ a nostru, si-adari si-apirâ câtu cama-ntroarâ dzua cându vrearea a tuturoru oamińiloru va hibâ mintimenâ, crehtâ și sântâ has vrearea a Ta, ș-cându tuti yiețili di pristi locu va s-minâ tu unâ deadunu – griri cu stealili di tru țeru, ș-cându planeta a noastrâ va cântâ tu choru cu tuti stealili a Tali ciudii: Doamne, nveațâ-ne! Dumnidzale, câlâuzea-ne! Tatâ, ascapâ-ne!

Noi ne rugăm Ţie, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oame­nilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă ca voia Ta, şi când toate făpturile de pe pământ se vor mişca în împreună-glăsuire cu stelele de pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învaţă-ne! Dumnezeule, călăuzeşte-ne! Tată, mântuieşte-ne!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 24-27.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

Pânea a noastrâ, ațea ti tuti dzâlili, dă-ńi-u noauâ adzâ – Pâinea noastră, cea spre ființă, dă nouă astăzi

 

Cari da trupu, ațelu da și suflitu, ș-cari da aerâ, ațelu da ș-pâni.

Cine dă trup, acela dă şi suflet, şi cine dă văzduh, acela dă şi pâine.

 

Ficiurițl’i a Tăl’i, Filotime Nilâoase, l’i-așteaptâ di la Tini tuti ațeali ți lipsescu.

Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, aşteaptă de la Tine toate cele de trebuinţă.

 

Cari va luńineadzâ fața a loru tahina-dimneața macâ nu Tini cu fexea a Ta?

Cine va lumina feţele lor dimineaţa dacă nu Tu, cu lu­mina Ta?

 

Cari va lâ-aveag’i,noaptea anasa a loru cându dormu macâ nu Tini, Ațelu ma niapustusitlu di tuț avug’itorii?

Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toţi străjerii?

 

Iu vai puteamu si-u siminămu pânea ti cathi dzuâ macâ nu tu agrulu a Tău?

Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în ţarina Ta?

 

Cu ți vai puteamu s-lu-adrămu cama crehtu agrulu macâ nu cu aroaua a Ta di tahina?

Cu ce am putea să împrospătăm această ţarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineaţă?

 

Cumu vai dâdeamu banâ macâ nu cu fexea a Ta ș-cu aera a Ta?

Cum i-am da viaţă dacă nu cu lumina Ta şi cu văzduhul Tău?

 

Cumu vai puteamu si-u mâcămu pânea nu cu gura ți Tini nâ-u-adrași?

Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne-ai făcut-o Tu?

 

Cumu vai puteamu s-nâ hârsimu și s-Țâ ifhâristisimu câ himu mâcați, macâ nu pritu duhlu ți lu suflași tu lăschili fârâ di banâ și-adrași di eali ciudie, Tini Ațelu cama ti-anami Artistu?

Cum am putea să ne bucurăm şi să Îţi mulţumim că sântem hrăniţi, dacă nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viaţă şi ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?

 

Nu ti pâlâcârsescu Tini pânea a mea, ama trâ pânea a noastrâ.

Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră.

 

Ți-ncherdu easti macâ amu pâni mași trâ io, cându frațl’i a mel’i suntu agiuńi diavârliga-ńi?

Ce folos dacă am pâine numai eu, când fraţii mei flămânzesc împrejurul meu?

 

Cama ghini vai eara ș-cama cu dhichi macâ va s-loa di la io unâ ahtari pâni amarâ a vrearil’ei trâ vetea-ńi, cama ghini si-aravdu agiunu cu frațl’i a mel’i.

Ar fi mai bine şi mai drept dacă s’ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei.

 

Nu poati s-hibâ vrearea a Ta si-ț ifhâristiseascâ mași un omu, cându suti Ti blastimâ.

Nu poate fi voia Ta să-ţi dea mulţumită un singur om, în timp ce sute Te blesteamă.

 

Tatălu a nostru, dă-ńi-u a noauâ, ta s-ti duxusimu cu unâ boați și s-lu thimisimu cu harauâ Tatălu a nostrum Ațelu țirescu.

Tatăl nostru, dă-ne nouă pâinea noastră, ca să Te slăvim într’un glas şi să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc.

 

Adzâ Ti pâlâcârsimu ti dzua di adzâ.

Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi.

 

Dzua aestâ easti mari: tu ea si-amintarâ nimisurati yieți nali, ți nu furâ aeri ș-ți mâni nu vai hibâ, si-amintâ adzâ sumu idhyea fexi a soarilui, deadunu cu noi alagâ pri unâ di steali a Tali ș-cu noi deadunu țâ grescu a Țiia: pânea a noastrâ.

Ziua aceasta este mare: în ea s’au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost ieri şi care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeaşi lumină a soarelui, împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale şi cu noi dimpreună grăiesc Ţie: pâinea noastră.

 

O, Mari Filoxenu!

O, Mare Gazdă!

 

Oaspițl’i aTăl’i himu di tahini pânâ seara, pri measa a Ta șidemu ș-pânea a Ta u-aștiptămu.

Oaspeţii Tăi sântem de dimineaţa până seara, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm.

 

Vârnu uxonu Tini nu ari ndreptu s-dzâcâ: pânea a mea.

Nimeni afară de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea.


Pânea easti a Ta.

Pâinea este a Ta.

 

Vârnu uxonu Tini nu ari ndreptu trâ dzua di mâni și trâ pânea di mâni, ama mași Tini și-ațel’I di-tru bânâtorl’i a loclui ți Tini îl’i ursești.

Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine şi asupra pâinii de mâine, ci numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi pofteşti Tu.

 

Macâ vrearea a Ta easti sońea a dzuâl’ei di-adzâ s-hibâ linia ți-u-mparti bana ș-moartea a mea, va mi-ncl’inu dinintea a vrearil’ei a Tali sânti.

Dacă e după voia Ta ca sfârşitul zilei de astăzi să fie linia despărţitoare dintre viaţa şi moartea mea, mă voi pleca în faţa voii Tale sfinte.

 

Macâ vrearea a Ta easti mâni s-hiu oaspi di câlâturie ti marli soari și oaspi pri measa a Ta, va țâ ifhâristisescu pali aȚia, acși cumu adaru dzuâ di dzuâ.

Dacă e voia Ta ca mâine să fiu din nou tovarăş de călătorie al marelui soare şi oaspete la masa Ta, voi da din nou mulţumită Ţie, precum o fac zi de zi.

 

Și va mi-ncl’inu dinintea dinintea a vrearil’ei a Tali pali ș-pali, acși cumu adarâ anghil’i di-tru țeru, Filotime ți li dhurusești trupești ș-pnevmatichești!

Şi mă voi pleca în faţa voii Tale iarăşi şi iarăşi, pre­cum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor darurilor trupeşti şi duhovniceşti!

 

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 28-31.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 


Ș-nâ l’eartâ a noauâ alathusurli a noastri, acși cumu ș-noi lă l’irtămu ațiloru ți nâ alăthusescu – Și iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor nostri


Cama efcula easti trâ omu si-alâthuseascâ dinintea a nomoriloru a Tăli dicâtu s-li-achicâseascâ, Tatâ.

Mai uşor este pentru om să greşească faţă de legile Tale decât să le înţeleagă, Tată.

 

Ma trâ Tini nu easti efcula s-nâ l’erțâ alathusurli, macâ noi nu lâ l’irtămu ațiloru ți nâ-alâthusescu.

Dar pentru Tine nu-i uşor să ne ierţi greşelile dacă noi nu-i iertăm pe cei care greşesc faţă de noi.

 

Câ țe, Tini u bâgași pri cali lumea cu misurâ ș-pri-aradhâ.

Fiindcă Tu ai întemeiat lumea pe măsură şi pe rânduială.

 

Cumu vai putea si si spâstreascâ ziya aestâ tu lumi macâ Tini vai avea unâ misurâ trâ noi și-unâ altâ misurâ trâ fratili a nostrum, i macâ va nâ dâdeai pâni cându noi îl’I dămu a fratilui a nostru cheatrâ, i macâ van â l’irtai amârtiili cându noi lu spindzurămu fratili a nostrum trâ alathusurli a lui?

Cum ar putea echilibrul acesta să se păstreze în lume dacă ai avea o măsură pentru noi şi alta pentru aproapele nostru, sau dacă ne-ai da pâine în vreme ce noi dăm aproapelui nostru piatră, sau dacă ne-ai ierta păcatele în timp ce noi ne spânzurăm aproapele pentru greşelile sale?

 

Cumu va si spâstrea atumțea și-aradha tu lumi, Avigl’itore a lumil’ei, Tatâ?

Cum s’ar păstra atunci măsura şi rânduiala în lume, Păstrătorule al legii, Tată?

 

Ama Tini nâ l’erțâ ma multu di putemu noi si-l’i l’irtămu frațl’i a nostril.

Şi totuşi, Tu ne ierţi mai mult decât putem noi ierta fraţilor noştri.

 

 

Noi lu mâryimu loclu cathi dzuâ cu nifaptili a noastri, ș-cathi noapti, andaTini nâ xitâxești cathi dzuâ cu ocliulu nicutidhosu a soarilui a Tău ș-cathi noapti nâ pitreț l’irtarea a Ta ațea ńilâoasâ pritu steali, avigl’itorl’i lumbrusiț di la porțâli a avliil’ei a Tali, Amirârescu Tatâ a nostru!

Noi spurcăm pământul în fiecare zi şi în fiecare noapte prin fărădelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tău şi trimiţi în fiecare noapte iertarea Ta cea milostivă prin stele, luminoşii străjeri de la porţile curţii Tale, Împărătescule Tată al nostru!


Tini nâ-adari ti rizili cathi dzuâ, Multu-Ńilâoase: câ țe, atumțea cându u-aștiptămu pideapsa, nâ pitreț ńila; cându l’i-aștiptămu arufeili a Tali, nâ pitreț searâ irińipsitâ ș-cându u-aștiptămu scutidhea, nâ-u-pitreț lumbrusirea a soarilui.

Tu ne faci de ruşine în fiecare zi, Preamilostive: fiindcă atunci când aşteptăm pedeapsă, ne trimiţi milă; când aşteptăm tunetele Tale, ne trimiţi seară paşnică, şi când aşteptăm întuneric, ne trimiţi strălucirea soarelui.

 

Tini hii daima ma-ndzeanâ di-amârtiili a noastri ș-daima hii mari tu-arâvdarea a Ta ațea tâcutâ.

Tu eşti întotdeauna mai presus de păcatele noastre şi întotdeauna eşti măreţ în răbdarea Ta cea tăcută.

 

Ti plândzeari easti zurlu ți pistipsești câ Ti cuturburâ cu zboarâ di prusuvulie!

Vai de nebunul care crede că Te tulbură cu vorbe huli­toare!

 

Elu easti hasu unu cilimeanu ți-arucâ nârâitu unu gârnuțu di-arinâ tu-amari ta si-u mutâ tutâ amarea di-tu loclu a l’ei.

El e ca un copil care aruncă supărat un grăunte de nisip în mare, ca să împingă întreaga mare din locul său.

 

Ma amarea mași și-u sufriseaști niheamâ chealea-l’i di pisuprâ ș-cu puterea- l’i thirie u cârteaști nâinti niputearea-l’I și-ngrăńea ficiureascâ.

Dar marea doar încreţeşte pielea sa pe deasupra şi prin puterea sa uriaşă întărâtă în continuare neputinţa-i copilărească şi supărată.

 

Mea, tuti amârtiili suntu lumil’ei ș-tuț prindi s-dămu apandisi trâ amârtiili a tuturoru.

Iată, toate păcatele noastre sânt de obşte şi sântem cu toţii răspunzători pentru păcatele tuturor.

 

Trâ ațea, nu si-aflâ pristi locu oamińi di dipu drepțâ, câ țe, tuț drepțâl’i loarâ pri pâltâri nâscânti amârtii a amârtioșiloru.

Drept aceea, nu se află pe pământ oameni cu totul drepţi, fiindcă toţi drepţii au de luat asupra lor unele păcate ale păcătoşilor.

 

Zori easti s-hii omu dreptu fârâ câbati, câ țe nu si-aflâ vârnu omu dreptu ți s-nu lea pri pâltări macarimu unu amârtiosu.

Greu e să fii om drept fără de prihană, fiindcă nu se află nici un drept care să nu poarte pe umerii săi măcar un păcătos.

 

Ama agiutâ- ńi si-achicâsescu, Tatâ, cumu si-adarâ câ unu omu easti multu cama dreptu cându l’ea pri pâltari cât’ cama multi amârtii a amârtioșilor?

Dar fă-mă să înţeleg, Tată, cum se face că cu cât mai mult poartă pe umeri dreptul păcate ale păcătoşilor, cu atât este mai drept?

 

Tatălu a nostru țirescu, Cari pitreț pâni di tahini pânâ seara a ficiurițloru a Tăl’i ș-l’i-aprochi alathusurili a loru ca platâ, lișureadzâ furtia a orthodocșiloru ș-luńineadză scutidhea a amârtioșiloru!

Tatăl nostru ceresc, Care trimiţi pâine de dimineaţa până seara copiilor Tăi şi primeşti greşelile lor ca plată, uşurează povara Drept-slăvitorilor şi luminează întunericul păcătoşilor!

 

Loclu easti mplinu di-amârtii, ama easti mplinu ș-di pâlâcârii; elu easti mplinu di pâlâcâriili a drepțâloru a Tăli , di dipirarea a amârtioșiloru.

Pământul este plin de păcate, dar este plin şi de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepţilor şi de deznădejdea păcătoşilor.

 

Vahi nu easti dipirarea apârńita a pâlâcâriil’ei?

Oare nu este deznădejdea în­ceputul rugăciunii?

 

Tini va s-hii azvingâtoru tu soni.

Tu trebuie să fii biruitor în cele din urmă.

 

Amirârilea a Ta va-și lu bagâ thimel’iulu pri pâlâcâriili a drepțâloru.

Împărăţia Ta se va întemeia pe rugăciunile drepţilor.


Vrearea a Tava si-adarâ nomu trâ tuț oamińil’i cumu tora di oarâ vrearea a Ta easti nomu trâ anghil’i.

Voia Ta va ajunge lege pentru toţi oamenii, precum e deja lege pentru îngeri.


Și-atumțea ti ți si-amânâ Tatălu a nostru s-lâ leartâ amârtiili a muritoriloru, dândalui acși paradiymâ ti ńilâ ș-l’irtari?

Şi atunci, de ce ar întârzia Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire şi de iertare?

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 32-35.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat în 2012 la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

Ș-nu nâ du noi tu pirazmo – Și nu duce pre noi întru ispită


Ti dipu psânu ari ananghi omlu ta si-u toarnâ faţa di laTini câtrâ idhoľi!

Cât de puţin îi trebuie omului ca să-şi întoarcă faţa de la Tine înspre idoli!

 

Elu easti aplucusitu di pirazmadz ca di-unâ borâ, ş-easti nipututu ca spuma a unlui arâu dirnatu di munti.

El e împresurat de către ispite ca de un vifor, şi e neputincios ca spuma unui râu zbuciumat de munte.

 

Macâ easti avutu, troarâ mindueaşti câ easti unâ cu Tini,i Ti bagâ ma-nghiosu, i şi-u stuluseaşti casa cu icońili a Tali di canda suntu nâscânti luyurii decorativi.

Dacă-i bogat, îndată cugetă că este deopotrivă cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau îşi împodobeşte casa cu icoanele Tale ca şi cu nişte obiecte decorative.

 

Macâ arăulu bati la uşa a lui cadi tu pirazmolu si si-adarâ pâzari cu Tini, i s-Ti-aleapidâ di dipu.

Dacă răul bate la uşa lui, cade în ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepăda cu totul.

 

Macâ lu-acľemi si si-adarâ curbani, si-adarâ zurbalu.

Dacă îl chemi să se jertfească, se răzvrăteşte.

 

Macâ lu pitreţ la moarti, treamburâ.

Dacă-l trimiţi la moarte, tremură.

 

Macâ lu-acľemi cu tuti dizńirdărili a lumiľei, easti tu piricľiu si-şi lu-nfarmâcâ şi îşi lu vatâmâ suflitlu.

Dacă-l îmbii cu toate desfătările pământului, e în primejdie să-şi otrăvească şi să-şi omoare propriul suflet.

 

Macâ îľi discoapiri a lui nomurli a câştigâľei a Tali, elu cârteaşti: Lumea easti ti-anami ş-tu ea işişi ş-fârâ Adârâtoru.

Dacă descoperi ochilor lui legile purtării Tale de grijă, el cârteşte: „Lumea e minunată şi în sine, şi fără Făcător.”

 

 

Nâ-aumpli di-anisihie luńina a Ta, Luţite Tatâ a nostru, ca pri nâscânţâ flituri di noapti.

Ne umple de nelinişte lumina Ta, Luminate Tată al nostru, ca pe nişte fluturi de noapte

 

Cându nâ-acľemi la luńinâ, noi nâ sâlâghimu tu scutidhi; cându himu bâgaţ tu scutidhi, u câftămu luńina.

Când ne chemi la lumină, noi dăm fuga la întuneric; când sântem puşi în întuneric, căutăm lumină.

 

Dinintea a noastrâ si-aflâ multi căľiuri has’ nâscânti scândiľe, ama nâ-aspâremu si imnămu pânâ tu capu pri vârnâ di eali, câ ţe, tu iţido capu nâ-aşteaptâ ş-nâ-arâdu

pirazmadz.

Înaintea noastră se află mreaja multor căi, însă ne temem să mergem până la capăt pe vreuna din ele, fiindcă la orice capăt ne aşteaptă şi ne momesc ispite.

 

Iara calea ţi duţi la Tini easti astâľeată di mulţâ pirazmadz ş-di multi di multi gremuri.

Iar calea ce duce la Tine este tăiată de multe ispite şi de multe, multe prăpăstii.

 

Ninti s-yinâ pristi noi pirazmolu s-pari câ nâ avegľi ca unu nioru di luńinâ, ama cându yini pirazmolu, cheri.

Înainte să vină ispita asupra noastră, pare că ne urmezi ca un nor luminos, dar când

ispita vine, dispari.

 

Noi nâ frimitămu cuturburaţ ş-nâ bâgămu ntribarea ţi nâ tirâńipseaşti: cându nâ arâsimu, cându pistipsimu câ hii dininti I cându pistipsimu câ hii xichi?

Noi ne agităm tulburaţi şi ne punem întrebarea chinuitoare: când ne-am înşelat, atunci când am crezut că eşti de faţă sau atunci când am crezut că lipseşti?

 

Tu tuţ pirazmadzľi a noştri nâ-ntribămu: Tini hii Tatălu a nostru?

În toate ispitele noastre ne întrebăm: „Tu eşti Tatăl nostru?”

 

Tuţ pirazmadzľi a noştri nâ aducu tu minti idhyea ntribari, ntribari ţi nâ u aduţi tu minti tut’ ţi easti di-avârliga di noi, cathi dzuâ ş-cathi noapti:

Toate ispitele noastre ne aduc în minte aceeaşi întrebare pe care tot ce este în jurul nostru ne-o aduce în minte în fiecare zi şi în fiecare noapte:

 

Ţi mindueşti trâ Dumnidză?

Ce gândeşti despre Domnul?

 

Iu easti Elu ş-cari easti Elu?

Unde este El şi cine este El?

 

Hii cu Elu i hii fârâ Elu?

Eşti cu El sau eşti fără El?

 

 

Dă-ńi puteari Tatălu ş-Adârâtorlu a meu, ta s-potu tu cathi sticu, a banâľei a meali, cumu ţi s-hibâ elu, di luńinâ i di scutidhi, si-apândisescu la cathi pirazmo unâ luyie ş-cu idhyiulu lucru: Dumnidză easti Dumnidză.

Dă-mi putere, Tatăl şi Făcătorul meu, ca să pot în fiecare clipă, fie ea luminoasă ori întunecată, a vieţii mele, să răspund la fiecare ispită cu putinţă unul şi acelaşi lucru:

Domnul este Domnul.

 

Elu easti aclo iu hiu io şi aclo iu nu hiu io.

El e acolo unde sânt eu şi acolo unde nu sânt eu.

 

Inima a mea apreasâ, daima ari mirachi trâ Nâsu şmâńili a meali io daima li tindu câtrâ ayisitili a Lui strańi, ca unu ficiuricu câtrâ Tatălu a lui Aţelu vrutlu.

Eu tind întotdeauna pătimaşa mea inimă către Dânsul şi mâinile mele către sfintele Lui veşminte ca un copil către Tatăl său Cel iubit.

 

Cumu vai puteamu s-bânedzu fârâ Elu?

Cum aş putea trăi fără El?

 

Aestâ va dzâţea câ potu s-bânedzu tu idhyiulu chiro ş-fârâ io isuńi.

Asta ar însemna că pot să trăiesc în acelaşi timp şi fără mine însumi.

 

Cumu vai puteamu s-hiu contra a Lui.

Cum aş putea să fiu împotriva Lui?

 

Aestâ va dzâţea câ hiu tu idhyiulu chiro şi-contra a mea.

Asta ar însemna că sânt în acelaşi timp şi împotriva mea.

 

Hiľilu dreptu îľi calcâ toarâli a tatălui cu tińie, irini ş-harauâ.

Fiul drept urmează tatălui său cu cinstire, pace şi bucurie.

 

Suflâ adiľeaticlu a Tău tu suflitlu a nostru, Tatâ, ta shimu drepţâľi a Tăľi.

Suflă însuflarea Ta în sufletul nostru, Tată, ca să fim fii drepţi ai Tăi.

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 36-39.


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 2

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required