Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: torna
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1985 apărea la editura Cartea Românească din Bucureşti volumul de poezii Ramura de măslin al scriitoarei aromâne Kira Iorgoveanu (1948 N. Bălcescu/Tulcea, România - ).

 

Cele 64 de pagini ale cărţii, pe care am găsit-o în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, cuprind 41 de poezii în română structurate în trei părţi: ’’Ramura de măslin’’, ’’Alexandru’’ şi  ’’Amintiri dintr-un secol bizantin’’.

 

’’Ramura de măslin’’ include 18 poezii: Ramura de măslin (I), Sentimentul străbunilor, Zeul, Ramura de măslin (II), Egeică, Cele trei mări ale sufletului, La anul 1000, Familie, Această pădure, Amintirea copilăriei, Cîteva clipe de fericire, Descîntec, Dacă, Straniul abandon, Nepotrivire, ’’Anna soror...’’, Pustiul ridica dune şi Exodul măslinilor.

 Poeta vede în ramura din măslinul străbun din pământurile strămoşeşti o apărătoare împotriva vicisitudinilor sorţii, ce apar sub forma vorbelor rele sau a animalelor sălbatice: ’’Tăcută, printre atâtea furtuni stîrnite/De vorbele cu limbi ascuţite de viperă,/Trec cu fruntea împodobită/Cu-o ramură din măslinul sădit/De mîna bunicii – la ţărm de Egee, /La marginea de Kavală şi/La marginea de sud/A neamului meu’’ (Ramura de măslin I); ’’Dormeam într-o cîmpie/Fără nici o umbră de arbore./Doar o ramură de măslin/Se odihnea pe pieptul meu./Au venit şerpii veninoşi ai pustiului/M-au privit şi-au plecat./Au venit lupii flămînzi ai codrilor/M-au privit şi-au plecat./Au venit urşii munţilor/M-au privit şi-au plecat./Ramura de măslin/De toate mă apăra’’ (Ramura de măslin II).

De asemenea, exemplul credinţei străbunilor e foarte puternic la K.I.: ’’Străbunii-şi mînă turme şi nalţă la cetăţi/Şi- sabia credinţei firavul trup şi-împlîntă./Credinţa lor mi-e crez şi sentiment etern/Şi amintirea lor în mine plînge, cîntă’’.(Sentimentul străbunilor)

Sentimentul străbunilor revine în Egeică, mare la care este port oraşul grecesc  Kavala al bunicilor: ’’Să-mi înec lacrimile-n/Ochii tăi cei mulţi,/Că nu-l pot auzi pe bunicul/Strigînd din Kavala: <Amarea! Amarea!>’’

Cartea este dedicată surorii Sultana, menţionată în poezia Familie ca având o ’’vorbă tăioasă’’ de care trebuia să asculte. În aceeaşi poezie mai face referire la bunicul păstor, la bunica din Kavala, la mama căreia îi plăceau nunţile, la tatăl căruia îi place oraşul, la fratele Mina ’’dus cu caravana de dor’’şi la nepotul ‚’’mic păcurar’’, care ’’paşte vorbele vechi!’’ şi pe care-l hrăneşte cu ’’basme străvechi’’. Motivul livezii cu măslini revine în această poezie, fiind subiectul visului celeilalte bunici şi locul în care poeta visează că face transhumanţă cu străbunii.

Această pădure este probabil o  pădure din România care-i aminteşte scriitoarei de pădurile din munţii Pindului (nordul Greciei), despre care afirmă că: ’’Păduri surori sigur sînt!’’. Asemănarea celor două păduri o face să-şi amintească de străbunii păstori din Pind: ’’Şi-o clipă-am crezut că se vor ivi/Străbunii străbunilor mei/În şigunile (haine de păstori – n.n.) largi, mînîndu-şi turmele./Ei au rămas acolo, în Pind, Şi arbori mari au crescut peste ei/Şi oasele lor străluminează în vis/Cum, altădată, turmele lor/Străluminau peste lume’’.

Amintirea copilăriei este marcată de zilele petrecute la stâna Bunicului, scris cu prima literă majusculă. Prezentul departe de imaginea copilăriei o determină să se întrebe retoric despre puterea bătrânului păstor de a  rezista tentaţiei oraşului: ’’Cum de-a putut/Să nu mai plece o zi de la stînă,/Şi cum de n-a vrut să vadă/Luminile şi drumurile oraşului/La marginea căruia îşi aşezase stîna?’’

Puterea bunicii ca femeie cunoscătoare a tradiţiilor este relevată în Descîntec, când viitoare poetă simţea că i s-au înnodat mâinile. Bătrâna ’’Nu s-a mirat, nu s-a speriat/Şi m-a-nfăşurat în cuvinte,/Neînţelese cuvinte...’’, care şi-au făcut efectul imediat.

 

’’Alexandru’’ cuprinde 4 poezii: Vis cu Alexandru Macedon (I), Vis cu Alexandru (II), Vis la Pella şi Atîtea fapte...

Visele cu ’’Marele’’ ’’Macedonean’’ cuceritor al Orientului sunt alimentate de recitirea nesfârşită a cărţii populare Alexandria. Sentimentele sufleteşti ale poetei pentru ’’El’’, care ’’de mult este departe’’, se traduc într-o puternic dorinţă de a se lega de se lega de ’’Singurul meu iubit dintotodeauna’’: ’’Vreau să mă fac mireasă-adevărată/Şi mă-mbrac cu Macedonia,/Cămaşa mea aspră şi albă - /Şi merg în întîmpinarea Lui,/A Macedoneanului înviat!’’

În Vis la Pella, poeta spune un monolog către Alexandru, aflat între ruinele capitalei Macedoniei antice ca un ’’Pom falnic, verde, fără rădăcini’’. După ce l-a văzut ’’falnic’’ în ’’cămăşi străine’’ ca ’’împărat al lumii’’, poeta constată: ’’Şi-acuma vii în visul  meu şi-mi spui /Că patria nu-i lumea, şi te doare’’. Ea trage o concluzie fermă din experienţa umană a acestei mari personalităţi a istoriei antice care a murit tânăr la Babilon, foarte departe de ţara sa: ’’Şi mă însemni pe mine pe vecie/Cu o credinţă ce nu pot s-o vînd/Şi-mi spui că bine nu poate să-mi fie /Decît lîngă-al strămoşilor mormînt’’.

 

Partea a III a este alcătuită din 19 poezii: Amintire dintr-un secol bizantin, O amintire a unei împărătese bizantine, Moment bizantin (I), Moment bizantin (II), Moment bizantin (III), Din ziua-aceea, Şarpele singurităţii, Şi încă-o noapte albă, Doar mîini de frig,  Noaptea iar, Pierdută-i zăpada, La sfîrşitul acela de vară, Simt singurătatea, Inscripţii pe suflet, Cerneala Bizanţului, Mioritică, Mărunţită piatră, E pămîntul acuma şi Mîngîind un vechi rosariu.

 Amintire dintr-un secol bizantin este încadrată într-un ’’secol de mult apus’’.Poeta foloseşte cuvântul subliniat ’’fratre’’ şi apoi propoziţia subliniată ’’Torna, torna, fratre’’, în contextul unei lupte victorioase a armatei bizantine. Aceasta este prima propoziţie cunoscută în protoromână (Întoarce-te, întoarce-te frate), fiind înregistrată în scrierile istoricilor bizantini Teofilact, din secolul VII, şi Teofan, din secolul VIII. Ei relatează că în 587, când armata bizantină executa un marş de noaptepe drumurile râpoase ale munţilor Balcani, povara unui animal de transport s-a desprins, iar un soldat l-a avertizat pe camaradul său cu aceste cuvinte. Dar ele au avut ca efect apariţia panicii în rândul armatei imperiale, care s-a transmis şi în rândurile invadatorilor avari, care au fost apoi înfrânţi. Poezia se încheie cu versurile subliniate ale unui cântec  de dragoste în aromână: Haide, bre, gione,/Doil’ii s-nă luăm,/Un trup şi un suflit/Doil’ii s-n-avem,/Şi-aestă bană/Noi doil’ii s-u treaţim,/Scafa di moarte/Doil’’ii s-u bem. Redau eu mai jos în româneşte: ’’Haide,măi ,iubite/Noi doi să ne luăm (căsătorim)/Un trup şi un suflet /Noi doi să avem/Şi această viaţă/Noi doi să o trecem/Paharul morţii/Noi doi să-l bem’’.

O amintire a unei împărătese bizantine prezintă o revoltă a mulţimii de ’’zdrenţăroşi şi flămînzi’’ care strigau <Vrem Bizanţul!> (Constantinopol/Istanbul). Ca o reminiscenţă a timpurilor plebei romane, răsculaţii au urcat pe tron un cocoşat, pe capul căruia au pus coroana imperială şi i-au smuls împărătesei hainele imperiale de purpură pentru a fi ’’muşcată de ruşinea goliciunii’’. Dar ’’Minune! S-au îndepărtat speriaţi /Văzând că sub straiul de purpură/Straie de stele purtam/Şi-n urma fiecărui pas de-al meu/Rămînea cîte-un ochi de oglindă/În care şi-au văzut hidoasele chipuri’’. Ca urmare  a acestei dezvăluiri la modul propriu a originii divine a demnităţii imperiale, împărăteasa şi-a recâştigat ’’(...) imperiul,/Straiele de purpură şi tronul Bizanţului’’.

 

Transportul de mărfuri cu caravanele de cai şi mulări sau mule (catâri) era încă, alături de oierit, la începutul de secol XX ocupaţia de bază a fărşeroţilor din sudul Albaniei.

”Torna, torna, frater” (587 d. H.)

Vineri, 07 Septembrie 2012 17:35

A.) Theophylactos Simokattes, jurist și demnitar al Imperiului Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol), s-a născut în marele oraș Alexandria din provincia Egipt. A scris în 610-641lucrarea Istorii, în care a relatat evenimentele din anii 582-602, opera sa fiind principalul izvor istoric pentru acea epocă. Ediția tradusă în română în 1970 a fost următoarea: Theophylacti Simocattae, Historiae, editit Carolus de Boor, Leipzig, 1887.

<(..) II, 15. După ce bătrânul spuse aceste vorbe adunării, reaprinse în piepturile soldaților curajul pentru luptă, la cei mai destoinici făcând să se nască o dorință neînfrînată de a se bate, și pișcînd cu vorba ca și cu un bici lipsa de bărbăție a celor domoi îl făcu să se schimbe. Se ridică un strigăt puternic din adunare și teatrul răsuna de laudele celor care admirau pe soldatul bătrîn pentru marele lui curaj. Și îndată, cu toții într-un gînd, părăsiră adunarea și se îndreptară spre arme. Coborîră de pe Haemus* la Calvomuntis și la Libidurgos și văzură nu departe, cam la patru mile** de acolo, pe hagan*** stînd cu corturile fără nici o grijă, întrucît armata îi era răspîndită prin toată Tracia****. Comentiolus***** aranjă armata și punînd-o pe o singură linie de luptă o lăsă să înainteze; porunci să se îndrepte spre Astice, noaptea să fie sub pază, iar a doua zi să năvălească asupra haganului ca o furtună și să facă un mare măcel printre dușmani. Dar o soartă potrivnică găsi cale să schimbe socotelile acestei expediții. Căci, întocmai ca un bondar, distruse stupii bunei rînduiri și prădă osteneala comandantului, ca pe cea a unei albine. În adevăr, după ce soarele și-a arătat spatele sumbrei nopți și lampa prea frumoasă și dătătoare de lumină acoperindu-și strălucirea a cedat puterii nopții, unul dintre animalele de povară și-a scuturat sarcina de pe el. Se întîmplase însă că stăpînul lui să meargă înainte. Dar cei care veneau în urmă și vedeau animalul de povară tîrînd în dezordine sarcina de pe el, strigară la stăpîn să se întoarcă și să îndrepte povara de pe animal. Ei bine, acest lucru a fost pricina tulburării ordinei în oștire și a făcut să înceapă fuga înapoi; căci mulțimea auzea glasul și cele spuse erau luate greșit drept un semnal care se părea că era pentru fugă, ca și cum dușmanii s-ar fi ivit în apropiere de ei mai repede decît orice închipuire. S-a produs o mare învălmășeală în armată și mult sgomot; fiecare striga tare să se întoarne și se îndemna unul pe altul în limba băștinașă (4) să se întoarcă înapoi, grăind cu foarte mare tulburare torna, torna ”întoarce-te, întoarce-te”, ca și cum li s-ar fi ivit pe neașteptate o luptă în timpul nopții. Se împrăștie așadar toată oștirea ca o armonie a coadelor de la liră. Haganul fugi de această a doua și mai mare primejdie cît îl ținură picioarele și lăsînd căile batute și strămutîndu-se în alt loc, găsi o scăpare și mai neașteptată decît cea dintîi. La fel făcură și romanii și fugeau la rîndul lor; o frică falsă făcuse să se întoarcă oștirea romană și o primejdie neadevărată înspăimînta pe ostașii ei. (…)

NOTA EDITORULUI

(4)Adică limba vorbită de populația romanică băștinașă din Balcani (cf. și Theoph. Conf. I p. 397). Pentru acest celebru pasaj v. SCIV, 7 (1956), 1-2, p. 179-188 și „Acta Musei Napocensis”, I, (1964), p. 483-488.>

 

SURSA

R. Hîncu & V. Iliescu & H. Mihăescu & V. Popescu & G. Ștefan (editori), Izvoarele istoriei României, volumul 2: De la anul 300 la anul 1000, editura Academiei, București, 1970, p. 539.

 

NOTE M.T.

*Haemus – Denumirea antică a munților Balcani din centrul actualei Bulgarii.

**milă – Unitate de măsură pentru distanță a romanilor, egală cu o mie de pași sau 1472 m.

***hagan – titlul conducătorului avarilor, popor turanic migrator care după victoria împotriva gepizilor din 567 a obținut controlul asupra zonei nord-dunărene, de unde efectua dese atacuri împotriva teritoriului sud-dunărean al Imperiului Bizantin.

****Tracia- Regiune antică, corespunzând aproximativ teritoriilor de azi ale Bulgariei, Turciei europene și Greciei de nord-est.

*****Comentiolus – Comandantul armatei bizantine care lupta împotriva invadatorilor avari.

 

 

 

 

B.)Theophanes Confessor, călugăr la mănăstirea bizantină de la Sigriane, s-a născut probabil în 752 într-o familie bogată. Biserica ortodoxă îl consideră unul din sfinții mărtusitori, de unde și supranumele de Confessor. A scris între 810-814 lucrarea istorică Cronica, în care a relatat evenimentele din anii 284-813. Ediția tradusă în română în 1970  a fost următoarea: Theophanis, Chronographia recensuit C. Be Boor, vol. I, Leipzig, 1883.

 

<(Anul 6079 (587), p. 257, 11-30 De Boor). În anul acesta hanul* avarilor a rupt înțelegerea de pace și a pornit cu război împotriva Moesiei** și Sciției***, înfruntînd cu strășnicie Ratiaria****, Bononia*****, Aquae******, Durostorum*******, Zaldapa******** și Marcianopolis*********. Comentiolus s-a dus în Anchialos********** și a desfăcut oastea în două, despărțind pe cei bicisnici de cei mai buni. Oștirii netrebnice în număr de patruzeci de mii i-a poruncit să păzească tabăra, iar pe cei aleși în număr de șase mii i-a luat cu sine: două mii a dat lui Castus, două lui Martinus, iar alte două le-a luat el și a pornit împotriva barbarilor***********. Castus a mers spre Zaldapa și Haemus, a găsit barbari stînd fără nici o grijă și a măcelărit pe mulți dintre ei. După ce a luat o mare mulțime de prizonieri, i-a dat în păstrarea scutierului său. Martinus a ajuns până în împrejurimile orașului Tomis************, a dat pe neașteptate de han și a ucis pe mulți din oastea lui, iar acesta și-a găsit scăparea prin fugă. După ce a obținut o izbîndă strălucită, Martinus s-a întors la comandantul oștirii și a primit poruncă să rămînă acolo. Comentiolus a fost cuprins de teamă și s-a întors în Marcianopolis. Deoarece nu l-au găsit ceilalți, și-au unit oștile și au tăbărît împreună la picioarele muntelui Haemus... Văzînd că hanul trece fluviul, Martinus s-a întors la comandantul oștirilor. Castus (p. 258, 1-22 De Boor) a trecut fluviul, s-a apropiat de avangărzile avarilor și le-a înfrînt în luptă, dar la îndemnurile unui demon răusfătuitor nu s-a întors la comandantul său, iar a doua zi hanul a ocupat trererile și i-a tăiat întoarcerea. Oștenii lui s-au împrăștiat și fiecare a fugit unde a putut prin păduri. Unii au fost prinși de către barbari și au arătat unde s-a ascuns Castus. L-au prins de viu și s-au veselit cu cîntece și jocuri. Hanul a mers spre miazăzi împotriva Traciei și a ajuns pînă la zidurile cele lungi. Comentiolus s-a ascuns mai întîi în pădurile din Haemus, apoi a ieșit la iveală împreună cu Martinus. Și luîndu-l pe han pe nepregătite, deoarece mulțimea barbarilor se împrăștiase prin Tracia, a înaintat împotriva lui la primul schimb al gărzilor de noapte. Și avea în mîinile sale prilej de mare izbîndă, dacă n-ar fi fost abătut de la această încercare din pricina unei întîmplări (9). Un animal de povară aruncase sarcina de pe el și cineva a strigat pe stăpînul animalului să îndrepte sarcina, zicîndu-i în limba maternă: Torna, torna, frater (”Întoarce-te, întoarce-te, frate”). Stăpînul catîrului n- a auzit glasul, dar l-au auzit oștenii și, crezînd că sînt înfrînți de dușmani, o luară la fugă, strigînd în gura mare: Torna, torna (”Întoarce-te, întoarce-te”). Cuprins de spaimă grozavă, hanul începu să fugă și el din răsputeri. Și era un lucru vrednic de văzut cum avarii și romanii fugeau unii de alții, fără să fie urmăriți de nimeni. Hanul și-a luat oștile și s-a așezat în orașul Apiaria*************.

 

NOTA EDITORULUI

(9)Pentru acest important episod cf. supra Teof. Sim., II, 15>

 

SURSA

R. Hîncu & V. Iliescu & H. Mihăescu & V. Popescu & G. Ștefan (editori), Izvoarele istoriei României, volumul 2: De la anul 300 la anul 1000, editura Academiei, București, 1970, pp. 603, 605.

 

NOTE M. T.

*han – Altă denumire a titlului conducătorului avarilor.

**Moesia – Provincie romană delimitată la nord de Dunăre și la sud de munții Balcani.

***Sciția – Provincie romană corespunzând teritoriului Dobrogei.

****Ratiaria – Oraș antic în apropierea orașului contemporan Vidin din nord-vestul Bulgariei.

*****Bononia – Vidinul contemporan.

******Aquae – Orașul contemporan Prahovo din Bulgaria.

*******Durostorum – Orașul dunărean contemporan Silistra din Bulgaria.

********Zaldapa – Oraș antic în apropierea satului contemporan Abrit din nord-estul Bulgariei.

*********Marcianopolis – Oraș din province romanl Moesia, în apropierea orașului contemporan Devnea din  Bulgaria.

**********Anchialos – Oraș antic, astăzi orașul Pomorie din sud-estul Bulgariei.

***********barbari – Denumire dată străinilor de către greci și romani.

************Tomis – Oraș antic, astăzi Constanța în sud-estul României.

*************Apiaria – Oraș în provincia romană Moesia.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required